Sunteți pe pagina 1din 5

Personalitatea lui Socrate

Viaa lui Socrate este extrem de puin cunoscut. Uneori, aceasta este mitizat, vzndu se n ea un exemplu de existen, alteori este defimat pn la batjocor. nsi gndirea sa filosofic s-a transmis indirect, prin dialogurile lui Platon. Se nate n anul 469 (. Hr.) n tribul Antiohid. Tatl su este cioplitor n piatr, iar mama sa este moa. Dup un nceput n studiul matematicilor i al fizicii, se consacr cutrilor sp irituale i filosofiei. Se pare c filosoful nu a prsit niciodat Atena. Leciile sale se petreceau n aer liber, n ateliere, n palestre i n piaa public. Venind n conflict cu mai marii zilei, prin atitudinea sa direct i curajoas, Socrate strnete invidia i dispreul acestora, fcndu-i, totodat, numeroi dumani. Regimul democratic, instituit dup alungarea celor treizeci de tirani, nu -i va trece cu vederea ieirile sale nonconformiste. Socrate era un personaj caruia ii placea mult sa vorbeasca, dar nu era genul de personaj guraliv pe care unii si-l pot imagina astazi. De multe ori chiar se retragea intr-o mutenie totala nu auzea si nu vedea . Si, din cauza asta, multi nu stiau prea bine cu ce fel de om au de-a face. Unii chiar il credeau putin nebun, dar toti, fara exceptie, erau constienti de talentul sau de a minui cuvintele. Era cunoscut si dupa porecla, la fel de ciudata ca si personajul pe care-l definea: ''torpila'', numele unui peste foarte cunoscut in Grecia acelor timpuri, care otravea pe oricine atingea. Si, intr-adevar, Socrate nu numai ca lasa gura cascata pe cei cu care dialoga ; ideile sale reuseau sa-i dezorienteze total. Adesea in auditoriul sau veneai cu o idee in minte si plecai nici macar cu opusul ei, ci, foarte socat. Descopereai ca nu stii nimic sau ca tot in ce ai crezut pina atunci era pura inventie, foarte departe de realitate. Dar nu numai ca "torpila" era cunoscut printre contempo-rani, ci si ca "musca" sau "taunul" la fel de "intepatoare" si uneori enervante zburatoare. Curajul lui Socrate merge mna n mna cu o rabdare, o simplitate si o stapnire de sine capabile sa nfrunte orice ncercare; la banchete era un conviv vesel si agreabil, care bea la fel de mult ca tovarasii sai, dar fara a se cufunda vreodata n betie, asa cum li se ntmpla acestora, isprava ce-l umplea de admiratie pe Alcibiade. Mnia, iesirile violente, dusmania i sunt necunoscute. Primind de la cineva o lovitura de picior, iar oamenii mirndu-se de resemnarea sa, Socrate se justifica: Daca un magar m-ar fi lovit cu copita, l-as fi dat n judecata? mbracamintea lui Socrate era ntotdeauna modesta, att din cauza saraciei, ct si a simplitatii sale; niciodata n-a fost vazut afisnd o neglijenta vestimentara, cum o vor face cinicii. Unii si afecteaza zdrentele, de aceea i-a si spus Socrate filosofului cinic care-si etala gaurile hainei: ti vad desertaciunea prin mantie. Lui Socrate nimic nu-i este mai strain dect aroganta iar atunci cnd vede n agora Atenei obiectele de tot felul expuse de negustori admiratiei si lacomiei cumparatorilor, se multumeste sa spuna: Cte lucruri de care eu nu am nevoie exista!. S-a zis ca Socrate era deosebit de urt; chel, purtnd barba, cu nasul borcanat. Alcibiade dupa ce afirma n Banchetul ca Socrate seamana cu satirul Marsyas, el precizeaza ca este asemeni acelor statui de sileni care se deschid si contin nauntru imaginile unor divinitati, chipul lui Socrate ascuznd cel mai frumos dintre suflete, la fel cum discursurile sale aparent naive si glumete ascund cea mai mare profunzime. Figura lui Socrate nu putea sa nu-i scandalizeze pe atenieni,

ntruct pentru ei frumusetea fizica era simbolul frumusetii launtrice si nimic nu parea a fi mai incompatibil dect urtenia lui Socrate si puritatea sa morala. Opera lui Socrate inseamna o dezvoltare noua in dezvoltarea filosofiei grecesti .Figura stimulatoare si incomoda din dialogurile de tinerete ale lui Platon, Socrate a reprezentat punctul de cotitura al filosofiei grecesti, prin care reflectia autocritica asupra naturii conceptelor si gndirii noastre s-a impus ca preocupare majora alaturi de speculatia si cercetarea cosmologica. Filosofiile de dinainte de Socrate sunt, la o prima evaluare, mai curnd divergente, pentru ca, desi n cele din urma n aceeasi finalitate, totusi ele se deosebesc prin faptul ca fiecare are alta dominanta. Toate filosofiile aduc mai degraba cu tot attea ipoteze, dar nu toate aceste constructii ipotetice pot fi ntelese ca directii de evolutie n convergenta. n istoria filosofiei grecesti, momentul Socrate este momentul luarii de cunostinta de sine. Socrate este totuna cu constiinta de sine a Greciei si, dincolo de spatiul grecesc, el a trecut n ideea de constiinta critica ntemeietoare. El este, ntr-un fel, temeiul ideii europene pentru ca e cel dinti care iese din localismul grecesc si lucreaza cu ideea unei constiinte dincolo de o cultura sau alta, dincolo de un timp sau altul. Socrate, ca personaj istoric, nu poate fi cu usurinta separat de personajul platonician, n masura n care exista putine alte surse care sa ne prezinte viata si nvataturile lui Socrate; una dintre aceste surse fiind Xenofon. Socrate a luptat ca soldat n Razboiul Peloponeziac si a fost casatorit cu Xantipa, cu care a avut trei baieti. A fost un om puternic, foarte rezistent si cu totul indiferent fata de bogatie si lux. Subordonarea tuturor celorlalte preocupari fata de cautarea ntelepciunii este cel mai impunator exemplu - rareori urmat - de autentic mod de viata pentru un filosof. Socrate ramne modelul unui mare profesor, desi nu se stie sigur daca a avut o scoala organizata. Deci atitudinea lui Socrate fata de aceasta problema are o insemnatate epocala in istoria gindirii antice grecesti, caci tocmai in aceasta Socrate apare ca revalorizator al tuturor valorilor traditionale : frumusetea, bogatia, puterea si gloria, forta fizica si placerile senzoriale - lucruri ce erau cele mai de rivnit pentru grecul antic - nu mai au nici o valoare fata de valoarea sufletului omenesc. Socrate a recunoscut cel dintii valoarea de neegalat a sufletului fata de bunurile acestei lumi. De aceea grija pentru salvarea sufletului omului este problema centrala a eticii socratice. Acesta este si motivul pentru care Socrate acorda o importanta capitala educatiei, fiindca educatia nu este altceva decit un "tratament constient" in vederea unui scop al sufletului. Pentru Socrate intreaga viata a omului devine o tema mare morala, omul trebuind sa-si daltuiasca sufletul in fiecare clipa, pentru a putea ca sa realizeze numai binele. Bunuri reale si rauri reale sint numai cele sufletesti; moartea, exilul, boala si altele nu sint un rau real, fiindca ele nu pot atinge sufletul; o mare paguba este numai pierderea sau lipsa stiintei, din pricina ca numai aceasta este temeiul virtutii. Semnificativ este ca si-a luat drept maxima a vietii sale, cea scrisa pe frontonul templului lui Apollon din Delphi:Cunoaste-te pe tine insuti, care devine tema dominanta a filosofiei sale.Cunoasterea de sine, cu simbolismul ei comlpex, devine astfel un izvor de energii spirituale care duc la demnitatea sociala a individului. Dar, Socrate, printr-un fel de pedagogie a cunoasterii creatoare, destepta in celalat simtul adevarului deja prezent dar neconstiencizat. Acest fapt denota increderea sa fundamentala in om, incredere ce-si are izvorul in constiinta lui si in curajul lui exprimat prin forta cuvintului.

O personalitate de anvergura lui Socrate nu putea sa nu ajunga sa fie urt de vanitosi si, mai ales, nenteles de spiritele marginite, care vedeau n el doar un parazit ce se slujea de ironie, si atragea simpatia tinerilor si constituia un pericol pentru ordinea sociala. n 398, Socrate a fost acuzat de catre Meletos, Anytos si Lycon. Actul de acuzare era astfel ntocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramnt pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaste zeii recunoscuti de cetate si de a introduce divinitati noi; n plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea". Meletos era un poet obscur, iar Lycon era retor; sufletul procesului pare sa fi fost Anytos, un tabacar bogat care reprezenta interesele comerciantilor, fiind asadar puternic si influent. Socrate i-a reprosat public faptul de a nu se gndi la educatia fiului sau dect pentru a face din el un tabacar capabil sa preia afacerile parintelui, de unde, conform lui Xenofon, dorinta de razbunare a lui Anytos. Dupa toate aparentele, Anytos era sincer convins ca vede n Socrate un personaj periculos. Procesul lui Socrate nu este doar un eveniment istoric singular, irepetabil; procesul lui Socrate este procesul intentat gndirii care cerceteaza, dincolo de mediocritatea cotidiana, adevaratele probleme. Socrate este acela care, uimindu-ne, ne interzice sa gndim potrivit unor obisnuinte dobndite. Socrate se situeaza asadar la antipozii confortului intelectual, ai constiintei mpacate si ai seninatatii blajine. Adus n fata tribunalului, Socrate refuza ajutorul lui Lysias, avocat de meserie. Textul lui Platon Apararea lui Socrate reproduce probabil ndeaproape apararea prezentata de Socrate judecatorilor. Aceasta pledoarie se mparte n trei parti: Socrate spune cine este si le va nfatisa judecatorilor misiunea ncredintata lui de catre divinitate: sa destepte constiinta contemporanilor sai. Nu reuseste sa-i convinga pe judecatori; limbajul minciunii se dovedeste mai convingator dect cel al adevarului. Judecatorii delibereaza si 281 de voturi l declara pe Socrate vinovat, contra a 278 (sau 221 dupa alte manuscrise). Acuzatorii cerusera moartea, dar acuzatul era liber sa faca o contrapropunere iar judecatorii urmau sa aleaga una ori alta dintre pedepse. Socrate cere sa fie hranit n pritaneu. Iata ultimul act al serioasei ironii a lui Socrate, faptul de-a cere o recompensa pentru felul cum s-a purtat nu este din partea sa sfidare, ci sinceritate. Fiindca trebuia stabilita o sanctiune va propune o amenda de o mina, adica ntreaga lui avere. Raspunsul lui Socrate le-a parut probabil judecatorilor o insulta adusa magistratilor, asa nct la urne condamnarea la moarte a avut 80 de voturi mai mult dect avusese vinovatia sa. Socrate le spune adio judecatorilor sai, facndu-i responsabili pe vecie pentru moartea sa Socrate a stat nlantuit 30 de zile, dar n fiecare zi primea vizita prietenilor si se ntretinea cu acestia. Ei n-au stat degeaba si-au pregatit un plan de evadare pe care Socrate l refuza. La data executarii sentintei, toti prietenii lui Socrate erau de fatacu exceptia lui Aristippos, a lui Xenofon, aflat n Asia si a lui Platon, bolnav.Socrate si dedica ultimile clipe conversatiei cu prietenii sai pe tema nemuririi sufletului, iar cuvintele-i ne-au fost pastrate de Platon n Phaidon. Socrate se mbaiaza pentru ultima oara si refuza sa astepte ca soarele sa fi disparut cu totul la orizont nainte de a bea otrava. Apucnd cu o mna sigura vasul cu cucuta, el sorbi fara ezitare sau repulsie bautura mortala. Criton, i sunt dator lui Asclepios un cocos, va rog sa nu uitati sa i-l dati, acestea au fost ultimile sale cuvinte. Trebuie sa ntelegem aici, urmnd sugestia lui L.Robin, ca Socrate l

roaga pe Criton sa aduca o jertfa zeului medicinei drept multumire ca i-a vindecat sufletul de boala de-a fi fost unit cu un trup. Socrate a fcut o intens pledoarie pentru deplina libertate moral, premisa necesar pentru manifestarea gndirii i a exersrii unui demers paideic bazat pe principiul libertii. Mai presus de reformarea de ordin politic, economic, social, a pus perfectarea calitilor umane la nivel individual. Ca i sofitii, care au prsit problematica fizicului n beneficiu l umanului, Socrate va avea n centrul preocuprilor sale omul i posibilitile sale de perfecionare. Socrate a crezut ntr-o ordine transcendent, din care ar emerge normativitatea moral i idealul de conduit uman. Filosofia i viaa lui Socrate sunt o lecie istoric despre necesitatea toleranei, a libertii de gndire i a iertrii. O spune filosoful n ultimele sale cuvinte ctre concetenii care nu l -au neles: Atenieni, v mulumesc i v iubesc, dar m voi supune mai degrab zeului, dect vou, i ct timp voi avea suflare i un pic de putere, nu voi nceta de a m ndeletnici cu filosofia cci toat ndeletnicirea mea const n a colinda spre a v convinge, pe voi tineri i btrni, c nainte de grijile corpului i de bogii, nainte de orice grij, st aceea a sufletului i a desvririi lui. V spun ntr-una, c nu bogia face virtutea, ci dimpotriv virtutea face bogia i din ea i trag obria toate bunurile (Apologia, n Platon, 1993, p. 102-103). Acest testament spiritual, dar i exemplaritatea morii sale amintesc de martirii cretini de mai trziu, de spiritul jertfelnic ntru aprarea i ntruparea unor principii nalte. Obinerea virtuii constituie elul interogaiei sale filosofice. Da r, pentru a deveni virtuos, trebuie s cunoatem binele. Nimeni nu greete cu voin, ci din ignoran. Binele slluiete n om i urmeaz a fi cunoscut. De aici, invitaia permanent la cunoaterea de sine ( gnoti seavton). De fapt, virtutea se obine n exerciiul autocunoaterii. A te cunoate pe tine nsui este nceputul nelepciunii i cea mai mare bucurie n faa creia toate celelalte trebuie s stea n urm. Scopul urmrit de nvmntul su filosofic l constituia perfecionarea moral a ceteanului printr-o reform a gndirii centrat pe cultura raional. ncercarea de a ntemeia raional viaa moral este coextensiv cu ideea conform creia cunoaterea virtuii este mai important dect practicarea ei. Pentru desvrirea moral a individului nu sunt obligatorii deprinderile, ct clarificarea noiunilor morale. Este stringent, dup Socrate, predarea virtuii. Identificm n acest crez o perspectiv oarecum intelectualist asupra pedagogiei i eticii. Dou idei de baz, cu rezonane pedagogice, le putem reine din filosofia lui Socrate: - ironia socratic, exprimat n acel tiu c nu tiu nimic, care cum scrie I. Gvnescul cauterizeaz adnc n spiritul public cangrena fcut de molima negustorilor de sofisme (1907, p. 209); acest crez poate funciona ca un postulat n orice ntreprindere de cunoatere i nvare; este, n fond, ipostaziat aici autodeterminarea realist a capacitilor subiectului cunosctor, nevoia de autolimitare a acestuia ca premis a aproprierii cognitive a realitii i a sinelui; ironia de tip socratic se nvecineaz cu smerenia cretin, care trebuie s secondeze orice fapt, orice crez, orice idee mrea; - maieutica sau arta moitului; este vorba de acel exerciiu erotetic, instaurator de cunotine, prin punerea unor ntrebri astfel nct discipolul s ia seama de propriile resurse i disponibiliti; metoda socratic ne-a nvat dup spusele lui Gvnescul cum s facem ca

nsui spiritul auzitorului s gseasc adevrul ce voim s i-l spunem (1907, p. 210); un astfel de procedeu a fost folosit foarte des de Hristos, n dialogurile sale cu apostolii sau ucenicii; maieutica constituie procedeul de baz actualizat de metoda euristic modern. Socrate face o pledoarie pentru nevoia cultivrii raiunii, pentru punerea permanent n chestiune, pentru renunarea la balastul opiniilor i al credinei neproductive. Educatorul are menirea de a-l conduce pe discipol spre contientizarea forei de care singur dispune, de a actualiza la maximum zestrea de potenialiti deinute de cel ce urmeaz a fi educat. Valoarea este n noi; educaia devine o strategie de auto-desluire, de surprindere a ei (nu credem c exagerm dac am spune c el a anticipat principiile meta -cognitivismului contemporan). Fiind el nsui un exemplu viu al dasclului ce pune accentul pe medierea direct, natural, oral, pe valorizarea permanent a preopinentului, Socrate a statuat o paradigm acional ce a devenit sistem de referin n istoria educaiei de care nc mai tnjim.