Morarul de Alecu Donici n iaz, la ieztur, S-au artat sprtur.

Dar nu era deodat Att de nsemnat i, dac ar fi pus morarul osteneala, Ferea la nceput pe viitor sminteala. El ns, stpnit de multa lenevire (Nrav ce pe la noi domnete cam din fire), Puin grij arta; Iar cursul nu mai nceta. - Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! - Las' la mine, mi tiu eu treaba, nu te teme! ns tot las, tot lungete, Pn' cnd odat se trezete C apa e mai jos de stavili cu o palm. Atunci i-au luat morarul meu de sam i, alergnd unde s-au spart, El vede cteva gine la un loc, Bnd ap pe lng lptoc. - Mnca-v-ar uliul! le zice suprat.

Tocmai acum v-ai adunat S-mi bei voi apa toat! i-n ele zvr! cu o lopat. Pe toate le omoar, Pierznd ginile i apa de la moar. Eu am vzut boieri, ce sute cheltuiesc Fr cin sau cruare (i-aceast fabul chiar lor o hrzesc), Dar fac economie mare Cu cpeelele cele de lumnare; Sau, dup vorba cea btrn: Sunt la tre scumpi i ieftini la fin. Iar cu aa economie, Degrab la mezat se strig vreo moie.