A fost odata o pasare. Impodobita cu o pereche de aripi desavrsite si pene stralicitoare, colorate si si minunate.

In sfrsit, o vietate creata ca sa zboare libera si sloaboda n cer, sa-i bucure pe cei care o zaresc. Intr-o zi, o femeie vazu pasarea si se indragosti de ea. Ii urmari zborul cu gura cascata de uimire, cu inima batndu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se indemna sa zboare mpreuna cu ea si amndoua calatorira prin cer ntr-o armonie desavrsita. Ea admira, venera, proslavea pasarea. Dar ii veni atunci un gnd: poate ca pasarea voia sa cunoasca cine stie ce munti ndepartati. Si femia se simti infricosata. Infricosata ca nu va mai simti niciodata acelasi lucru pentru alta pasare. Si se simti invidioasa, invidioasa pe capacitatea de zbor a pasarii. Si se simti singura. Si cugeta: Am sa instalez o capcana. Data viitoare cnd va venii pasarea, ea nu va mai pleca. Pasarea, indragostita si ea, reveni a doua zi, cazu n capcana si fi nchisa n colivie. Si ea privea zilnic pasarea. Avea la dispozitie obiectul pasiunii sale si-l arata prietenelor ei, care comentau: Dar tu esti cineva care are totul. Intre timp, incepu sa se produca o ciudata transformare: cum avea pasarea la dispozitie si nu mai era nevoita sa o cucereasca, si pierdu interesul pentru ea. Pasarea, nemaiputnd sa-si dea glas sensului vietii sale, ncepu sa slabeasca, pierzndu-si stralucirea, se urti - si femeia nu-i mai dadea nici o atentie, multumindu-se doar sa o hraneasca si sa-i curete colivia. Intr-o buna zi, pasarea si dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adnca tristete si-si ducea zilele cu gndul la ea. Nu-si amintea nsa de colivie, si aducea aminte de ziua cnd o vazuse pentru prima oara zburnd multumita printre nori. Daca s-ar fi observat pe sine nsasi, ar fi descoperit ca ceea ce o emotiona att de mult la pasarea aceea era libertatea ei, emergia aripilor ei n miscare, nu trupul ei fizic. Fara pasare, si viata ei si pierdu sensul si moartea veni sa-i bata la usa. De ce ai venit? o ntreba ea pe moarte. Pentru ca tu sa poti sa zbura iarasi cu pasarea n cer raspunse moartea. Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se ntoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult; acum nsa ai nevoie de mine ca sa o rentlnesti

Paulo Coelho "Unsprezece minute"