CELULA Definiie Pentru celul au fost date numeroase definiii.Astfel unele din aceste definiii sunt: .

Celula este o unitate morfo-funcional elementar a tuturor organismelor procariote i eucariote. Ea reprezin un prim nivel de organizare a materiei vii, dotat cu capacitatea de autoreglare, autoconservare i autoreproducere. Privit prin prisma teoriei sistemice, celula poate fi definit ca un sistem biologic deschis, deosebit de dinamic, aflat n relaii de echilibru cu mediul nconjurtor n cazul protofitelor i protozoarelor sau ca un subsistem cnd devine parte component a unui esut, organ sau organism pluricelular. Unele organisme sunt alctuite dintr-o singur celul (unicelulare, de exemplu, bacteriile), iar altele din mai multe celule (pluricelulare). Celula a fost descoperit de Robert Hoock n 1665 care fcea studii pe tulpini de plut folosind microscopul. Teoria celular a fost enunat pentru prima dat de Matthias Jakob Schleiden i Theodor Schwann n 1839. Celula eucariot. CELULELE EUCARIOTE SUNT FORMATE DIN:
1

Membran celular Perete celular Citoplasm Citoschelet Organite celulare Ribozomi Mitocondrii Centrozomul Aparatul Golgi Vacuole Lizosomi Plastide Reticul endoplasmatic Nucleul celulei

1. MEMBRANA CELULAR Membrana celular (membrana plasmatic, plasmalema) este o structur celular ce delimiteaz i compartimenteaz coninutul celular. Constituie o barier selectiv pentru pasajul moleculelor i ionilor. Este o structur bidimensional continu cu grosimea de 6-9 nm i cu proprieti caracteristice de permeabilitate selectiv, ce confer individualitate celulei.

Membrana celular a fost pentru prima dat observat de Robert Hooke, ns acesta a considerat-o parte integral a unei celule unitare. Abia n 1855 Karl Wilhelm von Ngeli i Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenei unei membrane celulare responsabile pentru secreia extracelular i meninerea presiunii intracelulare. n 1935, Hugh Daveson i James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidic a membranei celulare, iar n 1972, Nicholson i Singer au formulat modelul mozaicului fluid. Acest model a fost modificat datorit descoperirii unor structuri ce compartimentalizeaz membrana celular. Acestea cuprind: zonele de jonciune intercelular: "barierele" membranare formate de complexe multiproteice sau de specializri ale citoscheletului; subdomenii membranare cu o compoziie proteo-lipidic specific, cum ar fi cele insolubile in detergeni (lipid rafts). Aceasta organizare complex a membranei este important, ntre altele, pentru polaritatea celulei i pentru organizarea semnalelor primite din exterior. Rolurile membranei celulare

Transportul de substane; asigurarea homeostazei; protejarea spaiului celular; conferirea unei forme celulei; echilibru osmotic; (osmoz) permeabilitate selectiv (vezi mai jos); particip n cadrul proceselor metabolice; comunicarea bidirecional ntre celule i mediul extern;
3

locomoia.

Structura membranei celulare Membrana celular este format din lipide si proteine. Elementul structural fundamental al membranelor celulare este dublul strat lipidic care se comport ca o barier impenetrabil pentru majoritatea moleculelor aquasolubile. Proteinele membranare, asociate dublului strat lipidic, asigura funcionalitatea membranei. Lipidele Membrana celular const din 3 tipuri de lipide: fosfolipide, glicolipide i steroli. Fosfolipidele i glicolipidele constau dintr-un cap hidrofil i o coad hidrofob. Colesterolul, cel mai cunoscut dintre steroli, este cel care confer membranei rigiditatea, fiind poziionat ntre capetele hidrofobe ale lipidelor i nepermindu-le s se contracte. Proteinele Proteinele sunt fie nglobate n membrana lipidic (transmembranare), fie asociate suprafeei acesteia (proteine membranare periferice i proteine legate prin lipide). Exist mai multe tipuri de proteine, incluznd:

Protein-marker; Receptori;
4

de susinere; de transport.

Proteinele sunt implicate n multiple procese:

transportul molecular i ionic transmembranar; realizarea conexiunilor intercelulare i a ancorrii celulelor n matricea desfurarea reaciilor enzimatice asociate structurilor membranare; controlol fluxului de informaie ntre celul i mediu prin imunitatea celular;

extracelular;

recunoaterea, legarea i transmiterea moleculelor-semnal;

Transport membranar Este in principal de dou tipuri:

a.

Transport activ Transportul pasiv

b.

a.Transportul pasiv Difuziunea simpla poate avea loc prin stratul dublu lipidic sau prin proteine. Ca exemplu pentru difuziunea simpla prin stratul dublu lipidic putem lua patrunderea substantelor liposolubile conform coeficientului de partitie intre ulei si apa. Overton a constatat faptul ca patrunderea substantelor in celule este proportionala cu solubilitatea substantelor in lipide, masurata
5

prin coeficientul de partitie al substantei intre ulei si apa. Cu cat acest coeficient este mai mare, cu atat substanta este mai liposolubila si patrunde mai repede in celule. Exista insa si exceptii de la regula lui Overton: apa, ureea si metanolul. Referitor la difuziunea simpla mediata de peptide amintim transportul ionilor prin intermediul ionoforilor (polipeptide produse de microorganisme). Exista 2 tipuri de ionofori: transportori mobili (carausi) si de tip canal. Ionoforii din prima categorie sunt peptide ciclice care au la interior un spatiu polar in care sechestreaza un anumit ion: de exemplu valinomicina leaga K+. Exteriorul ionoforului este hidrofob. Ionoforii din aceasta categorie preiau ionul de pe o suprafata a membranei, difuzeaza prin stratul dublu lipidic si elibereaza ionul pe fata cealalta, acestia formand pori care strabat bistratul lipidic, prototipul fiind gramicidina (peptid liniar compus din 15 aminoacizi cu resturi laterale hidrofobe). Ionoforii produsi de microorganisme sunt antibiotice. Ele sunt arme de aparare ale unor microorganisme impotriva altora fiindca anihileaza potentialul de membrana. Ionofori de tip canal sunt: filipina, nistatina, amfotericina B, care formeaza pori doar in membranele cu continut de steroli (de exemplu membranele fungilor). De aceea sunt utilizate in practica medicala drept antifungice (antimicotice).

Ionoforii sunt folositi ca instrumente de investigare a multor procese in biologia celulara si moleculara. Printre altele, ionoforul A 23187 introduce Ca2+ si Mg2+ in celule transportand in afara 2 H+. Acest ionofor nu influenteaza potentialul membranar, doar creste concentratia intracelulara de Ca2+, astfel fiind folosit pentru studiul efectelor Ca2+. Difuziunea facilitata se produce de la o concentratie mai mare la una mai mica, dar substantele transportate trec mult mai rapid (de 100.000 de ori) decat ar fi de asteptat pentru dimensiunea si solubilitatea lor in lipide. Substantele sunt transportate de proteine specifice, care se comporta ca niste enzime legate de membrana, deoarece difuziunea facilitata are caracteristici comune cu cataliza enzimatica. Fiecare proteina transportoare are un loc specific de legare a substratului (substanta transportata). Viteza transportului atinge valoarea maxima (Vmax) caracteristica pentru fiecare transportor, atunci cand acesta este saturat (toate locurile de legare sunt ocupate). Apoi, fiecare transportor are o constanta caracteristica de legare a substantei ce o transporta, numita KM, egala cu concentratia substantei cand viteza de transport atinge din valoarea maxima. Alte caracteristici asemanatoare catalizei enzimatice ar fi: 1. 2. 3. dependenta de pH; inhibitia competitiva prin compusi similari cu substratul; inhibitia necompetitiva prin alte substante (ioni de metale grele)

prezente in urme. Prin difuziune facilitata se realizeaza: a. transportul anionilor;

7

b. c. d. e. f.

transportul ureei; transportul glicerolului; transportul unor neelectroliti prin membrana eritrocitului; transportul glucozei; transportul aminoacizilor prin plasmalema celulelor.

In cadrul acestui tip de transport, transportatorul este o proteina transmembranara care sufera modificari conformationale reversibile. Intr-o anumita stare conformationala (pong) locurile de legare pentru substanta ce trebuie transportata sunt expuse la exteriorul bistratului lipidic. In cealalta stare (ping) aceleasi locuri de legare sunt expuse spre partea opusa a membranei, iar substanta este eliberata. Acesta este mecanismul de pingpong. Difuziunea simpla mediata de proteine-canal se deosebeste de difuziunea facilitata prin faptul ca viteza transportului poate fi mai mare decat in cazul difuziunii facilitate si transportul nu se satureaza, adica nu exista Vmax. Unele canale de transport sunt deschise in mod continuu, iar altele numai tranzitoriu. Acestea se numesc canale de poarta. Unele canale se deschid la legarea unui ligand pe un receptor si le numim canale cu poarta comandate de ligand. Alte canale dependente de potentialul membranei (voltaj) le numim canale cu poarta comandate de voltaj. Mai exista si canale proteice care se deschid ca raspuns la cresterea concentratiei intracelulare a unor ioni: de exemplu canalele pentru K+ se deschid atunci cand creste concentratia Ca2+ in citosol.
8

Exemple de canale cu poarta exista in functionarea jonctiunii neuromusculare, in care un impuls nervos produce contractia muschiului. Cel putin 4 canale se deschid in mai putin de o secunda. Descresterea potentialului plasmalemei (depolarizarea) terminatiei neuronului deschide canalul pentru Ca2+. Cresterea concentratiei intracelulare de Ca2+ produce descarcarea veziculelor cu acetilcolina, care se leaga de receptorul acetilcolinei din plasmalema celulei musculare. Acesta este un canal cu poarta comandata de receptor; se produce deschiderea lui, ceea ce permite timp de 1 msec difuziunea Na+ spre interior si a K+ la exteriorul celulei. Cum gradientul de concentratie al Na+ este mult mai mare ca cel al K+, influxul de Na+ depaseste efluxul de K+, deci se produce depolarizarea plasmalemei muschiului. Aceasta depolarizare deschide canalele pentru Na+, dependente de voltaj. Ceea ce produce o unda de depolarizare (potential de actiune) ce se raspandeste pe intreaga membrana musculara. Ca rezultat al potentialului de actiune, se deschid canalele de Ca2+ in citosol. Aceasta crestere brusca a Ca2+ in citosol produce contractia miofibrilelor. b. Transportul activ

Transportul activ este realizat de proteine transportoare cu o inalta specificitate si are si el caractere comune cu cataliza enzimatica: cinetica de tip Michaelis-Mentel. Ceea ce il deosebeste de difuziunea facilitata este consumul de energie. Transportul ionilor prin plasmalema si alte membrane se realizeaza de proteine care folosesc direct energia din ATP, aceste pompe ionice avand si proprietate ATP-azica. In transportul aminoacizilor si
9

glucidelor prin plasmalema se foloseste energia gradientelor ionice (realizate prin ATP), deoarece transportul acestor substante se face cuplat cu transportul de Na+ (cotransport). In cazul bacteriorodopsinei se foloseste energia luminii pentru pomparea H+. La unele bacterii se foloseste fosfoenolpiruvatul ca sursa de energie pentru mecanismul numit translocare de grup. Transportul ionilor pompa de Na+ si K+ din plasmalema si pompa de Ca2+ din plasmalema si din reticulul sarcoplasmic al celulelor musculare. Plasmalema tuturor celulelor este polarizata, adica prezinta un potential de membrana cu valori cuprinse intre 20mV si 200mV. Fata citoplasmatica a plasmalemei este incarcata negativ, iar cea externa pozitiv. Exista 2 proteine care joaca un rol foarte important in generarea si mentinerea potentialului de membrana: pompa de Na + si K+, pe de o parte, si canalul de pierdere al K+, pe de alta parte. Concentratia intracelulara de K+, de circa 400mM, este mult mai mare ca cea extracelulara (20mM). Pentru Na+ situatia este inversa, concentratia intracelulara fiind mult mai mica (50mM) fata de cea extracelulara (440mM). Proteina cu canalul de K + permite difuziunea pasiva a K+ din celula la exterior (in sensul gradientului de concentratie). Dar prin aceasta interiorul celulei devine mai electronegativ si de aceea la o anumita valoare a potentialului de membrana (-75mV) tendinta K+ de a parasi celula datorita gradientului de concentratie este contrabalansata de tendinta K+ de a intra in celula datorita potentialului membranar. Deci gradientul electrochimic al K + se anuleaza si numarul de ioni de K+ ce ies din celula devine egal cu numarul celor ce intra in celula.
10

Dar canalul de K+ este usor permeabil si pentru Na+. Deci unii ioni de Na+ intra in celula conform gradientului electrochimic al Na +. Prin transport de sarcini pozitive la interiorul celulei scade potentialul membranar, ceea ce permite iesirea altor ioni de K+. prin repetarea proceselor descrise s-ar ajunge la egalarea concentratiilor de Na+ si K+ de o parte si cealalta a membranei si la disparitia potentialului membranar, daca nu ar exista pompa de Na+ si K+ care pompeaza Na+ in afara celulei si K+ in citoplasma (sistem antiport). Pompa de Na+ si K+ se afla in plasmalema tuturor celulelor animale si este responsabila de mentinerea potentialului membranar, dar si de controlul volumului si de intretinerea transportului activ al aminoacizilor si glucidelor. De aceea, peste 1/3 din necesarul de energie al celulei este consumat de aceasta pompa, iar in celulele nervoase se ajunge pana la 70% din consumul energetic sa revina pompei. Dupa 1957 s-a descoperit ca pompa de Na+ si K+ este aceeasi proteina cu Na+K+ATP-aza, o enzima care scindeaza ATP-ul in ADP si fosfat anorganic (Pi) si care necesita Na+ si K+ pentru activitatea optima, fiind inhibata specific de glicozidele cardiotonice (digitala si oubaina) Pompele de Ca2+ sunt importante in mentinerea concentratiei scazute de Ca2+ in citosol(10-7 M) fata de o concentratie mult mai mare a Ca 2+ extracelular (10-3M). Exista in plasmalema o pompa de Ca2+ numita si Ca2+ATP-aza care transporta activ Ca2+ la exterior.

11

Gradientul mare de concentratie al Ca2+ asigura conditii pentru transmiterea de semnale de la exterior la interiorul celulei prin plasmalema. Reglarea concentratiei de Ca2+ in citosol este importanta si pentru procesele de secretie celulara si motilitate. De asemenea functioneaza o Ca2+-ATP-aza in membrana reticulului sarcoplasmic din muschi, care pompeaza Ca2+ din citosol. Aceasta enzima este destul de bine caracterizata: consta dintr-un singur polipeptid format din circa 100 resturi de aminoacizi, pompeaza 2Ca 2+ pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata si poate hidroliza pana la 10 molecule ATP/secunda. Cand impulsul nervos depolarizeaza plasmalema celulei musculare, Ca2+ este eliberat din reticulul sarcoplasmic in citosol, stimuland contractia muschiului. Bacteria Halobacterium halobium are intr-o zona specializata a membranei sale, numita membrana purpurie, proteina bacteriorodopsina ce functioneaza la lumina ca o pompa de protoni, expulzand protonii la exterior, creand astfel potentialul membranar. O caracteristica generala a pompelor ionice este reversibilitatea lor. Transportul activ cuplat cu gradiente ionice este reprezentat de transportul glucozei si al Transportul glucozei prin plasmalema celulelor din mucoasa intestinala si a celulelor din tubii renali prezinta importanta foarte mare. Astfel, desi filtratul glomerular al rinichiului contine glucoza in concentratie aproape egala cu cea din plasma, in urina nu apare in mod normal glucoza, fiindca ea este reabsorbita in tubii renali printr-un proces de
12

transport activ. Absorbtia intestinala de glucoza ar fi foarte ineficienta daca s-ar face prin transport pasiv, fiindca ar insemna ca in intestin concentratia glucozei sa fie mai mare ca cea din plasma. In realitate, in ambele cazuri, glucoza este transportata impotriva gradientului de concentratie de catre un caraus al glucozei de care se leaga si Na +. Este un sistem simport: Na+ tinde sa intre in celula conform gradientului sau electrochimic si intr-un sens antreneaza glucoza. Cu cat gradientul de Na+ este mai mare si viteza transportului este mai mare; daca se reduce mult gradientul de Na + se opreste transportul glucozei. Na+ care intra cu glucoza este pompat in afara de Na+-K+-ATP-aza ce mentine gradientul Na+. Transportul aminoacizilor se face tot prin sisteme simport cu Na+, existand cel putin 5 proteine diferite in plasmalema celulelor animale Translocarea de grup se intalneste la unele bacterii si consta in fosforilarea unor glucide in cursul trecerii lor prin plasmalema. Sistemul de fosforilare (fosfoenolpiruvat transferaza) este complex, implicand 4 proteine si fsfoenolpiruvatul ca sursa de energie. Tot la bacterii se mai intalnesc sisteme pentru transportul activ al glucidelor si aminoacizilor ce implica proteine hidrosolubile localizate in spatiul dintre plasmalema si peretele celular. 2. PERETE CELULAR este o structur ce nconjoar membrana plasmatic a celulelor (din bacterii), avnd rolul principal de a pstra forma celulelor i de a le conferi rezisten mecanic. La bacterii estef ormat din complexele lipopolizaharidice, cum este de exemplu mureina.
13

3. CITOPLASMA reprezint mediul intracelular, situat ntre membrana celulara i nucleu, al unei celule, constituind masa fundamental a acesteia. n citoplasm se afl organite comune, precum citoscheletul, organite celulare, ribozomul, mitocondrii, centrozomul, aparatul Golgi, vacuole, lizozomul, plastida, reticul endoplasmatic, precum i organite specifice (neurofibrile, miofibrile, corpul Nisl) aflate n citosol, fluidul vscos n care se petrec toate reaciile intracelulare. 4. CITOSCHELET (schelet celular) reprezint o structur subcelular, care are o forma unor tuburi i filamente, alctuite din molecule proteice specializate. Acesta confer celulei form proprie i susinere. De asemenea, citoscheletul are rol n locomoia celular, n transportul intracelular i n schimbul de substane cu mediul extern si cu alte celule. Este comun tuturor celulelor eucariote (celule cu nucleu), ca de exemplu neuronul. 5. ORGANITE CELULARE Organitele celulare sunt structuri specializate din citoplasma celular, care ndeplinesc funcii specifice i posed membran proprie. Caracteristici generale

Prezena unei membrane lipidice (simple sau duble) Funcie specializat

Clasificarea organitelor Organitele celulare sunt de dou tipuri:

14

comune se gsesc n majoritatea celulelor eucariote. specifice: intr n alcatuirea numai anumitor tipuri de celule. 6. RIBOZOMI Ribozomii sau corpusculii lui Palade generai de nucleoli sunt constituii din ARN. Ei se gsesc liberi n citoplasma celular sau ataai reticulului endoplasmatic, formnd cu acesta reticulul endoplasmatic rugos. Ribozomii sunt sediul biosintezei proteinelor specifice. Nu prezint membran la periferie i sunt alctuii din 2 subuniti (una mic si una mare). n timpul procesului de sintez ribozomii acioneaz ca punct de legatur ntre toate moleculele implicate, precis poziionate unele fa de celelalte. Ribozomii au dimensiuni de aproximativ 20 nm n diametru i sunt compui n 65% din ARN ribozomal i 35% din proteine ribozomale (cunoscute i sub numele de ribonucleoproteine). Rolul lor este de a decoda ARN mesager pentru construcia lanurilor polipeptidice din aminoacizi adui de ARN de transport. Ribozomii construiesc proteinele necesare pentru informaia genetic coninut n ARN-ul de transport. Ribozomii liberi se gsesc suspendai n citosol (partea semi-fluid a citoplasmei), pe cnd ceilali ribozomi sunt legai de reticolul endoplasmatic rugos, dndu-i acestuia aspectul caracteristic. Intreaga funcie a ribozomului se bazeaz pe schimbrile pe care le face la nivelul conformaiei proteinelor. Ribozomii sunt considerai de multe ori organite, ns acest termen se refer la componentele subcelulare, subcomponenete ce se gsesc n relaie cu membrana fosfo-lipidic, subcomponenete din care ei nu fac parte sau nu
15

sunt ataai. De aceea de multe ori se face referire la ribozomi ca fiind componente non-membranare. 7. MITOCONDRIILE Mitocontriile sunt organite celulare ntlnite n toate tipurile de celule. Ele mai sunt denumite i uzine energetice, fiindc ele conin enzimele oxido-reductoare necesare respiraiei. Respiraia produce energia necesar organismelor, iar aceast energie este nmagazinat n moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu - ADN mitocondrial, care conine informaia genetic pentru sinteza enzimelor respiratorii. Mitocondriile se fomeaz prin diviziune i se transmit ereditar, pe linie matern (fiindc celulele feminine sunt mai mari, duc cu ele organite citoplasmatice, iar cele masculine duc numai nucleul). Mitocondriile au urmtoarele roluri:

respiraie celular ereditate extranuclear

. 8. CENTROZOMUL Centrozomul este un organit celular, specific majoritii celulelor eucariote animale, situat lng nucleu. Se afla n centrul celulelor . Este format din dou formaiuni numite centrioli, nconjurai de citoplasm dens care poart denumirea de centrosfer.
16

Particip n diviziunile celulare, la formarea fusului de diviziune. 8. APARATUL GOLGI Aparatul Golgi (sau dictiozom) este un organit celular celular gsit la majoritatea eucariotelor, situat n centrul celulei. A fost identificat n 1898 de ctre doctorul italian Camillo Golgi i a fost numit dup el. Funcia principal a aparatului Golgi este procesarea i mpachetarea macromoleculelor precum proteinele i lipidele care sunt sintetizate de celul. Este deosebit de important n procesarea proteinelor pentru secreie. Aparatul Golgi este o parte a sistemului endomembranal al celulei. Rolurile aparatului Golgi

Stocarea polizaharidelor; Modificarea proteinelor nou-sintetizate n reticulul endoplasmic. Sortarea proteinelor cu diverse destinaii celulare. Prelucrez si stocheaz proteinele i lipidele care "curg" dinspre R.E. Sintetizeaza polizaharidele si le "mpacheteaz" n vezicule care vor aparatul Golgi este implicat si in formarea peretelui celular

migra spre membrana plasmatic; la celulele vegetale si fungi

Structur Este format din nite sculei aplatizai suprapui(cisterne), dilatai la capete i nconjurai de micro i macrovezicule, generate de aceste cisterne.Forma dictiozomilor variaz de la o celul la alta (n strile patologice au un aspect granulos).Sunt delimitai de o membran simpl.
17

10. VACUOLA Vacuola este organitul celular, specific mai mult celulelor vegetale, (ns sunt i prezente la unele celule animale). Rol

Depoziteaz substane de rezerv; Particip la meninerea echilibrului osmotic; Pot pstra n cadrul structurii lor deeuri metabolice, pe care ulterior le Pot conine diferite enzime, coenzime, substane organice i

elimin din cadrul lor;

anorganice. pigmeni neasimilatori i fermeni, necesari unei bune funcionri a celulei.

Mentinerea compozitiei constante (homeostazie)

11. LIZOZOMUL este un organit celular, cu rol n: - Digestie. -Depozitarea enzimelor; -Distrugerea corpurilor strine sau btrne ale celulei. 12. PLASTIDELE sunt organite celulare specifice plantelor. 13. RETICUL ENDOPLASMATIC Reticulul endoplasmatic (RE) este un organit care se gsete la celulele eucariote. "Endoplasmatic" nseamna "n interiorul citoplasmei", iar
18

"reticul" nseamna "pnz/reea mic". RE modific proteine, produce macromolecule i distribuie substanele n celul. n esen, reticulul endoplasmatic este sistemul elaborat de transport al celulei eucariote. Structura RE Compoziia RE este similar cu cea a membranei plasmatice, dei acest organit este de fapt o extensie a membranei nucleare. RE este locul translaiei genei, i mijlocul de transport al proteinelor ce urmeaz s devin parte din membrana celular (de exemplu receptori transmembranari) sau care urmeaz s fie secretate prin exocitoz (de exemplu neurotransmitori, enzime digestive, etc.). RE este format dintr-o reea de tuburi i cisterne. RE este acoperit n parte de ribozomi(care produc proteine din aminoacizi, bazat pe codul genetic). Deoarece aceste locuri par a fi "rugoase" vzute sub microscopul electronic, aceast parte a fost numit reticul endoplasmatic rugos. Prile fr ribozomi se numesc reticul endoplasmatic neted. Ribozomii transfer proteinele gata produse n RE, care le transport la aparatul Golgi. Enzimele din RE neted ajut la detoxifierea drogurilor i otrvurilor prin adugarea unei grupri de hidroxil la substane, astfel nct ele devin mai solubile i mai uor de eliminat din corp. 14. NUCLEUL CELULEI Nucleul celulei este un organit celular, ce conine materialul genetic i care coordoneaz toate procesele intracelulare.
19

Rol nucleului

Pstrarea materialului genetic; Coordonarea reaciilor chimice din citoplasm; Coordonarea diviziunii celulare.

PROPRIETI FIZIOLOGICE GENERALE ALE CELULEI Printre proprietile care difereniaz materia vie de corpurile lipsite de via se pot aminti:

metabolismul excitabilitatea adaptabilitatea multiplicarea

20