Politica macroeconomica nu se aplica mecanic, ea trebuie sa se adapteze contextului existent ; nu este perceputa ca o recomandare.

Pentru ca o asemenea politica sa aibe sens, aceasta trebuie sa fie in vigoare o perioada lunga de timp astfel incat efectele sa fie vizibile si, de asemenea, sa poata oferi date suficiente pentru a putea trage concluzii referitoare la eficienta ei. Macroeconomia se ocupa cu studiul economiei nationale si vizeaza amestecul de comportamente individuale ale agentilor economici , dar si efectele globale care rezulta somajul, inflatia, dezvoltarea ciclica, dezechilbrul schimburilor economice externe, relatiile economice externe. Politicile macroeconomice privesc modul in care administratia publica, dar si statul pot influenta economia, procesele si fenomenele economice . Politicile economice ar trebui descrise ca niste reguli in care se iau in considerare instrumentele si schimbarile la un moment dat ale acestor instrumente. Desi aceste politici conduc la imbunatatirea functionarii economiei de piata, actiunea guvernului nu poate asigura, automat, si functionarea eficienta a acesteia. Majoritatea activitatilor economice ale guvernului esueaza in a imbunatati starea economiei pentru ca decidentii politici nu au informatiile necesare privind problemele decizionale pe care incearca sa le rezolve. Elaborarea unei teorii a politicilor macroeconomice este de natura sa ofere metode cu ajutorul carora deciziile politice sa satisfaca in mare masura atat obiectivele economice cat si obiective ce vizeaza sfera sociala . Adoptarea lor necesita asumarea unor responsabilitati care revin, de cele mai multe ori, guvernelor si nu au fost de putine ori cand guvernele au fost schimbate tocmai datorita erorilor de politica guvernamentala. Obiectivele principale ale politicilor macroeconomice general acceptate sunt urmatoarele :

atingerea unui nivel inalt i stabil de utilizare a forei de munc ; meninerea unui nivel stabil al indicelui general al prevurilor ; evoluia cresctoare a venitului/outputului real (cretere economic) ; atingerea echilibrului balanei de pli externe. obiectivele mentionate mai sus sunt acceptate de majoritatea

Daca

macroeconomistilor, problemele apar atunci cand se doreste atingerea acestora.

1.1.Teorii privind politicile macroeconomice

n prima jumtate a secolului al XIX-lea economia a fost privit de ctre economitii clasici fie ca o investigaie a naturii i cauzelor avuiei naiunilor , fie ca legi a ceea ce regleaz repartizarea a ceea ce se produce pe pmnt (David Ricardo), fie legile mecanicismului capitalist (Karl Marx). Dup 1870 economia a nceput s fie privit ca o tiin care analizeaz comportamentul uman ca o relaie dintre

finalitatea aciunilor i mijloacele i resursele (limitate) utilizate pentru atingerea scopurilor. Teoria economic clasic s-a ocupat att de macroeconomie ct i de microeconomie, n timp ce teoria economic neoclasic (cea de dup 1870) a fost in esen orientat ctre microeconomie. Odat cu Keynes, macroeconomia a fost repus n drepturile naturale, totui s-a trecut n cealalt extrem, macroeconomia tinznd s fie prioritar fa de microeconomie. Teoriile economice moderne teoria ateptrilor raionale, monetarismul, teoria bunstrii, teoria neokeynesian - analizeaz n egal msur att procesele macroeconomice, ct i cele microeconomie. Economitii clasici (Adam Smith , Malthus, J.S. Mill, J.B. Say etc.) au evideniat faptul c tiina economic se bazeaz mai mult pe ipoteze derivate din legile observabile ale produciei dect dintr-un proces introspectiv, analitic. Variabilele analizate (cum ar fi oferta de activiti antreprenoriale, progresul tehnic din agricultur sau tendina limitrii numrului de copii de ctre gospodriile de muncitori) erau n esen exogene, predeterminate,independente. Dar asupra economiei nu se poate interveni prin msuri exogene, piaa fiind aceea care regleaz procesele i fenomenele economice. (mna invizibil a piaei Adam Smith). 1.1.1.Economia neoclasic Economia clasica a fost axat n special pe analize n domeniul microeconomiei, iar cele mai importante rezultate sunt elaborarea modelului concurenei perfecte i a revoluiei marginaliste. O alt contribuie esenial a neoclasicilor este dezvoltarea analizei statice comparative (comparate), n care evoluia proceselor economice nu este analizat ca variaie permanent n timp ci doar ca analiz la dou momente de timp diferite. Acest tip de analiz a fost utilizat cu succes i n macroeconomie pn n anii 70, dup care s-a trecut la mijloace i metode mai sofisticate de analiz. Principalii exponeni ai colii neoclasice au fost: L. Walras, Edgeworth, A. Marshall, V. Pareto, W.S. Jevons, Wicksell, A.C. Pigou etc. Revoluia keynesian a marcat sfritul definitiv al doctrinei laissez-faire-ului i promovarea interveniei statului n economie. Statul poate interveni n economie prin intermediul cheltuielilor publice, a impozitrii dar i a msurilor monetare.

n abordarea keynesian fiecare component din cadrul venitului este explicat prin intermediul altor variabile. De exemplu, consumul este explicat cu ajutorul venitului disponibil i avuiei, cererea de bani depinde de venit i de rata dobnzii . n acest sistem veniturile, producia, preurile i omajul sunt puternic influenate de politica fiscal a guvernului. Hansen a inclus mai trziu n model i piaa forei de munc; de aici a rezultat un model care analizeaz simultan cele trei piee: piaa bunurilor i serviciilor, piaa monetar i piaa forei de munc. Clasicii susineau c salariile i preurile sunt flexibile, i ca urmare rata dobnzii va stabili echilibrul pe piaa monetar. n opinia keynesienilor salariul este complet flexibil, i de aici posibilitatea atingerii nivelului ocuprii complete a muncii prin intermediul fluctuaiilor salariului. n viziunea neoclasic n schimb, apare posibilitatea existenei omajului care nu mai poate fi reglementat, iar de aici rezult c ocuparea deplin nu poate fi atins datorit efectului Pigou. n ultima jumtate a secolului XX au aprut i alt e concepte care au influenat decisiv dezvoltarea teorie economice. 1.1.2.Teoria ateptrilor raionale - a aprut pentru prima dat ntr-un articol al lui J.E. Muth (1961) despre piaa asigurrilor i piaa bunurilor. Politicile keynesiene tradiionale de dup anii 70 s-au dovedit ineficiente n rezolvarea problemelor economiei Statelor Unite ale Americii. Astfel, economiti ca R.E. Lucas, T. Sargent sau N. Wallace au dezvoltat ideile lui Muth prin care se afirm c, datorit evoluiei imprevizibile a preurilor, agenii economici i formeaz anumite ateptri cu privire la evoluia acestora n viitor. Astfel, orice ncercare de intervenie sistematic a statului n economie va fi anihilat de anticiprile agenilor economici care vor prevedea att evoluia preurilor ct i a posibilelor politici guvernamentale. Introducerea teoriei ateptrilor raionale a condus la utilizarea unui aparat matematic complex, bazat pe variabile aleatoare, estimri econometrice, teste i prognoze probabiliste. Aceast teorie nu explic ns complet modul de formare a preurilor, iar principala critic ce i-a fost adus este aceea c preurile nu sunt ntotdeauna suficient de flexibile pentru a curi piaa (a o conduce ctre nivelul de echilibru).

1.1.3. Monetarismul Debutul teoriei monetariste este marcat de publicarea de ctre Milton Friedman (1956) a teoriei cantitative a banilor. Cel mai important rezultate obinut de Friedman i coala de la Chicago a fost acela c masa monetar nu este influenat de rata dobnzii, deci este o variabil exogen care poate fi folosit n politicile de relansare economic. Friedman i Meiselman au fcut o comparaie ntre modelul simplu keynesian i cel monetarist pentru 20 de cicluri economice din economia S.U.A. i au cutat s arate c viteza de circulaie a banilor este o variabil mai stabil dect multiplicatorul keynesian al venitului. Acest studiu a fost respins de curnd, demonstrndu-se c modelele complexe keynesiene au aceeai putere explicativ ca i cele monetariste. Friedman i Meiselman au fcut o comparaie ntre modelul simplu keynesian i cel monetarist pentru 20 de cicluri economice din economia S.U.A. i au cutat s arate c viteza de circulaie a banilor este o variabil mai stabil dect multiplicatorul keynesian al venitului. Acest studiu a fost respins de curnd, demonstrndu-se c modelele complexe keynesiene au aceeai putere explicativ ca i cele monetariste. Ultimul sfert de secol a fost dominat de disputa dintre teoriile monetariste i cele fiscale. Pe de o parte sunt adepii lui Milton Friedman, care afirm c cel mai important factor prin care se poate reglementa dinamica economiei este masa monetar. De cealalt parte sunt economitii keynesieni i neokeynesieni care afirm c veniturile sunt afectate n special de msurile care influeneaz componentele cererii agregate (consum, cheltuieli publice, taxe i impozite). Primii neag puterea de intervenie a politicii fiscale n economie, n timp ce ultimii susin prioritatea politicii fiscale n raport cu cea monetar. n timp ce monetaritii analizeaz msurile de politic economic pe termen lung, keynesienii efectueaz analize predominante pe termen scurt. In economia real exist o mare diversitate de politici macroeconomice care pot fi aplicate singure sau n combinaie cu alte politici, pentru atingerea obiecti velor propuse. O clasificare a acestora are n vedere dou criterii: efectul macroeconomic avut n vedere i obiectivul sau scopul politic urmrit.

1.2.Componentele politicii economice

1.2.1.Politica monetara Una dintre cele mai vechi politici conjuncturale, este definita ca fiind un ansamblu de actiuni care sunt exercitate de autoritatile monetare, si anume , Banca Monetara,Trezoreria asupra masei monetare si a activelor financiare in vederea orientarii economiei pe termen scurt. Politica monetara este compusa din ansamblul de reguli pe care Banca Centrala le impune altor banci, politica ce serveste unor obiective generale ale tarii respective cum ar fi : stabilitatea, expansiunea, deschiderea economiei naionale spre exterior. Pe plan extern, rolul acestei politici este de a asigura echilibrul balantei de plati, dar si de a suporta presiunile valutare care vin din exterior. 1.2.2.Politica bugetara Politica bugetara poate fi definita ca fiind conceptia si actiunea statului in ceea ce priveste veniturile bugetare, caile si mijloacele de mobilizare a acestora. Aceasta politica este concretizata in bugetul de stat ; ea este politica veniturilor si a cheltuielilor bugetare. n legtur cu politica bugetar se afl i datoria public, principalul instrument al politicii financiare reprezentndu-l practicarea unui deficit bugetar. Aceasta nseamn mprumuturi interne sau externe contractate de ctre stat, atunci cnd ara respectiv se confrunt cu dificulti economice.

1.2.3.Politica fiscala Politica fiscala cuprinde, de fapt, un ansamblu de actiuni si masuri ce privesc rolul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, tipuri de impozite, modul in care se percep si se folosesc drept instrumente de stimulare a cresterii economice. Un alt mod de a defini politica fiscala este totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor,instrumentelor si institutiilor folosite de stat si celelalte autoritati publice pentru procurarea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influentarea vietii economicosociale.

1.2.4.Politici antiinflationiste Inflatia poate avea atat efecte negative cat si efecte pozitive asupra cresterii economice, dar si a intreprinderilor. Astfel ca inflatia franeaza cresterea economica, hiperinflatia induce recesiune, dar la un nivel moderat poate aduce si efecte benefice. Obiectivul principal al acestor politici este de a stabiliza nivelul general al preturilor, dar intro economice deschisa schimburilor internationale, acest obiectiv nu este indeajuns; astfel ca lupta impotriva inflatiei trebuie sa fie una continua si pe termen lung si permanenta pentru a se ajunge la efecte benefice .