Ion Pillat își construiește poezia pe baza unui discurs liric adresat.

Străinul matur care

pătrunde în universul arhaic este eul liric. Înstrăinarea de universul rural a provocat o
rupere de natură ontologică. După mult timp eul liric vizitează locul natal unde se află
Florica. La o primă privire a eului liric totul pare neschimbat. Cadrul rural este descris
într-un mod foarte plastic este drumul mare: zăvoiul. Înserează.
Câmpia e albastră şi-n zare norii ard. Într-un cadru ritual al înserării, eul liric cuprins de
dor o caută pe Florica. Adevarată esența e poeziei este trecerea timpului. Cu toate ca
satul pare același, nimic nu mai este la fel. Florica nu mai este.

Cea de a doua strofă formată dintr-un distih este conclusivă, dar și de o desăvârșită
profunzime. Timpul devine materie, iar eul liric aude trecerea timpului care îi provoacă
cutremurarea ființei.

Ca o gazdă primitoare poetul îl invită pe  străinul ,,venit priveliștea ”s-o vadă  să se așeze ,,sub castanul din vie”-loc benefic 
al puterii,al rodului veșnic,al credinței tinereții ,al nemuririi,este copacul ce  copleşeşte cu coroana lui toată casa, simbolizând
îngerul ocrotitor.Este momentul amurgului, un timp situat înainte de înfăptuirea unui miracol,când  poate vedea întregul
domeniu,enumerându-i fiecare parte.Atmosfera,spațiul  albastru, culoarea calmului și a liniștii,imagine vizuală a râului
ce,,sclipește”ca o oglindă a veșniciei dezvăluie un sentiment de satisfacție față de farmecul vieții.Muzica vieții exprimă
pulsația vieții:un muget,un țipăt,un zbor al vrăbiilor-totul se produce instantaneu la fel ca trecerea timpului.Străinul este un
spectator necunoscut,chiar dacă cuprinde cu vederea întregul peisaj,nu poate înțelege timpul,misterul trecutului ,pare ca nu
reușește să descifreze peisajul,îl vede doar ca pe un tablou: “Te-apleci mirat străine, pe-amurg ca pe-o rama”. Perspectiva
lui este diferită de a celor familiarizați cu împrejurimile, el nu poate să înțeleagă frumusețea locurilor.În finalul poeziei
nostalgia este exprimată direct,este accentuată caracterul unic al vieții trăită în aceste locuri,se desprinde de trecerea
timpului. Interjecția,,vrrr”...creează sugestia trecerii timpului,accentuează sentimentul că omul nu are mijloacele de a
interveni asupra trecutului,acceptând resemnat curgerea anilor.
    În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta se adresează direct către străinul ajuns sub castanul
din vie,apoi îl urmărește pe acesta privind peisajul,fără a-l înțelege. Poetul simte nostalgia după timpurile de
odinioară,,trecutul meu”,exprimând un sentiment de dezrădăcinare și dorința de reîntoarcere la natura și la locul de
baștină,accentuează caracterul unic al experiențelor trăite în cadrul de neuitat.
    În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin
intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Imaginile vizuale și auditive  ale naturii în amurg dezvăluie un sentiment de
plăcere în a enumera aspectele domeniului,,Florica”:,,casă,parc,livezi,zăvoiul,râul”Interjecțiile,,vrrr”...descriu  plecarea bruscă
a stolului,pulsația vieții,dar și trecerea timpului , la fel de repede ca o bătaie de aripi.
 Epitetele „pustiu,târziu,albastra”,metafora,,rănit de-un dor târziu”,comparația,,te-apleci mirat pe-amurg ca pe o ramă” 
transmit un sentiment de echilibru,de mister al naturii. Eul liric este atras de spațiul,de atmosfera dragă,familiară,chiar dacă
trebuie să accepte resemnat trecerea timpului. 
    Sugestia limbajului poetic este realizată prin simboluri și corespondențe:,,Pe-albastra depărtare a luncii de demult”arată
curgerea timpului;de asemenea, sugestia se realizează și prin pauzele din discursul liric, marcate de punctele de suspensie,
pauze ale emoției, melancoliei și nostalgiei: ,,Că ai cuprins Florica,dar n-ai zărit, ia seama”.Verbele exprimă vraja cadrului
natural.
Se remarcă muzicalitatea dată de rima îmbrățișată, ritmul trohaic, măsura de 13-14 silabe
     În concluzie, textul „Străinul” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct sentimentul
neputinței în fața  timpului trecător,contemplând spațiul iubit, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze..