Formula Universală

Mă gîndeam mai devreme, la om și la relația sa cu Universul. Dintr-una

în alta am ajuns la ideea și visul lui A. Einstein de a descoperi formula
Universală și am rămas cu gîndul la cuvîntul "Universal". Mi-am imaginat cam
cum ar arăta acea ecuație, dacă ar fi putut fi scrisă în limbaj matematic, și
mi-am imaginat-o ca fiind în funcție de om. Desigur, acea ecuație poate
definită în funcție de orice, doar este Universală. Am ales omul căci mi s-a
părut potrivit.

Voi aborda doar ușor teoretic, tangențial, acest concept, altfel nici nu
cred că se poate aborda... Ecuația Universală ar avea rolul de a ne descoperi
toate secretele Universului, lasând la o parte faptul că nu cred că Universul
poate fi explicat, aici este vorba despre altceva, mult mai mult.

Deocamdată, însă, mi-am imaginat ecuația și omul, în cel mai abstract

mod cunoscut mie. Iar în această relație, din cîte bag de seamă, omul este
mai degrabă semnul operator, cu toate valorile pe care le poate lua. Omul nu
îl văd ca pe o variabilă, în fapt nu disting nicio variabilă... căci totul este deja
inclus în acea ecuație. Vom avea astfel o ecuație în care variabilele sunt în
realitate constante(într-un sens invariabil) iar operatorii de-a dreptul variabili.
În funcție de om, ca semn operator, toată ecuația se schimbă în continuu, un
fel de sistem viu, complicat, ceva mai apropiat de o matrice tridimensională,
în care punctele de intersecție reprezintă realitatea înconjurătoare.

O infinitate de constante și o infinitate de operatori, omul, cam așa

arată ecuația universală, privită prin prisma ființei umane. Iar soluția sa... nu
este una singulară, ci o infinitate de soluții distincte, prin urmare un alt
infinit... cu alte cuvinte... Universul. Soluția formulei Universale, dacă poate fi
pricepută de o minte umană, ar fi tot Universul? Pe undeva mi se pare firesc,
logic, căci Universul este echivalent cu sine însuși. Universul este compus
dintr-o infinitate de universuri, dar el nu este suma lor, ci el, Universul, este
toate Universurile la un loc, iar fiecare Univers este, în același timp, toate
Universurile la un loc. Are prea puțină relevanță faptul că am ales să privesc
această ecuație în funcție de om, căci ea se extrapolează, singură, pînă la
gradul Universului. Pe undeva această formulă Universală reprezintă însuși
universul... dar în același timp ne reprezintă și pe noi. Practic tot ce poți
vedea, auzi, atinge sau gîndi este o soluție a sa, precum și o parte din ea.
Totul face parte din soluția Universală, precum totul face parte, în același
timp, din formula Universală. Da, aici vroiam să ajung, totul este unul singur,
indiferent din ce unghi ai privi.

Știam de la bun început, acest aspect... nu aveam nevoie de o astfel de

abstractizare teoretică, și cu toate astea, am scris. De ce? Nu mai știu, iar
asta o spun cît se poate de sincer. Întâi am scris rîndurile astea pe un caiet,
acum cîteva zile. Pesemne atunci mă macina tare rău. Acum nu îmi amintesc
de ce am scris... dar scris rămîne. Mă întreb dacă A. Einstein s-ar mai gîndi la
asta, dacă ar mai căuta acea formulă... "Dumnezeu nu joacă zaruri cu
Universul", sună o voce în capul meu.

În timp ce scriam aforismul de mai sus mă gîndeam dacă nu cumva

greșim gîndindu-ne atît de mult la ceea ce este înafara noastră, atunci cînd
nu știm mai nimic despre ceea ce se află în sinea noastră, despre care se
spune că este un Univers la fel de măreț ca și cel în care ne aflăm.

În fond, Formula Universală este însăși viața noastră, a tuturor. Pare-

mi-se că e mai greu să cauți soluția în tine, decît în afara ta. Nu știu... nu știu
prea multe, e drept.