Caz Andreea si Andrei locuiesc in orasul Bucuresti intr-un apartament. Acestia locuiesc cu parintii barbatului.

Cei doi tineri sunt casatoriti de 5 ani. Au un copil impreuna in varsta de 6 ani. Relatia femeii cu socrii ei este una foarte buna. Relatia barbatului cu parintii lui este buna. Relatia lor a mers bine timp de 4 ani, ultimul an din relatia lor nu a mai fost asa bun. Barbatul incepe sa se poarte urat cu parintii,sotia si copilul. Membrii familiei timp de jumatate de an nu intelegeau comportamentul schimbat al barbatului,acesta se datora faptului ca omul isi gasise pe altcineva. Andreea la scurt timp dupa ce afla de relatia barbatului cu alta femeie se hataraste sa se mute impreuna cu copilul la parintii ei, ea fiind singura la parinti,acestia locuiesc in afara Bucurestiului. Relatia Andreei cu parintii ei este una foarte buna,dupa ce au aflat de ceea ce au facut Andrei relatia dintre el si socrii lui a devenit una nu foarte buna. Peste ceva timp cei doi au inceput procedurile de divort,copilul ramanand in grija mamei.

Desi divortialitatea tot mai crescuta face ca modelele familiale sa se schimbe rapid, atitudinile fata de rolul de parinte, atat in cadrul casniciei cat si dupa divort, tind sa se schimbe mai lent, raportandu-se inca la valori si credinte traditionale. Astfel, o relatie foarte apropiata intre tata si copil este considerata in continuare ca fiind mult mai putin importanta pentru copil (acesta putandu-se chiar dispensa de ea), daca relatia lui cu mama este puternica si intacta. Aceasta valorizare inegala a maternitatii si paternitatii explica de ce, dupa divort, o parte dintre copiii implicati pierd contactul cu unul dintre parinti - de obicei cu tatal. Se presupune adesea ca tatii dau dovada de mai putina implicare si devotament in cresterea si ingrijirea copiilor decat mamele. Astfel ca, de multe ori, dorinta unui tata de a juca un rol activ in ingrijirea copiilor sai poate fi privita ca o amenintare la adresa rolului central al mamei. In cazul in care parintii se despart, acest lucru se poate accentua, deoarece de obicei, parintele caruia i se incredinteaza copilul este considerat "bun", in timp ce, cel care pleaca va fi considerat "rau". In practica, modul in care asistentii sociali lucreaza cu familiile aflate in divort tinde sa accepte aceste idei ca fiind convenabile, fiind, uneori mai usor sa intre intr-o alianta de sprijn cu unul dintre parinti decat sa faca o munca dubla cu parinti aflati in conflict, care, prin trairile lor, implica specialistul in doua directii opuse. Asa cum arata Ahrons (1980), a echivala divortul cu disolutia familiilor, constituie probabil cea mai mare piedica in dezvoltarea unui cadru teoretic al muncii cu familiile separate sau divortate. Aceasta deoarece chiar notiunile utilizate pentru descrierea familiilor separate indica o anumita valorizare. Astfel, se vorbeste despre "copii din familii descompuse", desi, uneori, relatiile din cadrul unei familii intacte pot fi mult mai disfunctionale decat cele din unele divortate. Termenul de "familie cu un singur parinte" sugereaza faptul ca familia contine doar un parinte, desi de cele mai multe ori celalalt este in viata, si de cele mai multe ori, un tata necasatorit sau divortat nu conteaza ca parinte, desi el se ocupa de copiii sai.

Este dovedit faptul ca modul in care etichetam familiile va afecta comportamentul si atitudinile parintilor: tatii divortati, care se vor simti inutili pot fi inclinati sa renunte, sau, din contra, parintii singuri se pot simti datori sa dovedeasca ca sunt "super-parinti". 1.3. Rolul serviciilor de asistenta In ciuda gravitatii si incidentei sporite a fenomenului divortului, asistenta sociala a familiilor divortate si separate nu a constituit, pana recent, un punct "forte" al activitatii de asistenta sociala. Aceasta atitudine pare sa fie explicata prin prisma a mai multi factori: - Problemele familiale sau maritale ale clientilor pot atinge "zone sensibile" ale personalitatii terapeutului, generand astfel o atitudine de evitare din partea acestuia; - Profesionistii din domeniu pot avea uneori abordari opuse asupra dinamicii familiilor - Divortul este abordat uneori traditional, intr-un mod separator, care alimenteaza si amplifica conflictele cuplurilor in divort, in loc sa le diminueze. In acest sens, asistentii sociali sunt uneori implicati emotional de o parte sau de alta, reactia lor putand fi purtatoarea unui mesaj, inca dintrun stadiu initial al contactului cu clientii. Este important ca cei care consiliaza problemele legate de divort sa nu trateze oamenii ca pe niste pacienti, in cautare de tratament sau terapie. Aceasta deoarece s-ar induce inca de la inceput presiuni negative asupra clientilor, punandu-i intr-o postura de inferioritate sau inadecvare fata de niste profesionisti cu experienta, autoritate si putere conferite de status. Autoritatea tutelara, citata in procesul de divort Autoritatea tutelara are printre principalele atributii controlul modului in care cei doi parinti exercita drepturile, dar mai ales obligatiile cu privire la minor si bunurile sale. In cazul divortului in care sotii aflati in proces de divort, nu se inteleg cu privire la incredintarea copilului / copiilor minor din casatorie, unuia dintre ei, se citeaza si Autoritatea tutelara in cadrul procesului, pentru efectuarea unei anchete sociale. Ancheta sociala in caz de divort Autoritatea tutelara isi da avizul pentru incredintarea minorului unuia dintre parinti, in caz de divort, spre crestere si educare. Ancheta sociala cuprinde o serie de etape si elemente, intre care: studierea amanuntita a cazului, verificare efectuata la domiciliu, considerarea datelor personale si familiale, studierea starii sanatatii a copilului si a starii materiale a parintilor, elaborand concluzii si propuneri. Importanta rezultatului anchetei sociale Rezultatul anchetei sociale este luat in conderatie de catre instanta in momentul deciziei cu privire la incredintarea minorului unuia dintre parinti spre crestere si educare.