In unele tari , realismul critic e contemporan cu romantismul.

In 1830, in anul revolutiei din iulie, are loc vestita batalie a lui Hernani, care pecetluieste victoria romantismului francez asupra lasicismului. Tot atunci apare una dintre primele opere, pe care le socotim ilustrative pentru realismul critic francez: Rosu si negru de Stendhal. In Rusia, Puskin fuzioneaza in opera sa elemente romantice cu altele realist-critice. Fata de aceleasi evenimente politice si aceleasi imprejurari sociale, se desemneaza doua tipuri de reactiuni artistice, diferite intre ele. Diferite, dar nu in categorica opozitie. Coexistenta lor in interiorul aceleiasi personalitati literare o dovedeste. Despre imposibilitatea de a gasi orientari literare pures-a mai vorbit. Niciun curent literar n-a nascut opere de o puritate chimica in ce priveste metoda folosita. Cu atat mai mult se suprapun partial operele unor orientari aproape contemporane, cum au fost romantismul si realismul in secolul al XIXlea. Realismul critic a fructificat cateva din inovatiile romantismului, intre ele conceptul evolutiv, istoricitatea carcterelor. culoarea descoperita de romantici in veacurile trecute, devine la realisti pictura de moravuri. In definitiv, Balzac evoca desea contemporaneitatea cu metodele folosite de Scott in reinvierea trecutului. Vera Calin, Curentele literare si evocarea istorica, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1963, p. 95 Fata de toate momentele realiste ale trecutului, realismul crtic aduce o mai asutita observatie crtica a societatii; istoricitatea faptelor si a caracterelor, preluate de la romantici, dar modificate si adancite in directia indicata scriitorilor realistide o conceptie mai stiintifica. Este cunoscuta inclinatia realismului critic pentru temele dinamice, teme ce presupun parcurgerea de catre un personaj a unor etape social, temporal si psihologic delimitate. O astefl de tema este tema arivismului social, tema ascensiunii de catre un personaj a treptelor ierarhiei sociale, ascensiune ce presupune si determina modificari treptate si corespunzatoare in psihologia personajului. Ibidem, p 96 Nesatisfactia romantcilor s-a exprimat veleitar prin evocarea unor epoci decisive, in care eroismul si generozitatea au cantarit in balanta itoriei; aceea a realistilor-critici, prin incercarea de a cerceta trecutul ca si prezentul cu luciditate si fara iluzii, din apropierea stricta a fenomenului studiat analitic si rezistand tentatiei aprecierilor afective. Noua atutudine comporta primejdii, intre ele primejdia pierderii perspectivei de ansamblu, omiterea relatiilor si determinarilor complexe. Marii realisti vor sti s-o evite prin imbinarea analzai cu sinteza. Stendhal personalitate complexa, in formatia careia receptarea gandirii iluministe a jucat un rol hotarator a realizat in evocarile lui istorice fuziunea dintre perspectiva analitica si cercetarea lucida a faptelor istorice, pe de o parte, si admiratia explricita pentru ceea ce socotea el valoare afirmativa a istoriei, pe de alta. Cultul lui Napoleon, rivit de Stendhal ca si de altii, in perioada de reactiune inaugurata cu restauratie si continuata cu metode burgheze, dupa revolutia din iulie, ca un ultim succesor al revolutiei, predilectia pentru personajele energice, pentru napoleonizi, nu-l impiedica pe Stendhal sa infatiseze istorica batalie de la Waterloo ca pe un invalmasaj ininteligibil pentru cei angajati in el. Fabrice del Dongo, insetat de glorie, participa la decisiva

infruntare de forte, fara sa desluseasca pana la urma vreo actiune eroica, fara sa stie macar daca a participat la o mare lupta. Privit din interior, cu intelegerea participantului, faptul si-a pierdut semnificatiile, si perspectiva aleasa de Stendhal tine tendinta de surpare a miturilor istorice, tedinta cu care ne vor intampina numeroase opere literare intr-un moment ulterior al realismului critic. Comparatia cu batalia de la Waterloo, descrisa de V Hugo in Mizerabilii ca o desfasurare impunatoare de forte, s-a facut adesea si ea este edificatoare pentru doua maniere de a trata istoria. Manastirea din Parma este un roman plin de aventuri, roman ale carui peripetii ar fi fost demne sa figureze intr-o poveste de Walter Scott sau de Dumas (urmariri, evadari miraculoase din turnul Fanese etc.) Cititorul superficial poate fi inselat de acest aparent romantism al situatiilor. Avetura devine la Stendhal exteriorizare aa problematicii istorice si psihologice, este infatisata fara urma de emfaza, interesul autorului ramanand concentrat asupra caracterelor. Pare paradoxal, dar este adevarat va romanul Manastirea din Parma inaugureaza o serie in literatura istorica, serie pe parcursul careia va dispare fuziunea dintre romanul istoric si cel de aventura, fuziunea realizata la maxim de romanele lui Dumas. Acesta inlocuia autenticitatea atmosferei istorice prin pitoresc si psihologia specifica prin senzational. pp102-103 Sensurile afirmative in evocarile istorice ale lui Stendhal sunt evidente chiar si atunci cand, analist si psiholog, romancierul prefera privirilor de ansamblu urmarirea efectelor unui eveniment istoric in constiinta oamenilor. Oricum, la Stendhal analiza lucida si fara iluzii, facuta in spiritul iluministilor veacului precedent, nu duce la negarea eroismului si la scepticism istoric. p. 103

Epopeea lui Tolstoi, Razboi si pace, o putem socoti un punct culminant, niciodata atins sau depasit in literatura realist-critica de pan atunci si de atunci inainte. In 1863-1865, cand Tolstoi concepe vasta lui opera ciclica, literatura cu tematica istorica apuseana intrase intr-operioada de declin in urma esuarii revolutiilor din 1848 si a miscarii cartiste, fiindca operele cu aparenta istorica, scrise sub semnul miscarilor literare decadente, reprezinta de fapt o negare a istoriei, prin subiectivizare si psihologizare. Contemporan cu o perioada atat de agitata din istoria Rusiei, ca aceea care s eintinde de la reforma din 1861 pana la revolutia din 1905, scriitorul comunica atmosfera epocii cu limitele intelegerii sale, subliniate de Lenin in articolele dspre Tolstoi. Tolstoi cauta oroginile faptelor istorice ontemporane, si aceasta cautare este in spiritul conceptiilor insusite si de scriitori realisti si romantici apuseni, care vedeau in realitatea contemporana rezultatele unei evolutii incepute in trecutul indepartat. p111