1.1.

Elementele impozitului

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale, cat si de contribuabili. Printre elementele impozitului se numara: subiectul (platitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plata, etc. Subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. De exemplu, la impozitul pe salariu, subiect al impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit -; agentul economic, la impozitul pe succesiune - mostenitorul (mostenitorii) etc. In reglementarile fiscale, ca si in vorbirea curenta, subiectul impozitului este denumit contribuabil. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. . In realitate, sunt frecvente cazurile in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse cai si mijloace pentru a transpune, intr-o masura mai mare sau mai mica, impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in sarcina altora. Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi venitul sau averea. In cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii il constituie profitul, la impozitul pe salarii -;salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe donatiuni -; bunurile mobile si imobile care fac obiectul donatiei, deci, altfel spus, averea donata etc. In cazul impozitelor indirecte, materia supusa impunerii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat etc. Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul: din venit sau din avere. In cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa. In schimb, la impozitele pe avere nu intotdeauna exista o asemenea coincidenta, deoarece, de regula, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai arareori acesta diminueaza substanta averii propriu-zise. . Unitatea de impunere se foloseste pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem intalni: unitatea monetara, metrul patrat de suprafata utila, hectarul de teren, bucata, kilogramul, litrul, etc Cota impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei imozabile si determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege, atrage dupa sine obligatia contribuabililui de a plati si majorari de intarziere. Prin lege sunt prevazute si alte sanctiuni care se aplica contribuabililor rai platnici, cum sunt: popriri (de exemplu, pe salarii), sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului neachitat la termen etc.

1.2 Principiile impunerii

Fundamentarea aezrii i perceperii impozitelor se realizeaz pe baza principiilor de echitate fiscal, de politic financiar, de politic economic i social. a. Principiul echitii fiscale presupune ca la venituri comparabile i de aceeai natur s se plteasc impozite egale. Echitatea n suportarea impozitelor se realizeaz prin aplicarea anumitor msuri: aprobarea unui minim neimpozabil, n vederea protejrii persoanelor cu venituri reduse; stabilirea unor reguli generale cu privire la aezarea i calcularea impozitelor; fundamentarea impozitelor pe baza mrimii venitului i a situaiei personale a pltitorului. Sarcinile fiscale se repartizeaz pe baza criteriului de echitate orizontal i a criteriului de echitate vertical. Echitatea orizontal urmrete asigurarea egalitii n faa impozitului i se realizeaz atunci cnd contribuabilii cu situaii familiale i venituri similare pltesc acelai impozit . Echitatea vertical urmrete realizarea egalitii prin impozit i presupune diferenierea impozitului, n funcie de capacitatea contributiv a unei persoane. Echitatea se mai realizeaz i prin sistemul cotelor de impozitare. Se cunosc mai multe feluri de impunere, i anume: impunere n sume fixe i impunere n cote procentuale(proporionale, progresive i regresive). Impunerea n sume fixe sub forma unei dri pe locuitor (cunoscut i sub numele de capitaie), nu ine seama de mrimea venitului, a averii i nici de situaia personal a contribuabilului. O asemenea impunere s-a practicat n ornduirea feudal i la nceputul celei capitaliste i a fost nlocuit, ntruct nu a rspuns principiului de echitate fiscal. Impunerea n cote procentuale proporionale presupune aplicarea aceleiai cote de impozit, indiferent de mrimea materiei impozabile,meninndu-se aceeai proporie ntre mrimea venitului (averii) i mrimea impozitului datorat. Aceast impunere corespunde principiului egalitii contribuabililor n faa impozitelor i se practic, att n cazul unor impozite directe (de exemplu, n cazul impozitului pe profit), ct i n cazul impozitelor indirecte (taxa pe valoare adugat, taxe vamale etc.). ns, impunerea n cote procentuale proporionale nu are n vedere faptul c puterea contributiv a diferitelor persoane crete pe msur ce obtin venituri mai mari sau posed averi mai importante. Impunerea n cote procentuale progresive se caracterizeaz prin creterea cotei impozitului odat cu creterea materiei impozabile. Impunerea progresiv mbrac dou forme, i anume: impunere n cote progresive simple (globale) cnd se aplic aceeai cot de impozit asupra ntregii materiei impozabile ce aparine unui subiect al impozitului. Impozitul de plat se determin ca produs ntre mrimea materiei impozabile i cota de impozit corespunztoare acesteia. Dei aceasta impunere are la baz creterea cotei de impozit pe msura sporirii mrimii materiei impozabile prezint neajunsul c dezavantajeaz contribuabilii care obin venituri al cror nivel se situeaz la limita imediat superioar celei pn la care acioneaz o anumit cot de impozit. impunere n cote progresive compuse (pe trane) presupune divizarea materiei impozabile ce aparine unui contribuabil pe trane, fiecreia corespunzndu-i o anumit cot de impozit. Impozitul de plat se determin prin nsumarea impozitelor pariale calculate pentru fiecare tran a materiei impozabile respective. Aceast impunere nltur neajunsul pe care-l prezint impunerea n cote 2

progresive simple. Cotele progresive compuse se aplic n special, la impunerea veniturilor obinute de persoanele fizice. Impunerea n cote procentuale regresive presupune reducerea procentului din venitul perceput sub form de impozit pe msur ce venitul crete. Acest tip de impunere este practicat la impozitele indirecte. De pild, n cazul unor taxe, cota procentual scade pe msura creterii contravalorii serviciilor. b. Principii de politic financiar Din punct de vedere al politicii financiare, impozitul presupune un randament fiscal ridicat, stabilitate, elasticitate i simplitate. Asigurarea unui randament fiscal ridicat necesit ndeplinirea urmtoarelor condiii: impozitul s aib un caracter universal. Aceasta nseamn c toate persoanele fizice sau juridice care obin venituri din aceeai surs sau care posed acelai gen de avere s plteasc impozit. De asemenea, universalitatea impozitului presupune ca ntreaga materie impozabil ce apartine unei persoane sa fie supus impozitrii; s nu existe posibilitatea de sustragere de la impunere a unei pri din materia impozabil; mrimea cheltuielilor privind aezarea i perceperea impozitelor s fie ct mai redus. Prin prisma practicii se constat c, n cazul unor impozite, aceste condiii nu sunt respectate existnd diverse posibiliti de sustragere de la plata impozitului. Randamentul fiscal al unui impozit se apreciaz fie prin maximizarea mrimii sale la un cost dat, fie prin minimizarea costului de gestiune la un randament propus. Asigurarea randamentului fiscal depinde de aplicarea principiilor i a normelor juridice pe o perioad mai mare de timp. Stabilitatea impozitului necesit ca randamentul acestuia s rmn constant i s nu depind de evoluia vieii economice. Prin urmare, randamentul impozitului nu trebuie s creasc n condiiile sporirii volumului produciei, investiiilor i a veniturilor i nici s scad n condiiile reducerii volumului acestora. n realitate, ncasrile din impozite nu prezint stabilitate datorit evoluiei oscilante a produciei, desfacerilor, investiiilor, care la rndul lor influeneaz n acelai sens dinamica produsului intern brut. Elasticitatea impozitului presupune ca volumul ncasrilor din impozite s poat fi adaptat n permanen la necesitile de resurse financiare ale statului. Prin urmare, atunci cnd se nregistreaz o cretere a cheltuielilor bugetare este necesar ca volumul ncasrilor din impozite s creasc i invers. n toate rile lumii se constat o cretere continu a cheltuielilor publice, ceea ce implic necesitatea sporirii volumului ncasrilor din impozite. Impozitul are nevoie de o anumit flexibilitate pentru a se adapta la factorii conjuncturali. Dac baza de impozitare este sensibil la evoluia activitii economice, impozitul poate s reprezinte un instrument de stabilizare economic. Impozitul necesit o anumit simplitate prin care s asigure administrare eficient, acceptare de ctre contribuabili i transparen. c. Principii de politic economic i social Impozitul reprezint att un mecanism de procurare a veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice ct i un instrument de impulsionare a dezvoltrii unor activiti, de stimulare sau reducere a produciei ori a consumului unor marfuri, de influenare a relatiilor de comer exterior. n vederea realizarii principiilor de politic economic se pot adopta anumite msuri: reducerea impozitelor directe pentru a stimula acumularea de capital i investiiile, atragerea investiiilor strine, realizarea unor aciuni economice; scutirea de plata unor impozite i taxe; aplicarea unor taxe vamale ridicate sau reduse; restituirea parial sau integral a impozitelor aferente mrfurilor exportate, etc. Impozitul constituie o variabil a politicii bugetare prin care statul acioneaz pentru a realiza stabilizarea conjunctural a economiei naionale. n unele state, prin impozitele practicate se urmarete i realizarea unor obiective sociale, cum ar fi: ncurajarea sau reducerea natalitii (prin micorarea sau majorarea poverii fiscale a familiilor); 3

limitarea consumului unor produse dunatoare sntii (majorarea accizelor la tutun i buturi alcoolice); stimularea contribuabililor la aciuni caritabile( prin deducerea, in anumite limite, din venitul impozabil a sumelor folosite n acest scop); etc.

Rata fiscalitatii
Fiscalitatea general se refer la raportul dintre veniturile fiscale ncasate la buget i produsul intern brut, iar fiscalitatea local reflect ponderea impozitelor i taxelor locale n veniturile contribuabililor. Fiscalitatea are urmtoarele obiective principale: s asigure resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice; fiscalitatea este chemat s influeneze i asupra repartiiei veniturilor, contribuind la realizarea echitii n suportarea sarcinilor fiscale; fiscalitatea trebuie s stimuleze interesul agenilor economici pentru realizarea unor aciuni economice i al populatiei n realizarea unor venituri. fiscalitatea constituie un mijloc de dezvoltare a responsabilitii ceteanului fa de cerinele publice i de administrare a resurselor publice. Prin intermediul impozitelor i taxelor particip la formarea fondurilor financiare publice: regiile autonome, societile comerciale, organizaiile cooperatiste, asociaiile cu scop lucrativ, persoanele fizice, persoanele juridice i fizice nerezidente. Gradul de fiscalitate la nivelul economiei naionale se stabilete ca un raport procentual ntre ncasrile la buget sub forma impozitelor i contribuiilor sociale, pe de o parte, i produsul intern brut, pe de alt parte. Gradul de fiscalitate la nivelul economiei naionale depinde de sfera prelevrilor obligatorii ce se iau n calculul indicatorului de fiscalitate. n sens larg, gradul de fiscalitate (sau rata presiunii fiscale) la nivel macroeconomic poate fi exprimat ca raport ntre ncasrile la buget sub forma impozitelor i contribuiilor sociale, pe de o parte, i P.I.B., pe de alt parte. n sens restrns, gradul de fiscalitate se reflect prin raportul procentual dintre ncasrile la buget sub forma impozitelor i P.I.B. n practic, se ntlnesc i ali indicatori de msurare a gradului de fiscalitate, printre care: Rata fiscalitii consolidate, care elimin anumite prelevri cu scopul de a determina mai exact partea de venituri fiscale destinat finanrii activitii administraiilor publice; Rata fiscalitii nete, care elimin din prelevrile obligatorii partea redistribuit direct agenilor economici i persoanelor fizice, n special sub forma subveniilor pentru ntreprinderi i a prestaiilor sociale pentru familii. La nivel de individ, gradul de fiscalitate (sau presiunea fiscal individual ) reprezint raportul dintre totalul prelevrilor obligatorii suportate de ctre contribuabil i totalul veniturilor realizate. Presiunea fiscal individual exprima povara fiscal pe care contribuabilul este nevoit s o suporte n cursul unei perioade de timp (lun, an). Influena pe care o exercit impozitul asupra venitului se poate reflecta cu ajutorul ratei marginale a impunerii (R), respectiv a raportului dintre creterea impozitului (I) i creterea venitului (V).

R=
4

I V

Rata medie a impozitului rezult ca un raport ntre impozitul pltit (Ip) i totalul venitului(V) realizat de o persoan: I = Ip / V. Gradul de fiscalitate poate fi urmrit i la nivel microeconomic (Gfm) prin raportul procentual ntre prelevrile obligatorii (Pob) i valoarea adugat (Vad), conform relaiei:
Gfm = Pob 100 Vad

La nivelul agentului economic, problema fiscalitii trebuie analizat att prin prisma ponderii prelevrilor obligatorii n valoarea adugat, ct i n funcie de structura prelevrilor obligatorii (impozitul pe profit, contribuia pentru asigurrile sociale, contribuia pentru omaj, impozitul pe cldiri, pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport etc.). ntre nivelul presiunii fiscale i activitatea economic exist o strns legtur, i anume: o fiscalitate ridicat determin reducerea activitii de producie i de investiii a agenilor economici, reducerea cererii de mrfuri i servicii, frnarea creterii economice. Dimpotriv, o fiscalitate moderat impulsioneaz activitatea de producie, investiiile, cererea de mrfuri i servicii, stimuleaz creterea economic.

ASEZAREA SI PERCEPEREA IMPOZITELOR Asezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operatiuni succesive, constand in stabilirea marimii obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului si perceperea (incasarea) impozitului. 2.4.1. STABILIREA OBIECTULUI IMPOZABIL Aceasta operatiune are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea sa poate fi supuse impunerii, este necesar mai intai ca organele fiscale sa constate existenta de fapt a acestora, iar apoi sa procedeze la evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile isi propune sa determine dimensiunea acesteia, ceea ce se poate rezaliza apeland fie la metoda evaluarii directe bazate pe perzumptie, fie la metoda evaluarii directe, bazate pe probe. Metoda evaluarii indirecte cunoaste trei variante de realizare: evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil; evaluarea forfetara; evaluarea administrativa. Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil, specifica impozitelor de tip real, permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa se ia in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar erau folosite drept criterii pentru stabilirea marimii obiectului impozabil: suprafata de teren, cu sau fara luarea in considerare a destinatiei acesteia; numarul animalelor din gospodarie; cantitatea de samanta utilizata; pretul pamantului; arenda etc. Aceasta evaluare este simpla si putin costisitoare. In schimb ea prezinta dezavantajul ca nu permite stabilirea cat de cat exacta a marimii obiectului impozabil, ceea ce se rasfrange negativ asupra echitatii fiscale. Evaluarea forfetara consta in acea ca organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. Nici in acest caz nu sunt create premisele necesare pentru stabilirea cu exactitate a valorii obiectului impozabil. 5

Evaluarea administrativa are caracteristic faptul ca organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza elementelor (date) pe care le au la dispozitie. In masura in care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea facuta de organul fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentand argumentele de rigoare. Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante de realizare: evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane; evaluarea pe baza declaratiei platitorilui de impozit. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane consta in aceea ca marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise pe care o terta persoana, care cunoaste aceasta marime, este obligata prin lege sa o depuna la organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a platit muncitorilor si functionarilor sai, chiriasii declara chiria achitata proprietarului etc. Avantajul acestei modalitati de evaluare il reprezinta faptul ca elimina, in cea mai mare parte posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila, deoarece terta persoana care declara venitul nu este interesata sa ascunda adevarul. Utilizarea acestei evaluari este insa limitata, doarece la ea nu se poate apela decat in cazul anumitor venituri. Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului (platitorului) se relalizeaza cu participarea directa a subiectului impozitului. Contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa incheie un bilant fiscal, sa intocmeasca si sa intemeieze organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile pe care le realizeaza si cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea acestora, respectiv averea pe care o poseda. Pe baza acestei declaratii, organele fiscale procedeaza la stabilirea marimii materiei impozabile. Aceasta modalitate de realizare a evaluarii are o aplicabilitate mai larga, insa prezinta neajunsul ca face posibila sustragerea de la impunere a unei parti insemnate din materia impozabila. Acest lucru este posibil prin intocmirea unor declaratii nesincere si prin inposibilitatea organelor fiscale de a controla - in conditiile existentei secretului comercial-;bancar -; realitatea tuturor datelor mentionate in declaratii. 2.4.2. DETERMINAREA CUANTUMULUI IMPOZITULUI Dupa stabilirea obiectului impozabil, se trece la calcularea impozitului propriu-zis. In functie de modul de stabilire, distingem: impozite de repartitie; impozite de cotitate. Impozitele de repartitie s-au practicat in perioada feudalismului si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului si s-au caracterizat prin faptul ca statul, in functie de nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii. Aceasta suma era apoi repartizata pe unitati administrativ-teritoriale, iar la unitatea de baza (de exemplu, comuna) avea loc defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite. Prin modul lor de stabilire, impozitele de repartitie prezentau mari variatiuni de la o unitate administrativteritoriala la alta, faza existenta unei justificari economice. Deci, in cazul acestor impozite nu poate fi vorba de respectarea cerintelor echitatii fiscale. Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos in sus, prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare platitor in parte. Astfel, impozitele de cotitate inlatura, in cea mai mare parte, neajunsurile specifice impozitelor de repartitie, deoarece ele se stabilesc, de regula, in functie de marimea obiectului impozabil si tinandu-se cont de situatia personala a platitorului impozitului. Legat de acest ultim aspect, se poate spune ca in unele tari se fac scazaminte din valoarea materiei impozabile in functie de numarul persoanelor aflate in intretinerea platitorului de impozit. In altele, 6

impozitul aferent marimii materiei impozabile se reduce sau se majoreaza in functie de starea civila si de numarul persoanelor ce compun familia platitorului de impozit. 2.4.3. PERCEPEREA IMPOZITELOR Odata stabilita marimea impozitului, organele fiscale trebuie sa aduca la cunostinta contrubuabililor cuantumul impozitului datorat statului si termenele de plata a acestuia. Dupa aceasta se trece la perceperea (incasarea) impozitelor. De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor: strangerea impozitelor datorate statului de catre unul din contribuabilii fiecarei localitati; incasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari (arandas); perceperea impozitelor de catre aparatul specializat (fiscal) al statului. Incasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat in perioada capitalismului ascendent si se utilizeaza si in prezent. In conditiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizeaza astfel: a) direct de catre organele fiscale de la platitor; b) prin stopaj la sursa; c) prin aplicarea de timbre fiscale. Incasarea impozitului de catre organele fiscale direct de la platitori cunoaste doua variante de realizare: a) cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului (in acest caz avem de-a face cu asa-numitul impozit portabil); b) cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite impozitul (este vorba de impozitul cherabil). Stopajul la sursa consta in aceea ca impozitul se retine si se varsa la stat de catre o terta persoana. De exemplu, intreprinderile si institutiile sunt obligate sa retina impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora si sa-l verse la bugetul statului. Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie si, deasemenea, pentru taxele privind actele certificatele si diferitele documente elaborate de notariate publice si de organe ale administratiei de stat. CLASIFICAREA IMPOZITELOR In practica financiara exista o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca forma, ci si in ceea ce priveste continutul lor. Pentru a sesiza mai usor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, financiar, social si politic, este necesara gruparea acestora pe baza unor criterii stiintifice. Dupa trasaturile de fond si de forma, impozitele pot fi grupate in impozite directe si indirecte. Impozitele directe se caracterizeaza prin faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice si juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. In cazul acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt, in intentia legiuitorului, una si aceeasi persoana, desi, practic, uneori acestea nu coincid. Daca tinem cont de criteriile care stau la baza asezarii impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate in: impozite reale; impozite personale. Impozitele reale se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale (pamant, cladiri, fabrici, magazine etc), facandu-se abstractie de situatia personala a subiectului impozitelor. Ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se aseaza asupra produsului brut al obiectului impozabil, fara a se face nici o legatura cu situatia sibiectului impozitului. Impozitele reale se gasesc sub forma impozitului funciar, impozitului pe cladiri, impozitului pe activitati 7

industriale, comerciale si profesii libere, impozitului pe capitalul mobiliar sau banesc. Impozitele personale se aseaza asupra veniturilor sau averii, in stransa legatura cu situatia personala a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute si sub denumirea de impozite subiective. Impozitele indirecte se percep cu prilejul vanzarii unor bunuri si prestarii unor servicii (transport, spectacole, activitati hoteliere etc), ceea ce inseamna ca ele vizeaza cheltuielile. In cazul impozitelor indirecte chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decat suportatorul acestora. Dupa forma pe care o imbraca, impozitele indirecte pot fi grupate in: taxe de consumatie; venituri de la monopolurile fiscale; taxe vamale; taxe de timbru si de inregistrare. Daca avem in vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate in: impozite pe venit; impozite pe avere; impozite pe consum (pe cheltuieli). In functie de scopul urmarit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate in: impozite financiare; impozite de ordine. Impozitele financiare sunt instituite in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului. Astfel de impozite sunt, in primul rand, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc. Impozitele de ordine sunt introduse, mai ales, pentru limitarea anumitor actiuni sau in vederea atingerii unui tel ce nu are caracter fiscal. De exemplu, prin instituirea unor taxe ridicate la vanzarea bauturilor alcoolice si a tutunului se urmareste limitarea consumului acestora avand in vedere efectul lor nociv asupra sanatatii persoanelor care le consuma. Dupa frecventa realizarii lor, impozitele se pot grupa in : impozite permanente; impozite incidentale. Impozitele permanente se incaseaza periodic (de regula, anual), iar impozitele incidentale se introduc si se incaseaza o singura data (de exemplu, impozitul pe avere sau pe profiturile exceptionale de razboi). Impozitele mai pot fi grupate si dupa institutia care le administreaza. Din acest punct de vedere, avem: in statele de tip federal: ? impozite federale; ? impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federatiei; ? impozite locale; in statele de tip unitar: ? impozite ale administratiei centrale de stat; ? impozite ale administratiei de stat locale. Clasificarea impozitelor de stat este prezentata sintetic in schema urmatoare : impozitul funciar impozitul pe cladiri Impozite reale impozitul pe activitati injdustriale, comerciale si profesii libere impozite impozitul pe capitalul directe mobiliar impozite pe impozit veniturile pe pers. fiz. venit Impozite pe Impozite veniturile personale soc. de capital 1)Dupa impozite pe trasaturile averea de fond si forma propriu-zisa impozit pe impozite pe avere circulatia averii 8

impozitul pe sporul de avere taxe de consumatie impozite venituri provenind de la monopolurile fiscale indirecte taxe vamale taxe de timbru si de inregistrare impozite pe venit 2. Dupa obiect impozite pe avere impozite pe cheltuieli impozite financiare 3. Dupa scopul urmarit impozite de ordine impozite permanente (ordinare) 4. Dupa frecventa cu care se realizeaza impozite incidentale (extraordinare) impozite federale in statele impozite ale statelor, regiunilor de tip federal sau provinciilor membre ale federatiei 5. Dupa institutia care le administreaza impozite locale impozite ale administratiei in statele centrale de stat de tip unitar impozite locale A1 impozite directe

1. Impozitul pe profit 2. Impozitul pe salarii 3. Alte impozite directe a. impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice, juridice si nerezidente b. impozitul pe profitul obtinut din activitati comerciale ilicite sau din nerespectarea legii privind protectia consumatorilor c. impozitul pe dividentele realizate de societatile comerciale d. impozitul pe onorariile avocatiilor si notarilor publici e. alte incasari din impozite directe 4. Contributii : a. contributia pentru pensia suplimentara
A2. Impozite indirecte :

1. Taxa pe valoare adaugata 2. Accize si impozite pe circulatie

9

3. Taxe vamale : a. taxe vamale de la persoane juridice b. taxe vamale si alte venituri incasate de la persoane fizice prin unitatile vamale 4. Alte impozite indirecte : a. majorari si penalitati de intarziere pentru venituri nevarsate la termen b. taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare c. taxe pentru activitatea de prospectiune, explorare si exploatare a resurselor minerale d. taxe judiciare de timbru e. taxe de timbru pentru contestatii si plangeri asupra sumelor constatate si aplicate prin acte de control sau de impunere ale Organelor Ministerului Finantelor f. taxe de timbru pentru activitatea notariala g. alte incasari din impozite indirecte

2. Caracterizarea generala a impozitelor directe Impozitele directe reprezinta forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat si in oranduirile precapitaliste, insa, o extindere si o diversi-ficare mai mare au cunoscut abia in capitalism. Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. Impozitul funciar Impozitul pe cladiri Impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere Impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc Impozite pe veniturile persoanelor fizice Impozite pe veniturile 10

Impozite reale

Impozite directe Impozite pe venit

societatilor de capital Impozite personale Impozite pe avere Impozite pe averea propriu-zisa Impozite pe circulatia averii Impozitul pe sporul de avere

Impozitele directe pot fi grupate in impozite reale si impozite personale. 3. Impozitele reale Impozitele reale se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale (pamantul, cladirile, fabricile, magazinele, etc.), facandu-se adstractie de situatia personala a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se asaza asupra produsului brut al obiectivului impozabil, fara a se face nici o legatura cu situatia subiectului impozitului. 4. Impozitele personale Impozitele personale se intalnesc sub forma impozitelor pe venit si pe avere, in stransa legatura cu situatia personala a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute si sub denumirea de impozite subiective. 4.1. Impozitele pe venit Impozitele pe venit sunt forma de baza a impozitelor personale si au putut fi introduse atunci cand s-a inregistrat o suficienta diferentiere a ve-niturilor realizate de diferite categorii sociale. Subiectele impozitului pe venit sunt persoanele fizice si cele juridice (societatile de capital) care realizeaza venituri din diferite surse. Impozitele pe profitul persoanelor juridice La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domi-ciliul sau rezidenta intr-un anumit stat, precum si cele nerezidente, care re-alizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele exceptii prevazute de lege. De la plata impozitului pe venit se acorda unele scutiri, astfel in mod frecvent sunt scutiti de plata impozitului pe venit suveranii si familiile regale, diplomatii straini acreditati in tara respectiva (cu conditia reciprocitatii), uneori militarii, institutiile publice si persoanele fizice care realizeaza venituri sub nivelul minimului neimpozabil. In practica fiscala se intalnesc doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice. Sistemul impunerii separate poate fi intalnit fie sub forma unui im-pozit unic pe venit, care permite o impunere diferentiata pentru fiecare ca-tegorie de venit in functie de natura acestuia, fie prin instituirea mai multor impozite, care vizeaza fiecare in parte venitul obtinut dintr-o anumita sursa.

11

Sistemul impunerii globale este cel mai frecvent intalnit si presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta, si supunerea venitului cumulat unui singur impozit. Din compararea celor doua sisteme de impunere, rezulta ca impunerea separata permite tratarea diferentiata a veniturilor, in ceea ce priveste modul de asezare si nivelul cotelor de impozit, deoarece acestea din urma difera in functie de sursa de provenienta a veniturilor. Persoanele care realizeaza venituri dn mai multe surse sunt avantajate, deoarece nu mai sunt afectate de consecintele progresivitatii impunerii, care se fac simtite prin cumularea veniturilor practicata in sistemul impunerii globale. Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proportionale sau progresive. In unele tari, venitul impozabil este supus mai intai impunerii la cote proportionale si apoi impunerii in cote progresive. Cea mai frecvent utilizata este impunerea in cote progresive pe transe de venit. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste, de regula, anual, pe baza declaratiei de impunere intocmite de subiectul impozitului. Dupa stabilirea impozitului datorat statului, acesta se inregistreaza in debitul contribuabilului in registrul de rol. Incasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobanzi, rente, etc. se realizeaza, de cele mai multe ori, prin stopaj la sursa, iar impozitul asupra celorlalte venituri se incaseaza direct de la contribuabili. Nu sunt supuse impozitarii:

pensiile care nu depasesc 5 000 000 de lei pe luna si ajutoarele primite in cadrul sistemului asigurarilor sociale; alocatiile de stat pentru copii; pensiile de intretinere; bursele acordate elevilor, studentilor si doctoranzilor; dobanzile acordate pentru titlurile de stat si cele aferente depunerilor la vedere in conturi la societati bancare; sumele sau bunurile primite ca ajutor; donatiile; sponsorizarile (la persoanele care le primesc); sumele primite de asigurati in baza contractelor de asigurare de bunuri sau persoane; veniturile obtinute din tranzactionarea valorilor mobiliare, etc.

Impunerea are ca obiect venitul efectiv realizat, determinat ca diferenta intre totalul veniturilor incasate din activitatea desfasurata si cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor. Pentru a se determina 12

venitul impozabil, contribuabilii trebuie sa depuna, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, declaratia de impunere pentru veniturile realizate in anul fiscal precedent. Pentru calcularea impozitului cuvenit statului asupra venitului anual impozabil se aplica cote progresive compuse al caror nivel minim este de 15% pentru veniturile de pana la 3 000 000 lei. Cota de impunere maxima este de 35% si se aplica asupra veniturilor care depasesc 12 000 000 lei. Tot pe baza acestor cote se calculeaza si impozitul pe veniturile obtinute din drepturi de autor, din cesionarea, inchirierea si valorificarea unor astfel de drepturi dobandite prin mostenire. Pentru veniturile obtinute din inchirierea, subinchirierea si din constituirea dreptului de uzufruct, impozitul se calculeaza prin aplicarea unei cote de 15% asupra venitului anual impozabil, care se obtine prin deducerea din veniturile incasate la nivelul unui an a impozitului pe cladiri, a primelor de asigurare platite si a impzitului pe teren aferente spatiului inchiriat. Daca este vorba de inchirierea sau subinchirierea de camere mobilate, se mai deduce si o cota forfetara de cheltuieli de 20% din venitul rezultat in urma scaderii impozitelor si a primelor de asigurare mentionate. Impozitul pe profitul persoanelor juridice Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societatile de capital), in unele tari se foloseste acelasi sistem de impunere ca in cazul persoanelor fizice, iar in altele se practica un sistem distinct. Modul in care se realizeaza impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societati de persoane sau ca societati de capital. In cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctie intre averea fiecareia din persoanele asociate si patrimoniul societatii respective. La societatile de capital, poate fi facuta o demarcatie neta intre averea personala a actionarilor si patrimoniul societatii deoarece actionarii raspund pentru actele si faptele societatii numai in limitele partii de capital pe care o detin. Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actio-narilor sub forma de dividende (proportional cu participarea lor la capital), cat si la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri. Aceasta repar-tizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de impunere a veniturilor realizate de societatile de capital si anume: a) se impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi separat profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende. In acest caz, considerat clasic, partea din profit repartizata actionarilor este impusa de doua ori impozitarii (o data la societate si a doua oara la actionari sau asociati); b) se impun numai dividendele, iar partea din profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit. Practicarea acestei metode este avantajoasa pentru societatile de capital si vizeaza simularea acestora in plasarea profitului realizat in noi investitii; c) se impune numai partea din profit care ramane la dispozitia societatii de capital, iar dividendele repartizate actionarilor nu sunt impuse impozi-tarii. In acest caz se incalca principiul echitatii fiscale, deoarece se exone-reaza de la impunere dividendele realizate de actionari; d) impunerea separata, mai intai a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital. 13

In vederea stabilirii venitului impozabil al societatii de capital, se pleaca de la rezultaele de bilant ale acesteia, la care se adauga: soldul stocurilor (soldurile de la inceputul anului, plus intrarile din productie, minus iesirile), veniturile din castiguri de capital, dobanzile la conturile curente, veniturile din dobanzi la creditele acordate, veniturile din chirii, etc. Pentru a se stabili venitul impozabil, urmeaza ca din veniturile brute astfel dereminate sa se scada: cheltuielile de productie, dobanzile platite, prele-varile la fondul de rezerva si la alte fonduri speciale permise de lege, pier-derile din activitatea anului curent si eventual din anii precedenti, anumite prelevari pentru scopuri social-culturale. Conditiile si limitele in care pot fi facute aceste scazaminte difera de la tara la tara. In ceea ce priveste impozitarea propriu-zisa a profitului net obtinut de societatile de capital, practica internationala permite evidentierea urmatoa-relor situatii: a) in unele tari cotele de impunere sunt diferentiate in functie de proprie-tarul capitalului social; b) cotele de impunere sunt diferentiate in functie de natura activitatilor din care se obtine profitul; c) nivelul cotelor de impunere este stabilit in functie de cifra de afaceri a societatilor comerciale; d) utilizarea unor cote de impozit diferite, dupa cum impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale; e) utilizarea unei singure cote de impunere. Dupa cum rezulta din cele prezentate, impozitul pe profitul societatilor de capital se calculeaza pe baza unor cote proportionale carora li se pot aplica anumite corective. Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face, de regula, anual, pe baza declaratiei de impunere intocmite de acestea. 4.2. Impozitele pe avere Institurea acestor impozite a fost facuta din cauza ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intalnesc sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise; impozite pe circulatia averii; impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Impozitele asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent sunt:

impozitele pe proprietatile imobiliare; impozitele asupra activului net.

14

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective. Cotele de impunere sunt in general scazute si sunt diferentiate atat in functie de categoria de folosinta a terenului, cat si de amplasamentul acestuia. Impozitele asupra activului net au ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil. La plata acestui impozit in unele tari sunt supuse atat persoanele fizice cat si cele juridice, iar in altele fie numai persoanele fizice, fie numai societatile de capital. Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului e proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. In aceasta categorie de impozite, se afla:

impozitele pe succesiuni; impozitele pe donatii; impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile; impozitele pe hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni, etc.); impozitele pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale.

Impozitele pe succesiuni au ca obiect al impunerii averea primita drept mostenire de o persoana fizica si vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toata averea lasata mostenire, fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferentiat atat in functie de valoarea averii care face obiectul succesiunii, cat si in functie de gradul de rudenie existent intre persoana decedata (decujus) si mostenitorii acesteia (impozitul este mult mai mare cu cat succesorul este ruda mai indepartata cu persoana decedata). Impozitele pe donatii au fost introduse pentru a preveni ocolirea platii impozitului pe succesiuni, in cazul in care are loc efectuarea de donatii de avere in timpul vietii. Impozitul cade in sarcina persoanei care primeste donatia (donatar) si se calculeaza pe baza unor cote progresive. Nivelul progresivitatii este influentat de valoarea averii donate si de gradul de rudenie dintre donator si donatar. Impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile cad in sarcina cumparatorilor. In unele tari pentru calcularea impozitului se utilizeaza cote proportionale, iar in altele cote progresive. Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregstrat unele bunuri in cursul unei perioade de tmp. Ca impozite de acest gen putem mentiona:

impozitul pe surplusul de valoare imobiliara; impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi..

Impozitul pe surplusul de valoare imobiliara a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare in intervalul de timp de la cumparare si pana la vanzare, fara ca proprietarul sa fi efectuat o cheltuiala in acest scop.

15

Impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi are ca obiect averea dobandita in timpul sau ca urmare a razboiului. Cu toate ca impozitul se calcula in cote progresive, el n-a avut un randament prea ridicat, deoarece existau numeroase cai de sustragere de la impunere si se platea in moneda depreciata in urma inflatiei.

Caracterizarea generala a impozitelor indirecte Impozitele indirecte se realizeaza, in principal, sub forma impozitelor pe consum, percepindu-se la vinzarea anumitor marfuri sau la prestarea anumitor servicii.Ele se realizeaza de la toti cei care consuma bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situatia personala a acestora. Fiind percepute in cote proportionale asupra valorii marfii vindute si a serviciilor prestate ori in sume fixe pe unitatea de masura, impozitele indirecte creaza impresia falsa ca ar fi suportate in aceeasi masura de toate paturile sociale, ca ar asigura o repartitie echitabila a sarcinilor fiscale. Intr-adevar, cota impozitului indirect perceputa la vinzarea unei anumite marfi este unica, indiferent daca cumparatorul acesteia este muncitor, taran, mic meserias, industrias sau comerciant.Raportat insa la intregul venit-atit cel cheltuit cit si cel economisit-de care dispune o persoana, impozitul indirect capata un caracter regresiv. Asadar, cu cit o persoana realizeaza venituri mai mici, cu atit suporta pe calea impozitului pe consum, o sarcina fiscala mai mare. Toate impozitele-directe si indirecte-contribuie la scaderea nivelului de trai al populatiei, dar in mod diferit.Astfel, in timp ce impozitele directe duc la scaderea veniturilor nominale ale diferitelor categorii sociale, cele indirecte nu le afecteaza veniturile nominale, dar le micsoreaza in schimb puterea de cumparare.In urma instituirii unui impozit indirect asupra unei anumite marfi, consumatorul va putea sa-si procure o cantitate mai mica din marfa respectiva, decit inainte de aplicarea acestuia. Taxele de consumatie au aparut in epoca asa-numitei acumulari de preturi de vinzare ale marfurilor produse si realizate in interiorul tarii.La plata acestora sunt supuse, de regula, bunurile de larg consum. Taxele de consumatie au aparut in epoca asa-numitei acumulari primitive a capitalului, fiind percepute prin intermediul concesionarilor, arendasilor. In perioada liberului schimb, taxele de consumatie se stabileau dupa criterii diferite, cum ar fi: suprafata insamintata cu o anumita cultura, cantitatea de materie prima sau de semifabricate folosita in productie, capacitatea intreprinderilor sau produsul finit. Sub presiunea mereu crescinda a necesitatilor de resurse financiare ale statelor s-a introdus impozitul pe cifra de afaceri, care constituie o taxa de consumatie cu care se impun aproape toate marfurile, indiferent daca reprezinta mijloace de productie sau bunuri de consum. Impozitele pe consum pot fi de doua feluri: a) speciale, cind se aseaza asupra anumitor marfuri sau servicii;
16

b) generale, cind cuprind toate marfurile, indiferent daca acestea reprezinta mijloace de productie sau bunuri de consum. Taxele de consumatie se stabilesc in sume fixe pe unitatea de masura, sau in procente asupra pretului de vinzare.Produsele importate sunt supuse acelorasi taxe ca si produsele indigene, iar cele livrate la export, cu unele exceptii, sunt scutite. In cazul taxelor de consumatie, problema care se pune este aceea a alegerii marfurilor ce urmeaza sa faca obiectul impunerii. Privitor la impozitele pe consum general, denumite in mod generic impozite pe cifra de afaceri, se cunosc trei forme de asezare a impozitului asupra consumului, si anume: 1.forma impozitului cumulativ; 2.forma impozitului unic sau monofazic; 3.forma impozitului unic dar cu plata fractionata. In cazul impozitului cumulativ sunt impuse in toate fazele prin care trec din momentul iesirii din sfera productiei, intrind in sfera circulatiei si pina ajung la consumator, iar impozitul se mai numeste in cascada sau impozit in piramida.Desi impozitele cumulative prezinta avantajul ca asigura un randament ridicat chiar in conditiile unor cote mici de impozit, totusi multe tari au renuntat la asemenea forma de prelevare. Fiind perceput la fiecare veriga prin care trece o marfa, marimea absoluta a impozitului care ii incarca valoarea depinde de lungimea circuitului parcurs, de numarul firmelor care se interpun intre producator si consumator.Acest mod de asezare a impozitului duce la perceperea de impozit la impozit. In cazul impozitului unic sau monofazic, impozitul pe cifra de afaceri se incaseaza o singura data, indiferent de numarul verigilor prin care trece marfa supusa impunerii.Uneori, impozitul se incaseaza in momentul vinzarii marfiin de catre producator si atunci taxa de productie, alteori se incaseaza in stadiul comertului cu ridicata ori in cel al comertului cu amanuntul si atunci se numeste taxa asupra vinzarii sauimpozit pe circulatie. Forma impozitului unic dar cu plata fractionata, constituie solutia la care s-a ajuns in urma analizei critice a problemelor pe care le ridica practica aplicarii celor doua forme anterioare de asezare a impozitului.In acest caz, impozitul nu se mai calculeaza asupra cifrei de afaceri bruta, ci asupra cifrei de afaceri nete, adica numai asupra valorii adaugate in fiecare stadiu al circuitului economic.Acest tip de impozit mai este cunoscut sub denumirea de taxa asupra valorii adaugate (TVA).
Taxele Taxele reprezint pli efectuate de ctre persoane fizice i juridice pentru serviciile prestate de organele de stat sau instituiile publice, cu ocazia primirii, ntocmirii, eliberrii unor acte ori a rezolvrii unor interese legitime ale prilor. Taxele ndeplinesc majoritatea trsaturilor specifice impozitelor, si anume: caracter obligatoriu, titlu definitiv, (nerambursabile), urmrire n caz de neplat. Spre deosebire de impozite care nu presupun o contraprestaie (sau contraserviciu) din partea statului, taxele dau dreptul pltitorului s beneficieze de 17

un anumit serviciu. Ins, se poate afirma c taxele sunt asimilate impozitelor datorit obligativitii aezate la baza perceperii lor. Taxele depind de natura serviciilor prestate de ctre organele de stat i instituiile publice, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce reprezint obiectul serviciilor. Pltitorii taxelor pot fi persoanele fizice i persoanele juridice care solicit prestarea unor servicii de ctre organele de stat i instituiile publice. Perceperea taxelor se realizeaz pe baza urmtoarelor principii: principiul universalitii, conform cruia orice serviciu solicitat organelor de stat sau instituiilor publice este supus la plata taxelor; principiul unicitii, dup care pentru un serviciu prestat se datoreaz o singur tax; principiul plii anticipate, conform cruia taxele se pltesc naintea prestrii serviciilor de organele de stat i instituiile publice. Dup natura lor, taxele se pot clasifica astfel: taxe judiciare, taxe notariale, taxe extrajudiciare, alte taxe. Dupa obiectul operaiunii care se efectueaz i urmeaz a fi taxat, taxele pot fi de dou feluri: taxe de timbru si taxe de nregistrare. n funcie de mrimea lor, taxele de timbru pot fi: fixe, proporionale i progresive. Taxele fixe se aplic la cererile i aciunile care nu se evalueaz n form bneasc (schimbarea numelui, eliberarea copiilor de pe acte). Taxele proporionale i progresive se aeaz asupra serviciilor evaluate n bani. Taxele de timbru se pltesc n numerar, prin virament i prin aplicarea de timbre mobile fiscale. Taxele de timbru se pltesc n numerar i prin aplicarea de timbre mobile fiscale de ctre populaie, iar regiile autonome, societile comerciale i instituiile publice achit taxele prin virament.

18