Pluralitatea de infractori Prin pluralitatea de infractori se intelege savarsirea de catre 2 sau mai multe persoane prin eforturi conjugate

a unei infractiuni. Pentru existenta pluralitatii de infractori se cere sa existe sub raportul laturii obiective o contributie efectiva a 2 sau mai multe persoane la savarsirea aceleiasi fapte prevazute de legea penala, iar sub raportul laturii obiective sa existe vointa acelor pesoane de a coopera. Caracterizarea criminologica a pluralitatii de infractori Pluralitatea de infractori se caracterizeaza printr-un pericol solcial sporit, cooperarea dintre mai multe persoane urmarind curajul participantilor, sporind forta de actiune, posibilitatea de a ascunde urmele infractiunii si de a se sustrage de la raspunderea penala. Necesita tratament penal agravat si o reactie ferma din partea autoritatilor judiciare. Formele pluralitatii de infractori 1. Pluralitatea naturala / necesara 2. Pluralitatea constituita 3. Pluralitatea ocazionala / participatia penala 1. Pluralitatea naturala / necesara Definitie: Este forma pluralitatii de infractori determinata de natura faptei prevazuta de legea penala, care nu poate fi savarsita decat prin contributia a 2 sau mai multe persoane. Mai este denumita si pluralitate necesara. Infractiuni bilaterale = cooperarea a 2 persoane prin natura sau felul infractiunii. a) Caracteristic este faptul ca fiecare participant este privit ca autor al infractiunii de catre ceilalti participanti si raspunde de rezultatul produs. b) Caracteristica -> nu este necesar ca toti faptuitorii sa aibe calitatea de infractor, este suficient ca numai unul sa actioneze cu vinovatie sa raspunda penal. 2. Pluralitatea constituita Definitie: Este o forma a pluralitatii de infractori, creata prin asocierea a mai multor persoane in vederea savarsirii de infractiuni. Caracteristic: ea se creeaza prin simplul fapt al asocierii in vederea savarsirii de infractiuni, indiferent daca au savarsit sau nu vreuna din infractiunile proiectate.

Prin simplul fapt ca s-au asociat constituie pluralitate de infractori si infractiuni (complotul, asocierea pentru savarsirea de infractiuni) Conditii: 1. Sa existe o grupare de cel putin 2 persoane. 2. Gruparea sa aiba un anumit program in care sa intre savarsirea uneia sau mai multor infractiuni. 3. Gruparea sa aiba o anumita organizare, o anumita structura ierarhica sau o anumita idee, conceptie unica de conducere care sa asigure coeziunea si stabilitatea grupului. Trebuie sa aiba un sediu, o sursa de finantare, un patrimoniu, sector de relatii internationale, sediu de antrenament. Reglementare in partea speciale, la fel ca pluralitatea naturala este o infractiune de sine statatoare. 4. Pluralitatea ocazionala sau participatia penala Definitie: este acea forma de pluralitate de infractori in care infractiunea este savarsita de mai multe persoane decat acela necesar potrivit naturii faptei (ex: furtul). Nu este determinata de natura faptei Se deosebeste de celelalte forme de pluralitate de infractori prin caracterul ocazional neobligatoriu si prin pozitia juridica a faptuitorilor adica in cadrul participatiei fiecare dintre participanti este considerat ca a participat la savarsirea infractiunii, a adus o contributie la aceasta spre deosebire de pluralitatea naturala si de pluralitatea constituita, unde fiecare este considerat autor al infractiunii. Fiecare participant raspunde pentru participarea lui la infractiune in masura acestei participari. Conditii: 1. Sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala 2. Fapta sa fie savarsita in cooperare de 2 sau mai multe persoane 3. Sa existe vointa comuna a participantilor de a savarsi infractiunea 4. Fapta penala sa constituie infractiunea

Clasificarea participatiei penale A. Dupa criteriul atitudinii psihice a participantilor fata de rezultatul faptei comise cu vointa comuna de a coopera, se disting:

1. Participatia proprie/propriu-zisa/perfecta 2. Participatia improprie/imperfecta 1) Participatia proprie/propriu-zisa/perfecta este atunci cand participantii actioneaza cu aceeasi forma de vinovatie. 2) Participatia improprie/imperfecta este atunci cand participantii actioneaza cu forme de vinovatie diferite. B. Dupa participanti avem: 1. Participatie penala (omogena)/coautorat la care contributia participantilor este aceeasi. 2. Participatie complexa la care contributia participantilor este diferita (autor, instigator, complice). C. Dupa criteriul contributiei 1. Participatie materiala: consta in contributii la realizarea laturii obiective. 2. Participatie morala: consta in contributii la realizarea laturii subiective. D. Dupa felurile participarii 1. Participatie spontana: contributia este data de participanti in mod spontan. 2. Participatie preordonata: presupune o intelegere prealabila. E. Dupa momentul contributiei 1. Participatie anterioara: constituita in contributii inainte de executarea faptei. 2. Participatie concomitenta: constituita in timpul executarii faptei. Participatia penala proprie/propriu-zisa/perfecta Definitie: reprezinta acel gen de participatie obisnuit sau comun la care toti participantii actioneaza cu intentie sau din culpa. Formele participatiei proprii se refera la: 1. Acte de executare autorat 2. Acte de determinare instigare 3. Acte de sprijinire complicitate Autoratul, instigarea si complicitatea sunt principalele forme de participatie.

I. 1. Autoratul Autoratul este acea forma de participare care consta in savarsirea de acte de executare a faptei prevazute de legea penala. Se distinge prin caracterul sau esential si necesare, contributia autorului constand in savarsirea faptei. Este singura forma de contributie care poate esita si in afara participatiei. In cazul infractiunilor proprii numai executarea faptei de catre persoana care are calitatea de autor ceruta de lege este considerata infractiune, nu si contributia identica a unei alte persoane. O astfel de contributie fara calitatea ceruta de lege este considerata complicitate nu autorat. Autoratul poate fi savarsit cu orice forma de vinovatie. 2. Coautoratul Coautoratul este fapta prevazuta de legea penala, savarsita in mod nemijlocit de 2 sau mai multe persoane care au calitatea de autori. Prin act de executare sau de savarsire nemijlocita a faptei se intelege orice act de conduita prin care se infaptuieste actiunea sau infractiunea inciriminata. Sunt acte de executare deci coautorat si acelea prin care se contribuie chiar indirect la efectuarea faptei incriminate. Momentul in care pot si savarsite diferite acte de coautorat: - Contributia este, de regula, simultana dar poate fi si succesiva Ex: falsificarea de moneda, presupune mai multe etape in realizarea produsului infractiunii. - Nu este necesar ca diferitele constributii sa constea in diferitle acte de executare. - Activitatile coautorilor -> de executare nemijlocita a infractiunii, nu trebuie sa fie identice, ci sa se completeze intr-o activitate unica. Coautoratul fiind o forma de participatie propriu-zisa/perfecta se caracterizeaza prin existenta la toti participantii a aceleiasi forme de vinovatie. Nu poate exista coautorat in cazul infractiunilor savarsite din culpa o parere. Alta parere poate exista (Bulai). Exista infractiuni la care coautoratul nu este posibil:

1. La infractiunile ce presupun inactiunea nedenuntarea. 2. La infractiunile ce presupun un subiect calificat gestionar, functionar (decat daca faptuitorii au calitatea ceruta de lege coautorat) 3. La infractiuni ce se savarsesc in persona propriam marturia mincinoasa, dezertarea, vagabontajul, contaminarea venerica. 4. La infractiuni ce permit ca forma de participatie doar instigarea si complicitatea. Alte exemple de infractiuni: cersetoria, violul, prostitutia. II. Instigarea Instigarea este fapta unei perosane care, cu intentie determina, prin orice mijloace, pe o alta persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala. - Se refera la un aspect psihic ducand la determinarea hotararii de a savarsii infractiunea. Instigatorul: - Mai este denumit si autor al infractiunii - Poate si orice persoana care indeplineste conditiile pentru a fi subiect al infractiunii. Instigarea: - Presupune existenta a 2 persoane una care desfasoara activitatea de instigare si o alta asupra careia se efectueaza acesta activitate. - Este posibila la oricare dintre faptele prevazute de legea penala. - Poate fi savarsita de o singura persoana sau mai multe persoane care determina simultan ori succesiv aceeasi persoana (coinstigatori). - Poate fi mediata de o alta persoana sau nemediata. Daca pe langa activitatea de instigare persoana savarseste si acte de executare, participa si ca autor contributia de instigator se absoarbe in contributia de autor, urmand sa fie avuta in vedere la individualizarea pedepsei. Instigatul este persoana asupra careia se exercita instigarea si poate fi orice persoana fizica, indiferent daca indeplineste sau nu conditiile de a raspunde penal. Dupa urmatoarele persoane fata de care se desfasoara activitatea de instigare se disting:

- Instigarea individuala care este adresata unei persoane - Instigarea colectiva care este adresata mai multor persoane Conditii/continutul instigarii: 1. Sa existe o activitate de derminare. 2. Activitatea sa priveasca o fapta prevazuta de legea penala. 3. Sa nu existe o determinare anterioara, adica sa nu existe o hotarare preexistenta. 4. Activitatea de instigare sa aibe ca efect determinarea instigatului. 5. Cel instigat sa fi trecut la savarsirea faptei. Mijloacele de instigare nu sunt prevazute de legea penala (rugaminti, insinuari, constrangeri,corupere). Daca se folosesc numai rugaminti, indemnuri, insinuari se numeste instigare simpla, daca se folosesc alte mijloace (daruri, promisiuni) se numeste insinuare calificata. Dupa felul cum actioneaza instigatorul: - Instigare directa - Instigare indirecta produce o stare de spirit care duce la luarea hotararii de a savarsi fapta - Instigarea evidenta/deschisa/explicita in care instigatorul expune deschis scopul sau, de a-l convinge la savarsirea faptei pe instigat - Instigarea insidioasa/ascunsa instigatorul nu da in vileag rolul sau, cand obtine determinarea instigatului care nu realizeaza ca savarseste o infractiune. III. Complicitatea Complicitatea este o forma de participatie penala ce consta in fapta persoanei care, cu intentie, inlesneste/ajuta in orice mod la savarsirea faptei prevazute de legea penala, inclusiv prin promisiunea ca va tainui bunurile produse din savarsirea faptei, ca va favoriza pe faptuitor. - Complicele nu determina ci inlesneste/ajuta pe autor in realizarea faptei. - Complicitatea apare ca o participatie secundara, accesoriu. - Complicele poate fi orice persoana care indeplineste caonditiile generale pentru a fi subiect al infractiunii. Conditiile complicitatii:

1. Sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala. 2. Sa se fi efectuat de catre complice acte de executare, anumite activitati menite sa inlesneasca, sa ajute pe autor la savarsirea infractiunii. 3. Contributia complicelui sa fie efectiva. Modalitati: 1. Complicitate prin inlesnire/ajutorul dat la savarsirea faptei Inlesnirea presupune fapte care pregatesc realizarea infractiunii si constau in procurarea mijloacelor si instrumentelor este complicitate anterioara. Ajutorul dat la savarsirea faptei implica acte de sprijinire, complicitate concomitenta. 2. Complicitate prin tainuire a bunurilor rezultate din savarsirea faptei, favorizarea faptuitorului. Tainuirea este fapta de a-l ajuta pe infractor sa pastreze, sa valorifice bunurile, etc. Favorizarea (art. 26 Codul Penal) va asigura regimul juridic al faptuitorului ajutorul dat acestuia pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata ori executarea pedepsei la care a fost condamnat. 3. Complicitatea materiala si complicitatea morala Complicitatea materiala consta in efectuarea de diferite acte de sprijin material la savarsirea infractiunii. Complicitatea morala consta in efectuarea de acte de sprijin in ce priveste latura psihica in savarsirea infractiunilor. 4. Complicitatea anterioara si complicitatea concomitenta Complicitatea anterioara se refera la contributia data inainte de savarsirea faptei. Complicitatea concomitenta contributia consta in acte de sprijinire. 5. Complicitatea nemijlocita si complicitatea mijlocita Complicitatea nemijlocita sprijinul este acordat direct autorului. Complicitatea mijlocita cand sprijinul este dat prin intermediul altui participant (instigator, complice). Complicitatea mijlocita presupune 3 modalitati:

a. Complicitate la instigare. b. Complicitate la complicitate. c. Instigare la complicitate. 6. Complicitate prin actiune si complicitate prin inactiune Complicitatea prin actiune consta in efectuarea de acte de inlesnire sau ajutorare. Complicitatea prin inactiune consta in neindeplinirea de catre complice a unor acte la care era obligat prin lege. Participatia penala improprie sau imperfecta Persoanele savarsesc prin vointa comuna o fapta prevazuta de legea penala, cu forme de vinovatie diferite, unii participanti actionand cu intentie, iar altii din culpa/fara vinovatie; existand si participatie improprie si atunci cand are loc o determinare, ajutorare sau inlesnire in orice mod cu intentie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala/de catre o persoana care actioneaza fara vinovatie modalitatea, intentia si vinovatia. Modalitati: 1. Modalitate, intentie si culpa 2. Modalitate, intentie si lipsa de vinovatie 3. Modalitate, culpa si intentie 4. Modalitate, lipsa de vinovatie, intentie Articolul 31 aliniatul 1 constituie participatie improprie, determinarea, inlesnirea sau ajutorarea in orice mod, cu intentie, la savarsirea din culpa de catre o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala modalitate, intentie si culpa (1) Participatia improprie este susceptibila de variatiuni in raport cu natura contributiei date la savarsirea faptei si in raport cu atitudinea psihica a celui care a dat acea contributie in functie de aceste variatiuni participatia se poate realiza in cele 4 modalitati. (2) modalitatea, intentie si lipsa de vinovatie Participatia improprie este atunci cand exista participatie cu intentie dar fara vinovatie. Sub raportul calificarii caontributiilor date de participanti, determinarea si inlesnirea/ajutorul constituie instigarea si respectiv complicitatea la infractiunea savarsita cu intentie.

Pedeapsa in caz de participatie In doctrina dreptului penal este dominanta conceptia potrivit careia atunci cand 2 sau mai multe persoane au contribuit la savarsirea unei infractiuni avem o singura infractiune si mai multi infractori -> teza unitatii infractionale. Intr-o conceptie opusa, se sustine ca, in caz de participatie penala, fiecare persoana savarseste o incalcare de sine statatoare a legii, deci se comit tot atatea infractiuni cati faptuitori sunt teza participatiei delict distinct/autonomiei actelor de participatie. Concluzia unitatea infractiunii impune solutia raspunderii penale si sanctionarea tuturor participantilor pe aceeasi baza. Exista 2 sisteme de pedepsire a participantilor: 1. Sitemul parificarii toti participantii (autori, instigatori, complici) trebuie sanctionati prin lege cu aceeasi pedeapsa, urmand ca judiciar pedeapsa sa fie diferentiata cand este cazul. 2. Sitemul diversificarii legea insasi trebuie sa prevada pedepse diferite pentru diferiti participanti la infractiune. Dintre cele 2 sisteme este preferabil primul deoarece din punct de vedere normativ, toti faptuitorii trebuie sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita -> Acesta trebuie corectat prin luarea in considerare a naturii si importantei contributiilor aduse de fiecare participant la infractiune. Codul penal din 1968 a prevazut sitemul parificarii in cazul participatiei proprii cu obligatie pentru instanta de a tine seama de contributia efectiva a fiecarui participant si a prevazut sistemul diversificarii pentru participatia improprie cu aceeasi obligatie pentru instanta. Exemplu: Pedeapsa in cazul participatiei proprii -> potrivit art. 24 Codul Penal instigatorul si complicele, la o fapta prevazuta de legea penala se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. Regula/ P. General Regula 2 -> la stabilirea pedepsei trebuie sa se tina seama de prevederile art.72 ce prevede Criteriile generale de individualizare a pedepsei si contributia fiecarui participant la infractiune. Pedeapsa prevazuta pentru autor pedeapsa prevazuta de de legea pentru infractiunea savarsita. Daca sunt mai multi autori pedeapsa se stabilestepentru fiecare dintre ei, difera in raport cu valoarea contributiei aduse la savarsirea infractiunii. Aceleasi criterii sunt valabile nu numai la infractiuni savarsite cu intentie dar si la cele savarsite din culpa.

Regulile privitoare la pedepsirea coautorilor se aplica si in cazul pluralitatii constituite de infractori/al pluralitatii naturale astfel in cazul infractiunilor bilaterale este sanctionat mai aspru initiatorul /coordonatorul. Pedeapsa instigatorului aceea prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita (pedeapsa prevazuta de lege pentru autor la stabilirea pedepsei se tine seama de contributie la savarsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art.72). Aceleasi reguli se aplica si in cazul complicitatii cu specificare ca trebuie sa se tina seama nu numai de contributia acestuia la savarsirea infractiunii ci si de criteriile generale de individualizare a pedepsei art.72 Codul Penal. Efectele circumstantelor personale si a circumstantelor reale asupra pedepsei participantilor: 1. Circumstantele personale ale unui participant nu se rasfrang asupra celorlalti. 2. Circumstantele privitoare la fapta (reale) se rasfrang asupra celorlalti dar numai daca le-au cunoscut ori le-au prevazut. Daca participantii nu au cunoscut o circumstanta reala acestora nu le poate fi imputata privitor la fapta. Daca a fost savarsita o fapta mai grava, aceeasi imprejurare se rasfrange asupra participantilor in masura in care au cunoscut/prevazut eventualitatea/urmarea faptei mai grave. Pedeapsa pentru instigarea neurmata de executare: 1. Se face distinctie intre instigarea neurmata de un inceput de executare care exista cand cel insigat nu a trecut la executare/desi a trecut la executare a savarsit numai o tentativa nepedepsibila. 2. Si instigarea neurmata de o executare pedepsibila care se realizeaza atunci cand autorul insigat s-a desistat ori a impiedicat de buna voie executarea. 1) Cazul instigarii neurmate de executare nu constituie o forma de participatie penala pentru ca nu s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. 2) Cazul instigarii neurmate de o executare pedepsibila este o forma de participatie pentru ca autorul a savarsit fapta prevazuta de legea penala dar beneficiaza de o cauza de impunitate prevazuta de art.22 Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului -> art.22 (1) este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Exceptie de la regula: autorul care pana in momentul desistarii/impiedicarii producerii rezultatului a savarsirii o infractiune -> art.22 (2) Daca actele indeplinite pana in momentul desistarii/impiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune. Impiedicarea de catre participant a savarsirii faptei este o cauza care apara de pedeapsa pe participant la savarsirea unei infractiuni daca acesta impiedica consumarea infractiunii in cursul sau mai inainte ca fapta sa fie descoperita. Spre deosebire de desistare, in cazul impiedicarii de praticipant a savarsirii faptei, nu mai este vorba de o desistare ci doar de o impiedicare a consumarii faptei. Conditii: 1. Autorul sa fi inceput executarea faptei la a carei savarsire contribuie participantul. 2. Fapta sa nu fi fost descoperita. 3. Actiunea de impiedicare sa fi fost eficienta. Efecte: - Participantul care a impiedicat consumarea faptei este scutit de pedeapsa daca numai unul din autori a impiedicat consumarea, numai acesta beneficiaza de impunitate. Pedeapsa in cazul participarii improprii - Art.31 Determinarea, inlesnirea, ajutarea cu intentie se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de legea penala. - Art.31 (1) Determinarea, inlesnirea, ajutarea in orice mod, cu intentie la savarsirea din culpa de catre o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala, se sanctioneaza cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisa cu intentie. Unitatea si pluralitatea de infractiuni Probl. Unitatii/pluralitatea de infractiuni se pune atunci cand atunci cand exista un complex de acte sau activitati savarsite de aceeasi persoana si trebuie sa se stabileasca daca acest complex formeaza o singura infractiune/dimpotriva 2 sau mai multe infractiuni. Exista unitate de infractiuni atunci cand activitatea desfasurata de o persoana intruneste continutul unei singure infractiuni si avem pluralitate de infractiuni atunci cand in acea activitate identifiam continutul a 2 sau mai multe infractiuni. Categorii si tipuri de pluralitate infractionala

Unitatea infractiunii ca entitate juridica este determinata de unitatea faptei, ca entitate naturala. In teoria dreptului penal se face distinctie intre: 1. Unitatea naturala se intemeiaza pe unitatea faptei ce constituie elementul material al infractiunii. 2. Unitatea legala este creatia legiuitorului pe baza unei pluralitati de fapte. 1. Unitatea naturala: a. Infractiunea simpla b. Infractiunea continua c. Infractiunea deviata 2. Unitatea legala: a. Infractiunea complexa b. Infractiunea continuata c. Infractiunea progresiva d. Infractiunea de obicei Unitatea naturala de infractiuni 1. Infractiunea simpla Infractiunea simpla este infractiunea al carei element natural consta dintr-o activitate unica/dintr-un fapt simplu -> actiunea sau inactiunea momentana care produce rezultatul tipic al infractiunii. Activitatea infractionala caracteristice infractiunii simple poate consta intr-un singur act (uciderea unei singure persoane print-un foc de arma) fie din mai multe acte (uciderea unei persoane cu lovituri de cutit) Actele de executare multiple se integreaza in chip natural in activitatea infractionala unica astfel incat nu se pune in discutie unicitatea obiectului infractional. Infractiunea colectiva sau fragmentata consta in mai multe acte de executare unde actiunea este fragmentata, dar este doar una, deci duce la o singura infractiune (ex: art.192 daca patrunde in 2 sau mai multe incaperi). Tentativa precum si actele preparatorii care sunt asimilate cu tentativa se absorb in infractiuna fapt consumat.

2. Infractiunea continua Infractiunea continua este infractiunea al carei element material constituie intr-o actiune sau inactiune, se prelungeste in mod natural dupa momentul consumarii infractiunii pana la momentul incetarii activitatii infractionale (momentul epuizarii). Sunt infractiuni continue: furtul de curent electric, lipsirea de libertate in mod ilegal, absenta nejustificata de la program, dezertarea, etc.) Elementul material al infractiunilor continue poate fi realizat printr-o atitudine comisiva prin care se lasa ca starea infractionala sa dureze. Infractiunea continua ia sfarsit prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti de condamnare. Infractiunile continue permanente si succesive Se face distinctie dupa cum continuitatea activitatii infractiunii se realizeaza fara interventia faptuitorului (furtul de curent electric) sau dimpotriva necesita interventia succesiva a acestuia (evaziune fiscala). Infractiunea continua se considera savarsirea in momentul incetarii actiunii/inactiunii infractionale. In functie de acel moment al incetarii faptei se determina legea penala aplicabila, legea de amnistie, prescriptia, termene de gratiere. Identificarea infractiunii continue se realizeaza prin examinarea verbum regens prin care este desemnat continutul infractiunii, elementele materiale. Daca verbum regens indica o infractiune de durata rezulta ca avem infractiune continua. Criteriul trebuie completat cu analiza atenta a actiunii sau inactiunii. 3. Infractiunea deviata Este savarsita prin devierea actiunii datorita greselii faptuite, de la obiectul sau persoana impotriva careia fusese indreptata. Se poate savarsi in 2 situatii: 1. In caz de deviere a actiunii datorita greselii faptuite, de la obiectul sau persoana impotriva careia fusese indreptata la un alt obiect sau la o alta persoana (aberatio ictus). 2. In caz de savarsire a faptei datorita erorii faptutite asupra altei persoane sau altui obiect decat aceea careia faptuitorului credea cai apartine (error in personam).

Intr-o opinie se sustine ca in cazul infractiunii deviate fie ca este vorba de error in personam fie de devierea actiunii (aberatio ictus) fie de devierea asupra obiectivului o singura infractiune savarsita. Intr-o alta opinie, in cazul infractiunii deviate ori de cate ori se constata existenta unei tentative pedepsibile pe langa o infractiune consumata, trebuie sa se retina nu o singura infractiune ci un concurs de infractiuni, o pluralitate formata din tentativa infractiunii proiectate si infractiunii consumate ca urmare a devierii. Unitatea legala de infractiune 1. Infractiunea continuata Infractiunea continuata se realizeaza prin savarsirea de catre aceeasi persoana la intervale de timp diferite dar in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale a unor actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni. Exemplu: delapidarea unor sume de bani de catre gestionar in fiecare zi, furtul de cereale in fiecare zi, spargerea a 20 de masini intr-o singura seara. Existenta infractiunii continuate presupune existenta a cel putin 2 actiuni sau inactiuni care constituie fiecare in parte elementul material al aceleiasi infractiuni: 1. Nu intereseaza daca unele actiuni au forma faptului consumat sau au ramas in faza tentativei 2. Nu se cere, totusi, ca actiunea sau inactiunea sa fie savarista in acelasi loc, esentiala fiind identificarea obiectului juridic al infractiunii. Conditiile infractiunii continuate: 1. Unitatea de subiect activ 2. Infractiunile pot fi savarsite si in participatie 3. Unitatea de rezolutii (decizia infractionala) Modalitati: 1. Unitatea de rezolutie rezulta din modul in care au fost savarsite unele actiuni sau inactiuni. 2. Pentru existenta unitatii de rezolutie trebuie sa se constate ca intervalul de timp nu este prea mare. 3. Unitatea juridica a faptelor luate separat sa indeplineasca conditiile cerute de lege pentru infractiunea savarsita. Data savarsirii infractiunilor continuate

- Ca si la cea continua, infractiunea se considera savarista in momentul incetarii activitatii infractionale (epuizarea infractiunii). Daca cea mai mare parte a actelor infractionale au fost savarsite in timpul minoritatii si savarseste una sau mai multe acte dupa majorat: - raspunde pentru intreaga infractiune - starea de minoritate in care a savarsit infractiunea poate oferi circumstante atenuante. Infractiunea continuata se considera savarsita in Romania daca toate actiunile sau inactiunile au avut loc pe teritoriul Romaniei, nava sau pavilion romanesc ori numai una din actiunile sau inactiunile si-a produs rezultatele este o stare de agravare, prezinta un pericol social mai agravat fata de infractiunea in forma simpla. - Se aplica pedeapsa prevazuta de legea penala pentru infractiunea savarsita, in plus se poate adauga un spor. 2. Infractiunea complexa Infractiunea complexa este infractiunea ce cuprinde in continutul sau ca element constitutiv ori ca element circumstantional agravant o actiune sau o inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. Exemplu: talharia, furtul prin efractie, ultrajul, loviri sau alte violente. Infractiunea complexa ca forma tip este creata prin includerea in continutul sau ca element constitutiv a unei actiuni sau inactiuni ce constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala (atentatul). Infractiunea complexa ca varianta agravata a unei infractiuni simple cuprinde in continutul sau o fapta care este prevazuta ca o infractiune de sine statatoare. Natura juridica a infractiunii complexe: 1. Infractiunea complexa este o infractiune unica ce nu implica prelungirea in timp a actiunii sau inactiunii (infractiune momentana). 2. Infractiunea absorbita sau infractiunile absorbite in infractiunea complexa isi pierd complet autonomia. 3. Infractiunile absorbite nu pot cadea separat sub incidenta unor acte de clementa. 4. Infractiunea complexa se consuma in momentul savarsirii complete a activitatii ce constituie elementul material ce conduce la producerea rezultatului.

Modalitati ale infractiunii complexe In forma tip exista 2 modalitati: 1. Consta in reunirea in continutul sau a 2 infractiuni care creaza o infractiune de sine statatoare (furtul, talharia, loviri si alte violente). 2. Se realizeaza prin absorbire in continutul infractiunii complexe a unei actiuni sau inactiuni care constituie prin ea insasi o infractiune. In varianta agravanta exista 2 modalitati: 1. O infractiune simpla absoarbe in continutul sau o infractiune agravata. 2. O infractiune complexa in forma simpla include o alta infractiune ca circumstanta agravanta.. 3. Infractiunea progresiva Infractiunea progresiva este acea infractiune a carei latura obiectiva, dupa ce a atins momentul consumativ corespunzator unei anumite infractiuni, se amplifica, fara interventia faptuitorului fie prin agravarea urmarii produse, fie prin producerea de noi urmari vatamatoare, corespunzatoare unei infractiuni mai grave. Exemplu: in cazul savarsirii infractiunii de lovire sau alte violente rezulta moartea victimei. Infractiunile mai grave, relizate ca urmare a amplificarii progresive a rezultatului, absorb in continutul lor infractiunile mai usoare aceeasi absorbtie are loc prin vointa legiuitorului, care prevede ca infractiunile de sine statatoare diferitele grade de amplificare a rezultatului socialmente periculos. Infractiunea progresiva este si ea, ca si infractiunea continua si continuata, o forma atipica a infractiunii caracterizata prin prelungirea si amplificarea rezultatului socialmente periculos sau prin producerea de noi urmari, dupa ce fapta a ajuns la o forma incriminabila. Amplificarea rezultatului sau producerea unui rezultat nou determina aparitia unei noi infractiuni in care se absorb toate infractiunile corespunzatoare rezultatului mai putin grav, ea e singura care urmeaza sa fie retinuta, o infractiune unica, rezultat al agravarii progresive a faptului initial. In cazul infractiunii progresive ceea ce se prelungeste dincolo de momentul consumarii unei anumite infractiuni, careia ii corespunde urmarea imediata a faptei este rezultatul (adica numai amplificarea lui, producerea unui nou rezultat, mai grav, fara o noua interventie a faptei).

Consecinte juridice Tinandu-se cont de specificul infractiunii progresive, momentul consumarii aceste coincide cu momentul epuizarii rezultatului, momentul ulterior savarsirii faptei si determinata de incetarea oricarei evolutii a rezultatului. In cazul infractiunilor progresive, pentru calificarea corecta a faptei savarsite trebuie sa se astepte epuizarea rezultatului. Tot de la data epuizarii rezultatului se calculeaza termenul de prescriptie a raspunderii penale, in functie de acel moment se determina legea penala incidenta si se stabileste incidenta unor eventuale acte de clementa. 4. Infractiunea de obicei sau de obisnuinta Este acea infractiune ce se savarseste prin respectarea faptei incriminate de un numar de ori suficient de mare pentru ca, din aceasta repetare, sa rezulte ca fapta desfasurata activitatii infractionale respectiva de obicei, din obisnuinta sau ca indeletnicire. Daca din savarsirea faptei sau a faptelor respective nu rezulta obisnuinta sau indeletnicirea, fapta nu constituie infractiune (ex: jocuri de noroc intro casa particulara fara foloase materiale). Infractiunea de obicei este o infractiune unica, o unitate legala creata de legiuitor dintr-o pluralitate de fapte ce corespund prin trasaturile lor incriminate, dar care nu constituie infractiune decat daca se savarseste repetat si in numar suficient pentru a constitui un obicei sau o obisnuinta a faptuitorului => luate izolat, faptele nu constituie infractiuni, in schimb ele se integreaza in infractiunea unica de obicei, chiar da se savarseste dupa atingerea momentului consumarii. In felul acesta, apare si in cazul infractiunii de obicei, pe langa momentul consumarii, un moment al epuizarii faptei. Consecinte juridice - Infractiunea de obicei este si ea o forma atipica a infractiunii. - Desi datorita modului cum se realizeaza, infractiunea de obicei nu este susceptibila de forme imperfecte cum este tentativa. - Se prelungeste in timp dupa ce a atins momentul consumarii, ingloband in continuare in continutul sau noile repetari ale faptei. - Astfel apare si in cazul infractiunii de obicei un momentul epuizarii faptei, momentul de care sunt legate toate consecintele juridice legate, in mod normal, de momentul consumarii -> acest moment este marcat de savarsirea ultimei repetari, oricare ar fi cauza care a curmat activitatea infractionala.

- In raport cu aceasta data se determina legea aplicabila, incidenta unor eventuale acte de clementa, de la data ultimei repetari incepe sa curga termenul de prescriptie a respunderii penale. Pluralitatea de infractiuni Pluralitatea de infractiuni se refera la savarsirea a 2 sau mai multe infractiuni de catre aceeasi persoana. Legatura dintre infractiuni este fie una personala (tine de persoana), fie una reala (tine de fapta) intre infractiuni trebuie sa existe o legatura. Legatura obiectiva dintre infractiunile ce formeaza o pluralitate de infractiuni este denumita conexitate. In functie de natura legaturilor reale dintre infractiuni: 1) Conexitatea cronologica legata de timpul savarsirii faptei. 2) Conexitatea topografica legatura de locul savarsirii infractiunii. 3) Conexitatea etiologica etiologia se ocupa de cauzalitate (priveste legatura de la cauza la efect in sensul ca una din infractiuni e cauza celuilalt, ca una din infractiuni a constituit mijlocul pentru savarsirea alteia). 4) Conexitatea consecventionala se refera la savarsirea unei infractiuni pentru ascunderea alteia. Prin pluralitatea de infractiuni se intelege savarsirea de catre aceeasi persoana a 2 sau mai multe infractiuni nu avem nici o conditie, decat legatura personala. Potrivit art. 32 Codul Penal, pluralitatile de infractiuni constituie dupa caz: 1) Concurs de infractiuni 2) Recidiva Exista anumite infractiuni care nu se incadreaza in cele doua ci la pluralitatea intermediara art. 40 Codul Penal. 1. Concursul de infractiuni Concursul de infractiuni este forma pluralitatii de infractiuni constand in savarsirea de catre aceeasi persoana a 2 sau mai multe infractiuni inainte de a fi definitiv condamnat pentru vreuna din ele. Conditiile concursului de infractiuni: 1. Sa se savarseasca 2 sau mai multe infractiuni, acestea insemnand: Nu ma intereseaza: - Natura infractiunii

- Forma de vinovatie - Daca este infractiune consumata sau tentativa (trebuie sa fie acte materiale care sa intruneasca elementele infractiunii si savarseste cu vinovatie). Daca avem infractiuni de aceeasi natura concurs omogen, daca e diferit vom avea concurs eterogen. 2. Infractiunea sa fie savarsita de aceeasi persoana. 3. Infractiunile sa fie savarsite inainte de condamnarea definitiva a faptuitorului pentru vreuna din ele. 4. Infractiunile sau cel putin 2 dintre ele, sa poata fi supuse judecatii sa nu avem cauze care inlaturacaracterul penal al faptei, amnistie, desistare, prescriptie. Formele concursului de infractiuni Dupa numarul de actiuni sau inactiuni care au generat concursul: - Concurs real sau material de actiuni ideal sau formal. 1. Concursul real sau material de infractiuni consta in savarsirea a 2 sau mai multe actiuni sau inactiuni distincte care constituie tot atatea infractiuni. - Cand intre cele 2 actiuni sau inactiuni nu exista o legatura obiectiva avem un concurs simplu. - Cand intre cele 2 infractiuni exista o legatura (conexitate etiologica sau consecventionala) rezulta concurs de conexitate. Concurs real cu conexitate este prevazut in partea finala a art. 33 litera a) in care se precizeaza: exista concurs de infractiuni chiar daca una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea alteia (concursul cu conexitate etiologica) ori pentru ascunderea ei (conexitate consecventionala). Aceasta precizare pe care o face legiuitorul are in vedere confuzia care exista pana atunci intre infractiunea-mijloc si infractiunea-scop a teoriilor de pana atunci ca infractiunea-scop absoarbe infractiunea-mijloc. Teorie nestiintifica ce ar duce la solutii inadmisibile in cazul in care infractiunea-mijloc este mai grava decat infractiunea-scop. (exemplu: omorul pentru ascunderea unui furt sau viol) Concurs ideal sau formal de infractiuni Concursul ideal sau formal de infractiuni este acea forma a concursului de infractiuni constand in savarsirea de catre o persoana a unei singure actiuni sau inactiuni care datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs intruneste elementele constitutive a mai multor infractiuni.

In ce priveste tratamentul juridic al concursului de infractiuni legea nu face nici o diferenta intre concursul real si concursul ideal. Pedeapsa in cazul concursului de infractiuni Exista 3 sisteme: 1. Sistemul cumulului aritmetic sau al totalizarii: consta in stabilirea pedepselor pentru fiecare infractiune si totalizarea pedepselor stabilite obligand condamnatul la executarea tuturor pedepselor aplicate. - Quot delicta tot poenae cate infractiuni, atatea pedepse sistem aplicat in SUA care permite individualizarea pedepselor pentru fiecare infractiune si realizeaza o represiune judiciara. - Nu este convenabil pentru ca pedepsele cumulate depasesc durata de viata. 2. Sistemul absorbtiei consta in obligarea condamnatului la executarea pedepsei celei mai grele. - Major poena absorbet minorum pedeapsa mare absoarbe pe cea mica. - Dezavantaj dupa ce ai savarsit o infractiune grava si dupa o suta de infractiuni mai mici pentru care nu este pedepsit. 3. Sistemul cumulului juridic consta in stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune si aplicarea celei mai grele dintre acestea care poate fi sporita in anumite limite. - Major poena cum asperatione - Sistemul cel mai convenabil ce permite aplicarea unei pedepse corespunzatoare pericolului social reprezentat de cel care a comis mai multe infractiuni. Consacrarea acestui sistem este realizat de Codul penal in art. 34 si 35. Are 2 etape si anume: Prima etapa: are loc stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune folosind criteriile generale de agravare sau atenuare a pedepsei. A 2 a etapa: se stabileste pedeapsa pe care infractorul urmeaza sa o execute pentru toate infractiunile pedeapsa rezultanta. Modul de stabilire a pedepselor rezultante: 1. Cand pentru una din infractiunile concurente s-a stabilit pedeapsa detentie pe viata rezolvarea pedeapsa detentie pe viata absoarbe toate pedepsele aplicate.

2. Cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare se aplica pedeapsa cea mai grea care poate fi sporita pana la maxim special, iar cand aceasta nu este indestulator se poate adauga un spor pana la 5 ani (art. 34 al. 1 Codul penal). 3. Cand pentru infractiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu amenda se aplica amenda cea mai mare ce poate fi sporita pana la maxim special si daca si aceasta este neindestulatore mai poate fi sporita cu inca jumatate. 4. Cand avem o pedeapsa cu inchisoarea si o pedeapsa cu amenda se aplica pedeapsa cu inchisoarea la care daca nu este considerata suficienta, se aplica amenda in totalitate sau in parte. 5. Cand avem mai multe pedepse cu inchisoare si mai mai multe pedepse cu amenda se stabileste pedeapsa rezultanta a inchisorii la care daca nu este suficienta, se poate adauga pedeapsa rezultanta a amenzii. Limitele pedepsei rezultante: - Pedeapsa rezultanta nu trebuie sa depaseasca totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente si nici maximul general al pedepsei (detentia pe viata). Examen critic al sistemului cumulului juridic: 1. Sistemul permite instalarea de control judiciar sa examineze legalitatea si temeinicia pedepselor individuale dar si a pedepselor rezultante. 2. Sistemul permite aplicarea corecta a actelor de clementa (amnistie, gratiere). 3. Sistemul exclude executarea tuturor pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente de esenta sa fiind contopirea pedepselor. Aplicarea pedepselor complementare: - Daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare, ele se executa toate adaugandu-se pedeapsa inchisoarei aplicate pentru intreaga pluralitate de infractiuni. Masurile de siguranta: 1. Cele de natura diferita se cumuleaza 2. In cazul celor de aceeasi natura se executa masura cea mai grea (cu durata cea mai lunga). Mai multe situatii: 1. Descoperirea ulterioara a unor infractiuni concurente:

- Instanta ce judeca infractiunea descopera ulterior, dupa ce stabileste pedeapsa pentru noua infractiune aplica pedeapsa cea mai grea. 2. Infractiunile concurente judecate separat - Instanta sesizata cu contopirea aplica prevederile art.34 si 35 Codul penal. 3. Contopirea pedepsei cu inchisoarea care inlocuieste pedeapsa pe viata: - Se aplica in situatia in care pedeapsa detentie pe viata a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii. 4. Contopirea pedepselor in cazul unor contopiri anterioare - Instanta sesizata procedeaza la descontopirea pedepsei dupa care aplica pedeapsa cea mai grea. 5. Contopirea pedepselor executate pana la data contopirii - Se inlatura din pedeapsa care se executa partea executata si se contopeste partea care a mai ramas de executat. - Sesizarea se face din oficiu sau la cererea procurorului. - Pedepsele definitive sa fie executabile. - Nu se pot contopi pedepsele gratiate. Instanta competenta sa efectueze contopirea este instanta de executare a ultimei hotarari, sau, daca cel condamnat se afla in stare de detinere, instanta corespunzatoare in grad si a carei raza teritoriala se afla locul de detinere.

Recidiva Consta in savarsirea din nou a unei infractiuni de catre o persoana care a fost condamnata definitiv sau a si executat o pedeapsa pentru o alta infractiune. Conditiile recidivei: 1. Existenta unei conditii definite pentru o infractiune comisa anterior 2. Savarsirea din nou, a unei infractiuni Aceste conditii sau elemente ale recidivei termeni ai recidivei. Modalitatile recidivei sunt formele pe care acestea le poate avea in functie de modul in care variaza cei 2 termeni ai recidivei:

1. In functie de momentul savarsirii noii infractiuni dupa condamnarea anterioara adica mai inainte de executarea pedepsei sau dupa executarea pedepsei putem avea: a) Recidiva post-condamnatorie presupune comiterea unei noi infractiuni dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru infractiune anterioara si mai inainte de executarea in intregime a pedepsei. b) Recidiva post-executorie consta in savarsirea unei noi infractiuni dupa momentul executarii pedepsei sau dupa stingerea executarii pedepsei prin gratiere sau prescriptie. 2. Dupa natura infractiunilor care compun recidiva si putem avea: a) Recidiva generala atunci cand existenta acesteia nu este conditionata de natura infractiunilor comise. b) Recidiva speciala cand existenta sa este conditionata de savarsirea unor infractiuni de acelasi fel sau de aceeasi natura. 3. In functie de gravitatea condamnarii pentru prima infractiune putem avea: a) Recidiva absoluta atunci cand existenta acesteia nu este conditionata de gravitatea primei condamnari. b) Recidiva relativa cand existenta sa este conditionata de gravitatea primei condamnari. c) Recidiva mare este conditionata de existenta unei condamnari pentru o infractiune de o anumita gravitate mai mare. d) Recidiva mica este conditionata de existenta unei condamnari de o gravitate redusa.

4. In functie de timpul scurs intre executarea pedepsei pentru infractiunea anterioara si momentul savarsirii unei noi infractiuni putem avea: a) Recidiva permanenta in cazul careia nu este necesara savarsirea unei noi infractiuni intr-un anumit termen. b) Recidiva temporara in cazul careia este necesar ca o noua infractiune sa se savarseasca intr-un anumit termen de la condamnare sau de la executarea pedepsei pentru infractiunea anterioara. 5. Dupa criteriul locului unde s-a aplicat pedeapsa definitiva care formeaza primul termen al recidivei putem avea:

a) Recidiva nationala sau teritoriala cand un termen consta intr-o pedeapsa definitiva pronuntata de instanta romana. b) Recidiva internationala atunci cand conditia definita care formeaza un termen al recidivei este pronuntata de o instanta straina. 6. Dupa criteriul tratamentului sanctionator: a) Recidiva cu efect unic presupune aplicarea aceluiasi tratament penal atat pentru infractorul aflat la prima recidiva cat si pentru cel care a perseverat sau a cunoscut mai multe recidive. b) Recidiva cu efecte progresive presupune agravarea cu pedepsele recidivistului pentru fiecare noua recidiva. c) Recidiva cu regim sanctionator uniform presupune acelasi regim de sanctionare pentru toate modalitatile recidivei. d) Recidiva cu regim de sanctionare diferentiat regimul de sanctionari difera de modalitatile recidivei. Recidiva mare postcomandatorie in cazul persoanelor fizice Exista atunci cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savarseste cu intentie o noua infractiune inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii sau in stare de evadare iar pedeapsa pentru noua infractiune este inchisoare mai mare de un an. Exista recidiva si in cazul in care una din pedepsele perevazute de lege pentru doua infractiuni este detentia pe viata. Conditiile recidivei postcondamnatorii Pentru un termen al recidivei: 1. Acea condamnare definita pentru prima infractiune sa primeasca o pedeapsa cu inchisoare mai mare de 6 luni sau pedeapsa detentiei pe viata este indeplinita acea conditie atunci cand pedeapsa a fost pronuntata pentru o singura infractiune dar si in situatia in care este rezultatul unui concurs de infractiuni. 2. Condamnarea definita trebuie sa fie pronuntata pentru o infractiune savarsita cu intentie deasemenea conditia este indeplinita cand condamnarea priveste o infractiune savarsita cu practerintentie conditii pozitive. Conditii negative din art.38 Codul penal, la stabilirea starii de recidiva nu se tine seama de: - Condamnari pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii - Condamnari pentru infractiunile savarsite din culpa

- Condamnari pentru infractiunile amnistiate - Condamnari pentru fapte care nu mai sunt prevazute ca infractiuni Conditii cu privire la cel de-al 2-lea termen: 1. Savarsirea unei noi infractiuni -> prin aceasta se intelege savarsirea oricarei din faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la savarsirea acestora ca autor, instigator, complice. Deasemenea al 2 lea termen consta in savarsirea unei singura infractiuni in cazul in care infractorul a savarsit mai multe infractiuni, fiecare infractiune in parte va forma cel de-al 2 lea termen al unei recidive distincte. 2. Noua infractiune sa fie savarsita cu intentie poate fi vorba de intentie directa sau indirecta, practerintie. 3. Pedeapsa prevazuta de lege pentru noua infractiune sa fie mai mare de un an sau detentia pe viata. Prin pedeapsa prevazuta de lege vom intelege pedeapsa mentionata in textul care incrimineaza fapta savarsita in forma consumata fara a fi luate in considerare cauzele de reducere a pedepsei. Deasemenea este indeplinita conditia si cand pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea mai mare de un an alternativ cu pedeapsa amenzii. 4. Noua infractiune trebuie sa fie savarsita in intervalul de timp dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru infractiunea anterioara si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei. Astfel spus noua infractiune poate fi savarsita inainte de inceperea executarii pedepsei sau in timpul executarii pedepsei dar si in stade de evadare. Si infractiunea de evadare poate forma cel de-al 2 lea termen al recidivei, evadarea fiind considerata o infractiune savarsita in timpul executarii pedepsei.

Recidiva mare postexecutorie in cazul persoanelor fizice Atunci cand dupa executarea unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni dupa gratierea totala a restului de pedeapsa ori dupa implinirea termenului in care se prescrie executarea unei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an.

Conditii cu privire la un termen: Conditii pozitive: 1. Existenta unei condamnari la pedeapse cu inchisore mai mari de 6 luni 2. Aceasta pedeapsa trebuie sa fi fost executata sau executarea sa se fi stins prin gratierea totala sau a restului de pedeapsa sau sa se fi implinit termenul de prescriptie al executarii pedepsei. 3. Pedeapsa cu inchisoare sa fi fost pronuntata pentru o infractiune savarsita cu intentie sau practerintentie. Conditii negative: 1. Condamnarea trebuie sa nu fie dintre acelea de care nu se tine seama la stabilirea starii de recidiva: - Conditii pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii. - Conditii pentru infractiunile savarsite din culpa. - Conditii pentru infractiunile amnistiate. - Conditii pentru fapte care nu mai sunt prevazute ca infractiuni. In plus nu se va tine seama la stabilirea starii de recidiva nici de condamnarile pentru care a intervenit reabilitarea. Reabilitarea avuta in vedere de art. 38 al. 2 Codul penal este atat cea de drept (intervine automat in temeiul legii) cat si reabilitarea judecatoreasca. Reabilitarea are ca efect incetarea decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor care rezulta din condamnare. Atat obtinerea reabilitarii (judecatoresti) cat si implinirea termenului de reabilitare (de drept) trebuie sa se situeze in timp, mai inainte de savarsirea noii infractiuni care constituie cel de-al 2 lea termen al recidivei. Acesta de fapt sunt cauze de excludere a recidivei. Conditii cu privire la cel de-al 2 lea termen al recidivei mari postexecutorii: 1. Al 2 lea termen al recidivei trebuie sa constea in savarsirea unei infractiuni cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an sau detentia pe viata. 2. Noua infractiune trebuie sa fie savarsita dupa executarea pedepsei, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa prescrierea executarii pedepsei, ce constituia primul termen al recidivei mari postexecutorii.

Recidiva mica in cazul persoanelor fizice Art.37 lit. c) Va exista sau exista recidiva mica atunci cand dupa condamnarea la cel putin 3 pedepse cu inchisoare pana la 6 luni sau dupa executare, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa prescrierea executarii a cel putin 3 asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an. Recidiva mica postcondamnatorie A. Conditii cu privire la primul termen: 1. Acesta este compus din 3 condamnari la pedeapsa inchisorii de pana la 6 luni, conditii definitive, succesive si susceptibile de a fi executate separat sau contopite intr-o pedeapsa rezultanta de cel mult 6 luni de inchisoare. 2. Cele 3 condamnari definitive sa fie pronuntate pentru infractiunile intentionate (directe, indirecte, practerintentie) 3. Pentru nici una din cele 3 condamnari sa nu fi intervenit nici o cauza prevazuta in art.38 Codul penal cauzele de excludere a recidivei. B. Conditii pentru al 2 lea termen: 1. Acesta trebuie sa constea in savarsirea din nou a unei infractiuni cu intentie. 2. Pentru acea infractiune legea trebuie sa prevada pedeapsa inchisorii mai mare de un an. 3. Momentul in care se savarseste noua infractiune poate fi inainte de inceperea executarii pedepselor, in timpul executarii sau in stare de evadare. Recidiva mica postexecutorie Conditii cu privire la primul termen: 1. Acesta este format din 3 condamnari la pedeapsa inchisorii de pana la 6 luni, pedepsele care au fost executate ori pentru care a intervenit gratierea totala sau a restului de pedeapsa sau pentru care s-a implinit temenul de prescriptie a executarii pedepsei. 2. Pedepsele sa fie pronuntate pentru infractiunile intetionate. 3. Pentru nici una din condamnari sa nu fi intervenit vreuna din cauzele prevazute in art.38 Codul penal cauze de excludere a recidivei. Conditii pentru al 2 lea termen: 1. Savarsirea unei infractiuni cu intentie. 2. Legea sa prevada inchisoare mai mare de 1 an.

3. Noua infractiune se poate savarsi dupa executarea celei de-a 3 a pedeapsa cand pedepsele se executa separat sau dupa executarea pedepsei rezultante (cand pedepsele sunt contopite) dupa gratierea totala a celor 3 pedepse sau a restului de pedeapsa sau dupa prescrierea celor 3 pedepse sau a unei condamnari. Sanctionarea celor 2 forme de recidiva Pedeapsa in cazul recidivei dupa condamnare: - Starea de recidiva constituie o cauza de agravare facultativa a pedepsei, caracter facultativ explicandu-se prin imprejurarea ca nu intotdeauna savarseste din nou a unei infractiuni reflecta perseverenta infractionala. - Potrivit art. 39 al. (1) pedeapsa stabilita prin infractiunea savarsita ulterior si pedeapsa stabilita pentru infractiunea anterioara se contopesc dupa regulile privitoare la concursul de infractiune prevazute in art. 34 si 35 Codul penal. - Spre deosebire de concursul de infractiuni, in cazul recidivei postcondamnatorii sporul poate merge pana la 7 ani. a) Cazul pedepsei anterioare executate in parte contopirea se face intre pedeapsa ce a mai ramas de executat si pedeapsa stabilita pentru noua infractiune. b) Cazul savarsirii din nou a unei infractiuni in stare de evadare se aplica pedeapsa pentru infractiuna savarsita in stare de evadare dupa care pedeapsa stabilita se contopeste cu pedepsa anterioara cu posibilitatea adaugirii unui spor de pana la 7 ani peste maximul special al pedepsei. Legiuitorul a avut in vedere dispozitia din art.269 al.3 care prevede ca la pedeapsa aplicata pentru evadare se cumuleaza pedeapsa in a carei executare se afla. Pedeapsa in cazul recidivei postexecutorii Regula - Cand infractorul savarseste din nou o infractiune in stare de recidiva dupa executare, la stabilirea pedepsei pentru aceasta infractiune instanta poate aplica infractorului o pedeapsa pana la maxim special al acesteia iar daca acest maxim este insuficient poate adauga un spor de pana la 10 ani. a) In cazul savarsirii din nou a unui concurs de infractiuni -> in cazul recidivei dupa executare daca al 2 lea termen este multiplu se tine seama de starea de recidiva la stabilirea pedepsei pentru fiecare dintre infractiunile concurente dupa care pedepsele se contopesc potrivit regulilor concursului de infractiuni.

Pedeapsa in cazul micii recidive Mica recidiva poate fi postcomandatorie sau postexecutorie. Pedepsele se stabilesc potrivit regulilor de la recidiva postcomandatorii sau de la recidiva postexecutorie. In cazul micii recidive postexecutorii toate pedepsele au fost executate astfel ca pedeapsa stabilita in stare de recidiva se stabileste la fel ca in cazul marii recidive postexecutorii. Descoperirea ulterioara a starii de recidiva Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si mai inainte ca pedeapsa sa fi fost executata se descopera ca cel condamnat se afla in stare de recidiva instanta procedeaza la recalcularea pedepsei aplicand dispozitia art. 39 al 1 Codul penal si art. 39 al. 4 dupa executare. Recalcularea: - Este prevazuta numai pentru marea recidiva. - Este posibila numai daca starea de recidiva a fost descoperita inainte de executarea pedepsei sau considerata ca executata. Daca starea de recidiva a fost descoperita dupa executarea pedepsei sau dupa gratiere, recalcularea pedepsei nu mai este posibila, legea considerand inoportuna revenirea asupra unei situatii definitive. Recidiva in cazul pesoanelor juridice Avem: - Recidiva dupa condamnare - Recidiva dupa executare Nu avem mica recidiva. Recidiva este definita in aceeasi termeni ca si in cazul persoanelor fizice. Dispozitiile referitoare la aplicarea pedepsei pentru recidiva in cazul persoanelor juridice sunt in art.40 al.2-5 Codul penal. In cazul recidivei dupa condamnare, amenda stabilita pentru infractiunea savarsita ulterior si amenda aplicata pentru infractiunea ulterioara se contopesc potrivit art. 40. Sporul prevazut de pana la o treime din maximul special al amenzilor se poate mari pana la jumatate iar daca amenda a fost executata in parte, contopirea se face intre ce a mai ramas de executat si amenda aplicata ulterior. In cazul recidivei postexecutorii se aplica pedeapsa amenzii pana la maxim special 600/900 mii RON iar daca acesta este neindestulator se

adauga un spor pana la 2/3 evidentiindu-se pericolul social mai ridicat al recidivei postexecutorii. Pluralitatea intermediara Exista pluralitatea intermediara de infractiuni cand dupa condita definita a infractorului pentru o infractiune savarsita anterior, acesta savarseste din nou o infractiune inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii sau in stare de evadare si nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru existenta starii de recidiva astfel daca conditia anterioara, indiferent de natura pedepsei, se refera la o infractiune intentionata pentru care pedeapsa aplicata este inchisoare de 6 luni sau mai mica nu poate exista stare de recidiva. Deasemenea in cazul in care este realizat un termen al recidivei dar infractiunea savarsita din nou este o infractiune din culpa sau desi este inchisoarea de 1 an sau mai mica, nu avem stare de recidiva. Principiu: In cazul pluralitatii intermediare pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni. Pedeapsa Sanctiunile de drept penal sunt consecintele coercitive pe care legea le leaga de incalcarea normelor penale. Sunt masuri de constrangere specifice pe care le atrage savarsirea faptelor interzise de legea penala si care functioneaza ca mijloc de restabilire a ordinii de drept incalcate si ca mijloc de realizare a scopului reglementarii relatiilor de aparare sociala. Sanctiunile de drept penal sunt privatiuni si suferinte la care este supus cel care nesocoteste norma penala pentru a-l determina pe cel ce incalca norma penala sa se abtina de la o astfel de conduita. Reglementari juridico-penala este de neconceput in afara sanctiunilor de drept penal. Caracterul sanctiunilor de drept penal: Spre deosebire de sanctiunile de drep civil ce au un caracter reparatoriu sau restitutiv, sanctiunile de drept penal au, in general, caracter represiv sau retributiv, pentru ca implica o anumita privatiune sau aflictiune (determina o suferinta) si au ca scop prevenirea savarsirii de noi fapte penale. Sanctiunile de drept penal, au in general si caracter preventiv unele din ele (masuri educative sau de siguranta) avand exclusiv acest caracter. Sanctiunile de drept penal sunt necesare si inevitabile.

Odata stabilita raspunderea penala, aplicarea sanctiunilor penala este inevitabila si nu poate fi inlaturata decat in anumite cazuri prevazute de lege. Sactiunile de drept penal au si caracter postdelictual in sensul ca aplicarea lor este posibila numai in cazul savarsirii unor infractiuni. In dreptul penal se cunosc 3 categorii de sanctiuni: 1. Pedepse 2. Masuri educative 3. Masuri de siguranta

1. Pedepse Pedepsele sunt sanctiunile proprii dreptului penal si reprezinta cea mai importanta categorie de sanctiuni ale dreptului penal. Pedepsele sunt masuri de constrangere cu caracter aflictiv si sunt cele mai grele sanctiuni vizand persoane si atributele ei esentiale: - Viata - Libertatea - Bunurile - Drepturile Scopul pedepselor aparatea sociala impotriva infractiunilor si previn savarsirea de noi infractiuni. Pedepsele sunt singurele sanctiuni represive sau sanctiuni penale destinate sa puna capat activitatilor infractionale si sa determine schimbarea mentalitatii infractorului. 2. Masuri educative Masurile educative sunt sanctiuni aplicabile exclusiv infractorilor minori si constau in masuri de refacere sau corectare a procesului educativ pornind de la constatarea ca savarsirea infractiunilor de catre minori este rezultatul unor deficiente educative. Masurile educative sunt lipsite de caracterul represiv. 3. Masuri de siguranta Masurile de siguranta sunt sanctiuni lipsite de caracter represiv, avand un caracter eminamente preventiv. Masurile de siguranta se iau fata de persoanele care savarsesc fapte prevazute de legea penala chiar daca aceste fapte nu constituie

infractiuni insa dau in vileag o stare de pericol care ar putea determina savarsirea de noi fapte antisociale. Scopul lor este de a inlatura stari de pericol decurgand din starea psihofizica a faptuitorului din modul periculos in care exercita o anumita activitate, functie sau profesie datorita inaptitudinii sau incapacitatii personale, daca in toate aceste cazuri starea de pericol poate duce la acte antisociale. Alte sanctiuni de drept penal: - Sanctiuni cu caracter administrativ prevazut de art. 91 Codul penal. - Mustrarea - Mustrarea cu avertisment - Amenda de la 10 lei la 1000 lei Aceste sanctiuni nu au caracter penal dar in cazul in care faptele prevazute de legea penala sunt vadit lipsite de importanta, ele se pot lua fata de aceaste persoane. Cadrul sanctiunilor in dreptul penal roman Codul penal a consacrat toate cele 3 categorii de sanctiuni si sanctiunile administrative prevazute de art. 91. Exemplu: principiile sanctiunilor de drept penal. 1. Legalitatea sanctiunilor de drept penal prevazute de art.2 Codul penal potrivit caruia legea prevede pedepse ce se aplica infractorilor. Legea penala face distinctie intre: - Sanctiunile absolut determinate prevazute de lege nu numai in natura sau in felul lor dar si in cuantumul sau durata exacta (detentia pe viata) - Sanctiunile relativ determinate prevazute de lege in natura lor insa in ce priveste durata, cuantumul sunt numai relativ determinate, legea prevazand maximele si minimele acestora ori numai una din limitele speciale ca maxima sau minima, cealalta fiind echivalenta cu limita generala. - Sanctiuni nedeterminate- prevazute de lege numai in natura sau felul lor iar durata ori cuantumul se stabileste de instanta judecatoreasca ori de organele de executare a sanctiunilor aplicate acest sistem nu este admis in ce priveste pedepsele, fiind considerat o incalcare a Principiului legalitatii dar este admis ca masura educativa sau de siguranta. 2. Umanismul sanctiunilor de drept penal

Acest principiu isi gaseste expresia in natura, cuantumul, functiile si finalitatea sanctiunilor de drept penal. Prin natura si cuantumul lor aceste sanctiuni trebuie sa fie in concordanta cu constiinta morala si juridica a societatii. Nu sunt admise pedepsele care provoaca suferinte fizice sau injosesc demnitatea umana. Principiul urmareste nu numai stabilirea pedepselor in lege dar si determinarea concreta a acestora de catre instanta de judecata. 3. Revocabilitatea sanctiunilor de drept penal Sanctiunile de drept penal trebuie sa fie esentialmente revocabile, sa poata fi retrase: - Eroare judecatoreasca - Cand nu mai sunt necesare, adica sa fie remisibile sau inlaturate prin iertare si reparabile (raul cauzat prin aplicarea lor sa poata fi reparat) 4. Adaptabilitatea sanctiunilor de drept penal Sanctiunile de drept penal trebuie sa fie strict individualizate, adaptate calitativ si cantitativ in raport cu gravitatea faptei si cu persoana faptuitorului. Pentru a putea fi individualizate sanctiunile trebuie sa fie adaptabile prin natura lor. 5. Personalitatea sanctiunilor de drept penal Sanctiunile au un caracter personal se rasfrang asupra caruia i se aplica si nu pot fi transferate asupra altuia. Caracterul personal decurge din necesitatea prevenirii savarsirii de noi infractiuni. Chiar si in cazul sanctiunilor pecuniare coercitia se rasfrang asupra pesoanei faptuitorului. Datorita caracterului personal, sanctiunile de drept penal inclusiv cele cu caracter pecuniar se sting odata cu decesul faptuitorului. Sanctiunile de drept penal: - Pedepse - Masuri educative - Masuri de siguranta

Pedeapsa Pedeapsa este acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare preventiva de lege pentru savarsirea unei infractiuni si care se aplica de instanta judecatoreasca. Aceeasi notiune art.52 Codul penal in care se precizeaza ca pedeapsa este o masura de constrangere si nu mijloc de reeducare. Trasaturi: 1. Pedeapsa este o masura de constrangere care implica o suferinta impusa infractorului ca reactie la infractiunea savarsita de acesta. - Este un rau cu care se raspunde raului produs prin savarsirea infractiunii 2. Pedeapsa este un mijloc de reeducare - Constrangerea pe care o implica pedeapsa nu trebuie sa fie opusa caracter educativ al acesteia, constrangerea aparand ca un mijloc de realizare in conditiile speciale a procesului educativ. 3. Pedeapsa este un mijloc de constrangere statala neputand fi aplicata decat de stat in numele societatii. - Statul apare ca subiect al raporturilor juridice penale inclusiv al celor de conflic sau de raspundere penala. 4. Pedeapsa este prevazuta de lege pentru o anumita infractiune - Fiecare infractiune are prevazuta in lege o anumita pedeapsa 5. Pedeapsa se aplica infractorului adica unei persoane care a savarsit infractiunea. 6. Pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni Caracterul pedepsei: Pedeapsa este principalul mijloc de realizare prin constrangere a ordinii de drept penal si devine absolut necesara indata ce ordinea de drept a fost incalcata si raspunderea penala angajata. Scopul si functiile pedepsei Scopul pedepsei coincide cu scopul legii penale si decurge din necesitatea apararii sociale impotriva infractiunilor. Scopul pedepsei consta in prevenirea savarsirii de noi infractiuni, atat sub aspectul preventiei generale adica al determinarii oricarei persoane sa se abtina de la savarsirea oricarei infractiuni cat si al preventiei speciale prin impiedicarea persoanei care savarseste vreo infractiune sa mai savarseasca alte fapte penale.

Prin realizarea scopului sau, pedeapsa indeplineste anumite functii prin care influenteaza conduita condamnatului: 1. Functia de constrangere - Decurge din natura pedepsei ca masura de constrangere, de esenta acesteia fiind provocarea unei privatiuni, a unei suferinte de ordin fizic si moral la care condamnatul este supus prin privatiunea de libertate si un regim de viata coercitiv. - Constrangerea exclude suferinta ce implica: tortura munca fortata, desfasurarea unor activitati ce aduc distrugerea demnitatii umane. 2. Functia de reeducare - Decurge din caracterul de mijloc de reeducare al pedepsei si consta in influentarea mentalitatii si deprinderilor condamnatului in sensul inlaturarii celor vechi si formarii altora noi. 3. Functia de exemplaritate - Consta in influenta pe care pedeapsa o are asupra altor persoane care ar fi tentate sa savarseasca o infractiune. 4. Functia de eliminare - Reprezinta eliminarea temporara sau definitiva a condamnatului din societate. Categoriie de pedepse A. Dupa obiectul asupra caruia poarta: 1. Pedepse corporale in prezent, numai pedepse cu moartea. 2. Pedepse privative sau restrictive de libertate pedepse cu inchisoare, interzicere de a se afla in anumite localitati. 3. Pedepse pecuniare amenda. 4. Pedepse privative sau restrictive de drepturi dreptul de a alege sau de a fi ales. 5. Pedepse morale constau in dezaprobarea publica a faptei, se executa prin afisarea hotararii de condamnare. B. Dupa importanta atribuita pedepsei din punct de vedere functional: 1. Pedepse principale pot fi stabilite si aplicate singure. 2. Pedepse complementare insotesc pedeapsa principala privativa de libertate. 3. Pedepse accesorii sunt atasate de lege la pedeapsa principala.

Cadrul pedepselor in dreptul penal in vigoare Notiunea cuprinde descrierea pedepselor existente intr-o legislatie penala. In Codul penal 1968 au fost prevazute ca pedepse principale inchisoare 15 zile 25 ani si amenda 5000-20000 lei. Pedeapsa cu moartea nu era inclusa in sistemul pedepselor principale fiind considerate o masura exceptionala. Dupa 1990, pedeapsa cu moartea a fost inlocuita cu detentia pe viata. Pedepsele complementare: 1. Interzicerea unor drepturi 1-10 ani. 2. Degradarea militara. 3. Confiscarea partiala sau totala a averii. Prin intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991 confiscarea averii a fost interzisa ca pedeapsa. Pedeapsele accesorii constau in interzicerea unor drepturi pe o perioada nedeterminata. Pedepsele aplicabile persoanelor fizice sunt: 1. Pedepse principale 2. Pedepse complementare 3. Pedepse accesorii 1) Pedepsele principale: - Detentia pe viata - Inchisoare 15 zile-30 ani - Amenda 100-50000 RON 2) Pedepsele complementare aplicabile persoanelor fizice: interzicerea unor drepturi si degradarea militara. 3) Pedepsele accesorii pentru persoanele fizice constau in interzicerea unor drepturi prevazute de art. 64 Codul penal. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice sunt pedepse principale si pedepse complementare. Legea prevede o singura pedeapsa principala, amenda 2500 - 2 milioane RON ce poate fi individualizata in raport cu particularitatile persoanei juridice si prevede 5 pedepse complementare:

1. Dizolvarea persoanei juridice. 2. Suspendarea activitatii persoanei juridice pe o perioada de 3 luni 1 an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice cu care s-a savarsit infractiunea, pe o perioada de 3 luni 3 ani. 3. Inchiderea unor puncte de lucru pe o perioada de 3 luni 3 ani. 4. Interzicerea de a particila la procedurile de achizitii publice pe o perioada de 1-3 ani. 5. Afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare (cu exceptia dizolvarii, pedepsele complementare se pot aplica cumulativ). Importanta prevederii in lege a pedepselor Consta in respectarea principiului legalitatii incirminarii. Uneori se prevad pentru aceeasi infractiune doua pedepse care urmeaza a fi aplicate alternativ nu cumulativ. Limitele generale nu pot fi depasite, in timp ce limitele speciale pot fi depasite ca efect al cauzelor de atenuare sau agravare. Maxim genetal nu poate fi depasit, insa sub minimult general se poate cobori ca efect al cauzelor de atenuare prevazute de lege. Caracterizarea cadrului pedepselor 1. Existenta cadrului pedepselor in legislatia penala este expresia Principiului legalitatii pedepselor si exprima conceptia politico-penala cu privire la ansamblul mijloacelor juridico-penale folosite impotriva fenomenului infractional. 2. Natura si cuantumul pedepselor sunt expresia Principiilor fundamentale ale politicii penale si ale dreptului penal. 3. Exprima un interes practic prin orientare activitatilor de aplicare si executare a pedepselor existente. Examen critic al sistemului pedepselor Trasaturi pozitive: - Pedepsele sunt relativ determinate. - Permit o buna individualizare a pedepsei concrete. Trasaturi negative: - Numarul redus al pedepselor principale aplicabile persoanelor fizice. - Caracterul accentuat represiv constand in aceea ca pentru toate infractiunile este stabilita pedeapsa cu inchisoarea.

Pedepsele aplicabile persoanelor fizice Pedeapsa detentiunii pe viata A fost introdus Decretul legea nr. 6/1990 ca inlocuind pedeapsa cu moartea, act necesar odata cu aderarea Romaniei la Conventia pentru Apararea drepturilor omului care in art.1 din Protocolul nr.6 prevede ca pedeapsa cu moartea este abolita si nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa. Controverse privind pedeapsa cu moartea: Argumente pro: 1. Caracter deosebit de intimidant. 2. Caracter preventiv exprimat prin eliminarea definitiva a condamnarii. Argumente contra: 1. Este iremisibila (imposibil de iertat, ulterior executat, prin gratiere) 2. Este ireparabila (imposibil de corectat) 3. Nu exercita un rol educativ ci doar eliminator 4. Prin aplicarea pedepsei cu moartea nu s-a produs o scadere a criminalitatii. Situatia pedepsei cu moartea: 1. A fost abolita in 88 tari. 2. In 11 tari a fost abolita pentru infractiunile obisnuite si mentinuta pentru infractiunile de razboi sau in alte situatii exceptionale. 3. In 30 tari este mentinuta dar neaplicata. 4. In 68 tari este mentinuta si aplicata din ce in ce mai rar. Cadrul pedepselor detentiunii pe viata Sunt sanctiuni cu pedepsa detentiunii pe viata pentru infractiunile contra sigurantei statului. 155-163; 165-167 Codul penal - Omorul deosebit de grav 176 - Tortura avand ca urmare moartea victimei - Distrugerea si semnalizarea falsa - Nerespectarea regimului material nucleare sau radioactive ce au avut ca urmare moartea victimei

- Nerespectarea regimului armelor si munitiilor ce au avut ca urmare moartea victimei - Trafic de substante toxice - Infractiuni contra capacitatii de aparare, contra pacii si omenirii. Legi speciale: - Legea 143/2000 privind traficul organizat de droguri. - OG 29/1997 privind transportul aerian. - Unele infractiuni contra sigurantei transportului naval. Pedeapsa detentiei pe viata nu se aplica persoanelor care la data hotararii de condamnare implinise 60 ani. In acest caz pedeapsa se comuta in inchisoare pe 25 ani si interzicerea unor drepturi pe o durata de maxim 10 ani. Daca in timpul executarii pedepsei, condamnatul implineste 60 ani pedeapsa se inlocuieste cu pedeapsa de inchisoare pe 25 ani. Detentiunea pe viata si inchisoare mai mare de 15 ani se executa in penitenciare anume desemnate sau in sectii speciale ale unor penitenciare. Inchisoarea Principiul inchisorii consta in privarea de libertate a condamnatului prin scoaterea din mediul lui de viata si plasare intr-un mediu inchis in care este supus unui regim de viata si munca impus. Continutul inchisorii consta in izolarea de societate a condamnatului si supunerea la un regim de executare a acestei izolari destinat sa conduca la indreptarea si reeducarea acestuia. Principiul inchisorii ocupa locul principal in sistemul pedepselor incat poate indeplini cu succes atat forta de constrangere cat si cea de reeducare, poate fi usor individualizata si este remisibila si in parte reparabila. Limitele generale nu depasesc 30 ani. Limitele speciale nu depasesc 25 ani. Regimul de executare a pedepselor principale privative de libertate: Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazeaza pe sistemul penitenciar progresiv in care condamnatul are posibilitatea sa treaca dintr-un regim de executare in altul in conditiile prevazute de legea de executare a pedepsei.

Regimele de executare: 1. Regim de maxima siguranta 2. Regim inchis 3. Regim semideschis 4. Regim deschis 1. Se aplica pedeapsa detentiunii pe viata si inchisoare mai mare de 15 ani. Regimul de executare a pedepselor privative de libertate se bazeaza pe posibilitatea condamnatilor de a presta cu acordul lor o munca utila, reeducarea condamnatilor, respectarea ordinii interioare la locurile de detinere si pe stimularea si recompensarea celor care sunt disciplinati, staruitori in munca si dau dovezi temeinice de indreptare. Legea prevede un sistem de recompense ce pot fi acrodate condamnatilor care au o buna conduita. Condamnatii care au implinit 60 ani barbatii si 55 femeile pot presta o munca doar la cererea lor daca sunt apti de munca. Legea prevede ca toate mijloacele folosite in cadrul regimului de executare a pedepselor trebuie sa contribuie la reintegrarea in societate a celor condamnati si la prevenirea savarsirii de noi infractiuni. Regimul de detinere 1. Executarea pedepsei cu inchisoare se face in conformitate cu legea privind executarea pedepselor in locuri de detinere si anume destinate numite penitenciare. Pedeapsa detentiunii pe viata si pedeapsa mai mare de 15 ani se executa in penitenciare speciale sau sectii speciale. 2. Femeile condamnate executa pedepsa separat de conditiile barbatesti. 3. Minorii si tinerii condamnati la pedepse privative de libertate executa pedepsele separat de conditiile condamnatilor majori sau in locuri de detentie speciale. 4. Minorilor li se asigura conditii pentru participarea la activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala. Regimul de munca al detinutilor Potrivit art.57 din legea 275/2006 pedepsele condamnatilor care sunt apti pentru a munci cu acordul lor pot presta munca in raport cu calificarea si aptitudinile lor precum si activitatile necalificate.

Minorii condamnati la pedese privitoare de libertate pot presta o munca in raport cu dezvoltarea lor fizica, aptitudini si cunostintele lor daca au implinit varsta de 15 ani, la cererea lor si cu acordul parintilor. Barbatii care au implinit varsta de 60 ani si femeile de 55 ani pot presta munca numai la cerere. Este considerata munca si participarea la activitatile de instruire scolara si profesionala. Femeile condamnate la pedepse privative de libertate insarcinate sau care au nascut in perioada detentiei, precum si minorii nu pot presta munca in timpul noptii sau in locuri vatamatoare sau periculoase. Durata muncii nu poate depasi 6 ore/zi si 30 ore/saptamana. In cazul celorlalte categorii, durata este de 8 ore/zi si 40 ore/saptamana. Cu acord scris pot fi prestate 10 ore/zi si 50 ore/saptamana. Munca in timpul noptii necesita acord scris si nu poate depasi 7 ore/noapte si 35 ore/saptamana. Retribuirea muncii detinutilor Munca prestata de condamnati este renumerata cu exceptia muncii cu caracter gospodaresc. Veniturile realizate nu constituie veniturile salariale ci se impoziteaza potrivit prevederilor legale care reglementeaza celelalte venituri. Veniturile realizate de condamnati nu pot fi mai mici decat salariul minim pe economie. Veniturile din munca prestata se incaseaza de administratia penitenciarului si se repartizeaza 30% condamnattilor si 70% administratiei penitenciarului. Din cota de 30%, condamnatul poate folosi 90% pe durata executarii pedepsei iar 10% se consemneaza pe numele sau. Cota de 30% a condamnatului poate fi folosita pentru plata despagubirilor civile, 50% pot si folositi pentru repararea prejudiciului. Condamnatului poate fi obligat inclusiv la repararea daunelor cauzate la locul de munca sau detentie dar poate face contestatie impotriva ordinului de imputare. De retinut 2 puncte: - Munca nimeni nu poate fi obligat sa munceasca, se munceste doar la cerere. - Nu exista posibilitatea de a asigura un loc de munca pentru fiecare condamnat.

Amenda penala Amenda penala consta in suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca in contul statului. Caracterul sau coercitiv este de diminuare a patrimoniului care produce un disconfort celui condamnat. Amenda poate fi aplicata si ca sanctiune civila, fiscala, spre deosebire de acestea amenda penala este consecinta raspunderii penale a faptuitorului si se aplica de instanta de judecata in cadrul procesului penal. Avantajele amenzii: 1. Evita izolarea condamnatului de mediul familiar si de viata. 2. Evita contactul cu infractorii inraiti. 3. Este adaptabila, permite o perfecta individualizare. 4. Este remisibila poate fi restituita. Dezavantajele amenzii: 1. Disconfortul amenzii se rasfrange si asupra membrilor familiei, se incalca Principiul personalitatii pedepsei. 2. Nu este egala pentru toti. 3. Nu se asigura exemplaritatea. In dreptul penal romanesc amenda este prevazuta numai ca pedeapsa principala, singura sau alternativ cu pedeapsa inchisorii. Limitele amenzii: a) Ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste cu amenda fara a-i arata limitele - minim special 150 RON, maxim special 10000 RON. b) Cand amenda este alternativa cu pedeapsa inchisorii de cel mult 1 an minim 300 RON, maxim 15000 RON. c) Cand este alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an minim 500 RON, maxim 30000 RON. Criterii de individualizare La stabilirea amenzii trebuie sa se tina seama de criteriul general de individualizare a pedepsei prevazute de art. 72 Codul penal, dar in acelasi timp amenda trebuie sa nu-l puna pe condamnat in situatia de a nu-si putea indeplini obligatiile privitoare la familie. Inlocuirea pedepsei amenzii

Amenda poate fi inlocuita cu inchisoarea in limitele in care este prevazut pentru infractiunea savarsita aceasta inseamana ca inlocuirea este posibila numai acolo unde amenda este prevazuta alternativ cu pedeapsa inchisorii (nu si in cazul cand amenda este prevazuta singura). Amenda poate fi inlocuita de instanta in limitele pe care legea le prevede pentru pedeapsa inchisorii. Inlocuirea nu este posibila daca amenda este efect al circumstantelor atenuante. Daca instanta a recunoscut inculpatului circumstante atenuante solutia este diferita dupa cum minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 luni sau mai mare ori sub 3 luni. In un caz (3 luni sau mai mare) amenda poate fi inlocuita cu inchisoare in limitele mentionate de lege. In al 2 lea caz (mai mare sau sub 3 luni) art.76 lit.e) teza II Codul penal instanta este obligata sa aplice pedeapsa amenzii de minim 200 RON iar in caz de neexecutare amenda nu poate fi inlocuita cu pedeapsa inchisorii. Circumstantele atenuante retinute in favoarea condamnatului nu pot fi inlaturate ca efect al inlocuirii pedepsei amenzii cu inchisoarea. In cazul inlocuirii pedepsei amenzii cu inchisoarea se va tine seama si de partea din amenda executata. Pedepsele complementare: A. Interzicerea unor drepturi - Este o pedeapsa restrictiva de drepturi ce consta intr-o interzicere temporara (1-10 ani) a exercitiului anumitor drepturi ale condamnatului, un complement sau adaos la pedeapsa inchisorii. Contine pedeapsa interzicerii unor drepturi: a) Dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functiile elective publice. b) Dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatilor de stat. c) Dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii. d) Drepturi parintesti. e) Dreptul de a fi tutore sau curator.

Conditiile de aplicare a pedepsei interzicearea unor drepturi: Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi se aplica numai pe langa pedeapsa inchisorii de cel putin 2 ani ceea ce inseamna ca daca pedeapsa inchisorii stabilita este mai mica de 2 ani nu se va aplica. In caz de concurs de infractiuni aplicarea de pedepse complementare se face pentru fiecare infractiune iar nu la pedeapsa rezultanta. Aplicarea este obligatorie cand este prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita. Exemple: - Tradarea 155-157 - Atentat 160-161 - Talharie 211 Codul penal In cazutl tradarii si a atentatului, daca pedeapsa aplicata este de cel putin 2 ani instanta este obligata sa aplice si interzicerea unor drepturi. In celelalte cazuri, se aplica daca: a) Pedeapsa inchisorii este de cel putin 2 ani b) Instanta apreciaza ca aplicarea pedepsei complementare este necesara. Criterii de apreciere: - Natura si fravitatea infractiunii - Imprejurimile cauzei - Persoana infractorului In toate cazurile instanta este obligata sa precizeze care drepturi sunt interzise si pe ce durata. Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi Pedeapsa interzicerii unor drepturi se executa ulterior executarii pedepsei inchisorii, dupa gratiere totala sau a restului de pedeapsa spre deosebire de pedepsele accesorii se execut in timpul executarii pedepsei. B. Degradarea militara O pedeapsa complementara privativa de drepturi ce se aplica numai condamnatilor militari sau rezervisti si care consta in pierderea gradului militar si a dreptului de a purta uniforma. Spre deosebire de drepturile caror exercitare se suspenda pe o durata de timp, gradele militare se pierd definitiv.

Conditiile aplicarii degradarii militare: a) Aplicarea este obligatorie cand pedeapsa este mai mare de 10 ani sau detentie pe viata. b) Aplicarea este facultativa in cazul infractiunilor intentionate la care pedeapsa aplicata de instanta este cel putin 5 si cel mult 10 ani. Pedepsele accesorii Pedeapsa accesorie este o pedeapsa privativa de drepturi alaturata pedepsei principiilor, a detentiei pe viata sau inchisoare si consta in interzicerea unor drepturi prevazute de art. 64. Din momentul in care hotararea de condamnare a ramas definitorie si pana la executarea pedepsei, pana la gratierea totala sau partiala pri pana la indeplinirea termenului de prescriptie a pedepsei, instanta are obligatia de a interzice drepturi prevazute de art. 64 lit. a) si c). In ce priveste drepturile prevazute in art. 64 lit. d) si e) aceasta se face tinand seama de natura si gravitatea infractiunii savarsite adica condamnare la pedeapsa detentiei pe viata sau inchisoare nu mai atrage de drept interzicerea tutoror drepturilor prevazute de art. 64. Pedepse aplicate personelor juridice Pedeapsa principala este amenda. Avem 2 trepte: a) Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani alternativ cu pedeapsa amenzii minim special al amenzii pentru persoanei juridice 5000 ron iar maxim special 600000 ron. b) Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minim special 10000 ron si maxim special 900000 ron. Pedepse complementare: a) Dizolvarea persoanei juridice se aplica atunci cand persoana juridica a fost constituita in scopul savarsirii de infractiuni sau cand obiectul sau de activitate a fost deturnat in acest scop. - Dizolvarea persoanei juridice este echivalenta cu pedeapsa capitala aplicabila persoanei fizice avand caracter exceptional fiind justificat de activitatea infractionala a persoanei juridice. - Aceasta pedeapsa se aplica si in caz de neexecutare cu rea credinta a uneia din pedepsele complementare prevazute de art. 53 lit. b), d).

- Dizolvarea persoanei juridice are ca afect declansarea procedurii de lichidare. b) Suspendarea activitatii sau a uneia din activitatile pesoanei juridice - Consta in interzicerea desfasurarii activitatii in ansamblu sau numai a uneia din activitatile persoanei juridice. - Pe o perioada de 3 luni pana la 1 an in cazul suspendarii activitatilor in ansamblu sau intre 3 luni si 3 ani se suspenda o activitate. - In caz de neexecutare cu rea credinta a pedepsei complementare, a afisarii sau difuzarii hotararii de condamnare, instanta dispune suspendarea activitatii sau a unei activitati a persoanei juridice pana la executarea pedepsei complementare dar nu mai mult de 3 luni. - Daca in termen de 3 luni persoana juridica nu pune in executare pedeapsa afisarii sau difuzarii, instanta dispune dizolvarea persoanei juridice. - Pedepsele complementare ale dizolvarii si suspendarii persoanelor juridice nu pot fi aplicate: o Partidelor politice o Sindicatelor o Patronatelor o Organizatiilor religioase o Ori apartinand minoritatilor personei juridice constituite potrivit legii si nici persoanele juridice ce isi desfasoara activitatea in domeniul presei. c) Inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice apartinand persoanei juridice cu scop lucrativ in care s-a desfasurat activitatea in realizarea careia s-a savarsit infractiunea (nu se aplica persoanelor juridice din domeniul presei). d) Interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice consta in interzicerea de a participa direct sau indirect la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitii publice prevazute de lege pe o durata de 1-3 ani. e) Afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare - Este o pedeapsa complementara al carei scop este prevenirea savarsirii de infractiuni de catre persoanele juridice prin aducerea la cunostinta a eventualilor parteneri a situatiei de persoana condamnata de instanta sau justitie.

- Afisarea hotararii de condamnare se realizeaza in extras in forma si locul stabilit de instanta pentru o perioada de 1-3 luni. - Daca difuzarea se realizeaza prin presa scrisa sau audio-vizuala instanta stabileste numarul aparitiilor ce nu poate fi mai mare de 10. - In cazul difuzarii prin alte mijloace audio-vizuale durata nu poate depasi 3 luni. Prin afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare nu poate fi dezvaluita indentitatea victimei afara de cazul in care exista acordul acestuia sau a reprezentantului sau legal. Legea prevede de asemenea ca afisarea sau difuzarea hotararii se realizeaza pe cheltuiala persoanei juridice. Raspunderea penala Realizeaza prin constrangere a ordinii de drept penal presupune existenta unor rapoarte juridice de constrangere ce are loc in cadrul raspunderii juridice penale de conflict nascute ca urmare a savarsirii unei infractiuni, fapt care duce la transferul raspunderii juridice de conformare intr-un raport juridic penal de conflict. In cadrul acestui raport juridic are loc tragerea la raspundere penala, judecata si in cazul in care autorul infractiunilor este gasit vinovat aplicarea sanctiunii si executarea acesteia. Constrangerea juridica penala adica aplicarea sanctiunilor de drept penal, ca una din caile de realizare a ordinii de drept penal are loc ca si constrangerea juridica, prin intermediul raspunderii juridice, in cazul nostru, al raspunderii penale. Aplicarea sanctiunilor juridice nu este posibila in afara raspunderilor juridice a persoanelor care savarseste fapta ilicita. Raspunderea juridica poate fi conceputa ca un raport de constrangere al carui continut il formeaza statul de a trage la raspundere pe cel care a incalcat o norma de drept si de a aplica sanctiunile prevazute de norma juridica, iar pe de alta parte obligativitatea corelativa a persoanei vinovate de incalcarea normei de a raspunde in fata statului pentru conduita sa si de a se supune sanctiunilor aplicate. In cadrul acestuia, raportul se stabileste: 1. Existenta faptului juridic generator de raspundere. 2. Vinovatia persoanei. 3. Sanctionarea persoanei. Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice nascuta ca urmare a savarsirii unei infractiuni si care duce la formarea unui raport

juridicpenal de conflict in baza caruia statul ca reprezentant general al societatii are dreptul de a-l trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica o sanctiune si de a-l constrange sa o execute, iar infractorul are obligatia de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate. Raspunderea penala constituie alaturi de infractiune si pedeapsa una din institutiile fundamentale ale dreptului penal incat infractiunea ca fapta interzisa de legea penala nu poate fi conceputa fara consecinta inevitabila a raspunderii penale iar acesta la randul sau ar fi lipsita de obiect fara sanctiuni penale. Temeiul raspunderii penale presupune pe de o parte preexistenta unei norme incriminatoare care interzice sub sanctiunea penala o anumita conduita iar pe de alta parte presupune fapta unei persoane ce incalca o astfel de dispozitie, infractiunea este asadar unicul temei al raspunderii penale (fata infractiune nu avem raspundere penala). Subiectele raspunderii penale: Sunt subiectele de drept intre care se creeaza raportul juridic penal de constatare si anume subiectul activ ca titular al dreptului de a exercita constrangerea de stat si subiectul pasiv ca detinator a obligatiei de a raspunde pentru savarsirea infractiunii si de a se supune sanctiunii aplicate. Subiectul activ al raspunderii juridice in general este statul ca titular al fortei de constrangere si al dreptului de a asigura prin folosirea acestuia ordinea de drept. Statul reprezentat prin organele sale specializate este totodata subiectul activ al raspunderii penale si in aceasta calitate este unic titular al dreptului la actiunea penala, adica al actiunii care are drept scop tragerea la raspunderea penala si restabilirea ordinii de drept. O particularitate a statului ca subiect activ al raspunderii penale este faptul ca actiunea sa este totodata necesara pentru solutionarea raportului de raspundere penala. Aceasta solutionare este imposibila fara interventia organelor de urmarire penala si fara aducerea conflictului de drept penal in fata justitiei. Singura exceptie o constituie cazurile in care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de plangerea prealabila a persoanei vatamate. In ce priveste subiectul pasiv al raspunderii penale acesta este intotdeauna subiect activ al infractiunii adica persoana fizica vinovata de savarsirea unei infractiuni in calitate de autor, instigator sau complice la care se poate adauga si persoane juridice cu raspundere penala de persoanele fizice care au comis infractiunea in numele sau in interesul persoanei juridice ori in realizarea obiectivelor ei de activitate.

Continutul raspunderii penale Continutul acestui raport este format din drepturile si obligatii specifice. Statul ca subiect activ al raspunderii penale are drept de a trage la raspundere pe infractor, de a-l judeca si de a-i aplica pedepse ori masura educativa prevazuta de lege si de a-l constrange sa execute sanctiunea aplicata. Statul are obligatia de a-l sanctiona pe infractor numai daca vinovatia sa a fost dovedita si numai in limitele prevazute de lege iar infractorul are dreptul sa-i fie limitata raspunderea la dispozitiile legale. Obiectul raspunderii penale Obiectul raportului juridic de raspundere penala se caracterizeaza prin specificul sanctiunilor de drept penal. Sanctiunile penale chiar si atunci cand au caracter pecuniar nu au caracter reparator ci totodata urmaresc un scop preventiv. Necesitatea raspunderii penale Raspunderea penala cuprinde un ansamblu de dispozitii privitoare la realizarea prin constrangere a dreptului penal, adica la conditiile in care iau nastere raporturile juridice de conflict, la continutul si modul de solutionare a acestui raport, la cauzele care fac ca raspunderea penala sa fie inlaturata sau la cazurile in care ea poate sa fie inlocuita cu o alta forma de raspundere juridica. Reglementarea infractiunilor si a sanctiunilor penale inseamna reglementari in mod indirect a raspunderii penale. Cadrul juridic reglementarilor privind raspunderea penala in Romania, Cadrul juridic al raspunderii penale cuprinde dispozitiile art. 17 al. 2 Codul penal referitor la temeiul raspunderii penale. Dispozitiile Titlului IV al Partii Generale al Codului Penal privitor la inlocuirea raspunderii penale (art. 90 si urmatoarele Codul penal) precum si dispozitiile Titlului VII privitoare la cauzele care inlatura raspunderea penala. Acest cadru se completeaza cu dispozitiile privitoare la aplicarea legii penale in timp si in spatiu. Constatarea raspunderii penale Raspunderea penala apare odata cu constatatea savarsirii infractiunii de catre organele de urmarire penala competente. Constatarea raspunderii penala inseamna constatarea unei fapte care prezinta continutul unei anumite infractiuni si a inexistentei vreunei cauze care face ca fapta sa nu constituie infractiune.

Realizarea raspunderii penale Inseamna realizarea drepturilor si obligatiilor care alcatuiesc continutul raportului juridic de raspundere penala. Existenta raspunderii penale constituie temeiul crearii si desfasurarii raporturilor de drept executional care iau nastere prin punerea in executare a hotararii de condamnare si dureaza pana la stingerea definitiva a pedepsei aplicate de instanta. Principiile raspunderii penale: 1. Legalitatea raspunderii penale Principiul legalitatii include nu numai legalitatea incriminarii si pedepsei dar si legalitatea raspunderii penale. Aparitia, desfasurarea si solutionarea raportului juridic de raspundere penala trebuie sa aibe loc pe baza si in conformitate cu legea. Legalitatea raspunderii penale se realizeaza prin legalitatea incriminarii si legalitatea sanctiunilor de drept penal. 2. Infractiunea , singurul temei al raspunderii penale Raportul juridic de raspundere penala poate aparea si este determinat in toate elementele sale de existenta unei infractiuni savarsite de o persoana care avea obligatia sa adopte conduita ceruta de norma incriminatoare si care savarsind fapta interzisa devine subiectul pasiv al raspunderii penale. Principiul este consacrat de art.17 al.2 si are multiple semnificatii: a) Exprima conceptia ca raspunderea penala nu poate exista decat pentru persoana care a savarsit o fapta ce constituie in conditiile legii. b) Raspunderea penala se intemeiaza pe un act de conduita exterioara materiala dar in acelasi timp si pe vinovatia persoanei in savarsirea actului sau de conduita. c) Principiul ca infractiunea este singurul temei al raspunderii penale presupune ca exista raspundere penala numai din momentul dovedirii vinovatiei. d) In formularea Principiului infractiunii ca unic temei al raspunderii penale se intelege ca are in vedere toate formele prin care se prezinta infractiunea, in acest inteles poate constitui temei al raspunderii penale savarseste infractiunea ca fapt consumat sau a unei tentative pedepsibile cat si participarea la una din aceste forme in calitate de autor, instigator sau complice. 3. Umanismul raspunderii penale

Isi gaseste expresia nu numai in determinarea sistemulu de valori ocrotite penal ci si in conditiile si continutul constrangerii juridice care intervin atunci cand se incalca obligatia de conformare si se savarseste o infractiune. Raspunderea penala apare in dreptul nostru penal ca o institutie cu caracter democratic si umanist. 4. Personalitatea si individualizarea raspunderii penale Raspunderea penala are caracter personal, incumba exclusiv persoana care incalcand obligatia de a respecta legea penala savarseste cu vinovatie o fapta prevazuta de norma incriminatoare. Legea penala prevede si obligatia individualizarii sanctiunii, a adaptarii acesteia in raport de persoana faptuitorului. 5. Unicitatea raspunderii penale Raspunderea penala este unica in sensul ca savarsirea unei infractiuni atrage o singura raspundere penala si deci aplicarea sanctiunii prevazute de norma incriminatoare pentru savarsirea faptei interzise. In dreptul nostru penal nu este posibila aplicarea a doua pedepse principale sau masuri educative pentru aceea si infractiunea. Sunt aplicabile mai multe pedepse complementare sau accesorii pe langa pedeapsa cu inchisoare sau detentiunea pe viata fara a influenta unicitatea raspunderii penale. 6. Inevitabilitatea raspunderii penale Rezulta din faptul ca odata savarsita infractiunea, viata sociala nu poate continua in conditii de siguranta fara interventia raspunderii penale care sa asigure restabilirea ordinii de drept si sentimentul de securitate al membrilor societatii. 7. Prescriptibilitatea raspunderii penale Raspunderea penala este inlaturata prin prescriptie, adica prin trecerea unui interval de timp prevazut de lege de la savarsirea infractiunii fara ca infractorul sa fi fost tras la raspunderea penala sau fata ca aceasta raspundere sa fi fost definitiv stabilita. Deasemenea este inlaturata si executata intr-un anumit interval de timp prevazut de lege de la aplicarea ei definitiva. Ca mijloc de realizare a ordinii de drept, raspunderea penala trebuie sa intervina cat mai curad cu putinta dupa savarsirea infractiunii deoarece sanctionarea imediata sporeste eficienta constrangerii si intareste autoritatea legii.

Raspunderea penala a persoanelor juridice Persoanele juridice cu exceptia statului, autoritatile publice si a institutiilor publice care nu pot desfasura activitatile care fac obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului lor de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice. A fost introdusa pentru prima data in dreptul penal romanesc raspunderea penala a persoanelor juridice renuntandu-se la conceptia traditionala potrivit careia persoana juridica nu poate comite infractiuni. Ca si raspunderea penala a persoanelor fizice, raspunderea penala a persoanelor juridice este generata de un raport juridic de conflict nascut ca urmare a savarsirii unei infractiuni. Subiectul pasiv este persoana juridica si nu persoana fizica. Temeiurile obiective si subiective ale raspunderii penale a persoanei juridice sunt specifice si se realizeaza in conditiile diferite in raport cu raspunderea penala a persoanei fizice. Pot fi subiecte alre raspunderii penale toate persoanele juridice existente, cu exceptia persoanelor juridice de drept public mentionat in art.19 Codul penal si anume: - Statul - Autoritatile publice si institutiile publice care desfasoara o activitate ce nu poate fi desfasurata de o persoana juridica de drept privat. Exceptarea de la raspunderea penala a statului este justificata avand in vedere ca in cadrul raportului juridic de conflict, statul are dreptul sa traga la raspundere penala persoana fizica sau juridica pentru savarsirea unei infractiuni astfel ca el nu poate fi in acelasi timp subiect activ si subiect pasiv. Exceptarea de la raspunderea penala a autoritatilor publice este explicabila prin aceea ca sunt organele de stat caracterizate si demonstrate ca atare in Titlul III in Constitutia Romaniei precum si organele care au prin Constitutie si prin lege puterea de a emite decizii, dispozitii, obligatii in indeplinirea sarcinilor lor precum si de a impune respectarea acestora. Infractiunile savarsite de functionarii publici nu sunt comise in numele autoritatilor publice ci in nume personal si atrag raspunderea celor care le-au savarsit, ca infractiuni de serviciu. Aceleasi organizatii pot fi invocate in favoarea exceptarii de la raspundere a institutiilor publice cu precizarea ca trebuie sa se verifice daca activitatea institutiei publice tine exclusiv de domeniul public.

Conditiile obiective a raspunderii penale a persoanelor juridice Temeiul obiectiv a raspunderii penale a persoanelor juridice este ca si in cazul persoanelor fizice, savarsirea unei infractiuni cu specificul pe care il prezinta persoana juridica, adica de activitate al persoanei juridice ori in numele sau in interesul acesteia. In consecinta pentru angajarea raspunderii penale a persoanelor juridice trebuie sa se constate din punct de vedere obiectin pe de o parte savarsirea infractiunii de catre persoana fizica aflata in relatii cu persoana juridica respectiva iar pe de alta parte sa se constate ca infractiunea se afla intr-o anumita legatura cu persoana juridica adica este imputabila obiectiv persoanei juridice. Pentru indeplinirea unei conditii este suficient sa se constate ca infractiunea a fost savarsita de un reprezentant al persoanei juridice, de un angajat al acesteia ori de o persoana care actioneaza in numele sau in interesul persoane juridice. Nu se cere ca persoana fizica sa aiba o functie, pozitie in cadrul persoanei juridice, sa se afle intr-un anumit raport juridic cu aceasta. Este suficient sa se constate ca faptuitorul se afla in anumite relatii de fapt cu persoana juridica. Pentru realizarea celei de a 2 a conditie, adica a existentei unei legaturi obiective intre faptuitor si persoana juridica, trebuie sa se examineze daca fapta a fost savarsita in una din cele 3 situatii prevazute de lege: 1. In realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice. 2. In interesul persoanei juridice. 3. In numele persoanei juridice. 1. Infractiunea indeplineste conditiile savarsirii in realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice atunci cand a fost comisa in legatura cu orice activitate a persoanei juridice. 2. Cand infractiunea a fost savarsita in afara obiectului de activitate a persoanei juridice, dar in interesul acesteia. 3. Cand infractiunea a fost savarsita de o persoana imputernicita sa actioneze in numele si pentru persoana juridica. Conditiile subiective ale raspunderii penale a persoanelor juridice Fara existenta imputatiei subiective sau a culpabilitatii nu se poate concepe nici o raspundere penala a persoanei juridice. In dispozitiile art.19 Codul penal, privitoare la conditiile raspunderii penale a persoanelor juridice, nu exista referiri la conditiile subiective ale acestor raspunderi.

Conditia mentionata in text se refera la persoanele fizice care au savarsit fapta si nu la persoanele juridice. Stabilirea imputatiei subiective sau a culpabilitatii se face pe baza Principiilor generale ale dreptului penal in vigoare. Unul din aceste Principii este ca vinovatia persoanei juridice nu se confunda cu vinovatia persoanei fizice si vinovatia persoanei juridice.. Un alt principiu vinovatia persoanei juridice nu se determina prin aplicarea mecanica a dispozitiilor din Codul penal privitoare la stabilirea vinovatiei. Imputabilitatea subiectiva a persoanei juridice poate fi definita ca atitudinea psihica a persoanei juridice care prin organul sau individual sau colectiv de conducere a cunoscut, incuviintat sau incurajat savarsirea de catre persoana fizica a infractiuni legate de activitatea persoanei juridice, asadar pentru existenta temeiului subiectiv al raspunderii persoanei juridice trebuie sa se constate culpabilitatea proprie a persoanei juridice deosebit de vinovatia persoanei fizice care a savarsit infractiunea ca forma de vinovatie prevazuta de lege, in acest scop trebuie examinat mecanismul propriu de formare a vointei persoanei juridice si de functionare a procesului decizional in cadrul acesteia precum si daca persoana juridica a cunoscut, a voit, a incuviintat sau a incurajat savarsirea infractiunii ori daca fapta a fost savarsita impotriva vointei persoanei juridice si cu excluderea oricarei culpe a acestuia. In acest caz, raspunderea penala a persoanei juridice este exclusa subzistand numai raspunderea penala a persoanei fizice care a savarsit fapta. Daca nu poate fi identificata persoana fizica autoare a infractiunii insa existenta faptei si culpavilitatea persoanei juridice au fost dovedite, raspunderea penala va reveni exclusiv persoanei juridice. Inlocuirea raspunderii penale Este o institutie in temeiul careia instanta de judecata poate dispune inlocuirea raspunderii penale pentru incfractiuni care nu prezinta un grad de pericol social ridicat cu o raspundere care atrage aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ. Este o masura de individualizare a constrangerii juridice pentru fapte prevazute de legea penala care desi prezinta fiecare temei pentru raspunderea penala si aplicarea unei pedepse, sanctiuni, totusi nu este necesara tinand seama de gravitatea redusa a faptei concrete si de persoana infractorului fiind suficienta o raspundere extrapenala. Natura juridica a inlocuirii raspunderii penale

Este aceea de mijloc de individualizare a sanctiunii pentru o infractiune in situatia in care desi exista temei legal pentru aceasta nu este necesara aplicarea unei pedepse, dar se impune o sanctiune cu caracter administrativ. Inlocuirea raspunderii penale nu se confunda cu fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericol social al unei infractiuni deoarece in acest caz fapta nu constituie infractiune pe cand la inlocuirea raspunderii penale, fapta are caracter penal si face sa existe raspunderea penala. Conditiile inlocuirii raspunderii penale: Instanta poate dispune inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: 1. Pedeapsa prevazuta pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de cel mult 1 an sau amenda ori s-au savarsit infractiuni de furt simplu (art.208 Codul penal), abuz de incredere (art. 213 Codul penal), inselaciune in varianta simpla (art.215 al.1), distrugerea intentionata in varianta simpla (art.217 al.1), distrugere din culpa( art.219 al.1); in toate aceste cazuri daca valoarea pagubei nu depaseste 10 RON. Inlocuirea raspunderii penale este posibila si cazurilor infractiunilor de neglijenta in serviciu (art.249 Codul penal) daca paguba nu depaseste 50 RON. 2. Fapta savarsita in continutul ei concret si in imprejurarile in care a fost savarsita prezinta pericol social redus si a produs urmari grave. 3. Paguba produsa prin infractiune a fost integral reparata. 4. Din atitudinea faptuitorului dupa savarsirea infractiunii (daca acesta regreta fapta). 5. Sunt suficiente date ca faptuitorul poate sa se indrepte fara a i se aplica o pedeapsa. Inlocuirea raspunderii penale in cazul pluralitatii de infractori sau infractiuni Inlocuirea raspunderii penale este posibila si in cazul savarsirii infractiunii in participatie dar numai daca pentru faptuitori sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. Inlocuirea raspunderii penale este posibila si in cazul in care faptuitorul a savarsit un concurs de infractiuni dar numai daca pentru fiecare infractiune concurenta sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. Consecintele inlocuirii raspunderii penale

Cand instanta constata savarsirea unei infractiuni pentru care este aplicabila inlocuirea raspunderii penale este obligata sa se aplice faptuitorului una din urmatoarele sanctiuni: - Mustrarea - Mustrarea cu avertisment - Amenda 10-100 RON Cauzele care inlatura raspunderea penala Consideratii generale Exista stari, situatii sau imprejurari care fac ca raspunderea juridica desi intemeiata sa nu fie necesara, ba chiar sa fie neindicata, exceptarea ei fiind in interesul apararii sociale. Principiul inevitabilitatii raspunderii penale trebuie inteles in sensul ca savarsirea unei infractiuni atrage raspunderea penala a faptuitorului, in afara de cazurile in care raspunderea este inlaturata prin vointa expresa a legiuitorului. Necesitatea inlaturarii raspunderii penale este determinata obiectiv de anumite fenomene, cum ar fi: stingerea rezonantei sociale a infractorului si disparitia sentimentului de insecuritate sociala provocat prin savarsirea acesteia (adica prin inlaturare). Restabilirea ordinii sociale odata cu trecerea timpului, anumite schimbari intervenite in viata social-politica, relatiile dintre infractori si persoana vatamata. Toate aceste fenomene stau la baza elaborarii unor institutii de drept penal din cauze care inlatura raspunderea penala. In dreptul nostru penal, aceste cauze sunt: 1. Amnistia 2. Prescriptia 3. Lipsa plangerii realabile 4. Impacarea partilor Codul penal in vigoare prevede aceste cauze la un loc cu cauzele care inlatura executarea pedepselor sau a altor consecinte ale condamnarii, sunt cauze generale care inlatura raspunderea penala pentru ca privesc orice infractiune sau un numar nedeterminat de infractiuni. In afara acestor cauze generale, legea prevede si alte cauze care inlatura raspunderea penala, unele cu arie de aplicare foarte intinsa, altele fiind prevazute pentru anumite infractiuni.

Unele sunt prevazute in norme generale cu sfera larga de incidenta, desistare si impiedica producerea rezultatului (22), impiedicarea de catre participant a consumarii faptei (30); altele mai numeroase sunt prevazute pentru anumite infractiuni: - Inlatura posibilitatea aplicarii sanctiunilor penale prevazute pentru acele infractiuni. - Aceste cauze nu privesc caracterul penal al faptei si nu trebuie confundate cu cauzele care fac ca fapta sa nu constituie infractiune. Inlaturarea consecintelor penale ale infractiunii nu inlatura consecintele civile ale acesteia (despagubirea). Amnistie si prescriptie Amnistia este un act de clementa al autoritatii legislative prin care se inlatura raspunderea penala pentru infractiunile savarsite pana la data actului de amnistie. Amnisita este generata de ratiuni de politica penala fiind influentata de situatiile, stari sau imprejurimi social-politice care influenteaza evolutia fenomenului infractional. Amnistia este reglementata in cadrul unei institutii cu dubla natura de drept constitutional si de drept penal. Constitutia prevede acordarea amnistie intre atributele Parlamentului in cadrul activitatii de legiferare art.73 al.3. Ca institutie de drept penal, amnistia este prevazuta in art.119 Codul penal care prevede efectele amnistiei inainte sau dupa condamnare. Natura juridica a amnistiei: - Este o cauza care inlatura raspunderea penala si pedeapsa. - Nu inlatura caracterul infractional si nu poate fi echivalata cu dezincriminarea faptei. Amnistia opereaza in rem si nu in personam, ea profita tuturor participantilor la infractiune. Tipuri de amnistie: 1. Generala care se refera la orice infractiune indiferent de gravitatea acesteia, natura sau sediul legislativ. 2. Speciala cand se acorda pentru anumite infractiuni de o anume gravitate, savarsita de anumite persoane. 3. Neconditionata sau conditionata supuse unor conditii privitoare la fapta sau persoana ori la imprejurari.

Amnistia poate interveni inainte de condamnare definitiva (amnistie proprie) sau dupa condamnare definitiva (amnistie improprie). Obiectul amnistiei este constituit de infractiunile savarsite pana la data aparitiei actului de clementa. In actul de amnistie se indica art. si alin. Prin care sunt prevazute infractiunile ce intra sub incidenta actului de amnistie, uneori sunt prevazute si pedepsele. Efectele amnistiei: Amnistia intervenita inainte de condamnarea infractorului atrage inlaturarea raspunderii penale a acestuia, operand in rem, amnistia profita tuturor participantilor: a) Efectele inainte de condamnare b) Efecte dupa condamnare - Dupa condamnare are ca efect inlaturarea raspunderii penale si a consecintelor acesteia, iar daca executarea pedepsei a inceput, aceasta va inceta. - Amenzile incasate nu se restituie. - Amnistia nu are ca efect o repunere in situatie anterioara. c) Limitele amnistiei - Nu produce efecte asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative. - Nu inlatura nici alte efecte extrapenale (ex: raspunderea disciplinara). - Amnistia are efect obligatoriu si nu poate fi refuzata de infractor. - Organele penale aplica din oficiu dispozitiile legii de amnistie. - Daca amnistia a intervenit inainte de condamnare, legea da drepturi invinuitului sau inculpatului sa ceara continuarea procesului penal pentru a-si dovedi nevinovatia. Prescriptia raspunderii penale Prescriptia raspunderii penale este o cauza care inlatura incidenta legii penale facand sa inceteze raportul penal de conflict daca acesta nu a fost in intregime solutionat intr-un anumit interval de timp, fie sub aspectul tragerii la raspundere si sanctionarea infractorului printr-o hotarare definitiva fie sub aspectul executarii in intregime a pedepsei. Tragerea la raspunderea penala dupa un anumit interval de timp nu mai raspunde finalitatii politico-penale. Acelasi lucru si in cazul executarii pedepsei aplicate.

Prescriptia este o institutie penala de generala aplicatie care opereaza in mod obligatoriu fiind aplicata din oficiu iar efectele acesteia se produc din momentul implinirii termenului de prescriptie (ex: tunc) si nu din momentul constatarii (ex: nunc). Prescriptia este reglementata in Titlul VII al Partii Generale a Codului penal. Legea reglementeaza 2 forme de prescriptie: 1. Prescriptia raspunderii penale 2. Prescriptia executarii pedepsei Desi prezinta forme diferite, institutul prescriptiei are caracter unitar insa ambele forme se intemeiaza pe aceleasi ratiuni de politica penala si produc efecte extinctive cu privire la raspunderea penala si consecintele acesteia. Notiuni de prescriptie a raspunderii penale Consta in inlaturarea raspunderii penale pentru o infractiune ca urmare a trecerii unui anumit termen de la savarsirea acesteia prevazute de legea in care nu a avut loc solutionarea cauzei privitoare la acea infractiune printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Prescriptia inseamna stingerea raportului juridic penal de conflict sau de raspundere penala nascut ca urmare a savarsirii unei infractiuni ca o consecinta a trecerii termenului prevazut de lege. ! Nu intereseaza daca pentru infractiunea respectiva a fost pornit procesul penal si nici in ce stadiu se gaseste acesta (in faza de urmarire penala, de judecata sau in caile de atac). Cata vreme procesul penal se afla in curs, poate interveni prescriptia raspunderii penala. Exceptii de la Principiul prescriptibilitatii infractiunilor: Potrivit art.121 Codul penal, prescriptia nu inlatura raspunderea penala in cazul: - Infractiunile contra pacii si omenirii - Infractiunile prevazute de art.174-176 si al infractiunilor intetionate urmate de moartea victimei. Prescriptia nu inlatura raspunderea penala nici in cazul infractiunilor prevazute la litera b) pentru care nu s-a implinit termenul de prescriptie general la data intrarii in vigoare a acestei dispozitii, aceasta este o dispozitie tranzitoare. Termenele de prescriptie a raspunderii penale

A. Termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoanele fizice: 1. 15 ani cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiei pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani. 2. 10 ani cand legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani dar care nu depaseste 15 ani. 3. 8 ani cand legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani dar care nu depaseste 10 ani. 4. 5 ani cand este mai mare de 1 an dar care nu depaseste 5 ani. 5. 3 ani cand legea prevede inchisoare care nu depaseste 1 an sau amenda. B. Termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoanele juridice: 1. 10 ani cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani. 2. 5 ani cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana juridica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda. Termenele de prescriptie a executarii pedepsei: 1. 20 ani cand pedeapsa este detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 15 ani 2. 5 ani plus durata pedepsei aplicate (ce urmeaza a fi executata) dar nu mai mult de 15 ani in cazul celorlalte pedepse cu inchisoarea si 3 ani in cazul in care pedeapsa este amenda. Termenul de prescriptie a executarii pedepsei amenzii aplicata persoanei juridice este de 5 ani. Executarea pedepselor complementare aplicabile persoanelor juridice se prescriu in 3 ani. Termenul de prescriptie al executarii sanctiunii cu caracter administrativ este de 1 an. Calcularea termenelor de prescriptie a raspunderii penale Termenele se soocotesc de la data savarsirii infractiunii (regula), de la data cand a luat sfarsit activitatea infractionala indiferent ca este vorba de o tentativa sau de un fapt consumat. In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii care constituie elementul material al infractiunii.

In cazul infractiunilor continuate termenul curge de la data savarsirii ultimei actiuni. In cazul infractiunilor progresive Instanta Suprema a statuat ca prescriptie infractiunilor progresive se socoteste de la data savarsirii actiunii si nu de la data producerii consecintelor, adica de la data aplicarii loviturilor si nu de la data mortii victimei. Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale Temeiul prescriptiei il constituie stingerea treptata a rezonantei sociale a faptei si uitarea ei odata cu trecerea timpului. Legiuitorul a reglementat cauze de intrerupere a cursului prescriptiei Potrivit art. 123 Codul penal, curgerea termenelor prescriptive extinctive (curgerea prescriptiei raspunderii penale) se intrerupe prin indeplinirea oricarui act care trebuie sa fie comunicat invinuitului sau inculpatului, este vorba de acte de urmarire penala (ex: punerea in miscare a actiunii penale, arestare preventiva) sau acte de judecata (ex: citarea, ascultarea inculpatului, etc.). Efecte Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale are ca efect neluarea in calcul a timpului scurs de la savarsirea infractorului si pana la data efectuarii actului intreruptiv si determina inceperea unui nou termen de prescriptie. Prescriptia speciala Prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni daca termenul de prescriptie prevazuta pentru acea infractiune a fost depasit cu inca jumatate. Suspendarea cursului prescriptiei raspunderii penale Cauzele de suspendare a prescriptiei: 1. Existenta unei dispozitii legale curgerea termenului prescriptiei raspunderii penale, se suspenda pe timpul pe cat o dispozitie legala sau o imprejurime de neprevazut sau de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal. 2. Existenta unei imprejurari de neprevazut (caz fortuit) ori a unei imprejurari de neinlaturat (forta majora) care impiedica desfasurarea urmaririi penale sau a judecatii. Efectele suspendarii prescriptiei Existenta uneia din cauzele de suspendarea are ca efect oprirea cursului prescriptiei din ziua in care a inceput pana la momentul disparitiei acelei

cauze, acest interval de timp nu este luat in considerare la calcularea prescriptiei. Daca au fost mai multe perioade, durata fiecarei suspendari este scoasa din termenul de prescriptie. Cauze care inlatura raspunderea penala Lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor. Sediul materiei Titlul VII, Cap.3 art.131 si art.132 Lipsa plangerii prealabile art.131 In cazul infractiunii pentru care se prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamante, lipsa plangerii prealabile inlatura raspunderea penala (art.131 al.1). Plangerea prealabila reprezinta calea de tragere la raspundere penala. Cai de tragere la raspundere penala inseamna ca organul a fost informat sau sesizat. Alta cale de sesizare: Moduri generale: - Sesizare prin plangere sau plangere simpla in forma scrisa, se inainteaza de subiectul pasiv (victima) - Denuntul modalitate prin care o persoana care nu este implicata aduce la cunostinta organului competent savarsirea unei infractiuni. - Plangerea prealabila - Acestea permit organului competent sa desfasoare activitatea specifica. Moduri speciale (Codul penal partea generala si speciala): - Avem dispozitii referitoare la punerea in miscare a actiunilor penale. - Sesizare din partea comandantului (infractiuni de ordin militar), procurorului General, organelor competente. Plangerea prealabila Natura juridica este o cauza cu natura mixta adica de drept proces penal reglementat incepand cu art. 279-286, art.10 lit.f) si de drept penal material art.131, partea generala si articolele din partea speciala de exemplu art.193 este reglementarea infractiunii de amenintare, art. 180 loviri sau alte violente, art. 213 abuzul de incredere.

Trasaturile plangerii prealabile (o cale de sesizare a organelor penale si de tragere la raspundere): 1. Este personala are un titular, poate fi introdusa numai de ea, partea vatamata poate fi persoana fizica sau juridica. 2. Este netransmisibila daca partea vatamata a decedat inainte de a formula aceasta plangere, dreptul nu se transmite succesorilor. 3. Este o cale legala pentru ca regimul ei juridic este stabilit prin lege, prin dispozitii procedurale si de drept penal material. 4. Este limitata sau restransa este prevazuta de legiuitor numai in cazul anumitor infractiuni in partea speciala sau legi speciale. 5. Este prealabila inseamna ca introducerea ei are loc inaintea oricarui act de procedura penala. 6. Este facultativa chiar daca este mentionata de legiuitor expres in incriminarea anumitor infractiuni, partea vatamata nu este obligata sa o introduca. Exceptia este data de situatia partii vatamate cand organul pune in miscare actiunea penala din oficiu si obligatoriu (incapabil, cap. de exercitiu restransa). Exista unele infractiuni pentru care legiuitorul a considerat ca interventia statului in mod obligatoriu si imediat nu este necesara. In cazul infractiunilor cu grad de pericol social redus, legiuitorul a lasat la aprecierea persoanei vatamate cu privire la tragerea la raspundere penala de ex: art.193 amenintarea, art.213 abuzul de incredere. Lipsa plangerii prealabile (art.131) inlatura raspunderea penala. Lipsa s-a comis o infractiune pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangeri prealabile. Lipsa - partea vatamata nu introduce plangerea. - Termenul prevazut in Codul procesual penal 2 luni ce se calculeaza de la data cand persoana vatamata a avut cunostinta de savarsirea infractiunii; dupa 2 luni plangerea nu mai poate produce efecte inlatura raspunderea penala pentru ca este introdusa peste termenul legal si vom spune ca plangerea este considerata ca lipseste, instanta constata tardivitatea plangerii prealabile. Efectele lipsei plangerii prealabile (art.11): - In faza de urmarire penala inceteaza urmarirea penala - In faza de judecata incetarea procesului penal

Sediul material in art.131, dar aplicarea ei este posibila ca urmare a prevederii ca actiunea penala se pune in miscare la introducerea plangerii prealabile. Lipsa plangerii prealabile se datoreaza faptului ca partea vatamata nu s-a folosit de acest drept. Lipsa plangerii prealabile este introdusa de o alta persoana (neindreptatita), nu de cea competenta (titularul). Art.131 persoana vatamata poate fi o persoana lipsita de capacitati de exercitare sau restransa, atunci reprezentantul legal este in masura sa o introduca (persoana fara capacitate sau isi da acordul pentru ce l cu capacitate de exercitare restransa). Plangerea prealabila ce a avut drept urmare un rezultat sau o stare de perioada suportata de o pluralitate de victime, in aceasta situatie, ca urmare a unei trasaturi, indivizibilitatea plangerii prealabile nu este obligatoriu ca toate partile sa introduca o plangere ci doar una impotriva unui singur infractor. Lipsa plangerii prealabile presupune ca niciuna dintre partile vatamate nu a introdus plangere prealabila. Pentru o infractiune savarsita in participatie (pluralitate de infractori), este suficient ca numai o parte sa introduca impotriva unui infractor si este suficient pentru a fi trasi la raspundere toti infractorii acel infractor ce nu este mentionat in plangerea prealabila nu are dreptul sa invoce acest lucru instantei (art.131) indivizibilitatea pasiva. Lipsa plangerii prealabile in aceasta situatie se refera la situatia in care nici o persoana vatamata nu introduce o plangere prealabila. Art. 131 -> un aspect subsecvent Daca lipsa plangerii prealabile este mentionata expres, totusi in art. 131 al.2 se face o mentiune retragerea plangerii prealabile, de asemenea, inlatura raspunderea penala. Retragerea este o alta cauza, subsecventa a inlaturarii raspunderii penale, pentru ca nu este mentionat ca atare de legiuitor ca si lipsa plangerii prealabile si retragerea plangerii prealabile constituie o cauza ce inlatura raspunderea penala. Retragerea: ne arata ca nu are o existenta de sine statatoare

Trebuie intai sa existe o plangere prealabila legala cu toate conditiile: termenul, titularul, infractiunea.

 Se intalneste in cazul infractiunilor unde se prevede existenta plangerii prealabile Este personala (partea vatamata sau reprezentantul) Exprima o manifestare de vointa unilaterala, personala dar in sens contrar. Trebuie sa fie explicita, clara, neechivoca, sa nu fie afectata de conditii, nu este influentata de imprejurari. Forma scrisa este obligatorie Neconditionata, neafectata de vreo pretentie a partii vatamate. Trebuie sa fie totala, sa vizeze procesul penal in ansamblul sau cu cele 2 laturi latura penala a procesului penal acolo unde are loc retragerea la raspunderea penala; retragerea nu trebuie motivata dar trebuie sa priveasca si latura civila. Termenul ptentru cerere de retragere pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti definitive si irevocabila. Art. 10 lit. h) (Codul penal p.) Produce efecte in rem, pe fapta nu pe persoane.

Efectele sunt de doua feluri: 1. In planul drept penal incetarea raspunderii penale 2. In planul procesual incetarea urmaririi penale si procesului Impacarea partilor Sediul materiei art. 132 cap. 3, Titlul VII Cauza care inlatura raspunderea penala in cazul acelor infractiuni unde sunt expres prevazute de legiuitor art.132 al.(1). Cazuri prevazute de lege se gasesc in partea speciala de reguli in norma de incriminare care face referinta la plangerea prealabila, deci este alaturata ei. Art. 210, 213 exceptie in cazul infractiunilor impotriva art.199 seductia. Conditii Impacarea partilor: - Este un act bilateral - Este un act personal

- Trebuie sa fie definitiva - Sa fie manifestare fizica, explicita, expresa - Totala si neconditionata cu mentiunea ca in acest caz ca legiuitorul a mentionat expres ca produce efecte si asupra laturii civile, spre deosebire de retragerea plangerii prealabile unde nu este mentionat expres decat efectele cu privire la latura penala. Termenul pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Impacarea partilor: - Produce efecte in personam, nu in rem. - Nu trebuie motivata - Se poate impaca doar cu o parte, restul raspund. Seminar Orice act de amnistie are in vedere limitele de pedeapsa prevazute in vigoare (nu pedeapsa rezultanta). Individualizarea pedepselor Individualizarea pedepselor este operatiunea prin care pedeapsa este adaptata la gravitatea infractiunii abstracta sau concreta si la persoana care a savarsit sau a contribuit la savarsirea infractiunii. Individualizarea se elaboreaza intr-o prima etapa de elaborare a legii, a 2 a etapa de determinare concreta a pedepsei si a 3 a etapa de executare a pedepsei. In raport cu aceste etape sau faze distingem intre: 1. Individualizarea legala 2. Individualizarea judiciara 3. Individualizarea administrativa 1. Individualizarea legala a pedepselor forma de individualizare pe care o realizeaza legiuitorul cu ocazia adoptarii legii. 2. Individualizarea judiciara a pedepselor opera instantei de judecata si consta in adaptarea pedepsei la persoana infractorului tinand seama de gradul de pericol social al faptei si de periculozitatea infractorului. 3. Individualizarea administrativa este realizata de organele administrative insarcinate cu organizarea executorii pedepsei si se realizeaza prin adoptarea regimului de executare in raport cu conduita condamnatilor.

Mijloace de individualizarea a pedepsei Individualizarea nu se realizeaza in mod arbitrar ci tinand seama de anumite stari, situatii sau imprejurimi ce pun in evidenta gradul de pericol social al faptei si periculozitatea infractorului. Aceste stari, situatii sau imprejurimi au fie un efect agravant fie unul atenuant si sunt numeroase cauze de agravare sau de atenuare. Codul penal in vigoare prevede printre starile de agravare: recidiva, concursul si infractiunea continuata iar printre starile de atenuare: tentativa si minoritatea infractorului. In ce priveste circumstantele, legea prevede care fapte constituie circumstante atenuante (art.73) si care fapte constituie circumstante agravante (art. 75). Individualizarea legala a pedepsei este operatiunea de adaptare a pedepsei pe care o efectueaza legiuitorul in momentul elaborarii legii, in concordanta cu pericolul social generic al infractiunii si cu necesitatea prevenirii savarsirii infractiunii respective ca expresie a Principiului legalitatii pedepsei. Individualizarea legala propriu-zisa, se concretizeaza in urmatoarele operatiuni: 1. Stabilirea cadrului general al pedepselor (art.53 si 53) 2. Stabilirea limitelor speciale ale pedepselor 3. Stabilirea limitelor de modificare a pedepselor ca efect al starii de atenuare sau de agravare. Legiuitorul reglementeaza modul de stabilire si aplicare a pedepsei in cazul starii de agravare sau atenuare sau participatie penala. Codul penal 1968 a stabilit un ansamblu de norme si Principii care alcatuiesc cadrul legal pe baza caruia se efectueaza individualizarea judiciara si administrativa. Mijloacele prin care se stabileste acest cadru sunt: 1. Determinarea relativa a pedepselor pentru diferite infractiuni (pe o limita minima si una maxima) 2. Determinarea relativa a efectelor pe care le pot avea asupra pedepselor diferite cauze de agravare si de atenuare. 3. Prevederea in lege a unor criterii generale de individualizare a pedepsei (art.72 Codul penal) Stabilirea mijloacelor de individualizarea

Legea prevede mijloacele de care instanta trebuie sa se foloseasca la stabilirea si aplicarea pedepsei. Cele mai importante sunt: 1. Prevederea de pedepse alternative. 2. Aplicarea facultativa a pedepselor complementare. 3. Prevederea in lege a circumstantelor atenuante si agravante. 4. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei. 5. Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere. 6. Executarea pedepsei la locul de munca. 7. Inlocuirea amenzii cu inchisoarea. Individualizarea judiciara Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt norme sau Principii referitoare la date sau elemente pe baza carora poate fi apreciata fapta ori persoana care a savarsit infractiunea si sunt prevazute de lege ca mijloace de care trebuie sa se foloseasca instanta la individualizarea pedepsei. Prevederea lor in lege (art.72) consacra Principiul individualizarii pedepselor, din examinarea lor se desprind anumite trasaturi: 1. Din redactarea lor in Codul Penal rezulta ca sunt obligatorii. 2. Nu pot fi utilizate decat impreuna avand caracter de pluralitate. 3. Au caracter de generalitate in ce priveste incidenta lor. 4. Din faptul ca sunt numite criterii generale rezulta ca exista si criterii speciale pentru anumite situatii speciale stabilite si aplicare a pedepsei (art.27, 63 al.5, art.86 al.4). Criterii generale de individualizarea: 1. Dispozitiile partii generale a Codului penal 2. Limitele speciale ale pedepsei 3. Gradul de pericol al faptei savarsite 4. Personalitatea infractorului cu precizare ca luarea in considerare a personalitatii infractorului este un factor esential in opera de individualizarea. Imprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea Sunt anumite circumstante: stari, situatii sau imprejurimi, calitatile sau alte date ale realitatii care se situeaza in afara continutului infractiunii,

agravand sau atenuand pericolul social al faptei sau periculozitatea infractorului. Exista multiple clasificari ale circumstantelor: a) Circumstante legale si circumstante judiciare sau judecatoresti. 1. Circumstantele legale sunt acelea pe care legea le prevede ca circumstante agravante sau atenuante tinand seama de caracterul lor agravant sau atenuant, oricand ar aparea in realitate. 2. Circumstantele judiciare sunt circumstantele atenuante sau agravante care nu sunt caracterizate ca atare de lege si sunt lasate la aprecierea instantei de judecata. b) Circumstante reale si circumstante personale. 1. Circumstantele reale au caracter obiectiv si constau in stari, situatii sau imprejurimi existente in realitatea obiectiva si care au o coloratura specifica sub raportul gradului de periculozitate social al faptei. 2. Circumstantele personale sunt stari, situatii sau imprejurimi care se refera la faptuitor si pe baza carora poate fi apreciata periculozitatea acestuia. Circumstante atenuante Circumstantele atenuante sunt acele stari, situatii sau imprejurimi care produc o atenuare a raspunderii juridice a persoanei care a savarsit infractiunea. Acestea sunt: 1. Depasirea limitelor legitimei aparari (art.73 lit.a, partea 1) Exista acea circumstanta in cazul excesului de legitima aparare adica in cazul unei aparari excesive in raport cu gravitatea periculului si cu imprejurimile in care s-a produs atacul. Spre deosebire de excesul justificat care este asimilat cu legitima aparare, excesul scuzabil nu exclude caracterul penal al faptei. 2. Depasirea limitelor starii de necesitate (art.73 lit.a partea 2) Exista acea circumstanta cand persoana aflata in starea de necesitate si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era provocat. 3. Provocarea consta in savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii determinata de o provocare in partea persoanei vatamate produsa prin violenta, prin atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava. Pentru existenta provocarii trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) Infractiunea sa fi fost savarsita sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii. b) Tulburarea sa fi avut drept cauza o provocare. c) Provocarea sa fi fost produsa de victima prin violenta, atingere grava a demnitatii persoanei sau alta actiune ilicita grava. d) Riposta infractorului sa fie indreptata impotriva victimei si nu a altei persoane adica al autorului. Circumstante atenuante legale Circumstantele atenuante judiciare Desi constatarea circumstantelor judiciare este lasata la aprecierea instantei, legea prevede intr-o enumerare exemplificativa unele imprejurari care pot constitui circumstante atenuante: 1. Conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii. 2. Staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau pentru a repara paguba pricinuita. 3. Atitudinea pozitiva a faptuitorului dupa savarsirea infractiunii. Instanta poate retine si alte circumstante atenuante, orice imprejurimi asemanatoare daca apreciaza ca semnificatia unor indicii de mai mic pericol social si de mai mica periculozitate a infractiunii. Efectele circumstantelor atenuante In toate cazurile circumstantelor atenuante constatate au ca efect o atenuare obligatorie a pedepsei concrete (cu exceptia cazurilor in care exista concomitent circumstantial agravant sau stare de recidiva), atenuare care consta fie intr-o reducere a pedepsei fie intr-o schimbare a pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita. Pentru a da efect circumstantelor atenuante pedepsa trebuie sa se coboare in mod obligatoriu sub minimul special. Limitele reducerii pedepselor pentru persoanele fizice 1. Daca pedeapsa este de 10 ani sua mai mare poate fi redusa pana la 3 ani. 2. Daca pedeapsa este mai mare de 5 ani dar nu mai mare de 10 ani poate cobori pana la 1 an. 3. Cand minim special este de 3 ani sau mai mare dar nu mai mult de 5 ani, pedeapsa nu poate cobori mai mult de 3 luni, iar cand minim special este de 1 an, pedeapsa poate cobori pana la 15 zile.

Daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta se coboara sub minimul ei special ce poate fi redus pana la 150 RON, iar cand minim special este de 500 RON se poate coobori pana la 100 RON. Limitele pedepsei pentru persoanele juridice 1. Cand minim special este 10000 RON sau mai mare, amenda poate cobori sub acest minim dar nu mai mult de un sfert. 2. 5000 RON se coboara sub minim dar nu mai mult de o treime. Efectele in cazul pluralitatii de circumstante atenuante Prezenta mai multor circumstante atenuante nu atrage o pluralitate de atenuari dar impune o reducere mai mare. In cazul infractiunii contra sigurantei statului, pacii si omenirii, omor, infractiune cu intentie ce au avut ca urmare moartea unei persoane, al infractiunilor orin care s-au produs consecinte deosebit de grave, daca se constata prezenta unor circumstante atenuante pedeapsa poate fi redusa pana la o treime din minimul special. In ce priveste pedepsele complementare legea prevede ca atunci cand exista circumstante atenuante, pedepsele complementare pot fi inlaturare. In cazul detentiunii pe viata, prezenta circumstantelor atenuante duce la aplicarea pedepsei cu inchisoare intre 10-25 ani. Circumstante agravante Prin dispozitia art.75 al.1 lit. a)-f) Codul penal au fost enumerate un numar de 9 imprejurari pe care legea le defineste ca circumstante agravante pornind de la constatarea ca acestea reflecta intotdeauna si in mod univoc o periculozitate sporita a infractorului. Acestea sunt: 1. Pluralitatea de infractori (art.75 lit.a) Potrivit legii constituie circumstanta agravanta savarsirea faptei de 3 sau mai multe persoane impreuna. Pluralitatea faptuitorilor se rasfrange asupra tuturor participantilor in masura in care acestia au cunoscut sau prevazut acea circumstanta. 2. Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violenta asupra membrilor familiei ori prin mijloace care prezinta pericol public. 3. Savarsirea infractiunii impreuna cu un minor 4. Savarsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, apartenenta politica, convingeri, avere,

origine sociala, varsta, dizabilitati, boala cronica necontagioasa sau HIV. 5. Savarsirea infractiunii din motive josnice sunt impulsuri interne contrare moralitatii, care presupun o constiinta deosebit de inapoiata. 6. Starea de betie preordinata a infractiunii starea de betie pe care acesta si-o provoaca pentru a dobandi mai mult curaj in savarsirea faptei. 7. Profitarea de situatia creata de o calamitate circumstante agravante legale. Circumstante agravante judiciare In dispozitia art.75 al.2 se prevede ca instanta judecatoreasca poate retine ca circumstantele agravante si alte imprejurimi care imprima fapte cu caracter grav. Astfel de imprejurimi urmeaza sa fie aplicate de instanta in fiecare cauza in parte si pot fi diferite. Efectele circumstantelor agravante Sunt prevazute prin dispozitiile din art. 78 Codul penal in cazul circumstantelor agravante, legiuitorul a consacrat Principiile aplicarii facultative a pedepsei, asadar legea nu prevede expres acesta ci a lasat la aprecierea instantei. Potrivit art.78 in cazul aplicarii circumstantelor agravante, persoanei fizice i se poate aplica o pedeapsa pana la maxim special. Daca aceasta este neindestulator, se poate adauga un spor de pana la 5 ani fara ca acest spor sa depaseasca o treime din maxim iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maxim special. Concursul intre cauzele de agravare si cauzele de atenuare a pedepsei Legea prevede in cuprinsul art.80 Codul penal reguli speciale in caz de concurs intre cauzele de atenuare si cele de agravare. Astfel potrivit art.80 al. 2, coborarea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatoriu. Legea prevede deasemenea, limita maxima a pedepsei in cazul unor multiple agravari ca efect al circumstantelor agravante, al recidivei si concursului de infractiuni. In aceasta situatie, pedeapsa nu poate depasi 25 ani daca maxim special pentru fiecare infractiune este de 10 ani mai mic, ori de 30 ani daca maxim special pentru cel putin una din infractiuni este mai mare de 10 ani. In nici un caz nu se poate depasi maximul general.