SINTEZA RAIONALITATE I DECIZIE Lect. univ. dr.

Nela Mircic

Problematica raionalitii Imaginea dup care disciplinele actuale studiaz omul, pleac de la presupoziia lui Homo Sapiens ca fiina logica ce tinde nspre cunoatere completa. Este oare aceasta singura imagine rezonabila a mintii umane? In secolul 18, fizicianul i astronomul Pierre imon Laplace, unul dintre cei mai influeni oameni de tiina din trecut, a creat o fiina ficionala cunoscuta sub numele de Demonul lui Laplace. Acest demon avea o cunoatere perfecta a trecutului, a prezentului i putea determina cu certitudine viitorul. Acest Demon reprezint primele 2 din cele 4 modele de baza (Gerd Gigerenzer, Rationality for Mortals, 2008) ce ilustreaz idealul raionalitii: 1. Raionalitatea nseamn cunoaterea perfecta a trecutului i a prezentului; astfel ca raionalitatea ar nsemna omniscienta i omnipotenta, iar determinarea certa a viitorului pe baza acestei cunoateri ar nsemna ca lumea este previzibila. Bineneles, o asemenea perspectiva asupra raionalitii nu are valoare reala i este asumata ca model teoretic pe baza cruia se determina aspectele pozitive i negative ale funcionrii normale a mintii umane, dei rmne, pentru o mare parte a lumii tiinifice, un ideal de urmrit. 2. Raionalitatea nu este perfecta , ns este perfectibila, prin acumularea unor cantiti din ce in ce mai mari de informaii, strategiile cele mai bune fiind acolo pentru a fi descoperite. In acest caz, constrngerile de mediu i mentale (la nivel de resurse), determina posibilitatea gsirii unor asemenea strategii. 3. Raionalitatea este expusa iluziilor cognitive i deci iraionalitii. Daca in primele doua modele se considera ca individul este raional, in acest model, individul este prezentat intr-o lumina deloc mgulitoare. Scopul acestui model este de a determina ce face o judecata valida i invalida la nivelul proceselor cognitive i sa demonstreze erorile de judecata ca devieri de la raionalitate. Dei acest model chestioneaz daca ntr-adevr oamenii urmeaz sau nu nite legi ale raionalitii, nu chestioneaz aceste aa-zise legi. 4. Raionalitatea ecologica este modelul ce i asuma ca punct de plecare nu raportul dintre minte i logica, ci cel dintre minte i mediu. Oamenii au evoluat i s-au dezvoltat in medii la care au trebuit sa se adapteze sau pe care au trebuit sa le schimbe. Iar natura acestui mediu este ecologica, nu logica. Astfel ca raionalitatea ar nsemna mai mult o forma de acomodare la mediu analiznd gradul de potrivire (fizica i sociala) dintre raiune i mediu dect nite procese ce tind nspre un ideal

logic. Interaciunea de baza ar fi, astfel, cea dintre mediu i procesele cognitive din trusa adaptiva a individului. La nivelul cunoaterii comune, raionalitatea este vzuta prin prisma unei optici duble: deseori, ea este opusa emoiei, reflectnd o abilitate de a rezista influentelor nefaste ale acestora. Controlul, autonomia i discernmntul sunt cuvintele cheie ce ar descrie o astfel de nelegere. Alteori, ea este vzut ca fiind un simplu instrument, fie in slujba dorinei, fie in slujba unor mecanisme biologice de care nu suntem contieni, fiind perceputa astfel ca fiind reducionist, rece i impersonala. Paradoxul ntreinut de o asemenea viziunea este ca raionalitatea i asuma ca motive pentru convingeri i aciuni dorine ce nu sunt raionale de aici rolul instrumental - i, prin urmare, nu pot oferi motive de aici ruptura dintre raionalitate i dorina. Efectul acestora e ca lumea e vzut ca un construct in care de fapt nimic nu ar conta, caci nu avem motive propriu-zise pentru a ne pasa ntr-adevr de ea, doar dorine de satisfcut determinnd astfel lumea ca simpla scena a dinamicii propriilor dorine, i nu ca fiind valoroas n ine. Oricum este ns vzut, raionalitatea se pare ca ar avea acces la ambele trmuri ale gndirii: att cea legata de emoie i afectivitate (sub forma convingerilor, opiniilor, credinelor, ateptrilor), precum i cea legata de gsirea celor mai bune mijloace nspre anumite scopuri (sub forma dorinelor, deciziilor, inteniilor, atitudinilor, preferinelor). In ambele cazuri, emoia i reflecia se mbina. Raionalitatea ar fi astfel mult mai profund ataat de ceea ce in mod normal am numi ine, dect un simplu control emoional sau rol instrumental. Iar aceasta pentru ca limbajul i intenionalitatea umana, adic abilitatea de a se proiecta pe ine nspre ceva i de a i justifica aceasta proiectare denota deja raionalitate. Se poate nva faptul de a fi mai raional? Ce nseamn mai exact aceasta? Nu e vorba de un control mai puternic asupra emoiei, cum nu nseamn nici decizii perfecte. In primul rnd nseamn mai multa cunoatere. De ine i de lume. Cu cat cunoti mai mult, cu att devii mai suspicios fata de soluiile imediate ce nu implica efort, fata de secretele ce garanteaz succesul imediat, sau fata de adevratul ine. Iar asta nseamn deja posibilitatea unor decizii mai bune, la fel cum nseamn i un grad mai mic de frustrare pentru ca lumea exista i independent de observator. Cunoaterea antreneaz posibilitatea unui orizont personal i social mult mai larg dect acceptarea necondiionat a mamelor dominante. De aici i legtura dintre raionalitate i critica constructiva a mediului ei. Raionalitatea este in primul rnd despre dobndirea unor deprinderi mentale subtile, prin care persoana poate sa-i explice iei i altora de ce are convingerile pe care le are i de ce acioneaz in felul in care o face. De aici ncolo ncepe posibilitatea nelegerii (pentru ca raionalitatea nseamn i abilitatea de a explica lucrurile in care se crede) i a comunicrii (prin stabilirea unor noiuni ce pot fi valorizate in comun, ergo posibilitatea aciunii in grup) intre oameni, grija fata de mediu i interesul fata de lume. Astfel ca raionalitatea nseamn posibilitatea eticii; ea afecteaz ceea ce nelegem prin responsabilitate i ncurajeaz

regndirea rolului pe care l avem intr-o lume cruia ii pasa (grup/comunitate) i nu ii pasa de noi (natura). In acest caz, ce mai nsemna sa fi iraional? Iraionalitatea ar prea sa fie tot ceea ce raionalitatea nu este. ns ar fi nejustificat sa-i acordam un asemenea credit. O persoana ce acioneaz n funcie de convingerile sale, chiar daca acestea ar fi greite, nu este iraionala. Din contr, ar fi raional ca ea sa acioneze n funcie de convingerile sale, in ciuda neadevrului acestora, pentru ca astfel ar aciona ntr-un mod coerent i consistent cu ceea ce crede. Iraionalitatea apare ns atunci cnd in ciuda dovezilor naturii eronate a convingerilor, o persoana continua cu obstinaie sa cread n ele. In acest punct, nu mai sunt convingerile pe care le deine cele care-i justifica punctul de vedere, ci un ataament, pe care deseori l numim ca fiind emoional fata de acestea. De aici i paralela dintre raionalitate i tinerea n fru a dorinelor. La fel, iraional ar fi ca o persoana sa cread ca indiferent de situaie, ar exista un singur fel de aciune capabila sa o schimbe ( mai muli bani, mai multe valori, mai multa tradiie, mai mult bun sim etc. ), ignornd alternativele deja cunoscute, sau posibilitatea gndirii acestora. Raionalitatea se prezint astfel nu ca o facultate distincta a mintii umane, ci ca o funcie de gestionare/ordonare a informaiei ce ajunge sa ne afecteze de-a lungul vieii (amintiri, scenarii, evaluri, proiecii, ateptri etc.) i integrarea acesteia in construcia complexa a minii i a lumii noastre. Daca noiunea de raionalitate pare suficient de larga pentru a crea ambiguitate i a da natere la ambivalente, ceea ce trebuie urmrit este felul in care motivaiile ajung sa fie rezonabile in sensul in care se bazeaz pe cat de corecte sunt propriile noastre convingeri. Aceasta poate fi obinuta in mai multe feluri. Cel mai simplu mod este acela de a nu contrasta n mod empiric cu realitatea ( vara nu-i e ca iarna). Alte modaliti implica abilitatea de a justifica i de a explica convingerile pe baza crora motivele apar (am fcut X pentru ca Y. Dar de ce Y i nu Z?) precum i felul in care acestea ar putea fi puse in practica, ar ntri un sistem deja existent de valori i preferine sau ar determina modificarea unor credine deja deinute. Noiunea de raionalitate i elementele ce aparin de aceasta , ar introduce un liant capabil sa explice interaciunile dintre convingeri, intenii, dorine i aciuni (eliminnd astfel opinia comuna a unor diferene incomensurabile de calitate intre ele), precum i necesitatea meninerii unei minii treze (atente) la acestea. Ceea ce cultiva noiunea de raionalitate nu este altceva dect autonomie (experiena i memoria personala determina scenariul individual), libertate (selectare nengrdita coercitiv intre alternative de gndire/aciune), cunoatere de ine (abilitatea de a direciona atenia contient i de a o putea lega de experiena i memorie, fcnd astfel posibila evaluarea prezentului n funcie de trecut precum i un simt al identitii peste timp) i cooperare.

Conceptul de raionalitate este unul complex care nu poate funciona (nu are sens) dect in anumite spaii conceptuale, in prezena unor premise paradigmatice specifice. Acest concept este asociat in general cu acele sisteme teoretice care sunt orientate ctre individ, ctre aciunile i deciziile acestuia. Raionalitatea are sens numai in msura in care este asociat cu individul care acioneaz, intenioneaz, delibereaz (discuia despre raionalitate nu pare s aib sens dac ne referim la aciunile unor colectiviti dect dac i conferim o conotaie metaforic). Pe de alt parte, pare dificil de separat aciunea individual de orice form de raionalitate. Aceast separaie este posibil numai in situaiile in care, a discuta despre raionalitatea indivizilor, este considerat fie inutil metodologic, fie este inadecvat ontologic. In aceste situaii explicaiile sunt non-raionaliste. Absena recursului la raionalitate intr-un sistem explicativ poate fi interpretat: - fie prin faptul c nu este considerat necesar recurgerea la nelegerea aciunii i deciziilor individuale (vezi Durkheim) pentru a explica faptele/fenomenele sociale. - fie motorul aciunii individuale nu se afl la nivelul proceselor deliberative, contiente ale individului (procese cu care este in general asociat conceptul de raionalitate). Aciunea individului este determinat de alte fore a cror natur se afl la nivelul subcontientului(vezi Freud). Sisteme teoretice care acord conceptului de raionalitate un rol fundamental in nelegerea i explicarea fenomenelor economice i sociale: Teoriile care au la baz paradigma individualismului metodologic reprezint spaiul conceptual in care raionalitatea indivizilor a cunoscut cele mai ample analize i dezvoltri. Primele sisteme explicative, utiliznd principiile individualismului metodologic, s-au constituit in cadrul analizelor economiei neoclasice al cror debut a fost marcat de introducerea in analiza economic a principiului utilitii marginale. La sfritul secolului al XIX-lea teoriile marginaliste au fost dezvoltate in paralel de ctre Stanley Jevons in Anglia, Leon Walras in Elveia, Carl Menger in Austria. Accentul pus pe aciunea individual, determinantele cognitive i necesitatea nelegerii acestora s-a manifestat apoi i alte discipline precum sociologia, istoria, tiinele politice. Avantajele metodologice oferite de premisele raionaliste (dezvoltate iniial in cadrul revoluiei marginaliste in economie) au fost promitoare prin simplitatea lor aparent i o putere explicativ mare. Economitii au avut astfel posibilitatea explicrii unor fenomene greu de neles pe baza teoriilor existente (a se vedea teoriile cu privire la formarea preului unui bun pe pia). Problemele au aprut mai cu seam in momentul eforturilor de explicare a fenomenelor sociale generate de alte arene decizionale dect cele economice. Eforturile metodologice au fost ndreptate in aceast situaie fie spre o delimitare a ariei fenomenelor care pot fi nelese utiliznd premisele raionalitii individuale, fie spre rafinarea acestui concept in aa fel nct s devin util i aplicabil asupra unei arii ct mai mari de fenomene. In ambele cazuri se pune problema limitelor. Explorarea acestor limite i-a determinat pe teoreticieni s se raporteze la problematica iraionalitii. Limitele explicative sunt date de modul in care este neles principiul raionalitii i de raportarea la iraionalitate. Consider c raportrile la problematica iraionalitii pot fi mprite in dou categorii in funcie de modul in care este proiectat conceptul de raionalitate. Pentru fiecare dintre
4

abordri, raportarea la problematica iraionalitii are consecine semnificative cu privire la modul in care este proiectat, orientat cercetarea i apoi construit explicaia. Modul de abordare a iraionalitii precizeaz ce face obiectul legitim al cercetrii i modul in care se pun accentele in cadrul explicaiilor. O prim categorie este cea a construirii conceptului de raionalitate ca instrument metodologic. O a doua categorie este cea care pleac de la o serie de premise ontologice cu privire la raionalitatea individului. Raionalitatea este un atribut al individului. Raionalitatea ca instrument metodologic. In cadrul acestui tip de abordare nu se fac asumpii cu privire la raionalitatea efectiv a indivizilor ci se exploreaz utilitatea explicativ/metodologic a conceptului. Iraionalitatea in cadrul acestei categorii este tratat fie ca o limitare a ariei fenomenelor care pot/trebuie s fie explicate, fie iraionalitatea este tratat ca o fals problem. In primul caz voi analiza raportrile la iraionalitate ale unor sociologi precum M.Weber, R.Boudon, J.Coleman. Fiecare dintre acetia admit faptul ontologic c indivizii nu sunt in totalitate raionali i iraionalitatea indivizilor este permanent prezent in aciunile i manifestrile lor . Pe de alt parte se recomand conceperea raionalitii ca instrumentul cu cea mai mare putere explicativ a unui fenomen i pornirea de la premisa c indivizii sunt in primul rnd raionali. Eforturile sunt orientate in cadrul acestor teorii in a explica ct mai mult cu putin folosind instrumentul raionalitii. Iraionalitatea este admis ca realitate ontologic, dar nu beneficiaz de analize, elaborri teoretice cu privire la ce reprezint sau la ce ar fi util nelegerea formelor de manifestare a acesteia. Iraionalitatea este o zon care trebuie limitat i delimitat ct mai precis pentru a putea apoi lsa spaiu ct mai mare raionalitii ca instrument principal explicativ. Variaiile in aplicarea conceptului de raionalitate in cadrul acestui grupaj sunt determinate de raportul optim dintre o conceptualizare ct mai simpl, ngust, aplicabil a raionalitii i puterea explicativ ct mai crescut dat de volumul fenomenelor de care poate da seam. J. Coleman(1990) consider, in modul cel mai utilitarist, c individul trebuie tratat ca raional, ca maximizator de satisfacie (utilitate). Recomandarea sa este de a privi cu circumspecie actele aparent iraionale deoarece de cele mai multe ori acestea pot fi explicate prin mecanisme raionale. Este oferit in acest sens exemplul aparentei iraionaliti a revoluiilor care apar dup o perioad de cretere a nivelului de trai a unei societi anterior afectate de srcie. R.Boudon menine aceeai linie de argumentaie de evitare a fenomenelor rezultate din aparenta iraionalitate i limitarea pe ct posibil a acestora. Utilizeaz ns, pentru a limita sfera fenomenelor de iraionalitate o definiie mult mai relaxat a raionalitii, de tip semantic. Acesta apreciaz c sunt iraionale comportamentele care nu pot fi descrise in mod natural, cu ajutorul unor expreii de tipul: X avea motive ntemeiate s fac Y, deoarece fr a crea o impresie de absurditate. Utiliznd criteriul de tip semantic, R.Boudon(1997) extinde ns sfera aciunilor catalogate ca fiind raionale in raport cu definiia weberian.
5

Dac M.Weber recomand din raiuni de ordin metodologic tratarea aciunilor tradiionale i afective (emoionale) ca fiind iraionale, ca abateri de la tipul ideal , Boudon tinde s le include i chiar las deschis lista pentru considerarea altor aciuni ca raionale pe baz de testare semantic. Se vorbete de pild de raionalitate tradiional formulat ca: X avea motive ntemeiate s fac Y, deoarece X a fcut ntotdeauna Y i nu avea nici un motiv ntemeiat s pun in discuie aceast practic. Rmne deschis in cazul definiiei semantice a relativitii gradului de temeinicie a motivelor despre care se amintete in definiia semantic. Un al doilea caz de utilizare a raionalitii ca instrument metodologic este cel care consider c problematica iraionalitii nici nu trebuie pus deoarece este fals, deoarece se adreseaz altui palier epistemologic. Acesta este cazul praxiologiei lui Mises i a recomandrilor popperiene. In cadrul acestui grupaj teoretic expresia aciune raional este cel mult tautologic. Raionalitatea este un principiu care trebuie s anime orice model teoretic. Ludwig von Mises (1944), vorbind in numele praxiologiei consider c pentru o tiin a aciunii umane raionalitatea aciunilor nu ar trebui s se pun in msura in care ea este rezultatul unor evaluri. Evaluarea i calificarea unei aciuni ca fiind raional sau iraional nu face obiectul unei tiine obiective i neutre preocupat de stabilirea unor legi apriori ale aciunii indivizilor. tiina aciunii nu trebuie s evalueze obiectivele pe care i le propun oamenii i nici mijloacele pe care i le aleg pentru a le atinge. O linie relativ asemntoare de tratare a raionalitii este dezvoltat i de epistemologul Karl Popper(trad.1998), care susine c raionalitatea este singurul principiu valid care poate anima modele noastre explicative. El nu se supune principiului falsificabilitii deoarece este fals din start. Argumentarea lui K. Popper parcurge in esen urmtoarele puncte: 1. Explicaia i nelegere in tiinele sociale se realizeaz numai cu ajutorul analizei situaionale. Se urmrete elaborarea unor modele de situaii sociale tipice. 2. Pentru a anima aceste modele avem nevoie de supoziia c persoanele acioneaz, in mod adecvat situaiei sau cum se cuvine. Acesta este principiul raionalitii. Acest principiu nu are nimic de a face cu aseriunile empirice sau psihologice asupra raionalitii. 3. Acest principiu nu are rol de teorie sau ipotez. Acest principiu este esenialmente fals deoarece este o simplificare, o aproximare a realitii. i tiinele naturii opereaz cu astfel de modele simplificate 4. In orice explicaie avem un model situaional i un principiul raionalitii care l anim. Dac explicaia eueaz recomandarea este ca vinovat s fie fcut modelul i nu principiul care l anim. Este mult mai interesant i instructiv s perfectm modelele situaionale prin ncercri i erori dect s ncercm s perfectm capacitatea noastr de a aciona adecvat i de nelege ce este adecvat. Asta mai ales in msura in care principiul raionalitii dei este fals, el aproximeaz destul de bine adevrul. Folosirea oricrui alt principiu nu face dect s
6

dea oricrui model un caracter arbitrar. Fiecare acioneaz adecvat in temeiul situaie, cunotinelor pe care le are. Chiar i nebunul .

Tratarea raionalitii ca premis i problem ontologic. In cadrul acestei categorii problema fundamental este cea a determinrii criteriilor dup care se poate stabili dac o aciune, decizie este raional sau iraional. i in cadrul acestui grupaj pot fi identificate dou tipuri utilizare a acestor criterii. O prim categorie care este cea mai discutabil sub aspectul modului de elaborare a criteriilor. In general presupune atribuirea caracterului de iraional aciunilor neinteligibile. In aceast categorie am inclus analizele care suprapun cel puin parial raionalitatea cu logica, inteligena, educaia i iraionalitatea cu lipsa de logic, erorile de logic i chiar lipsa inteligenei sau a educaie. Sandra J. Peart realizeaz o excelent incursiune in acest sens in modurile in care a fost tratat i privit iraionalitatea de ctre economitii neoclasici de la sfritul secolului XIX (S.Jevons, A.Marshall, I.Fisher, A. Pigou). Iraionalitatea este privit in acest caz ca o realitate ontologic care trebuie investigat, dar este privit ca o curiozitate. Pericolele sociocentriste ale acestei abordri sunt evidente. In cadrul articolului Irrationality and intertemporal choice in early neoclasical thought, 2000, S. Peart identific tendine sistematice de atribuire, de ctre economitii neoclasici menionai, a iraionalitii in special claselor muncitoare datorat in special lipsei de educaie i a ignoranei. Cei din clasele muncitoreti sunt caracterizate printr-o tendin puternic pentru venitul i consumul prezent, imediat in detrimentul economisirii sau consumului viitor chiar dac acesta este mult mai promitor. Acest lucru se datoreaz unor factori precum nerbdarea, lipsa controlului, a voinei, a educaiei (capacitatea de a calcula corect consecinele pe termen lung). O ultim categorie pe care mi propun s o analizez este cea a teoriilor care-i propun identificarea unor criterii universale i obiective pentru a delimita aciunile raionale de cele iraionale identificnd i analiznd in amnunt cazurile rezultate de iraionalitate pentru a nelege mecanismele pe care se fundamenteaz. Aceast direcie ncearc s depeasc tautologia expresiei aciune raional, pstrnd in acelai timp un caracter de universalitate acceptabil al criteriilor de raionalitate. In cadrul acestui set de teorii am luat in considerare pentru analiz analizele unor autori precum: J.Elster, D. Davidson, J.Church. In cadrul acestor abordri este analizat posibilitatea ca aciunea s aib la baz procese deliberative, intenionale dar s fie iraionale. Criteriile de iraionalitate explorate sunt consistena, consecvena, gradul de coordonare a credinelor, dorinelor, aciunii. Sunt analizate cazuri de iraionalitate precum whisful-thinking, self-deception, weaknes of will (akraia).

Iraionalitatea este tratat i analizat ca un fenomen mintal la fel de prezent ca i raionalitatea. Donald Davidson(1990) pornete de la afirmaia conform creia iraionalitatea este un proces sau o stare mental care funcioneaz defectuos i i pune urmtoarea problem: Cum putem oare tolera ca posibile actele iraionale in msura in care explicnd o aciune prin prisma atitudinilor, dorinelor credinelor individului aciunea acestuia devine inteligibil, rezonabil deci raional. Iraionalitatea apare atunci cnd apar disfuncii la nivelul coerenei sau consistenei patternurilor de credine, atitudini emoii, intenii i aciuni in interiorul aceleai persoane. Exemple sunt fenomene precum wishfull-thinking, self-deception, In fenomenul wishful thinking, o dorin puternic devine cauz a credinei dar nu i un temei/raiune pentru aceasta. Aici relaia dei este una cauzal ea nu este logic. Acesta reprezint un caz de iraionalitate. n concluzie, D. Davidson subliniaz necesitatea acceptrii a trei premise (preluate din psihanaliz) pentru a nelege iraionalitatea: mintea este un construct partiionat, existena unei structuri la nivelul fiecrei pri, relaii cauzale non-logice intre acestea. Pornind de la o serie de premise ca de pild: faptul c indivizii pot avea stri intenionale necontientizate (unreflective intentional states) datorit imposibilitii de a fi simultan prezente in contiina reflexiv ale aceleai persoane, J. Church (1987) susine c credinele, dorinele, aciunile iraionale sunt cele care sunt slab coordonate cu strile reflexive i formele reflexive de raionament. In acelai mod J. Elster(1983) analizeaz iraionalitatea unor intenii precum dorina de a depi insomnia utiliznd resurse voliionale (insomniacul care i propune s adoarm prin mobilizndu-i voina in aces sens), sau intenia de a afia un comportament natural. Aceste intenii conin in ele nsele imposibilitatea atingerii scopului propus. Preferinele temporale pot fi de asemenea subiectul a dou tipuri de iraionalitate: nerbdarea i inconsistena (consistena presupune c planul fcut la momentul t1 pentru consumul intre perioadele t2-t3, s rmn in vigoare i la momentul t2, avnd in vedere c nu au existat schimbri de personalitate i nici a fezabilitii setului). In toate aceste cazuri iraionalitatea este evaluat analitic in vederea stabilirii pe de o parte a criteriilor obiective in funcie de care pot fi recunoscut iar pe de alt parte a mecanismelor de manifestare i a incidenei acesteia in aciunile, dorinele, credinele indivizilor. Modul de raportare la problematica iraionalitii orienteaz in mod specific reprezentarea i tratamentul fenomenelor care urmeaz a fi investigate precum i construirea instrumentelor conceptuale care urmeaz s fie utilizate. Dac iraionalitatea este conceput ca o zon obscur, care trebuie ct mai mult restrns, eforul de cercetare va fi orientat ctre rafinarea conceptului de raionalitate (de pild extinderea definiiei la o arie mai larg de situaii) i marginalizarea temporar a fenomenelor care nu pot fi nelese in sperana obinerii de informaii suficiente pentru a le da o explicaie raional. Pe de alt parte acceptarea iraionalitii ca fiind un tip de mecanism specific al minii umane (premis ontologic)
8

conduce la efortul de circumscriere a cestui fenomen, a nelegerii i descrierii ca obiect specific de studiu. In acest caz efortul primordial este orientat in principal ctre stabilirea unor standarde tiinifice de delimitare i de calificare a unui mecanism ca fiind iraional pentru al putea identifica, repera i analiza cu precizie. Raionalitatea sociala Ca problema a sociologiei - dincolo de diversificrile doctrinar metodologice, care le asigur identitatea epistemologic in ordine istoric, orientrile i curentele sociologice ce se aseamn, intre ele, prin efortul euristic de soluionare a aceluiai univers problematic: spaiul social global in calitatea sa de "matrice de condiiei umane". Considerate preponderent entropic, preocuprile tehnico-metodologice i praxiologice au polarizat in raport cu descoperirea surselor de "raionalitate" ale spaiului social i promovarea unor coordonate de evoluie care s-i confere parametri de raionalitate compatibili cu ateptrile individuale i comunitare, specifice fiecrei etape de evoluie a societii umane. Cum, ns, istoric vorbind, sociologia i-a definit relativ recent obiectul epistemic, problema raionalitii sociale are vechime in perimetrul reflexiei filosofice, unde a fost abordat in manier speculativ. Fie i in acest mod, raionalitatea, inclusiv raionalitatea social, a cumulat unele achiziii conceptuale care nu pot fi ignorate, mai ales c unele se dovedesc benefice completrii aspectelor sociologice ale raionalitii sociale. Din aceast cauz nu ne dispensm de aportul explicativ al "tipurilor" de raionalitate acreditate deja, in literatura de specialitate. Etimologic, cuvntul raiune provine de la "ratio", participiul lui reor (a crede, a gndi) i pare a fi semnificat, naintea epocii clasice, mai ales calcul i raport, sens cu care a circulat in antichitate prin echivalentul grecesc "logos", in scopul desemnrii inteligibilitii lumii. Ulterior, cu referire la metodologia cunoaterii, termenul de raionalitate s-a impus ndeosebi prin Ren Descartes care a i rmas referenial sub numele orientrii care-i poart numele: cartezianismul. In orizontul acestuia, pledoaria pentru "ideile clare i distincte" a evoluat spre "aplicarea matematicii la datele experienei" - ca principal caracteristic a raionalismului modern care, prin Leibniz aspir s ofere fundamente filosofice in scopul legitimrii cunoaterii matematice , ca singur posibil in "raionalizarea" ntregii cunoateri umane. O prim distincie, care va marca "destinul epistemic" al raionalitii, a operat-o I. Kant intre raiunea teoretic al crei potenial explicativ vizeaz domeniul naturii , i raiunea practic, prin care are loc instituirea umanului ca expresie a moralei libertii. Cunoaterea analitic, expresie a etapei moderne a tiinelor naturii, ;i datoreaz apariia tot raionalismului modern. ncercnd o sintez intre logosul grec i raionalismul modern, G.W.F. Hegel este ntemeietorul categoriei de raiune dialectic in lucrarea "Fenomenologia spiritului", prin care raiunea cumuleaz nu numai prerogativele inteligibilitii, ci chiar pe acelea de construcie a realului: "ceea ce este real, este i raional". In acest sens, pe baza altor premise ontologice A. Comte a susinut posibilitatea producerii de ctre om a raionalitii lumii in care triete. Prin intermediul tiinei, omul poate cunoate aria de manifestare a raionalitii i i poate corija formele de manifestare prin reorganizarea societii pe principiile tiinei.
9

Raionalitatea, nu este o proprietate intrinsec a naturii, gndirii sau societii, ci un rezultat al "proieciei intereselor noastre ca specie178, un atribut al prestaiilor umane". Raionalitatea "global" i cea "local" (Husserl, Hartmann) a permis clarificarea faptului c "raionalitatea nu se reduce la logicitatea sistemelor conceptuale ci implic i considerabile valene axiologice". Georg Klaus, ncercnd o definire ct mai puin controversabil a raionalitii, propune drept criteriu una din performanele sistemului: atingerea i meninerea stabilitii. Raionalitate face, de fapt, trecerea "raiunii" de la perspectiva eminamente teoretico-filosofic la cea sociologic. Referenial, in ordine istoric, rmne Max Weber care, plecnd de la geneza i structura aciunii umane, a stabilit patru forme de manifestare a raionalitii: a) zweckrational = raional in raport cu un scop, prin care se nelege utilizarea datelor impersonale ale mediului pentru atingerea unor scopuri personale (zweckrationales Handlen). In esen, aceasta vizeaz folosirea adecvat a mijloacelor. Aici intervine o raionalitate "formal"care include calcularea mijloacelor pentru scopuri date, i o raionalitate "material" prin care se nelege definirea, ca atare, a scopurilor. Raionalizarea aciunii practice se realizeaz prin: "adecvarea mijloacelor in funcie de consecinele lor preliminate, asumarea normativ a unei valori in virtutea convingerii". Aceasta definete aria de manifestare a "raionalitii instrumentale"; b) wertrational = raional in raport cu o valoare care poate fi: etic, estetic, religioas etc. c) orientarea afectual (A. Marga) a aciunii sociale prin vibraia afectiv, prin emoii sau sentimentele care motiveaz implicarea in spaiul social; d) tradiional = determinarea aciunii sociale pe baza modelelor de comportament legitimat de obinuin. Spre deosebire de aceste patru feluri de determinare a aciunii sociale din "Conceptele sociologice de baz" (1921), "Knies i problema raionalitii" (1903 -1906) Max Weber relev o "bidimenionalitatea" a aciunii umane: 1) zweckrationales (pline de scop) i prin aceasta liber (freis) nscris in "matricea normativ" a determinrii sociale, ceea ce-i confer raionalitate. 2) in aceast perspectiv "iraional" este nu aciunea fr sens (inn), ci aceea care are alte semnificaii dect cele asociate sensului nsui. O prim clasificare a tipurilor de raionalitate o datorm lui Giambattista Vico care a definit trei tipuri de raiuni: 1) raiunea divin - care opereaz practic prin revelaie; 2) raiunea de stat - subordonat imperativului "pstrrii neamului omenesc" i cunoscut ndeosebi de cei care guverneaz;

10

3) raiunea natural - care arat c "ceea ce este drept pentru toi sau majoritatea oamenilor, trebuie s constituie regula vieii sociale acesta fiind principiul "tiinei noi". Literatura de specialitate prezint ca valoare de patrimoniu urmtoarele tipuri de raionalitate: a) raionalitatea in raport cu un scop care este perceput practic sub forma raionalitii instrumentale i a raionalitii strategice: se evalueaz "prin eficien"; b) raionalitatea comunicativ - se manifest sub forma raionalitii axiologice; c) raionalitatea autoexpresiv: o serie a raionalitii comunicative i se evalueaz prin "criticabilitatea veracitii operei" (Erwin Goffman); d) raionalitatea conceptual - definete procesul de cretere a gradului de concizie i pertinen semantic a conceptelor; e) raionalitatea logic - vizeaz consistena logic; f) raionalitatea epistemologic - se refer asupra optimului dintre empiric i teoretic in spaiul cunoaterii tiinifice i al legitimrii tiinifice a cunoaterii, in general; g) raionalitatea ontologic - are in vedere relevarea consistenei interne a viziunii despre lume asociate metodologiei de cercetare, precum i compatibilitatea dintre aceasta i exigenele cunoaterii tiinifice; h) raionalitatea valoric - are in vedere nu numai definirea ncrcturii valorice a scopului, ci capacitatea indivizilor in atingerea efectiv a scopurilor. "Matematicienii i logicienii exceleaz in raionalitatea conceptual, logic i metodologic. Oamenii de tiin se presupune c rmn credincioi raionalitii metodologice, epistemologice i ontologice. Tehnologii, managerii i oamenii de aciune accentueaz mai curnd raionalitatea valoric i practic. Cei mai muli dintre noi, ns,nu inem cu consecven la una din cele apte raionaliti i puini sunt cei care dac exist s preuiasc toate cele apte; cei care fac acest lucru vor fi numii "raionaliti totali";(Mario Bunge: Seven Deiderats for Rationality). i) raionalitatea integratoare - de competena filosofiei prin viziune, ea este, pe plan practic, legitimat metodologic in abordarea profilului organizatoric al societilor i vizeaz structura unor programe de nfptuit: economice, culturale, sociale etc. In acest sens, cele mai valoroase contribuii aparin lui Jrgen Habermas care, ncercnd o retrospectiv critic i novatoare asupra relaiei dintre teorie i praxis, a lansat ipoteza unei "teorii a societii in intenie practic" .. ca parte component a fazei moderne a filosofiei sociale. Insistnd asupra finalitii practice a tiinelor social-umaniste aflate sub riscul de a fi subordonate conjuncturilor politice, J. Habermas precizeaz: "In opera aristotelic politica este parte a filosofiei practice. Tradiia ei dureaz pn in zorii secolului al XIX-lea, abia prin istorism este definitiv stopat. Albia ei seac cu ct curentul de via filosofic este condus in canalele tiinelor particulare. De la sfritul secolului al XVIII-lea, tiinele sociale nou
11

constituite au separat apele dreptului public, pe de o parte, de politica clasic, pe de alt parte. Acest proces de dezlegare de corpusul filosofiei practice se ncheie deocamdat cu stabilirea politicii dup modelul unei tiine experimentale moderne, care nu mai are comun cu acea veche politic ceva mai mult dect numele. Cnd o ntlnim pe aceasta din urm, ea ne pare a fi de mod veche. Deja odat cu nceputul epocii moderne I se contest chiar dreptul in cadrele filosofiei: cnd Hobbes la mijlocul secolului al XVII-lea se ocupa de "the matter form and power of commonwealth" el nu mai face politic in felul lui Aristotel, ci "social philosophy". Societatea modern demonstreaz faptul c in practica raporturilor sociale, motivate axiologic, pentru a evita riscul reducerii acestora la simple probleme "tehnice" este imperios necesar "o nou concepie asupra politicii". Filosofiei sociale a zilelor noastre i se replic faptul c "transpunerea teoriei in praxis st, spre deosebire de o simpl aplicare tehnic a rezultatelor tiinifice, in faa sarcinii de a ptrunde in contiina i simirea cetenilor dispui la aciune: soluiile teoretice trebuie s se dovedeasc a fi, in situaii concrete, soluii necesare practic pentru satisfacerea trebuinelor obiective, mai mult, ele trebuie s fie concepute in prealabil din acest orizont al celor ce acioneaz". In spaiul social global, "aciunea instrumental"i "aciunea strategic" se articuleaz praxiologic pentru a forma "sistemul aciunii raionale in raport cu un scop" - sistem prin care J. Habermas definete "munca". Ca proiecie antropologic, la nivel instituionalizat al individului integrat solicitrilor comunitare, "munca" este una din formele de "luare in stpnire a proceselor sociale". Disociindu-se de "ingineria social" generat de pozitivismul tehnocratic, J. Habermas pledeaz pentru o nou "teorie a aciunii sociale" bazat pe trei tipuri de aciuni: a) aciunea instrumental: orientat spre "interesul de stpnire a obiectelor exterioare"; b) aciunea comunicativ: legitimat de intersubiectivitatea vieii sociale; c) aciunea emancipativ: operaionalizeaz cunotine critice. Dac tipul a) servete in acest scop, de cunotine analitic-experimentale, tipul b) face uz de cunotine istorico-hermeneutice; "emanciparea progresiv" este dimensiunea fundamental a aciunii sociale orientat de valorile reprezentative pentru transformrile in curs care caracterizeaz societatea modern. Convins fiind c nu filosofia social, ci sociologia ar putea fi in msur s rezolve problema raionalizrii sociale, M. Crozier i-a ctigat un loc distinct in istoria sociologiei prin maniera original in care a studiat logica consensului in spaiul social organizat. In concepia sa "emanciparea" aciunii sociale este posibil prin "raionalizarea progresiv a spaiului social", dar cel puin pe moment, practicul este sensibil diferit de rigoarea teoretic a principiilor. Mai mult, teoria politic a societii moderne (occidentale) dei coerent din

12

punctul de vedere al logicii sale interne i fondat pe o logic a consensului, i relev in practic multe aspecte iraionale. Un exemplu tipic, propus de M Crozier pentru a demonstra "eecul raionalitii sociale de tip american, l constituie "raionalitatea pragmatic"potrivit creia "adevrul"vieii sociale trebuie "controlat" in funcie de interesele nemijlocite ale actorilor implicai in aciunea social. Or, aceast condiionare, specific raionalitii sistemice (in special de tip funcionalist), demonstreaz o confuzie intre ordinea social i legitimarea ideologic a ei: coerena argumentelor ideologice respect prescripiile premiselor teoretice i mai puin articularea real a componentelor societii globale". Raionalitatea social poate fi realizat practic, dar prin alte mijloace dect cele exprimate in orizontul ideologiei. Viaa real confirm o permanent interferen intre logica consensului i logica dezordinii. "In logica consensului, cu ct oamenii se ntlnesc mai mult, cu att se "aranjeaz" mai bine intre ei; fac compromisuri, nva s se neleag unii pe alii i i reglementeaz astfel conflictele; in logica dezordinii, cu ct oamenii se ntlnesc mai mult, cu att mai mult se detest, emit pretenii mai mari, protesteaz i se supun". Competiia efectiv dintre grupurile de interese reflect existena unui "pluralism al realitilor" care trebuie, ca atare, prezentat in teoria i practica sociologic. Raionalitatea sistemului se constituie prin echilibrul dinamic dintre raionaliti "limitate". In acest sens, sociologia este, la rndul ei, o teorie a raionalitii "imperfecte" sau "strategice", nu "teorie abstract a unei presupuse realiti unitare". Plecnd de la aceast realitate, M Crozier i restrnge sfera consideraiilor asupra organizaiilor sociale a cror raionalitate o prezint ca "funcie in sistemul puterii". Studierea organizaiilor permite, astfel, o abordare i a schimbrii, problem fie tratat confuz, fie ignorat de sociologia "raionalitii sociale clasice" preocupat cu precdere de conservarea structurilor in perimetrul "imperativelor funcionale". Totui, chiar i transformarea radical a structurilor sociale, pentru M Crozier nu reprezint dect "un proces de invare colectiv, care permite instituirea de noi construcii ale aciunii colective, care creeaz i exprim, la rndul lor, o nou structur a cmpurilor sociale". Dac la nivel micro "pluralismul" raionalitii i gsete o confirmare greu controversabil, la nivel macrosocial, modelul dihotomic al raionalitii - a priori / a posteriori - propus de C.E. Lindblom, este considerat de M. Crozier complet artificial i schematic, deoarece reduce complexitatea realitii sociale la nite abstraciuni defective de realitate. Practica social, in spe cea organizatoric, opereaz nu cu aceste dimensiuni polare, ci cu un model "intermediar" care distribuie cu mult flexibilitate ponderea "controlului social" n funcie de solicitrile integrative ale mediului i de natura sarcinii care motiveaz aciunea social. Printre alte ipoteze i teorii ale raionalitii, de care M Crozier se disociaz polemic, mai amintim:

13

a) modelul lui A. Hirschman potrivit cruia "oamenii i decidenii nu tiu niciodat precis ceea ce vor" deoarece structura opiunilor valorice nu poate fi congruent cu structura dinamic a unei realiti in permanent transformare. De aceea ceea ce se recunoate a fi "scop al aciunii" este, de cele mai multe ori, un rezultat al recompunerii, retroactive, a mai multor fragmente de obiective reformulate pe parcursul "experienei": scopurile se descoper in cursul aciunii, nu se pot predetermina teoretic, ntruct orice teoretizare reprezint o tentativ de restrngere a complexitii sociale la "capacitatea semantic" i la "potenialul explicativ" al conceptelor. Toate acestea relev faptul c in societate acioneaz o "mn ascuns" alturi de "mna invizibil" invocat de A. Smith. b) ipoteza care st la baza schiei de model propus de March const in definirea dezvoltrii ca proces de diversificare permanent a registrului scopurilor. Scopurile, fiind un rezultat al creaiei individuale i comunitare, se afirm ca resurse de inovaie social. Raionalitatea spaiului social ar consta, in aceast perspectiv, in lansarea oamenilor in ct mai multe i mai diversificate experiene pentru a le da posibilitatea s contribuie la lrgirea gamei de scopuri posibile; c) modelul raionalitii limitate propus de H.imon se bazeaz pe premisa c "omul nu este un animal care urmrete optimizarea, ci unul care caut satisfacia". In acest context, o "raionalitate global" este nu numai o utopie, ci i chiar un fals deziderat: omul nu trebuie s-i propun noi constrngeri, ci s caute s restrng att numrul de constrngeri minime, ct i aria de manifestare a constrngerilor indispensabile dimensiunii organizaionale a spaiului social. Aigurarea confortului psihologic trebuie s primeze in spaiul social, nu "imperativele" unei raionaliti impersonale i supraindividuale. Disociindu-se de unele aspecte ale modelelor rezumate anterior, M.Crozier le folosete novator integrndu-le constructiv intr-un model propriu numit model al raionalitii conflictuale. Acest model se intemeiaz pe premisa raionalitii deciziilor ca surs primar de raionalizare a spaiului social. Astfel, prin deciziile sale, omul i ingularizeaz locul su in ontologia social in care se manifest ca principal creator de ordine intr-un domeniu eminamente entropic. Practica decizional a confirmat, deja, faptul c in orice decizie, secvena cea mai important o constituie"formularea problemei"; de aici decurge faptul c, in plan social, coninutul raionalitii depinde in mare msur de "calitile personale ale decidenilor". Acest adevr ne ndreptete s afirmm c nu exist o singur "raionalitate", ci "raionaliti multiple" specifice fiecrui actor i fiecrei "microculturi" n care s-a format i dezvoltat fiecare actor. Cum "microculturile" din care provin "actorii" sunt diferite, sau chiar opuse, "raionalitile actorilor" antreneaz urmtoarea situaie dilematic: ori actorii iau decizii i atunci "raionalitile lor" intr in conflict, ori evit luarea deciziilor i genereaz riscul supravieuirii organizaiei. Restrngndu-i consideraiile, in exclusivitate asupra organizaiilor, M.Crozier susine c raionalitile divergente, in practic, "negociaz"

14

aspectele care le difereniaz pentru a ajunge la un "compromis" in formularea problemei. Acest "compromis" asigur echilibrul dinamic al segmentului organizat al spaiului social. In cadrul procesului de negociere se constituie "structurile care opereaz la intersecia diferitelor jocuri ale deciziei. In cea mai mare parte, lupta raionalitilor se d in definirea problemelor. Integrarea acestor raionaliti pare a se face mai degrab prin schimbarea structurii, dect prin negociere deschis". Raionalitatea conflictual se dovedete a fi, in ultim instan un tip "intermediar" de raionalitate intre structura social "standard" a societii globale i raionalitile "locale" ale organizaiilor. Caracteristica principal a tipului standard de structur social constituie lupta permanent dintre "grupurile strategice" i "grupurile conservatoare": dac primele exploateaz oportunitile posibile inovrii aciunii sociale, cele din urm sunt preocupate de meninerea avantajelor ce decurg din oportunitile de care dispun, deja. "Raionalitatea conflictual" se constituie prin competiia "exponenilor" acestor categorii de "grupuri", avnd ca scop integrarea in "tipul" standard de structur; schimbarea structurii, la M. Crozier are sensul de schimbare a elitei organizaionale. Studiind "visul raionalitii americane", pe care o consider un "standard al democraiei", ajunge la concluzia c raionalitatea definete, in esen, un proces nentrerupt de a dobndi "mereu mai mult organizare"; organizarea nefiind incompatibil cu democraia ntruct democraia nu se poate dispensa de ideea unei autoriti care polarizeaz in raport cu ine celelalte segmente ale spaiului social. Faptul c "dezordinea" social din societatea american a torpilat sistematic orice proiect de "raionalizare global" a spaiului social, demonstreaz c "autoritatea" i "democraia" pot exista infirmnd ipoteza posibilitii de realizare a unei "raionaliti absolute" de tip sistematic. Caracteristica principal a societilor moderne o constituie faptul c intre ele "nu exist raionalitate absolut, ci numai raionaliti pariale, contingente, legate de circumstane." Statutul actual al organizrii democratice a spaiului social relev faptul c raionalitatea social, in prezent, este dublu condiionat: a) condiia necesar o reprezint democraia, iar b) condiia suficient este asigurat de autoritate. Ct privete dimensiunea praxiologic a acestei "raionaliti moderne", ea dovedete un izomorfism intre palierele micro i macro ale socialului: la ambele niveluri se stabilesc raporturi formale intre un "grup supraorganizaional" i "masa organizaiei". Grupul supraorganizaional (indiferent ca este Statul, grupul strategic sau cel conservator) cumuleaz prerogativele iniierii i stpnirii "regulilor jocului organizaional". Raionalitatea social se dovedete a fi, in ultim instan, o raionalizare a "jocurilor" organizaionale ce se desfoar la nivelul tuturor organizaiilor din spaiul social. ntruct "fiecare organizaie i are reguli proprii" pentru "jocul" organizaional care o particularizeaz in societatea global, "negocierea" intre raionalitile fiecreia este un proces fundamental
15

pentru sensul evoluiei sociale. Obiectul de studiu este tocmai coninutul acestui proces, i nu rezultatul acestui proces, deoarece sociologul nu este un simplu "grefier" al societii, ci un participant activ la corijarea traseelor de patologie social ale societii moderne in care "birocratizarea" structurilor "reprezint un ru necesar". Problema este nu aceea a eliminrii totale a "birocraiei" ci a reducerii acesteia la un minimum necesar care face posibil organizarea eficient a comunitilor sociale i a grupurilor de interese existente in societatea uman n prezent. Suspectat de obedien fa de puterea instituional , datorit pledoariei pentru "ordine" i "integrare", sociologia sistematic, ataat principal unei ipotetice "raionaliti absolute", a fost supus unei virulente polemici din partea adversarilor "sistemismului". Acetia au inaugurat o orientare care nu are nc, o platform doctrinar. Cunoscut deja, sub numele de "criticism", aceast orientare este, uneori, considerat ca surs de inovare metodologic i de iniiere a procesului schimbrii de paradigm pentru viitorul sociologiei ca tiin. O soluie de mediere intre "sistemism" i "criticism" a fost inserat in circuitul tiinific de ctre E.Dahlstrom, care pleac de la premisa c "o societate raional trebuie s ndeplineasc anumite cerine, pornind de la faptul c, totdeauna, controlul sistemului (elitei) este responsabil fa de periferie (non-elita), c oamenii particip democratic in sistem i c alocarea valorilor satisface nevoile oamenilor". Inspirat din analogia dintre planificare i raionalitatea social, concepia lui E. Dahlstrom se vrea o form de protest fa de instrumentalizarea sociologiei din doctrinele sistemice. Modelul raionalitii aferent acestora se bazeaz pe premisa stabilirii nevoilor oamenilor de la "neutru" unde se fixeaz scopurile aciunii sociale, tiinelor sociale, implicit sociologiei, revenindu-le identificarea mijloacelor operative de realizare efectiv a scopurilor. Domeniul de implicare pentru tiinele sociale l-ar constitui, astfel, raionalizarea instrumental. Aceast raionalizare instrumental a contribuit, ns, la "sectorizarea" raionalitii spaiului social global, antrennd o amplificare a procentului de iraionalitate inerent societii moderne. De aceea, pentru viitor, este preferabil s fie orientat efortul de investigare al tiinelor sociale ctre raionalitatea substanial. In particular, sociologia trebuie s cumuleze in mod legitim, prerogativele formulrii scopurilor sociale colective prin definirea clar a raionalitii nevoilor care se reflect in scopurile propuse. Pentru a se ridica la nlimea acestor exigene, este imperios necesar o nou abordare a raionalitii, care s surmonteze att limitele modelului tehnologicobirocratic, ct i modelul liberal autonom. Aceast nou abordare se impune datorit faptului c cele dou modele amintite anterior reprezint dou extreme: primul centralizeaz pn la monopolizare cunoaterea social, cel din urm disperseaz procesele dezarticulnd aciunea social care devine, astfel, ineficient. Aceast nou concepie asupra raionalitii sociale propus de E. Dahlstrom este cunoscut sub numele de model al aciunii democratice. ntruct acest model este inspirat din socialdemocraia rilor scandinave (i tocmai de aceea "pigmentat" ideologic), coninutul su nu este lipit de unele accente politologice sau chiar de politic curent. Semnalndu-le, o facem
16

in primul rnd pentru a ne afirma deschis intenia de a reine in exclusivitate aspectele sociologice ale acestui model. Rezumativ, modelul aciunii democratice articuleaz urmtoarele niveluri de analiz: a) cunoaterea social prin "explorarea practic" a ntregului univers problematic al vieii sociale; b) elevarea nivelului de nelegere al "maselor" prin plasarea lor in contexte participative care s le mreasc posibilitatea de cunoatere a proceselor care definesc societatea modern; c) legitimarea aciunii sociale numai prin ntemeierea deciziilor pe baza rezultatelor cercetrii tiinifice a spaiului social global; d) colaborarea organelor legislative cu instanele specializate in cercetarea tiinific a fenomenalitii sociale in scopul organizrii "cercetrii-aciune" care poate nlocui practica decizional actual in care cei ce iau decizii sunt, de cele mai multe ori, foarte departe de "pulsul" real al problemelor pe care ncearc s le rezolve; e) trecerea tiinelor sociale de la faza de "justificare" a realitii sociale, sau de nregistrare pasiv a datelor de tip "sociografic" la o faz "criticist", prin promovarea unor puncte de vedere rezolutive in raport cu problemele studiate; f) renunarea la prejudecata conform creia numai "elitele" ar putea s rezolve eficient i competent problemele de fond ale societii i antrenarea tuturor "actorilor" in toate etapele "cunoaterii sociale" a problemelor, respectiv in stabilirea strategiilor de aciune rezolutiv. "Teza c poporul este fora creatoare a istoriei poate s devin adevrat i in aria producerii cunoaterii sociale, i aceasta poate fi semnificaia central a modelului aciunii democratice". Prin "cunoatere social" E. Dahlstrom definete procesul de nelegere a genezei socialului i a sensului evoluiei societii umane, aspecte prin care "elitele" au organizat spaiul social din punctul de vedere al intereselor de grup. O adevrat "democratizare" a spaiului social comport nu numai o lrgire progresiv a ariei de "cuprindere" a elitelor, ci i un acces al tuturor membrilor la "cunoaterea social", respectiv o aducere a "vo inei colective" a maselor in spaiul deciziei. Cum decizia eficient presupune cunoaterea temeinic a tuturor aspectelor in numele crora se exercit, "cunoaterea social" este considerat de E. Dahlstrom ca parte component a"democratizrii" progresive prin lrgirea ariei de cuprindere a cunoaterii att a "produselor" cunoaterii sociale, ct i a "procesului" de cunoatere. Logica socialului apare, in aceast perspectiv, ca o logic a aciunii i participrii democratice a oamenilor la stabilirea scopurilor colective pe baza evalurii nevoilor lor individuale. In acest context, raionalitatea social definete tocmai procesul de "autocunoatere i autodezvoltare a colectivitilor umane" dezvluindu-se a fi o parte a micrii istorice reale, nu o "schem" sau un "model" abstract menit a "ordona" o realitate haotic i aflat sub zodia spontanului. In prezent, ca rezultat al diviziunii sociale a muncii, societatea prezint o diviziune structural instituionalizat la nivelul unei "fragmentri instituionale" corespunztoare. Refacerea
17

unitii organice a spaiului social este sarcina "sociologiei militante" care trebuie s imprime "militantism" eficient tuturor tiinelor sociale in scopul reducerii conflictelor de interese pe care le genereaz actuala "frmiare instituional". Reconstrucia raionalitii sociale, fiind o necesitate obiectiv pentru practica social nemijlocit, nu poate ncepe dect cu proiectarea unor programe socio-culturale compatibile cu tendinele de fond ale micrii istorice ireversibile. Raionalitatea social nu este, deci, un rezultat al aciunii exogene, ci definete procesul nsui de articulare endogen a vectorilor de aciune ai tuturor "actorilor" grupai n structurile sociale legitimate instituional. Reprond tuturor tentativelor de definire a "raionalitii sociale", cunoscute pn acum, fie parialitatea, fie inconsistena premiselor, J. Elster se disociaz critic de orice analogie a raionalitii sociale cu alte tipuri de raionalitate. In particular, cu modelul organicist, integrat in demersul sociologic de ctre raionalitatea funcional, J. Elster polemizeaz deschis pentru a-i contura mai precis originalitatea punctului su de vedere. Astfel, dac sociologia funcionalist, plecnd de la preluarea mecanic a raionalitii "perfecte" existente in spaiul biologic, a ajuns la postularea aceleiai raionaliti in spaiul social, realitatea arat c "nu exist nici un mecanism social corespunztor seleciei naturale care ne-ar permite s inferm c funciile latente ale unei structuri menin in mod tipic structura prin relaii de feed-back". Aceast diferen devine evident dac analizm "mediul nconjurtor": in cazul organismelor biologice mediul este considerat constant, spre deosebire de cel specific omului care nu poate fi constant deoarece este in permanen modificat sub impactul aciunii generate de interesele sale individuale i comunitare, instituionalizate sau nu. Raionalitatea biologic definete creterea performanelor indivizilor, sau a speciilor ntregi, in adaptarea la un mediu considerat constant (biotopul); de aceea ea este o raionalitate "parametric". Acest tip de raionalitate este "local", nu global. Raionalitatea social, avnd ca obiectiv o cretere global a performanelor i desfurnduse intr-un mediu dinamic nu mai poate fi perfect; ea este, inevitabil, imperfect. Ea ar putea deveni "perfect" in situaia in care oamenii ar dispune in mod egal de toat informaia de care dispune sistemul social i ar aciona pe baza unor principii i metodologii mprtite i acceptate de toi actorii. O astfel de "situaie acional" s-ar putea crea numai prin centralizarea i distribuirea egal a informaiei disponibile la nivelul tuturor actorilor. Or, acest lucru este posibil numai in comunitile tradiionale i cele mai restrnse numeric i structural. Societilor moderne le este caracteristic "raionalitatea imperfect" potrivit creia actorii i structurile sunt pri componente ale mediului social aflat intr-un echilibru dinamic. Urmrind o "maximizare global" i pe termen lung a performanelor, ea se dovedete a fi o raionalitate strategic a crei teorie urmeaz a fi elaborat cu aportul conjugat al sociologiei i al celorlalte tiine social-umaniste. Cu titlul de contribuie personal la aceast "teorie a raionalitii strategice", J. Elster lanseaz in circuitul specific dou concepte: cel de "autoobligaie" i cel de "automanipulare". Autoobligaia reprezint o cale privilegiat de a
18

rezolva problema slbiciunii voinei; ea este tehnica principal pentru realizarea raionalitii (imperfecte) prin mijloace indirecte. Premisa de la care pleac J. Elster este urmtoarea: o aciune social, proiectat raional la nivel global, nu poate fi urmat numai de raiunea individual deoarece interesul epistemic este numai una din componentele motivaiei participrii actorilor. O cretere a performanelor participrii "performante" implic i aportul voinei, sentimentelor i credinelor care fortific energetic participarea individual i colectiv la aciune. Cum prezena factorilor afectivi ridic riscul manipulrii "maselor", pentru atenuarea acestui risc este necesar "automanipularea" ca principal prghie de depire a impedimentului amintit. Un alt segment al raionalizrii imperfecte l constituie, in concepia lui J. Elster, utilizarea unor "strategii stereotipe" de aciune. De ce sunt ele necesare? Pentru c, in mod practic actorii aleg ci optime de aciune intre mai multe alternative posibile, iar timpul afectat acestor alegeri ridic costurile globale ale aciunii, reducndu-I gradul de competitivitate. Recurgerea la o "credin (iraional) intr-o valoare determinat" cu rol de arhetip scurteaz timpul alegerilor, "raionalizeaz" aciunea prin articularea mutual a ateptrilor actorilor, dar confer raionalitii un caracter imperfect. Totui, pe moment, aceast raionalitate imperfect reprezint maximul posibil care poate fi obinut in eforturile omului de a-i construi un mediu social i uman in condiii mai bune pentru dezvoltarea plenar a personalitii sale. O caracterizare deplin a ceea ce nseamn s fii uman ar trebui s includ cel puin trei trsturi: omul poate fi raional in sensul sacrificrii deliberate a gratificaiei prezente pentru cea viitoare; el nu este deseori raional, ci manifest mai curnd slbiciunea voinei. Chiar atunci cnd nu este raional, tie aceasta i se poate autoobliga s se apere mpotriva iraionalitii. Aceast raionalitate de grad secund sau raionalitate imperfect ine cont att de raiune, ct i de pasiune. Ceea ce se pierde, poate, este sensul aventurii. In acest context, ceea ce se dorea a fi o teorie global, se relev a fi, mai degrab. O "tehnic de ghidare i evaluare a aciunii marcate de inconsisten in timp a preferinelor". Ca pledoarie pentru integrarea subiectivitii umane in realitatea proteic a lumii moderne, tehnica raionalitii imperfecte constituie un element deloc neglijabil in resurecia problematicii raionalitii sociale ca obiect al reflexiei calificate i al practicii novatoare caracteristice "experilor" in tiinele social-umaniste contemporane. "Rezistena epistemologic" pe care o manifest raionalitatea social este, in esen, trstura definitorie a realitii sociale: un echilibru dinamic ca garanie a continurii procesului dezvoltrii. Decizie i obiectivitate n tiinele sociale tiina socio-umanului nu este o scriere liniar a raiunii, fiind tributar mai curnd unor decizii care exprim subiectiviti construite circumstanial. Aceste decizii nu ne arunc ns in relativism pentru c ele nu exprim o subiectivitate nchis, ci las loc unui soi de obiectivitate in raport cu care tiinificitatea devine o virtute moral i care se revendic de la
19

Imperativul categoric. Justificm in felul acesta o deplasare a accentului de pe adevr pe decizie reconsidernd ideea de obiectivitate i de la diada simuri/raiune la (con)tiin, ncercnd s regsim astfel paradigma pierdut mpreun cu Edgar Morin care pledeaz pentru science avec conscience. Omul de tiin are in aceast calitate o existen circumstaniat, in sensul c i structureaz ipotezele, teoriile pe un teren care l precede i in care ia decizii. Problema obiectivitii tiinelor sociale poate fi, aadar, abordat ca o problem de analiz a circumstanei i a deciziei: In ce msur circumstana (i se) impune cercettorului? Cum se construiete decizia in cmpul tiinelor sociale? Ce relaie se stabilete intre decizie i obiectivitate? Este posibil i cum se manifest suveranitatea cercettorului? Care este statutul tiinelor sociale? Pe parcursul celor apte capitole ne-am propus s evideniem diverse forme de circumstaniere (lingvistic, axiologic, paradigmatic, etnocentric), precum i ncercrile de depire a acestora, modul in care cercettorul este pus in situaia de a lua decizii, decizii prin care demersul tiinific poate cpta consisten, in ciuda faptului c substana lor nu este reductibil strict la raiune, i care ne oblig la o reconsiderare a ideii de obiectivitate. Relativismul care se insinueaz este mai curnd un pluralism care permite evadri din ncremeniri n proiect, cu att mai necesare cu ct pe terenul tiinelor sociale se poate cdea in ideologie. Acesta este, credem noi, i sensul in care, pentru a-l parafraza pe Jean Paul Sartre, omul de tiin este condamnat s fie liber. Teoria deciziei Reprezint ansamblu de modele economice care au drept scop formularea comportamentului de alegere al unui agent economic intre mai multe aciuni posibile intr-un context de noncertitudine. implic: Noiunea de ordine de preferin privind aciunile, Postulatul de preferin privind aciunile Postulatul de raionalitate de coeren, form de raionalitate substanial opus raionalitii procedurale

Metoda cantitativa de decizie - Analiza de decizie (decision analysis) Analiza de decizie (decision analysis) o abordare a lurii deciziei n situaii de incertitudine care implica modelarea secvenelor sau a cailor pe care le pot urma diverse strategii pentru a identifica pe cea care este optima (ex. diagnosticul i tratamentul intr-o problema clinica particulara). Se bazeaz pe estimri (disponibile din literatura de specialitate sau care aparin experilor) ale probabilitilor ca anumite evenimente i rezultate s apar i pe consecinele/ efectele/ impactul/ valorile rezultatelor care se obin prin aplicarea fiecrei strategii. Un arbore decizional este o reprezentare grafica a drumurilor / cailor clinice alternative.

20

Calitatea managementului se manifest prin calitatea deciziilor care se adopt pentru gsirea unor soluii la problemele specifice i potrivit nivelului ierarhic. Calitatea unei decizii este : supus unui set de restricii generate de condiionri ale contextului decizional (calitatea informaiilor disponibile sub aspectul preciziei, completitudinii i oportunitii, presiunea timpului, riscul asumat) influenat de competenele manageriale ale decidenilor (abilitatea de a prelucra informaiile, personalitatea i modul de percepie a realitii etc.).

In activitatea cadrelor de conducere, adoptarea deciziilor implic :experiena, cunoatere, spirit de discernmnt i creativitate. Experiena permite evaluarea efectelor diferitelor alternative comparativ cu rezultatele unor decizii similare luate in condiii asemntoare, dei experiena acumulat poate restrnge uneori raportul su creator la gsirea unor soluii. Cunotinele i creativitatea favorizeaz propunerea unor alternative pentru care experiena nu poate oferi modele, recomandndu-se in consecin, perfecionarea continu a activitii cadrelor de conducere. Cunotinele de care dispune subiectul, experiena pe care el a acumulat-o intr-un anumit domeniu dobndesc o funcie euristic in contextul rezolvrii de probleme. Aa cum s-a dovedit experimental de mai multe ori, una dintre principalele deosebiri dintre experi i novici vizeaz strategiile euristice mult mai puternice de care dispun experii in comparaie cu cei din urm. Cea mai mare parte a strategiilor euristice sunt specifice: dependente de un context de aplicare i de un volum de cunotine bine precizate. Dezvoltri recente, ntemeiate pe abordarea sistemic i puse de acord cu practica economic, relev caracterul deliberativ, de judecat calitativ a teoriei. Acestea au condus la concluzia c raionalitatea comportamentului decidentului se regsete in aplicarea unor proceduri euristice, bazate pe tatonare, recunoscndu-se implicarea pe scar mare a Intuiiei i a Strilor afective. Intuiia deriv dintr-un proces raional prin care creierul evoc amintiri i experiene trecute pentru a le aplica la situaiile curente i un instrument managerial in fundamentarea deciziilor. Caracteristici utile ale intuiiei folosite in luarea deciziilor este fundamentat pe procese subcontiente, imposibil de raportat, de descris in mod sistematic;
21

permite fundamentarea raionamentelor nu numai pe date certe, respectiv informaii neexplicitate i abia perceptibile face posibil derularea in voie a raionamentelor in subcontient, cu mintea ferit de preocupri curente i apoi aducerea in contient a soluiei gsite la problema rezolvat permite reactivarea unor cunotine care nu sunt disponibile in mod contient confer posibilitatea de a aciona i a decide rapid prin recunoatere este o calitate a decidentului, posibil de dezvoltat i perfecionat prin experien i educaie (este recunoscut ca o resurs managerial care poate fi amplificat) se bazeaz pe o utilizare integral, relaional a datelor; Intuiia presupune o sintez a datelor i nu o analiz a acestora - pattern-ul este o sintez a datelor. opereaz asupra ntregului i nu asupra prilor; se accept existena proprietilor emergente ale sistemelor economico-sociale (orice efect de interaciune care nu este aditiv in raport cu efectele locale poate fi privit ca o manifestare a emergenei).

Necesitatea studiului i a instruirii in metodologiile decizionale este derivat din recunoaterea unor restricionri generate de limite ale decidentului uman care fac necesar i oportun existena unor mijloace computerizate de asistare a deciziilor ce pot fi : cognitive privesc capacitatea omului de a stoca i prelucra informaii i cunotine. economice legate de costul obinerii i prelucrrii informaiilor i de preul pltit pentru rezolvarea problemelor de comunicare i de coordonare a participanilor la elaborarea deciziilor. de timp se reflect in erorile i in calitatea slab a unor decizii luate sub presiunea timpului intr-un mediu competitiv, chiar i in cazul ipotetic in care au fost rezolvate problemele legate de limitele cognitive i economice.

Decizia reprezint rezultatul unor aciuni contiente de alegere a unei direcii de aciune i a angajrii in aceasta, fapt care implic de obicei, alocarea unor resurse. Decizia rezult din prelucrarea unor informaii i cunotine i aparine unei persoane (decizie individual) sau unui grup (decizie de grup) care dispun de autoritatea necesar i care rspund pentru folosirea eficient a resurselor in anumite situaii date. Cteva atribute-cheie ale deciziei economice: decizia ca alegere dintre mai multe alternative. Alternativele pot fi identificate dintr-o ofert existent sau trebuie proiectate;
22

alegerea alternativei implic angajarea intr-o aciune care schimb starea lucrurilor (sau pstrarea celei actuale status-quo); o activitate a unei fiine umane care urmrete in mod contient anumite obiective; angajarea intr-o anumit direcie presupune folosirea unor resurse.

Procesul decizional presupune totalitatea procedurilor (utilizate de un subiect individual sau colectiv) pentru rezolvarea unei situaii-problem i se concretizeaz intr-o succesiune logic de activiti ntreprinse intr-o anumit condiionare logic i sau intuitiv pn la obinerea soluiei. Decizia caracteristici Este o activitate a unei fiinte care urmareste in mod contient anumite obiective; Angajarea intr-o anumita directie presupune, de cele mai multe ori, folosirea anumitor resurse; In cazul deciziilor manageriale, cele mai importante resurse: materiale, financiare, umane i cunotinele acumulate n organizaie. Decizia reprezint rezultatul unor activiti contiente de alegerea unei direcii de aciune i a angajrii in aceasta, fapt care implica, de obicei, alocarea unor resurse. Decizia rezulta ca urmarea prelucrrii unor informaii i cunotine i aparine unei persoane sau unui grup de persoane, care dispun de autoritatea necesara i care rspund pentru folosirea eficace a resurselor in anumite situaii date. Decizia economica - poate fi descrisa ca aciunea contienta (parte ntr-un comportament raional) de selectare a unei variante preferate (soluie) din mai multe posibile, alegere bazat pe considerente economice, dar i psihologice, sociologice, politice, etc. Distincia intre decizie i alegerea raional - decizia implic un proces voluntar, care nu poate fi ncredinat ntr-o perspectiv previzibil calculatorului - un proces de decizie reprezint rezultatul aciunii raionale i colective a unor ageni, de diverse tipuri i origini (neverbale, logice, metaforice) intre care s-a stabilit o esturaparte de relaii (de conducere, de cooperare, de competiie). In comparaie cu optimul, decizia se poate opri la o soluie acceptabil, fr a o mai cuta pe cea mai bun. - alegerea este algoritmizabil, reductibil la un proces determinist (sau, cel mult probabilist). Decidentul Persoana sau grupul de persoane care alege calea de aciune i care angajeaz folosirea resurselor;trebuie sa fie mputernicii sau autorizai sa fac acest lucru.
23

Participani-roluri Iniiatorii sunt cei care determin nceperea activitilor care compun procesul decizional; Promotorii cei care dein poziii superioare de autoritate, susin activitile de elaborare, adoptare i execuie a deciziei; Consilierii (sau asistenii tehnici, specialitii, experii) stpnesc diferite tehnici i, de multe ori, utilizeaz instrumentele informatice adecvate pentru definirea i clarificarea problemei, pentru identificarea / proiectarea i evaluarea alternativelor de aciune; Realizatorii sunt cei care execut decizia adoptat; Beneficiarii sunt cei care sunt afectai, intr-un anumit fel, de execuia deciziei; Opozanii sunt persoanele care ncearc s se opun adoptrii unei decizii i doresc s mpiedice execuia ei; Mediatorii sunt cei care au ca menire apropierea poziiilor opuse; Decidenii obinuii sunt participani ai procesului decizional, fr avea vreun rol deosebit.

Situaieproblema decizionala Deciziile sunt necesare in anumite momente denumite situaii decizionale(s.a).; O situaie decizional potenial este rezultatul unor stimuli sau schimbri create de evenimente sau de aciuni ale unor factori care creeaz condiii suficient de puternice pentru a determina nevoia de a face ceva. Atunci cnd exista cineva care sesizeaz situaia i este dispus sa fac o alegere dintre mai multe alternative privind cile de aciune posibile pentru a atinge o anumita stare dezirabila problema decizionala. Obiective, provocate, forate sunt determinate de dobndirea de informaii care conduc la constatarea apariiei unor simptome precum: Abateri intolerabile ale sistemului condus fata de o stare dezirabila, normala, sau planificata Schimbri percepute in mediul extern; Stri noi(nu neaprat favorabile) Impun decizii reactive i corective pentru rezolvarea unor probleme. Subiective, neprovocate in care se urmrete luarea din timp a masurilor pentru evitarea unor neplceri posibile in viitor, sau pentru creterea prosperitii, sau valorificarea unor
24

avantaje ; sunt asociate cu deciziile proactive care constituie soluii pentru probleme de cutare i exploatare a oportunitilor. Procesul decizional Este procesul prin care un sistem inteligent stabilete oportunitatea i pertinena unei anumite modificri a comportamentului su i prin care se elaboreaz alternative posibile in acest sens, selecionnd, apoi, pe una din acestea, ca aciune ndreptat contient ctre atingerea scopului propus; este procesul prin care se dezvolt angajarea fa de un anumit sens al aciunii. Alternativ, poate fi vzut ca un proces de rezolvare a problemelor. Structura general a unui proces decizional economic cuprinde cadrul decizional (de cele mai multe ori, forma sau instituia la nivelul creia se desfoar procesul decizional) format din participanii pot avea diferite roluri: iniiatori, promotori, consilieri, beneficiari, opozani, mediatori, actori obinuii i de formularea problemei decizionale Procesul decizional - elemente Obiectivul sau obiectivele deciziei. Decidentul (individual sau colectiv). Mulimea variantelor decizionale(alternativele, strategiile). Mulimea criteriilor decizionale Procesul decizional - etape Identificarea i definirea problemei. Stabilirea criteriilor i obiectivelor decizionale. Stabilirea variantelor decizionale posibile. Alegerea variantei optime(decizia propriu-zis"). Aplicarea variantei optime. Evaluarea rezultatelor.

O problem problem apare atunci cnd exist o diferen intre starea de lucruri existent i cea dorit. Unele probleme sunt bine structurate (starea existent i cea dorit sunt clare, ca i mijlocul de ajungere de la una la alta) ; acestea sunt adesea rezolvate cu programe, care nu fac dect s standardizeze soluiile.

25

Problemele structurate impropriu conin o combinaie intre starea existent i starea dorit : ele tind s fie individualizate i nerecurente, cernd procese decizionale neprogramate in care un rol important l are modelul raional. Modele de decizie normative i descriptive 1. normative (bazate pe optimizare) 2. descriptive (bazate pe satisfacie)

Modele normative sunt fundamentate pe premisa ca oamenii acioneaz raional, cutnd i selectnd, intr-o manier logic, acel curs al aciunii care le maximizeaz rezultatele includ o succesiune de pai ce trebuie urmai de cadrele de conducere pentru a elabora decizii logice, inteligente i bine fundamentate. se utilizeaz destul de larg, mai ales in deciziile de rutin i operaionale. sunt o prezentare a felului in care ar trebui adoptate deciziile pentru obinerea rezultatului optim. in practic, ns, mai ales in cazul deciziilor complexe, ele sunt dificil de aplicat.

Modele descriptive(cognitiv psihologice sau raional limitate). In cazul problemelor complexe i noi (specifice deciziilor inovative) de cele mai multe ori, scopul urmrit este cele de cutare a unor soluii satisfctoare. Decidenii au o atenie secvenial, examinnd alternativele una dup alta; in aceste condiii, scopul optimizrii, specific modelelor normative, este nlocuit cu scopul satisfaciei prin gsirea unui curs al aciunii suficient de bun (i nu neaprat cel mai bun).

Principala ipotez a modelelor normative presupune c subiectul uman este raional, adic caut s aleag posibilitatea optim acea opiune care i asigur ctigul maxim dintre toate variantele posibile. O a doua ipotez a modelelor normative vizeaz omnisciena subiectului decident, Adic subiectul cunoate toate posibilitile i o selecteaz pe cea optim. Cele dou presupoziii sunt totui extrem de restrictive i severe; modelele construite pe baza lor arat, mai degrab, cum ar trebui s decid, nu cum se realizeaz decizia in mod real. Cele mai cunoscute modele normative calculeaz valoarea ateptat sau utilitatea

26

ateptat. Se constat c, in anumite condiii de timp (suficient) i / sau complexitate (redus) a deciziei, indivizii se comport raional, procednd la calculul utilitii ateptate; in condiii de presiune a timpului i / sau complexitate sporit a deciziei, decidenii utilizeaz diverse euristici i modele simplificate. Pe scurt, modelul utilitii ateptate este descriptiv pentru situaiile in care subiecii au suficiente resurse de timp i de calcul i este prescriptiv pentru situaiile complexe sau cu limit de timp in luarea deciziei. In vederea descoperirii cilor de delimitare a obiectivelor, procurrii informaiilor, deducerii concluziilor i lurii unei decizii, managerii, de regul, folosesc elemente de orientare sau reguli intuitive stabilite pe baza experienei, aplic deci, raionamente euristice. - permit obinerea unei soluii fr examinarea tuturor informaiilor referitoare la problema ce trebuie rezolvat. Regula euristic este expresia intuiiei verificate de practica vieii; ea permite aprofundarea analizei problemei i a factorilor implicai in soluionarea ei. Cunoaterea comportamentului uman i a influenei acestuia asupra diveritii proceselor decizionale,a rolului i importanei informaiilor, dar i a raportului incertitudine /certitudine reprezint o necesitate obiectiv.

Mai este valabil modelul raionalitii omnisciente? O teorie de o mare importanta in studiul deciziei este teoria lui H. imon care are un dublu punct de plecare. El elaboreaz modelul raionalitii omnisciente sprijinindu-se pe trei premise. In model se considera ca: 1. Deine toate informaiile i o capacitate nelimitata de prelucrare a lor; 2. Caut soluia optima dintre toate opiunile posibile; 3. O idee clara asupra preferinelor sale considerate ca fiind exprimate odat pentru totdeauna, stabile, coerente, ierarhizate. Primele doua modele sunt inta criticilor pentru ca imon argumenteaz ca orice alegere are ntotdeauna loc in urma unei constrngeri i ca raionalitatea umana este limitata cu doua mari constrngeri intr-un fel ireductibile. Pe de o parte, informaia unui decident este ntotdeauna incompleta, caci cunoaterea consecinelor diferitelor posibiliti de aciune i a valorilor lor respective in viitor este ntotdeauna fragmentara i, din diverse motive numai un numr mic de soluii posibile este ntr-adevr examinat.

27

Pe de alta parte nici un decident nu este capabil sa-i optimizeze soluiile, deoarece complexitatea proceselor mentale implicate de orice optimizare adevrat depete cu mult capacitile de prelucrare a informaiilor i de raionament al fiinei umane. Decidentul pune in aplicare un raionament secvenial in care, plecnd de la o idee mai mult sau mai puin precisa asupra a ceea ce ar fi o soluie acceptabila, el examineaz una cte una, opiunile prezentate i o alege pe prima care corespunde acestei idei. imon nu spune ca optimizeaz ci doar ca se mulumete cu o soluie satisfctoare. In loc de a critica decidenii pentru ca nu se comporta dup canoanele modelului clasic i a ncercat sa-i determine sa se conformeze mai mult acesteia, ar trebui studiat i neles comportamentul lor pe baza unei cercetri i reflecii n doua direcii. Prima direcie privete condiiile contextuale sau, mai curnd organizaionale i sociale ale lurii deciziei, adic structurarea domeniului de aciune ale crui caracteristici, reguli, echilibre de putere i sisteme de aliata condiioneaz percepia, i, prin urmare raionalitatea decidenilor. Modul in care i consacra atenia i eforturile diferitelor probleme limiteaz i posibilitile lor de cutare a soluiilor, structureaz apariia opiunilor sau a posibilitilor lor de aciune sau, mai general, provoac sau mpiedica confluenta problemelor, a soluiilor i a situaiilor de decizie. Ce-a de a doua direcie se refera la criteriile de decizie sau, mai curnd la preferinele pe care decidenii le utilizeaz contient sau incontient, pentru a alege dintre opiunile care se prezint. Cercetrile au artat ca preferinele unui decident la un moment dat , nu sunt precise, coerente i univoce, ci dimpotriv multiple, vagi, ambigue, contradictorii ca ele nu preced aciunea in mod necesar, ci pot fi posterioare acesteia, ca nu sunt stabile i independente de condiiile de alegere, ci dimpotriv sunt supuse unor modificri , adic produse de chiar situaia de alegere i nu sunt intangibile ci din contra, supuse unor manipulri voluntare sau involuntare contiente sau incontiente din partea decidenilor. Rezulta ca trebuie stabilite legturile dintre comportamentul unui individ i preferinele, reprezentrile i scopurile sale. Cele doua laturi nu sunt legate nici strns (game de comportamente relativ variate pot coexista cu un acelai ansamblu de preferine), nici univoc (preferinele la un moment pot induce alegeri, tot aa cum alegerile pot induce preferine). Altfel spus, nu trebuie acceptata numai o viziune mai puin intenional i lineara a aciunii umane, ci i reformulate n consecina concepiile normative ale deciziei. Comportamentul uman este un produs al unui efect de dispoziie, ct i a unuia de pozitie, acesta nu poate fi gndit in afara constrngerilor i oportunitilor furnizate indivizilor de contextul in care ei acioneaz. Aadar indivizii nu au dect rare ori preferine
28

sau obiective clare i mai ales ei nu au timpul necesar pentru a-i calcula ntotdeauna comportamentele pentru aceste preferine. Ei sunt pui in situaia de a rspunde nevoilor presante, ceea ce i poate obliga s reconsidere finalitatea aciunii in curs, sa inventeze, sa descopere, sa-i raioneze aciunea. Capcane decizionale - factori sau condiii care conduc la luarea unor decizii eronatei de care decidenii ori nu i dau seama in mod contient ori nu le recunosc ca avand o importanta exagerata in luarea unor decizii . Este vorba de acele decizii luate in condiii normale, de manageri normali. Nu este capcana decizional situaia cnd decidentul, de exemplu, nu a avut suficiente informaii in momentul deciziei de fapt deciziile se iau preponderent in condiii de incertitudine! De asemenea este impropriu sa vorbim de capcane decizionale in situaiile in care decidenii au unele tare de personalitate (o structura paranoid sau labila) , nu au competente manageriale sau au un stil impropriu de luarea deciziilor (gen: tergiverseaz , nu las pe alii sa participe la decizii, etc. ). Nu putem vorbi de capcane decizionale in condiii de conflict sau cnd managerii sunt obligai sa se gndeasc la soluii de compromis de exemplu cnd managerii trebuie sa ia cu preponderenta acele decizii care satisfac i sindicatele i clienii i acionarii. Dorine i percepii unii manageri iau in seama doar acele categorii de informaii care se potrivesc percepiei sau dorinelor lor: sunt mai ndreptii sa cread ca avem o reuita de piaa pentru ca am luat masurile juste i nu ca am avut noroc sau ca este un succes pasager. De asemenea mai uor catalogheaz ca fiind greit comportamentul unui angajat care nu este apreciat dect al unuia care este simpatic i care mai are nevoie de o ansa! Iluzia aceluiai punct de vedere sunt frecvente cauzele in care managerii considera ca daca lor li se pare ca o decizie este logica i evidenta, ea este vzut astfel i de ctre alte categorii de personal din aceasta cauza considera ca o astfel de decizie nu mai trebuie explicata sau argumentata i nici mcar nu mai sunt necesare alte preri! Inerii decizionale-este mai probabil ca un manager sa ia o decizie pe fuga fr a analiza consecinele daca naintea respectivei decizii a fost forat sa ia alte decizii la fel de rapid. Tot la aceasta categorie putem exemplifica cazurile frecvente in care fr a se face analize sau evaluri suplimentare, se sprijin decizii de investii mai vechi, pe considerentul ca: daca tot am investit att de mult doar nu o sa ne oprim acum. Oboseala decizionala, rigiditatea, cultura organizaiei in aceasta categorie putem evidenia acele situaii in care nici mcar nu se mai analizeaz argumentele sau informaiile pentru luarea unei decizii i se renuna la un curs de aciune nc din faza de idee: Nu s-a
29

inventat aici, Nu putem face noi aa ceva, Daca alii mai detepi nu s-au gndit la aa ceva...., Avem alte prioriti. Nu putem s ne comparam cu firmele mari, etc. Atentatul la imagine-managerii iau cu preponderenta acele decizii care sunt in spiritul ideii ca aa trebuie sa se poarte un manager i evita deciziile care i-ar pune in lumina nefavorabila. Homo economicus este un termen folosit pentru o aproximare sau un model al lui Homo sapiens care acioneaz pentru a obine bunstare maxim pentru el nsui, dispunnd de informaii despre oportuniti i restricii, i naturale i instituionale, asupra abilitilor sale de a-i atinge scopuri dinainte hotrte. Homo economicus este considerat "raional" in sensul c acea bunstare, aa cum este definit de funcia de utilitate, este optimizat, date fiind oportunitile observate. Aceasta nseamn c individul caut s ating scopuri foarte specifice i dinainte hotrte, intr-o mare msur, cu costurile cele mai reduse. Economitii Thorstein Veblen, John Maynard Keynes, Herbert imon, i muli alii din coala austriac critic Homo economicus ca actor in nelegerea prognozei macroeconomice i economice. Ei pun accent pe nesiguran i pe raionalitatea limitat in luarea de decizii economice, bazndu-se mai degrab pe omul raional, pe deplin informat despre toate circumstanele care influeneaz deciziile sale. Acetia susin c nu exist cunoatere perfect,ceea ce nseamn c toate activitile economice implic risc

Elementele constitutive ale unui proces de decizie mulimea variantelor decizionale; mulimea criteriilor decizionale - principiile pe baz crora se face clasificarea, aprecierea. nsi existena mai multor variante presupune o posibilitate de a le deosebi intre ele, ceea ce echivaleaz cu existen unui sau mai multor criterii de difereniere. mulimea strilor naturii; mulimea consecinelor decizionale.

Mulimea obiectivelor sau a criteriilor de evaluare utilizate intr-o problem decizional trebuie s ndeplineasc o serie de cerine care permit creterea gradului de corectitudine a deciziei: completitudinea - setul de criterii utilizat s acopere toate aspectele ce pot inclina balana spre o variant decizional sau alta i s permit asocierea unei uniti de msur pentru fiecare atribut;

30

decompozabilitatea posibilitatea ca unele criterii cu caracter general s poat fi exprimate prin criterii mai simple, independente; neredundana - un anumit aspect este evaluat printr-un singur criteriu de evaluare; operabilitatea - exprimarea criteriilor intr-o manier comun de ctre decideni; numr minim suficient de criterii: numrul de criterii folosit intr-o problem decizional s fie acceptabil (fr a simplifica ns excesiv problema) pentru a permite fundamentarea in timp real a deciziei. Decizii de grup

Grupul de lucru = O reuniune de dou sau mai multe persoane care, prin intermediul unor mecanisme interactive, mpart obiective, percepii i forme de control social comune. Caracteristici :cerine de raionalitate; decizia de grup, avantaje i dezavantaje; metode de luare a deciziei In cazul deciziilor cu mai muli participani, in funcie de gradul de autoritate i de rspundere al participanilor, precum i de modul lor de comunicare se pot ntlni dou situaii distincte: 1. asumarea responsabilitii pentru decizia final revine unui singur individ, dei in procesul de elaborare a decizie particip i alte persoane (asisteni) care mpreun formeaz echipa decizional ierarhic (decizia este considerat unilateral); participanii ocup poziii inegale in luarea deciziei din punct de vedere al importanei i al greutii opiniilor decizie organizaional. 2. intr-un climat de cooperare, in care participanii cu poziii de autoritate apropiate i mpart responsabilitile, urmresc aceleai obiective principale i adopt decizii decizie (negociat) de grup. Elementele grupului ideal sunt: dimensiunea grupului ; calitatea profesional a grupului ; cutarea succesului ; obiectivele de grup ; relaii stabile ; omogeneitatea ; competena intergrupal i rezolvarea conflictului ; competena intragrupal i comunicarea intern. Decizia de grup prezint att avantaje i dezavantaje .Astfel : Avantaje:crete volumul informaiilor disponibile, noutatea, creativitatea i originalitatea in abordarea problemelor decizionale; creterea calitii deciziei, acceptarea i angajarea fa de aceasta; schimbarea n favoarea riscului Dezavantaje: Consum mult timpRisc de conflict intre ctigtori i cei care pierd Limitarea talentelor individuale Gndirea de grup(groupthink) Dominarea Cerine de raionalitate a deciziilor de grup (Arrow) 1.metoda deciziei de grup trebuie s fie aplicabil tuturor variantelor posibile;
31

2.nu este obligatorie aderarea decidenilor din grup la opinia vreunuia dintre ei, indiferent de statutul social al decidenilor; 3.dac o anumit variant urc pe scara de preferine a fiecrui individ, atunci ea trebuie s urce i pe scara de preferine a grupului; 4. dac decizia se refer la un anumit numr de alternative posibile, clasamentul fcut de grup acestora nu trebuie modificat prin luarea n considerare a unei noi variante; 5. decizia de grup nu poate fi identic cu opinia unui singur membru al grupului, fr s in seama de opiniile celorlali.

Paradoxul Arrow:nu exist nici o metod pentru a elabora decizia in colectiv care s in cont de toate cele cinci propoziii simultan Cum trateaz grupurile riscul? Discuiile de grup tind s polarizeze sau s exagereze poziia iniial a grupului, discuiile de grup tind s polarizeze sau s exagereze poziia iniial a grupului. 1. Schimbarea in favoarea riscului tendina grupurilor de a lua decizii mai riscante dect media riscului iniial susinut de membrii si numrul i dimensiunea mare a grupului ofer siguran responsabilitatea difuz pentru o decizie necorespunztoare incurajeaz grupul s rite mai mult) 2. Schimbarea in favoarea conservatorismului tendina grupurilor de a lua decizii mai puin riscante dect media riscului susinut iniial de membrii si grupurile sunt prudente cu membri care se verific i se echilibreaz reciproc, astfel nct un rezultat conservator este sigur

Gndirea de grup apare atunci cnd membrii grupului au o puternic dorin de consens i coeziune i sunt mai puin interesai s ajung la cea mai bun soluie cu puin. Irvig L. Janis = gndirea de grup este un mod de a gndi in care oamenii se angajeaz cnd sunt puternic implicai intr-un grup coeziv, cnd dorina lor de a instala consensul este mai puternic dect cercetarea realist acelorlalte alternative;se refer la deteriorarea eficienei mentale, a realitii testate i a judecii morale care rezult in urma presiunilor grupului.
32

Cauze ale gndirii de grup - comportamentul inadecvat al liderului, izolarea grupului fa de informaiile externe, existena unui lider puternic i dominant i lipsa de proceduri de cutare potrivit de alternative i asigurare a lurii in considerare a tuturor prerilor Gndirea de grup - simptome: iluzia de invulnerabilitate membrii grupului sunt suprancreztori i dispui s i asume riscuri mari grupurile care sunt implicate in acest fenomen nu discut soluiile alternative; caut mai degrab s justifice decizia dect s priveasc asupra unor soluii mai bune. prezena diferiilor factori interni sau externi conduc la apariia percepiilor stereotipizate care duc la crearea conflictelor sociale; Problemelor i contraargumentelor de neignorat li se dau interpretri raionale pentru a fi ndeprtate In momentul in care grupurile iau decizii, se ignor standardele morale ale propriilor lor decizii fr a se gndi la posibilele consecine; Presiunea spre conformitate membrii grupului se preseaz reciproc s intre in rnd i s se conformeze vederilor grupului presiunea direct a oricrui membru care exprim argumente puternice mpotriva unor stereotipuri, iluzii sau angajamente ale grupului face ca acest tip de dezacord s fie contrar celor ateptate de la toi membrii loiali (Janis); anticipnd reacia negativ a grupului, membrii acestuia omit in mod constant alternative innd in forul interior argumentele contrare i fcnd acest lucru, compromit decizia; Economie comportamental 1759 Adam SmithThe Theory of Moral Sentiments psihologia uman eronat afecteaz deciziile economice 1920 -1930Irving Fisher i Vilfredo Paretoau scris despre rolul factorului uman in procesul de luarea deciziilor la nivel economic 1955Herbert imona introdus conceptul de raionalitate ngrdit n cadrul cruia oamenii nu sunt instrumente perfecte de procesat informaia, aa cum presupuneau economitii clasici. Laureat al premiului Nobel in 1978 Anii 1960-cercettorii ncep s vad creierul uman ca pe un instrument de procesare a informaiei, mai degrab dect ca un simplu organ de rspuns la stimuli. Aceasta nou viziune deschide noi perspective in ceea ce privete combinarea domeniilor psihologiei i a procesului de luare a deciziilor la nivel economic.

33

1979Amos Tverskyi Daniel Kahnemanpublic The prospect theory postulnd c existena unor opiuni diferite este la fel de important in stabilirea modului in care se iau deciziile ca i opiunile in ine. 1986-o conferin de importanta deosebit la Universitatea din Chicago este primul eveniment academic major care se aeaz in mod specific pe economia comportamental, reunind economiti, psihologi i sociologi 1988-economitii Hersh Shefrini Richard Thaler introduc un model de economisire ciclu de via comportamental. Oamenii nu i calculeaz economiile i ratele de cheltuial astfel nct s menin un nivel constant de consum pe parcursul vieii. In schimb, descoper acetia, oamenii prefer satisfaciile imediate. 1994-David Laibson devine primul profesor angajat la o universitate (Harvard University) in mod special pentru disciplina economiei comportamentale. 1999-The Quarterly Journal of Economics dedic un ntreg numr economiei comportamentale. 1999-Economistul Terrance Odean sugereaz c volumele de tranzacionare ridicate se datoreaz in mare msur ncrederii excesive a traderilor. Dac excludem ca explicaie sentimentele omeneti este dificil s nelegem de ce cineva ar dori s cumpere o aciune de la altcineva care este dispus s i-o vnd. 2003-Federal Reserve Bank din Boston invit membri ai lumii academice la o conferin, in sperana de a acumula cunotine in domeniul economiei comportamentale care devine din ce in ce mai cunoscut. 2008-Revista Money desemneaz Nudge: improving decions, wealth and happiness un bestseller al profesorului de drept Cass Sunsteini al economistului Richard Thalerdrept vrful de lance intelectual al miscrii. Decembrie 2008-un editorial in Pioneer Press din St. Paul Minnnesota concluzioneaz: Singura nvingtoare in schema lui Madoff: economia comportamental Sfritul economiei raionale -Harvard Buiness Review In 2008, Alan Greenspan, fost preedinte al Federal Reserve Bank, supranumit intr-o vreme cel mai mare bancher care a trit vreodat recunotea in faa Congresului American c a fost ocat de faptul c pieele nu au evoluat conform ateptrilor sale de-o viaa fcut o greeal presupunnd c interesul propriu al organizaiilor, in special al bncilor i a altor instituii similare, putea s apere cel mai bine acionarii acestora. Criza economic global a invalidat dou principii fundamentale ale teoriei economice standard: faptul c oamenii sunt capabili de obicei de decizii raionale, respective faptul c mecanismele pieei aduc mereu corecii pentru a contra balansa

34

dezechilibrele. Aceste principii trebuie nlocuite cu altele noi i trebuie s trecem la o alt abordare a economiei. Economia comportamental are la baz premisa c oamenii sunt iraionali i motivai de principii prtinitoare pe care nu le contientizeaz. Aceast disciplin aflat in plin avnt ofer o viziune radical diferit privind modul in care oamenii i organizaiile opereaz de fapt. Adoptnd o abordare experimental, companiile pot descoperi adevrurile din spatele presupunerilor lor legate de clieni, angajai, operaiuni i politici. Descoperirile in domeniu arat c suntem emoionali, miopi i uor de distras i dezorientat. Cu toate acestea, companiile care investesc n economia behaviorist i pot perfeciona deciziile i astfel i pot micora riscurile. Majoritatea oamenilor, dac li se ofer ocazia, vor tria puin,nu grav, in vreme ce vor elabora scheme mintale care s le permit s nu se simt vinovai. Simplul fapt de a ruga oamenii s se gndeasc la cele zece porunci, nainte de a tria i fcea s renune la triat Triatul, frauda, nelciunea sunt contagioase; numrul celor care nal a sczut puin in condiii de monitorizare, dar a rmas destul de mare; pe msur ce membrii grupului ncep s se cunoasc mai bine, tendina de a nela de dragul echipei este mai mare. Dac un membru al echipei este vzut c trieaz, mai ales de cei care sunt mai apropiai de el, renun mai uor la codul lor moral i nal i ei. Rzbunarea i nelatul constituie dou manifestri ale comportamentului iraional aflat la baza deciziilor i aciunilor angajailor i clienilor. RATIONALITATE, SISTEM I EFICIENTA Intr-un timp in care austeritatea economic este confundat cu eficiena administrativ, iar decizii economice luate fr consultarea politic a populaiei sunt vzute ca model de guvernare eficient, rmne s ne ntrebm in ce msura aceast mantr a politicii reale i servete scopul i ce fel de coninut i asum ca de la ine evident. Voi ncerca o descriere plecnd de la distincia dintre raionalitatea individual i cea de grup, exprimat cel mai bine de dilema prizonierului. Dilema prizonierului este un paradox, element central in teoria jocului, utilizat in cadrul organizaiei RAND, cea care a fost nsrcinat in timpul Rzboiului Rece s gndeasc o strategie capabil de a mpiedica (sau a ctiga) un rzboi nuclear intre USA i URSS. Aceast strategie se numea MAD (Mutually Assured Destruction) i a constat intr-o masiv proliferare de arme nucleare. Dac aceast strategie a funcionat pentru anii aceia, acum acest arsenal masiv, in ciuda reducerii lui trgnate, rmne in continuare o ameninare pe termen lung datorita tipului de for pe care l asum (militar, iar nu pacifist). Dilema descrie un joc social intre dou persoane (entiti) care arat cum pot
35

conduce hotrrile raionale individuale la rezultate colective neoptime. In alte cuvinte, chiar dac toi indivizii sunt raionali in deciziile lor individuale, la nivel de grup, aciunea rareori este, consensul fiind dificil de gsit, iar preferinele individuale greu de escaladat in vederea unui scop comun, dei consecinele sunt deseori colective. De exemplu, prea multe credite bancare individual asumate va duce la o populaie ndatorat, la o economie a consumului i nu a produciei. Teoria jocului se refer la modelarea interaciunilor in situaii de raionalitate strategic, adic aciunile lui X de a-i satisface propriile preferine sunt dependente de aciunile lui Y, i acesta din urm cutnd s i le satisfac (maximizarea utilitii), depinznd in aceeai msur de aciunile lui X. Agenii economici au fost considerai drept raionali pe baza acestei premise: maximizarea utilitii personale nseamn raionalitate. De aici i teoria pieei raionale, unde maximizarea utilitii poate fi determinat statistic, predictibil. nuntrul paradigmei, paradigma e acceptat ca valid. Dar dilema prizonierului este potrivit mai degrab unei lumi in care legea i moralitatea sunt variabile insignificante, in care viaa omului este intr-adevr solitary, poor, nasty, brutish and shorthttp://www.criticatac.ro/14463/raionalitate-sistem-eficien/ - _ftn1. i totui, paradigma egoismului (ca pragmatism raional) nc fundamenteaz i susine gndirea economic actual. Individualismul exacerbat (iar aceasta este o descriere, nu o judect) din zilele noastre este o reacie normal avnd in vedere construcia economic i politic actual, in care autonomia devine o valoare economic (consum independent), iar libertatea drept la consum. Dac mitul pieei raionale pare s-i mai fi pierdut din putere odat cu crizele economice ce au traversat lumea in ultimii 50 de ani (America-Latin, Aia, Europa, USA), un alt model economic, aprut in coala de la Chicago a preluat tafeta: teoria pieei eficiente. Una dintre slbiciunile teoriei pieei raionale este aceea c dei se pot anticipa alegerile lui X in funcie de preferinele personale, la nivel de grup, de comportament agregat, un asemenea lucru este imposibil. Revenim astfel la distincia dintre raionalitate individual (autoreferenial) i raionalitate de grup (aciuni comune concertate in vederea unor consensuri). Ce anume nseamn asta pentru noi? Aplicat la situaia actual, problema raionalitii individuale vs. cea de grup reflect tipul de valori dominante in societate. In msura in care individualismul este economic profitabil (o gam mai larg de produse i de consum dac toi suntem diferii i unici), iar raionalitatea de grup este simulat ca obedien fa de deciziile economice luate de maimarii zilei, regndirea comunitii ca loc al dezbaterii libere i al deciziei economice cu adevrat eficiente este necesar mai mult ca oricnd. Capitalismul este un sistem de guvernare a relaiilor economice (nu singurul i nu trebuie confundat cu noiunea mult mai larg de pia). Din aceast postur, capitalismul este apropiat noiunii de democraie, i aceasta o form de guvernare a relaiilor, dar politice. Amndou sunt conectate la acelai concept determinant puterea (dei nu i trag neaprat originea din el). De aceea, o poziie ierarhic bun sau de autoritate dintr-un sistem poate fi folosit pentru a influena poziia din cellalt sistem. Puterea politic este inut in fru de existena unor instituii capabile s sancioneze aciunile conductorilor politici. i in
36

capitalism, un asemenea sistem de limitare i verificare a puterii economice este, teoretic, asumat pentru a se evita formarea de monopoluri. Pn aici, capitalismul nu pare a fi diferit de democraie, ba chiar par asemntoare dac mai completm i c amndou funcioneaz prin competiie (raionalitatea superioritii) i cooperare (raionalitatea consensului). Dar valorile democratice i asum din start o raionalitate de grup. Capitalismul i regimul muncii creat de el merg mpotriva consensului comunitar (atunci cnd nu l produce chiar el), propagnd o cultur a individualismului limitat. De ce limitat? Pentru c dei individul e suficient de raional nct s se descurce in tipul actual de societate, este incapabil s-l gndeasc dintr-o perspectiv mai larg dect cea a consumului i a confortului personal. S revenim ns la teoria pieei eficiente. Aceasta apare in anii 60 i se dorea o reafirmare a teoriei pieei raionale. Premisa de baz nu mai susinea raionalitatea agenilor economici, ci susinea abilitatea pieelor de a gestiona eficient informaia generat de ctre ageni. Cu alte cuvinte, dac nu se pot prezice preferinele agregate ale consumatorilor i astfel genera predicii, cunoscnd informaiile disponibile, piaa e apt de a decide in ce tipuri de bunuri/produse/servicii/cercetare s investeasc i in care nu. In momentul in care piaa guvernat capitalist i-a pierdut haloul de raionalitate ce o legitima in faa modelelor alternative, capitalismul, ca sistem de guvernare a relaiilor economice, a nceput s-i creeze o legitimare raionalizant compensnd pierderea raionalitii prin nlocuirea ei cu noiunea de eficien. Aceasta din urm a mers in paralel cu emergena speculaiilor financiare tot mai complexe i dezvoltarea rapid a sistemelor informatizate (anii 80). Dac agenii din cadrul pieei nu sunt raionali (piaa era liber pentru c nu era previzibil pe termen lung, nu in lipsa intereselor monopoliste), atunci operaiile din cadrul ei trebuiau fcute in aa fel nct s poat fi supervizate i organizate conform unor modele determinate de interesul financiar al juctorilor majori (deci monopoliti) de pe piaa financiar. Lipsa de raionalitate economic era aruncat in crca naturii umane (insuficient de previzibil, precum pieele), iar nu a construciei modelului economic sau a legislaiei rudimentare de reglementare. Cnd asimetria deinerii de informaie intre diveri actori economici din cadrul pieei aa zis libere este dublat de o cronic asimetrie in putere politic, idealul echilibrului ca reflecie a guvernanei sociale efective pare s dispar printre degetele minii (invizibile) i dezechilibrele irump. Dezechilibrul marcheaz direcia in care se ndreapt capitalul. Piee superfinanciarizate sau politici publice i economie real. Trebuie s deosebim intre eficiena capitalului i eficiena economic. Prima nseamn c sectorul finanelor a devenit mai eficient in a genera profituri pentru ine nsui, pe termen scurt. A doua, se refer la economia real, unde planificarea i gndirea fluxului de capital se face pe termen lung (acest timp fiind necesar i pentru luarea in calcul a posibilelor consecine, a dinamicii forei de munc etc.), necesitnd astfel o form rbdtoare de capital. Diferena de vitez dintre acestea dou trebuie redus, ceea ce ar nsemna c piaa financiar trebuie, in mod deliberat, s devin mai puin eficient. Eficiena de tip capitalist nu nseamn eficien economic, aa cum nici raionalitatea nu poate fi definit printr-un set unic de comportamente/decizii. Nu vom putea depi pericolele ce ne ateapt in urmtorii 50-100 de ani pstrnd aceleai presupoziii despre lume, economie i democraie. i totui, capitalismul asta ncearc s fac
37

acum, argumentnd raional (adic in coeren cu propriile sale presupoziii despre lume) ce putem face i ce nu. Cteva caracteristici ale acestei coerene determinante pentru sistemul capitalist: a) tipul de raionalitate uzat de capitalism const intr-o form de control (politic, semantic) asupra a ceea ce nseamn nevoi i bine. Capitalismul, ca sistem auto-referenial, folosete numai propriile sale nelesuri, determinate de propriile sale rezultate i de propria sa istorie. El nu va fi niciodat capabil s afle ce anume sunt aceste nevoi in realitate sau ce sens au in afara lui. Aceast auto-referenialitate este ntrit prin continua utilizare a banilor ca form de reproducere a operaiilor sale. Nevoile umane trebuie s fie independente de sistemul economic, dei sistemul i creeaz propriile nevoi. b) raionalitatea capitalist nu face distincia dintre sistem (auto-referenial, dominaie semantic) i mediu (sfera ce cuprinde posibilitatea operaional a sistemului, dar nu i este subordonat). Altfel, valori pot fi postulate care s nu fie modificate in funcie de dinamica sistemului i supuse logicii acestuia (eficiena economic nu ar mai nsemna atunci tieri de cheltuieli i outsourcing, ci poate investiii pe termen lung, care s vizeze generaiile urmtoare). c) raionalitatea individual trebuie s devin autologichttp://www.criticatac.ro/14463/raionalitate-sistem-eficien/ - _ftn4, fiind capabil s se observe pe ine ca membru al unui sistem-in-mediu. Dar in capitalism raionalitatea cu greu se poate observa pe ine ca produs, att timp ct nc din copilrie indivizii sunt pregtii pentru competiie, s aib un start bun, necesar mai trziu la intrarea pe piaa muncii. De unde gndire autologic atunci cnd suntem educai pentru a munci, educai adic pentru capitalism? d) raionalitatea economic a capitalismului i ascunde paradoxurile prin autoprezentarea sa ca form financiar de ecosistem, dei el este doar un sistem nchis (inflexibil la noi informaii). Paradoxul ce va consuma capitalismul este cel al incongruenei dintre raionalitatea individual i raionalitatea de grup. Individul, aflat in competiie cu ceilali (pentru un job, status social etc.), nu poate crea i stabili un consens, odat desolidarizat de ceilali. Este lsat s presupun cum vor aciona acetia i va alege ntotdeauna reprezentarea oferit (sau intermediat) de sistem a celuilalt, iar capitalismul actual nu ne nfieaz o imagine plcut. Reproducerea sistemului este astfel asigurat, dac nimeni nu-i va asuma riscul (i tim din psihologia behaviorist c oamenii sunt sensibili mai degrab la riscul de a pierde dect la posibilitatea de a ctiga) de a nu mai oferi ncredere valorilor propuse de capitalism ca eseniale i autentice. Democraia reprezint, probabil, singura form liber de construcie a raionalitii de grup, prin care autoreferenialitatea poate fi ocolit (sistemul nu va face referire numai la ine cnd condiii noi vor aprea). Participarea in viaa politic i economic a comunitii(conceptul de aciune) reprezint singura form de construcie a raionalitii de
38

grup i de respectare a raionalitii individuale, la fel cum este i singurul fel in care ne putem salva de viitoarele crize i inegaliti sociale.

BIBLIOGRAFIE

Andr Lalande Vocabulaire technique et critique de l aphilosophie, PUF, Paris, 1962 Boudon, R. (1997), R. Tratat de sociologie, cap. Aciunea, Ed. Humanitas, Bucureti Boudon, R.(1997), Tratat de sociologie, pp 38-50 Bucureti, Editura Humanitas Charles Jenks: Die Sprache der Postmodern Architektur, Stuttgart,1980; Chelcea, Septimiu(2001), Metodologia cercetrii sociologice. Metode cantitative i calitative, Bucureti, Editura Economic

39

Church, J. (1987), Reasonable Irrationality, Mind, Vol.96, No. 383, pp.354-366, Oxford Univerity Press Davidson,D. in Paul K. Moser, coord. (1990) , Rationality in Action, cap. Paradoxes of Irrationality, Cambridge Univerity Press Coleman, J.(1990) , Foundations of Social Theory, Chapters, Harvard Univerity Press, pp.13-23 Coleman, J.(1990) , Foundations of Social Theory, Chapters, Harvard Univerity Press, Cambridge Cornea, Paul(2006), Interpretare i raionalitate, Iai, Editura Polirom E. Dahlstrom: Developmental Direction and Societal Rationality. The Organization of Social Knowledge Creation, in "Acta sociologica" vol. 19, nr.1, 1976; E.Burke: Reflections on the Revolution in France, George Bell & Sons London, 1893; E.W. Orth: Diltey und die Philosophie der Gegenwart, Verlag Karl Albert, Frieburg, Munchen, 1986; Elster, J. (1983), Sour Grapes: Studies in the Subverion of Rationality, Cambridge Univerity Press, Flonta, Mircea(2008), Ediia a II a, Cogniio. O introducere critic in problema cunoaterii, Bucureti, Editura All G.w.f.Hegel, Enciclopedia tiinelor filosofice. Filosofia naturii, Ed. Academiei, Bucureti, 1971 Gary, Johns(1998), Comportament organizaional, cap. Procesul decizional, Bucureti, Editura Economic Gianbattista Vico: Principiile unei tiine noi cu privire la natura comun a naiunilor, Editura Univers, Bucureti, 1972 I. Kant: Critica raiunii practice. ntemeierea metafizicii moravurilor, Editura tiinific i enciclopedic, 1972 J.Elster: Ulysses and the irens, Studies rationality and irrationality, Cambridge, Paris, Cambridge Univ. Press, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, 1979 J.F. Lyotard: La condition postmodern, Rapport sur le savoir, Munuit, Paris, 1979 Jonthan Benett: Rationalitet Versuch einer Analyse, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1967 Jurgen Habermas: Die neue Unubersuchtlichkeit, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1985 Jurgen Habermas: Technik und Wissenschaft als "Ideologie ", Frankfurt am Main, Suhrkamp, Verlag, 1969
40

Jurgen Habermas: Theorie und Praxis, Frankfurt am Main, Suhrkamp Verlag, 1974 Kuhn, Thomas(2008), Structura revoluiilor tiinifice, Bucureti, Editura Humanitas Kurgen Habermas: Cunoatere i comunicare (trad.), Bucureti, 1983 M.Crozier, E. Friedberg: L'Acteur et la Systeme. Les contraintes de Tactions colectives, Paris, Seuil,1980 Michel Foucault: Surveiller et ounir. Naissance de la prison, Gallimard, Paris,1975 Mises, L.,(1944), The Treatment of Irrationality in Social Sciences, Philosophy and Phenomenological Research, Vol.4, No.4, International Phenomenological Society Moser, K.(1990) , Rationality in Action, Cambridge Univerity Press,, pp.1-6, p.19-26, pp.271-278 Pareto, V(1965)., A Treatise On General Sociology, Vol Non-Logical Conduct, Dover Publications, Inc., New York, P.77 Peart, S. (2000), Irrationality an Intertemporal Choice in Early Neoclasical Thought, The Canadian Journals of Economic, Vol.33, No.1, Blakwell Publishing Popa, Florin(2011), Raionalitate i decizie, Bucureti, Editura ASE Popper, K.(trad.1998), Mitul contextului, Ed. Trei, Bucureti Popper, Karl(1981), Logica cercetrii, Bucureti, Editura tiinific i Enciclopedic Rateau, Patrick(2004), Metodele i statisticile experimentale in tiinele umane, Iai Editura Polirom Rene Descartes Discurs asupra metodei, Editura tiinific, Bucureti, 1957; Rorty, Richard(2000), Obiectivitate, relativism i adevr, Bucureti, Editura Univers Weber, M. (1964), The Theory of Social and Economic Organization, Oxford Univerity Press, New York

41