Grigore Alexandrescu

Privighetoarea i mgarul Nenorocita privighetoare Cnta-n pdure a ei durere, Natura-ntreag da ascultare, Tot mprejuru-i era tcere. Alii n locu-mi ar descri poate Acele tonuri neimitate, Glasul acela-nmldietor, Ce c-o-ntorsur lin, uoar, Treptat se urc i se coboar, Plin de simire, plin de amor. Eu v spui numai c desprirea i suvenire pline de jale, C nedreptatea, nelegiuirea, Erau sujetul cntrii sale. Un mgar mare ce-o ascultase, i ca un aspru judector Capul pleotise, sau ridicase Cte-o ureche,-n semn de favor. Iei-nainte s-i dea pova, i c-o neroad ncredinare: "Am fost, i zise, aci de fa, Dar, zu, nu-mi place a ta cntare. Cu toate-acestea, am ndejdi bune, De nu i pare lucru prea greu, La nite reguli a te supune, Lund de pild cntecul meu." Atunci ncepe cu bucurie Un cntec jalnic i necioplit, nct de aspra lui armonie, Toat pdurea s-a ngrozit. Privighetoarea, fr sfial, Zise: "Povaa e n zadar;

Cci de-a urma-o, nu e-ndoial C eu n locu-i n-a fi mgar"