COMUNICAREA INTERUMANA

COMUNICAREA VERBALA

Comunicarea reprezinta un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentare (confuzii, ganduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete si gesturi). Ea constituie o necesitate si o activitate sociala. Cauza care a dus la aparitia comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni ca persoane sau grupuri sociale, cand se aflau la departare unii de altii. Cauza care a determinat apoi dezvoltarea comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni si organizatiile lor, in conditiile dezvoltarii relatiilor sociale. Formele de comunicare apar si se dezvolta odata cu mijlocul principal de comunicare intre oameni, care este limba sau limbajul, in care doua forme de intrebuintare: orala si scrisa. Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aib in comun scopuri, convingeri aspiraii, cunostine - o intelegere comuna "acelai spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispoziii emoionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la ateptri i cerine. Comunicareae realizeaza pe trei niveluri: 1. Logic 2. Paraverbal 3. Nonverbal Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.). Daca intre aceste niveluri nu sunt contradicii, comunicarea poate fi eficace. Daca insa intre niveluri exista contradicii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat. Tipuri de comunicare: Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea n i catre sine. Comunicarea interpersonala. Este comunicarea ntre oameni. Comunicarea de grup. Este comunicarea ntre membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu ali oamenii. Comunicarea de masa. Este comunicarea primit de sau folosita de un numar mare de oameni.

Scopul comunicrii: sa atenionam pe alii. sa informam pe alii. sa explicam ceva. sa distram. sa descriem. sa convingem, etc. Pentru a descrie numeroasele nelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim zilnic, folosim urmatorii trei termeni: a. Forma comunicarii Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau desenul. Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de mult, nct au sistemul lor propriu pentru transmiterea mesajelor. Astfel, cnd semnele sunt facute pe foaia de hrtie potrivit anumitor reguli (cum sunt cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream cuvinte si "forma" scrierii. b. Mediul comunicarii Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme. Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si desenele. c. Media Sunt acele mijloace de comunicare n masa care s-au constituit ntr-un grup propriu. Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare. Spre exemplu, televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte ntre cel care comunica si cel care recepteaza. Comunicarea verbala are un rol primordial atat din punctul de vedere al secmentului de negociere pe care il ocupa cat si din punct de vedere al continutului. Comunicarea verbala permite un joc logic al intrebarilor si al raspunsurilor intr-o derulare flexibila, spontana, lucru care nu este posibil atunci cand negocierile au loc scris sau prin alte tehnici. Prin comunicarea verbala au fost realizate o serie de activitati: obtinerea si transmiterea de informatii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii. Limbajul este codul cu care este transmis informatia, reprezint unealta comunicrii, este liantul ntre cel ce transmite informaia ,emintor, i cel ce primete informaia, receptor. Limbajul determina forma comunicarii. El este de trei feluri: Limbaj scris. Limbaj verbal. Limbaj nonverbal.

Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune personala si interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului, ca mecanism fundamental in devenirea sinelui si judecatii. Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane i o distinge ca individualitate; felul propriu de a fi al cuiva. Comunicarea are o foarte mare influen asupra personalitaii deoarece in ziua de azi individul se defineste in functie de ceilali iar comportamentul reprezinta o constructie a persoanei in interactiunea cu ceilalti. Interaiune atrage concomitent comunicare. Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In felul acesta, definirea unei situatii nu este niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi timp, nici individul nu este doar o oglinda a celorlalti, ci introduce note personale in orice evaluare si raspuns. Cu cat se comunica mai mult cu atat cresc sansele de a se crea personalitati puternice. Comunicarea este cheia individului spre societate i integrarea n aceasta. Lipsa comunicarii atrage o indepartare iminenta faa de grup, echipa, societate, etc. Daca luam n discutie termenul de grup observam caci, chiar societatea din care facem parte este un grup. Grupul nseamna reguli, reputaie, el, munca n echip, etc . Sensuri determinate de interanctiune deci de comunicare. Atata timp cat exista o buna comunicare exist i un randament maxim, ns dac aceasta lipsete se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai ru. Functionarea unui grup mai mare se bazeaza pe reteaua care conecteaza diferite parti ale sale si-i asigura coerenta. Nuanta pe care o introduce Blumer ar putea chiar surprinde: "O retea sau o institutie nu functioneaza in mod automat datorita unei dinamici interioare sau unui sistem de cerinte: ea functioneaza pentru ca persoanele aflate in diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul modului cum definesc situatia in care sunt chemate sa actioneze" Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi nvatam sa comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce nvatam ca sa putem folosi cunostintele noastre mai eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb de ntelesuri. Aceste ntelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa "citeasca" ntelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si ntelegerea acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se ntmpla cnd comunicam. Este o alta lectura a comunicarii si semnificatiei sale legata de data aceasta de procese sociale de adancime, cum ar fi conservarea identitatii si coeziunii, exercitarea functiei vitale de integrare sociala, de mentinere si consolidare a unui humus psihologic comun. In nici una dintre ipostazele sale majore, societatea (comunitatea umana) nu poate exista fara comuni-care: nici in cea de dobandire a unei experiente comune (care presupune dialog), nici in cea de transmitere a zestrei culturale, nici in construirea acor-dului asupra unor probleme si dezlegari. Comunicarea semnifica mult mai mult decat schimbul si raspandirea de informatii; comunicarea creaza si mentinea societatea. Limbajul in tratative sau negocierea presupune in primul rand o buna comunicare intre partenerii de tranzitie. Arta de a vorbi se dobandeste prin acumularea de cunostinte si o continuitate care elimina nesiguranta, vorbirea dezordonata, lipsa de expresivitate, echilibrul in vorbire. Cunoasterea si folosirea justa a mijloacelor de exprimare a ideilor pe care dorim sa le comunicam constituie o conditie primordiala in comunicare. Aceste mijloace sunt: limbajul si stilul.

Limbajul poate fi determinat ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, in cadrul unei limbi sau in afara ei. Filozoful KARL POPPER a identificat trei categorii de limbaje, dupa criteriul functiei: 1. Limbaje inferioare (folosite si in lumea animala), avand functia de semnalizare, de autoexpresie ; 2. Limbaje superioare, exclusiv umane, capabile de descriere si argumentare. 3. Limbaje mixte. Ca activitate sociala comunicarea verbala in relatiile comerciale are un limbaj de specialitate de corespunzator proceselor, operatiilor si relatiilor pe care le exprima. Terminologia acesteia, in general, este comuna tuturor domeniilor de activitate. Acest limbaj general se completeaza in fiecare domeniu de activitate prin includertea termenilor tehnici care exprima procesele de munca specifice acesteia, luand astfel fiinta limbajul specific activitatii comerciale. Elementele limbajului comunicarii in domeniul comertului difera de cel al limbajului general sau obisnuit datorita specificului activitatii. Acestei eleente ale limbajului comunicarii in domeniul comertului sunt: 1. Vocabularul a. Totalitatea termenilor existenti intr-o limba; b. Totalitatea termenilor folositi de un autor sau de o persoana oarecare 2. Repertoriu de termeni folositi intr-un anumit domeniu a. Expresiile si formele de exprimare b. Forma si structura gramaticala Stilul poate fi determinat ca: 1. La nivel individual: mode de exprimare intr-o comunicare, specific definitor pentru emitator (stilul unui jurnalist, stilul unui scriitor, stilul unui orator, stilul unui muzician sau interpret) 2. La nivel colectiv: modul de exprimare intr-un domeniu (stil publicitar, stil literar, stil stiintific, stil artistic). Acesta adica stilul, cel folosit in comunicarea verbala care are loc in activitatea comerciala, se deosebeste in mod simtitor de stilul literar, stiintific, juridic sau familiar. Comunicarea in negociere trebuie sa foloseasca un stil sobru si concis potrivit cu obiectul si rolul ei. In fiecare act de comunicare se trateaza o singura problema concreta. Pentru ca aceasta sa-si atinga scopul trebuie sa se utilizeze acele mijloace si procedee de exprimare care sa asigure o calitate superioara a actului de comunicare, rezolvand in felul acesta scopul pentru care a fost initiat. Principiile stilului comunicarii verbale sunt: 1. Claritatea cuvintele trebuie sa fie bine alese, exacte si potrivite cu ideile pe care le exprima, sa fie logic inlantuite pentru a putea fii intelese inca odata, de asemenea se va avea grija sa fie evitate cuvintele sau expresii cu mai multe intelesuri, neologismele, regionalismele, claritatea stilului este asigurata cand se folosesc propozitii si fraze scurte. 2. Simplitatea si naturaletea acest principiu consta intr-o exprimare directa, fireasca si lipsita de exagerari. 3. Corectitudinea o exprimare corecta consta in respectarea regulilor gramaticale. 4. Politetea si demnitatea stilul comunicarii trebuie sa aiba in vedere un ton si mod deosebit de exprimare, cuviincios, respectuos si demn, iar in cazul unor nemultumiri aparute in discutie trebuie sa predomine politetea, buna cuviinta si demnitatea.

Pentru exprimarea corecta a ideilor, alaturi de vocabular, structura gramaticala este al doilea element de baza al limbii romane. Ea consta in aplicareea stricta a regulilor gramaticale in asezarea si imbinarea indicioasa a cuvantului in propozitii si fraze, prin: construirea propozitiei in ordinea directa, folosirea partilor de propozitie si a expresiilor.

COMUNICAREA NON-VERBALA

Comunicarea exprima identitatea noastra umana.De aceea fiecare subiect uman nu poate exprima mesaje decit prin folosirea diferitelor mijloace de comunicare, dintre care unele sunt verbale (sonore si grafice) iar altele sunt nonverbale (gesturi, mimica, posturi, etc). Cuvintele nu sunt singurele mijloace de comunicare. Ele acopera o zona redusa in raport cu intentionalitatea subiectului. Un anumit grad de dificultate apare cind limbajul este raportat la sensurile emotionale. Cu multa greutate poate fi exprimata zona afectiva si, de multe ori, cuvintele sunt sarace in fata varietatii si intensitatii trairilor afective. Aceasta neputinta de exprimare in cuvinte este subliniata in comunicare, de limbajul nonverbal sau paralimbajul, numit, uneori, limbajul trupului. Cel dintii, limbajul nonverbal, desemneaza orice fel de comportament comunicativ care nu foloseste cuvinte sau sisteme lingvistice de semne. Cel de al doilea, paralimbajul, are o implicatie oricum diferita si este dificil de decis ce fenomene trebuie incluse in sfera sa de referinta. Aici includem totalitatea trasaturilor nonverbale pe care le folosim intr-o conversatie, acceptate si cunoscute de membrii aceleiasi culturi. Prin urmare, exista o comunitate paralingvistica, asa cum exista o comunitate lingvistica, cu o importanta deosebita, in schimburile informationale interpersonale, utilizind un cod sau un sistem de semnale care comunica public intr-o anumita comunitate. Ne referim la variabile nonverbale care insotesc individul in diferite situatii sociale. Un asemenea mod de comunicare are o expresivitate verbala sau nonverbala. Din primul mod de comunicare nonverbala, cea de tip verbal, fac parte: intonatia, caliatatea vocii, accentul, risul, strigatul, mormaitul, etc. In cel de al doilea mod de nonverbal de comunicare, nonverbal, includem: expresia faciala, miscari ale fetei, gesturi miscari oculare, corporale ale miinilor; pozitii adoptate, in special contactul vizual, contacte fizice precum stringerea minii, sarutul, bataii pe umar: proximitatea sau distanta pozitiilor, posturi ce devin indici ai atitudinilor individuale sau interindividuale, asociate expresiilor lingvistice sau subliniidu-le. Paralimbajul are un caracter interactiv dezvaluindu-ne elemente psihosociologice pe care limbajul verbal nu le poate evidentia. Astfel, abilitatea de folosire a mijloacelor nonverbale ne transmite informatii asupra personalitatii si pozitiei sociale detinute de comunicator. Se stie ca o asemenea forma de comunicare nonverbala este aleasa deliberat atunci cind comunicarea nu urmareste transferul de informatie cognitiva, ci transmite o informatie indiciala, utilizind coduri acceptate cultural. Limbajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitatorului si are actiune directa asupra receptorului. Limbajul non-verbal se uneste cu limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj corect. Studiul acestui limbaj non-verbal vine sa dea forta, sa ne improspateze cunostintele intuitive pe care le avem despre un individ sau un grup.

Expresiile psihice urmatoare reflecta starile de spirit cel mai frecvent exprimate in limbajul non-verbal: surasul indica o persoana amicala deschisa discutiei; bratele incrucisate denota o atitudine negativa mainile pe masa indica faptul ca o persoana este gata de actiune a fi asezat pe scaun, mainile incrucisate la ceafa, tot corpul inclinat pe spate reprezinta atitudinea tipica patronului in biroul sau care este tentat sa-si delimiteze teritoriul; persoanele care-si freaca dosul mainilor din cand in cand are adesea ceva de ascuns persoanele care-si freaca palmele mainilor sunt pe cale de a realiza o buna actiune. Desi in relatiile inter-umane comunicarea verbala ocupa locul cel mai important, in comportamentul speciei sunt folosite, ca substitut sau in mod complementar fata de comunicarea verbala, si diferite alte moduri de comunicare, care nu folosesc limba vorbita, scrisa. a. Comunicarea tactila Posibila numai in cadrul comunicarii inter-personale, aceasta forma de a transmite un mesaj, semnal este comuna si lumii animale. Ea se pastreaza inca si in societatile cele mai evoluate si are un caracter preponderent instinctual, desi de la un anumit nivel intervine constiinta. Cercetatorii au stanilit cinci clase de atingeri, dintre care numai patru privesc convorbirea: 1. Atingeri care transmit emotii pozitive, mangaierea, atingerea ca semnificatie consolatoare, atingerea de incurajare (strangerea tacuta de mana, batai pe umar), atingerea linistitoare, comunica afectiunea, participarea, aprecierea si au un efect pozitiv asupra starii de spirit a receptorului. 2. Atingeri ludice si acestea pot fi autonome sau in legatura cu comunicarea verbala (simularea unei mangaieri sau loviri, intr-un anumit context ludic), asemenea atingeri au un caracter abuziv si presupun un referential comun precum si o relatie de apropiere. 3. Atingeri de control, in aceasta categorie sunt incluse acele semnale tactile care au rolul de a orienta comportamentul sau atitudinea, o asemenea atingere poate atentiona cu discretie, poate sugera un indemn sau din potriva, o retinere, in respect cu comunicarea verbala sau cu alta actiune. 4. Atingerea rituala, din aceasta categorie fac parte atat atingeri cu semnificatie magica, in spatiul religios, cat si atingeri specifice spatiului profund, care si-au pierdut vechile sugestii, transmiterea harului prin atingeri de la preot la preot sau de la preot la credincios, atingerea cu un obiect sacru, atingerea cu rol taumaturgic, pastreaza caracterul ritual; strangerea mainii in semn de salu, lovirea palmei drepte a doua persone in semn de urare de succes sau de felicitare sunt atingeri care transmit implicarea desi uneori se golesc de sens si devin pur formale; in aceasta categorie sunt incluse si atingerile cu semnificatie sexuala b.Comunicarea gestuala-kinezicaLa fel ca si comunicarea tactila, comunicarea prin gesturi poate sa se substituie, pe unele secvente multeori reprezinta o completare, accentuare, contrazicere sau reglare a acesteia. Aducand un spor de expresivitate, gestul este folosit cu precadere in comunicarea artistica. In raport cu destinatarul mesajului, gestul poate fi prezentat in comunicarea interpersonala, de grup si de masa. Gesturile cu valoare comunicationala pot fi grupate in mai multe categorii:

a.Emblemele acestea sunt miscari care se substituie comunicarii verbale si formeaza un limbaj constituit dintrun numar mare de gesturi, care semnifica sunete ori cuvinte si compenseaza imosibilitatea e exprimare verbala in anumite situatii, exemplele curente se refera la codurile surdomutilor, la o populatie australiana (Aranda) si, in domeniul artistic, la practicantii pantomimei. b.Ilustratorii sunt gesturi de insotire si montare a comunicarii verbale uneori spontane, universale si au fost inventariate in cadrul mai multor categorii: bastoanele, pictografele, kinetografele, ideografele, miscarile deictice, miscarile spatiale, miscarile ritmice, ilustratorii emblematici. c.Gesturile de reglaj miscarile capului, ale fetei, mai rar ale mainilor; pentru o sugerare solicitarea de a se vorbi mai tare, mai incet, mai rar, mai repede, mai putin. d.Miscarile afective sunt expresii ale starii de spirit, sunt folosite pentru a comunica trairi, scutruiente, reactii. e.Adaptorii gesturi de toaleta, de corectare a tinutei, de control al comportamentului in societate. c.Comunicarea prin intermediul obiectelor Este o forma de transmitere a unui mesaj non-verbal, care foloseste, inafara de resursele corporale, recursul la obiecte. Asocierea gest-obiect poate interveni in comunicare in unele situatii. Gesturile care folosesc batiste, esarfe, palarii pentru semn de salut sau despartire ori pentru semnalizarea unei prezente. d.Comunicarea prin situare Un alt gest de comunicare non-verbala neanalizat in literatura cu acest profil din romania. O persoana care nu doreste sa fie abordata se plaseaza intr-o zona retrasa, extrema sau marginala aratand ca nu este disponibila, o persoana interesata sa fie remarcata se plaseaza si se misca in centrul actiunii comunicandu-si disponibilitatea.

COMUNICAREA SCRISA

Scrisul a imbracat la inceput forma pictografica. Cu timpul s-a perfectionat si transformat ulterior in scrieri cu litere de alfabet. Scrisul si comunicarea formeaza unul si acelasi proces istoric-dialectic, determinat de schimbarea si dezvoltarea conditiilor vietii materiale si sociale. Limbajul scris constituie una dintre cele mai importante si mai revolutionare cuceriri dobandite de oameni, in procesul muncii si in conditiile convietuirii in societate. El joaca un rol deosebit in pastrarea si raspandirea stiintei si a culturii in precizarea si realizarea diferitelor raporturi sociale. Comunicarea nu a ramas la stadiul unei simple comunicari de stiri sau vesti intre oameni. S-a dezvoltat continuu pe masura dezvoltarii relatiilor dintre oameni si pe masura dezvoltarii societatilor, lumii si a vietii de zi cu zi. Prin comunicare scrisa se intelege: scrisoare, continutul unei scrisori, schimb de scrisori intre doua sau mai multe persoane, raport sau legatura intre fapte, lucrari, fenomene si situatii. Este procedeul de comunicare intre oameni prin scrisori, instiintari sau comunicari scrise. Prin comunicare scrisa se mai

intelege totalitatea comunicarilor scrise care intervin in activitatea unei persoane juridice cu privire la relatiile si interesele ei. Comunicarea facuta in scris de catre o persoana fizica sau juridica reprezinta un act de corespondenta. Actele de corespondenta au caracterul si poarta denumirea de scrisori. In cazurile concrete, insa, actele de corespondenta au denumiri diferite: oferta, adresa, intampinare, cerere, telegrama, reclamatie, proces-verbal, afis comercial. Comunicarea scrisa este folosita atunci cand nu este posibila comunicarea orala, cand nu exista alt mijloc de comunicare, cand comunicarea scrisa este mai avantajoasa in comparatie cu celelalte mijloace de comunicare si, indeosebi, intotdeauna este necesara existenta unei forme scrise. Obiectul comunicarii il formeaza: pastrarea relatiilor existente si convenabile dintre oameni, dintre organizatiile lor, dintre ei si acestea, initierea, stabilirea si desfasurarea unor relatii noi, modificarea si stingerea relatiilor vechi, schimbul de stiri, ganduri, informatii, pareri si idei care prezinta interes pentru relatiile lor, precizarea anumitor situatii si pozitii privind interesele reciproce, clarificarea si aplanarea eventualelor neintelegeri care se pot ivi in cadrul relatiilor si intereselor comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridica desfasurarea practica a raporturilor sociale care ai leaga. Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisa constituie o activitate ocazionala. Pentru organele de stat, institutii, intreprinderi si celelalte organizatii, comunicarea constituie o activitate continua, o metoda de lucru, o modalitate de rezolvare a multor probleme. Corespondenta a facut pozibile noi relatii in viata politica activitatea comerciala, in lumea culturala si in existenta cotidiana. Ea respecta un anumit protocol si presupune, atat pentru emitator cat si pentru receptor, cunoasterea si respectarea unor reguli. Ea mai presupune confidentialitate, fiind protejata de altfel de prevederile legale. Violarea corespondentei este un act abuziv si ilegal. Rolul comunicarii scrise in activitatea societatilor comerciale reuneste atat definirea corespondentei cat si importanta ei. Corespondenta este comunicarea scrisa intre doua persoane, institutii, scrisori primite, trimise de o institutie, organism, persoana. Importanta ei decurge din rolul pe care il joaca in activitatea societatilor comerciale.