Sunteți pe pagina 1din 5

CONCEPTUL DE PERSONALITATE 1.

Precizri terminologice n psihologie, ca de altfel, i n celelalte tiine socioumane, circul, de cele mai multe ori ca sinonime, trei termeni: individ, persoan, personalitate. La o analiz mai atent, cei trei termeni exprim coninuturi diferite. Termenul de individ desemneaz acea entitate indivizibil care este determinat biologic. El este aplicabil n descrierea i analiza nu numai a omului, ci a oricrui organism viu plant sau animal. Termenul de persoan este corespondentul, n plan social, al individului n plan biologic. El desemneaz individul uman ca entitate concret ntr-un cadru relaionl dat, aa cum este perceput de cei din jur. Termenul de personalitate este legat n sociologie, istorie, etic, filosofie de atributul valorii; n psihologie el se ia ntr-o accepiune diferit, ca desemnnd modul i gradul de integrare i ierarhizare sistemic a comportamentelor biologice, psihice i socioculturale la omul normal considerat ntr-un mediu social concret. Astfel, din punct de vedere semantic i operaional, personalitatea este un concept integrator supraordonat, care subordoneaz toate celelalte concepte ale psihologiei, inclusiv pe cele de psihic, contiin, comportament. Din punct de vedere ontologic, pesonalitatea reprezint o realitate complex, care face obiect de studiu pentru biologia uman, pentru psihologie, pentru sociologie, pentru etic i filosofie. Psihologia se ocup cu studiul componentei psihice i a comportamentelor mediate psihic, ale acestei realiti. 2. Direcii de definire a personalitii n psihologie De cnd personalitatea a devenit un domeniu specific de cercetare psihologic (deceniul al treilea al sec. XX), definirea ei a suscitat mari controverse, ceea ce a facut s apar un numr foarte mare de definiii: n 1950, McClelland inventaria nu mai puin de 100 formulri diferite, iar la nceputul deceniului al IX lea, numrul acestora depea 150. Este meritul lui G. Allport de a fi realizat o prim sistematizare a definiiilor existente, el identificnd trei grupe mari: 1) definiii prin efect extern; 2) definiii prin structur intern i 3) definiii pozitiviste. Definiia care pare s aib circulaia cea mai mare este urmtoarea: Personalitatea este unitatea bio-psiho-social care se formeaz stadial n ontogenez i determin un mod specific i relativ stabil de raportare a omului la lume i la sine nsui. n descrierea personalitii, ntlnim patru modele mai importante: 1) modelul analitic al trsturilor; 2) modelul factorial (trsturile sunt nlocuite cu factori, numeric mai puin i mai riguros definibili); 3) modelul blocurilor funcionale: blocul dinamico-energetic (temperamentul) blocul conativ-relaional (caracterul), blocul instrumental (aptitudinile), blocul de orientare i axiologic (idealuri, valori dominante); modelul Big-Five, care pune la baza structurii personalitii cinci dimensiuni: 1. extraversia (arat capacitatea de orientare a persoanei ctre exterior, modul de implicare n aciune, sociabilitatea); 2. agreabilitatea (include diferene individuale relevate de interaciunea social prietenie, plcere); 3. contiinciozitatea (vizeaz, modul concret al individului de a aborda sarcinile, activitile, problemele care apar n viaa lui); 4. stabilitatea emoional (diferene individuale referitoare la caracteristicile structurii

emoionale); 5. cultura sau intelectul (arat diferitele caracteristici ale funciilor intelectuale (creativitate, inventivitate, deschidere la experien). Structura i trsturile de baz ale personalitii se consider n principiu elaborate la vrsta de 2024 de ani o dat cu trecerea de la adolescena trzie la maturitate. n aceast structur i n aceste trsturi se reflect i se mpletesc ntr-un mod specific: generalul (n anumite privine toi oamenii sunt la fel) particularul (n anumite privine unii oameni sunt la fel) i individualul (n anumite privine nici un om nu este la fel cu cellalt). n descrierea i analiza personalitii se apeleaz la procedeul clasificrilor tipologice. Criteriile sunt foarte diferite prin coninutul pe care-l vizeaz i prin aria de cuprindere: criterii temperamentale personaliti introvertite i personaliti extravertite, sau: personaliti flegmatice, personaliti colerice etc. criterii caracteriale personaliti integre i personaliti coruptibile criterii aptitudinale personaliti nalt productive i eficiente, personaliti medii, personaliti slab productive i eficiente) criterii de organizare intern personaliti mature i armonios dezvoltate, personaliti mature accentuate, personaliti imature . 3.Subsistemele Personalitatii TEMPERAMENTUL Temperamentul este latura energetica si dinamica a personalitatii; este preponderent innascut. A cunoaste intocmai trasaturile unui om este un demers foarte complex. In sprijinul intelegerii, acestora se pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei, apoi se observa gradul de activism, rapiditatea cu care actioneaza la stimularile externe, implicarea in sarcini care prezinta un efort sustinut, modul cum se reactioneaza fata de semenii sai. Inaintarea in cunoastere se bazeaza pe observatia ca personalitatea umana se structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute cat si dobandite. Atunci cand ne referim la cele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite sociocultural, despre caracter. Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii, mai ales ca in ansamblul personalitatii acestea se regasesc in interdependenta. Dupa S. Rubinstein, temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii. Plasandu-se pe o pozitie bazala, temperamentul se manifesta ca nivel energetic, ca mod de descarcare si acumulare a energiei( de unde calificarile de energic, rezistent, exploziv sau opusele lor) si prin dinamica (iute, lent, mobil, rigid). G. Allport arata ca temperamentul vizeaza fenomene caracteristice unui individ, reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De asemenea, el implica dispozitia sa afectiva persistenta. Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului, descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv, a stabilitatii si profunzimii trairilor. Particularitatile temperamentale se constituie ca urmare a activitatii nervoase superioare. Se presupune ca temperamentul nu se schimba in mod radical in timpul vietii. Totusi, se vorbeste de o evolutie temperamentala, prin influentele pe care personalitatea le sufera, in ansamblul ei. Dezvoltarea unor aptitudini, dobandirea unor variate deprinderi, formaea unor trasaturi de caracter, bine articulate educational, mascheaza adesea determinatiile temperamentale. Temperamentul nu este expresia

unui tip constitutional, ci fondul biotipologic de la care se porneste in elaborarea caracterului. Tipuri de temperament: Exista tot atatea tipuri de temperament cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este un fapt singular, in masura in care fiecare om este unic. Din necesitati de cunoastere s-au facut adesea comparatii si diferentieri intre diversele aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar clasificari, ceea ce a condus la variate tipologii. Inca din antichitate, medicii greci Hippocrate si Galenus distingeau patru temperamente fundamentale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Acestea rezultau din amestecarea celor patru umori ( substante fluide) din organism: bila galbena, sangele, flegma si bila neagra. S-au stabilit corespondente cu elementele fundamentale, aerul, apa, focul si pamantul, ba chiar si cu anotimpurile. Astfel: Colericul este determinat de bila galbena, reprezentat de foc, plin de caldura si mistuitor ca vara. Sangvinicul se distinge prin predominarea sangelui, este asociat aerului, este violent si nestabil ca primavara. Flegmaticul este pus in legatura cu flegma , cu apa si umiditatea iernii. Melancolicul este dominat de bila neagra, ilustrat prin pamant si toamna Fiecare tip prezinta trasaturi pozitive, apreciate ca avantajoase, si trasaturi negative, dezavantajoase pentru individ. Un tip de temperament nu poate fi preferat altuia dupa vreun criteriu care sa-l prezinte mai bun. Descrierea trasaturilor temperamentului: Coleric: pozitive: vointa accentuata, procese afective intense, bogatia si intensitatea reactiilor, pasionalitatea; negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, inegalitatea trairilor. Sangvinic: pozitive: sociabilitate, buna dispozitie, reactivitate accentuata, dinamism; negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, multumirea de sine, superficialitate, sugestibilitate, inconstanta. Flegmatic: pozitive: tolerante, rabdare, perseverenta, echilibru; negative: reactivitate redusa, adaptabilitate dificila, monotonie afectiva, inclinatia spre stereotipie. Melancolic: pozitive: procese afective intense si durabile, sarguinta, perseverenta, responsabilitate si simt al datoriei; negative: adabtabilitate si mobilitate redusa, predispozitii inspre anxietate, neincredere in sine si pesimism. Carl G. Jung a descris caracteristicile psihice individuale in functie de orientarea preponderenta inspre lume sau inspre sine, delimitand astfel extrovertitul si introvertitul. Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si obiecte, este sociabil, comunicativ, cu initiativa.Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor unor noi conditii de viata. Introvertitul: isi canalizeaza energia spre propriile idei, spre lumea sa launtrica, construindusi un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire abstracta si

profunda, hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertitul nu cultiva relatiile sociale, este o fire contemplativa, rezervata, lipsita de incredere de sine. Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la extrovertit si de la introvertit. Concluzii: 1. Temperamentul este innascut , mentinandu-se , in linii mari, pe tot parcursul vietii. 2. Temperamental este neutru din punct de vedere valoric ( nu are valoare) , ceea ce inseamna ca nici un temperament nu poate fi considerat mai bun sau mai rau decat celalalte. 3. Temperamentul este rareori in stare pura. b. CARACTERUL Caracterul reprezinta latura relational-valorica a personalitatii . In sens larg, caracterul este un mod de a fi, un asamblu de particularitati psihoindividuale ce apar ca trasaturi ale unui "portret" psihic global. In sens restrans si specific, caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe care le intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce. In sistemul de personalitate, caracterul reprezinta latura relationala si valorica, este in principal un ansamblu de atitudini-valori. In timp ce temperamentul este neutral, din punct de vedere al continutului, sociomoral, al semnificatiei umaniste, caracterul se defineste, in principal, prin valorile dupa care subiectul se calauzeste, prin raporturile pe care le intretine cu lumea si cu propria fiinta. Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata. Intre caracter si aptitudini distinctia este mai pregnant. Componentele de baza ale caracterului : atitudinea stabilita si trasatura volitiva. Insusirea caracteriala reprezinta o pozitie a subiectului fata de cele din jur, un mod de a se raporta la evenimentele existentei sale in lume. In stiintele umaniste, aceste modalitati de raportare care pornesc de la subiect, il exprima pe el si se traduc prin comportamente, poarta numele de atitudini. Caracterul confera adevarata valoare personalitatii; omul este mai mult sau mai putin valoros din punct de vedere social , in functie de masura in care el contribuie la armoniasau , dimpotriva la perturbarea angrenajului social din care face parte.De aceea , trasarurile de caracter se exprima in termini polari: pozitivi( bunatate, cinste, sinceritate, politete, generoxitate, punctualitate,etc.) sau negative ( rautate,zgarcenie, impolitete, egoism,etc). c. APTITUDINILE Aptitudinile reprezinta latura instrumental- operational a personalitatii. Aptitudinile reprezinta un complex de insusiri psihice individuale, structurate intr-un mod original, care permite efectuarea cu succes deosebit a anumitor activitati. Unele insusiri sau componente psihice ale persoanei ( cunostinte, priceperi, deprinderi) asigura si ele indeplinirea activitatii insa la un nivel mediu, obisnuit, uneori chiar automatizat si stereotipizat, de aceea nu trebuie confundate cu aptitudinile. Nu insusirile izolate sunt aptitudini ci doar cele care se imbina si se sintetizeaza intr-un tot unitar, intr-o anumita configuratie, in virtutea caruia dispun si de un mare grad de operationalitate. Forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinii complexe este talentul. El se deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare a aptitudinilor si, mai ales, prin imbinarea lor corespunzatoare, ceea ce face posibila creatia de valori noi si originale. Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate de importanta istorica pentru viata societatii, pentru progresul cunoasterii umane, a stiintei, tehnicii, culturii conducand la creatii unice, irepetabile, o reprezinta geniul. Una dintre cele mai controversate probleme in legatura cu aptitudinile o reprezinta caracterul lor inascut sau dobandit. La nastere subiectul dispune de un potential ereditar, de anumite predispozitii genetice care privesc nu doar morfologia si functiile biologice ci si posibilitatiile de actiune ale indivizilor. Acest

potential ereditar se afla, insa, numai in germene si nu poseda emergenta necesara pentru a se realiza de la sine; pentru ca potentialul sa fie valorificat si dezvoltat ca un sistem operational sunt necesare maturizarea organismului si a sistemului nervos central si, totodata, adaptarea la mediul natural si social in conditiile unor necontenite actiuni dintre subiect si ambianta, deosebit de importante fiind activitatea si invatarea. Pe o baza ereditara, variabila de la un individ la altul, aptitudini si, finalmente, capacitatea se construieste prin exersarile prilejuite de activitate si, deci, in buna masura, se dobandesc. Aptitudinea depinde de ereditate dar nu este oferita, nemijlocit, de ea ci se faureste in conditile prilejuite de activitate. Clasificarea aptitudinilor: In raport cu natura operatiilor implicate aptitudinile pot fi : aptitudini simple, elementare si aptitudini complexe. Aptitudinile simple elementare se sprijina pe un tip omogen de operare sau functionare. Astfel sunt toate proprietatile sensibilitatii, de tipul acuitatii vizuale, tactile, olfactive, de vedere in spatiu si orientare in timp, simtul ritmului, capacitatea de concentrare si distributie a atentiei etc. Acestea mijlocesc actiunile si conditioneaza eficienta pe anumite laturi ale activitatii. Aptitudinile complexe apar, la o prima interpretare, ca o reuniune de aptitudini simple, elementare. Astfel, aptitudinea muzicala presupune acuitatea auditiva, auz absolut, simt al ritmului, reprezentarea melodiilor, memorie muzicala etc. La o interpretare mai profunda se intelege ca nu poate fi vorba de o simpla insumare, reuniune de aptitudini ci este, mai degraba, o structura sau o matrita dupa care se profileaza un stil individual de receptare si reactie proprie muzicianului. Aptitudinile complexe pot fi, in functie de aplicabilitatea lor : aptitudini speciale si a ptitudini generale. Aptitudini speciale mijlocesc eficienta activitatii intr-un domeniu deosebit de restrans. Aptitudinile generale sunt solicitate de mai multe domenii de activitate specific umane : spiritul de observatie, capacitatea creativa, inteligenta. Aptitudini speciale mijlocesc eficienta activitatii intr-un domeniu deosebit de restrans. Aptitudinile generale sunt solicitate de mai multe domenii de activitate specific umane : spiritul de observatie, capacitatea creativa, inteligenta. Inteligenta este apreciata ca cea mai generala aptitudine si chiar ca latura rezolutiv productiva a personalitatii. Potrivit acestei ultime acceptiuni inteligenta este privita ca: sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse sarcini si situatii problematice aptitudine generala avand in vedere implicarea ei cu succes in extrem de numeroase si variate activitati.