Florile de Alecu Donici La nite case mari, n oale prea bogate, Sta falnic pe fereti, Pe lng flori fireti,

i cele prelucrate De mine omeneti. Dar iat, nori s-adun, Cu fulgere lucind, i tunetul rsun De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite ndreapt ctre zei Smerita rugminte: Ca s opreasc ei, Cu un cuvnt din ceri, A ploaiei neplceri; Dar rugmintea lor au fost zdrnicit i ploaia cea pornit De un rcoare vnt Se vars pre pmnt, Potoale sfera grea, Verdeaa nnoiete i firea dup ea

Se pare c zmbete. Atunci i florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din snurile sale Dau desftat miros; Iar florile de fir, mtasi i catifea, Ce ruge nla cnd ploaia se ivea, De frumuseea lor lipsite i ptate, Au fost de pe fereti afar lepdate. Talentului firesc de critic nu-i pas, Ea nu ntunec a lui gndiri frumoase; i numai florile acele prelucrate Se tem de ploaie foarte.