SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG CATEHEZE 04, POCAINTA SI LACRIMI I

Cuvntul al lV-lea Despre pocainta si umilinta si din ce lucruri le poate cstiga cineva. Despre lacrimi fara de care nu este cu putinta a ajunge cineva la curatie si nepatimire [] n adevar, daca omul nu plnge n fiecare zi si noaptea naintea lui Dumnezeu, apoi nici atunci cnd vrea sa se mpartaseasca cu Dumnezeiestile Taine nu va putea sa se tnguie si sa plnga ct de putin, sau sa verse vreo lacrima dupa Dumnezeu. Cum sa plnga cel caruia i vin rar lacrimile, fie din vreo nestiinta, fie din vreo ntmplare oarecare? Ceea ce nu mi se pare un lucru de mirare, pentru ca multi nici la iesirea sufletului nu plng si nu lacrimeaza. De aceea mi se pare ca nici nu sunt multi cei ce plng, ci foarte putini si lesne de numarat. Iar daca si acest lucru l socotesc cu neputinta, si anume: sa se mpartaseasca cu Dumnezeiestile Taine totdeauna cu lacrimi, vai de nebunia lor! Vai de nesimtirea lor! Vai si mie pentru nebunia celor ce zic acestea si ntunecarea si lenevirea lor! Daca s-ar fi judecat singuri, nu ar fi judecati de nsasi cuvintele lor. Daca s-ar fi ngrijit de pocainta nu ar fi rabufnit ca lucrul este cu neputinta. Daca ar face fapte mntuitoare nu s-ar lipsi cu totul de acest dar al lui Dumnezeu. Daca ar agonisi frica lui Dumnezeu n inimile lor, ar marturisi ca este cu putinta a plnge si a lacrama nu numai n vremea mpartasirii cu Dumnezeiestile Taine, ci de-a pururi si n tot ceasul. De aceea vreau sa ncredintez dragostea voastra mai deplin despre acest lucru si aduc cuvntul ca si cum as ntreba chiar pe cei ce au grait cele de mai sus: Spuneti-mi, fratilor, de ce este cu neputinta acest lucru? mi veti raspunde: Fiindca din fire unii se pleaca cu lesnire spre umilinta, iar altii sunt vrtosi si mpietriti la inima si nu se umilesc nici cnd sunt batuti. Cum, deci, sa plnga si sa lacrimeze acestia si sa se mpartaseasca totdeauna cu lacrimi? Chiar si preotii, cum pot plnge cnd savrsesc Jertfa cea dumnezeiasca si fara de Snge? Fie asa cum ziceti, va raspund eu, dar spuneti-mi, daca stiti, din ce pricina sunt vrtosi si cu anevoie plecati spre umilinta? Iar daca nu stiti, sa nu va rusinati a va cobor putin din naltimea voastra si plecndu-va urechea cu dragoste sa nu vi se para lucru nevrednic a nvata de la mine, cel mai din urma dect toti. Caci scris este: Daca se va descoperi celui mai mic, cel mai mare sa taca! (I Cor 14,30). De ce, deci, va ntreb eu, unul este mpietrit, iar altul lesnicios spre umilinta? Iata de ce, va raspund: pentru ca, cu voia sa unul este bun, iar altul rau. Cu stiinta sa, unul face cele rele, iar altul nu le face. Unul adica este rau, pentru ca face cu voia sa cele potrivnice, iar altul este bun ca face cu voia sa cele placute lui Dumnezeu. Daca vei lua aminte, vei vedea ca totdeauna oamenii s-au facut buni din rai si rai din buni prin aceste trei: cu voia, cu cugetul si cu fapta. [] Si cu dreptate: - Iata, de pilda, doi insi, care s-au lepadat de lume si care au acelasi mestesug, acelasi neam, aceeasi vrsta, poate sunt chiar frati. Au aceeasi fire si anume: aspri, nemilostivi, cruzi, iubitori de trup si de argint, care deopotriva au facut tot felul de rautati si viclenii si care au intrat mpreuna n acelasi timp n locul cel de nevointa al vietii calugaresti. Unul din ei, cu credinta fierbinte si cu srguinta, savrseste toata fapta cea buna si se opreste de la toate cele rele, iar celalalt se face si mai rau dect era nainte de a se lepada de lume. De ce nau facut ei amndoi faptele cele bune, ntocmai precum le facusera pe cele rele? Oare nu cu voia sa cea buna a sufletului sau, unul a rabdat toata nevointa cea dupa Dumnezeu? Si chiar de la intrarea n manastire si de la lepadarea de lume a luat aminte la Dumnezeiestile Scripturi si singur a ales sa faca cele bune, urmnd barbatilor celor mai sporiti si unindu-se cu ei n posturi si

rugaciuni, n cereri, n tacerea limbii, n umilinta si lacrimi, departndu-se de bucatele cele dulci si de vorbele cele fara de vreme, ferindu-se de mnie, de asuprire si de strigare, rabdnd cu durere ocarile, necazurile si strmtorarea, alegnd lucrurile cele mai proaste si mai urte, negraind mpotriva, nici crtind cnd i se porunceste, ci pe toate savrsindu-le cu srguinta, totdeauna cautnd locul cel mai de pe urma si socotindu-se pe sine mai prost dect toti. Pe scurt graind, a mplinit cu cunostinta toate cte ne nvata Dumnezeiestile Scripturi ca sa dobndeasca mila si iertarea rautatilor de mai nainte si sa afle ndrazneala naintea lui Dumnezeu. Iar celalalt, cu asezarea cea rea a sufletului sau, a facut pe toate cele potrivnice si a ramas rau, cum era mai nainte de a se lepada de lume, ca sa nu zic mai rau de cum era. Deci nu din fire, precum cred unii, ci din voia sa se face omul fie smerit si plecat spre umilinta, fie mpietrit la inima, ntunecat si fara umilinta. Caci, spune-mi mie: Cum se va umili cu sufletul sau va varsa lacrimi cel ce toata ziua umbla ncoace si ncolo si nu se ngrijeste nici de rugaciune, nici de citire, nici de liniste? Ci uneori vorbeste n vremea Sfintelor slujbe cu cei de alaturi, lipsindu-se de folos nu numai pe sine, ci si pe cei cu care vorbeste; alteori batjocoreste si ocaraste pe fratii cei mai evlaviosi, ba chiar si pe egumen. Cum va dobndi umilinta cel ce iscodeste toate lucrurile manastirii si nu numai lucrurile, ci si viata fie caruia? Ca zice catre frati: - Ieri am auzit cutare veste; sau: - Ai aflat ce a patit cutare? Sau: - Ai auzit de paguba cutaruia? Unul ca acesta cnd si va aduce aminte de rautatile sale, crezi ca o sa verse lacrimi macar la vreun necaz? Si cel ce iese afara de la slujba Utreniei, n vremea citirii Dumnezeiestilor Scripturi, si vorbeste cu altii vorbe nefolositoare, precum: Ai auzit ce a facut egumenul cutarui frate ... ?, acestea si mai multe dect acestea vorbind si ndeltnicindu-se cu fel de fel de brfeli, cnd va mai ajunge acesta sa-si mai cunoasca pacatele si sa se caiasca? Cum se va mai gndi la lacrimi si cum va plnge fierbinte pentru sine, chiar daca ar trai si o suta de ani n chipul calugaresc, cel ce nu ia aminte la cuvintele cele insuflate de Dumnezeu, nu pune ngradire buzelor sale, nu-si ntoarce urechea de la vorba desarta si nu-si aduce aminte de raspunsul cel mai de pe urma si de nfricosata Judecata, cum vom sta goi si descoperiti dinaintea lui Dumnezeu si vom da raspuns pentru cele ce am facut n viata. Cel ce umbla numai dupa ntietate si o cauta si la biserica si la mese si pentru ea de-a pururi se cearta si se mhneste, cum se va mhni vreodata pentru sufletul sau si cum va plnge cu amar naintea lui Dumnezeu? [] Astfel, fara cainta si cu nesimtire merge la Dumnezeiestile adunari ale slujbelor, mpreuna cu fratii, barbatii cei duhovnicesti si cinstitorii de Dumnezeu si iese de acolo fara nici un folos, fara sa simta vreo schimbare n bine, cum daruieste Dumnezeu celor ce se nevoiesc cu umilinta. si nchipuie ca-i de ajuns numai att: sa nu lipseasca de la Utrenie, Vecernie si de la Ceasuri. Asa de marginiti sunt n savrsirea faptelor bune si n desavrsirea vrstei celei dupa Hristos! Am vazut pe unii stapniti de atta amagire, nct se pazesc numai sa nu cada n vreun pacat trupesc de desfrnare, iar de cele ce se fac n ascuns sau le cugeta n taina inimii nu se feresc deloc, socotind ca se vor mntui numai cu prezenta asa oarecum la slujbele bisericesti, fara alta lucrare, precum curatia cugetelor, tacerea buzelor, privegherea, nfrnarea, saracia cea duhovniceasca, smerenia, dreptatea si dragostea. Dar, nu este asa! Dumnezeu nu cauta la fata, nici numai la podoaba obiceiurilor celor din afara, nici la strigatele noastre, fratilor, ci la inima zdrobita si smerita, pasnica si plina de frica de Dumnezeu, ca zice: Spre cine vo i cauta, fara numai spre cel blnd si smerit, care se cutremura de cuvintele Mele?. [] Oare de ce v-am spus toate astea, fratilor? Ca sa va arat ca cel care-si petrece astfel viata, niciodata nu poate slobozi lacrimi din ochi. Caci cum ar putea plnge cel ce de-a pururea slujeste pntecelui si necurmat se ngrijeste, ca pagnii, ce sa mannce sau ce sa bea,

supunndu-se dulcetii gtlejului ca unei stapne? Dar sa zicem ca cineva (alt calugar) nu face cele de mai sus; nu se duce la chilia altuia si nici pe altul nu primeste n chilia sa si nu sufera nici saturarea de pntece, nici bautura, nici vorba desarta ci, ncuind usa sta singur n chilie. nsa ce folos are, daca lucrarea lui nu este duhovniceasca, nici cu stiinta; ci sade citind ca sa nvete pe de rost ceva, ca s-o poata spune altora n vremea slujbei sau prietenilor care vor veni la el, ca sa se arate stiutor! Sa zicem, nsa, ca nu pentru aceasta citeste Dumnezeiestile Scripturi, ci pentru folos si ca sa cunoasca cuvntul lui Dumnezeu. Pe urma sta la rugaciune si zice doi psalmi, sau trei, sau zece, sau o suta si tot asa face multe nchinaciuni, si, savrsindu-le, se culca, fara sa mai faca ceva. Spune-mi, ce folos are el numai din aceasta lucrare, daca nu creste n sufletul sau si rodul rugaciunii si al citirii prin lacrimile pocaintei, care este: nepatimirea, smerita cugetare, blndetea, cunostinta si ntelepciunea Duhului lui Dumnezeu; roade pe care fiecare le cstiga potrivit cu osteneala ce o depune la lucrarea duhovniceasca a poruncilor lui Dumnezeu? Daca cel ce lucreaza dupa parerea sa, sau se osteneste cu fatarnicie, nu cstiga aceste roade, nseamna ca rugaciunea si lucrarea lui nu este dupa Dumnezeu, ci numai spre placerea oamenilor si deci pe dreptate se lipseste de cele mai bune si mai nalte. [] De asemenea, nimeni nu va putea dovedi din Dumnezeiestile Scripturi ca, fara de lacrimi si fara de umilinta, s-a curatit vreun om cndva sau s-a facut Sfnt sau a luat Duh Sfnt, sau a vazut pe Dumnezeu sau a cunoscut ca L-a primit n sine sau L-a simtit salasluindu-Se n inima sa, fara sa fi mers mai nainte pocainta si umilinta si fara sa fi varsat lacrimi nesecate, asemenea izvoarelor de-a pururi curgatoare care spala casa sufletului, roureaza si racoresc sufletul cel cuprins de focul cel neapropiat. Deci, cei ce spun ca nu este cu putinta a plnge si a lacrima n fiecare noapte si zi, dovedesc ca sunt goi de toata fapta buna. Daca Sfintii nostri Parinti zic si hotarasc ca: cel ce voieste sa-si taie patimile, cu plnsul le taie pe ele, iar cel ce voieste sa agoniseasca fapte bune tot prin plns le cstiga, apoi este foarte limpede ca cel ce nu plnge totdeauna, nici patimile nu le taie si nici fapte bune nu face, chiar daca i se pare lui ca le face. [] De aceea, o, fratilor, nainte de toate si mpreuna cu toate sa avem pocainta si plnsul unit cu dnsa si lacrimile care urmeaza plnsului. Ca nu se poate nici plns fara pocainta, nici lacrimi fara plns, ci toate aceste trei sunt legate unele de altele si una fara cealalta nu se arata. Deci sa nu zica cineva ca nu poate plnge totdeauna, ca cel ce zice acestea, zice ca si pocainta nu este posibila totdeauna, si rastoarna astfel toate Dumnezeiestile Scripturi, ca sa nu zic nsasi porunca Domnului, care zice: Pocaiti-va, ca s-a apropiat mparatia Cerurilor (Mt 3,2); si iarasi: Cereti si se va da voua, cautati si veti afla, bateti si se va deschide voua (Mt 7,7). Daca nu este cu putinta totdeauna a te pocai, a plnge, a lacrima, apoi cum veti zice ca se poate vreodata ca omul stricacios sa cugete smerit, sa se bucure totdeauna, sa se roage nencetat si sa-si curete inima de patimi si de gnduri rele, spre a vedea pe Dumnezeu? Nicidecum! Astfel te afli n rndul celor necredinciosi, nu a celor credinciosi. Ca daca Dumnezeu a zis si de-a pururi striga ca acestea sunt cu putinta sa le facem, iar tu graiesti mpotriva si te mpotrivesti Lui, zicnd ca nu sunt cu putinta, cu nimic nu te deosebesti de cei necredinciosi. Voiesti ca niciodata sa nu te mpartasesti fara lacrimi? Fa pe cele ce le citesti si le cnti n fiecare zi si atunci vei putea face nencetat si acest lucru. Si care sunt acestea? Daca nu le stii asculta pe cel, ce zice: Ca nu auzitorii Legii sunt ndreptati la Dumnezeu, ci cei ce mplinesc Legea se vor ndrepta. Si ca sa nu lungesc cuvntul, ti aduc aminte de spusele lui David, care zice: Nu ma voi sui n asternut, nu voi da somn ochilor mei si genelor mele dormitare, nici odihna tmplelor mele, pna ce voi afla locul Domnului, locasul Dumnezeului lui Iacov (Ps 131,4-5). Si iarasi: Nu este pace n oasele mele, din pricina pacatelor mele. Ca faradelegile mele

au covrsit capul meu, ca o sarcina grea s-au ngreuiat peste mine. mputitu-s-au si au putrezit ranile mele din pricina nebuniei mele; chinuitu-m-am si m-am grbovit pna n sfrsit, toata ziua mhnindu-ma umblam. Necajitu-m-am si m-am smerit foarte, racnit-am din suspinarea inimii mele (Ps 37,3-6,8). Si: Asemanatu-m-am cu pelicanul din pustie, facutu-m-am ca corbul de noapte n loc nelocuit. Ca cenusa ca pinea am mncat si bautura mea cu plngere am amestecat. (Ps 101,7,10). Ostenit-am ntru suspinul meu, spala-voi n toate noptile patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda (Ps 6,6). Zice si Sfntul Ioan Scararul: Setea si privegherea au strmtorat inima mea si fiind strmtorata au izvort ape. Iar cel ce voieste sa stie si celelalte care vorbesc despre aceasta, sa citeasca despre acestea n cartea lui si va nvata. Deci, daca si tu, cel ce le citesti sau le cnti sau le auzi la altii, citindu-le, le vei savrsi fara lipsa din toata inima, cu smerita cugetare si cu credinta, amin, ti binevestesc tie bucurie mare. Daca vei starui pna la moarte sa faci acestea, sa nsetezi, sa priveghezi, sa te supui si sa asculti fara mpotrivire si fara fatarnicie pe povatuitorul tau, suferind de la fratii cei mai prosti dect tine tot necazul, ocara, defaimarea, clevetirea; ba si batai si chinuri cu multumire si nepomenire de rau, si rugndu-te pentru dnsii, bucura-te si te veseleste cu negraita bucurie, ca nu numai seara si dimineata si la amiaza, ci si cnd mannci si bei, adeseori si stnd de vorba, si cnd cnti si cnd citesti si cnd te rogi si cnd te afli culcat va veni nsusi dumnezeiescul Har si te va povatui n toate zilele vietii tale; va calatori cu tine, va gazdui cu tine unde vei gazdui tu, va sluji mpreuna cu tine cnd slujesti, te va mngia si ti va usura durerile ostenelilor. Atunci vei cunoaste ca a zis cu multa dreptate Sfntul Simeon Studitul: sa nu ne mpartasim fara lacrimi si ca lucrul (acesta) este n adevar cu putinta si potrivit tuturor. Ca nu el, ci Duhul Sfnt a grait printr-nsul si a scris aceste cuvinte. Daca nimeni nu este fara de pacat, chiar numai o zi de-ar fi viata lui, si daca nimeni nu poate avea inima curata, prea limpede este ca nici fara pocainta si fara lacrimi nu trebuie sa treaca nici o zi din viata omului. Daca n-are lacrimi, macar este dator sa le caute din toata puterea si din tot sufletul. Altfel nu poate sa fie fara de pacat si cu inima curata. Daca cineva, stiindu-si multimea pacatelor si greutatea greselilor, nu voieste sa se culce pe jos, sa privegheze si sa-si vindece ranile poftei sale patimase si ale cugetelor care l duc la nesimtire, care s-au mputit si au putrezit din lenevirea si neplecarea lui, ceea ce este o mare nebunie, cum se va cutremura el de osnda si de judecata cea asteptata de cei pacatosi, si cum va plnge ntru durerea inimii sale? Daca nu voieste omul sa rabde, ostenindu-se si grbovindu-se pna la sfrsit, sa umble ziua si noaptea, mhnindu-se si necajindu-se, sa se smereasca n toate, sa racneasca ntru suspinarea inimii lui, facndu-se ca o pasare singuratica pe acoperisuri, sa se asemene cu pelicanul din pustie, sa devina cu asezarea sufletului strain fata de toti cei din manastire si din lume, fara ndrazneala fata de cei mari si de cei mici, sa se osteneasca cu suspin, sa mannce cenusa cu pinea si cu bautura sa, s-o amestece cu plngerea, cum va putea o, fratilor, vreodata, n fiecare noapte sa-si spele patul si asternutul sa-l ude cu lacrimi? Cu adevarat, nicidecum! Si nu numai ca nu va vedea la sine niciodata lacrimi, dar nici n vremea rugaciunii nu le va afla, nici loc nu va putea sa gateasca Domnului, nici salasluire vrednica Dumnezeului lui Iacov, Care este Hristos Domnul, Mntuitorul si Dumnezeul nostru. Si daca pe acestea nu le va face bine, adica nu se va cumineca cu lacrimi si cu vrednicie, apoi nu va primi n sine pe mparatul si Dumnezeu, chiar daca si numai o data pe an ar face acest lucru. Ca Sfintele se cade totdeauna sa fie numai celor sfinti. Aceste cuvinte: Sfintele Sfintilor, unii le propovaduiesc si le striga tare, si o, macar de le-ar auzi si ei, iar altii, cnd le aud zic: Ce? Cel ce nu este sfnt este si nevrednic?. Da, nevrednic, cel ce nu-si marturiseste totdeauna cele ascunse ale inimii sale, cel ce nu face pocainta

adevarata pentru ele si pentru cele gresite din nestiinta, cel ce nu plnge de-a pururi si nu se mhneste si nu face cu rvna cele zise mai sus, acela nu este vrednic. Iar cel ce face toate acestea este foarte vrednic sa se mpartaseasca cu Dumnezeiestile Taine, nu numai la praznice, ci si n fiecare zi, si ndraznesc sa zic chiar de la nceputul pocaintei si al ntoarcerii sale. Pentru ca cel ce face acestea pna la sfrsitul vietii sale, traind n smerenie si cu inima frnta, este iertat. Daca asa este si asa face, se lumineaza la suflet n fiecare zi, cu ajutorul Sfintelor Taine, si, n scurta vreme, ajunge la desavrsita curatenie si sfintenie. Altfel nu este cu putinta a spala si a curata vasul nostru cel ntinat si casa noastra cea pngarita. Mai mult dect att nici nu am putea nvata, nici din Dumnezeiestile Scripturi, nici din lucrare. Apostolul ne spune necontenit: Sa se ispiteasca omul pe sine si asa sa mannce din pine si sa bea din pahar. Ca cel ce mannca si bea cu nevrednicie Trupul Domnului, si mannca si bea lui-si osnda. Si iarasi: Cel ce cu nevrednicie mannca Trupul si bea Sngele Domnului, nesocotind Trupul Domnului, vinovat va fi de Trupul Domnului (I Cor 11,27-29). Si daca cel ce nu arata roade vrednice de pocainta este mustrat si vadit de toata Scriptura cea de Dumnezeu insuflata ca este nevrednic, spune-mi cum va putea cineva fara lacrimi sa se curateasca si sa se mpartaseasca cu vrednicie cu Sfintele Taine? Caci acestea (lacrimile) sunt cel dinti rod al pocaintei. Si dupa cum urta scurgere a trupului si ndulcirea inimii cu vreo patima este un fel de jertfa pe care noi o aducem diavolului, tot asa si lacrimile varsate din durerea inimii sunt o jertfa bine primita Stapnului si curata necuratia acelei dulceti patimase. Aratnd acest lucru, David zicea: Jerfta (bine placuta) lui Dumnezeu este duhul umilit, inima nfrnta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps 50,18). Si cu dreptate; ca astfel deprinzndu-se sufletul, si smerindu-se totdeauna, nu va petrece nici o zi fara lacrimi, precum a zis David: Spala-voi n toate noptile patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda (Ps 6,6). Pentru aceasta, va rog pe voi, parintilor si fratilor, fiecare cu rvna sa-si iscuseasca n acestea sufletul, care, astfel umilindu-se si schimbndu-se, sa se faca putin cte putin izvor care varsa ruri de lacrimi si de umilinta. Iar daca nu ne vom srgui astfel sa ne curatim, ci vom umbla n lenevire, n trndavie si slabanogire, eu, pentru crutarea dragostei voastre, nu voi zice ceva apasator, ci numai att: chiar daca cineva se va mpartasi vreodata cu lacrimi, adica va plnge fie naintea Dumnezeiestii Liturghii, fie n timpul Sfintei Liturghii, fie chiar n vremea mpartasirii cu cele Dumnezeiesti, nsa n celelalte zile si nopti nu se srguieste sa faca acest lucru, de nici un folos nu-i va fi faptul ca a plns o data. Ca numai cu atta nu ne facem vrednici si nu ne curatim degraba, ci totdeauna si nencetat trebuie sa plngem, pna la moarte, precum nsusi Stapnul ne-a poruncit, zicnd: Pocaiti-va, cereti, cautati si bateti. Pna cnd? Pna ce veti lua, veti afla si vi se va deschide. Ce anume? mparatia Cerurilor. Ca, pocainta aceasta care se face necontenit si pna la moarte, precum am zis, cu osteneala si cu necaz, ncetul cu ncetul ne face sa varsam lacrimi amare, care spala si curata ntinaciunea si spurcaciunea sufletului. Abia dupa acestea vine pocainta cea curata si lacrimile cele amare se fac dulci si bucuria nencetata se naste n inimile noastre si ne face sa vedem stralucirea cea nespusa. Pe care de nu ne vom nevoi cu toata srguinta sa o ajungem si s-o primim, duhovnicestilor Parinti si frati, nu ne vom putea izbavi de toate patimile, nu vom putea agonisi deloc faptele cele bune, nu vom putea cu vrednicie si cu lacrimile cele dupa Dumnezeu sa ne mpartasim totdeauna cu Dumnezeiestile Taine, nici sa vedem dumnezeiasca Lumina, Care se afla mpreuna cu ele. Nici inima curata nu vom avea vreodata, nici Sfntul Duh nu Se va salaslui cunoscut n noi, nici nu ne vom nvrednici ca Sfintii sa vedem pe Dumnezeu: nici aici, nici dincolo, daca ne ducem orbi. Ci, precum zice Sfntul Grigorie, Cuvntatorul de Dumnezeu:

Asa de departe vom fi de vederea aceea, potrivit cu orbirea cea de aici a fiecaruia dintre noi, pe ct ne-am lipsit de buna voie de Lumina Lui n viata aceasta de acum. Fie ca toti curati sa ne facem si, dupa ce ne vom curati, sa ne nvrednicim a-L vedea pe El. Ca, cei ce pleaca din aceasta viata fara de aceste doua, nu stiu ce se va hotar pentru dnsii. Iar ceea ce este necunoscut, este si nesigur si nenadajduit si neadeverit. Caci, cei ce nu au inima ntarita cu acest dar, de la nimeni altul nu vor putea cstiga nadejdea cea nerusinata. Si cel ce nu o are pe aceasta, prin ce altceva va fi rapit n vazduh spre ntmpinarea Domnului mpreuna cu Sfintii? Si cu ce vom putea aprinde atunci candela noastra, daca aici ea este stinsa? Unde-i untdelemnul si de unde se va putea lua atunci? Si cu ce foc o vom aprinde, spune-mi? De unde sau cum vom avea atunci candelele luminate ca sa ntmpinam pe Mirele? Ca, desteptndune ca din somn ndata vom alerga sa-L ntmpinam, precum stiti. Deci, daca zacnd si salasluind n morminte ne va destepta glasul trmbitei, daca nu vom avea de pe acum sufletele aprinse ca niste faclii, ci vom avea doar o mica si putina lumina, ct numai sa nu se stinga, sau chiar deloc, dupa glasul Evangheliei, de unde vom gasi atunci, sa le aprindem pe cele stinse de tot, sau sa mai adaugam putin la cele gata sa se stinga din lipsa untdelemnului? Cu adevarat, nu vom afla nimic si de nicaieri. De aceea, sa ne srguim de pe acum sa le aprindem luminat prin pocainta si lacrimi, ca la nviere sa ntmpinam straluciti pe Mirele Cel stralucit si sa intram mpreuna cu Dnsul ntru mparatia Cerurilor si sa dobndim bunatatile cele vesnice. [] Sfntul Simeon Noul Teolog, nvataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003 Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim