tiuca i motanul de Alecu Donici Nu-i bine cnd pnzarul se-apuc de cusut, Iar croitorul de esut.

i e desigur totdeauna C cine multe ntreprinde Nu scoate-n capt nici pe una, Ba nc rsul lumii adese i aprinde! O tiuc prea colat, jaluz, de soi ru, Vznd odinioar Motanul de la moar Cum oarecii vneaz... czu la el mereu Cu mult rugminte, s-o ieie la vnat. - Dar spune-mi: cunoti oare Tu ast vntoare? O ntreb motanul. - Nu-i lucru minunat - Rspunse mndr tiuca - de-a prinde oricei, Cnd prindem costrei! - Prea bine; hai la treab! Tu, dar, vei lua sama Aproape de lptoc, Iar eu - zise motanul - m duc s pzesc vama Pe lng poloboc. Toi oarecii din moar Aice au s-i vie; vneaz i-i omoar.

Noroc! Noroc! Mergnd la loc, motanul s-a apucat de treab i, foarte-n grab, Mulime de oricrit El a vnat, a omort. Apoi i la tovara a mers, dar ce s vad! Mai, mai, murinda tiuc, ciuntat, fr coad, Pe care oarecii i-a ros, Abia ruga, prin semne, s-o trag pn' la balt. Motanul, credincios, A tras-o, dar i zise: "Vecin! de-alt dat Pzete-i rnduiala: Nu te-apuca de ce nu poi n capete s scoi i nu-i mai vr botul unde nu-i fierbe oala."