Una dintre cele mai mari aventuri ale vietii noastre este cunoasterea de sine.

Exista oameni care isi petrec intreaga viata fara a avea o tinta precisa, care se impotmolesc in frustrari si asta pentru ca nu stiu nimic despre ei insisi sau despre felul in care trebuie sa abordeze problemele, multe dintre acestea fiind create chiar de mediul in care traiesc. Fara indoiala, imaginea personala are o putere atat de mare incat impactul ei este coplesitor asupra destinului ca fiinta umana, ea putand influenta atat reusita, cat si esecul. Exista unii oameni care isi accentueaza aspectele negative si nu reusesc niciodata sa se implineasca, sa-si puna in valoare calitatile de care dispun si sa-si foloseasca intregul potential uman. Imaginea de sine este reala, chiar daca nu o putem atinge, simti sau vedea. Imaginea personala este propria noastra parere despre ce fel de persoana suntem. Este rezultatul experientelor trecute, reusitelor sau esecurilor si poarta amprenta modului in care am fost tratati de ceilalti, mai ales in primii ani ai copilariei. Aceasta imagine odata formata, noi o socotim corecta. Dar ea poate fi falsa si in multe cazuri ea chiar este falsa dar important este faptul ca noi ne comportam ca si cum ar fi adevarata. Teoretic, ea este adevarata. Putem spune ca imaginea personala sta la temelia intregii noastre personalitati, in raport cu ea, experientele noastre tind sa se adevereasca si sa intareasca propria imagine, ducand astfel la un cerc vicios. Toate actiunile si sentimentele noastre sunt in concordanta cu imaginea noastra personala. Ne vom comporta asa cum credem ca suntem. Un agent de vanzari care se socoteste un incapabil, isi va incepe prezentarea cu o atitudine descurajata. Aproape ca-si va cere scuze, invitand pur si simplu sa fie refuzat. El va trezi neincrederea potentialului cumparator si astfel va avea dovada ca imaginea sa personala este cea corecta, este un tip antipatic si inferior. Adolescenta care se socoteste urata si neatragatoare va gasi o cale sa demonstreze ca imaginea sa personala este corecta. Daca un baiat ii va spune ca este draguta, ea se va gandi la alunita de pe fata. Daca un baiat ii va spune ca are ochi frumosi, automat isi va zice in gand ca are nasul prea lung. Atitudinea sa defensiva ii va alunga, in cele din urma, pe toti potentialii admiratori, si astfel ea va avea confirmarea faptului ca felul in care se percepe, ca fiind urata, reprezinta adevarul. Este important sa descoperim secretul convietuirii cu propria persoana, iar o imagine personala sanatoasa este cheia convietuirii cu sine. De vreme ce imaginea de sine reprezinta un integrator si organizatior al vietii psihice a unui individ cu rol major in alegerea valorilor si scopurilor, atunci nivelul imaginii de sine afecteaza adaptarea. O imagine de sine pozitiva ne da posibilitatea de a avea o buna capacitate de organizare, planificare si urmarire a scopurilor. In adolescenta apare dorinta de afirmare, identificarea eu-lui cu modele de comportament independent ce preced definirea stabila a propriei personalitati. Largirea sferei de experienta sociala determina armonizarea deprinderilor si atitudinilor cu cerintele sociale si dezvolta major spiritul critic si autocritic. Adolescentul devine stapan pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient. De la aceasta constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin autoapreciere, de la gandirea intuitiv-concreta la gandirea abstracta si de la motivatiile elementare la cele sociale de comportament (datorie, raspundere, scop in viata). Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective, consecutiv carora se autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine constient de evolutia sa proprie. Formarea trasaturilor pozitive de caracter se reflecta direct in conduita, care intruneste astfel un continut motivational, in care constiinta raspunderii, a semnificatiilor actelor sociale, ocupa un loc central. Adolescenta este, deci, etapa in care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate, sub influenta exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati, ajunge treptat sa-si cunoasca viata sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca membru al societatii. Acest salt in planul vietii psihice are efecte deosebite asupra echilibrului psihic si social al adolescentului. Pe de o parte,

intelegandu-se pe sine ca o fiinta, adolescentul reuseste sa-si integreze viata sufleteasca intr-un tot unitar, raportat la trecut si proiectat in viitor. Pe de alta parte, el reuseste sa se diferentieze de semenii sai, sa-si stabileasca in mod clar locul sau in mijlocul oamenilor printre care traieste si sa-si prefigureze un nou loc, in viitor, printre acestia. ETAPE ALE ADOLESCENTEI Desi tendinta de a trata adolescentul modal este foarte mare, exista totusi o semnificativa diferenta in ceea ce priveste paternul de personalitate si structurile de interese ale fiecarui adolescent. Deoarece problemele care apar in dezvoltare sunt intr-o mare masura similare, se poate vorbi despre existenta unor anumite substadii ale adolescentei. A. Adolescenta timpurie (pubertatea) 12 14 ani Nevoia de independenta: Lupta cu sentimentul de identitate; Labilitatea emotionala; Capacitati sporite de exprimare verbala a propriei persoane; Exprimare mai facila a sentimentelor prin actiune decat prin cuvinte; Importanta crescanda acordata prietenilor; Atentie redusa acordata parintilor, cu accese ocazionale de obraznicie; Realizarea faptului ca parintii nu sunt perfecti; identificarea erorilor acestora. Cautarea unor noi modele pe langa parinti. Tendinta de regresie, in momente de criza, la comportamente infantile. Influenta sporita a grupului de prieteni (interese, imbracaminte). Interese profesionale: Preponderent interese pentru viitorul apropiat si pentru prezent. Abilitate sporita a grupului de prieteni (interese, imbracaminte). Sexualitate: Prieteni de acelasi sex, activitati de grup cu acestia; Timiditate; Nevoia de intimitate; Experimentarea propriului corp (masturbare); Intrebari in legatura cu propria normalitate. Etica si autocontrol: Testarea regulilor si a limitelor; Experimentarea ocazionala cu tigari, marijuana, alcool. B. Adolescenta de mijloc 14 17 ani Nevoia de independenta: Implicare a propriei persoane, alternand intre expectante nerealist de inalte si un concept de sine rudimentar; Nemultumire legata de interferenta parintilor cu propria independenta; Preocupari excesive in legatura cu propriul corp; Sentimentul de ciudatenie in legatura cu sine si cu propriul corp; Parere proasta despre parinti, investitie emotionala redusa in acestia; Efort de stabilire a unor noi prietenii; Accent sporit pe noul grup de prieteni, cu identitate de grup definita prin selectivitate, superioritate si competitivitate; Perioade de tristete, care insotesc pierderea psihologica a parintilor; Autoanaliza amplificata, uneori sub forma unui jurnal. Interese profesionale:

Interese intelectuale mai pronuntate; Unele energii sexuale si agresive directionate inspre interese creative. Sexualitate: Preocupari legate de atractivitatea sexuala; Relatii pasagere; Deplasare catre heterosexualitate, cu teama de homosexualitate. Sentimente de tandrete dar si teama fata de sexul opus; Sentimente de dragoste si pasiune. Etica si autocontrolul: Dezvoltarea idealurilor si selectia modelelor de rol; Mult mai consistenta evidentiere a sarguinciozitatii; Capacitate sporita de fixare a scopurilor; Interes pentru problemele morale. C. Adolescenta tarzie 17 20 ani Nevoia de independenta: Identitate ferma; Capacitate de amanare a recompenselor; Simt al umorului mult mai dezvoltat; Interese stabile; Mai mare stabilitate emotionala; Capacitatea de a lua decizii independente; Capacitatea de a face compromisuri; Mandria pentru propria munca; Incredere in sine; Preocuparea mai mare pentru ceilalti. Interese profesionale: Deprinderi de munca mai bine definite; Nivel sporit de preocupare pentru viitor; Sexualitate: Preocupari pentru relatii mai stabile; Identitate sexuala clarificata; Capacitate pentru relatii tandre si senzuale; Etica si autocontrol: Capacitate de introspectie si autoanaliza; Accent pe demnitatea personala si stima de sine; Capacitatea de fixare a unor scopuri si de urmarire a acestora; Acceptarea institutiilor sociale si a traditiilor culturale; Autoreglarea stimei de sine. Aceste repere sunt doar orientative, adolescentii nesuprapunandu-se peste acest portret robot decat intr-o oarecare masura. Comportamentele si sentimentele descrise sunt insa considerate normale pentru fiecare dintre cele trei stadii. Problemele mentale si emotionale care pot interfera cu aceste stadii normale de dezvoltare se rezolva de cele mai multe ori de la sine. 1.2. IMAGINEA DE SINE Omul percepe si-si formeaza un model informational-cognitiv nu numai despre obiectele si fenomenele lumii externe. El se percepe si pe sine insusi, se autoanalizeaza si se autointerpreteaza

in primul rand ca realitate fizica, ca infatisare exterioara, formandu-si o imagine mai mult sau mai putin obiectiva si completa despre Eul fizic, asociata cu judecatile de valoare corespunzatoare, iar in al doilea rand, se percepe, se autoanalizeaza ca realitate psihosociala, sub aspectul posibilitatilor, capacitatilor, aptitudinilor si trasaturilor caracteriale, formandu-si de asemenea o imagine mai mult sau mai putin fidela si obiectiva despre Eul sau psihic, spiritual, statusul social, asociata cu judecati de valoare. Astfel, imaginea de sine ne apare ca un complex construit mental, care se elaboreaza treptat in cursul evolutiei ontogenetice a individului, in paralel si in stransa actiune cu elaborarea constiintei lumii obiective, printr-un lung sir de procese si operatii de comparatie, clasificare-ierarhizare, generalizare-integrare. Cele doua componente de baza: imaginea Eului fizic si imaginea Eului spiritual, psihic si psihosocial, pe langa faptul ca se intregesc reciproc, ele interactioneaza si se interconditioneaza; se pot afla in relatie de consonanta sau disonanta, de coordonare, avand acelasi rang valoric in complexul vietii si activitatii individului, sau de subordonare, uneia atribuindu-i-se o valoare mai mare decat celeilalte. Formarea imaginii de sine constituie o directie esentiala a devenirii personalitatii insasi, reprezinta o cerinta necesara a unei relationari si coechilibrari adecvate cu lumea externa. Pentru ca omul este o fiinta intrinsec activa, imaginea de sine se include ca factor mediator, intre starile interne de necesitate si situatiile si solicitarile externe. Modul general de raportare a individului la realitate, gradul de adecvare a optiunilor, a hotararilor si actiunilor vor depinde de calitatea imaginilor de sine. Comparand indivizii intre ei, se constata existenta unor deosebiri. Astfel: la unii, imaginea de sine are un caracter difuz, vag, este structurata mai mult pe criterii impresiv-subiective, decat pe criterii de ordin cognitiv-obiectiv, este rigida, refractara la influente externe; la alte persoane, imaginea este elaborata la un grad inalt de completitudine si obiectivitate, acestea sunt permanent deschise spre lume, implica revizuiri critice si acceptari ale eventualelor influente de schimbare. Dar, intre aceste doua extreme exista o gama intinsa de variatii si nuante care sustin deosebirile interindividuale, in planul comportamental. Omul ajunge la o anumita imagine de sine nu numai pe calea autoperceperii si autocompletarii izolate, ci si prin relationare interpersonala, prin comportarea succesiva cu imaginile pe care el si le formeaza despre altii si cu imaginile pe care altii si le formeaza despre el. Prin intermediul opiniilor si aprecierilor celorlalti, el incepe sa se raporteze la sine cat de cat obiectiv si sa intreprinda o actiune de autocunoastere. Indiferent daca ne convin sau nu imaginile celorlalti despre noi, acestea intra neconditionat, chiar si prin intermediul inconstientului, in componenta imaginii despre sine. Directional, imaginea de sine prezinta trei aspecte interconectate: asa cum se percepe si se apreciaza subiectul la momentul dat; asa cum ar dori subiectul sa fie si sa para; asa cum crede subiectul ca este perceput si apreciat de altii. Primul aspect (asa cum se percepe si se apreciaza subiectul la momentul dat) se include ca veriga mediatoare in organizarea si desfasurarea comportamentului situational, curent, participa la formularea scopurilor si alegerea mijloacelor. Celelalte doua aspecte stau la baza proceselor interne de automodelare si autoperfectionare si a reglarii relationarii interpersonale. Dupa ce imaginea de sine si constiinta de sine prind contur individual, individul incepe sa-si afirme propria sa identitate in raporturile cu lumea. Formele de viata sociala ale omului sunt diferite: familia, cercul prietenilor, colegilor, grupul socio-profesional de la locul de munca, reprezinta forme de realizare a schimburilor dintre individ si colectivitate si de confruntare a solicitarilor interne si externe.

Se poate vorbi de existenta a doua categorii de semne de identitate: transmise (innascute) si dobandite. Semnele de identitate transmise sunt cele pe care individul le primeste prin insusi faptul ca s-a nascut: numele, data, locul nasterii, trasaturi bioconstitutionale si fizionomice, structura temperamentala. Semnele dobandite ale identitatii furnizeaza informatii despre continutul insusi al personalitatii, asa cum se dezvaluie el in comportament si in performante. Ele incep sa se impuna inca din primii ani de viata ai copilului, prin abilitatile manifestate in dezvoltarea mersului, limbajului, a deprinderilor, a memoriei, atentiei si inteligentei. Ulterior acestora, li se adauga performantele scolare, rezultatele din diferite competitii sportive, artistice, stiintifice. Momentul important in dobandirea unei identitati autentice si al verificarii obiective a imaginii despre sine il reprezinta debutul integrarii active in viata sociala si profesionala. ADAPTAREA in genere se poate defini ca ansamblu al modificarilor conduitelor care vizeaza asigurarea echilibrului relatiilor intre organism si mediile lui de viata si, in acelasi timp, al mecanismelor si proceselor care sustin acest fenomen. Procesele de adaptare sunt utilizate de fiecare data cand o situatie comporta unul sau mai multe elemente noi, necunoscute sau care nu sunt, pur si simplu familiare. J. Piaget le numeste de asimilare, atunci cand ele integreaza datele noi unor pattern-uri comportamentale constituite anterior, si de acomodare, atunci cand datele noi transforma un pattern sau o schema preexistenta pentru a o face compatibila cu exigentele situatiei. Asimilarea si acomodarea sunt considerate de catre Piaget activitati esentiale pentru dezvoltarea individului, al carui dinamism il exprima impreuna. Acomodarea survine atunci cand exista un esec de asimilare, atat una cat si cealalta, sunt complementare in cadrul adaptarii, care exprima dezvoltarea individului in mediul sau. Asimilarea sociala reprezinta un proces prin care indivizii sau grupurile ce apartin unor culturi sau medii sociale diferite se transforma omogenizandu-se. Asimilarea sociala poate avea loc in sensul ca se impune influenta sau predominanta socioculturala, fie mai puternica, fie de mai mare valoare. Adaptarea sociala reprezinta potrivirea unei persoane cu mediul, acord intre conduita personala si modelele de conduita caracteristice ambiantei, echilibru intre asimilare si acomodare sociala. Adaptarea sociala se produce in raport cu mediul nou, schimbat, iar indicatorul reusitei este faptul ca subiectul se simte ca acasa, iar pentru ceilalti nu mai este un strain. Procesele adaptarii se pot realiza cu ajutorul sociabilitatii, dar si al socializarii. Sociabilitatea reprezinta tendinta indivizilor de a stabili cu usurinta relatii de comunicare si interactiuni cu semenii. Acest termen desemneaza atat caracterul sociabil al individului, manifestat prin capacitatea de a realiza si intretine usor contacte sociale. Se disting doua forme de sociabilitate: - interna (centrata asupra familiei); - externa (orientata spre prieteni, relatii de munca, mediul social). SOCIALIZAREA este procesul prin care indivizii invata sa devina membrii ai societatii prin internalizarea normelor, valorilor si modelelor de comportament asteptate de aceasta in indeplinirea unor roluri sociale specifice unui grup sau unei comunitati. Socializarea este o experinta de-a lungul intregii vieti. Numeroase teorii sustin ca socializarea desemneaza procesul prin care societatea formeaza subiecti capabili sa-si asigure integrarea, dar si subiectii susceptibili sa produca actiuni autonome. Conceptia traditionala conform careia subiectul este format si ghidat pentru a fi in armonie cu societatea careia ii apartine, este astazi depasita.

Perspectiva functionalista sustinea adaptarea pasiva a individului si conformarea la asteptarile de rol, normele sociale, valorile si convingerile celorlalti. Accentul era pus pe rolul coercitiv al determinantilor sociali asupra comportamentului si dezvoltarii individuale. Factorii de socializare. Familia reprezinta cel mai important factor de socializare pentru ca este prima si cea mai continua lume sociala. In familie se stabilesc primele si cele mai durabile relatii sociale, individul invata sa comunice, sa faca cunostinta cu elementele cheie ale culturii. Scoala are indatorirea directa de a insufla individului informatii, deprinderi si valori pe care societatea le considera importante pentru viata sociala. Scoala asigura un cadru social care este diferit de cel al familiei. Relatiile de familie sunt intime. Oamenii isi trateaza membrii familiei diferit de cum trateaza pe cei care nu sunt membrii ai familiei. In scoala, copii fac cunostinta cu sistemele formale de evaluare. Acest lucru este in contrast total cu lipsa de formalism a practicilor familiare si constituie o experinta noua si deseori dificila pentru multi copii. GRUPA DE VARSTA. Prin definitie grupa de varsta este compusa din egali in statut, adica persoane de aceeasi varsta si statut social general. Pe de alta parte, pozitia sociala in familie este autonoma; in grupul de varsta, ea tebuie, in general, castigata. De asemenea, in familie ca si in scoala, socializarea este, deseori gandita si planificata; in grupa de varsta o buna parte din socializare are loc, se pare, dupa un plan gandit. Grupa de varsta are, impreuna cu scoala importante functii de a slabi legaturile cu familia, care, initial sunt atot cuprinzatoare. Atat scoala, cat si grupele de varsta asigura modele suplimentare si uneori alternative pentru comportament, precum si noi norme de comportament si valori. Pe langa familie, scoala, grup, socializarea se mai realizeaza prin mass-media, institutii religioase, organizatii de recreere si altele. Socializarea prin cursul vietii. Socializarea este un proces ce dureaza toata viata, capatand forme specifice in functie de perioada de varsta in care are loc. Perioada de varsta a adolescentei implica schimbari biologice care sunt esentiale. Cu tote acestea, in multe culturi ele nu produc gradul de confuzie si nesiguranta deseori intalnit printre tinerii societatii moderne. Atunci cand exista un sistem de scolarizare pe varste, cuplat cu ritmuri distincte care semnaleaza tranzitia unei persoane la viata de adult, procesul de dezvoltare pare mai usor de parcurs. In societatile traditionale ritmul schimbarii este mai lent. Exista un moment in care copiilor li se cere sa nu mai fie copii: sa-si lase deoparte jucariile si sa termine cu distractiile copilaresti. In culturile traditionale, unde adolescentii lucreaza alaturi de adulti, acest proces de dezvoltare este in mod normal mai putin strict. Caracterul distinct al faptului de a fi tanar in ziua de azi este legat atat de extinderea generala a drepturilor copilului cat si procesul de educatie formala. Adolescentii se afla intre copilarie si maturitate crescand intr-o societate supusa unei continue schimbari. ADOLESCENTUL INSTITUTIONALIZAT PERSPECTIVE PSIHOSOCIALE Institutiile apar ca raspuns la problemele sociale ale urbanizarii. - Urbanizarea este un factor semnificativ in dezvoltarea institutiilor. Abandonul copiilor este mult mai frecvent la orase. Saracia, somajul, lipsa locuintelor, afecteaza mai puternic familiile din mediul urban si conduc la cresterea cererii de ingrijire alternativa. Institutia ca raspuns la razboaie si dezastre naturale. Cresterea numarului de copii orfani, in urma conflictelor armate sau a marilor dezastre naturale, gaseste o solutie imediata in aparitia de noi institutii de ocrotire si sporirea capacitatilor existente. Ele nu adapostesc doar orfani, ci si copii separati de parinti, din cauza confuziei situatiei sau din cauza saraciei. De ce este important subiectul copiilor institutionalizati?

Copiii institutionalizati sunt numiti frecvent de documentele UNICEF ca fiind o categorie de copii in circumstante deosebit de dificile. Prin aceasta se intelege ca majoritatea dintre ei eu de facut fata urmatoarelor dezavantaje: a) experienta care a facut ca ei sa se afle in imposibilitatea de a creste in propria familie (decesul parintilor, abandonul, respingerea, decaderea din drepturile parintesti, destramarea relatiilor dintre parinti); b) dezavantajul de a fi ingrijit de un mediu institutionalizat: care esueaza in a raspunde nevoilor lor fizice, sociale si psihologice de baza; care ii pune in fata unor experiente in care devin subiectul neglijarii. c) copiii institutionalizati se confrunta cu nesiguranta viitorului lor. Lipsa oportunitatilor de invatare a rolurilor si deprinderilor necesare vietii adulte, deprivarea de experiente emotionale indispensabile adaptarii sociale adecvate, absenta suportului acordat, de obicei, in familie intuneca prognosticul evolutiei lor. Lipsiti de parinti, lipsiti de origine si nepregatiti pentru a deveni adulti, au putine sanse de a se adapta in societate. OBIECTIVE TEORETICE Atitudinea pe care adolescentii o manifesta fata de un nou mediu social poate fi legata si de imaginea de sine. Procesul prin care un adolescent devine capabil sa traiasca intr-un nou mediu social, ajustandu-si comportamentul dupa cerintele mediului il conduce catre adaptare. Astfel, in cazul unui nivel inalt al imaginii de sine, adolescentii participa mai mult la evenimentele sociale, au o adaptare psihologica generala mai ridicata. Pornind de la aceste idei, ne propunem sa aducem o contributie la detalierea trasaturilor de personalitate ale adolescentelor crescute in centrul de plasament, comparativ cu adolescentele crescute in famili. In egala masura ne propunem sa evidentiem si sa analizam legatura care exista la nivelul personalitatii intre adaptarea sociala si imaginea de sine la adolescentele crescute in centrul de plasamant. CADRUL METODOLOGIC Pornind de la ipotezele pe care le-am stabilit, variabilele implicate in cadrul cercetarii noastre sunt: imaginea de sine si adaptarea sociala. Vom prezenta modul in care au fost operationalizate variabilele. IMAGINEA DE SINE reprezinta un integrator si organizator al vietii psihice a unui individ cu rol major in alegerea valorilor si scopurilor. In genere, omul este o fiinta intrinsec activa, iar imaginea de sine se include ca factor mediator intre starile interne de necesitate si situatiile si solicitarile externe. Modul general de raportare a individului la realitate, gradul de adecvare al actiunilor, vor depinde de calitatatea imaginii de sine. Directional, imaginea de sine prezinta trei aspecte interconectate: asa cum se percepe si se apreciaza subiectul la un moment dat; asa cum ar dori subiectul sa fie si sa para; asa cum crede subiectul ca este perceput si apreciat de altii. Variabila imagine de sine a fost masurata cu ajutorul Indexului de adaptare si valori (Index of Ajustement and Values) elaborat de Robert Bills cu scopul de a obtine o evaluare a aprecierii de sine, apreciaza situatia curenta a perceptiilor de sine si a altor persoane precum si adaptarea. Adaptarea in genere se poate defini ca ansamblu al modificarilor conduitelor care vizeaza asigurarea echilibrului relatiilor intre organism si mediile lui de viata si, in acelasi timp, al mecanismelor si proceselor care sustin acest fenomen.

Procesele de adaptare sunt utilizate de fiecare data cand o situatie comporta unul sau mai multe elemente noi, necunoscute sau care nu sunt, pur si simplu familiare. ADAPTAREA SOCIALA reprezinta potrivirea unei persoane cu mediul, acord intre conduita personala si modelele de conduita caracteristice ambiantei, echilibru intre asimilare si acomodare sociala. Adaptarea sociala se produce in raport cu mediul nou, schimbat, iar indicatorul reusitei este faptul ca subiectul se simte ca acasa, iar pentru ceilalti nu mai este un strain. Adaptarea cuprinde aspecte legate de: sociabilitate, socializare, prezenta sociala. Sociabilitatea s-ar putea defini in general ca placerea pentru interactiuni sociale si sentimentul de incredere in sine si in relatiile cu ceilalti, interese culturale si intelectuale precum si toleranta fata de ceilalti. Prezenta sociala vizeaza placere pentru interactiuni sociale, spirit deschis cu accentul pus pe indatorire, conformism. Socializarea reflecta gradul de maturitate sociala, integritate si responsabilitate atins de individ. Pornind de la relatia dintre delicventa si lipsa de coeziune a familiei, relatie care s-a evidentiat in mod empiric, socializarea s-a evaluat prin itemi care se refera la sensibilitate sociala, empatie, ca fiind opuse ignorarii sau desconsiderarii valorii personale; optimism, incredere in sine in contrast cu sentimente de alienare, inferioritate, disperare. Aceste aspecte al adaptarii sociale au fost masurate cu ajutorul Inventarul de Personalitate California elaborat de George Harisson Gough. DESCRIEREA METODEI DE INVESTIGARE In lucrarea de fata am considerat a fi adecvata metoda psihometrica. Am folosit o serie de instrumente deja consacrate cum ar fi Indexul de adaptare si valori elaborat de Robert Bills si Inventarului de personalitate California elaborat de Harrison Gough. Este necesara descrierea instrumentelor folosite. Obiective practice: 1. Operationalizarea urmatoarelor concepte: imaginea de sine, adaptare sociala. 2. Realizarea unui profil de personalitate al adolescentelor crescute in centrul de plasament. 3. Selectarea unei baterii de probe psihologice adecvate pentru masurarea variabilelor: adaptare sociala si imagine de sine. 4. Identificarea relatiei care exista intre adaptarea sociala si imaginea de sine la adolescentele crescute in centrul de plasament. 5. Identificarea diferentelor in ceea ce priveste adaptarea sociala si imaginea de sine intre adolescentele crescute in centrul de plasament si adolescentele crescute in familie. DESCRIEREA IPOTEZELOR: Ipoteze generale: 1. Exista o diferenta semnificativa in ceea ce priveste imaginea de sine a adolescentelor crescute in centrul de plasament fata de adolescentele crescute intr-o familie. 2. Exista o diferenta semnificativa in ceea ce priveste nivelul de adaptare sociala a adolescentelor crescute in centrul de plasament fata de adolescentele crescute in familii. 3. Exista o relatie intre adaptarea sociala si imaginea de sine la adolescentele din centrul de plasament. ANALIZA DATELOR: In urma aplicarii instrumentelor de investigare, am recoltat o multitudine de informatii care, pentru a capata sens si a se transforma in concluzii, urmeaza a fi analizate si interpretate. Prin analiza

datelor vom preciza, totodata, modul in care orice aspect al datelor moduleaza sau completeaza primele concluzii referitoare la ipoteze. In lucrarea de fata, vom folosi drept tip de analiza a datelor analiza cantitativa, centrata pe surprinderea relatiilor cantitative numerice intre variabilele studiate. Pentru analiza datelor parametrice, am utilizat o serie de metode specifice statistico-matematice: calcularea mediei; daca mediile pentru doua seturi de variabile sunt diferite semnificativ una fata de cealalta, calcularea distributiei prin abaterea standard, calcularea gradului de corelatie existent intre fenomenele studiate. Am utilizat testul t pentru esantioane independente cu ajutorul caruia am calculat mediile pentru doua seturi de variabile pentru a evidentia diferentele semnificative dintre ele. Datele au fost introduse in programul SPSS si au fost obtinute urmatoarele rezultate:

Testul t

adolescentii Imaginea de sine 1 2

N 60 60

Media 2,40 3,40

Abaterea Std. 1,08 ,74

sociabilitate Pearson Correlation Sig. (2-tailed) N prezenta Pearson sociala Correlation Sig. (2-tailed) N socializare Pearson Correlation Sig. (2-tailed) N imaginea de Pearson sine Correlation Sig. (2-tailed) N adaptarea Pearson Correlation Sig. (2-tailed) sociabilitate 1,000 , 60 ,471* ,000 60 ,527* ,000 60 ,486* ,000 60 ,481* ,000

prezenta sociala ,471* ,000 60 1,000 , 60 ,569* ,000 60 ,579* ,000 60 ,536* ,000

socializare ,527* ,000 60 ,569* ,000 60 1,000 , 60 ,513* ,000 60 ,523* ,000

imaginea de sine ,486* ,000 60 ,579* ,000 60 ,513* ,000 60 1,000 ,000 60 ,406* ,000

adaptarea ,481* ,000 60 ,536* ,000 60 ,523* ,000 60 ,406* ,000 60 1,000 ,

60

60

60

60

60

CONCLUZII In urma analizei si a interpretarii datelor colectate vom recurge la formularea concluziilor intregii cercetari. In cadrul lucrarii de fata, prin intermediul demersurilor intreprinse, am incercat sa demonstram existenta diferentelor la nivelul adaptarii sociale si la nivelul imaginii de sine la adolescentele crescute in centrul de plasament comparativ cu adolescentele crescute in familii. Atitudinea pe care adolescentii o manifesta fata de un nou mediu social poate fi legata si de imaginea de sine. Procesul prin care un adolescent devine capabil sa traiasca intr-un nou mediu social ajustandu-si comportamentul dupa cerintele mediului il conduce catre adaptare. Asfel, in cazul unui nivel inalt al imaginii de sine, adolescentii participa mai mult la evenimentele sociale, au o adaptare psiholgica generala mai ridicata. Pornind de la aceste idei ne-am propus sa aducem o contributie la detalierea trasaturilor de personalitate ale adolescentelor crescute in centrul de plasament, comparativ cu adolescentele crescute in famili. In egala masura ne-am propus sa evidentiem si sa analizam legatura care exista la nivelul personalitatii intre adaptarea sociala si imaginea de sine la adolescentele cresute in centrele de plasamant. In urma aplicarii instrumentelor de investigare si a analizei datelor au fost confirmate ipotezele acestei lucrari. Acest fapt a condus la o serie de interpretari prin care am incercat sa evidentiem existenta unor diferente semnificative la adolescentele crescute in centrul de plasament in comparatie cu adolescentele aflate in familii. A fost confirmat faptul ca exista diferente semnificative intre adolescentele crescute in centrele de plasament versus adolescente crescute in familii, cu privire la nivelul imaginii de sine si al adaptarii sociale. Adolescentele crescute in centrul de plasament au o apreciere negativa fata de propria persoana, aspect care actioneaza ca o bariera in modul acestora de a se raporta la mediul social si de a relationa cu ceilalti, asadar, in a-si forma abilitati sociale. Adolescentele, in general, reprezinta categoria sociala expusa, deoarece pot exista posibilitati reduse de adaptare si integrare, neputinta adolescentei de se a racorda la structurile social profesionale si frecventele esecuri, insuccese, dezamagiri, anxietati ce pot genera comportamente nefaste. Sau, dimpotriva, pot exista in randul adolescentelor fenomene de autodescoperire, de autoapreciere, de autocunoastere care sunt realiste si insotite de satisfactii si au posibilitatea de a-si valoriza proprile calitati comportamentale cunoscand o ascensiune continua spre adaptare la mediul inconjurator. Dificultatile intampinate in realizarea lucrarii de fata, au fost legate de obtinerea acordului de a avea acces pentru testarea adolescentelor crescute in centrul de plasament. Noutatea acestei lucrari o reprezinta chiar subiectul ales si anume investigarea imaginii de sine si a adaptarii sociale la adolescentele crescute in centrul de plasament. Am luat in calcul unele aspecte ale adaptarii sociale si unele aspectele psihologice pe care aceste adolescente le traiesc ca si consecinte aparute in urma procesului de institutionalizare. Este necesara elaborarea unor strategii coerente in care sa se urmareasca si abilitatile, resursele si limitele adolescentelor crescute in centrul de plasament, deoarece integrarea sociala a copiilor crescuti in centrele de plasament continua sa constituie una din cele mai delicate probleme careia societatea romaneasca nu reuseste sa-i gaseasca un raspuns adecvat.

Tinerele crescute in centrul de plasament constientizeaza dificultatile de integrare in grupuri sau colectivitati formate din persoane cu familii, fapt ce implica abordarea unor programe de optimizare personala pe viitor.