Carele cu oale de Alecu Donici O tabr de care mergea la trg cu oale A unui negutor.

El nsui cu-ngrijire le conducea n cale, Spernd de Moi s-adune folos nsemntor; Dar trebuia s treac o renumit vale, La care cruii-ndat ce-au sosit, Aa s-au sftuit: Ca s pogoare valea, pe rnd, ncet, cu minte; Iar carul dup urm s fac nainte, Cci boii ce-l purtau, Deprini fiind i maturi, mai vrednici s-artau; i n adevr, carul mergea ncet, ca gndul Cel ncercat de grije i frmntat de ani. Dar o pereche de juncani A cror venea rndul, Pe boii bine nvai i criticau de moarte: - Uitai-v, boi ludai! Vedei - ziceau - neghiobii, un car nu tiu s poarte, Ia uite la Boolan! Se trie ca broasca... Ia vezi alde Prian n jug cum tot se las;

Ar vrea din el s ias. O, Doamne! i ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar cra gunoi, Sau ar edea la brag, pe somn i pe mncare... Ia s ne vad i pe noi!.. Cu-aa ocri, juncanii pornesc cu carul lor; Dar greutatea i apas; Ei s opreasc vor, i-n dreapta se cam las; Apoi, de la o culme, la stnga-n loc crmesc, O culc drept pe fug, ct le lua piciorul, Rstoarn oalele... i n rp se opresc... nct negutorul, Cu minile crucie, la hrburi se uita i foarte greu ofta. Eu nu tiu cum s-a ntmplat, iu mult cu viitorul, Cci de trecut m-am sturat i nu-i pstrez amorul; Dar vreau s-art la unii noi, Cum ei n timpuri grele La alii vd numai noroi

i numai fapte rele; Iar cnd s-apuc singuri ei De trebi, ca oameni grei, Rstoarn carul drept de rp i tot nc mai ip.