Străinul , de Ion Pillat

Ion Pillat își construiește poezia pe baza unui discurs liric adresat.
Străinul matur care pătrunde în universul arhaic este eul liric. Înstrăinarea
de universul rural a provocat o rupere de natură ontologică. După mult
timp eul liric vizitează locul natal unde se află Florica. La o primă privire
a eului liric totul pare neschimbat. Cadrul rural este descris într-un mod
foarte plastic este drumul mare: zăvoiul.
Câmpia e albastră şi-n zare norii ard. Într-un cadru ritual al înserării,
eul liric cuprins de dor o caută pe Florica. Adevarată esența e poeziei este
trecerea timpului. Cu toate ca satul pare același, nimic nu mai este la fel.
Florica nu mai este.

Ca o gazdă primitoare poetul îl invită pe  străinul ,,venit priveliștea ”s-o

vadă  să se așeze ,,sub castanul din vie”-loc benefic  al puterii,al rodului
veșnic,al credinței tinereții ,al nemuririi,este copacul ce  copleşeşte cu
coroana lui toată casa, simbolizând îngerul ocrotitor.Este momentul
amurgului, un timp situat înainte de înfăptuirea unui miracol,când  poate
vedea întregul domeniu,enumerându-i fiecare parte.Atmosfera,spațiul
albastru, culoarea calmului și a liniștii,imagine vizuală a râului
ce,,sclipește”ca o oglindă a veșniciei dezvăluie un sentiment de satisfacție
față de farmecul vieții.Muzica vieții exprimă pulsația vieții:un muget,un
țipăt,un zbor al vrăbiilor-totul se produce instantaneu la fel ca trecerea
timpului.Străinul este un spectator necunoscut,chiar dacă cuprinde cu
vederea întregul peisaj,nu poate înțelege timpul,misterul trecutului ,pare
ca nu reușește să descifreze peisajul,îl vede doar ca pe un tablou: “Te-
apleci mirat străine, pe-amurg ca pe-o rama”. Perspectiva lui este diferită
de a celor familiarizați cu împrejurimile, el nu poate să înțeleagă
frumusețea locurilor.În finalul poeziei nostalgia este exprimată direct,este
accentuată caracterul unic al vieții trăită în aceste locuri,se desprinde de
trecerea timpului. Interjecția,,vrrr”...creează sugestia trecerii
timpului,accentuează sentimentul că omul nu are mijloacele de a interveni
asupra trecutului,acceptând resemnat curgerea anilor.
   Eul liric se adresează direct către străinul ajuns sub castanul din
vie,apoi îl urmărește pe acesta privind peisajul,fără a-l înțelege. Poetul
simte nostalgia după timpurile de odinioară,,trecutul meu”,exprimând un
sentiment de dezrădăcinare și dorința de reîntoarcere la natura și la locul
de baștină,accentuează caracterul unic al experiențelor trăite în cadrul de
neuitat.
   Caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj
artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă
emoţiile. Imaginile vizuale și auditive  ale naturii în amurg dezvăluie un
sentiment de plăcere în a enumera aspectele
domeniului,,Florica”:,,casă,parc,livezi,zăvoiul,râul”Interjecțiile,,vrrr”...de
Străinul , de Ion Pillat

scriu  plecarea bruscă a stolului,pulsația vieții,dar și trecerea timpului , la

fel de repede ca o bătaie de aripi.
 Epitetele „pustiu,târziu,albastra”,metafora,,rănit de-un dor
târziu”,comparația,,te-apleci mirat pe-amurg ca pe o ramă”  transmit un
sentiment de echilibru,de mister al naturii. Eul liric este atras de spațiul,de
atmosfera dragă,familiară,chiar dacă trebuie să accepte resemnat trecerea
timpului. 
    Sugestia limbajului poetic este realizată prin simboluri și
corespondențe:,,Pe-albastra depărtare a luncii de demult”arată curgerea
timpului;de asemenea, sugestia se realizează și prin pauzele din discursul
liric, marcate de punctele de suspensie, pauze ale emoției, melancoliei și
nostalgiei: ,,Că ai cuprins Florica,dar n-ai zărit, ia seama”.Verbele
exprimă vraja cadrului natural.
Se remarcă muzicalitatea dată de rima îmbrățișată, ritmul trohaic, măsura
de 13-14 silabe.