Poetul i bogatul de Alecu Donici Un sriman poet odat-au reclamat Asupra unui om prostu, dar prea bogat; Iar

jaloba-i era n chipul urmtor: - Tu, al Olimpului atotstpnitor, i preste zei mai mare zeu, O, Joe preaslvite! Ascult glasul meu, Ia sama la a mea smerit rugminte: Cu ce i-am greit eu, De m gsesc att De soart prigonit, nct nu am nici cas, Nici lingur, nici mas. i singura-mi avere E numai n prere; Cnd dimpotriv, vd, cu toat-a lui prostie, Bogatul n trufie, De-a lui nchintori farnici ocolit i pentru interes adesea mgulit, n desftare el se afl tot voios, Gras, gros i sntos; Iar eu, ca vai de mine,

Sorb inspiraie i-o mistuiesc cu rime Prin care, cum au zis un frate-n poezie, Nu poi scpa mcar de-o mic datorie. - Destul! Am neles, Lui Joe au rspuns, De jaloba-i ptruns. Dar cum nu jedeci tu, c singur i-ai ales Din bunurile lumii Al slavei falnic nume, i scrierile tale n veacuri viitoare Vor fi nemuritoare; Iar desftarea lui e numai pe via. i cnd el ar avea o minte mai istea, Atuncea ar cunoate i-ar plnge mai amar a sa nimicnicie; Fiindc cel ce nate Plcuta poezie E mult mai nsemnat Dect un ntru bogat.