1. Omul - fiinta vie A defini notiunea de "viata" reprezinta pe de o parte o pro blema fundamentala, iar pe de alta o adevarata provocare.

Se poate afirma ca viata este un mod de existenta al materiei, caracterizat printr-un metabolism activ. De-a lungul timpului, mediul inconjurator a evoluat treptat, treptat, reusind la un moment dat sa creeze acele conditii necesare aparitiei structurilor ce prezinta manifestari vitale. S-a permis, astfel, sinteza proteinelor si a acizilor nucleici, fara a caror existe nta viata nu poate fi conceputa, celula reprezentand unitatea de baza, structurala, functionala si genetica a organismelor vii. Omul reprezinta astfel veriga superioara a unui lant complex de evolutie a materiei vii. Aceasta este inzestrata cu capacitatea de a-si mentine structura materiala proprie, ad ica individual specifica si de grup. Se diferentiaza astfel de mediul inconjurator atat printr-o diferenta de potential, cat si printr-un material informational specific, cuprins in proteinele sale, aflate, firesc, in corelatie cu acizii nucleici. PersonNo table of contents entries found.alitatea, vazuta ca totalitatea atitudinilor si predispozitiilor comportamentale, reprezinta in fapt selful, adica individualitatea acelui orga nism in raport cu ceea ce-l inconjoara si care constituie non selful. Aceste structuri straine ii ofera, insa, resursele necesare pastrarii identitatii de structura si functie si apararii. Orice modificare a unei forme de energie din mediul ambiant determina un raspuns specific din partea materiei vii. Organismul a dobandit capacitatea de adaptare la co nditiile variabile ale lumii inconjuratoare. Acea sta interferenta cu mediul este maxima la nivelul sistemului nervos. Acesta, prin intermediul componentei sale somatice (sistemul nervos al vietii de relatie). Adaptarea se realizeaza cu ajutorul r eflexelor conditionate, ele stand la baza activitatii scoar tei cerebrale, segmentul superior de integrare a organismului, in echilibru dinamic cu mediul inconjurator. Integrarea cara cterizeaza "modul ascendent de organizare a materiei si ga ndirii, evolutia formelor individuale de existenta de la simple la complexe si mentinerea lor pe treptele superioare de o rganizare".

Reflexele conditionate amintite mai sus, ca latura obiectiva, impreuna cu compartimentul trairilor subiective realizeaza activitatea nervoasa superioara sau activitatea psihica. In cadrul activitatii psihice, functia rationala, cuprinzand ga ndirea, orientarea, atentia, procesele de invatare si mem orizare, ajuta fiinta umana sa cunoasca realitatea si sa o descifreze. Pentru a putea decide si pentru a putea duce la indeplinire hotararile sale, omul a fost inzestrat cu vointa. Din viata psihica a unui individ fac parte si emotiile, sent imentele sau pasiunile pe care le dezvolta in diferite mo mente ale exisentei sale.

2. Omul - fiinta spirituala Conducandu-ne dupa Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, cele doua tezaure prin care se pastreaza si se transmite revelatia divina, ajungem la ideea ca viata este forma de existenta cea mai inalta dintre cele create, forma prin care Dumnezeu cel pururea viu se exprima ca realitate (Ioan 1,4: "Intru el era v iata si viata era lumina oamenilor"). Crearea celorlalte fa pturi, date omului spre conducere si stapanire, s -a facut doar prin exprimarea simpla a vointei sale "sa fie" (Fc. 1), pe cand omul s-a creat direct, fara mijlocire, de catre chiar Dumnezeu: "Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra - Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie." (Fc. 1, 26-27). Creandu-l, Dumnezeu i-a inzestrat sufletul cu ratiune, oferindu-i astfel posibilitatea de a alege ceea ce este mai bun din cele la care a cugetat, cu simtire sau sensibilitate, ajutandu se de aceasta sa perceapa lucrurile materiale prin interm ediul simturilor, si cu vointa, prin care se orienteaza catre ceea ce cele de mai sus i-au aratat a fi demn de urmat. Prima pereche de oameni creata nemijlocit de catre Dumnezeu a fost aceea a protoparintilor neamului omenesc, Adam si Eva, din care, ca urmare a binecuvantarii divine, a descins i ntreaga omenire, realizandu-se astfel o unitate de origine si fiintiala.

Adam este "parintele neamului omenesc" (Sol 10, 1), iar Eva "mama tuturor celor vii"(Fc. 3, 20), "si din ei a rasarit neamul omenesc" (Tob 8, 6). Dupa crearea omului, Sfanta Scriptura spune: "Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau" (Fc. 1, 26-27). Initial, intentia a fost aceea de a-l crea pe om si dupa asemanarea Sa, dar la creatie am primit doar mijloacele de a o atinge prin noi insine; asadar, asemanarea era numai in p otenta. Chipul nu se refera la trup, ci la natura spirituala, intelectuala si morala a omului, iar asemanarea la ceea ce el poate deveni prin practicarea invataturilor lui Dumnezeu, la aspiratiile si la scopul catre care el tinde. Protoparintii se gaseau pe calea desavarsirii, tinzand spre asemanarea cu Dumnezeu, insa prin caderea in pacat au devenit muritori. Moartea il ingrijoreaza pe om, fiind pentru el o taina greu de dezlegat. Cu toate acestea, atitudinea credinciosului in fata mortii se recomanda a fi una de nadej-de si nu de deznadejde, fiindca in Evanghelia Sfantului Ioan se spune: "ad evarat, adevarat zic voua: cel ce asculta cuvantul Meu si crede in cel ce m-a trimis, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata" (Ioan 5, 24). Omul a fost creat de Dumnezeu cu vointa si cu ratiune. Astfel i se ofera posibilitatea de a interactiona cu lumea, de a -si dezvolta si de a-si extinde relatiile sale cu lumea, relatii initial p otentiale. Fiecare individ a primit de la Creator partea sa de dar ceea ce-l face unic si de neinlocuit. Se diferentiaza, astfel, de indivizii animali care-i sunt dati lui spre stapanire. Omul se integreaza in marea comunitate care initial ii procura cele necesare si il poarta prin lume spre a o cunoaste. Vietuind cu ceilalti va participa si el la procurarea roadelor pentru el si pentru altii, perpetuandu-se astfel iubirea reciproca intre oameni si intarindu-se comunitatea umana. Caci intreaga comunitate are dreptul de a folosi lumea intreaga asumandu si intreaga raspundere asupra folosintei acesteia. Lumea nu trebuie faramitata cu scopul de a-i reveni fiecaruia o parte din ea, ci asa cum spune parintele Staniloaie: "fiecare trebuie sa foloseasca lumea intreaga si sa contribuie la de zvoltarea intreaga a ei, dar pentru toti si impreuna cu toti.

Chiar daca au in grija speciala anumite parcele, trebuie sa le foloseasca nu numai spre folosul sau ci spre folosul comun, implinindu-si obligatia darniciei. Fiecare trebuie sa considere lumea intreaga ca a sa, dar pentru a o darui cu pecetea pusa de intelegerea si munca sa, pe ea, celorlalti".

3. Transplantul de organe A efectua un transplant inseamna a implanta intr -o anumita regiune un tesut sau organ luate dintr-o alta parte a corpului sau de la un alt individ. De la un donator viu se pot preleva unul din organele sale duble (ex. rinichi) sau tesuturi (piele, maduva osoasa, sange). Cand se transfera un tesut viu de la o parte la alta a aceluiasi organism vorbim despre transplant ontroplastic. In cazul in care se efectueaza transplantul unui tesut sau unui organ de la un individ la alt individ apartinand aceleiasi specii ne referim la transplantul homoplastic. De transplantul heterolog se vorbeste atunci cand acesta se r ealizeaza genetic de la animale. In Monitorul Oficial al Romaniei din data de 13 ian. 19 98 a fost pulicata legea nr. 2 din 8 ianuarie 1998 cu privire la prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane. Prelevarea (recoltarea de tesuturi si/ sau organe umane sa natoase) si transplantul de tesuturi si organe umane (inlocu irea tesuturilor si/sau organelor umane compromise cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase) se fac in scop terapeutic (cap. 1, art. 1, par. 1). Donatorul este subiectul in viata sau in stare de moarte ce rebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor, adica subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant (cap. 1, art. 1, par. 4, 5). Donatorul viu major, aflat in deplinatatea facultatilor sale mintale trebuie sa consimta liber, in preal abil, in scris dupa ce i se va fi garantat ca nu exista un pericol pentru viata sa si dupa ce i se va fi aratat eventualele riscuri si consecinte rezultate din prelevarea unei parti din corpul sau. De asemenea, acesta poate reveni inainte de prelevare asupra consimtamantului dat (cap. 1, art. 5, par. 4). Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane nu pot

face obiectul vreunei tranzactii (cap. 1, art. 2, par. 1) Sa ne oprim putin asupra conventiilor internationale, mai ales asupra articolului 2 al Conventiei Europene asupra Dreptu rilor Omului, in care, ca si in alte acte oficiale, se stipuleaza dreptul omului la viata. In textele tuturor documentelor internationale care se refera la drepturile omului se arata ca "corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate face obiectul nici unui comert". Donarea in timpul vietii sau consimtamantul scris pentru prelevarea si transplantul de tesuturi si organe este un act profund uman itar, care poate permite salvarea vietii unui om (cap. 1, art. 2, par. 2). Se cunoaste situatia critica a celor inscrisi pe listele de asteptare, intocmite de catre clinicile specializate in efe ctuarea transplantelor, aproximativ un sfert dintre ei dec edand inainte de a putea beneficia de transplant, motivul pri ncipal parand a fi nu lipsa de organe, ci lipsa de respect a celor care si le procura in mod ilegal, contra unor sume i mportante de bani. Datorita interesului tot mai mare pe care recoltarea si comercializarea organelor il suscita, Organiz atia Mondiala a Sanatatii a incercat sa reduca si, in acelasi timp sa descurajeze aceasta practica, prin aprobarea r ezolutiei 4425/13 iunie 1991. Articolul II al Proiectului Conve ntiei de Bioetica al Consiliului Europei, redactat in 1994, pr evede clar ceea ce am subliniat anterior: "corp ul omenesc si partile sale nu trebuie sa reprezinte surse de profit". In Romania, un sondaj de opinie publicat in cotidianul "Curentul" din 25 august 1998 si realizat de Centrul de Soc iologie Urbana si Regionala, arata ca 63,6% dintre romani sunt dispusi sa doneze organe persoanelor bolnave. Legisl atia internationala impune anonimatul primitorului si don atorului si interzice oferirea de organe la o persoana - prieten sau ruda - desemnata de donator (exceptie fac transplanturile de rinichi de la donator viu). Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane sunt interzise a se face ca urmare a vreunei constrangeri (cap. 1,

art. 2, par. 3). Se interzice prelevarea si transplantul de tes uturi si organe umane de la potentiali donatori minori, precum si de la persoanele lipsite de discernamant, aflate in viata (cap. 2, art. 6). Donorul viu poate fi minor atunci cand d onarea de maduva osoasa se face in beneficiul fratelui sau al surorii sale bol-navi de leucemie. In legea mai sus amintita se stipuleaza faptul ca in momentul in care minorul refuza a i se preleva un anumit organ sau tesut, atunci transplantul nu mai are loc. Prelevarea de maduva osoasa se face doar cu acordul fiecaruia dintre titularii autoritatii parintesti sau al reprezentantului legal al minorului. Un caz controversat este cel al copiilor cu hidrocefalie, lipsiti de constiinta, fara insa a fi morti cerebral deoarece ei nu sunt lipsiti de materia ce rebrala. In aceste conditii, minorul nu isi poate ex -prima consimtamantul si, evident, nimeni nu il poate banui. In plus, in ultimul timp, se incearca gasirea unor solutii pentru ameli orarea starii lor de sanatate. Deoarece nici anencefalii nu pot fi analizati dupa criteriile acceptate, in consecinta nici ei nu pot fi donatori de organe. Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane de la persoanele decedate se efectue aza numai daca moartea a fost confirmata medical, in acest caz fiind necesar consimtamantul scris al membrilor majori ai familiei sau al rudelor (cap. 2, art. 8, par. 1, 2). De asemenea, este interzis a se preleva organe sau tesuturi daca prin aceasta s-ar compromite o autopsie medico-legala solicitata in conditiile legii. In primul rand, pentru a putea beneficia de organele donatorului, avem nevoie de consi mtamantul sau, liber exprimat sau cel al urmasului legal cel mai apropiat ca grad de rudenie. In cap. 3, art. 11 sunt prezentate prevederile legate de consimtamantul donatorului sau al apartinatorilor acestuia. Exista anumite divergente in ce priveste alegerea momentului optim recoltarii organelor, astfel incat acestea sa ramana viabile si sa poata functiona la parametrii normali in momentul transplantului. Opinia medicala acreditata pe plan international este aceea ca oportun a se preleva organele este atunci cand donato rul se gaseste in moarte cerebrala, stare care ar echivala cu sfarsitul biologic al omului. In aceste conditii, cel mai inta lnit donator de organe este adultul cu varsta cuprinsa intre

20-45 de ani, decedat in urma unor traumatisme puternice (accidente rutiere, accidente de munca, caderi de la ina ltime, etc). Pentru a functiona la parametrii normali orga nismul are nevoie de un aport de oxigen constant la nivel cel ular, distributia acestuia fiind in legatura cu buna functionare cardiopulmonara dirijata de sistemul nervos central. Moartea survine, deci, progresiv, odata cu scaderea utilizarii oxigenului la nivel celular. Lipsa prelungita a acestuia de la nivelul creierului afecteaza profund si ireversibil substanta cerebrala, de unde si denumirea de moarte cerebrala. Odata cu distrugerea definitiva a creierului dispar simturile si co nstiinta, functia respiratorie putand fi sustinuta doar cu aj utorul ventilatiei mecanice, dupa a carei intrerupere functia cardiaca diminua si apoi dispare rapid. Protezarea respira tiei ajuta la mentinerea corpului, fara a se descompune. Specialistii in transplant considera drept un criteriu pentru a recomanda un pacient in moarte clinica ca donor de organe tocmai stabilitatea sa hemodinamica, o dovada a integritatii sale somatice. Cei a caror stare, in ciuda tratamentului agresiv, se degradeaza inexorabil spre colaps cardio vascular sunt contraindicati pentru transplant. In practica medicala se intalneste termenul de "moarte clin ica", care defineste starea in care elementul cereb ral functioneaza, fiind nevoie doar partial de sustinere artificiala. E ste de fapt o stare vegetala in care se gaseste corpul uman. In anexa 5 a legii cu privire la transplantul de organe sunt c uprinse criteriile de diagnostic pentru confirmarea mortii ce rebrale. La examenul clinic efectuat pacientul se prezinta cu stare de coma profunda, flasca, areactiva si cu absenta r eflexelor de trunchi cerebral - fotomotor si corneean. Alte semne: absenta ventilatiei spontane confirmata de testul de apnee (la o Pa CO2 de 60 mmHg) precum si doua trasee EEG, efectuate la 6 ore, care sa ateste lipsa electrogenezei cort icale. Este obligatorie consemnarea clara a cauzei care a d eterminat moartea cerebrala si excluderea altor cauze care ar putea produce un tablou asemanator mortii cerebrale (hipotermie, medicamente depresoare ale sistemului nervos ce ntral, hipotensiunea arteriala sub 55 mmHg).

Sa ne oprim putin asupra catorva situatii clinice in care transplantul unui tesut sau organ este absolut necesar. Transplantul de cord este considerat a fi o metoda alternativa pentru rezolvarea cardiopatiilor aflate deasupra resurselor unor metode terapeutice medicochirurgicale dintre cele mai sofisticate. Primul transplant de acest fel s-a petrecut in luna decembrie a anului 1967, autorul sau fiind Dr. Christiaan Barnard. Ca ndidatii optimi pentru aceasta procedura sunt cei de la care se asteapta revenirea la o viata functionala, dupa inlocuirea cordului bolnav cu unul sanatos. Pentru a ne asigura de acest lucru, se cere ca persoana implicata sa fie complianta din punct de vedere medical, cu un status mental puternic si sa nu fi suferit de alte boli secundare insuficientei cardiace. I ntra aici in discutie si doua categorii de copii, si anume: copilul mare, cu insuficienta cardiaca int ratabila, prin cardiomiopatie idiopatica si nou - nascutul cu malformatie congenitala complexa. Hipoplazia de cord stang este cea mai frecventa optiune de transplant la nou - nascut. Este urmata de cardiomiopatie si de tumorile intracardiace. Nou - nascutul care candideaza pentru primirea unui cord sanatos, este supus, inaintea transplantului, unei analize medicale multidisciplinare si unei evaluari psihosociale. Nu vor fi inclusi sugarii cu hipertensiune pulmonara severa sau insuficienta organica multipla, ca si copiii infectati viral sau bacterian (si nevindecati). O conditie obligatorie o constituie echilibrul psihologic perfect al familiei. Problema co ncordantei dintre talia donatorului si primitorului este o pro blema delicat de rezolvat in pediatrie. Unele diferente de dimensiune (30%) sunt acceptate de chirurg. Toti sugarii cu transplant de cord au un ritm de crestere incetinit fata de standardele pentru varsta, dar la varsta scolara au perfo rmante neuropsihomotorii care le permit o buna adaptare. R ezultatele imediate sunt incurajatoare, supravietuirea variind intre 70-84%. Copilul sau adolescentul cu cardiomiopatie dilatativa care se deterioreaza iremediabil, este candidat pentru transplant de cord. Aceasta grupa de varsta beneficiaza si de retran s-

plantul de cord efectuat pentru aparitia bolii coronariene, posttransplant. Aici, rejetul de grefa se inregistreaza mai frecvent. Transplantul cord - pulmon se pune in discutie la pacientii cu malformatii cardiace congenitale, insotite de complexul Eisenmenger sau de hipertensiune pulmonara primara. Transplantul reprezinta metoda de electie a tratame ntului insuficientei renale cronice, in stadiul final al acesteia. Studiile asupra transplantului renal la copiii din S.U.A. rapo rteaza o mortalitate de 4%. Deoarece transplantul in primul an de viata se soldeaza, inca, cu o mortalitate mare, majoritatea centrelor practica interventia de transplant dupa atingerea greutatii de 15 kg. Transplantul de maduva osoasa, cu donator HLA compatibil familial constituie, in prezent, indicatia de electie in cazurile de aplazie medulara severa. In 60 -70% din cazuri, transplantul de maduva osoasa este acceptat si valorile sangelui periferic revin la normal. In formele mai putin severe, su sceptibile de a raspunde la tratamentul imonosupresiv, transplantul de maduva osoasa reprezinta indicatia de a doua i ntentie. Transplantul de maduva osoasa cu donator histoide ntic nonfamilial este grevat de un risc mai mare de esecuri si de reactii adverse. Transplantul medular alogenic constitu ie unica sansa de supravietuire pe termen lung a copiilor cu leucemie mieloida cronica, deoarece chimioterapia are o valoare limitata, indiferent de regimurile terapeutice folosite. In anumite afectiuni hepatice - ciroza biliara primara sau secundara, hepatitele virale cronice, adenomul hepatic sau tromboza venei hepatice care ajung in stadiul final de ev olutie se practica transplantul hepatic. Aceeasi solutie este de ales si in cazul unor afectiuni hepatice pediatrice. Amintim aici fibroza hepatica congenitala, atrezia biliara, hepatita neonatala, deficitul de 1 - antitripsina, diverse deficiente de metabolism. Un loc aparte il ocupa transplantul de tesut osos, care din punct de vedere al compatibilitatii nu pune foarte mari probleme. Se practica si in tara noastra, cu mult succes, mai ales in artrodezele efectuate la nivelul coloanei vertebrale. Tesutul osos se poate preleva de la orice pacient dupa ce au fost facute testele virale si bacteriene, alaturi de celelalte

teste uzuale. O astfel de metoda elimina o procedura invaziva, si anume recoltarea de tesut osos de la nivelul crestei iliace a pacientului. Odata efectuat transplantul dupa tehnica cunoscuta, se administreaza medicatie imunosupresiva pentru prevenirea rejetului de grefa. Terapia imunosupresi va prelungita creste morbiditatea prin infectii cu germeni opo rtunisti sau boli limfoproliferative.

4. Menirea omului Facand o sinteza a celor prezentate anterior, ajungem la concluzia ca transplantul de organe semnifica, in primul rand, iubirea fata de aproapele in sensul ei cel mai jertfelnic si crestin. Marturiile scripturistice ne prezinta iubirea ca f iind legea de baza a crestinismului: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau", iar pe "aproapele tau ca pe tine insuti" (Mat. 22, 37-39). Dragostea este semnul de recunoastere al crestinului: "Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (In 13, 35). Tot in Evanghelia dupa Ioan gasim o mentiune ce se refera la iubire: "dragostea catre aproapele este un semn al implinirii dragostei catre Dumnezeu". Cuvintele propovaduite de Iisus Hristos in apostoleasca sa calatorie au strabatut veacurile si au ajuns pana la noi: "Iubiti-va unul pe altul", "faceti bine unul altuia" si "binecuvantati pe vrajmasii vostri si faceti bine celor care va urasc". Implinirea dragostei catre Dumnezeu nu se poate cunoaste decat numai in dragostea catre aproapele, caci "daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratel e sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: Cine iubeste pe Dumnezeu, sa iubeasca si pe fratele sau" (I Ioan 4, 20-21). Astfel, prin iubirea aratata semenilor sai si lui Dumnezeu, omul poate intoarce darul primit, savarsind si o euharistie catre Creator, cel care in intelepciunea Sa a creat lumea. Insusi Isus Hristos a ingrijit de cei bolnavi, le -a

tamaduit suferintele, daruindu-le sanatate si integrandu-i iarasi in familiile din care au plecat. Oferirea vietii, si in consecinta si donarea trupului, pot co nstitui expresii ale "dragostei celei mai mari", despre care vorbeste insusi Isus Hristos in momentul in care p reda ucenicilor ultimele Sale invataturi: "o dragoste mai mare decat aceasta, nimeni nu are, ca sa-si puna sufletul sau pentru prietenii sai" (In. XV, 13). Oferirea vietii este lucrul major; ofer irea organelor este binecuvantatul lucru minor. Din Sfanta Traditie aflam ca primii oameni care au inlocuit un organ cu un altul luat de la un cadavru sunt cei doi mucenici din Roma, doctori fara de arginti, Cosma si Damian. Ei au prelevat, in secolul IV piciorul unui cadavru pentru a -l inlocui pe cel gangrenat al unui muribund. In Sfanta Scriptura rolul medicului este unul important, deoarece el este cel chemat sa vegheze la sanatatea oamenilor, primind pentru aceasta cinstea meritata: "Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se c uvine, ca si pe el l-a facut Domnul" (Intelepciunea lui Isus Sirah 38, 1). Pentru a sluji lui Dumnezeu si aproapelui nu ne folosim doar de suflet, ci si de trup, drept pentru care trebuie sa ne ingrijim de sanatatea sa. Aceasta idee reiese si din c uvintele Sfantului Apostol Pavel care ne spune : "daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri" (II Corinteni 5, 1). Cel care primeste darul are sansa de a -si continua cursul vietii, pe cand cel care daruieste nu o mai are in spatiul terestru. Exista situatii critice in care transplantul de organe vine ca o solutie salvatoare, si ne putem referi aici la cei care se nasc cu malformatii sau alte boli congenitale si care altfel nu ar avea nici o solutie de supravietuire . Donarea de organe nu trebuie sa produca nici vatamarea sufletului si nici minimalizarea valorilor spirituale. Amintim aici de prezenta Papei Ioan Paul II la cel de-al XVIII-lea Congres International al Societatii de Transplant (Roma, 2000), cu care ocazi e a adresat oamenilor invitatia de a -si dona organele dupa moarte pentru a salva viata altor oameni, fara interese mat eriale sau de alta natura. Biserica romano -catolica priveste

donarea de organe drept "un act de solidaritate umana, o bligatia morala a individului referitoare la respectul fata de viata si salvarea vietii fiind superioara pastrarii integritatii corporale." Donarea de organe trebuie sa "depaseasca individualismul si iubirea de viata si leaga pe oameni printr -o relatie de reciprocitate si comuniune, tot ceea ce dovedeste superioritatea vietii spirituale fata de supravietuirea biologica" (Conceptia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei). Astfel, cel care daruieste viata trebuie sa treaca peste egoismul pr opriu, gestul facut de el venind din constiinta sa de crestin adevarat, care stie ca iubirea nu doar se afirma, ci inainte de toate se practica. Si care gest de iubire este mai nobil decat acela de a darui viata unei fiinte pe care in cele mai multe cazuri nu o cunosti". Atunci este cu adevarat urmat exemplul lui Dumnezeu, Cel care in marea Sa iubire fata de oameni, l -a jertfit pe insusi fiul Sau cel prea iubit pentru salvarea lor. Singurul folos in urma actului divin a fost al oamenilor, cei care au fost creati in mod nemijlocit de Du mnezeu. Omul este dator, ca atat cat traieste sa vegheze si sa sporeasca in vi rtute, sa tinda cat mai mult a se asemana cu Dumnezeu. Transplantul de organe ofera o sansa in plus pentru aceasta, prin prelungirea vietii si macar cu cateva ore. Donatorul viu da dovada, prin gestul sau, de o deosebita dragoste pentru cel aflat in suferinta, actul sau dezinteresat fiind o punere in practica a invataturilor lui Iisus Hristos, cel care a daruit i nsasi viata sa. Comunitatea umana are o datorie morala fata de cel care doneaza, aratand aceasta prin grija care i -o poarta si prin incercarea de a-i alina suferintele. Asadar, transplantul de tesuturi si organe ajuta, pe de o parte la salvarea vietii celor care nu ar mai fi avut nici o sansa de supravietuire in lipsa acestuia, iar pe de alta parte ofera celui care daruieste, bucuria de a putea prelungi o v iata, urmand astfel exemplul lui Iisus Hristos.

Istoria transplantului de organe si tesuturi in Romania

Primele incercari de transplant de organe in Romania dateaza inca de la inceputul secolului XX si se datoreaza doctorului Florescu care, lucrand in cadrul laboratorului de chirurgie experimentala al Facultatii de Medicina din Bucuresti a efectuat mai multe transplante experimentale de rinichi. Operatiile nu au fost incununate de succes, iar Dr. Florescu a considerat ca aceasta se datoreaza unui unghi de implantare deficitar al vaselor sanguine (rinichii deveneau pana la urma necrotici), motiv pentru care a incercat diferite locuri din organism pentru transplant in speranta ca va gasi unghiul potrivit. Acest lucru nu s-a intamplat, desigur, si experimentele au fost abandonate. In 1958 Prof. Dr. Agrippa Ionescu realizeaza primul transplant de piele intr-un cadru spitalicesc organizat, iar in 1962 este efectuat primul transplant de cornee. In a doua jumatate a secolului trecut, Sergiu Duca la Cluj-Napoca si Vladimir Fluture la Timisoara si Dumitru Popescu-Falticeni impreuna cu Emil Papahagi la Spritalul de Urgenta Floreasca Bucuresti, efectueaza transplant experimental de ficat.

Primul transplant reusit al unui organ solid din Romania la om a fost cel efectuat de Profesorul Eugeniu Proca, in februarie 1980 la Spitalul Fundeni, cu rinichi de la donator in viata (mama receptorului). Acest transplant a fost urmat la scurt timp de un transplant renal de la donator decedat, efectuat la Timisoara de o echipa condusa de Prof. Dr. Petru Dragan. Pana in decembrie 1989 se efectueaza doar transplanturi de rinichi si acestea intr-un numar relativ redus. In anul 1992 se pun bazele primului program modern de transplant renal din Romania, de catre Prof. Dr. Mihai Lucan, la Clinica de Urologie a Spitalului Judetean Cluj-Napoca (devenita ulterior Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca). Incepand din 1995 se intensifica eforturile de organizare a unei retele nationale de transplant, desfasurate in mai multe etape : stabilirea protocolului de diagnostic si declarare a mortii cerebrale (Prof. Dr. Dan Tulbure)

stabilirea conditiilor de prelevare a organelor de la donatorul decedat din punct de vedere medico-legal (Prof. Dr. Vladimir Belis) campanie in mass-media de explicare a mortii cerebrale si de promovare a donarii de organe efectuarea primelor prelevari multiorgane (1997); in februarie a fost prelevat un rinichi de la o donatoare aflata in moarte cerebrala in Clinica de Chirurgie Generala a Spitalului Fundeni (echipa chirurgicala Irinel Popescu, Ioanel Sinescu, Vladislav Brasoveanu, Radu Soare, anestezist Dan Tulbure), iar in iunie o prelevare de ficat si rinichi la Spitalul de Urgenta Floreasca (echipa chirurgicala a fost coordonata de Prof. Dr. Irinel Popescu, iar echipa anestezica de Dr. Ioana Grintescu). Un rol important a revenit ulterior Spitalului Judetean Targu-Mures, unde Prof. Dr. Radu Deac si Dr. Pia Moldovan au reusit sa mentina in conditii fiziologice mai multi donatori in moarte cerebrala, iar familiile acestora au fost de acord cu donarea incepe formarea coordonatorilor de transplant, primul dintre acestia fiind Dr. Victor

Zota, actualul Director al Agentiei Nationale de Transplant. Se stabilesc regulile repartitiei organelor la nivel national si al schimburilor de organe cu alte tari europene cu care se semneaza acorduri de cooperare in 1997 ia fiinta asociatia profesionala "ROMTRANSPLANT" care va juca un rol important, atat pe plan stiintific, cat si pe plan organizatoric, in dezvoltarea transplantului romanesc. Cele 5 congrese nationale, cu participare internationala, ale acestei asociatii (1998 : Cluj-Napoca presedinte Prof. Dr. Mihai Lucan; 2000 : Bucuresti - presedinte Prof. Dr. Irinel Popescu; 2002 : Targu-Mures - presedinte Prof. Dr. Radu Deac; 2004 : ConstantaEforie Nord - presedinte Prof. Dr. Vasile Sarbu si 2006 : Cluj-Napoca - presedinte Prof. Dr. Mihai Lucan) au reprezentat momente de referinta din toate punctele de vedere Este de mentionat, in mod deosebit, congresul din anul 2000 (Bucuresti - Hotel Intercontinental) cand, la deschiderea lucrarilor congresului, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Rom-

ane, a prezentat un discurs extrem de important, in care, pe de o parte, si-a exprimat acordul BOR pentru prelevarea de organe de la decedati in moarte cerebrala, iar pe de alta parte a sustinut donarea de organe, ca gest definitoriu pentru crestini. Presedintele Romtransplant este, din 1997 pana in prezent, Prof. Dr. Irinel Popescu, iar secretar general, Prof. Dr. Mihai Voiculescu. In 1997 este efectuat primul transplant hepatic de catre Prof. Dr. Irinel Popescu la Spitalul Fundeni, care nu a fost urmat, insa, de supravietuirea bolnavului. Din acelasi an, conducerea programului de transplant renal de la Spitalul Fundeni este preluata de Prof. Dr. Ioanel Sinescu, dupa pensionarea Profesorului Eugeniu Proca. In 1999 este efectuat primul transplant cardiac de catre Dr. Serban Bradisteanu la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, urmat la foarte scurt timp de cel de-al doilea, efectuat la Centrul de Chirurgie Cardiaca din cadrul Spitalului Judetean Targu-Mures de catre Prof. Dr. Radu Deac. Tot din 1999 Romania are un reprezentant in Comisia de Transplant a Consiliului Eu-

ropei (Prof. Dr. Irinel Popescu), ceea ce permite adoptarea imediata a prevederilor europene privind transplantul si va conduce, in final, la adoptarea unei noi legi a transplantului, adaptata cerintelor europene, in anul 2006. In aprilie 2000 este efectuat primul transplant hepatic cu supravietuirea bolnavului de catre Prof. Dr. Irinel Popescu la Spitalul Fundeni, iar in octombrie 2000, primul transplant de ficat de la donator in viata, de catre aceeasi echipa (transplant de la mama la fiica). In anul 2001 Prof. Dr. Margit Serban efectueaza in centrul universitar Timisoara primul transplant medular, urmata, la scurt timp, de echipa Spitalului Fundeni (Prof. Dr. Dan Colita, Prof. Dr. Constantin Arion). In 2003 echipa de la Spitalul Judetean Constanta (Prof. Dr. Vasile Sarbu, Dr. Simona Dima) efectueaza primul autotransplant de insule pancreatice, in 2004 la Institutul de Urologie si Transplant ClujNapoca Prof. Dr. Mihai Lucan efectueaza primul transplant combinat de rinichi si pancreas, iar in 2005 la Institutul Clinic

Fundeni (Prof. Dr. Irinel Popescu, Dr. Simona Dima) se efectueaza primul allotransplant de insule pancreatice la un bolnav cu ciroza si diabet, caruia i s-a efectuat un transplant combinat de ficat si insule pancreatice. Transplantul de celule stem a fost efectuat pentru prima data in anul 2004 pentru o afectiune a miocardului (Prof. Dr. Stefan Dragulescu, Prof. Dr. Virgil Paunescu - la Institutul de Cardiologie din Timisoara), si in anul 2005 pentru o afectiune a ficatului (Prof. Dr. Irinel Popescu, Dr. Simona Dima - la Institutul Clinic Fundeni). In tot acest timp, atat legislatia, cat si cadrul organizatoric au cunoscut imbunatatiri permanente. In anul 1998 a fost introdusa prima lege moderna a transplantului din Romania Legea nr. 2/1998 "privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane" in care erau specificate toate conditiile de prelevare si transplantare a organelor si tesuturilor. Aceasta a fost inlocuita in prezent de Titlul VI "Efectuarea prelevarii si transplantului de organe, tesuturi si celule de origine umane in scop terapeutic" din Legea 95/2006 "privind reforma in

domeniul sanatatii" in care apare, in plus, un capitol detaliat asupra transplantului de celule si tesuturi, iar reglementarile privind transplantul de organe sunt aduse la zi. Alinierea la legislatia europeana este si rezultatul prezentei unui reprezentant al Romaniei (Prof. Dr. Irinel Popescu) in Comisia de transplant de organe si tesuturi a Consiliului Europei. In anul 2004 apare Legea nr. 588, de infiintare a Agentiei Nationale de Transplant, iar Dr. Victor Zota este numit Director Executiv al Agentiei, care este instalata in actualul sediu si incadrata cu o schema de personal. Prof. Dr. Irinel Popescu devine presedinte al Consiliului Stiintific al Agentiei. Consiliul Stiintific este format din 33 membri, personalitati marcante ale medicinii romanesti, componenta sa fiind stabilita prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 183/2005 si completat ulterior cu Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 814/2005. Incepand cu anul 2005, in Romania se sarbatoreste, urmand modelul European, Ziua Nationala a Transplantului, in cursul lunii aprilie.

Din anul 2006 functioneaza o noua lege a transplantului de organe si tesuturi (Titlul VI din Legea 95/2006), actualizata si completata, in special in partea care priveste celulele si tesuturile. Ca rezultat al activitatii de transplant, in prezent in Romania s-au efectuat peste 1000 de transplante renale (in centrele universitare Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Constanta si Oradea), peste 100 de transplante hepatice in Institutul Clinic Fundeni, peste 50 de transplanturi medulare, peste 30 de transplante cardiace, etc. Descoperirile stiintifice medicale din ultimii ani, precum si dezvoltareatehnologic din acest domeniu, au dus la realizri inimaginabile care, ns, potafecta pr ofund modul de viat si gndire din soci etatea uman.Epoca transplantarilor expe rimentale de organe a fost deschisa de catreCarell, Ullman, Florescu(1902) care fac primele transplantari de rinichi lacaine, ulterior urmata si de transplantarea altor organe.Epoca clinica incepe cu Muray si Merill in 1964, cand se face pri-

matransplantare de rinichi la om, continuand spectaculos prin transplantareacardiaca din Capetown in 1967. Este lesne de inteles ca aceste evenimentemedicale nu au trecut neobservate de opinia publica; dimpotriva acestea augenerat o serie de discutii si controverse pe plan mondial. Au aparut punctede vedere diferite, atat pe plan medical cat si pe plan moral, filozofic-religiosetc. Transplantul de organe este o activitate medical complex prin care sunt nlocuite, n scop terapeutic, organe, tesuturi sau celule, din organismul uman,compromise din punct de vedere functional, cu structuri similare sntoase.Fiind o metod exceptional de tratament, transplantul este justificat dup ces -auepuizat toate celelalte forme si modalitti de tratament. Transplantul de organe, tesuturi sau celule presupune prelevarea acestorade la un donator si implantarea lor la un primitor.Prelevarea este recoltarea de organe, tesuturi sau celule umane sntoasemorfologic si functional, n vederea realizrii unui transplant. Prelevareaorganelor, tesuturilor si celulelor de origine uman se pot

face att de ladonatori vii sau da la donatori decedati.Transplantuleste implantarea organului, tesutului sau celulelor, n scopterapeutic, n organismul unui om bolnav.