Traditionalismul a.

tip de atitudine si de sensibilitate care se hraneste din trecut; cultivatoare a valorilor nationale; sensibilitate la valori etice; teme preferate: trecutul, lumea rurala, taranul, determinarea religioasa specifica (ortodoxismul), mitologia autohtona. b. orientare ideologica si literara manifestata in primii ani ai secolului al XX-lea si in perioada interbelica, avand drept teoreticieni pe Nicolae Iorga, G. Ibraileanu si Nichifor Crainic. Reviste importante: Semanatorul, Viata romaneasca, Gandirea. Conceptul traditionalism nu acopera o miscare literara si ideologica unitara. Prima grupare traditionalista s-a format in jurul revistei bucurestene Semanatorul (1901-1910), de la care isi ia si numele, semanatorism. In centrul atentiei acestor scriitori se afla spatiul rural, pe care semanatoristii il opuneau orasului considerat un teritoriu decadent. Scopul lor era protejarea traditiei rurale, a specificului national, instituirea unei zone securizante care sa fereasca satul de influentele nocive din afara. A doua grupare traditionalista se formeaza in jurul revistei Viata romaneasca, aparuta la Iasi in 1906. Punctul de plecare al gruparii l-a constituit miscarea narodnicista rusa din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, de la care si-a luat si numele, poporanism. Se continua intr-o oarecare masura directia semanatorista, dar intr-un teritoriu mai larg, fara a se mai focaliza pe o singura categorie sociala, taranimea. Intentia era raspandirea culturii in randul poporului, nu doar al taranilor. A treia grupare se organizeaza in jurul revistei Gandirea (1921-1944). Avand initial un caracter eclectic, revista va capata ulterior o orientare autohtonist-ortodoxista, mai cu seama dupa ce la conducere se instaleaza Nichifor Crainic. Trasaturi definitorii Exista mai multe formule de traditionalism, avand in vedere ca miscarea se desfasoara de-a lungul a doua generatii. Punctele comune sunt istoria nationala, ruralitatea si romanismul ca semn al vechimii. Notele proprii vin din tonalitatea diferita in care fiecare dintre aceste instrumente suna in ansamblul orchestrei. Semanatoristii pun pe primul plan satul si natura, aceasta din urma devenind cadrul de actiune al taranului. De aici deriva atitudinea de negare a civilizatiei urbane, sentimentul dezradacinarii, psihologia inadaptabilului, poezia nostalgiei, idilismul si paseismul. De fapt, noua epoca de cultura, vestita de Nicolae Iorga in paginile publicatiei, nu reprezenta decat continuarea directiei dominante la jumatatea secolului al XlX-lea, impusa de revista Dacia literara, care aducea in prim-plan istoria nationala si folclorul. Asemenea idei se intalnesc in opera lui Alexandru Vlahuta sau George Cosbuc, in volumul de versuri Patriarhale al lui St.O. Iosif, in romanul Viata la tara al lui Duiliu Zamfirescu sau in prozele de inceput ale lui Mihail Sadoveanu. Sunt scrieri populate cu boieri de vita veche, intelepti, blajini, pastratori ai obiceiurilor de demult, cu haiduci justitiari si tarani aprigi atunci cand trebuie sa-si apere drepturile, dar sentimentali, lacrimand la auzul povestilor din batrani. Dramele se declanseaza, ca in nuvela Sultanica a lui Delavrancea, prin interventia nociva a orasului care altereaza relatiile simple si curate ale lumii satului. Este vorba aici de micul romantism provincial si rustic, cum il va numi G. Calinescu, tragandu-si seva din ideologia eminesciana, sau, in formularea mult mai severa a lui E. Lovinescu, de cel mai sangeros caz de vampirism literar cunoscut la noi pana acum. Si poporanistii sunt preocupati de ideea promovarii culturii nationale. Dar, intr-o vreme cand se admira taranul patriarhal ca o ramasita a vremurilor lui Mihai si Stefan - afirma G. Ibraileanu

- si se idealiza acest taran tocmai pentru ca era atat de ramas in urma, cu totul in afara de viata civilizata europeana, Viata romaneasca vedea in taran altceva. Taranul social, taranul sarac, taranul care are nevoie de reforme, de ridicare, de transformare. Se dorea apropierea de popor, considerat singurul depozitar a tot ce este specific national, ridicarea, luminarea lui de catre apostoli, cei care, porniti din popor, au datoria de a se sacrifica pentru cei ramasi in urma. Acestea sunt cuvintele care apar cu frecventa cea mai mare in textele teoretice, dar si literare, ale scriitorilor poporanisti, in Datorii uitate, de exemplu, nuvela lui Jean Bart, in prozele lui Mihail Sadoveanu (precum Domnu Trandafir), Calistrat Hogas si Ion Agarbiceanu, in poeziile lui Octavian Goga ori in paginile de critica literara ale lui G. Ibraileanu, intre care, capitala pentru intelegerea fenomenului ramane Spiritul critic in cultura romaneasca. Traditionalismul interbelic este reprezentat de gruparea din jurul revistei Gandirea. Ea va prelua o buna parte dintre ideile inaintasilor, de la critica maioresciana a formelor fara fond, la militantismul in favoarea sufletului national, dar altoite pe o baza spiritualist-ortodoxista. Programul revistei a oscilat intre doua directii, este drept, putin deosebite in elementele de baza. Una este data de articolul lui Lucian Blaga, Revolta fondului nostru nelatin. Aici poetulteoretician impinge traditia dincolo de granitele Evului Mediu autohton, in pre-istorie si mit - in fapt, un timp mitic romanesc. In linia ideilor lui Oswald Spengler (filozof si istoric german: 1860-1936) din Declinul Occidentului, carte mult discutata in epoca, el face o disociere intre cultura, inteleasa ca momentul de avant al unui popor, si civilizatie, care anunta declinul. Cultura apartine popoarelor tinere, civilizatia anunta batranetea. Dacii se aflau in faza fertila a culturii in momentul cand civilizatia romana i-a cotropit. Datoria carturarilor este de a redescoperi acele rudimente de cultura dacica, tracica, pe care civilizatia latina nu le-a putut inabusi. Sa fim din cand in cand barbari, indeamna el, acordand cuvantului barbar sensul originar, de nelatin. Cea de a doua directie este a ortodoxismului teoretizat de Nichifor Crainic in articolul-program Sensul traditiei. Sub aceasta influenta, paginile scrierilor literare se umplu cu sfinti, ingeri lucrand pamantul, parabole biblice. Se militeaza insistent pentru o etnicizare a credintei in conformitate cu sufletul national. Directiile poeziei traditionalist-gandiriste sunt in general doua. Una este cea a sensibilitatii metafizice reprezentate de lirica lui Lucian Blaga si Vasile Voiculescu, mai cu seama. Este o poezie a fiorului religios, a intrebarilor fara raspuns despre raporturile omului cu fortele universului, a nelinistii in fata misterelor firii. Cea de a doua, reprezentata de poeti precum Aron Cotrus si Radu Gyr, este o lirica a razvratirii, a exaltarii vitaliste, exprimate adesea intr-un limbaj aspru, taiat parca in stanca. In ciuda unor excese mistic-spiritualiste, gandirismul ramane fara indoiala miscarea cea mai fertila si cu rezultatele cele mai notabile din randul traditionalismelor romanesti.