1

Reteta implinirii profesionale (sau cum se poate ca intre un top-manager si un vinzator de pantofi sa nu existe nicio deosebire) Alvin Toffler in "Socul viitorului" spunea:"Traim intr-un timp al schimbarii rapide si accelerate, atat pentru indivizi si pentru sistemul de relatii cat si pentru comunitati si culturi". Un obiectiv important stabilit de Summit-ul de la Lisabona din 2004 de aderare a Romaniei la UE a fost ca nivelul mediu de participare la procesul de invatare pe tot parcursul vietii sa fie, pina in 2010, de cel putin 12,5% pentru populatia adulta apta de munca (grupa de virsta 25-64 ani). In concordanta cu aceasta tinta Programul de guvernare 2005-2008 traseaza ca obiectiv major al politicii educationale si de formare profesionala investitia in capitalul uman, subliniind-o ca fiind investitia cea mai profitabila pe termen lung. Agenda Lisabona mai facea legatura intre formarea unei forte de munca calificate, bine pregatite si flexibile si pregatirea continua si incurajarea populatiei sa se inscrie la programe de educatie superioara. Romania nu exceleaza in incurajarea dezvoltarii unei forte de munca educate. Conform unui studiu recent, Romania are cel mai mare procent al abandonului scolar timpuriu, cu 23% din populatia intre 18 si 24 de ani si cel mai mic procent de pregatire continua (Suedia 34,2; Portugalia 3,6; Romania 1,3). Surse: Eurostat, Institutul Naional de Statistic din Romnia, De asemenea Romnia se confrunta cu o provocare importanta in asistarea celor concediati de a-si insusi noi calificari pentru a putea face fata modificarilor structurale in cererea de munca. In lucrarea sa din 1970, "Socul viitorului", Alvin Toffler vorbea despre "socul cultural" care insemna o dezorientare in masa cauzata de inovatiile tehnologice. In epoca noastra, a societatii informationale, au avut loc mutari dureroase in zona sociala, culturala, institutionala, morala si politica. Generatiile actuale sunt martorele tranzitiei de la economia de tip clasic bazata pe cerere si oferta, la cea bazata pe cunoastere si informatie. Aceasta este explicatia crizelor simultane din sistemul educational, de

sanatate, de familie, juridic si politic: acestea au fost proiectate pentru a functiona intr-o societate industriala de masa, societate care nu mai e insa de actualitate. Daca pina acum cuvintul cheie care descria puterea era "banul", in prezent puterea e data de cunoastere si informatii. De ce? Deoarece cunoasterea este mult mai flexibila, nu este limitata, este extensibila la infinit si la indemina tuturor. Regulile de utilizare a cunoasterii difera de cele aplicate in cazul banilor, in sensul in care cunoasterea poate fi utilizata de catre toti membrii societatii. Aceasta este caracteristica cu adevarat revolutionara a cunoasterii care poate fi impartita atit de cei bogati, cit si de cei saraci. Cunoasterea este cea mai democratica sursa de putere. Din punct de vedere educational problema epocii noastre este criza de identitate a individului pusa cel mai bine in evidenta de intrebarile: "cine esti?", si "ce alegi sa fii?". Aceasta criza de identitate se rasfringe si asupra optiunilor privind alegerea drumului profesional si a formarii sale profesionale. De fapt individul societatii de azi nu se cunoaste pe el insusi pentru ca nu-si cunoaste propriile limite si propriile posibilitati. El nu stie nici macar ca nu se cunoaste pe sine. Toate miscarile, actiunile, cuvintele, ideile, emotiile, dispozitiile si gindurile sale sunt produse de influente externe. Tot ceea ce omul crede ca face, crede ca se datoreaza unui Ego permanent. Iluzia unitatii este creata in om, in primul rind, de senzatia unui corp fizic unic si de un numar de obiceiuri mecanice care sunt implantate in el prin educatie sau dobindite prin imitatie. Ceea ce ne este tuturor caracteristic este "Esenta" noastra - ceea ce este innascut in fiecare din noi, si "Personalitatea" - ceea ce este dobindit prin educatie si experiente de viata. Esenta nu poate fi pierduta, schimbata sau jignita asa de simplu precum se poate intimpla cu Personalitatea, care se poate schimba aproape complet odata cu schimbarea imprejurarilor si a circumstantelor vietii. In mod natural, omului ar trebui sa-i placa ceea ce este bun pentru el si ar trebui sa respinga ceea ce este rau pentru el. Dar acest lucru este valabil numai atita timp cit Esenta domina Personalitatea, si numai in acest caz Personalitatea poate fi foarte folositoare. Daca insa Personalitatea domina Esenta acest fapt poate produce rezultate nedorite ce se rasfring si asupra situatiei profesionale.

Scopul acestui proiect este de a releva fiecarui individ importanta cunoasterii de sine, a Esentei sale, pentru a reusi sa se evidentieze in societate si profesie ca o Personalitate implinita si un Om de succes. Daca ne rezumam strict la aspectele profesionale, coachingul este un parteneriat pentru performanta sau o noua "tehnologie" a succesului. Termenul de coach este imprumutat din sport, unde desemneaza persoana antrenorului care il ajuta pe sportiv sa-si imbunatateasca performantele. In mod analog, in contextele politicii educationale si de formare profesionala, un coach isi ajuta clientul sa-si imbunatateasca performantele si sa obtina rezultatele dorite. Cum reuseste sa faca acest lucru? Adoptind o atitudine specifica si creind un spatiu securizant pentru reflectie, libertate de expresie si creativitate. Clientul este invitat sistematic sa reflecteze asupra obiectivelor sale (ce anume isi doreste sa se intimple) si asupra lucrurilor de facut in directia atingerii lor. Este vorba despre ceea ce ar putea sa faca diferit, pentru a obtine rezultate semnificativ mai bune. Acest proces de reflectie este menit sa creasca gradul de constientizare (lucrurile de care nu suntem constienti ne guverneaza existenta) si sa stimuleze asumarea responsabilitatii. Sa facem insa diferenta intre coachingul si training, mentoring sau consultanta. Trainerul, mentorul sau consultantul doresc, deopotriva si in egala masura, imbunatatirea performantelor clientului, ca si coachul. Dar, in conversatiile cu acestia, ei au raspunsurile - ei spun ce trebuie clientul sa faca si cum sa faca, pentru a obtine rezultate mai bune. Un coach nu stie raspunsurile, el nu are decit intrebarile. Raspunsurile vin de la client. Un coach nu ofera expertiza si nici sfaturi. El porneste de la presupozitia conform careia clientul are toate resursele necesare schimbarii, inclusiv abilitatea de a descoperi si utiliza aceste resurse. In mod paradoxal, oamenii progreseaza mult mai repede atunci cind nu li se furnizeaza solutii din exterior. Imaginati-va urmatorul lucru ... Un copil mic se taraste intr-un mediu nou pentru el si observa - pentru prima data - scara interioara a casei respective (care duce la etaj). Ce credeti ca gandeste copilul de 1 an in respectivul moment privind acel lucru nou, necunoscut lui? Majoritatea recunoastem probabil ca raspunsul copilului ar fi: ''Trebuie sa urc, sa ajung la capatul ei!'' Ca adulti insa raspunsul nostru ar fi: 1.. ''Trebuie sa ajung la capatul ei.. .dar stai putin. Eu nu am facut o scoala de

urcat scari. Poate nu sunt pregatit. Stai intai sa-mi i-au diploma in urcat scari si apoi sa vezi ce bun o sa fiu!'' 2.. '' Trebuie sa ajung la capatul ei .. .dar stai putin. S-ar putea sa ma ranesc. Am auzit o statistica care spune ca 22% din copiii cu varsta de 1 an cad pe scari. E prea riscant!'' 3.. '' Trebuie sa ajung la capatul ei ...dar stai putin. Ce vor spune prietenii mei? Ce se va intampla daca reusesc? Ar putea sa creada ca nu mai sunt potrivit sa ma joc cu ei ...S-ar putea sa creada ca sunt unul din acei snobi, faimosi cataratori pe scari. Stim vorba aceea cu ''esti singur in varf''... E prea riscant!'' Un copil de 1 an are abilitatea inascuta de a-si asuma riscuri (chiar mortale uneori fiind inconstient de pericol) pentru ca singura cale prin care poate progresa este sa riste perseverent, sa se avante in necunoscut. Altfel sar descuraja foarte rapid dupa primele sale esecuri in complicata operatiune de a invata sa mearga, spre exemplu! Cu totii am avut varsta de 1 an. Cu totii am manifestat o capacitate incredibila de a ne asuma riscul infruntarii necunoscutului. Ce s-a ales totusi dupa 15-25 ani de aceasta abilitate nativa? A intervenit viata cu circumstante, esecuri personale, presiunea conformitatii, frica de a esua, de a fi respins, chiar frica de a reusi, au aparut activitati cotidiene care ne deraiaza prin monotonie si oboseala de la viziunea pe termen lung a vietii noastre. Desigur, exista o tendinta naturala de a opune rezistenta in fata a ceea ce este necunoscut, in fata schimbarii, in fata a ceea ce este nou. Insa aceasta tendinta este distructiva, mai ales daca ea este mentinuta de-a lungul timpului, deoarece ea ne blocheaza orice crestere interioara. Renumitul psiholog in domeniul potentialitatilor umane, Abraham Maslow spunea: "Avem tendinta sa evitam evolutia personala, deoarece aceasta poate aduce la inceput, odata cu un alt tip de constiinta, sentimentul slabiciunii si al inadecventei. Si astfel recurgem la un alt tip de rezistenta, o negare a celei mai bune parti a talentelor noatre, a celor mai rafinate impulsuri, a potentialitatilor noastre inalte, a creativitatii noastre." Iata 3 din posibilitatile care ne blocheaza in tiparele din care ne dorim sa scapam : 1. Autosabotajul inconstient. Prin modul cum abordam si raspundem la oportunitati ne dorim inconstient esecul. Astfel, pastrandu-ne acelasi mod de a privi lucrurile, readucem la viata tendintele conflictuale aparent ingropate, manifestam incapacitate in a ne convinge ca putem depasi obstacolele, ca ne

putem pune in valoare calitatile. 2. Sentimentul de culpabilitate. Adesea, din cauza fenomenului de proiectie negativa, ne putem simti vinovati de faptul ca manifestam fata de ceilalti o atitudine ostila. Astfel apare un anumit sentiment de culpabilitate care este dublat de cel de incertitudine cauzat de realizarea ca imaginea pe care o avem despre noi nu este recunoscuta de ceilalti la nivelul dorit. 3. Proiectia negativa. Unul dintre aspectele cele mai grave ale conflictului interior care conduce la esec este proiectia negativa inconstienta. Inca din copilarie construim in interiorul nostru, datorita educatiei si experientelor un sistem de tabuuri si interdictii, de temeri si sperante. Ulterior, in timp, cautam a regasi in ceilalti sperantele noastre si sa respingem la ei ceea ce, de fapt, nu admitem ca fiind valabil pentru noi insasi, ceea ce nu se potriveste imaginii pe care ne-am construit-o despre noi. Concluzia ar fi ca transformarea noastra interioara este rezultatul obligatoriu al unei introspectii amanuntite. Dar aceasta transformare nu este intotdeauna usor de realizat, caci majoritatea mentinem activ un proces inconstient de protectie a propriilor limite, un mecanism menit probabil sa ne protejeze de traume. Multi dintre noi am identificat insa prin diverse experiente emotionale "noul" cu "durerea", si ne-am canalizat resursele interioare pentru a evita sa iesim din zonele noastre de confort. De obicei am cladit sistemul nostru de convingeri, de-a lungul anilor, fara sa fim constienti de aceasta. Diverse experiente umane, orice am spus la un moment dat, orice am auzit, simtit, mirosit sau gustat vreodata au fost asimitate de subconstient si implicit ne-au influentat foarte mult viata. Iata de ce este necesar sa ne reevaluam circumstantele existentei zilnice si sa ne redescoperim acesta abilitate naturala de a ne depasi limitarile. Deoarece convingerile filtreaza comunicarea cu noi insine, va trebui sa incepem prin a ne convinge ca putem sa iesim din inertie si putem realiza ceea ce ne dorim. Sunt sanse bune ca daca trimitem consecvent subconstientului fiintei noastre mesaje care sa sustina ca suntem in stare sa facem ceva anume, atunci ele ne vor stimula sa depunem eforturi pentru obtinerea acelor rezultate pe care le dorim. Tematica: -Respectarea nevoilor noastre relationale : a spune, a fi ascultat, a fi recunoscut, a fi valorizat, nevoia de intimitate si de influenta asupra propriului mediu.

-Recunoasterea si gestionarea propriilor noastre lipsuri pentru a nu ramane in acuzarea celuilalt (tu nu m-ai iubit niciodata atat, tu nu ma asculti ). -Cum sa invatam sa ne iubim. Este vorba despre o iubire binevoitoare care da putere increderii si respectului de sine. Aceasta presupune sa ne respectam fara sa stocam in capul si corpul nostru mesajele toxice. -A nu ne lasa definiti si a ne asuma riscul de a transforma dorintele noastre in proiecte, adica sa invatam sa le confruntam cu realitatea. -Descoperirea ca in spatele unei frici se ascunde o dorinta : Dar care ? -A renunta la nevoia de a fi aprobat. Suntem adesea imobilizati sau in conflict intre doua nevoi antagoniste: nevoia de a ne afirma, nevoia de a fi aprobat, etc. -A ne asuma riscul de a spune NU; aceasta inseamna fidelitatea fata de sine insusi. -A invata sa diferentiem nevoile de dorinte. Acest lucru este important mai ales cand suntem parinti. -A nu colabora cu sistemul SAPPE (sistem anti- relational dominant astazi). -A recunoaste mai bine sabotorii nostrii preferati : represia imaginara, centrarea pe ceea ce nu s-a intamplat inca decat pe ceea ce s-a intamplat. -A nu confunda sentimentul cu atasamentul.