Turma i cinele de Alecu Donici Am s v spun de-o turm i cele ntmplate La stn; dar nti vreau s v amintesc C binele

i rul, prin lupte ne-ncetate, O lume crmuiesc. C element, om, fiar, fiini nenumrate, Prin lupte se nutresc, C oaia i cu capra, dei sunt o fptur, Nu sunt de o natur. Oaia, precum o tii, E blnd-asculttoare, Iar capra-i ugubea, i nu v ndoii C-i i cam sritoare. Deci la o turm bun, unde era oi mii i capre dou, trii, S-au auzit odat O ceart prea ciudat, Cci oile ziceau Cam astfel ntre ele, Zbiernd mereu: - Voi, caprelor, n turm suntei nite lichele; De ce dar ne conducei -adese ne purtai? Prin curturi, ogoare, voi facei stricciune,

Voi despoiai copacii, pe garduri v-agai, Iar noi pim ruine; i oare nu-i mai bine S avei voi turma voastr i singure s fii? - Nu - zise lor dulul - voi, oilor, nu tii C lupul totdeauna din turm dijmuiete i turma fr capre mai greu o risipete? Iar unde-s frunte ele, eu nc am un dar: Pzindu-v din urm, nu latru n zadar. Credina cinelui pe oaie o pzete; Dar ce va face omul cu-a lui societate Cnd ea va fi legat ca turma, din pcate? Gsi-va cine credincios S o asigureze de lup primejdios? Cci o societate n veci nu e ntreag, Ct de un gnd i cuget nu sunt cei ce-o ncheag.