Sunteți pe pagina 1din 2

Sfinta Mucenita CHIRIACHI

Viaa Sfintei Mucenie Chiriachi. n zilele mparatului Diocletian, n anul 282, era un cretin anume Dorotei mpreuna cu sotia sa, Evsevia. Acetia, fiindca erau fr copii, se rugau lui Dumnezeu ca s le dea rod i fiu, fgduind s druiasc iarai Lui pe copilul ce se va nate lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, i li s-a nscut un prunc de parte femeiasca n ziua Duminicii, pentru care lucru i pe prunc au numit-o Chiriachi, care nseamn ziua Domnului (Duminica). Si au hrnit-o cu nvtura i cuvntul Domnului, dup cum nva Apostolul Pavel, i au pzit-o fecioar, fiindca fgduiser a o afierosi lui Dumnezeu. Iar cnd pagnul Diocletian a ridicat prigoan asupra cretinilor, atunci au fost prti prinii sfintei mpreuna cu dnsa la tiran, cum c sunt cretini. Acesta cercetnd pe parintii sfintei i-a batut i i-a trimis la ducele Iust, ce se afla n prile Meletinei, n Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla n Nicomidia. Maximian, cercetnd pe mucenita i aflnd-o statornic n credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. i de vreme ce sfnta se ruga, pentru aceasta tiranul se mnia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfnta catre Maximian: "Nu te nela, Maximiane, cci niciodata nu m vei birui, cci harul lui Dumnezeu mi este n ajutor". Atunci Maximian a trimis pe sfnta la Ilarion, stapnitorul Bitiniei. Ilarion, cercetnd pe muceni, a dus-o n capitea idolilor. Acolo rugndu-se sfnta, s-a facut cutremur mare nct s-au zdrobit idolii i s-au facut ca nite praf; dup aceasta a urmat i o furtuna i vntul a mpratiat n vazduh praful idolilor, i un fulger a ars faa stapnitorului Ilarion, care caznd din scaun a murit. Venind alt stapnitor n locul lui i fiind ntiinat de acestea, a hotart ca sfnta s fie supus la felurite chinuri. Dar sfnta a rmas nevtmat. Atunci a ezut stpnitorul la judecata i a dat asupra sfintei hotarrea s fie ucis afar din cetate prin tierea capului. Atunci sfnta a cerut vreme ca s se roage; i dup ce s-a rugat mult, a nvatat pe cretinii care i urmaser ei; apoi culcndu-se pe pamnt, i-a dat

sufletul n minile lui Dumnezeu, i mergnd ostaii aproape de dnsa, vrnd ca s-i taie capul, i vznd-o moart s-au spimntat. i s-a auzit glas dumnezeiesc ctre dnii: "Mergei, frailor, i propovduii mririle lui Dumnezeu". Iar ostaii ntorcndu-se au slvit pe Dumnezeu. n anul 1787, episcopul lacob Stamate (1782-1792), devenit pe urm Mitropolit al Moldovei i Sucevei, agonisete pentru sfnta episcopie a Huilor, o parte mai mare din moatele Sfintei Mucenie Chiriachi, pe care le rscumprase de la un arhimandrit, din Sfntul munte al Athonului. 0 parte din sfintele sale moate se afl depuse n Catedrala episcopala "Sfinii Apostoli Petru i Pavel din Hui, ctitorita de Binecredinciosul Voievod tefan cel Mare i Sfnt, n anul 1495. Fie ca rugciunile Sfintei Mucenie Chiriachi, sa fie bine primite de ctre Cel Atotputernic, i s aduc mngiere, vindecare de tot felul de boli i mbrbtare, n sufletele ndurerate, ale tuturor celor care se roag ei cu credin.

S-ar putea să vă placă și