Capitolul 1:Inceputul cosmarului

Intr-un tinut indepartat, de putini stiut fortele raului incep sa puna

stapanire pe mintile oamenilor facandu-I sa isi piarda increderea in
Dumnezeu fara sa tina cont de clasele sociale, intunecand atat mintile
celor nobili cat si a oamenilor de rand. Prin secolul 16 oamenii deja
puneau mai mult pret pe fenomenele inexplicabile decat pe credinta lor de
care aveau atata mare nevoie mai ales in acele vrenuri cand pamanturile
lor erau cotropite de alte popoare barbare. Toti locuiitorii acelui tinut
numit Devil’s Nest si-au pus sperantele in conducatorul lor despre care
credeau ca are puteri supranaturale, dar ei nu stiau ca Marcus,
conducatorul lor facuse un pact cu fortele raului.
Marcus in tinerete era un tanar chipes, brunet, cu niste ochi de un
albastru mai deschis ca cerul si dadea dovada de o prestanta deosebita,
dar mai presus de toate era om bun, credincios, dar mai ales devotat
oamenilor sai fapt pentru care a si fost ales drept conducatorul tinutului,
dar ajungand sa simta puterea s-a schimbat radical devenind un om
lacom fara frica de Dumnezeu, fiind in stare sa faca orice pentru putere si
sa tradeze pe oricine chiar si pe parintii sai daca era nevoie. Simtindu-se
amenintat de toate aceste incercari de cuceriri ale tinutului sau si neavand
cui sa ceara ajutorul isi vinde sufletul fortelor raului in schimbul vietii
vesnice si al invincibilitatii lucru care mai tarziu avea sa-l regrete.
Viata sa devenise un chin de nesuportat deoarece nu mai putea privi
lumina soarelui dupa care tanjea atat, iar mancarea I se parea fara gust
la fel ca si apa care ii provocau o stare de rau permanent tinandu-l zile
bune la pat, de aceea nu le mai puse in gura de foarte mult timp.
Incepuse sa tanjeasca dupa carne si sange proaspat. Acest sentiment la
inceput l-a speriat foarte tare pentru ca nu stia cum sa reactioneze, dar
dupa cateva zile nemai rabdand foamea a inceput sa omoare oile, porcii si
caii oamenilor din tinut, dar aceasta foame nu se potolea ci devenea din ce
in ce mai puternica. Dupa un an isi schimbase victimele; trecuse de la
animale la oameni batrani si bolnavi. Aceste victime ii dadeau o noua
satisfactie;gustul proaspat si dulce al sangelui fierbinte care intra in
corpul sau ii dadea o senzatie care ii placea foarte mult si care devenise o
obsesie pentru el.Dupa cativa ani el descoperise ca singura metoda de a fi
satisfacut complet era acela de a omori copii pentru a le bea sangele lor
tanar plin de vigoare. Singurul lucru care il supara era acela ca nu mai
putea vedea lumina zilei deoarece devenise acum un fiu al intunericului,
un vampir. Lumina soarelui il ardea ingrozitor, dar el credea ca acesta
este un pret foarte mic pentru puterea lui inimaginabila.
 Dupa 100 de ani el arata la fel ca si la 30, iar oamenii nu stiau ce sa
mai creada, unii il creadea Dumnezeu altii spuneau ca este necuratul, dar
tuturor le era frica de el. Despre puterile lui se auzisera in toate tinuturile
si nici un conducator nu indraznea sa-l contrazica sau sa-l atace, asa ca
Marcus devenise de neoprit.
Setea lui pentru sange ii pustiise tinuturile unde acum vedeai doar
oameni batrani si bolnavi care abia isi mai duceau zilele, iar acum
Marcus incepuse sa se simta din ce in ce mai singur intr-o lume a
intunericului.
Dorind sa scape de singuratate el se gandi ca ar putea sa isi formeze
o familie, dar acest lucru era imposibil deoarece nici o femeie din tinutul
sau nu s-ar fi casatorit cu el de bunavoie, asadar trebuia sa gaseasca o
solutie. In cele din urma el hotari sa isi lase tinutul sau si sa calatoreasca
peste ocean unde nimeni nu il cunoastea pentru a isi implini acest vis.
Intr-una din zile s-a imbarcat pe un vapor care il ducea intr-un tinut
nou descoperit de curand pentru a-si incepe o noua viata. Aceasta
calatorie cu vaporul a durat o luna de zile, neasteptat de mult pentru
Marcus care isi pierduse cunostiinta de cateva ori din cauza foamei, dar
in cele din urma vazand ca vaporul se aproprie de tarmul destinatiei sale,
se infrupta cu sangele echipajului. Peste tot vaporul domnea acum
moartea; puntea oferea o imagine desolanta, peste tot zaceau trupurile
sfasiate cu o cruzime nespus de mare, iar totul parea ca ar fi fost vopsit cu
sange.
Hranit si satisfacut Marcus se urca intr-o barca de salvare atasata
vaporului si se indrepta singur spre tarm, dar intr-o parte opusa a portului
pentru a nu da de banuit.
Vaporul se apropie incet de port fara nici un sunet ca si cum ar fi fost
un vas fantoma. Oamenii de pe doc se uitau dezorientati nestiind ce sa
creada, deoarece acest lucru le provoca un fior despre care nici ei nu stiau
ce inseamna, dar stiau ca nu e ceva bun. Cand vaporul a acostat toti au
ramas mirati de ce nu se vede nici un membrul al echipajului si de ce nu
coboara nimeni, in cele din urma unul din privitori isi facu curaj si se
urca pe vapor. Acolo gasi doar cadavrele celor 25 de marinari secatuite de
sange. Imediat gurile rele au inceput sa spuna ca este vorba de lucaratura
necuratului sau de un bluestem abatut asupra acestui vapor si se decid sa-
l trimita din nou in larg pentru a pluti in nestire si pentru a indeparta raul
de tinutul lor.
In tot acest timp Marcus se apropie de orasul numit Tolken si se
refugie la unul din hanurile din apropierea portului pentru a vedea ce se
vorbeste despre acel vapor.
 Aici in timp ce savura un pahar de vin vechi observa intr-un colt
un barbat trecut de prima varsta care le povestea celor din jur
intamplarea din port. Marcus se apropie de el:
- Buna ziua stimate domn, dar ce s-a intamplat asa de grav incat sa
aveti niste fete asa de speriate?
- Daca doritii va povestesc totul la un pahar de vin!
- Bineinteles, dar intai sa ma prezint, eu sunt Sir Marcus Draco
conducatorul unui tinut modest din taramul de peste ocean,
Europa.
- O ce placere pentru mine sa vorbesc cu o regalitate, eu sunt
Harry majordomul familiei Doran una din cele mai importante
familiii din acest mic orasel. Dar cum se face ca ati venit tocmai
in acest tinut asa indepartat?
- Am venit din dorinta de a cunoaste noi oamenii si locuri
minunate despre care am tot auzit vorbindu-se prin partea mea.
- Ma scuzati ca va intreb, dar aveti unde sa va cazati?
- Ma gandeam sa raman aici la han, pentru ca nu cunosc alte
locuri.
- Nu se poate asa ceva! O sa veniti sa stati la stapanii mei; sunt
sigur ca nu o sa refuze!
- Nu pot accepta, ar fi o imprudenta din partea mea!
- Nici nu se pune problema , veniti chiar acum cu mine! Unde va
sunt bagajele?Trebuie sa le ducem la caleasca!
Harry ii lua imediat bagajele de la receptie fara ca Marcus sa mai
spuna ceva, dar oricum Marcus ar fi acceptat cu mare placere deoarece
aceasta era sansa lui sa intre in lumea nobililor din acel oras.
Odata ajunsi acolo Marcus se preface din nou foarte rusinat si le
spuse gazdelor ca a venit doar pentru ca Harry a insistat atat de mult.
Gazdele sale au fost foarte incantate de aceasta idee si l-au primit cu
bratele deschise pe Marcus imediat cum au aflat cine este.
-Bine ati venit Sir Marcus e o mare onoare sa va avem ca oaspete!
Eu sunt Don Hadrian, iar ea este sotia mea Diana .
-Placerea e de partea mea! Dar totusi sper sa nu va deranjez…
-Stati linistit asa cum v-am spus pentru noi este o onoare sa avem
musafiri atat de nobili. Asa ceva se intampla rar.
Incetul cu incetul Marcus devenise chiar un membru al familiei si
toata lumea era incantata de sarmul sau si de felul sau de a povesti despre
tinutul din care venea, dar totusi aveau o mica dilema fata de el, si
singurul care intr-o zi indrazni sa-l intrebe a fost Don Hadrian.
 -Marcus nu te supara daca intreb, dar nu te-am vazut niciodata
iesind ziua afara, doar noaptea si sunt putin ingrijorat, imi poti spune ce
se intampla? Ai incredere in mine!
-Nu e nici un secret, problema e ca sufar de o boala care nu imi
permita sa ies la lumina zile deoarece aceasta imi provoaca unele iritatii
care m-ar trimite in spital si de aceea prefer sa o evit.
- Imi cer scuze dar nu mi-am imaginat ca ar putea exista asa o boala!
Trebuie sa fie cumplita!
- Nu chiar, dupa ce ajungi sa te obisnuiesti si sa te resemnezi cu acest
blestem, cum il numesc eu.
Dupa aceasta zi Don Hadrian evita sa mai deschida acest subiect
nedorind sa-l supere pe Marcus.
Devenind atat de familiar lor, Marcus a inceput sa frecventeze si
balurile din randul nobililor. Acolo intr-o seara observa o domnita cu
parul galben ca spicul de grau si niste buze rosii ca sangele si niste ochii
albastrii care il cucerira imediat, si isi dadu seama ca aceasta este cea
dupa care venise atata drum, cea cu care avea sa-si intemeieze o familie.
Punand intrebari afla ca aceasta domnita era chiar nepoata lui Don
Hadrian, fata fratelui sau si se decise sa inceapa sa-I vorbeasca despre ea
gazdei sale astfel ca intr-o zi pe cand se aflau la masa Marcus deschise
subiectul.
- Foarte frumoasa nepoata dumitale Don Hadrian, orice barbat s-
ar indragosti de ea va spun cu tot respectul.
- Chiar si tu baiete nu? Nu te rusina, am vazut cum o priveai si
intradevar e foarte frumoasa, dar foarte pretentioasa deoarece
pana in momentul de fata nimeni nu a reusit sa o cucereasca.
- Credeti ca daca as incerca as avea izbanda?
- Incercarea moarte n-are. O sa aranjez in asa fel incat sa te
intalnesti cu ea.
- Multumesc mult pentru sprijin. Nu o sa va para rau sa ma aveti
in aceasta familie!
Dupa cum a spus, Don Hadrian a chemat-o la conacul lui pe nepoata
lui, Madlene si i l-a prezentat pe Marcus. Chiar daca la inceput fata nu a
aratat nici un interes fata de Marcus, cu timpul a inceput sa-l indrageaca
si in cele din urma sa-l iubeasca.
La un an dupa ce cei doi s-au cunoscut s-a facut o nunta mare demna
de niste regalitati, unde au fost invitati toti nobilii din zona, in special
pentru a il introduce pe Marcus in randul lor acum ca facea parte din
marea familie Doran.
 Dupa nunta, ei se duc sa locuiasca in conacul daruit de Don
Hadrian care se afla pe malul marii si oferea niste asfintituri
extraordinare pentru cei doi tineri casatoriti care se puteau bucura de
iubirea lor departe de ochii lumii. Cei doi erau extrem de fericiti acolo, iar
iubirea lor crestea pe zi ce trece ajungandu-se chiar la stadiul in care nici
unul nu isi putea imagina viata fara celalat.
Chiar daca acum Marcus ducea o viata aproape normala nu a
incetat niciodata sa plece noaptea in cautarea hranei, dar bineinteles ca
Madlene nu isi dadea seama niciodata cand pleca el sau cand venea,
deoarece isi folosea puterile supranaturale pentru a o induce intr-o transa
adanca din care doar el o putea trezi.Astfel era sigur ca ea nu va afla
niciodata cine este el de fapt pentru ca ar fi fost oripilata daca ar fi aflat
adevarul.
In acel tinut de un an de zile incoace toata lumea era ingrozita de
mortile misterioase si pline de cruzime care se petreceau in fiecare noapte,
dar nimeni nu banuia cine ar fi in spatele acestor morti deoarece toti erau
de parere ca un blestem s-a abatut asupra tinutului lor odata cu venirea
vaporului fantoma si ca nu rezolvasera nimic cu trimiterea lui in larg, dar
ei nu stiau ca acel blestem este de fapt o persoana, o persoana draga
tuturor, dar care ascundea un secret foarte grav si care se afla chiar sub
nasurile lor.
In cele din urma, dupa doi ani visul lui Marcus de a avea o famile s-a
implinit atunci cand Madlene a nascut doi gemeni:Desmond si Lucyan.
Marcus era foarte fericit pentru ca putea avea in sfarsit viata pe care
si-o dorise cu exceptia setei sale de sange pe care nu o putea stapani. In
aceste momente isi dorea sa nu fi facut acea intelegere;la ce ii folosea
acum viata vesnica si puterea daca tot ce iubea el era trecator si nu se
putea bucura impreuna cu familia sa de bucuriile vietii. Toate aceste
lucruri il dureau cumplit si se simtea sfasiat pe dinauntru, dar trebuia sa
tina aceasta durere doar pentru el pentru ca sotia sa Madlene sa nu
observe si sa se ingrijoreze. De multe ori plangea pe ascuns deoarece
durerea era prea mare si simtea nevoia sa se descarce , dar nu avea
cui;trebuia sa se multumeasca sa-si linga singur ranile ca un animal
ranit.

Capitolul 2:Urmarit de blestem

 Madlene isi scotea in fiecare zi copii in gradina la soare sau ii
plimba pe malul marii in asfintit cand briza marii era blanda, in timp ce
Marcus era nevoit sa ii priveasca de la fereastra frustrat ca nu poate
impartasi si el aceste lucruri mici , dar importante in cresterea copiilor lui.
Copiii erau extreme de frumosi si destepti incat toata lumea ajunsese
sa ii invidieze pe cei doi parinti si sa spuna chiar ca ar fi voarba de niste
vraji pentru ca niciodata nu s-au mai vazut niste copii ca acestia.
La varsta de un an , Desmond si Lucyan mergeau deja singuri fara
nici un ajutor si incepura sa rosteasca primele cuvinte lucru neobisnuit
pentru ceilalti copii care la aceasta varsta abia daca se pot ridica din
fundulet.
Inca de la aceasta varsta frageda Desmond incepea sa arate cat de
diferit este de Lucyan. El era foarte energic, neastamparat si facea numai
prostii, dar scapa tot timpul pentru ca faea in asa fel incat fratele sau sa
fie tapul ispasitor. Lucyan in schimb era foarte retras, nu dorea sa
participe la nazbatiile fratelui sau si era foarte atasat de mama sa spre
deosebire de Desmond care vedea in tatal sau un idol.
Marcus era mandru de ambii fii, dar Desmond I se parea ca ii
seamana mai mult si de aceea isi petrecea cea mai mare parte a timpului
cu el povestindu-I despre Devil’s Nest si despre oamenii de acolo
promitandu-I ca intr-o buna zi il va duce acolo sa conduca mai departe
acel tinut pe care el acum l-a parasit, dar pentru care in trecut a facut
multe sacrificii.
Pe la varsta de trei ani, Desmond a inceput sa dea dovada de o
cruzime iesita din comun fata de animalele care se aflau la conac, in
special fata de pasarile pe care le prindea si le manca de vii aratand o
mare satisfactie, in timp ce fratele sau Lucyan il privea speriat, dar cu
pofta, dar totusi nu indraznea sa repete fapta fratelui sau deoarece simtea
si o imensa compasiune fata de aceste fiinte care era mai mere decat
pofta sa.
Marcus era foarte mirat si stupefiat de aceste fapte deoarece nu stia ce
sa creada, dar pana urma sa gasesca o explicatie facea tot posibilul sa
ascunda acest lucru de Madlene pentru a nu o ingrijora dand vina pe
animalele salbatice sau stergand toate urmele posibile.
In cele din urma , avand sufletul macinat de indoiala, Marcus se
hotaraste sa afle cauza acestui comportament care parea sa semene izbitor
de mult cu comportamentul sau atunci cand a inceput cosmarul sau.
Toate aceste semne il duceau cu gandul la un singur lucru si anume acela
ca blestemul pe care il purta era ereditar, iar Desmond il mostenise, dar
un singur lucru il intriga:de ce daca Desmond intradevar l-a mostenit l-a
mostenit nu il raneste lumina soarelui si cea mai mare teama a lui era
aceea ca si Lucyan l-a mostenit odata ce el si Desmond erau gemeni, dar
mai avea o mica urma de speranta deoarece Lucyan inca nu manifestase
astfel de comportamente grotesti.
Timp de cateva zile aceste intrebari i-au macinat sufletul si mintea,
pana cand in cele din urma isi lua inima in dinti si il chema la el pe
Desmond pentru a lamuri odata acest subiect inainte ca Madlene sa afle
ceva.
Cand Desmond intra in birou il vazu pe tatal sau foarte abatut.
- Taticule ce s-a intamplat de esti asa suparat? Am gresit eu cu
ceva?
- Nu dragul meu, dar vreau sa vorbesc putin cu tine despre
comportamentul tau in ultima vreme.
- Dar nu am facut nimic rau! Spuse Desmond plangand.
- Am observat ca iti place sa omori pasarile de la conac, de ce faci
asta?
- Nu vreau sa fac asta, dar nu ma pot abtine! Cand le vad simt o
nevoie imensa sa le simt sangle cald cum imi incalzeste trupul si
cum ma invioreaza. Pentru mine mancare nu are gust, dar o
manac ca sa nu va supar pe voi, dar daca ar fi dupa mine m-as
hrani tot timpul cu pasari si nu numai.
La auzul acestor vorbe Marcus se facu alb la fata deoarece temerile
sale s-au adeverit, lucru ce el nu ar fi dorit sa se intample nicioadata.
- Taticule te-ai suparat pe mine pentru ce am spus? Dar eu am
spus doar adevarul asa cum m-ai invatat!
- Nu puiul meu nu sunt suparat tu nu ai nici o vina, singurul
vinovat sunt eu, tu nu trebuie sa te framanti pentru acest lucru!
- De ce spui ca tu esti vinovat pentru ca nu tu esti esti acela care
ma obliga sa fac aceste lucruri, acest lucru vine din interiorul
meu.
- Stiu eu ce spun, dar lasa asa. Acum spune-mi nu te deranjeaza
soarele adica nu simti cum iti arde pielea cand iesi afara?
- Nu taticule, mie chiar imi place sa stau mult la soare deoarece
simt ca ma incarc cu energia lui.
- Dar cum se poate asa ceva?
- Ce sa se poate taticule?
- Nimic dragul meu, gandeam doar cu voce tare. Mai raspunde-mi
la o singura intrebare.
- Da taticule , spune.
- Fratele tau Lucyan are si el acest comportament?
 - Nu , dar de fiecare data sta si ma priveste pe mine cu multa
pofta, dar nu a facut niciodata asa ca mine.
- Bine puiul meu, poti sa te intorci la joaca, dar nu ii spune mamei
tale despre discutia noastra , iar daca il vezi pe fratele tau spune-I
ca vreau sa vorbesc si cu el.
- Asa o sa fac.
Aceasta discutie l-a adus cu moralul la pamant pe Marcus. Nu
putea sa creada cum era posibil asa ceva, cum putea ca Desmond sa fi
mostenit doar o parte din blestemul acesta nenorocit care ii distruse lui
viata. Gandindu-se cateva ore incepuse sa inteleaga acest lucru, iar
singura explicatie pe care o gasise era aceea ca Desmond mostenise doar
o parte din blestem deoarece mama lui, Madlene era o simpla muritoare
fara alte puteri, si de aceea Desmond iubea lumina soarelui, si daca acest
lucru era adevarat inseamna ca era posibil ca Lucyan sa o fi mostenit
doar pe mama lui si sa nu fi mostenit acest blestem. Aceasta ultima urma
de speranta ii mai inveseli putin sufletul, dar doar pana in momentul in
care usa se deschise si intra Lucyan, moment in care indoiala deveni din
nou sfasietoare.
- Am venit taticule. Desmond mi-a spus ca vrei sa vorbesti cu mine.
- Da dragul meu Lucyan vroiam sa te intreb ceva in legatura cu
comporatamentul fratelui tau.
- Dar ce a facut fratele meu?
- Nu conteaza acum. Eu vreau doar sa imi spui ce simti atunci
cand il vezi pe fratele tau omorand acele pasari si hranindu-se cu
ele?
- Imi este foarte mila de ele pentru ca sunt niste suflete nevinovate
si ma doare ceea ce le face fratele meu…
La auzul acestor vorbe fata lui Marcus se lumina de bucurie,
bucurie care fu intrerupta de continuarea lui Lucyan.
- ...Dar totodata simt o pofta nebuna de a face ca si fratele meu,
pofta ce ma straduiesc din greu sa o controlez , dar nu stiu cat
timp o sa mai pot.
- Nu se poate! Si tu?
- Si eu ce taticule?
- Nimic. Pleaca acum si lasa-ma singur.
- Da taticule cum spui tu.
Dupa ce iesi Lucyan din birou Marcus incepu sa arunce cu tot ce
ii venea in mana si tipa tot timpul”Nu, asta nu”. In sufletul sau se dadea
acum o lupta grea; durerea era foarte mare si se simtea vinovat pentru ca
si-a transformat copii in niste monstrii fara inima , pentru ca era doar o
chestiune de timp pana Lucyan avea sa preia comportamentul fratelui
sau.
Cum putea sa-I ascunda acest lucru lui Madlene, dar trebuia sa il
ascunda cu orice pret pentru ca ea l-ar fi urat din tot sufletul.
Incepand din acea clipa Marcus devenise umbra copiilor sai, in
special al lui Desmond pentru a ii ascunde toate atrocitatile pe care acesta
le facea. Dupa cateva luni durerea lui deveni si mai mare cand il suprinse
pe Lucyan alaturandu-se fratelui sau Desmond in acea vanatore plina de
cruzime. Nu stia ce sa mai faca pentru ca Madlene sa nu observe.
Incepuse chiar sa se imbrace in pelerine negre care ii acoperea trupul
pentru a putea iesi in lumina soarelui sa isi supravegheze copiii chiar
daca acest lucru ii cauza unele rani, dar aceste rani era neinsemnate fata
de cele din sufletul sau.
Intr-una din zile, pe cand cei doi copii se jucau in spatele conacului
veni Madlene care le aduse un catelus foarte scumpel deoarece ea credea
ca cei doi copii merita un nou tovaras de joaca pe care sa il indrageasca.
In acea dupa amiaza se intoarse in gradina pentru a ii chema pe copii la
masa cand vazu o priveliste ingrozitoare: cei doi copii erau plini de sange ,
iar catelusul era sfasiat si se afla acum in mainile celor doi copii care
inca se mai hraneau din el. La vederea acestei privelisti Madlene scoase
un tipat sfasietor care s-a auzit chiar pana in camera lui Marcus care se
odihnea.
El se trezi imediat si isi dadu seama de ceea ce se intamplase, si
alerga cu sufletul la gura in gradina unde o vazu pe Madlene lesinata, iar
cei doi copii plini de sange stand deasupra mamei lor. In acel moment se
gandea doar ce ii va spune lui Madlene , cum ii va explica ce s-a
intamplat, cum ii va spune ca acum copii ei sunt niste monstri din cauza
lui.
O lua in brate pe Madlene si o duse in casa, iar copiilor le spuse
sa se spele si sa-l astepte cumintei in gradina. Pe Madlene o duse in
camera de sus si le spuse servitorilor sa nu ii deranjeze. Incerca disperat
in multe feluri sa o faca sa isi revina, dar fara succes, abia dupa o ora
aceasta isi reveni si se uita speriata la Marcus.
- Marcus spune-mi ca ceea ce am vazut nu e adevarat, te rog
spune-mi asta!
Marcus se uita desolat la ea si nu stia ce sa-I raspunda.
- Marcus! De ce nu spui nimic , de ce ? Intelege ca linistea asta ma
omoara!
- Draga mea linisteste-te…
 - Cum imi poti spune sa ma linistesc dupa tot ceea ce am vazut?
Dupa ce am vazut ca puisorui mei sunt de fapt niste monstrii? Te
rog spune-mi ce se intampla, oricat de grav ar fi!
- Intai bea te rog apa asta si linsteste-te si iti promit sa iti spun
totul, dar intai fa ce te-am rugat.
- Bine, uite am sa te ascult, dar sper sa te ti de cuvant si spui totul!
Imediat dupa ce bau apa adormi din nou deoarece Marcus ii puse
un somnifer in apa, pentru a mai putea castiga timp pentru a-si face curaj
sa ii spuna adevarul, deoarece stia ca odata ce ii va spune ea il va uri din
tot sufletul si el nu dorea acest lucru.

Capitolul 3:Momentul adevarului

Dupa cateva ore Madlene se trezi putin mai linistita, si il vazu pe

Marcus stand ingandurat langa patul ei.
- Acum o sa imi spui adevarul, sau o sa ma adormi din nou?
- Imi cer scuze , dar a trebuit sa te adorm pentru ca erai prea
agitata, dar acum o sa iti spun adevarul si sper ca nu o sa ma
urasti.
- De ce sa te urasc?
- Asculta ce am sa-ti spun si o sa-ti dai seama, dar te rog asculta tot
ce am sa-ti spun si nu ma intrerupe pentru ca dupa aceea nu stiu
daca o sa mai am curajul sa continui…
- Dar ce e asa de grav?
- Te rog asculta si nu ma intrerupe. Dupa cum stii eu sunt Sir
Marcus Draco conducatorul tinutului Devil’s Nest care se afla
peste ocean. Inainte de a ajunge conducator eram un tanar naiv,
dar cu multa vointa de a face lucruri bune si de aceea am fost si
ales conducator, dar atunci au inceput si necazurile mele…
- Dar ce legatura are asta cu ceea ce am vazut eu in gradina?
- Te rog nu ma mai intrerupe! La inceputul conducerii mele totul
era frumos si eram fericit, dar cu timpul tinutul a inceput sa fie
atacat de popoarele barbare, iar mie a inceput sa imi fie foarte
frica sa nu pierd ceea ce obtinusem pana atunci si de aceea am
facut prostia vietii mele.;m-am lasat manat de ambitie si intr-o
noapte am facut un pact cu fortele raului. Acel pact trebuia sa imi
 dea viata vesnica si invincibilitate in schimbul sufletului meu. In
momentul de fata blestem acea clipa pentru care eu sufar si sunt
macinat de durere de un secol incoace. Da ai auzit bine , acest
lucru s-a intamplat acum 100 de ani, iar peste mine nu a trecut
nici macar un an. Pactul a functionat, doar ca pretul pe care l-am
platit a fost mult prea mare; din acea noapte am devenit un fiu al
intunericului, un vampir si de aceea nu suport lumina soarelui,
nu pentru ca sunt bolnav ci pentru ca sunt un vampir, dar si acest
lucru poate fi numit o boala.
Madlene nu mai stia ce sa spuna ramase stupefiata, dar totusi nu
intelegea prea bine ce inseamna un vampire deoarece prin acele locuri nu
se mai auzise pana acum de asa ceva.
-Multumesc ca nu m-ai intrerupt. O sa iti explic acum si ce
inseamna sa fi vampir. Pentru mine a devenit un chin din acea seara
deoarece nu am mai putut pune hrana in gura pentru ca acum simteam
nevoia de a ma hrani cu sange proaspat si am inceput prin a ataca
animalele din tinutul meu, iar dupa un timp am trecut la oameni si mai
apoi la copii. Stiu ca o sa ma urasti dupa ce o sa termin , dar trebuie sa iti
spun totul. Mai stii ca atunci inainte sa vin in casa unchiului tau a aparut
un vapor in port care avea tot echipajul macelarit, iar oamenii de aici l-au
trimis din nou in larg pentru ca au crezut ca era vorba de un blestem, ei
bine acel blestem eram eu! Eu venisem cu acel vapor si dupa o caltorie
foarte lunga a trebuit sa ma hranesc pentru a imi reface fortele . Toate
mortile de 7 ani incoace tot eu sunt cauza lor, iar tu nu iti dadeai seama
cand plecam noaptea pentru ca eu aveam grija sa te induc intr-o transa
adanca prin care tu nu mai simteai nimic ce se petrecea in jur.
- Cum ai putut? Esti un monstru…
- Te rog lasa-ma sa termin. Din pacate acest blestem cum il numesc
eu este erediatar, iar Desmond si Lucyan l-au mostenit, dar nu in
totalitate deoarece ei pot sta la soare si pot manca si mancare obisnuita
fara ca sa la faca vreun rau. Nu stiam acest lucru de la inceput, abia am
aflat si eu de cateva luni si am incercat sa-ti ascund acest lucru pentru ca
sa nu te fac sa suferi. Te rog iarta-ma.
-Cum imi poti cere sa te iert? M-ai mintit in tot acest timp! M-ai facut
sa ma indragostesc si sa ma casatoresc cu un monstru, iar acum si copii
mei sunt monstrii! Eu am nascut niste monstrii! Pleaca sa nu te mai vad
in viata mea si ia-ti si monstrii tai cu tine, pentru ca aia nu sunt copiii mei
nu vreau sa va mai vad pe niciunul dintre voi! Va urasc pe toti, imi
provocati scarba! Plecati, plecati!
 Marcus iesi daramat din camera si se duse afara la copii sai pe care ii
lua in brate si ii stranse foarte tare la piept.
- Puii mei sa stiti ca va iubesc mult, niciodata sa nu uitati acest
lucru, si mama va iubeste, dar trebuie sa plecam cateva zile sa o
lasam singura sa se linisteasca, ganditi-va ca plecam intr-o mica
vacanta.
- E din cauza noastra nu? Din cauza noastra e suparata mamica,
nu din cauza a ceea ce a vazut nu?
- Nu, nu e din cauza voastra, stati linistiti, dar trebuie sa plecam
doar noi trei pentru cateva zile.
Marcus se intoarse in casa ca sa isi ia o parte din lucrurile lui si ale
copiilor. La iesire intreba pe un servitor ii spuse ca o vazuse mergand
inspre plaja foarte distrasa ca si cum nu ar mai fi stiut pe ce lume se afla.
La auzul acestor vorbe, Marcus arunca bagajele si porni in fuga inspre
plaja gandindu-se la ce e mai rau.
Cand ajunse pe plaja el nu o vazu nicaieri si incepu sa o strige in
toate partile, dar nu primi nici un raspuns. Vazand ca nu ii raspunde
nimeni incepu sa cutreiere plaja dintr-un capat in altul, dar fara izbanda.
Spre dimineata cand se intorcea la conac observa ceva intins pe plaja si
porni in fuga spre acel obiect. Cand ajunse aproape isi dadu seama ca
Madlene era cea care zacea intinsa pe plaja. In momentul acela il
cuprinse disperarea si se arunca jos langa ea pentru a vedea daca mai
respire, dar spre dezamagirea lui Madlene nu mai respire de mult, viata
parasise deja trupul ei plapand. Marcus incepu sa planga disperat si sa
tipe , iar in scurt timp toata lumea din conac se aduna pe plaja. Oricat ar
fi incercat sa il desparta pe Marcus de trupul Madlenei nu au reusit
deoarece el o tinea atat de strans la piept incat ar fi parut ca ar fi fost o
singura persoana. Marcus incepuse din nou sa tipe din toate puterile.
- De ce doamne, pe mine trebuia sa ma pedepsesti! Eu sunt
monstrul eu, nu Ea ! Renunt la viata mea pentru ea, te rog ia-mi
puterea acum si da o ei, readu-o din nou la viata!
Dar oricat ar fi tipat si rugat nimic nu se intampla, iar Madlene
ramanea tot nemiscata. In cele din urma servitorii reusira sa o aduca in
casa si incepura sa se ocupe de inmormantarea ei, in timp ce Marcus se
inchise in camera lui nemai vrand sa auda de nimeni, nici macar de copii
sai care erau foarte derutati deoarece nu stiau ce se intamplase cu parinti
lor.
Inchis singur in camera Marcus incepu sa se gandeasca si nu isi
putea scoate din minte ideea ca el o omorase pe Madlene deoarece din
cauza lui isi luase ea viata, iar acum copii lui erau orfani. Moartea ei il
afectase foarte mult incat in acel moment uita chiar si cine este si unde se
afla si facu o criza de nervi, iar servitorii fura nevoiti sa inervina si sa ii
administreze un calmant ca sa il adoarma.
A doua zi cand se trezi, crezu ca tot ce se intamplase fusese doar un
vis urat, dar cand cobori in salon observa ca toata lumea era imbracata in
negru, iar pe masa din salon se afla un sicriu alb. Se apropie incetul cu
incetul de sicriu si in el o vazu pe Madlene imbracata intr-o rochie rosie
ca sangele si se gandi ca acest este o ironie a sortie care vrea sa il faca sa
isi aminteasca de acest cosmar in permanenta , doar ca acum acest
cosmar devenise insuportabil.
In timp ce statea si plangea langa sicriu langa el venira Desmond si
Lucyan plangand si ei.
- Din cauza noastra mamica a murit nu? Noi suntem de vina!
Taticule sa nu mori si tu si sa ne lasi singuri!
La auzul cuvintelor lor Marcus ii stranse la piept si le spuse:
- Nu e vina voastra , e doar vina mea , dar stati linistiti taticul
vostru nu o sa va paraseasca niciodata! Niciodata m-ati auzit! O
sa fim vesnic impreuna!

Capitolul 4:Inceputul unei noi vieti

Dupa inmormantare Marcus spuse servitorilor lui sa caute un

cumparator pentru conac, deoarece nu mai dorea sa stea in acel loc care ii
trezea amintiri dureroase. In acelasi timp el incepu sa caute o alta casa si
in scurt timp o gasi. Casa era situate pe o colina de pe care se vedeau
toate imprejurimile, inclusiv vechiul conac. Aceasta casa era una foarte
mare si avea un aspect gotic, iar principalul motiv pentru care Marcus o
cumparase era acela ca era ferita de ochii curiosilor deoarece era
inconjurata de o padure de pini si nu se vedea decat acoperisul acesteia.
Noaptea luna se vedea rasarind chiar din spatele conacului, si acest lucru
ii oferea o lumina inficosatoare casei si de aceea toata lumea se ferea sa
vina in imprejmuirile ei.
Zilele treceau si Marcus devenea din ce in ce mai distant chiar si
fata de copii lui uneori. Se inchidea singur in camera si statea acolo zile
intregi iesind doar noaptea sa se hraneasca. Copii incepusera sa se
obisnuiasca cu noua lor casa si toata ziua stateau in padurile din jurul ei
si vanau animalele pe care le intalneau pentru a se hrani nemai fiind
nevoiti sa se ascunda de ochii servitorilor isi manifestau iesirile cu o mare
cruzime ca niste animale primitive.
Timpul trecea si Marcus devenise din ce in ce mai nervos incat
concedie toti servitorii, iar copiilor le spuse sa isi urmeze instinctele si sa
sa se hraneasca cum vor ei, fara frica. Casa devenise o ruina, un loc care
inspira teama. Oamenii deja incepura sa vorbeasca cum ca Marcus si
copii lui ar fi murit, iar acum fantomele lor bantuie acel loc, unii
foloseau chiar termenul de strigoi si spuneau ca ei sunt cei care ataca
oamenii din acel oras si aveau dreptate.
Trecusera deja 7 ani de la moartea lui Madlene , iar Marcus se afla
intr-o stare deprorabila. Ajunse se chiar la stadiul in care nu se mai
ascundea de oameni cand se hranea, iar zvonul cum ca el ar fi devenit
strigoi devenise din ce in ce mai des auzit.
Intr-una din zile Marcus ii chema la el pe Desmond si pe Lucyan
pentru a le vorbi.
-Copii mei, cred ca sunteti indeajuns de mari pentru a afla cine
sunteti voi cu adevarat si care sunt puterile voastre.
-Nu intelegem ce vrei sa ne spui. Noi suntem copii tai, asta
suntem noi cu adevarat.
-Da sunteti copiii mei, dar sunteti si niste monstrii creati de
mine. Sunteti la fel ca mine si noi trei am omorat- pe Madlene , pe mama
voastra cu acest adevar!
- De ce ne vorbesti asa? Noi nu suntem monstrii , suntem doar
niste copii, copiii tai !
-Da sunteti copiii mei v-am mai spus si imi cer scuze ca am fost
asa de dur cu voi, dar asta e adevarul: sunteti vampiri si aveti anumite
puteri cum ar fi viata vesnica, forta chiar si mersul in lumina zilei lucru
pe care eu nu il pot face, dar pretul ascestor puteri este setea nestavilita
pentru a simti sange proaspat in corp, acel sange cald care iti invioareaza
toate simturile si ne face invincibili si vesnici.
- Asta nu ma face sa fiu un monstru, e chiar bine de stiut ca voi
trai vesnic si ca am anumite puteri care imi pot fi de folos in viata! Spuse
Desmond.
- Nu putem fi niste monstri! Nu imi vine sa cred ca mama e
moarta din vina noastra, acest lucru pare ireal! spuse Lucyan.
- Acest lucru este real fie ca va place sau nu si trebuie sa acceptati
acest lucru. De aceea incepand din aceasta seara veti vedea ce inseamna
sa fi un vampir si veti invata sa va comportati ca atare! Gata animalutele
pe care le macelareati pana acum, acela a fost doar antrenamentul. Astazi
veti invata sa fiti adevarati vanatori, dar nu de animale ci de oameni!
 - Sper ca nu vorbesti serios tata! Cum sa vanam oameni? Asa ceva
e o cruzime! spuse Lucyan indignat de ceea ce auzise.
-Taci odata pampalaule! O sa facem ce spune tatal nostru si sincer
eu de abia astept sa imi schimb meniul. Ii spuse Desmond fratelui sau
foarte entuziasmat.
- Imi place cum gandesti, de mic am spus ca tu imi semeni mie ,
puternic. Sunt mandru de tine Desmond! Iar tu Lucyan ai face bine sa
urmezi exemplul fratelui tau, si sa lasi sentimentalismele astea de doi
bani. Acesti oameni trebuie sa fie pentru voi ca niste vite care urmeaza a fi
sacrificate. Nu are rost sa va atasati de ei pentru ca o sa suferiti la fel cum
am patiti si eu. Acum pregatiti-va! Plecam la “ vanatoare” odata cu
lasarea seri!
Cei doi copii iesira din camera tatalui lor si se dusera fiecare in
camerele lor. Lucyan ramase foarte afectat dupa aceasta discutie si nu
intelegea cum este posibil ca tatal sau , omul pe care il admira sa
voarbesca fara mila despre acest lucru si cu o asemenea cruzime despre ce
urmau sa faca. Cel mai greu ii era sa creada ca fratele sau Desmond
alaturi de care crescuse impartea aceleasi ganduri cu tatal sau si era chiar
foarte incantat de aceasta “vanatoare” ce urma.
Marcus se simtea in sfarsit usurat ca dezvaluise acest secret pe
care il tinea ascuns de atatia ani , si se simtea fericit pentru ca acum nu
mai era singur cu acest blestem pentru ca acum ii avea si pe baietii lui
alaturi in acest calvar.
Imediat cum soarele a apus, Marcus se duse si ii lua pe Desmond
si pe Lucyan pentru a ii initia in legatura cu puterile lor. Desmond era
foarte nerabdator si de aceea le-o lua inainte tatalui si fratelui sau si
pregatise deja caii si ii astepta in fata casei. In schimb Lucyan cu greu fu
convins sa iasa din camera deoarece el nu concepea faptul ca ar putea
lua viata cuiva, a unui om pentru a se hrani; el prefera sa se rezume doar
la animalutele ce cresteau in padurea din apropierea lor.
Marcus ii duse la periferia orasului deoarece in aceea parte
nimeni nu ii cunostea si puse ochii pe o casa in care erau 4 membrii:doi
adulti si doua fete.
- Vedeti acolo sunt victimile noastre. Eu o sa-l atac pe barbatul
acela si apoi femeia si voi aveti fetitele, dar intai asteptati sa
termin eu.
- Bine. Eu sunt de accord! Spuse Desmond nerabdator.
Marcus sparse usa casei intra si se arunca direct la gatul
barbatului, iar femeile incepura toate sa tipe si mama fetelor incepu sa il
loveasca pe Marcus cu un par.
 - Desmond femeia e a ta! Ia-o de pe mine!
- Abia asteptam sa imi spui acest lucru!
Si Desmond se arunca cu o furie imensa la gatul femeii sfaisiind-o.
Cele doua fete vazand aceste scene o luara la fuga si iesira din casa.
Atunci Lucyan le spuse lui Desmond si tatalui sau:
-Lasati-le pe mana mea! O sa ma ocup de amandoua.
-Iti las mana libera! Bine ca ti-ai facut curaj in sfarsit! Spuse
Marcus simtindu-se foarte mandru.
Lucyan le urmari pe cele doua fete care aveau in jur de 13 ani si le
prinse in cele din urma in spatele casei. El ramase uimit de frumusetea
uneia dintre ele. Era o fata blonda cu ochii albastrii si parul carliontat. Ii
se facu mila de ele si le spuse:
-Plecati, fugiti cat mai departe de locul acesta si sa nu va mai
intoarceti! Dar sa nu povestiti nimanui ce ati vazut pentru ca nu va vor
crede, vor spune ca sunteti nebune. Acum plecati si nu va mai uitati in
urma!
-Multumim. Niciodata nu o sa te uitam pentru ca ne-ai crutat
vietile! Esti o persoana buna diferita de ceilalti cu care ai venit! Domnul
sa te aiba in paza!
Dupa ce au terminant aceste cuvinte fetele o luara la fuga si se
pierdura in intunericul dens al noptii. Lucyan dupa ce le privi o buna
bucata de timp cum se indeparteaza, se hotari sa se duca in padure si sa
omoare niste animale. Gasi imediat niste porci mistreti si se unse cu
sangele lor pe haine si apoi ii sfasie si ii inveli in niste saci rupti gasiti in
spatele casei. Dupa cateva minute aparura si Desmond cu tatal sau.
- Chiar asa de falmand ai fost...nu ne-ai mai lasat si noua nimic?
Parca erai foarte nemultumit cand am plecat si acum vad ca le-ai
sfasiat pe bietele fete ca nici nu iti mai dai seama daca sunt
oameni sau animale. Trebuie sa fi putin mai finut! Spuse Marcus
ironic.
- Bravo frate asa te vreau, nu un pampalau cum esti de obicei! Si
cum te-ai simtit? A fost bine nu, ar tebui sa mai repetem aceasta
noapte nu crezi?
- Ba da sa stiti ca m-am simtit excelent! Am inceput sa imi deschid
apetitul. Repetam cand vreti voi si acum merg daca vreti.
- Incetisor, dar nu te-ai saturat? Nu e bine sa fi asa lacom. Mai
lasa si pe altadata.
- Acum pot sa ma duc sa ma odihnesc pentru ca sunt frant de
oboseala, efortul a fost mare. Se prefacea Lucyan cascand.
 - Da acum mergem sa ne odihnim si o sa mai vorbim maine despre
aceasta seara. Le spuse Marcus savurandu-si victoria.
In acea noapte Lucyan se culca cu constiinta impacata pentru ca stia
ca facuse ceea ce trebuia, chiar daca asta insemna tradarea tatalui sau,
dar asa ii spunea inima ca era corect. El nu avea curajul necesar sa
comita un asemenea macel si in aceasta seara facuse ceea ce credea de
cuviinta, dar cat timp va mai putea evita sa ii faca pe plac tatalui sau inca
nu stia, dar nici nu dorea sa se mai gandeasca la acest lucru.
Marcus se simtea implinit pentru ca acum copiii lui erau acum ca el
si acum nu se mai simtea singur. Acum avea un nou scop in viata acela de
a-si vedea copii crescand si ajungand niste persoane puternice asa cum el
nu reusise sa fie.
Dupa o saptamana Marcus ii lua din nou pe Desmond si pe Lucyan
cu el sa se hraneasca tot la periferia orasului. De aceasta data alesese o
casa cu doi batrani si ii trimise doar pe Desmond si pe Lucyan sa ii
atace,dar Lucyan incepu sa puna tot felul de motive reusind sa il scoata
din sarite pe Marcus.
-Acum ce ai patit? Saptamana trecuta ai fost ca un animal, iar
acum incepi sa te comporti din nou ca un pampalau?
-Nu e vorba de asta, doar ca nu ma simt prea bine cred ca sunt racit
putin…
-Asta nu e motiv intemeiat! Te duci acum si te hranesti si ai sa vezi
cum iti trece raceala de repede;o sa te simti ca nou!
In cele din urma Lucyan trebui sa se supuna ordinului tatalui sau.
Intra incet in casa si ii vazu pe cei doi batrani dormind si il cuprinse o
imensa mila si remuscare pentru ce avea sa faca. Desmond cum ii vazu se
si arunca la gatul femeii si il sfasie dintr-o muscatura, in timp ce Lucyan
se apropie incet il lua in brate pe batran, isi ceru scuze si isi infipse coltii
in gatul lui. Acel sentiment de vinovatie devenise tot mai puternic. Acum
se simtea murdar, cea mai josnica fiinta de pe pamnat pentru ca a luat
viata unui om nevinovat.
Cand iesi afara Marcus ii felicita si ii duse imediat acasa dar nu
inainte sa isi gasesca si el o victima. In acea seara Lucyan avu tot felul de
cosmaruri cu acel batran pe care il omorase: Il tot vedea pe batran venind
la el si reprosandu-I ca l-a omorat in felul acela ca pe o vita la sacrificare.
In urmatoarea zi se inchise in camera sub pretextul ca raceala se
agravase si planse fara oprire tot repetandu-si ca este un nenorocit, un
monstru ca a devenit la fel ca tatal si fratele sau. In acel moment incepu
sa se roage la mama sa si sa o implore sa il ia la ea pentru ca dorea sa
moara. In schimb Desmond era mai vesel ca niciodata si se vedea ca
aceste “vanatori” ii prindeau foarte bine pentru ca il invigorau si il faceau
sa se simta invincibil.
In urmatoarele luni aceste vanatori au continuat,iar Lucyan isi
cruta victimele de cate ori avea ocazia, dar acest lucru nu putea sa ii
stearga sentimentul de vinovatie care il chinuia nespus de mult si nu il
lasa sa doarma noaptea.

Capitolul 5

Oamenii din acel oras se saturasera de toate acele crime

ingrozitoare care se petreceau in orasul lor si se gandira sa le puna capat.
Pentru ei singurul vinovat era strigoiul lui Marcus si al copiilor lui si
singura modalitate era ca ei sa moara. Incetul cu incetul la polele dealului
pe care avea Marcus casa s-au adunat o multime de oameni care au in
ceput sa dezbata metodele cu care l-ar putea omori. In cele din urma ei s-
au decis ca singura forma de a ii ucide era sa le taie capul si sa le arda
inimile asa cum auzisera de la strsamosii lor ca faceau cu strigoii. Si spre
norocul lor aceste metode erau bune deoarece vampirii erau numiti strigoi
in mitologia lor.
Marcus se odihnea in camera sa cand auzi tot felul de voci tipand
„Sa-i ardem, sa-i omoram!”. In momentul acela se repezi la geam si
observa la poalele dealului o multime furioasa care urca in viteza ,cu
faclii in mana dealul in varful caruia se afla casa sa. El isi dadu seama ca
nu mai are nici o scapare , ca acum ii venise randul sa plateasca pentru
tot ce facuse, dar nu se pierdu cu firea si alerga spre camerele lui
Desmond si Lucyan pentru a ii avertiza.
- Copiii mei treziti-va imediat! Trebuie sa plecati acum de aici!
Fugiti si salvati-va viata pentru ca eu oricum numai ai scapare!
- Ce s-a intamplat tata de tipi asa? Intreba Desmond foarte
buimacit.
- Oamenii din oras vin sa ne omoare! Vor sa faca dreptate pentru
crimele comise! Voi trebuie sa fugiti acum cat aveti timp! Trebuie
sa va salvati vietile!
- Dar tata vino si tu! Noi nu putem sa te lasam aici singur! Nu
putem sa te abandonam! Spuse speriat Lucyan.
- Desmond ia-l de aici pe fraierul asta si du-l departe! Sa nu va
mai intoarceti niciodata aici, dar sa nu uitati tot ce v-am invatat si
ce sunteti cu adevarat!Acum fugiti cat mai departe, Plecati!
 Dupa aceste vorbe Desmond isi lua fratele cu forta si il scoase din casa.
Nu apucasera sa isi lucrurile cu ei, apucasera doar sa isi ia niste haine pe
ei si atat. Iesira prin spatele casei si se afundara in padurea care se afla
langa casa lor. De langa conac deja incepura sa se auda tot felul de
zgomote si vazura cum niste flacari rosii asemeni unor balauri se inaltau
spre cer luminand in intunericul noptii. In acest moment cei doi stiura ca
tatal lor acum era pierdut si ca erau nevoiti sa ii urmeze sfatul pentru a
nu avea acceiasi soarta ca el.
In tot acest timp Marcus incepea sa se resemneze cu destinul sau.
El se simtea trist pentru ca stia ca baietii lui vor ramane singuri pe lume
fara ca sa aiba cine sa ii protejeze,dar si fericit deoarece stia ca in sfarsit
va fi eliberat de acest blestem, cosmar care il chinuise atatea sute de ani.
In cele din urma isi facu curaj si cobori la intrare si ramase acolo
asteptandu-si sfarsitul, care nu se lasa asteptat mult timp. Oamenii furiosi
inconjurara conacul si ii dadura foc pentru a-l scoate afara pe Marcus.
Acesta iesi afara, iar singurele lui cuvinte rostite au fost pentru a-si cere
scuze oamenilor pentru faptele sale si pentru a le spune ca merita soarta
pe care ei i-o pregatisera.
Oamenii il apucara imediat si il legara, dupa care adusera calaul
care ii taie capul, dar nu inainte de a il interoga unde sunt copii sai.
Acesta le raspunse ca nu are copii ca acestia au murit de mult si nu
intelege la ce se refereau acestia. In cele din urma oamenii se multumira
cu raspunsul sau dupa care continuara executarea.
Vazand imaginea conacului in flacari Lucyan devenise foarte
ravasit deoarece nu intelegea cum puteau sa se intample aceste lucruri la
care nimeni nu se astepta. Nu intelegea cum putea tatal lor sa moara daca
el era nemuritor, avea viata vesnica, era invincibil. Toate aceste lucruri il
debusolau complet.
Desmond isi lua inima in dinti si il ridica pe fratele sau care
plangea trantit pe pamant si incepu sa il tarasca dupa el cat mai departe
de acel conac. Spre dimineata ajunsesera la tarmul marii, dar desi erau
foarte obositi nu se puteau opri deoarece trebuiau sa se imbarce pe un
vapor care avea sa ii duca cat mai departe de acel loc care le-ar fi adus
moartea.
Intr-un sfarsit Lucyan incepu sa isi revina si sa constientizeze tot ce
s-a intamplat in acea noapte ingrozitoare. Desi era indurerat ca tatal sau
murise acum se simtea eliberat, se simtea un nou om deoarece stia ca nu
va mai fi nevoit sa se hranesaca cu sangele oamenilor si ca acum putea
duce o viata normala ca toti cei din jurul lui.
 In tot acest timp in care Lucyan incepuse sa isi faca ordine in
ganduri, Desmond pleca sa se intereseze de un vapor care sa ii duca cel
putin pana in cel mai apropiat port si spre fericirea lui gasi unul care
pleca in ora urmatoare spre nord. Dadu fuga la Lucyan sa ii spuna vestea
cea buna, dar avu parte de o mare surpriza deoarece Lucyan nu mai dorea
sa stea pe langa el.
-Lucyan ce e cu tine, ai inebunit? Vrei sa ramai aici si sa mori?
-Nu, nu o sa raman aici, dar nici cu tine nu vreau sa vin! Vreau sa
uit ceea ce sunt cu adevarat si singura modalitate este sa ma indepartez de
tot ce imi amineste de adevar!
- Nu pot sa cred! Ai uitat ce ne-a spus tatal nostru?Il renegi?
Nenorocitule merti sa te omor in momentul acesta, dar nu o fac pentru ca
esti fratele meu; tot ce mi-a mai ramas pe lume. Intelege noi sumtem
singuri si trebuie sa ne sustinem unul pe celalalt.
- Nu pot si nu vreau sa mai duc viata pe care o duceam alaturi de
tatal nostru. Tineam la el si sper sa ma ierte pentru comportamentul meu
de acum, dar nu mai pot continua asa! Ce Dumnezeu suntem doar niste
copii nu trebuie sa ne comportam ca niste monstrii chiar daca asta suntem
pentru ca o sa sfarsim la fel ca tatal nostru!
- Stii ce? Fa ce vrei pe mine nu ma mai intereseaza! Nu ai decat sa
mori ca vad ca asta urmaresti. Oricum eu o sa plec de aici intr-o ora si
sper sa imi urmez si tu exemplul daca nu vrei sa iti vezi sfarsitul!
-Bineinteles ca o sa plec! Si sper ca nu o sa ne mai intalnim
niciodata!
Dupa aceasta conversatie Desmond pleca nervos spre vapor .Ajuns
acolo se ascunse in depozitul de alimente al vaporului si ramase acolo
pana ce vaporul iesi in larg dupa care iesi pe punte,dar tot timpul trebuia
sa se fereasca sa nu fie vazut.
In schimb Lucyan lua si el un vapor care mergea tot spre nord ,dar
se angaja ca spalator de punte si astfel nu fu nevoit sa isi plateasca
calatoria si chiar facu si ceva bani de buzunar.
In cele din urma Desmond ajunse in nordul tarii, fara sa stie ca
intre el si fratele sau sunt doar cativa kilometri, dar aceasta distanta va
ramane mult timp necunoscuta de catre cei doi.
Imediat cum ajunse in in acel port Desmond facu deja prima lui
victima, iar aceste crime au contiunuat in zilele ce au urmat. In scurt timp
el devenise un vagabond, un om al strazii care dormea pe bancile din parc
sau in tot felul de canale si care pandea noaptea oamenii si se hranea cu
sangele lor. Orasul era ingrozit , dar nimeni nu stia care este adevarata
cauza a acestor crime .Desmond era acum un „inger” al noptii, o umbra
care ataca fara mila si fara stire, o ceata a mortii care se intindea tot mai
adanc in teritoriu si care pustiia orase intregi fara ca nimeni sa il poata
opri.
In schimb Lucyan cum ajunse in acel oras , prima lui grija a fost
cautarea unui loc de munca si al unui loc de locuit. Cu banii pe care ii
adunase in cele doua luni in care muncise pe vapor reusi sa isi inchirieze
o cameruta modesta si sa duca o viata normala. El isi gasi si o slujba ca
barman la hanul din port si incepuse sa castige si ceva bani pe care
incepu sa ii puna deoparte pentru a-si cumpara o casuta a lui. Lucyan
ducea o viata normala ziua si se comporta la fel ca orice om, dar noaptea
era chinuit de cosmarurile provocate de remuscari si stia ca niciodata nu
va mai face ceea ce a facut inainte.

Capitolul 6

Trecura zece ani de la acea nopate ingrozitoare si pentru Lucyan

care avea acum 24 de ani totul parea sa fie uitat, iar viata sa era cat se
poate de normala, mai ales ca acum avea casuta lui si ajunse chiar
propietar al hanului la care s-a angajat cand ajunsese in acel oras. Intr-
una din zile la han aparu o fata de o frumusete rapitoare si Lucyan se
indragosti pe loc de aceasta. Pe acea fata o chema Sara. Uitanduse mai
bine la ea , incepu sa ii aminteasca de cineva. Acei ochi albastri si par
carlionata ii adusera aminte de fata pe care o salvase in prima noapte in
care tatal sau ii scose la vanatoare. Imediat un sentiment de neliniste il
cuprinse, dar si de teama ca si fata il va recunoaste pe el. Schimba cateva
vorbe cu ea si isi dadu seama ca fata nu isi amintea deloc cine este el asa
ca se decise sa o cucereasca.
Zilele treceau , iar cei doi deveneau de nedespartit. Iubirea lor crestea
si ei chiar ajunsesera sa se gandeasca la casatorie. Pentru Lucyan aceasta
era sansa sa de a avea o familie normala. In cele din urma programasera
nunta pentru anul urmator si incepura pregatirile, erau atat de fericiti
incat nimic nu le putea umbri aceasta iubire pura. In timpul pregatirilor
Lucyan afla cu stupoare ca acum Sara era singura pe lume deoarece sora
ei murise cu putin timp in urma unei grave boli, iar acum doar pe el il mai
avea prin urmare nu isi putea perimte sa o dezamagesca. De aceea se
hotara sa ii spuna o minciuna pentru a nu afla cine este el de fapt. Ii
spuse ca provenea dintr-o familie saraca din sudul tarii si ca si el era
acum singur pe lume si venise in urma cu 10 ani sa se stabileasca aici, iar
prin forte proprii dobandise tot ce are acum, dar cu pretul unei boli, bola
care nu ii poate permite sa aiba copii. Acest lucru nu o deranja pe Sara si
fu de acord sa adopte un copil.
Toate aceste lucruri i se pareau ireale lui Lucyan, totul i se parea un
vis frumos, dar se temea ca totul se putea transforma intr-un cosmar daca
Sara avea sa afle adevarul vreodata.
Pregatirile pentru nunta erau in toi si mai era doar o luna pana la
marele eveniment la care aveau sa participe toti locuitorii acelui orasel
cand in oras aparu zvonul ca o creatura ciudata s-a cuibarit in orasul lor
si incepe sa omoare oamenii de la periferie. In acel moment Lucyan simti
ca lumea se parbuseste peste el deoarece trecutul de care incerca cu atata
ardoare sa scape il urmarea. El era sigur ca acea creatura este fratele sau
Desmond de care nu mai auzise nimic si pe care il credea mort, fratele pe
care il iubea , dar in acelasi timp il ura pentru ceea ce devenise si pentru
ca ii amintea de un trecut pe care dorea sa il uite.
Lucyan incerca sa ignore cat mai mult povestile despre fratele sau si
sa isi vada in continuare de viata pe care o avea acum sperand ca el va
trece prin acel oras fara sa il descopere, dar se insela amarnic.
Cu trei zile inainte de nunta Lucyan parea ca uita de tot ce se spunea
prin oras si isi relua viata normal fara teama ca se va intalni intr-o buna
zi cu Desmond. In acea seara el isi stabilise o ultima intalnire cu Sara
inainte de nunta la un restaurant renumit din oras si urma sa treaca pe la
ea sa o aduca la restaurant.
Ajuns in fata casei ei observa cu stupoare ca usa de la intrare era larg
deschisa. In acel moment tot felul de ganduri ii trecura prin minte, dar in
cele din urma isi facu curaj si se napusti in casa sa vada ce se intamplase.
Imaginea pe care o vazuse ii se intipari pentru totdeauna in minte; peretii
erau stropiti cu sange si toata casa era ravasita. El alerga imediat la etaj
unde o vazu pe Sara macelarita in bratele unei creaturi hidoase. In acel
moment toata lumea lui se prabusi la fel ca si visul sau de a avea o
familie. Orbit de durere se napusti asupra acelei creaturi cu o veioza pe
care o gasi pe o noptiera din apropiere.
Creatura o lasa pe Sara din brate si se napusti si ea asupra lui
Lucyan si astfel ei picasera peste balustrada si ajunsera jos la parter. Aici
in lumina slaba a veiozelor Desmond isi recunoscu fratele.
- Lucyan,ce faci fratele meu nu ma recunosti? De ce te napustesti
asa asupra mea?
- Desmond! Tu esti nenorocitule! Trebuia sa imi fi dat seama din
prima clipa in care au aparut zvonurile despre acea creatura!]
- Asa il primesti tu pe fratele pe care nu l-ai m-ai vazut de 11 ani?
Hai si imbratiseaza-ma!
 - Cum?sa te imbratisez?! Dupa ce ai macelarit-o pe femeia pe care
o iubeam si cu care aveam sa ma casatoresc peste trei zile? Tu imi
ceri sa te imbratisez?
- Oh, nu am stiut ca frumusetea asta era logodnica ta... Ai facut o
alegere buna sa stii nu ai gusturi rele. M-am distrat si eu putin
cu ea dupa care mi s-a facut foame. Daca as fi stiut ca este
logodnica ta te-as fi lasat sa te bucuri putin de ea si apoi as fi
omorat-o , dar ce sa facem asta e!
- Te omor nemernicule! Tu nu mai esti fratele meu tu esti un
demon! Si tatal nostru era mai bun ca tine!
- Vai, dar ma magulesti!... Imi pare bine sa aud ca sunt mai crud
decat tatal nostru si ma mir ca tu iti mai amintesti de el dupa ce l-
ai renegat in acea noapte.
- Ma bucur ca am facut-o si nu am ajuns o epava ca tine! Dar
acum s-a terminat vei muri si tu !
- Imi pare rau, dar din pacate nu iti pot face placerea asta! Acum
eu o sa plec, dar sper sa ne mai intalnim! Oricum sa stii ca eu tin
„mult”la tine.
Spunand acestea Desmond disparu ca o sageata pe usa si il lasa pe
Lucyan tipand in disperare dupa el. Dupa ce vazu ca nu are nici o sansa
sa il ajunga Lucyan urca din nou la etaj sa vada ce este cu Sara, dar din
pacate aceasta era moarta de mult. Acolo deasupra Sarei Lucyan isi dadu
seama ca niciodata nu avea sa fie un om normal si ca niciodata nu isi va
intemeia o familie deoarece el era o creatura nenorocita la fel ca si fratele
sau , iar acest lucru nu se va putea sterge si uita niciodata. De aceea el
jura ca singurul lui scop in viata va fi acela de a il gasi pe Desmond si de
a-l ucide inainte ca el sa mai faca rau si altor persoane dupa care va vedea
ce va face cu viata lui incontinuare.
Desmond dupa ce iesi din casa isi dadu seama ca nu va mai putea
ramane in acel oras si se hotari sa plece cu urmatorul vapor inspre nord
cat mai departe de fratele sau. Se furisa la bordul unui vapor care ducea
spre coloniile engleze din nord. Pe acel vas se comporta absolut normal
deoarece stia ca acum nu isi poate permite nici o greaseala deoarece i-ar
putea fi fatala. Odata debarcat de pe vapor se indeparta de orasele de pe
tarm si se duse inspre inima teritoriului in speranta ca acolo nu il va gasi
niciodata Lucyan, pentru ca stia ca la urmatorea intalnire unul dintre ei
va trebui sa moara.
In acest timp Lucyan , fusese acuzat de moartea Sarei si judecat pe
motivul geloziei. In ciuda tuturor explicatiilor pe care acesta le-a dat
nimeni nu l-a crezut prin urmare a pierdut tot ce dobandise pana in acel
moment si a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug fiind considerat
malefic.
Vazandu-se intr-o astfel de situatie Lucyan considera ca singura
modalitate de a-si face dreptate este sa evadeze si sa plece in cautarea
fratelui sau.
In dimineata urmatore procesului Lucyan se folosi de puterile sale
pewntru a se putea face nevazut si evada din inchisoarea orasului, si se
ascunse intr-o caruta care transporta fan pentru a putea iesi din oras. El
privea cu nostalgie in urma gandindu-se la toate clipele frumoase
petrecute acolo si la toata munca sa care acum era pierduta. Principalul
sau scop era acum acela de a-l gasi pe Desmond si de a-si razbuna
iubirea, dar inainte de toate trebuia sa faca un plan pentru a-l gasi.

Capitolul 7

Pentru a nu putea fi gasit Lucyan se hotaraste sa isi schimbe

numele din Lucyan Draco in Lucas Angel si sa se dea drept un negustor
venit din Anglia si sa cutreiere fiecare oras sau satuc pentru a-i da de
urma fratelui sau.
Saptamanile treceau, iar Lucyan, acum Lucas nu gasea nici un
indiciu despre locul unde s-ar putea afla fratele sau, iar acest lucru il
innebunea deoarece se gandea cat de neputiincios este si nu-l poate opri
pe fratele sau sa mai comita alte crime.
In tot acest timp Desmond devenise mai precaut si ataca doar
oameni ai strazii sau persoane care nu mai aveau pe nimeni pe lume care
sa se intereseze de ele si ascundea cu grija truprile acestora pentru a nu se
da de gol. Gandindu-se isi dadu seama ca singur nu ii va putea face fata
furiei fratelui sau si de aceea trebuia sa isi creeze propria lui armata de
ingeri ai noptii, dar acest lucru ii lua timp deoarece stia ca doar prin
nastere va putea avea copii asemeni lui, dar un nou gand ii dadea
tarcoale. Se gandea ca sangele ar putea fi singura explicatie pentru care
doar prin parinti se transmite aceasta putere si se gandi sa faca un mic
experiment.
Nopti la rand pandise diferiti oameni incercand sa-l gaseasca pe cel
mai potrivit; adica un om puternuic care i-ar putea fi de mare folos. In
cele din urma norocul ii surase si il gasi pe acel om pe care il atrase pe o
alee intunecata, dupa care il lega de maini si picioare ca sa nu poata fugi
sau sa faca orice alta miscare. Asigurandu-se ca totul era pregatit,
Desmond lua un cutit si isi taie vena de la mana dreapta lasand sangele sa
picure in gura acelui barbat. La inceput barbatul incepu sa se
zvarcoleasca deoarece durerea era prea mare, sangele arzandu-l din
interior spre exterior, dar in scurt timp lesina. Dupa 2 ore acesta isi reveni,
iar speranta lui Desmond crescu. Imediat il ridica pe acel om sa vada
daca s-a produs vreo schimbare, iar uimirea ii fu mare observand forta pe
care o avea omul, deoarece imediat cum simti mana lui Desmond il tranti
de un perete din apropiere. Speriat omul ii spuse:
- Cine esti? Ce vrei de la mine? Ce mi-ai facut?
- Stai linistit! Ii spuse Desmond. Tocmai ti-am facut cel mai mare
cadou: nemurirea si o putere nemaipomenita, iar tu asa ma
rasplatesti? Incearca sa te calmezi si spune-mi cum te numesti si
cati ani ai!
- Ma numesc Edwin si am 17 ani, dar nu inteleg la ce te referi
cand spui ca mi-ai facut cadou nemurirea?
- Oh dragul meu Edwin... vezi tu eu ma simteam foarte singur si
avceam nevoie de cineva cu care sa stau de vorba ca un frate, din
moment ce fratele meu ma uraste, dar asta e alta poveste. Acum
tu esti ca si mine un inger al noptii, sau vampir cum ne numesc
oamenii. Au existat foarte putin vampiri, sa fiu mai exact doar
trei: tatal meu, eu si fratele meu Lucyan. Acum am ramas doar
eu si fratele meu, frate care refuza sa accepte ceea ce este si a
ales o alta viata, dar acum mai esti si tu... noul meu prieten sau...
frate. Impreuna vom da nastere unei intregi comunitati de
vampiri, iar nimeni nu ne va putea opri!
- Vampiri... adica pretiosul tau dar m-a transformat si pe mine
intr-un criminal cu sange rece... la propriu... si vrei sa spui ca
impreuna vom mai transforma si pe altii?
- Vai, dar nu trebuie sa fii asa de dramatic. Priveste partea pozitiva
a lucrurilor: acum esti nemuritor.
- Da, dar cu ce pret! Daca nu vreau sa ma alatur tie si ideilor tale
ce o sa patesc?
- Nu cred ca esti atat de nebun incat sa refuzi ceea ce ti-am oferit!
Facem un pact tu ma ajuti pe mine, iar eu o sa te iert pentru
imprudenta comisa si o sa-ti las familia in viata! Sa nu crezi ca
te-am ales la intamplare... de multe zile te urmaresc si stiu exact
unde locuiesti. Asa ca... tu alegi? Esti cu mine sau mori impreuna
cu familia ta?
- Pai daca pui problema asa , nu prea am de ales! Bineinteles ca
nu o sa te las sa imi ucizi familia, chiar daca asta inseamna sa
devin eu un monstru!
 - Vezi ca reusim sa ne intelegem. Tu o sa fii mana mea dreapta so o
sa ma ajuti sa il inving pe fratele meu care ma cauta sa ma ucida.
- Sincer chiar il inteleg.. si eu as proceda la fel daca as avea un
frate ca tine, dar nu am de ales asa ca o sa fac ce o sa-mi spui.
- Momentan trebuie sa ramanem ascunsi si sa transformam cat
mai multi oameni; sa avem mica noastra armata, si atunci nimeni
si nimic nu o sa ne mai opresca, dar... acum trebuie sa mergem sa
te hranesti! Nu vreau sa am un comandant slab care nu e
instarede nimic, si trebuie sa te invat sa vanzei si sa-yi folosesti
puterile. Te asigur ca o sa-ti placa!
- Ma indoiesc, dar hai sa mergem ca sa scap odata de treba asta.
Cei doi plecara la periferie unde desmond ii arata lui Edwin
modalitatile de vanare. Edwin respecta toate ordinile lui Desmond
devenind pe zi ce trece mai dezgustat de persoana sa, iar furia sa crescand
tot mai mult. In cativa ani cei doi ajunsesera sa transforme inca douazeci
de persoane pe care acum incepura sa le instruiasca ca si cum ar fi fost
niste soldati reali care trebuie sa porneasca la un razboi, dar intradevar
un razboi era pe cale sa izbucneasca, razboi in care oamenii ar fi avut cel
mai mult de pierdut.
In tot acest timp Lucas nu inceta sa il caute pe fratele sau, dar
devenea pe zi ce trece tot mai derutat, neintelegand comportamentul
fratelui sau. Ajunsese sa creada ca acesta ar fi putut muri, deoarece nu
mai auzise de el de ani buni. Era ca si cum ar fi disparut de pe fata
pamntului, dar Lucas stia ca acest lucru era putin probabil si isi continua
cautarile.

Capitolul 8