Dansul fulgilor

Afară ninge, cine ar mai fi crezut? Între Bach si fulgii dansînd în ritmul melodiei,
mă gîndeam la timp şi la felul în care se aşează lucrurile în viaţa unui om. Îi priveam, în
jos, prin fereastra biroului meu, cum, după o planare sinuoasă, îşi găsesc fiecare
locşorul lor bine stabilit.
Îmi părea că omul se aseamănă fulgilor de zăpadă. Aceştia din urmă, se nasc din
îmbinarea unor elemente, şi se îndreaptă către un loc anume. Nici ei nu cred că ştiu
unde... Însă în cădere, observă multe lucruri, iar drumul lor este, adesea, şicanat
de vînturile destinului. Iar odată ajunşi pe pământ, reintră în ciclul naturii, samsara
fulgilor... având să devină iarăşi, fulgi de zăpadă. Dar vor cădea pe un alt drum... şi în
alt loc.
Îmi pare, întotdeauna, fascinant, modul în care poţi găsi aspecte ale vieţii umane în
orice reprezentare a naturii. Ne reamintim faptul că suntem o parte din natură... că
suntem natura însăşi, o altă reprezentare.
Îmi este aproape imposibil să cred că există doi fulgi în imensitatea spaţiului şi a
timpului care să fi urmat aceeasi traiectorie, acelaşi drum... Ori aceasta mă face să mă
gîndesc la oamenii-fulgi...
Fiecare îşi urmează propriul drum, unic şi diferit, şi, la fel ca ceilalţi, se îndreaptă în
acelaşi loc. Vîntul reprezintă destinul... care antrenează cu el o mulţime de fulgi. Există,
totuşi, anumiţi fulgi care scăpă neatinşi de vînt, şi vor ajunge cu totul şi cu totul
altundeva decît ceialţi.
Un lucru mi se pare ciudat, însă... Atunci cînd vîntul lipseşte, iar vremea e liniştită, ei
parcă plutesc, prelungind şederea lor în aer. Desenînd pe cerul rece, zigzag-uri
misterioase, ori diferite forme cu înţeles ascuns. Unii dintre ei se ciocnesc şi se unesc în
formaţiuni mai mari şi, ca atare, mai greoaie.
Aceştia din urmă, ajung mai repede pe pămînt. Uitîndu-mă la ei, în jos, observ un dans
ciudat al naturii, un dans ameţitor...
În fond... de ce dansează? Ştiu ei ceva ce eu nu ştiu? Am văzut la un moment dat, un
fulg în afara geamului meu. Pesemne că era neliniştit, nehotărît. Se lupta cu gravitaţia,
făcînd opturi, cercuri şi tot felul de forme pînă cînd... Se izbeşte brutal de geam.
Ce ciudată îmi părea asemănarea dintre el şi mine. Geamul era un fel de purgatoriu...
unde trecerea în celelalte etape, era amînată. Eventual avea să ajungă tot pe pămînt, dar
îi va lua mai mult timp. Va trăi alte experienţe... poate deosebit de stranii.
Un fulg atît de mic, dansînd mereu acelaşi dans... dansul tuturor.