FACULTATEA DE TEOLOGIE SFANTUL IERARH ANDREI SAGUNA

VOHODUL CEL MARE

Profesori indrumatori Arhid. Ioan I Ica jr Ieromonah Vasile Barzu

Student Monah Nicolae Bleahu Mrea Brancoveanu Sambata de Sus Anul IV TP

2013

VOHODUL CEL MARE

Dupa unii comentatori ai Liturghiei, Vohodul cu cinstitele daruri este considerat ca o reprezentare simbolica a luarii de pe cruce a Trupului Domnului si a inmormantarii Lui. Precum cei doi ucenici ai Sai, Iosif si Nicodim, nu l-au inmormantat pe Golgota, ci l-au luat si l-au transportat in gradina in care se afla mormantul unde l-au pus (Ioan 19, 38-41), tot asa preotul si diaconul, venind la proscomidiar, iau sfintele vase cu simbolurile materiale ale Trupului si Sangelui Domnului, pe care le transporta in procesiune solemna pe Sfanta Masa, privita ca simbol al mormantului. Vohodul cel mare apare astfel, in perfecta ordine logica, ca o dezvoltare si completare in continuare a temei si actelor din ritualul Proscomidiei, in care sa savarsit amintirea Patimilor si mortii Domnului pe cruce.1 Asezarea darurilor peste antimisul de pe Sfanta Masa inchipuie punerea trupului Domnului in mormant, adica ingroparea Lui. Discul nu mai inseamna acum, ca la Proscomidie, ieslea din staulul de la Betleem, in care s-a nascut Domnul, ci locul mainilor lui Iosif si Nicodim, care au ingropat pe Hristos. De asemenea, procovetele sfintelor vase nu mai amintesc aici scutecele in care a fost infasat la nastere, ci panzele cu care a fost infasurat trupul Sau, la asezarea in mormant, si anume acoperamantul discului tine locul sudariului sau stergarului ce a fost pe fata Lui, iar cel de deasupra potirului aminteste giulgiul in care i-a fost infasurat trupul (Ioan 20, 6, 7), in timp ce "aerul", care se intinde peste cele doua sfinte vase, inseamna piatra pusa pentru inchiderea mormantului. Tamaia intrebuintata la cadire in acest moment, si anume dupa asezarea acoperamantului cel mare peste sfintele vase, reprezinta aromatele intrebuintate de Iosif si Nicodim la ungerea sfantului trup al Domnului inainte de punerea in mormant, inchiderea sfintelor usi la incheierea Vohodului mare aminteste pecetluirea mormantului si intarirea lui cu paznici de catre capeteniile iudeilor. Pecetea aplicata pe mormant este simbolizata, dupa unii comentatori, prin steluta ramasa pe Sfantul Disc, dupa ridicarea acoperamantului, iar coborarea perdelei aminteste coborarea tainica a lui Hristos la iad, cu sufletul si dumnezeirea, pentru eliberarea celor drepti. Simbolismul Vohodului mare mai are o alta talcuire. Intrarea eu cinstitele daruri este interpretata ca o reprezentare simbolica a intrarii si primirii triumfale a Domnului in Ierusalim, cu numai cateva zile inainte de Pastile iudeilor, de Patimile si de moartea Sa. 2

1 2

Braniste, Ene Pr, Liturgica speciala, Editura Lumea Credintei, Bucuresti, 2005, p. 219 Idem, p. 219

Imnul heruvic sau heruvimic este una dintre principalele cntri ale Sfintei Liturghii, care are drept scop pregtirea noastr pentru Sfnta mprtanie. Heruvicul nsoete, de fapt, ieirea i reintrarea preotului n sfntul altar, purtnd Cinstitele Daruri, ce urmeaz a fi sfinite, devenind nsui Trupul i nsui Sngele Mntuitorului Iisus Hristos. Toat aceast micare liturgic poart numele de Vohod sau Ieire mare3. Ea are, n viziunea tlcuitorilor cultului Bisericii noastre, un dublu simbolism. Mai nti, reprezint coborrea de pe cruce a Trupului Mntuitorului i nmormntare acestuia. Aa cum Iosif i Nicodim au dus Trupul de pe Golgota n grdina unde se afla mormntul pregtit, aa i preotul, mpreun cu diaconul, iau Sfintele de la proscomidiar i le aduc, n procesiune solemn, pe sfnta mas, care devine chip al mormntului celui de via fctor. De aceea, atunci cnd sunt mai muli slujitori, cei care nu poart Sfintele, au n mini sfinte cruci, copia sau linguria, obiecte liturgice care amintesc de patim i rstignire. Sfntul Disc este acum patul sau nslia pe care a fost purtat Trupul Domnului, iar sfnta mas, dup cum spuneam, este antetipul acelui sfnt mormnt, jertfelnicul i, desigur, locul n care a fost aezat sfntul i preacuratul Trup (Sf. Gherman I al Constantinopolului). Acopermintele sfintelor vase semnific giulgiurile cu care a fost nfurat Domnul dup pogorrea de pe cruce. Dup ce sunt aezate pe sfnta mas, sfintele vase sunt acoperite cu un acopermnt mai mare, numit aer, care simbolizeaz acum piatra prvlit pe ua mormntului. n al doilea rnd, ndeosebi a doua parte a procesiunii, care ncepe de la Ca pe mpratul..., are i un alt simbolism: intrarea i primirea triumfal a Mntuitorului Hristos n Ierusalim, cu puin timp nainte de patima Sa.4 Acest simbolism este n deplin consonan cu textul cntrii, care vorbete de primirea mpratului tuturor, nconjurat (excortat, n original) de cetele ngereti. ntre cele dou semnificaii ale vohodului mare nu trebuie s existe contradicii, deoarece, n fond, intrarea n Ierusalim a avut drept principal scop mergerea ctre patim, ctre mplinirea rscumprrii din pcat promise. Este i motivul pentru care Mntuitorul era trist n acele momente i nu Se arta bucuros, aa cum orice lider lumesc ar fi, vznd entuziasmul poporului.5 n prezent Intrarea Mare, ca parte principala a Liturghiei credinciosilor, cuprinde o serie de ritualuri pregatitoare pentru anaforaua liturgica care constau n pregatirea duhovniceasca a slujitorilor si credinciosilor si pregatirea materiala a altarului si a darurilor

3 4

Anagnostopoulos, Stefanos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina, Bucuresti, 2005., p. 121 Braniste, Ene Pr, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1943, p. 112 5 Cabasila Nicolae, Tlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, Editura Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti, 1984, p. 64

pentru aducerea sfintei jertfe. Vom prezenta n continuare aceste ritualuri asa cum sunt savrsite ele astazi n Biserica Ortodoxa Romna. Dupa ecfonisul celei de a doua rugaciuni pentru credinciosi ("Ca sub stapnirea ta totdeauna fiind paziti Tie slava sa naltam ...") cntaretii ncep intonarea Imnului heruvic, o cntare ampla, patrunzatoare n care melodia lina, dnd putere cuvintelor, are un rol esential pentru transpunerea credinciosilor ntr-o stare sufleteasca potrivita aducerii sfintei jertfe:"Noi care pe heruvimi cu taina nchipuim si facatoarei de viata Treimi ntreit sfnta cntare aducem, toata grija cea lumeasca acum sa o lepadam". n acest timp preotul rosteste n taina, pentru sine, rugaciunea "Nimeni nu este vrednic ..." marturisindu-si nevrednicia pentru slujirea ce i sta nainte si ncredintndu-se cu smerenie lui Hristos "Cel ce aduce si Cel ce se aduce, Cel ce primeste si Cel ce se mparte". 6Apoi, nchinndu-se, spune mpreuna cu diaconul de trei ori textul complet al cntarii heruvimice. Protosul cadeste n continuare altarul, iconostasul si credinciosii pregatind intrarea Cinstitelor Daruri. Buna mireasma a tamiei se adauga astfel cntarii line, icoanelor si luminii discrete a candelelor si lumnarilor crend o atmosfera care sa stimuleze si simturile pentru o participare totala la slujba "lepdnd toata grija cea lumeasca".7 De altfel n slujba ortodoxa, ca n nici un alt rit liturgic, impresia, impactul estetic al ceremonialului sau impunator, hieratic este de o importanta fundamentala. Clericii se nchina naintea Sfintei Mese, saruta antimisul, crucea si Sfnta Masa si si cer iertare unii de la altii si de la popor. Merg la proscomidiar, preotul i pune diaconului care are cadelnita Sfntul Aer pe umeri, i da Sfntul Disc si, lund el nsusi Sfntul Potir, pornesc n procesiune prin biserica precedati de paracliseri cu lumnari n mna. Cntarea heruvicului se ntrerupe si preotul si diaconul se roaga, asemenea tlharului de pe cruce, ca Domnul Dumnezeu sa-i pomeneasca ntru mparatia sa pe cei ce au adus si pe cei pentru care s-au adus acele cinstite daruri, pe episcop, pe clerici, pe conducatori, pe ctitori, pe cei adormiti si pe toti cei prezenti la slujba. Apoi intra n altar si aseaza cinstitele daruri pe Sfnta Masa n timp ce cntarea continua cu putere: "Ca pe mparatul tuturor sa-l primim, pe Cel, de cetele ngeresti, nevazut nconjurat. Aliluia. Aliluia. Aliluia!".8 La Liturghia arhiereasca episcopul nu iese n procesiune ci, dupa ce da Sfntul Disc diaconului iar Sfntul Potir celui dinti dintre preoti, trece n dreptul usilor mparatesti pentru a primi Cinstitele Daruri, a face pomenirile si a le aseza pe Sfnta Masa.

6 7

Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p. 214 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune n Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 227 8 Ibidem, p. 215

Dupa asezarea darurilor pe Sfnta Masa ele sunt acoperite cu Sfntul Aer si cadite iar protosul (episcop sau preot) rosteste rugaciunea punerii nainte n timp ce diaconul ncepe ectenia cererilor cu cererea speciala pentru darurile puse nainte. Actul aducerii darurilor la Sfntul Altar n cadrul Intrarii Mari a reprezentat nca de la nceput, cu toata simplitatea ritualului, actul jertfelnic al Bisericii de a-I oferi lui Dumnezeu ofranda vietii noastre. Dezvoltarea ritualului pna la forma de azi a accentuat acest simbolism.Hristos S-a jertfit pe Sine o data pentru totdeauna cuprinzndu-ne pe toti n jertfa Sa. Jertfa este expresia fireasca a dragostei adevarate, nsasi taina Sfintei Treimi fiind taina jertfei desavrsite pentru ca este taina dragostei desavrsite. Jertfa desavrsita a lui Hristos a facut posibila restaurarea noastra n starea de jertfelnicie.9 Noi suntem chemati ca, la rndul nostru, sa ne jertfim lepadndu-ne cu totul de egoismul nostru si daruindu-ne n Hristos lui Dumnezeu pentru a nvia mpreuna cu El. Viata Bisericii, fiind viata Lui n noi si viata noastra n El este, in mod necesar, o viata jertfelnica, o ndreptare iubitoare eterna spre Dumnezeu. Jertfa lui Hristos implica asadar jertfa noastra ca atitudine esentiala si act esential al Bisericii, noua umanitate restaurata. Prin pregatirea Cinstitelor Daruri la Proscomidie jertfele individuale ale fiecaruia, concretizate n darurile de pine si vin, s-au unit n jertfa Bisericii si aceasta jertfa a Bisericii este aratata ca fiind mpartasire din jertfa lui Hristos. Acum, prin aducerea cinstitelor daruri pe Sfnta Masa, Biserica se aduce pe sine nsasi, ceea ce nseamna ca aduce pe Hristos, caci Biserica este Trupul Lui, iar El este Capul Bisericii. Dar Hristos nsusi este "Cel ce aduce si Cel ce Se aduce". Astfel jertfa noastra, jertfa Bisericii, este jertfa lui Hristos. Prin ofranda euharistica noua ni se da nepretuita posibilitate de a participa la jertfa lui Hristos, la ofranda Sa unica, mplinindu-ne vocatia jertfitoare. Intrarea Mare ne constientizeaza ca cel ce a venit la Liturghie sa primeasca si nu sa daruiasca nu a nteles ca a fi madular al Bisericii nseamna, nainte de toate, participare la jertfa lui Hristos.10 n decursul timpului Intrarii Mari i se adauga o simbolistica tot mai complexa, fapt care a influentat la rndul sau devoltarea ritualului. Astfel, la sfrsitul secolului al IV-lea, Teodor de Mopsuestia vede n Intrarea Mare purtarea solemna a trupului mort al Mntuitorului spre mormnt. Altii o considera o punere n scena liturgica a intrarii triumfale a Domnului n Ierusalim sau chiar un simbol al celei de a doua veniri a Mntuitorului. n ncheierea acestei priviri sumare asupra istoricului, rnduielii si semnificatiei Intrarii mari putem spune mpreuna cu Sfntul Maxim Marturisitorul ca acest ritual
9

10

Vintilescu, Petre Pr.,Liturghierul Explicat, Editura I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1972, p. 173 Sfantul Gherman al Constantinopolului, Talcuirea Sfintei Liturghii, Editura Anastasia, Bucuresti, 2000, p. 87

simbolizeaza "nceputul si sfrsitul nvataturii celei noi, care ni se va mpartasi n cer, cu privire la iconomia lui Dumnezeu cea catre noi si descoperirea tainei mntuirii noastre, care se afla n adncurile nepatrunse ale tainei dumnezeiesti". Un rol important n procesiunea cu Cinstitele Daruri l are cadirea. Astfel aducerea darurilor este pregatita de tamierea altarului, iconostasului si a credinciosilor. Cadelnita este purtata n procesiune iar darurile sunt cadite dupa asezarea lor pe Sfnta Masa 11. Credinciosul ortodox de azi, familiarizat cu folosirea din plin a tamiei n slujba ar putea fi surprins sa afle ca mult timp tamia nu a fost acceptata n cultul crestin fiind asociata cu jertfele pagne, idolesti. Doar din secolul al IV-lea, cnd nu mai era pericolul confuziei cu jertfele pagne, tamia este introdusa n cult ajungnd curnd un element important al slujirii crestine. Transformarea prin arderea tamiei a materiei brute n buna-mireasma ce se nalta la cer este un simbol al jertfei bine-primite de Dumnezeu la care suntem chemati fiecare. Dar noi stim ca singura jertfa placuta lui Dumnezeu este cea a lui Hristos Care S-a dat pe Sine nsusi pentru viata lumii si ne-a adunat pe toti n jertfa Sa. De aceea numai n Hristos si n puterea Duhului Sfnt pe care El ni L-a daruit putem ca "pe noi nsine si unii pe altii si toata viata noastra" sa i-o aducem lui Dumnezeu jertfa "ntru miros de buna mireasma duhovniceasca". Intrarea Mare exprima tocmai actul nostru jertfelnic de a-i oferi lui Dumnezeu ofranda vietii noastre ca participare la jertfa lui Hristos. De aceea cadirea pregateste si nsoteste acest ritual ntarindu-i simbolismul.12 Initial se tamiau doar Cinstitele Daruri nainte de ridicarea lor de la Proscomidiar si dupa asezarea lor pe Sfnta Masa, cadelnita fiind purtata n procesiune. n urma Proscomidiei Cinstitele Daruri sunt chipuri (antitypa) ale Trupului si Sngelui Domnului iar pe Sfntul Disc este asezata simbolic ntreaga Biserica n jurul lui Hristos n stare de jertfa. Tamierea lor arata si cinstirea pe care le-o acordam dar sensul principal ramne cel de jertfa bine primita de Dumnezeu. De aceea ulterior s-a adaugat cadirea altarului, a iconostasului si a credinciosilor. n vechime cadirea o facea diaconul, rnduiala pastrata de rusi pna astazi. La noi, ca de altfel si la greci, s-a luat obiceiul ca sa cadeasca protosul. Dincolo de semnificatia sa simbolica, buna mireasma a tamiei, mpletindu-se cu cntarea lina a Heruvicului, cu lumina calda a candelelor si a lumnarilor se adauga frumusetii lumii transfigurate de har revelata de arhitectura locasului, de icoane si fresce, antrennd participarea noastra totala, nu numai cu

11 12

Braniste, Ene Pr, Liturgica speciala, Editura Lumea Credintei, Bucuresti, 2005, p. 223 Cabasila Nicolae, Tlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, Editura Arhiepiscopiei bucurestilor, Bucuresti, 1984, p. 124

mintea ci si cu inima si cu toate simturile trupesti la taina jertfei, lepadnd toata grija lumeasca pentru a-L primi pe mparatul tuturor.13 Atunci cnd slujeste episcopul, dupa cadire, ca o pregatire pentru aducerea sfintei jertfe, acesta si spala minile, semn al curatiei ceruta celor ce slujesc la altar. Pna n secolul al XII-lea si spalau minile att episcopul ct si preotii, dar numai dupa asezarea darurilor pe Sfnta Masa. Din secolele XII-XIII spalarea pe mini a preotilor se muta nainte de Proscomidie, n cadrul intrarii Mari spalndu-se numai episcopul sau preotul protos n cazul n care nu slujea episcopul. Din secolul al XVI-lea numai episcopul se mai spala n acest moment al slujbei. Cultul ortodox s-a cristalizat la Constantinopol, n special n Marea Biserica Sfnta Sofia, dupa secolul al XI-lea generalizndu-se n ntreaga lume ortodoxa. O privire istorica asupra evolutiei cultului n Bizant ne va ajuta sa ntelegem mai bine rnduiala de astazi. Cercetarile arheologice au scos n evidenta faptul ca bisericile din Constantinopol aveau o ncapere distincta, situata de regula lnga intrare, numita skevofilachion. Aici diaconii primeau darurile credinciosilor si le pregateau pentru jertfa. Episcopul sau preotul protos venind la Liturghie intra si si mbraca vesmintele n aceasta ncapere dupa care rostea asupra darurilor rugaciunea punerii nainte de la Proscomidie si mergea n biserica. Dupa plecarea catehumenilor diaconii aduceau la altar darurile ce erau primite de protos si puse pe Sfnta Masa. Procesiunea cu Cinstitele Daruri a fost privita la nceput ca un act strict utilitar savrsit de diaconi n timp ce preotii slujeau la altar. Dar treptat acest act s-a ncarcat cu o tot mai mare solemnitate. Daca initial era savrsita n tacere, de la jumatatea secolului al VI-lea procesiunea este nsotita de cntarea Heruvicului. n secolul al XII-lea la Marea Biserica Sfnta Sofia procesiunea era nca savrsita numai de catre diaconi. Ei paraseau altarul imediat dupa ectenia catehumenilor si se deplasau la skevofilachion de unde aduceau n procesiune mai multe Sfinte Discuri si Potire cu Cinstitele Daruri (datorita numarului mare de credinciosi) cntnd ei nsisi Heruvicul.14 Episcopul si preotii i asteptau n altar, primeau darurile si le asezau pe Sfnta Masa n forma de cruce. Apoi le acopereau cu Sfntul Aer, purtat si el n procesiune, care avea niste dimensiuni impresionante: 1,5 m / 2,5 m. n bisericile mici, cu putini slujitori, n lipsa diaconului, preotul era nevoit sa ia el nsusi parte la procesiune nca din perioada anterioara. Dar din secolele XII-XIII, odata cu solemnizarea tot mai accentuata a ritualului Intrarii Mari s-a ajuns ca preotii sa participe la procesiune chiar si
13 14

Staniloae, Dumitru Pr. Prof. Dr., Spiritualitate si comuniune n Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 230 Braniste, Ene Pr, Liturgica speciala, Editura Lumea Credintei, Bucuresti, 2005, p. 305.

cnd nu era o nevoie practica pentru aceasta. Generalizarea participarii preotilor la procesiune a dus la aparitia pomenirilor n timpul acesteia, la nceput cu voce joasa, ca raspuns la cererea credinciosilor, pentru ca n cele din urma sa se ntrerupa cntarea Heruvicului pentru a fi pomeniti cu voce tare, mai nti demnitarii prezenti, iar mai apoi si alte categorii de clerici si credinciosi. O schimbare importanta n ritualul Intrarii Mari s-a produs catre secolul al XIVlea odata cu mutarea locului savrsirii Proscomidiei n latura de nord a altarului. Procesiunea cu Cinstitele Daruri si pierde astfel caracterul practic, procesiunea plecnd de acolo unde trebuie sa ajunga, adica din altar. Dar ea si pastreaza si chiar si accentueaza caracterul simbolic capatnd o solemnitate tot mai mare. Procesiunea din cadrul Intrarii Mari, prin purtarea solemna la altar a darurilor de pine si vin care ne reprezinta pe noi - Biserica, ne duce naintea lui Dumnezeu. Ea exprima naintarea Bisericii si naltarea ei catre Dumnezeu, mersul Bisericii catre locul ce-i este gatit, adica catre Scaunul lui Dumnezeu unde ne nalta Hristos. n mod deosebit la Liturghia arhiereasca acest lucru este aratat prin primirea darurilor de catre episcop - chipul lui Hristos si asezarea lor pe Sfnta Masa - simbol al mparatiei lui Dumnezeu. Jertfa noastra, jertfa Bisericii, este jertfa lui Hristos Care ne nalta n mparatia Sa. Desi n partile esentiale ritualul este acelasi, totusi exista diferente n ceea ce priveste practica diferitelor Biserici Ortodoxe distingndu-se un ritual grec, unul slav si chiar unul romnesc care a suportat influente din ambele parti.

Bibliografie selectiva
Anagnostopoulos, Stefanos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina, Bucuresti, 2005. Braniste, Ene Pr, Liturgica speciala, Editura Lumea Credintei, Bucuresti, 2005 Braniste, Ene Pr, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1943 Cabasila Nicolae, Tlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, Editura Arhiepiscopiei bucurestilor, Bucuresti, 1984 Sfantul Gherman al Constantinopolului, Talcuirea Sfintei Liturghii, Editura Anastasia, Bucuresti, 2000. Staniloae, Dumitru Pr. Prof. Dr., Spiritualitate si comuniune n Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986 Vintilescu, Petre Pr., Istoria Liturghiei in primele trei veacuri, Editura Nemira, Bucuresti, 2001. Vintilescu, Petre Pr.,Liturghierul Explicat, Editura I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1972.