Sunteți pe pagina 1din 2

Cercuri de verdeata pe acoperisul unei statii de tratare a deseurilor

Peisajul presarat cu cercuri poate parea nefiresc in cazul unei statii de sortare, tratare si depozitare a deseurilor. In zona Vacarisses din Spania, in loc sa se ajunga la escavarea unei noi gropi de gunoi echipa de la Battle i Roig a propus reconversia uneia mai vechi intr-o statie de reciclare. Acest proiect premiat este un exemplu de initiativa sustenabila completat cu o gradina verde de pe acoperis.

Noul centru de reciclare s-a construit deasupra unei gropi de gunoi aproape plina iar echipa de arhitecti a considerat ca aceasta solutie este benefica atat mediului cat si industriei, decat sa se ajunga la escavarea uneia noi. Cercurile plantate cu vegetatie locala, pamantul si pietrisul ajuta volumetria sa se integreze in peisaj facand-o mai greu detectabila.

Denumit CTRV in spaniola, proiectul celor de la Battle i Roig foloseste la maxim apa de ploaie colectata iar biogazul produs de groapa de gunoi furnizeaza energia noii statii. Din loc in loc luminatoare de mari dimensiuni strapung acoperisul lasand lumina naturala sa patrunda in spatiile interioare, reducand si mai mult consumul de energie electrica.

Pentru lucrarea lor deosebita, echipa de la Battle i Roig a castigat la Festivalul Mondial de Arhitectura de anul acesta premiul World Production, Energy & Recycling.

Statia de reciclare CTRV din Spania

S-ar putea să vă placă și