Vis Straniu

Noaptea trecută am avut un vis straniu... Si pentru că ieri am avut examen la

psihanaliză...îl voi povesti aici. De fapt, erau două... dar din primul nu imi aduc aminte
decat sfîrşitul, foarte straniu si acesta, dar legat de anumite pulsiuni...

Mă trezesc într-un parc. Erau mulţi oameni in el. Trebuia să ma întîlnesc cu cineva,
dar nu ştiam pe unde să o iau. Parcul era un labirint imens. Mă plimbam pe diferitele
alei, care pareau a nu duce nicăieri, afară era zi dar înnorat. Trec în grabă pe lîngă un
grup de jandarmi, trei la număr, care, uitîndu-mă cu atenţie, erau femei. Oamenii erau
îmbrăcaţi conform stilului vestimentar al secolului nouăsprezece. Alergam pe diferite
alei, cînd dau de persoana cu care trebuia să mă întîlnesc. Era un bărbat foarte distins,
rafinat şi deosebit de elegant. Nu îi reţin trăsăturile feţei. Ţinuta mea nu o cunosc. Îmi
cere să îl urmez.
Mă conduce prin labirintul aleilor o perioadă de timp, mergea grabit... dar, la un
moment dat, privirea îmi cade asupra unei bănci, în stînga mea, în jurul careia erau
grupaţi mulţi oameni. Pe bancă am reuşit să disting 3 bărbaţi negri îmbrăcaţi în costume
gri. Nu întelegeam ce făceau ceilalţi oameni în jurul lor. Mă uit înspre însoţitorul meu...
dispăruse. Rămîn singur, oamenii mergeau încet, vorbeau, dar nu îi înţelegeam. Merg pe
diferitele alei, pînă cînd ajung într-o altă zona. Nu mai era parc.
Mă aflam în faţa unui spital, şi nu ştiu de unde, aveam o servietă în mînă. În faţa mea
era un lift. Îl chem, las servieta jos, în faţa uşii liftului, şi urc în el. Etajele spitalului erau
aşezate ciudat... în zig-zag, vertical. Ajung la un etaj, caut ceva sau pe cineva, nu ştiu,
dar nu gasesc pe nimeni. Spitalul era pustiu.
Chem din nou liftul, soseşte, dar în el se afla o fată, o asistentă, îmbrăcată în alb.
Eram în spatele ei, şi nu îi vedeam faţa. Ştiam că merge la etajul 1, iar eu la parter.
Vroiam să apăs butonul, primul (ca să ajung eu întăi...) dar m-am abţinut. A apăsat ea...
dar doar eu am coborît. Nu m-am uitat în urma mea.
Am ieşit şi mă aflam din nou în stradă... O iau pe nişte străduţe întortocheate, iar la un
moment dat, un bărbat se apropie de mine şi îmi spune următoarele: "Trebuia să te uiţi
mai bine..."
Imaginea mi se mută iarăşi în parc, în apropierea băncii cu cei trei negri. Mă uit cu
atenţie la ei, şi încep a observa fluxuri de energie (de culoare neagră) între cei trei
bărbaţi şi oamenii din jur. Cei trei de pe bancă absorbeau energia vitală a celor din jur.
În special privirea îmi cade asupra unuia dintre ei şi o femeie ce stătea în faţa lui. Erau
fîşii mici şi înguste de energie neagră. Odată ce am observat asta toţi trei au prins a se
uita la mine. Erau foarte sobri, şi nemişcaţi. De astă dată, oamenii din jurul lor, îi
simţeam a fi suferinzi. Stăteau în picioare, dar erau goi.
Nu eram speriat, dar nu vroiam să păţesc şi eu la fel. Şi am luat-o la fugă... prin
străduţele mici şi înguste. În jurul meu erau clădiri înalte.
Îmi dau seama că unul dintre ei mă urmăreşte. Apărea peste tot unde ma duceam. Se
materializa din senin, lîngă mine. Intram în clădiri, prin apartamente. Dar aici nu mai
erau oameni. Eram doar eu şi acel bărbat.
La un moment dat, mă aflu pe un acoperiş înalt... cu el lîngă mine. Decid să mă arunc
în gol, dar în cădere mă prind cu mîna de balustrada ultimului balcon. Îmi dau drumul şi
mă prind de următoarea balustradă. Intru în balcon... dar lîngă mine se afla acel barbat.
Mi-am dat seama că nu am nicio scăpare. Sar peste balustradă, şi nu mă mai apuc de
nimic. Sărisem pe spate, şi priveam cerul. Săream în gol, şi eram sigur că jos mă aştepta
decît moartea. Dar nu îmi era frică.
Însă spre surprinderea mea... nu murisem. Nu mă durea nimic. Mă ridic şi lîngă mine
apare un bărbat, a cărui faţă nu o disting. Îmi spune ceva, nu mai ştiu ce... dar era foarte
încurajator. Şi mă conduce la o altă bancă, printre clădiri, unde se afla o fată diformă şi
grasă. Stătea sprijinită de mama ei. Făcea acelaşi lucru ca şi acei bărbaţi. Absorbea
energia mamei sale, şi a celor care treceau pe lîngă ea.
Mă apropii de ea, cu încredere. Îi spun cîteva cuvinte, nu îmi aduc aminte ce, dar ea se
supără foarte tare. Şi începe să mă ocărască. Plec de acolo.
Ajung din nou, în faţa liftului, servieta era acolo. O ridic şi intru în lift. Începe a urca,
iar eu mă trezesc confuz...