Istoric termeni nevroza si psihoza

Nevrozele reprezinta un grup de tulburari cu etiologie psihogena, cu mecanisme psihice profunde in formarea simptomelor, care opereeaza cu materialul unui conflict intrapsihic existent in istoria individului. Nevroza ar putea fi considerata ca fiind un raspuns ineficient la un real perceput ca real dar resimtit in mod fictiv . Existenta nevrozei se bazeaza pe dezacordul dintre dorinta si posibilitatile de realizare. Hipocrate (460 - 375 i.e.n.) face primele observatii referitoare la acele manifestari care ii caracterizeaza pe "invinsi", intelegand prin "invinsi" indivizi nevrotici. In antichitate s-a realizat o prima clasificare a nevrozelor si s-au elaborat diferite remedii terapeutice pentru combaterea lor. De-a lungul timpului s-au perindat o diversitate de diagnostice pana la omologarea notiunii de nevroza: hipocondrie (Galen), iritatia nervilor spinali (Brown), diateza nervoasa, nevropatie sau hipocondrie, afectiune vaporoasa (Pomme), casexie nervoasa (Sandras), hiperestezie generala (Monneret), nevralgie generala (Valleix), iritatie spinala (Rosenthal), nevropatie acuta cerebro-gastrica (Gerard), nevropatie cerbro-cardiaca (Krishaber), nevrosism (Buchut), nevroza proteiforma (Cerise), etc. Notiunea de "nevroza" a fost utilizata pentru prima oara de Cullen, profesor de fiziologie la Facultatea din Edinburg, in 'Bazele medicinei practice', publicate in 1777 si reluata apoi de Pinel in 1785 in 'Tratatul de nosologie' cu scopul de a reuni dub aceasta denumire totalitatea tulburarilor mintale fara un substrat organic cerebral. In secolul al XVII-lea observatiile asupra fenomenelor nevrotice se inmultesc, apar diferite teorii privind mecanismele raspunzatoare de producerea simptomelor nevrotice, fiind abandonata teoria uterina precum si teoria cerebrala a lui Thomas Willis (1662-1675). In 16241689 Thomas Sydenham face primele studii din care rezulta de unul din sase pacienti sufera de isterie. Robert Whitt echivaleaza nevroza cu "isteria femeii" si cu "ipohondria barbatului". In secolil al XVIII-lea Cullen face prima data o delimitare a acestei boli in lucrarea sa: "Nevroza

sau bolile nervoase". Sub termenul de nevroza autorul descrie o serie de tulburari care nu puteau fi atribuite unei boli precise a SNC sau SNP desi aceste tulburari aparea si in tabloul altor afectiuni. Mai tarziu in sec al XIX-lea Charchot definste nevroza ca "stare morbida al carei sediu este sistemul nervos si care nu lasa asupra cadavrului nici o urma materiala detectabila". Cu toate ca definia lui Charchot trimite la un factor organic in producerea nevrozei, scoala de la Salpetriere este aceea de la care porneste orientarea ulterior acceptata in privinta nevrozei, aceasta orientare admite existenta factorilor psihogeni considerand ca la originea tulburari nevrotice nu sta o cauza in principal rganica. In aceiasi perioada Freud elaboreaza conceptia psihanalitica dezvoltand si teoria asupra nevrozelor, conform careia la originea acestor tulburari sta un conflict psihic profund cu radacini in primii ani de viata care ulterior genereaza compromisuri intre dorinta si aparare. In sec. al XIX-lea afectiunile reunite sub termenul de nevroza erau caracterizate ca maladii ale sistemului nervos de natura functionala, deci fara leziuni de organ dar cu diverse localizari organice. La sfarsitul sec al XIX-lea P.Janet distinge doua tipuri esentiale de nevroza: isteria si psihastenia (cea din urma denumita de Freud "nevroza obsesionala"). P.Jannet, medic si psiholog foloseste notiunea de psihastenie pentru prima data in 1891 cu scopul de a delimita particularitatea nevrotica predominanta de trairile obsesivo-fobice, scrupulozitate, incertitudine, nesatisfactie si diminuarea simtului realitatii. In 1868- 1880, Berard lanseaza la New York notiunea de neurastenie, "slabiciune iritabila a sistemului nervos", pe care o atribuie unei epuizari aparute in conditiile "luptei feroce cu viata", adica unui reflex negativ al civilizatiei. Dupa Freud nevroza isi are originea intr-un conflict intrapsihic care perturba dezvoltarea personalitatii si se poate reactualiza in diverse momente ale existentei. Simptomele nevrotice sunt: expresia simbolica a defenselor impotriva angoasei iar tulburarile de adaptare in plan sunt expresia slabirii Eului. Eul nevrotic opereaza aproape in exclusivitate prin mecanisme de aparare. In :Cinci lectii de psihanaliza" Freud considera ca nevroza apare in momentul in care diferite obstacole din exterior impiedica satisfacerea unor trebuinte erotice, persoana fuge de realitate si se ascunde in boala, iar boala ii satisface in mod deghizat ceea ce realitatea ii refuza (sau ceea ce individul simte ca i se refuza in mod real). Nevroticul isi consuma energia si esueaza luptand impotriva complexelor sale, astfel el isi creaza sisteme de aparare mai mult sau mai putin elaborate reusind sa-si construiasca o falsa protectie in raport cu realul.

Psihoza este un termen general folosit pentru definirea suferintei psihice a carei circumstante este dificila datorita criteriilor diferite luate in considerare: intensitate, constiinta bolii, perceptia timpului trait, gravitatea destructurarii campului constientei. Dupa unii autori ca si Redlich Freeman, eliminarea conceptului de psihoza ar insemna doar un proces metodologic. Aceasta tendinta a aparut o data cu aparitia manualului de diagnostic american DSM II si DSM III. Definitiile, mai corect spus , incercarile de definitie se opresc la tentative descriptive. H.Ey defineste psihoza ca "boala mintala caracterizata prin delir" care altereaza sistemul realitatii, proiecteaza inconstientul, dezorganizeaza Eul. In viziunea sa psihoza si delirul sunt notiuni coextensive deoarece "psihoza actualizeaza virtualitatea halucinatorie a constientului si dezorganizeaza (pentru a reorganiza in planul imaginarului) maniera de-a fi in lume". Din aceasta definitie rezulta dificultatea de a circumscrie psihoza fara a recurge si la alte concepte. Pamfil si Ogodescu propun o definitie legata de aspectul comportamental: "aparenta intensificare a activitatii psihice cu o modificare generala si dezorganizata a psihismului, astfel incat concluziile sale nu se mai inscriu si in realitate". Si in acest caz definitia se pierde in concepte ample. Von Gebsattel considera psihoza o alterare a campului vital sau trait, iar Storch afirma ca temporalitatea dispare pentru psihotic. A.Tatossian subliniaza faptul ca notiunea de psihoza este greu de folosit in nosologie, dar ar putea avea semnificatie in psihopatologie unde ar desemna o structura particulara apta sa se decompenseze la intensitate psihotica. Cea mai ingusta definitie a termenului de psihotic este restransa la idei delirante sau halucinatii proeminente, cu halucinatii survenind in absenta constientizarii naturii patologice. O definitie usor mai putin restrictiva ar include, de asemenea, halucinatiile proeminente pe care individul le realizeaza ca fiind experiente halucinatorii. Mai larga inca, este definitia care include si alte simptome pozitive de schizofrenie (ex. dezorganizarea limbajului, comportamentul flagrant dezorganizat sau catatonic). Contrar acestor definitii bazate pe simtome, definitiile utilizate in clasificarile anterioare (DSM II si ICD 9) erau de departe prea inclusive si centrate pe severitatea deteriorarii functionale. In acel context o tulburare mentala era denumita "psihotica" daca ducea la o "deteriorare care interfera flagrant cu capacitatea de a satisface cerintele uzuale

ale vietii". De asemenea termenul fusese definit anterior si ca "o pierdere a limitelor eului" ori ca o deteriorare flagranta a testarii realitatii". In DSM IV termenul psihotic se refera la prezenta anumitor simptome. In schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea schizoafectiva si tulburarea psihotica scurta, termenul de psihotic se refera la idei delirante si halucinatii proeminente, limbaj dezorganizat sau comportament catatonic sau dezorganizat. In tulburarea psihotica datorata unei conditii medicale generale si in tulburarea psihotica indusa de o substanta, termenul de psihotic se refera la idei delirante si numai la halucinatiile care sunt acompaniate de constiinta maladiei. In tulburarea deliranta si in tulburarea psihotica indusa sau impartasita, psihotic este echivalent cu delirant. Nevroza a fost vzut pana acum de literatura de specialitate nepsihanalitic ca fiind o tulburare psihica diferita de psihopatii, fie ca un termen generic in care intra la un momentdat si schizofrenia, in conceptiile de tip psihanalitic. Oricum ea este un fel de tulburare psihica de tip psihopatic drept pentru care a fost foarte greu de localizat. Cu toate ca s-a vorbit foarte mult despre ea foarte multi autori inca nu inteleg notiunile de nevroz si psihopatie. Aceasta s-a datorat in mare parte necunoasterii precise a dinamicii tulburrilor psihice si lipsei de localizare nosologica clara a acestora dar si a faptului c psihopatiile si nevrozele se pot manifesta impreuna, fiind elemente ale unei astfel de entitati generale. Dincolo de asta exista si problema ca nevroza a fost confundata cu alte psihopatii, ceea ce a facut ca aici sa nu fie vorba despre o suprageneralizare teoretica, ci despre o confuzie terminologica. Dupa A.Porot si J.Sutter diferenta cea mai autentica consta in faptul ca: "psihoza priveaza bolnavul de a accede la nivelele cele mai elevate ale vietii psihice (cu cat tulburarea este mai profunda, cu atat teritoriul pe care se intinde aceasta interdictie este mai important), in timp ce nevroza conserva accesul la registrele superioare, infirmitatea individului constand in incapacitatea de a patrunde si a se mentine aici in circumstantele vietii sale, care necesita o anticipare pozitiva si ii angajeaza responsabilitatea".