Sonet I Afar-i toamn, frunz-mprtiat, Iar vntul zvrle-n geamuri grele picuri; i tu citeti scrisori din roase plicuri

i ntr-un ceas gndeti la viaa toat. Pierzndu-i timpul tu cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n ua ta s bat; Dar i mai bine-i, cnd afar-i zloat, S stai visnd la foc, de somn s picuri. i eu astfel m uit din je pe gnduri, Visez la basmul vechi al znei Dochii; n juru-mi ceaa crete rnduri-rnduri; Deodat-aud fonirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scnduri... Iar mini subiri i reci mi-acopr ochii.