1Problema existentei=.

Datorit marii diversiti a concepiilor care pot fi puse n legtur cu filosofia existenial, nu este posibil elaborarea unei definiii globale a acestui termen. Noiunea nsi permite totui restrngerea problemei la unele teme comune. Pe prim plan st preocuparea asupra existenei concrete a individului i asupra problemelor ce rezult din subiectivitatea i contiina de sine a omului. Primul gnditor care a expus unele idei ale filosofiei existeniale a fost reprezentantul scepticismului religios, Blaise Pascal, deja n cursul secolului al XVII-lea. Pascal se opunearaionalismului strict al lui Descartes i categorisea drept arogant pretenia filosofiei teoretice de a da o explicaie existenei omului i a lui Dumnezeu.Ca ntemeietori ai filosofiei existeniale moderne sunt considerai Soeren Kierkegaard i Friedrich Nietzsche. n limbaj filosofic, existena nseamn faptul de a fi, de a avea o realitate obiectiv, independent de contiina celui care gndete sau percepe aceast realitate. Existena este un concept fundamental cuprinznd cu dificultate totalitatea determinrilor sale. Aperceptiv, existena este o fenomenalitate dinamic, primar, reprezentarea minimal mijlocit de simuri. 2.Problema cunoasterii. Cunoaterea este unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman. Poate fi considerat procesul prim prin care constienta de realitate si de sine apare in subiect raportandu-l la sine si la lumea sa. Esena cunoasterii const n reproducerea n interiorul subiectivitaii a unei alte subiectivitati, prin constientizare de sine si cuplarea subiectivitatii constientizate cu o realitate in care poate actiona, experimenta, evalua si conclude asupra consecintelor. Conceptul cunoatere poate avea multe nelesuri. Putem caracteriza drept cunoatere starea procesant a unui sistem informaional cuplat cu un ambient realitate, care ii poate construi reprezentri modale si strategii predictive asupra dinamicii ambientului i poate dezvolta aciuni transformante, utilizante si evaluante n ambientul modelat. 3Comunicarea. Comunicarea face posibila coexistenta oamenilor. Salutul sau un gest prietenesc sunt

forme simple de a stabili un contact cu ceilalti. Comunicarea directa intre oameni este realizata prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor. Dar, pentru a face un schimb de idei sau pentru a impartasi cunostinte cu persoane aflate departe, e nevoie de mijloacele cu ajutorul carora sa se transmita informatiile la distanta: acestea sunt mijloacele de comunicare in masa sau mass-media. Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu gandire si limbaj ( " homo cogitarius", "homo loguens").Cele doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului,fiindui specifice si deosebindu-im astfel,radical,de celelalte vietuitoare. In cadrul SPU,interactiunea tuturor elementelor sale componente este o conditie

obligatorie fara de care activitatea umana, adaptarea la la medii,crearea de valori,etc,nici nu ar fi posibila.Dintre toate aceste elemente ( fenomene psihice ),gandirea si limbajul se afla intr-o stransa legatura,ele evoluand prin interconditionarea pe tot parcursul ontogenezei.Mentionam insa ca desprinderea lor din contextul SPU este in demers artificial ce poate fi realizat numai in scopul unei mai bune analize teoretice a raporturilor dintre ele,in realitate nici un fenomen psihic nefiind izolat de toate celelalte. Limbajul este activitatea individuala de comunicare prin intermediul limbii,ori comunicarea ( transmitera de informatii ) presupune vehicularea unor semnificatii intr-un "emitator" si un "receptor ", ceea ce nu se poate realiza decat priun utilizarea unor "coduri" care sa permita,materializarea acestor " mesaje" ,codurile putand fi semnele ( cuvintele ) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular ( specific surdo-mutilor), sau alfabetul Morse,etc.O alta componenta esentiala a unui sistem de comunicare este conexiunea inverasa ce are rolul de a regla emisia mesajelor in functie de efectele produse. 4. Postmodernismul este termenul de referin aplicat unei vaste game de evoluii n domeniile de teorie critic, filozofie, arhitectur, art, literatur i cultur. Diversele expresii ale postmodernismului provin, depesc sau snt o reacie a modernismului. Dac modernismul se consider pe sine o culminare a cutrii unei estetici a iluminismului, o etic, postmodernismul se ocup de modul n care autoritatea unor entiti ideale (numitemetanaraiuni) este slbit prin procesul de fragmentare, consumism, i deconstrucie. Jean-Franois Lyotard a descris acest curent drept o nencredere n metanaraiuni (Lyotard, 1984); n viziunea acestuia, postmodernismul atac ideea unor universalii monolitice i n schimb ncurajeaz perspectivele fracturate, fluide i pe cele multiple. Un termen nrudit este postmodernitatea, care se refer la toate fenomenele care au succedat modernitii. Postmodernitatea include un accent pe condiia sociologic, tehnologic sau celelalte condiii care disting Epoca Modern de tot ce a urmat dup ea. Postmodernismul, pe de alt parte reprezint un set de rspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiia postmodernitii. Un alt curent ce a avut un impact fantastic asupra postmodernismului a fost existenialismul, care plasa centralitatea naraiunilor individuale drept surs a moralei i a nelegerii. Cu toate acestea abia la sfritul Celui de-al doilea Rzboi Mondial, atitudinile postmoderne au nceput s apar. Ideea central a postmodernismului este c problema cunoaterii se bazeaz pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dac este diversificat i polimorfic, ncepe invariabil din chestiunea cunoaterii, care este deopotriv larg diseminat n forma sa, dar nu este limitat n interpretare. Postmodernismul care i-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retoric anti-iluminist, a argumentat ca raionalitatea nu a fost niciodat att de sigur pe ct susineau raionalitii i c nsi cunoaterea

era legat de loc, timp, poziie social sau ali factori cu ajutorul crora un individ i construiete punctele de vedere necesare cunoaterii.