1.

STRUCTURA GENERAL A PROCESULUI DE COMUNICARE UMAN

1.1. Comunicarea oral o deprindere care se poate cstiga

Ca oricare alt deprindere uman, si deprinderea de a comunica oral se nvat! Este ndeobste acceptat ideea c, orict de ridicat ar fi nivelul aptitudinilor specifice pentru comunicare ale unui individ, acesta nu va ajunge la performante n domeniu dac nu se antreneaz. Dar si cei fr vocatie deosebit pentru comunicare, prin antrenament, pot s-si formeze deprinderi, si pot nsusi strategii de actiune pentru a dobndi sentimentul stimei fat de sine, forta de a se putea msura cu altii. S nu-l uitm pe Demostene care, depsindu-si deficientele fizice de vorbire, a devenit orator celebru. Dumneavoastr veti ajunge s comunicati eficient n conditiile n care v propuneti n mod deliberat: S v clarificati o serie de cunostinte teoretice despre comunicarea uman (n acest scop au si fost prezentate, n capitolul 1 al lucrrii, conceptele de baz privind comunicarea uman); S v nsusiti o serie de reguli si tehnici de comunicare uman (cele mai importante dintre acestea sunt prezentate pentru fiecare tip de comunicare oral: discurs, interviu pentru angajare, comunicare n grup etc.); S exersati cu perseverent n practica vorbirii regulile si tehnicile nvtate pentru mbunttirea comportamentului de comunicare. Antrenamentul pentru mbunttirea comportamentului n comunicare l puteti ncepe, atunci cnd este nevoie, prin exercitii de dezvoltare a calittilor vorbirii si a vocabularului: Dezvoltarea expresivittii: intonatie, accent, pronuntie, organizare temporal (debit, pauz); Deprinderi de a v controla volumul, nltimea, intensitatea si timbrul vocii; Dezvoltarea abilittii de a face rapid asociatii de cuvinte, de a gsi ct mai multe sinonime si antonime unui cuvnt etc. Deoarece nevoile de pregtire n aceast directie sunt foarte variate de la individ la individ, se recomand s faceti si exercitii individuale. Ori de cte ori aveti ocazia s vorbiti n public, faceti-o! ncercati s fiti convingtori n ceea ce spuneti. Convingeti-v colegii, prietenii, profesorii c punctul dumneavoastr de vedere este corect. Evaluati n mod critic efectele
3

Partea I

Comunicare verbal si non-verbal

fiecrui exercitiu public. Cutati cauzele insuccesului pentru a le evita n ocaziile viitoare. Treptat, persoana dumneavoastr public va cpta o prestant care va spori ncrederea n fortele proprii, iar ncrederea n fortele proprii este o premis a succesului.

1.2. Modele de comunicare

Orice analiz a procesului comunicrii se izbeste de la bun nceput de complexitatea acestui fenomen, de numrul mare de factori implicati n functionarea lui si de relatiile extrem de complicate care exist ntre acestia. Etimologia termenului comunicare provine din latinescul communis (a fi n relatie cu, a pune n comun, a mprtsi). Termenul ncepe s circule nc din secolul al XIV-lea cnd, o dat cu dezvoltarea postei, i se asociaz si sensul a transmite. Activitatea de comunicare const, n general, n transmisia si schimbul de mesaje codificate, n spatiul relativ definit al unui canal, ntre doi poli (emittorul si receptorul). Avnd n vedere acest aspect, putem considera c, practic, n natur nu exist situatie care s nu fie supus unui demers comunicativ. Iar dac ne referim la domeniul mai restrns al comunicrii sociale, nu se poate concepe existenta unui fapt social oarecare n afara unui proces comunicational. n relatiile specifice pe care le dezvoltm cu semenii nostri, fiecare vorb si gest, fiecare privire, vestimentatia, mersul, mimica trdeaz ceva anume din noi, ofer indicii sigure despre starea, atitudinea, sentimentele si intentiile noastre la un moment dat. Civilizatia eliberatoare de impulsurile animalice din noi nu a reusit totusi, pe de-a-ntregul, s ucid instinctul care ne ajut s ghicim n cellalt mai mult dect ne spune n vorbe, s citim dincolo de mesajul intentionat, constient. De-a lungul timpului, au existat o serie de ncercri de a defini si descrie modele ale comunicrii. Ele difer n functie de specificul disciplinelor stiintifice care le-au generat, dar nu se poate vorbi de modele corecte sau incorecte, adevrate sau false. Vorbind despre stiinta retoricii, Aristotel consider ca, n procesul comunicrii, exist trei elemente constitutive de baz: Vorbitorul; Discursul; Audienta.

1.2.1.

Modelul matematic al comunicrii

O mare parte a modelelor comunicrii care s-au elaborat sunt similare cu cel aristotelic diferentele regsindu-se, poate, ntr-o mai mare complexitate. Unul dintre cele mai populare modele contemporane, modelul matematic al comunicrii, a fost elaborat n anul 1947 de matematicianul Claude Shannon si de inginerul Warren Weaver. Interesant este faptul c, n demersul lor, cei doi nu au

Capitolul 1

Structura general a procesului de comunicare uman

luat n considerare comunicarea uman modelul lor referindu-se la domeniul strict al telecomunicatiilor (autorii erau angajati ai Bell Telephone Laboratory). Foarte asemntor cu pseudo-modelul lui Aristotel, modelul Shannon-Weaver consider c elementele procesului de comunicare sunt: Sursa de informare; Emittorul; Semnalul; Receptorul; Destinatia. Desi modelul luat n considerare se refer la un domeniu strict tehnic, el este aplicabil, n esent, oricrui fenomen de comunicare din natur.

MESAJ

SURSA

TRANSMITOR

SEMNAL

SEMNAL

MESAJ

CANAL

DESTINAIE

RECEPTOR

SURS DE ZGOMOT

Figura 1.1 Schema general a comunicrii (Shannon-Weaver) Ulterior, modelul matematic (informatic) a stat la baza dezvoltrii modelului cibernetic al comunicrii care introduce ideile de autoreglare si homeostazie (prin mecanismul feedback-ului).

1.2.2.

Modelul lingvistic

n antichitate si evul mediu, limbajul era considerat ca reproducere fidel a realittii, cuvintele aflndu-se n concordant direct cu lucrurile. n secolul al XVII-lea s-a vorbit despre reprezentarea simbolic legtura existent ntre idei (notiuni), cuvinte si lucruri, ca realitti de referint. Profitnd si de achizitiile teoriei informatiei, Roman Jakobson propune, n 1963, modelul lingvistic care presupune existenta urmtoarelor elemente ale procesului comunicrii: Emittor; Mesaj; Canal; Cod; Sistem de referint; Receptor.

Partea I

Comunicare verbal si non-verbal

unde codul este un ansamblu de semne comune att emittorului (care codeaz mesajul) ct si receptorului (care depune un efort de decodare a mesajului) iar sistemul de referint este ansamblul elementelor mediului n care evolueaz emittorul si receptorul, pe de o parte, si, pe de alt parte, suma unor elemente de mediu absente, dar amintite n mesaj.

MESAJ

CANAL EMITOR COD RECEPTOR

REFERENT

Figura 1.2 Modelul comunicrii dup R. Jakobson n conceptia lui R. Jakobson, celor sase elemente ale modelului le corespund sase functii, specifice comunicrii orale: Functia expresiv, emotiv este generat de emittor si permite evidentierea sentimentelor acestuia, a convingerilor si impresiilor sale; caracteristic este folosirea persoanei nti si a unor mijloace stilistice specifice exprimrii unor stri afective ale vorbitorului. Ca exemplu, R. Jakobson aminteste un actor moscovit care a interpretat mesajul ast sear n patruzeci de moduri diferite. Functia conativ, persuasiv este centrat pe receptor si se refer la intentia de a obtine de la acesta o anumit reactie, un anume rspuns; se caracterizeaz prin folosirea imperativului si a persoanei a doua. Exemple: Rspunde!, Ati cumprat cartea aceasta?, Mars! etc. Functia poetic este generat de mesaj si se refer nu la ce se spune, ci la cum se spune. Apare aici aspectul plcerii de a vorbi (frumos). Functia referential, centrat pe sistemul de referint, are n vedere contextul n care se ncadreaz mesajul, ca semnificatie. Este caracteristic folosirea persoanei a treia. Functia fatic are n vedere canalul de comunicare n ceea ce priveste controlul permanent al bunei functionri a acestuia. Exemple: alo la telefon, exclamatiile repetate din timpul unei discutii de tipul aha!, da, formulele de salut, gesturile care au ca scop mentinerea atentiei interlocutorului etc. Functia metalingvistic este centrat pe cod si se refer la situatiile n care, ntr-o discutie, se atrage atentia ntr-un fel sau altul asupra sensului termenilor utilizati prin tonul folosit, gesturi (ca acela de a face cu ochiul), anumite cuvinte (altfel spus, adic) etc.
6

Capitolul 1

Structura general a procesului de comunicare uman

1.2.3.

Modelele sociologice

Modelele sociologice ale comunicrii se fundamenteaz pe ideea c fenomenul comunicrii este omniprezent, stnd la baza organizrii sociale nsesi n societate neexistnd nici mcar un singur aspect n care s nu intervin procese comunicationale. Wilbur Schramm pune accent pe momentele de codificare si decodificare, aflate n relatie cu un element nou cmpul experientei emittorului si cel al receptorului, ca ansamblu de conceptii, idei, simboluri, atitudini ale celor doi poli ai comunicrii. O alt inovatie a lui Schramm se refer la faptul c, spune el, emittorul si receptorul devin, pe rnd, att codificatori, ct si decodificatori ai mesajelor transmise dintr-o directie n alta n spatiul unui canal de comunicare care nu mai este singular, ci diversificat pe niveluri (mesajul alctuit din cuvinte este completat de gesturi, de semnale vestimentare, de mimic, de tonul vocii etc.). De asemenea, autorul face referiri si la feedback, atunci cnd are n vedere aspectele de autoreglare ale procesului comunicrii.

1.3. Tipuri de comunicare social

Comunicarea social se refer la transmiterea unui mesaj ntr-un spatiu social bine definit, cu participarea uneia sau mai multor persoane. n functie de interactiunea existent ntre emittor si receptor, putem vorbi de comunicare direct (realizat ntre dou sau mai multe persoane, aflate n acelasi spatiu cu apel la tehnici de tipul cuvntului, gestului) si de comunicare indirect (bazat pe mijloace tehnice speciale, cu apel la materialul tiprit, nregistrat, la transmisiile prin unde, prin infrarosu). Patru sunt tipurile principale de comunicare indirect: comunicarea tiprit (cartea, ziarul, afisul), comunicarea nregistrat (filmul, compact-discul, banda magnetic, discul), comunicarea prin fir (telefonul, fibrele optice, cablul) si comunicarea radiofonic suport pe unde hertziene (radio, TV) ([7] pagina 10). n situatia comunicrii directe, dac avem n vedere numrul persoanelor implicate si relatiile care se stabilesc ntre ele, putem vorbi de mai multe categorii: Comunicarea intrapersonal este un tip de comunicare direct n care emittorul si receptorul se confund. Monologul interior, dialogul pe care l purtm cu noi nsine sunt exemple n care sursa si destinatarul mesajului se constituie n realitti identice conectate nemijlocit, iar procesele de codificare si decodificare dispar aproape cu desvrsire n conditiile n care mesajul nu are nevoie de un spatiu fizic, ci de unul ideatic si subiectiv. Comunicarea interpersonal diadic se refer la interactiunea fat n fat ntre dou persoane. Canalul de comunicare este foarte diversificat, pe lng cuvinte, emittorul si receptorul primind reciproc si mesaje non-verbale si semnale legate de tonul vocii, intonatie etc., aspecte care i ajut s identifice prompt efectele mesajelor emise si s si ajusteze permanent discursul. Astfel, n cadrul acestui tip de comunicare, feedback-ul
7

Partea I

Comunicare verbal si non-verbal

actioneaz permanent, un rol important avnd si auto-feedback-ul, ca instrument de control si autoreglare. Comunicarea de grup (si n organizatii) este o versiune a comunicrii interpersonale extins la un numr mai mare de participanti (de cteva sute, n cazul organizatiilor). n cazul grupurilor de lucru, numrul optim de participanti variaz, de la dou persoane pn la o limit superioar care nu depseste zece-cincisprezece. Dac numrul persoanelor creste foarte mult, grupul are tendinta s se scindeze n subgrupuri. Persoanele care particip la un act de comunicare n grup sunt mobilizate de un tel comun (o activitate profesional, un joc, o sedint a locatarilor unui imobil etc.). Acest tip de comunicare se refer si la situatiile de circulatie a informatiei de-a lungul nivelurilor unei ierarhii institutionale. Comunicarea public se refer la situatia unui emittor si a unui auditoriu este partea comunicrii creia i s-a acordat o atentie special de-a lungul timpului, nc din antichitate stiinta retoricii propunndu-si s stabileasc un set de reguli pentru succesul discursului oratoric. Scopurile unui orator erau, dup Cicero, s dovedeasc, s emotioneze si s ncnte auditoriul, printr-o argumentatie ct mai solid, printr-o etalare de calitti personale ireprosabile si prin specularea sentimentelor publicului. Comunicarea de mas (sistemul mass-media) se caracterizeaz prin existenta unui emittor de tip institutional de mesaje si a unui public amorf si numeros, ntre care nu intervine aspectul feedback-ului, dect, n cel mai bun caz, ca fenomen ntrziat si de mic amploare. Acest tip de comunicare are aspecte foarte numeroase, de la pres si editarea de carte, pn la emisiuni de radio si televiziune. Dintr-un alt punct de vedere, n functie de suportul fizic al mesajului, putem opera distinctii ntre comunicarea oral, scris, non-verbal: Comunicarea oral are ca suport fizic cuvntul rostit; mesajele sunt verbale si se vehiculeaz n cele mai diferite situatii ale activittii umane, de la conversatiile fat n fat discursuri si interviuri pn la convorbirile telefonice. n acest context important este usurinta de exprimare, care depinde att de caracteristicile personalittii vorbitorului / vorbitorilor antrenati ntr-o discutie (temperament, caracter, inteligent si nivel de pregtire, imagine de sine, motivatie) ct si de anumite calitti vocale ca pronuntia, dictia, accentul, volumul, nltimea, intensitatea si timbrul vocii, viteza de emisie a cuvintelor etc. Comunicarea scris are ca suport fizic cuvntul scris. Emittorul este redactor, iar receptorul este cititor; mesajul este de tip scripturat si este transmis de-a lungul unui canal de tipul hrtiei, afisului etc. Cele sase functii specifice comunicrii orale descrise de R. Jakobson se regsesc si n situatiile de comunicare scris, cu oarecare modificri impuse de contextul diferit al comunicrii:

Capitolul 1

Structura general a procesului de comunicare uman

Functia expresiv, centrat pe emittor, se regseste n utilizarea punctuatiei n scopul transmiterii sentimentelor, convingerilor personale. Functia conativ, persuasiv este aproximativ identic la cele dou tipuri de comunicare (la cea scris, apare preponderent n publicitate). Functia poetic se regseste, ca si n cazul comunicrii orale, n plcerea estetic oferit de text n sine (Roland Barthes vorbeste de plcerea textului). Foarte important n cazul sloganurilor si literaturii. Functia referential corespunde ansamblului informatiilor obiective transmise cu ajutorul mesajului. Functia fatic este diferit de cea specific oralittii; are n vedere punctuatia, ortografia, elementele de tehnoredactare, scrierea lizibil etc. Functia metalingvistic se manifest la fel ca n cazul comunicrii verbale. Comunicarea non-verbal se bazeaz pe informatia oferit de gest, mimic, privire si a nceput s fie studiat abia din anii 60, desi n secolul al XIX-lea Ch. Darwin a publicat Exprimarea emotiilor la om si animale, multe din observatiile sale fiind validate ulterior. Pn n prezent, s-au nregistrat aproximativ un milion de semne si semnale non-verbale. Desi s-a ncettenit conceptia c limbajul non-verbal se opreste la mimic si gestic (limbajul trupului), comunicarea non-verbal mbrac variate forme, dintre care cele mai importante sunt: kinezica limbajul corpului (gestica, postura); mimica; privirea; limbajul spatiului pe care l utilizm; atingerile; mirosul; vestimentatia si limbajul timpului. C

1.4. Elementele procesului de comunicare si relatia dintre ele

Elementele comunicrii interpersonale ca proces (si ne vom referi n continuare n special la emittor, receptor, canal de comunicare, mesaj, procesul de codificare si procesul de decodificare, zgomotul) capt semnificatie n momentul n care sunt antrenate ntr-un context comunicational, care nu poate exista n afara unei consistente a mesajului, a compatibilittii minime a codurilor utilizate si a unui nivel rezonabil al zgomotului si bruiajului.

1.4.1.

Emittorul

Emittorul, dup efortul prealabil de sondare a terenului si de stabilire a strategiilor minime de actiune, codific un mesaj, n intentia de a obtine de partea cealalt efecte bine definite. Exist cel putin patru categorii de factori, care tin de
9

Partea I

Comunicare verbal si non-verbal

persoana emittorului, si care influenteaz decisiv randamentul unui proces de comunicare: abilittile de comunicare, atitudinile, nivelul de cunostinte (educatie) si statutul social. Abilittile de comunicare Exist cinci categorii de factori care influenteaz si determin abilittile de comunicare. Dou dintre acestea se refer la capacittile de scris si vorbit si sunt esentiale n procesul de codificare a mesajului; alte dou categorii sunt n relatie cu procesul invers, de decodificare a mesajului, si presupun capacitti de citire a unui text si de ascultare a unui vorbitor. Ultima categorie este implicat nu numai n cele dou procese amintite ci n buna desfsurare a ntregii activitti de comunicare cognitia. Evident, se poate vorbi de o multime de alte posibilitti de codificare a unui mesaj pictura, desenul, gestica, mimica, vestimentatia sau apelul la simboluri specifice (limbajul florilor, de exemplu). Atitudinile Atitudinile emittorului afecteaz n mod esential comunicarea. Atitudinea fat de sine este rezultat al imaginii de sine, care se construieste n forul interior, n urma (auto)evalurii aspiratiilor, aptitudinilor, sentimentelor, intereselor, competentelor de tot felul, statutului ntr-un cuvnt, n urma estimrii valorii personale. Studentul care are trac la prezentarea propriei lucrri n fata grupei, scriitorul care sufer de fobia paginii albe, un angajat care refuz un post de rspundere din teama neputintei achitrii de obligatiile presupuse de noua situatie sunt doar cteva exemple care reflect impactul imaginii de sine asupra comunicrii. Succesul promis de Dale Carnegie se bazeaz n mare parte pe mbunttirea imaginii de sine. O imagine despre sine aflat ntr-o concordant optim cu realitatea este o conditie de baz pentru o bun comunicare. Atitudinea fat de mesajul de transmis Cnd citim un articol, o carte sau cnd ascultm o prelegere, obtinem si informatii referitoare la atitudinea emittorului fat de subiectul abordat (binenteles c exist si exceptii emittori care ascund voit propriile atitudini, n favoarea uni scop anume). Se cunoaste situatia c marile firme nu angajeaz agenti de vnzare care nu au o atitudine pozitiv fat de valoarea produselor pe care urmeaz s le vnd. De problema atitudinii fat de mesajul transmis se lovesc jurnalistii si scriitorii care sunt obligati s scrie, uneori, la comand, sau oratorii care trebuie s conving un auditoriu asupra unui subiect pe care ei nsisi nu-l agreeaz sau cu care nu sunt de acord. Atitudinea emittorului fat de receptor afecteaz esential comunicarea. Cnd un asculttor (sau un cititor) realizeaz c vorbitorul (sau scriitorul) l agreeaz, ele este mult mai ngduitor fat de mesajul transmis, atitudinea sa critic se estompeaz, este tentat s accepte aproape toate ideile emittorului.
10

Capitolul 1

Structura general a procesului de comunicare uman

Nivelul de cunoastere Comunicarea este influentat decisiv de nivelul de cunoastere al emittorului att asupra subiectului abordat (ce se comunic apelul la informatia potrivit, ntelegerea ei), ct si asupra procesului de comunicare n sine (cum se comunic). Statutul social Nici un emittor nu se poate desprinde de realitatea social si cultural n care este implicat. Importante sunt si locul su n acest sistem, rolurile pe care si le asum, prestigiul su, imaginea sa despre lume, credintele sale si valorile dominante, atitudinile sale, dar si asteptrile celorlalti n privinta sa. Importanta determinrii culturale asupra comunicrii este unanim recunoscut. Persoane din clase sociale diferite sau cu pregtire diferit comunic n mod diferit. Mediul social si cultural determin cuvintele pe care oamenii le folosesc in discutii, canalele de comunicare alese pentru comunicare, motivatiile celor spuse sau scrise etc.

1.4.2.

Receptorul

Receptorul poate fi arareori privit doar ca un primitor pasiv de informatie. Distinctia care se face ntre emittor si receptor este una foarte fragil, datorit interdependentei care exist ntre cei doi poli ai comunicrii, relatiei dintre ei pe rnd cei doi devenind att surs, ct si receptacul al informatiilor vehiculate. De aceea, toate aspectele luate n considerare n momentul analizei emittorului sunt perfect valabile si aici. Astfel, putem vorbi de receptor n termeni de abilitti de comunicare (dac nu dispune de abilitatea de a asculta, de a citi, de a gndi el nu va fi capabil s recepteze corect si s decodifice mesajul care i este dresat). De asemenea, importante sunt atitudinile sale (modul n care decodific mesajul depinde n mare msur si de imaginea de sine, de atitudinea fat de emittor si fat de continutul mesajului), nivelul de cunostinte (dac nu cunoaste codul utilizat, dac nu are informatii minime n legtur cu subiectul abordat este probabil s nu poat ntelege mesajul) si mediul socio-cultural din care provine (statutul, pozitia sa n ierarhia social, relatiile cu membrii grupului n care evolueaz, obiceiurile si credintele sale afecteaz modul n care recepteaz mesajul transmis). Decodificarea mesajului nu este un proces pur si simplu mecanic, ci mai presupune si un efort de interpretare din partea receptorului, care, n functie de contextul comunicrii, ataseaz mesajului un sens. Semnificatia obiectiv a mesajului este mbogtit, asadar, cu o dimensiune subiectiv sensul acordat de receptor.

11

Partea I

Comunicare verbal si non-verbal

1.4.3.

Mesajul

Mesajul poate fi privit ca fiind produsul fizic al sursei-codificator. Atunci cnd vorbim, discursul este mesajul; atunci cnd scriem, cuvintele asternute pe hrtie sunt mesajul comunicrii. La fel, atunci cnd pictm, cnd dansm pictura, respectiv gesturile, miscrile trupului se constituie n mesaj. Importante pentru calitatea si impactul unui mesaj transmis sunt, alturi de alte elemente, continutul si codul utilizat. Continutul mesajului Continutul mesajului se refer la materialul selectat de emittor n scopul exprimrii intentiilor sale. ntr-o carte, continutul mesajului de transmis se refer la informatia oferit, la argumentele propuse, la imaginile de sprijin etc. Impactul mesajului, din punctul de vedere al continutului su, depinde de o serie de factori: complexitatea, organizarea, coerenta intern, ponderea descrierilor / explicatiilor (n cazul unui mesaj scris, de exemplu). Codul Codul poate fi considerat grupul de simboluri care poate fi structurat ntr-un mod semnificativ pentru un anume receptor. Limbile si limbajele sunt coduri. Limba romn este un cod care contine elemente (sunete, litere, cuvinte etc.) aranjate ntr-o ordine bine stabilit; oricare cod dispune de anumite elemente (vocabular) si de un set de proceduri de combinare a acestora ntr-un mod semnificativ (sintaxa). Oricare activitate de comunicare presupune un cod. Comunicarea artistic, de exemplu, presupune coduri proprii, cu vocabulare si structuri specifice. n pictur, oricare amator poate dispune de vocabularul imagistic al unui Da Vinci, dar modul de aplicare a sintaxei, calitatea structurilor l ndeprteaz irevocabil de marele artist. La fel n muzic nu vocabularul, ci structurile sunt cele care diferentiaz un amator de un Beethoven. n momentul codificrii unui mesaj, emittorul decide ce cod alege, ce elemente ale vocabularului su va folosi si n ce mod le va combina, astfel nct rezultatul s fie optim.

1.4.4.

Canalul

Canalul se refer la mediul fizic ce permite transmiterea informatiei continute de mesaj este legtura material, obiectiv dintre emittor si receptor. n mod normal, n cadrul comunicrii interpersonale, utilizm mai multe canale simultan: noi vorbim, ascultm, citim, atingem, mirosim, privim utiliznd canalul vocal-auditiv, vizual, tactil, chimic. n publicitate, momentul alegerii canalului potrivit pentru difuzarea unei reclame presupune un efort intens de evaluare a optiunilor: s se apeleze la un ziar, la TV, la posta direct? Alegerea unei solutii nu nseamn rezolvarea problemei: dac s-a optat pentru TV, ce ar fi mai potrivit
12

Capitolul 1

Structura general a procesului de comunicare uman

televiziunea prin cablu, postul national, un post particular independent? i asa mai departe

1.4.5.

Zgomotul

Zgomotul desemneaz clasa, practic infinit, a fenomenelor susceptibile de a distorsiona mesajul prin alterarea calittii mesajelor ([6] pag. 29). Conceptul a fost introdus de Shannon si Weaver, n contextul teoretizrii fidelittii n telecomunicatii ca un sunet care ngreuneaz perceptia corect a mesajului, sau ca un mesaj care interfereaz cu un alt mesaj. Prezenta zgomotului determin aparitia fenomenului de bruiaj. n comunicarea social, zgomotul poate fi o alt und sonor dect cea intentionat, dar fenomenul bruiajului apare si n momentul n care n procesul comunicrii intervin factori de obstructionare a mesajului (vorbirea n soapt, ochelarii de soare care mpiedic o persoan s prind privirea interlocutorului su, greselile de tipar, ceata sau o us nchis aflat ntre dou persoane care ncearc sa comunice).

1.5. Procesul de educatie pentru comunicarea verbal

tiinta comunicrii si-a dovedit pe deplin legitimitatea, dar, cu toate acestea, exist voci care i pun la ndoial utilitatea. Unii sunt de prere c un contact social sistematic, nsotit de antrenarea n discutii, este suficient pentru a sti, la un moment dat, s comunici eficient. Altii sustin c un factor de prim important n acest sens este lrgirea vocabularului prin lecturi bogate, vizionarea emisiunilor TV. Toate aceste aspecte, considerate separat, nu reusesc, ns, s acopere complexitatea pregtirii n domeniul att de vast al comunicrii. Pentru c, desi fiinta uman este nscut s comunice, ea nu este dotat din start si cu instrumentele necesare unei comunicri eficiente. Pregtirea pentru comunicare are dou componente principale: una teoretic si una practic. Teoria comunicrii presupune un minim de informatie referitoare la procesul comunicrii, la teoriile generale ale comunicrii, la domeniile si tipurile de comunicare, la istoricul comunicrii ca stiint. n acest punct se pun bazele unei bibliografii minimale care ulterior poate fi consultat si mbogtit. Practica se refer la exemplele de situatii specifice de comunicare (oferite de instructor sau de cursanti), la dialoguri structurate, improvizate, nregistrate pe band video sau audio, la discursuri, exercitii pentru formarea si consolidarea deprinderilor de a comunica eficient (verbal, non-verbal) prin aplicarea tehnicilor studiate. Toate aceste aplicatii se desfsoar n echipa de lucru, apoi n afara clasei (n familie, grupul de prieteni). Procesul de instruire n domeniul comunicrii este unul destul de dificil, n situatia n care subiectii sunt personalitti distincte, cu motivatii si caracteristici diferite, pentru fiecare n parte fiind necesar un efort de adaptare a scenariului
13

Partea I

Comunicare verbal si non-verbal

educational. i pentru c procesul de comunicare este unul deosebit de complex si de personalizat, cursantii sunt ndrumati s se cunoasc, s se autoanalizeze, pentru a-si constientiza slbiciunile si calittile, n acest scop instructorul oferindu-le si o serie de teste simple de evaluare a trsturilor de personalitate. Trebuie subliniat c, n practic, procesul instructional este imposibil de scindat n functie de cele dou domenii teoretic si aplicativ, cele dou aspecte coexistnd de-a lungul ntregii activitti de initiere si perfectionare n domeniul comunicrii.

14