Universitatea Babe Bolyai Facultatea de tiine Economice i Gestiune a Afacerilor

Politici de control al inflatiei

Cherestes Bogdan FB, Grupa 2

Cuprins
1.Introducere ........................................................................................................................... 3 2.Politici de control al inflatiei ............................................................................................... 4 2.1Politica monetara ........................................................................................................... 5 2.1.1Agregatele monetare ............................................................................................... 5 2.1.2Rata dobanzii .......................................................................................................... 7 2.1.3Cursul de schimb .................................................................................................... 8 2.1.4Tintirea directa a inflatiei ....................................................................................... 9 2.1.5Instrumentele politicii monetare ........................................................................... 10 2.2Politica fiscala ............................................................................................................. 14 3.Eurosistemul ...................................................................................................................... 14

 Inflation is when you pay fifteen dollars for the ten-dollar haircut you used to get for five dollars when you had hair. Sam Ewing

1.Introducere
Inflatia este procesul de crestere semnficativa si persistenta a nivelului preturilor. Inflatia reprezinta acea stare de dezechilibru economic in care masa monetara existenta in economie depaseste necesarul real de moneda, ducand la cresterea generalizata a preturilor si la scaderea puterii de cumparare a banilor. Nu orice sporire a preturilor inseamna inflatie. Inflatia este, inainte de toate, un fenomen monetar, fiind legata de excedentul de masa monetara peste nevoile reale ale economiei, determinate de oferta de bunuri si servicii scazuta. Aspectele negative ale inflatiei se concretizeaz prin urmtoarele: creterea costurilor de producie i scderea produciei care antreneaz majorarea preurilor; politica salarial; creterea salariilor fr creterea corespunztoare a productivitii muncii; devalorizarea monedei; politica de creditare; acordarea de credite fr o analiz amnunit asupra scopului urmrit de client; politica fiscal excesiv prin care se acoper un volum mare de cheltuieli ale statului; deficitul bugetar pe care statul ncearc s-l acopere prin emisiune de moned; creterea datoriei externe datorit lipsei de lichiditi

Percepiile asupra inflaiei sunt importante pentru c ele contribuie la comportamentul oamenilor n postura de consumatori, angajai, investitori i persoane care fac economii. n funcie de aceste percepii, oamenii decid ce i dac s cumpere i dac s economiseasc sau s cheltuiasc. Cum percepiile oamenilor asupra inflaiei tind s le afecteze comportamentul economic, este important ca ele s rmn apropiate de ratele msurate ale inflaiei. Guvernele naionale i instituiile UE fac eforturi de a informa regulat cetenii cu privire la situaia inflaiei. Printre exemple se numr comunicarea regulat a datelor actualizate oferite de biroul statistic al Comisiei Europene, Eurostat, i tabloul de bord al inflaiei de pe site-ul Bncii Centrale Europene.

Tabloul de bord al inflatiei

2.Politici de control al inflatiei

Ratele ridicate i volatile ale inflaiei degradeaz valoarea veniturilor oamenilor i pot fi duntoare pentru creterea economic durabil i pentru crearea de locuri de munc. Ratele sczute i stabile ale inflaiei sunt n interesul tuturor. De aceea, inflaia trebuie gestionat. Cele dou modaliti principale de a gestiona inflaia sunt politicile monetare i politicile fiscale. Ambele politici influeneaz mpreun suma de bani disponibil n economie. Mrind disponibilul de bani din economie, oamenii vor avea tendina s cheltuiasc mai mult, ceea ce duce la creterea cererii de bunuri i servicii. Dac oferta nu poate s in pasul cu creterea cererii, aceasta din urm poate genera creterea ratei inflaiei. Reducerea disponibilitii monedei are efectul opus.

2.1Politica monetara
In ansamblul mix-ului de politici macroeconomice, politica monetara are propriul sau obiectiv final, care este, la ora actuala, pentru majoritatea bancilor centrale, asigurarea stabilitatii preturilor.Unele obiective precum asigurarea echilibrului balantei de plati sau stimularea cresterii economice, au devenit secundare in raport cu asigurarea stabilitatii preturilor, iar altele, cum ar fi asigurarea ocuparii fortei de munca sau dezvoltarea unor ramuri ale economiei ca parte a politicii economice a autoritatilor publice, sunt considerate inadecvate si chiar in contradictie cu obiectivul fundamental stabilitatea preturilor. Stabilitatea preturilor poate sa asigure un cadru economic stabil, care sa permita dezvoltarea economica durabila a economiei.Acest fapt reflecta responsabilitatile sporite pe care banca centrala si le asuma in ceea ce priveste asigurarea unui nivel sustinut al cresterii economice. Realizarea obiectivului stabilitatii preturilor depinde de strategia de politica monetara adoptata: -indirect, cand se apeleaza la obiective intermediare de politica monetara -direct, prin strategia bazata pe tintirea directa a inflatiei Pentru atingerea obiectivului fundamental, bancile centrale isi stabilesc anumite obiective intermediare.Din pacate,uneori, aceste obiective intermediare pot fi in contradicite, astefel efectele pozitive obtinute in realizarea unui obiectiv intermediar pot avea efecte negative asupra atingerii altui obiectiv.Politica monetara vizeaza un bun nivel de crestere a masei monetare, un bun nivel al ratei dobanzii, un bun nivel al cursului de schimb, toate acestea ducand la o buna alocare a resurselor financiare. Utilizarea activa a obiectivelor intermediare de politica monetara are un efect major asupra inflatiei si asupra asteptarilor legate de aceasta: agretatele monetare controlul acestora reprezinta instrumentul monetar cel mai important in stoparea inflatiei; majorarea lichiditatii in circuitul economic trebuie realizata cu mare grija, masurile populiste putand avea efecte nedorite cursul de schimb este mai puternic influentat de evolutia ratei inflatiei decat invers, astfel autoritatea monetara va interveni discret asupra cursului de schimb pentru mentinerea ratei inflatiei la nivelul dorit nivelul dobanzilor pentru ca nivelul resurselor este limitat, pastrarea puterii de cumparare a economiilor populatiei si agentilor economici implica un nivel al dobanzilor pozitiv, dar moderat

2.1.1Agregatele monetare
Conform orientarilor monetariste obiectivul central al autoritatilor monetare in constituie stabilirea nivelului de crestere a masei monetare la un nivel cat mai aproapiat de nivelul cresterii

ecconomice.In anii 70 autoritatile monetare din mai multe tari dezvoltate au recurs la aceasta orientare economica (SUA 1972, Germania 1974, Anglia si Franta 1976), ele fiind urmate de tarile central si este europene in anii 90. Pornind de la premisa ca masa monetara exercita o anumita influenta asupra economiei utilizarea agregatelor monetare reprezinta un obiectiv intermediar.O oferta monetara in exces fata de cererea de moneda are un impact inflationist inevitabil, fapt unanim acceptat.Drept urmare pentru a asigura stabilitatea preturilor autoritatile monetare pot sa-si fixeze ca obiectiv intermediar de politica monetara controlul unuia sau al mai multor agregate monetare. Controlul agregatelor se poate realiza astfel: utilizarea bazei monetare ca obiectiv operational plafonarea creditului

2.1.1.1 Utilizarea bazei monetare ca obiectiv operational

In acest caz politica monetara actioneaza asupra sistemului bancar prin mecanismul creatiei monetare.Autoritatea monetara controleaza propria sa oferta de moneda primara in scopul influentarii ansamblului creatiei monetare.Pentru a fi eficient controlul bazei monetare trebuie sa actioneaze in primul rand asupra agregatului M1 si pe urma asupra celorlalte agregate M2, M3 etc. Controlul agregatului M1 prin intermediul bazei monetare porneste de la relatia existenta intre cantitatea de moneda primara pe care banca centrala o pune la dispozitia bancilor comerciale si masa monetara in sens restrans M1: M1=m*B M1 masa monetara in sens restrans m multiplicatorul creditelor B baza monetara Politica bazei monetare se axeaza pe ideea ca prin controlul bazei monetare banca centrala poate controla marimea masei monetare in sens restrans M1.Cresterea cantitatii de moneda in sens restrans favorizeaza cresterea volumului plasamentelor lichide ale indivizilor, adica a elemntelor cuprinse in M2, M3 etc.Prin urmare M2, M3 etc. Evolueaza in acelasi sens si in aceeasi masura ca si agregatul M1.

2.1.1.2Plafonarea volumui creditelor

Procedeul utilizat in acest caz este unul mai autoritat si lipsit de suplete.Neavand nici o posibilitate de adaptare, sistemul bancare devine foarte eficace.Un alt beneficiu ar fi evitarea efectului secundar al politicii de control a bazei monetare cresterea ratezi dobanzii.Datorita

caracterului artificial al nivelului dobanzilor gestionarea activitatii bancilor comerciale, dar si a agentilor economici devine mai putin rationala. Distribuirea creditelor nu se mai realizeaza prin mecanismele pietei ci in mod autoritar sau , uneori, chiar arbitrar.Totodata controlul creditelor face ca efectele variatiilor agregatului M1 sa se repercuteze insuficient sau chiar deloc asupra agregatelor M2, M3 etc. Iar substituirile efectuate de indivizi intre activele lor lichide sa contracareze scopurile urmarite prin limitarea cresterii creditului. In concluzie, urmarirea exacta a evolutiei agregatelor monetare este dificil de realizat in cadrul economiei contemporane unde si-au facut simtita prezenta inovatiile financiare care au dus la aparitia unor noi produse financiare.Mai mult, alegerea agregatelor monetare ca obiectiv intermediar de politica monetara este eficienta doar in cazul in care legatura dintre evolutia agregatului si nivelul preturilor este previzibila, situatie putin probabila in momentul actual.

2.1.2Rata dobanzii
n general, ratele de referin ale dobnzii reprezint preul la care bncile centrale acord mprumuturi bncilor comerciale. Ele determin suma de bani pe care o mprumut bncile comerciale de la bncile centrale i, n continuare, dobnzile impuse de bncile comerciale persoanelor fizice i companiilor pentru credite. n acest fel, banca central gestioneaz masa monetar sau lichiditatea din economie. Dac bncile mresc dobnzile:

mprumuturile devin mai costisitoare; Oamenii mprumut mai puini bani pentru a-i cumpra, de exemplu, case sau maini noi; Oamenii prefer s economiseasc n loc s cheltuiasc; Se reduce cantitatea de bani aflat n circulaie i scade cererea; O reducere a cererii duce, n general, la o scdere a preurilor, ceea ce nseamn c scade i rata inflaiei.

Invers, dac bncile i reduc dobnzile, mprumuturile devin mai puin costisitoare, n economie se introduc mai muli bani, cererea crete, iar ratele inflaiei se mresc.Cnd inflaia este sczut i stabil, dobnzile pot i ele s fie meninute la un nivel sczut. Deci, se pare ca, poltica de dobanzi este cea mai potrivita tinand cont de caracteristicile actale ale sistemului financiar.Insa, optiunea pentru poltica de dobanzi depende de conjunctura econmica si de cadrul institutional existent, intrucat eficiente sa variaza de la o faza la alta a ciclului economic. Autoritatile unor tari utilizeaza in prezent ratele dobanzii pe termen scurt ca obiectiv intermediar de poltica monetara lasand cantitatea de moneda sa-si gaseasca punctul de echilibru, ceea ce este invers fata de conceptiile monetariste.Explicatia acestei optiuni de poltica monetara

deriva din importante acordata , la ora actala, stabilitatii cursului valutar, care este influentat direct de nivelul ratei dobanzii.

2.1.3Cursul de schimb
Deschiderea tot mai pronuntata a economiilor catre exterior si internationlizarea pietelor au adus tot mai mult cursul de schimb in central atentiei autoritatilor monetare.Stabilitatea cursului valutar a devenit una dintre cele mai importante ancore antiinflationiste si, in acelasi timp, un indicator al performantei si puterii economice a natiunii.O moneda puternica reprezinta un simbol al demnitatii si mandriei nationale. Banca centrala incearca sa asigure stabilitatea cursului de schimb nominal prin modificari la nivelul ratelor dobanzilor practicate si prin interventii pe piata valutara in vederea sustinerii cursului de schimb. Pentru aceasta este necesara respectarea unor cerinte: Reducerea ratei inflatiei la un nivel comparabil cu cea din tarile partenere

 Existente unor rezerve valutare suficiente pentru interventii prompte pe piata valutara Mentinerea credibilitatii externe a tarii, inclusiv a stabilitatii politicie si a cadrului legislativ, care exercita o influenta importante asupra primelor doua conditii Strategia bazata pe tintirea cursului de schimb al monedei nationale presupune ancorarea acestuia de una sau mai multe monede ale unor tari cu inflatie redusa, care sa favorizeze reducerea inflatiei si in tara ancorata. Cursul de schimb joaca un rol important in definirea strategiei economice intrucat nivelul sau are consecinte importante in economie: Un curs valutar mentinut la un nivel pera scazut alimenteaza presiunile inflationiste si permite firmelor, fara eforturi pera mari, sa para profitabile si, astfel, ingreuneaza selectia acestora dupa eficiente Un curs valutar aflat la un nivel pera inalt impune agentilor economici o presiune deflationista, pe care o vor suporta cu dificltate

2.1.4Tintirea directa a inflatiei

Aceasta strategie presupune renuntarea la stabilirea de obiective intermediare, care, de fapt, pot ingreuna interventiile bancii centrale.In aceste conditii autoritatea monetara isi concentreaza atentia asupra oricaror factori care pot pune in pericol stabilitatea preturilor. Specific acestei strategii este faptul ca, pentru o perioada data, se stabileste nivelul inflatiei pe care autoritatea monetara vizeaza sa-l atinga, ceea ce confera o mai mare transparenta politicii monetare, intrucat publicul are posibilitatea de a cunoaste cu anticipatie care este directia de actiune a bancii centrale. Pentru atingerea nivelului tinta a inflatiei banca centrala apeleaza la o serie de reguli si politici monetare fara, insa, a le aplica mecanic.Ea isi pastreaza capacitatea de a raspunde la socuri neprevazute prin ajustarea corespunzatoare a nivelului instrumentelor de poltica monetara, dar cu conditia sa un sacrifice obiectivul final stabilitatea preturilor. Caracteristici: Urmareste stabilitatea preturilor ca principal obiectiv al politicii monetare in detrimentul altor obiective precum cresterea econmica, cresterea competitivitatii externe, acoperirea deficitelor fiscale, reducerea somajului Transparenta strategiei de poltica monetara prin comunicarea catre public a obiectivelor si deciziilor luate

 Cresterea raspunderii bancii centrale privind atingerea obiectivului de inflatie Dependenta de furnizare in timp til a unui set complet de informatii privind variabilele macroeconomice (reale, monetare, fiscale, externe) Tintirea directa a inflatiei a castigat tot mai mult teren in economiile contemporane, chiar si in economiile aflate in tranzitie, pentru care reprezinta singura modalitate prin care se poate asegura stabilitatea preturilor si posibilitatea integrarii europene.

Tintirea inflatiei in Romania

2.1.5Instrumentele politicii monetare

1.Politica taxei de rescont

Taxa scontului reprezinta dobnda uzuala pentru creditele acordate de catre banca de emisiune n cadrul operatiunilor de rescontare. Denumirea specifica este data de faptul ca o perioada ndelungata principala forma de acordare a creditului de catre banca de emisiune era rescontarea bazata pe operatiunile de scont. Astazi operatiunile de creditare ale bancii de emisiune s-au diversificat si au alte structuri, dar banca de emisiune continua sa ndeplineasca n economie rolul de izvor al creditului, legata de functia sa principala de emisiune.

Politica taxei de rescont se bazeaza pe o modalitate de refinantare rescontul - si pe rata dobnzii aferenta acestei refinantari -- taxa de rescont oficiala a bancii centrale.

2.Politica de open market

Operatiunile de open market sunt operatiunile prin care banca centrala cumpara si vinde titluri pe piata monetara. Spre deosebire de rescont, care pune n relatie directa bancile comerciale cu banca centrala, la initiativa celor dinti, operatiunile de open market permit bancii centrale sa ia initiativa si sa intervina pe piata monetara, de pe care bancile comerciale se aprovizioneaza cu lichiditati. Rata dobnzii aferenta operatiunilor respective se formeaza pe amintita piata monetara, pe care banca centrala o poate nsa influenta, si anume prin modularea aportului sau de lichiditati realizat prin cumpararile de titluri pe care le efectueaza, precum si prin modularea retragerii de lichiditati - realizata prin vnzarile de titluri pe care le efectueaza. Politica open market este istoriceste nsotitoarea fireasca a politicii de rescont, ambele avndu-si originea n economia engleza, unde se foloseau complementar pentru asigurarea sensului dorit de evolutia lichiditatii, creditului si dobnzii. Acest instrument este aplicat prin Banca Nationala a Romniei care cunoaste tot timpul pretul si rata dobnzii. De asemenea, BNR acorda credite bancilor pentru relansarea economiei, n primul rnd a investitiilor. BNR conduce operatiunile de pe piata libera (de ex.: operatiunile cu efecte de comert sau titluri financiare si de credit). Tot BNR poate creste sau reduce rezervele de stat sau valutare. BNR poate dirija operatiunile cu titluri de stat (bonuri de tezaur, bilete de trezorerie etc.). Trasaturile specifice operatiunilor la piata libera sunt: Nivelul dobnzii practicate, variaza functie de evolutia pietei si ndeosebi sunt determinate de orientarea pe care banca centrala o doreste sa o impuna; n desfasurarea operatiunilor banca centrala are un rol activ. Aceasta initiaza alimentarea pietei monetare cu lichiditati, n special prin oferte proprii; Operatiunile la piata libera au un dublu sens. n timp ce operatiile de rescont se limiteaza numai la alimentarea cu lichiditati a bancilor comerciale, operatiile la piata libera permit bancii de emisiune, deopotriva sa acorde credite, dar si sa mprumute pe aceasta piata, reducnd astfel lichiditatile bancilor si prin aceasta ale economiei nationale.

3.Politica rezervelor obligatorii

Instituite n SUA spre sfrsitul secolului al XIX-lea, rezervele obligatorii au fost la nceput un fond de lichiditati pe care bancile comerciale erau obligate sa le conserve pentru a se proteja mpotriva retragerilor masive de numerar, care avea loc n timpul frecventelor perioade de panica financiara, caracteristice acelei epoci. n prezent, cnd bancile comerciale au devenit foarte prudente, iar banca centrala este ntotdeauna dispusa sa le asigure lichiditatile necesare n caz de criza de sistem, rezervele obligatorii se justifica n principal prin faptul ca ofera bancii centrale un puternic instrument de politica monetara. Trebuie totusi aratat ca modul de utilizare a politicii

rezervelor obligatorii depinde de gradul de dependenta a sistemului bancar comercial fata de banca centrala, precum si de gradul de deschidere a pietei monetare. Rezervele obligatorii sunt disponibilitati n moneda primara pe car bancile comerciale trebuie sa le conserve n activul lor, proportional cu depozitele sau cu un alt agregat stabilit de autoritatile monetare. Determinarea nivelului rezervelor obligatorii se poate face prin aplicarea unui singur coeficient sau a mai multor coeficienti diferentiati n functie de baza de calcul avuta n vedere. Astfel, de regula, se utilizeaza un coeficient pentru depozitele la vedere, un alt coeficient pentru depozitele la termen, etc. Eficacitatea politicii rezervelor obligatorii depinde de gradul de dependenta al sistemului bancar comercial fata de banca centrala. BNR are puterea de a varia necesarul de rezerve n cadrul anumitor limite. Cresterea necesarului de rezerve afecteaza stocul de bani (de ex.: daca rezervele sunt excedentare, se apeleaza la emisiunea monetara). Daca rezervele sunt mari, bancile nu mai constituie depozite ale persoanelor fizice si juridice sau scad dobnzile. n tarile dezvoltate, necesarul de rezerve nu se modifica zeci de ani.

4.Selectivitatea creditelor
Selectivitatea (dirijarea) creditelor urmareste controlul nu a volumului creditelor bancare., ci al orientarii acestora n directia dorita de stat. n Romnia, dirijarea creditelor - instrument conform cu traditia centralista a economiei socialiste - s-a folosit pe scara larga si dupa reforma sistemului bancar din anul 1991 ("creditele structurale"). ncepnd din anul 1997, s-a renuntat nsa la aceasta practica. Pentru a ncuraja bancile si celelalte institutii financiare sa finanteze sectoarele si ramurile economice considerate prioritare (la nivel national sau regional), statul utilizeaza diverse formule: avantaje fiscale, dobnzi bonificate, deschiderea de facilitati de refinantare, garantarea creditelor de catre organismele oficiale, afectarea de resurse cu dobnda redusa etc. Astfel, dobnzile bonificate sunt dobnzi mai mici dect dobnzile pietei. Bancile care acorda credite cu dobnzi bonificate primesc o alocatie din partea statului de egala valoare cu diferenta dintre dobnda pe care o percep de la clientela lor privilegiata si dobnda curenta practicata la operatiunile comparabile. De exemplu, n Romania, aceasta metoda s-a folosit pe scara larga n anul 1996 pentru creditarea agriculturii (de stat). O alta metoda este garantarea de catre stat a creditelor acordate de banci, ceea ce neutralizeaza riscurile pe care bancile comerciale si le asuma prin creditarea unor ntreprinderi cart nu dispun de fonduri proprii. n modul acesta, bancile si pot permite sa acorde credite regiilor autonome si ntreprinderilor de stat care lucreaza cu pierderi, pe stoc etc. Dirijarea creditelor reflecta, asadar, controlul statului asupra modului n care se aloca resursele existente n economie, ceea de determina birocratizarea modalitatilor de finantare a activitatii economice.

5.Plafonarea creditelor

In logica interventiilor cantitative asupra ratei de crestere a masei monetare, autoritatile pot utiliza diverse modalitati de control direct al creditelor bancare, dintre care cea mai des folosita este plafonarea creditelor. Creditul bancar nu este nsa singura sursa a emisiunii monetare, iar ca urmare plafonarea creditelor este nsotita adesea de plafonarea ansamblului contraposturilor masei monetare. Plafonarea creditului se realizeaza prin stabilirea pe cale reglementativa a unei limite maxime pentru rata de crestere a volumului creditelor acordate de banci. Limita se stabileste n functie de rata de crestere programata pentru alte contraposturi ale agregatelor monetare (soldul bugetului de stat, soldul balantei de plati externe etc.). Limitarea ratei de crestere a volumului creditelor bancare nu poate fi obtinuta, desigur, dect daca exista o sanctiune pentru bancile comerciale care nu respecta plafonul prescris. Iar fiind vorba despre banci, sanctiunea nu poate fi dect financiara. De exemplu, se poate stipula ca bancile comerciale care depasesc plafonul stabilit sunt obligate sa constituie rezerve suplimentare, al caror mod de calcul le face rapid intolerabile. ntr-adevar, constituirea acestor rezerve suplimentare implica o imobilizare de fonduri, care genereaza un anumit cost financiar pentru banci, descurajndu-le sa acorde noi credite. Plafonarea (ncadrarea) creditelor este modulata uneori n functie de natura asezamntului financiar care acorda creditul respectiv (banca comerciala universala, banca specializata n deservirea unui anumit sector, institutie financiara nebancara cu capital de stat etc.), precum si de natura activitatii creditate (investitii, export, etc.). De asemenea, caracterul sau coercitiv poate fi atenuat prin diverse derogari (credite pentru export, credite n valuta, credite finantate din fondurile proprii ale bancilor etc.). De altfel, aceste modulari si exceptii sunt conforme cu politica de dirijare a creditelor, nsa constituie modalitati de intensificare a interventionismului. Principalul avantaj al plafonarii (ncadrarii) creditului este extrema sa eficacitate: daca este adevarat ca mpotriva unor dezechilibre ale economiei se poate lupta prin ncetinirea ratei de crestere a masei monetare, atunci limitarea cresterii volumului creditelor acordate de banci economiei este cu siguranta cel mai adecvat instrument pentru realizarea acestui obiectiv. De asemenea, restrictia cantitativa amintita actioneaza partial si asupra costului refinantarii bancilor comerciale, ceea ce face ca plafonarea creditului sa permita evitarea unei cresteri prea puternice a ratelor dobnzii. De fapt, costul creditului este deconectat de mecanismul cererii si ofertei (de credite), printr-o operatie de "rationalizare" a creditului, asemanatoare cu "rationalizarea" consumului unor bunuri (vnzarea pe cartela, ratii fixe etc.). Ca urmare a acestei decuplari a dobnzii de mecanismele pietei creditului, ea poate fi utilizata ca un instrument de control al intrarilor si iesirilor de capital din tara si al cursului valutar. Cu toate acestea, plafonarea creditului are numeroase dezavantaje, care depasesc adeseori ca importanta amintitele avantaje. Dintre aceste dezavantaje, amintim urmatoarele: rata de crestere a volumului creditelor este, la fel ca orice marime economica stabilita de autoritati, un parametru artificial, care nu tine seama nici de nevoile financiare ale economiei si nici de potentialul de creditare al bancilor;

plafonarea denatureaza concurenta dintre bancile comerciale, mpiedicnd bancile bine conduse sa-si sporeasca segmentul de piata care le revine; prin fixarea de norme de creditare diferite de la un sector la altul, plafonarea creditului paralizeaza libera initiativa a bancilor: acestea sunt constrnse sa frneze activitatea ntreprinderilor dinamice pentru a sustine ntreprinderile putin rentabile sau care lucreaza cu pierderi; prin aceasta politica, se afecteaza, deci, ansamblul economiei.

2.2Politica fiscala
Politica fiscala vizeaza reglementarea cheltuielilor si a veniturilor bugetare. Astfel, cele doua componente principale ale sale sunt cheltuielile si impozitele impozitele fiind principala sursa de venituri. Politica fiscala poate afecta cererea si nivelul activitatii economice, distribuirea veniturilor si modul n care guvernul aloca resursele. Ratele impozitelor i modul n care guvernul cheltuiete banii ncasai i mprumutai au un rol important n majoritatea economiilor. Veniturile unui guvern reduc suma de bani pe care o pot cheltui oamenii. Pe de alt parte, cnd guvernul cheltuiete bani investind n infrastructur sau servicii, el introduce bani n economie, ceea ce duce la creterea cererii. Aadar, politica fiscal poate modifica generatoarele inflaiei cererea i oferta fcnd ca inflaia s creasc sau s scad. Exista patru instrumente principale ale politicii fiscale: a) impozite b) taxe c) alte prelevari obligatorii d) cheltuieli guvernamentale

3.Eurosistemul
Textele juridice care au stat la baza nfiinrii Sistemului European al Bncilor Centrale (SEBC) Tratatul de la Maastricht i Statutul SEBC din anul 1993 au pornit de la ipoteza potrivit creia toate statele membre ale UE vor adopta euro i, prin urmare, SEBC va ndeplini toate atribuiile legate de moneda unic. Cu toate acestea, pn n momentul n care euro va fi introdus n toate rile UE, rolul principal este deinut de Eurosistem. Termenul Eurosistem se refer la BCE i la bncile centrale naionale ale statelor membre ale UE care au adoptat moneda euro. Fiind

utilizat pn n prezent doar n mod neoficial, acest termen este menionat pentru prima dat n Tratatul de la Lisabona (articolul 282 din Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene). Ca sistem bancar central al zonei euro, Eurosistemul este format din:

BCE i bncile centrale naionale (BCN) ale celor 16 state membre ale UE, a cror moned comun este euro.

Prin urmare, Eurosistemul este un subansamblu al SEBC. Dei deciziile BCE, precum cele de politic monetar, se aplic, n mod firesc, numai rilor din zona euro, n realitate, Eurosistemul este cel care ndeplinete funciile de banc central pentru zona euro. Astfel, BCE i BCN contribuie mpreun la atingerea obiectivelor comune ale Eurosistemului. Eurosistemul are patru atribuii majore. Prima const n aplicarea politicii monetare adoptate de ctre Consiliul guvernatorilor BCE de exemplu, deciziile privind ratele dobnzilor reprezentative (rata dobnzii minim acceptat , aplicat la operaiunile principale de refinanare , precum i ratele dobnzilor aplicate la facilitatea de creditare marginal i la facilitatea de depozit , i, dup caz, luarea de decizii referitoare la obiectivele monetare i furnizarea de lichiditate). Cea de-a doua i cea de-a treia dintre atribuiile Eurosistemului constau n derularea operaiunilor valutare i, respectiv, deinerea i administrarea rezervelor oficiale ale statelor din zona euro. O a patra atribuie esenial a Eurosistemului const n promovarea bunei funcionri a sistemelor de pli. De asemenea, Eurosistemul contribuie la realizarea supravegherii financiare: consiliaz legislatorii n sfera sa de competen i elaboreaz statistici monetare i financiare.