ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

de Camil Petrescu

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman de tip modern subiectiv, deoarece are drept caracteristici: timpul prezent si subiectiv, memoria afectiva, cu traire intensa. Romanul este publicat in 1930. Naratiunea la persona I, cu focalizare exclusiv interna presupune existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv al personajului-narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situarea eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate. Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele romanului si in acelasi timp cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate (dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a doua, construita sub forma jurnalului de companie al lui Stefan, care urmareste experientele de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de companie al autorului, articole si documente din epoca. Actiunea primului capitol La Piatra Craiului in munte, este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I. Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii (prezentul frontului) si timpul narat (timpul povestii de iubire). In primavara anului 1916, in timpul concentrarii pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala, este fraza cu care dubuteaza abrupt cel de-al doilea capitol Diagonalele unui testament, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan si Ela. Tanarul student la filosofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere, orfana crescuta de o matusa. Iubirea barbatului se naste din admiratie si duiosie: Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita., dar naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu o iubeste: ... fiind ca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu constituie baza viitoarei mele iubiri.

Dupa casatorie cei doi traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Stefan o primeste la moartea unchiului sau avar, Tache. Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care lui Stefan ii displace profund: As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare. Mai mult, spre deosebire de sotul sau, Ela este atrasa de viata mondena la care noul statut social al familiei ii ofera succes. Cuplul evolueaza spre inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei la Odobesti. In timpul acestei excursii lui Stefan i se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G., care dupa opinia personajului-narator, ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o scurta despartire, Ela si Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc, Stefan cere o permisie, ca sa verifice daca sotia il inseala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului. A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul. Frontul inseamna haos, mizerie, dezordine. Experientele dramatice de pe front modifica atitudinea personajului-narator fata de celelalte aspecte ale existentei sale. Atat de mare e indepartarea de cele intamplate ieri, ca acestea sunt mai aproape de copilaria mea, decat de mine, cel de azi...De sotia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul deatunci, mi-aduc aminte cu-adevarat, ca de o intamplare din copilarie. Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii. Ranit si spitalizat, Stefan se intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou si hotaraste sa o paraseasca: I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de peret la carti... de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul. Stefan Gheorghidiu este protagonistul si personajul-narator al cartii, perspectiva narativa fiind subiectiva si unica. Stefan traieste drama luciditatii si a aspiratiei spre absolut, iar prin intermediul lui, autorul introduce un nou tip de personaj in literatura romana: intelectualul ca structura de caracter. Student la filosofie, Stefan este un intelectual care traieste in lumea ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala inedita. In fapt insa, tocmai aceasta realitate inedita produce destramarea cuplului. Pana in momentul in care Stefan primeste o mostenire de la unchiul Tache, cuplul traieste in conditii moedeste, dar in armonie. Excursia de la Odobesti declanseaza ireversibil criza matrimoniala. Natura reflexiva si hipersensibila, personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat. Mici incidente, gesturi fara importanta, privirile pe care Ela le schimba cu domnul G. Se amplifica in constiinta protagonistului.

Gelozia, indoiala personajului inregistreaza si alte etape ale destramarii cuplului: ruptura, impacarea temporara, pana la izbucnirea razboiului. Desi ar fi putut sa evite participarea la razboi, Stefan se inroleaza voluntar din dorinta de a trai aceasta experienta existentiala. Confruntarea cu situatii limita, personajul se autocaracterizeaza lucid: Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va sfasia trupul. Experienta razboiului este contextual mai larg, care il face sa inteleaga ca se pierde in framantari inutile. Detasarea insa intervine de-abia cand ii apare spectrul mortii. Este normal ca aceste incertitudini sa le anuleze pe celelalte, iar personajul sa spuna: ... sunt obosit si mi-e indiferent chiar daca e nevinovata. Incheierea este previzibila: eroul vine acasa intr-o permisie si ii lasa nevestei o mostenire de care nu mai are nevoie: casele sale de la Constanta, cu tot ce contin ele. Evolutia personajului ilustreaza astfel perfect aspiratia estetica a autorului, realizarea cunoasterii prin obiectivarea trairilor subiective. Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Stefan este realizat prin caracterizarea indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu alte personaje. La aceasta se adauga autocaracterizarea, dar si procedee specifice romanului psihologic modern. Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea. Masa de la unchiul Tache este prezentata ca o scena balzaciana: asezarea personajelor, interesul pentru mostenire, portretul batranului avar si al arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu. In concluzie, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, naratiunea la persona I si autenticitatea trairii.