ISTORIA LIMBII ROMANE LITERARE

ISTORIA LIMBII ROMANE LITERARE

Istoria limbii romane literare; raporturile ei cu istoria literaturii Limba romana literara, in forma pe care o cunoastem astazi, ca element constitutive al culture noastre nationale, reprezinta rezultatul unei indelungate si complexe evolutii; istoria ei, strans legata de istoria societatii romanesti, in special de momentele mai importante ale dezvoltarii culturale si ale formarii cunostiintei nationale, este in esenta, istoria scrisului romanesc de la origini pana in prezent. Raportarea numai la istoria interna a limbii nu permite insa intelegerea integrala a complxului ei process de evolu 232h712c tie; ca fenomen social, limba evolueaza in stransa legatura cu istoria societatii care o vorbeste si o scrie. Istoria limbii literare prezinta un caracter particular, din cauza prelucrarii constiente a materialului lingvistic folosit in procesul comunicarii: exprimarea literara presupune o respectare mai riguroasa a anumitor norme si, prin urmare, o selectare mai atenta a mijloacelor lingvistice. In traditia lingvisticii romanesti necessitate metodologica de a nu ignora datele istorice literare in interpretarea faptelor de istorie a lumii a fost clar subliniata la inceputul sec. XX cu prilejul unei lectii de deschidere, de catre Ovid Densusianu, la Facultatea de litere din Bucuresti (5 noiembrie 1910). Caracterul normat al limbii romane Limba literara dobandeste o anumita unitate si stabilitate si ajunge sa corespunda multiplelor si variatelor functii pe care le indeplineste, devenind intr-adevar un mijloc perfect de comnunicare, un instrument de exprimare clara si precisa a ideelor. In epoca constituirii natiunilor si a limbilor nationale se accntueaza caracterul unitar al limbii literare, se formeaza limba literara unica. Limba si stilul scriitorilor in cadrul istoriei limbii literare Istoricul limbii literare porneste si el de la studierea limbii si stilului diversilor scriitori; creatiile literare constitiue pentru el unul dintre izvoarele din care isi extrage materialul necesar elaborari unei sinteze. Intr-o istorie a limbii literare, faptele de limba si de stil din operele marilor scriitori vor fi folosite pentru a determina liniile de evolutie a limbii si stilului literaturii artistice; ele vor fi utilizate insa, in acelasi timpi, intr-un context mai larg, in vederea explicarii si precizarii procesului general de dezvoltare a limbii litarare. Incercare de periodizare a istoriei limbii romane literare In cursul istoriei ei, limba romana literara evolueaza in stransa legatura cu conditiile de dezvoltare culturala a societatii, iar continutul notiunii de limba literara se largeste si se imbogateste, ca o consecinta a faptului ca limba literara dobandeste noi functiuni. Din acest punct de vedere, se pune istoricului limbii romane literare o problema deosebit de interesanta:

determinarea modului in care e redat, la un anumit moment un continut nou prin mijloacele de exprimare de care dispune limba literara din epoca respective. Referindu-ne la limba romana literara, constatam ca sec. XVI este epoca din care dateaza primele texte de limba romaneasca. Aceste texte (manuscrise / tiparituri) sunt traduceri de carti religioase, acte si scrisori. Conditiile de dezvoltare a societatii romanesti in sec XVII-XVIII confera literaturii romane trasaturi care o deosebesc de alte literaturi si explica particularitatile specifice ale limbii literare din aceasta epoca. In sec. XVII-XVIII se accentueaza, de asemenea, orientarea culturii romanesti spre Rusia si Polonia. Intemeierea tipografiilor in tarile romanesti, cat si sprijinul lui Petru Movila, mitropolitul Kievului, au contribuit la raspandirea scrierilor in limba romana. Prin scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce) si ale celor munteni (Stolnicul Constantin Cantacuzino si Radu Popescu), la care se adauga contributia erudite a lui Dimitrie Cantemir, se constata o noua linie de dezvoltare in istoria romanei literare. Cronicari iau in discutie originile romanice ale poporului si ale limbii romane, rup, in mare masura, cu traditia textelor religioase si valorifica elementele limbii vii, vorbite. Imbogatind posibilitatile de exprimare prin imprumuturi savante din alte limbi, cronicarii realizeaza in acelasi timp, remarcabile progrese in arta compozitiei literare. Continuatorul lui Ureche, Miron Costin, incearca, in Letopisetul Tarii Moldovei (1595-1661) si in De neamul Moldovenilor sa gaseasca o modalitate de expresie literara limbii romanesti. Prezenta elementelor savante din limba si stilul lui Miron Costin se explica, in primul rand, prin influenta modelelor latine. In dezvoltarea romanei literare, sec. XIX este perioada in care se accentueaza procesul de unificare a normelor. Incepand din cel de-al IV-lea deceniu al sec. XIX se fac incercari de rezolvare a problemelor fundamentale ale evolutiei limbii literare si, in primul rand, incercari de codificare a ei. Dupa 1830 si pana in jur de 1860 se introduce in limba literara un mare numar de termeni neologici (aparitia primelor dictionare de neologisme constituie un indiciu al patrunderii si raspandirii unor asemenea imprumuturi); presa contribuie si ea la modernizarea lexicului, prin imprumuturi de origine latino-romanica. Datorita contributiei unor scriitori si oameni de cultura ca: I, Heliade Radulescu, M. Kogalniceanu, Al. Russo, C. Negruzzi, V. Alexandri, se valorifica artistic elemente ale productiilor folclorice ai alea scrierilor vechi, iar limba vorbita a poporului devine baza de dezvoltare a exprimarii literar-artistice. Dar sec. XIX este, in primul rand, secolul marilor nostri clasici (Eminescu, Creanga, Caragiale); in a doua jumatate a lui, literatura artistica ia o deosebita dezvoltare, fapt care a contribuit la imbogatirea si perfectionarea limbii litarare.

Studiile fundamentale privitoare la limba romana literara Dupa cel de al doilea razboi mondial cercetarile in domeniul istoriei limbii literare , al stilisticii si, in ultimii ani , al poeticii , se inmultesc.Se discuta anumite aspecte teoretice si metodologice ale acestor discipline, apar lucrari de sinteza si studii aplicate. Discutiile teoretice au fost duse in jurul catorva probleme mai importante :definirea notiunii de limba literara, originea si stilurile limbii literare, precizarea raporturilor dintre stilul literartrii artistice si celelate stiluri ale limbii, raporturile dintre limba individuala a scriitorului si limba literara. Epoca veche .Aparitia scrisului in limba romana. Imprejurarile in care au aparut primele texte romanesti. Traduceri si originale. Primele texte scrise in romaneste apar, asadar, relative tarziu in sec. XV. Dupa N. Iorga si I. A. Candrea, acest implus s-ar fi datorat miscarii husite, care ar fi provocat, in prima jumatate a sec. XV traducerea asa numitelor texte maramuresene pastrate sub forma de manuscris. Originile limbii romane literare. Raporturile dintre limba literara si limba folclorului. Chiar daca, prin extinderea notiunii de limba literara, limba literaturii popular ear putea fi considerate, in principiu, limba literara totusi modul de formare al limbii romane literare, precum si specificul limbi folclorului romanesc ne arata, in mod clar , ca istori limbii literare nu poate incepe inainte de apartia textelor scrise. Caracteristicile generale ale limbii primelor texte romanesti. Particularitatile fonetice; structura gramaticala; lexicul. Limba literara din sec.XVI se deosebeste printr-o serie de trasaturi de limba literara din zilele noastre. Limba literara al sec. XVI, e reprezentata prin urmatoarele texte: I. a) trduceri religioase din slavoneste sau magheara, si anume traducerile maramuresene, caracterizate prin puternice trasaturi dialectale; b) tipariturile diaconului Coresi. II. acte si scrisori particulare, cu o limba apropiata de cea din zilele noastre.