Capitolul 24: Apelul

Din nou, ne-am intors abia dimineata acasa. Insa de data asta, nu am
mai avut acelas noroc sa nu gasim pe nimeni in sufragerie. Billy si
Paul erau acolo.
-V-ati impacat,,spuse cel din urma ranjind.
Ei, bine...da. Nu eram inca sigura cu ceea ce simteam in legatura cu
asta....dar incercam sa imi alung orice gand care sa ma fata sa il
plesnesc din nou pe Jake.
-A sunat Bella, spuse Billy. I-am spus ca...sunteti la plimbare. A spus
sa o suni cand va intoarceti.
Mama,ah...mama....nu nu nu trebuie sa gandesc asa. E, pana la
urma, mama mea.
Aisha! Cum de am uitat?Probabil se trezise. Prietena mea cea mai
buna...si eu am uitat complet de ea. Ce fel de persoana sunt?
-A mai spus si altceva?am intrebat.
-Nu.
-Ma duc chiar acum sa o sun.
Am urcat in camera mea si am luat telefonul mobil de pe birou.
Tata ma certase de multe ori din cauza asta. "E mobil" spunea el.
"Asta inseamna ca trebuie sa il porti cu tine". Insa nu il purtam
niciodata. Uneori uitam de el cu zilele. Si toata lumea se isteriza,
bineinteles. "De ce nu ai raspuns la telefon?" Care telefon?
A,da...telefonul...
L-am deschis, insa nu am format numarul mamei...nu eram inca
pregatita sa vorbesc cu ea. Deci, l-am sunat pe tata. A sunat de trei
ori, apoi a raspuns. Insa nu era tata si nici mama. O voce cristalina,
de fata, spuse:
-Alo?!
Vocea imi era putin cunoscuta, parca as fi auzit-o cu muti ani in
urma. Apoi am realizat cine era.
-Aisha!!
-Buna, Renesmee! Ce faci?
Era atat de diferita. Mult, mult mai frumoasa si totusi cu aceleasi
rezonante.
-Eu sunt bine.Spune-mi, cum te simti tu?
-Minunat.
-Ma bucur atat de mult. Esti cumva...suparata pe David?
Suparata era putin spus, dupa cum arata David cand am plecat.
Credea ca il va uri de moarte.
-Sigur ca nu. David a fost un prostut pentru ca a crezut asa ceva.
Prostut e putin spus....a fost fraier de-a binelea....si cand ma
gandesc ca vroia sa se omoare...
-Inseamna ca nu sunteti certati.Super!
-Nu, Renesmee. Sunt foarte fericita ca s-a intamplat asa, iti voi
povesti mai mult cand ne vom vedea.
Si cand avea sa fie asta?
-Ce fac parintii mei?
-Sunt bine, au ceva de furca cu mine, dar sunt bine.
Asta ce vrea sa insemne?mai bine nu intreb.
-Ti-l dau pe Edwrad, spuse ea.Te pup.
-Mi-e dor de tine, Aisha. Sper sa ne vedem in curand.
-Si mie. De abia astept sa te intorci acasa. Avem atat de multe sa ne
povestim...
Nici nu stii cate....
-Vorbeste cu tatal tau.
-Bine. Pa, Aisha!
-Pa!
-Buna,Renesmee!
-Buna, tata, ce faceti?
-Bine, bine, tu?
-Tata, cand ma pot intoarce acasa?
-Ce s-a intamplat? Nu iti place acolo?
Tata nu putea citi gandurile prin telefon, iar asta e un lucru bun din
mai multe puncte de vedere.
-Nu e vorba de asta, doar ca imi e dor de voi.
-Si noua ne este dor de tine. Dar mai stai o vreme.
Oare ce insemna o vreme?
-Bine...
-Te pupam, ai grija de tine.
-Sigur. Paa!

Capitolul 25: Din nou acasa

Ceea ce tata numise "o vreme", s-a transformat intr-o saptamana,

apoi intr-o luna.
Am mai stat "o vreme" in La Push. Vreme de o luna.
 Nu ma plang. Toata lumea se poarta frumos cu mine. In plus, nimeni
nu ma urmareste si nimeni nu imi aude gandurile. As putea sa ma
obisnuiesc cu asta. Ce tot vorbesc?Mi-e dor de familia mea, dar mai
ales de mama, care orice s-ar intampla e tot mama mea. Oricum, am
trecut peste acea poveste cu ea si Jacob...s-a intamplat si nu pot
face nimic pentru a schimba lucrurile; pot sa accept asta sau nu. Si
de ce sa fac alegerea cea mai grea, cand o pot face pe cea mai
usoara?
Imi era dor si de Aisha...foarte dor, si ardeam ne nerabdare sa o vad
in noua sa postura: aceea de vampir.
Cand nu ma gandeam la familia mea sau la Aisha, stateam alaturi de
Jake, hoinaream prin padure, faceam aruncari de pe stanci si surfing
sau ne plimbam pe malul marii.
Intr-un fel, La Push devenise ca a doua casa. Si mi-a parut rau sa ii
las in urma pe cei ce m-au primit cu atata drag, insa eram si foarte
nerabdatoare sa ajung inapoi acasa.
-Sa imi scrii, imi spuse Claire.
-Promit.
-Aveti grija de voi, spuse Emilly
-La revedere,Jacob,Nessie...
-Pa, tata,raspunse el
-La revedere.
Era o forma frumoasa de despartire"la revedere". Oare ii voi mai
vedea vreodata?

Am ajuns dupa doua zile de mers cu masina. In primele 20 de

minute era sa facem 3 accidente, asa ca Jacob nu m-a mai lasat sa
conduc.
-Esti prea nerabdatoare si agitata! imi spuse el.
Cuvantul mai potrivit ar fi fost "isterica". Pur si simplu nu mai aveam
rabdare.
Cu cat ne apropiam mai mult de casa, incercam sa imi controlez
gandurile. As fi putut sa fac traduceri in chineza, asta era metoda
preferata a lui Alice atunci cand nu vroia ca tata sa ii citeasca
gandurile. Insa era in zadar, oricum ar fi aflat pana la urma.
Si am ajuns...
Parintii mei erau afara, ne asteptau. Am deschis portiera si am
alergat la ei sa ii imbratisez.
-Renesmee, ce dor mi-a fost de tine!
-Si mie de tine, mama!
 I-am mai imbratisat inca o data, apoi am pornit catre usa de la
intrare.
-Ai grija! Imi spuse tata prinzandu-ma de brat. Aisha e acolo.
-Tata...
-Nu e de gluma, Renesmee. Poate fi periculoasa. Stai aproape de
noi.Si tu, Jacob.
Toti membrii familiei se aflau in sufragerie: bunicii, langa usa de la
intrare, apoi Jasper si Emmet, chiar in spatele lor, iar Alice si Rose de
o parte si alta a canapelei. In pe canapea, in spatele tuturor,
statea.......Aisha!

Capitolul 26: Ochii rosii

Aisha s-a ridicat de pe canapea si s-a indreptat spre mine. O

secunda mai tarziu,Jasper, Emmet, mama si bunicul erau in fata ei.
-E in regula, spuse tata. Vroia doar sa o imbratiseze. Doar ca...(se
uita spre Aisha) nu poti face asta. E prea riscant.
-In regula.
-Deci, nu imi pot imbratisa prietena cea mai buna?am spus.
-Renesmee, intelege, e prea periculos.
Credeam ca dupa o luna lucrurile s-au mai domolit, la fel si pofta ei
de sange.
-Nu, spuse tata. Asta se intampla cam dupa un an. Oricum, pana
acum a avut un caracter exemplar. Doar ca...nu se stie.
Jasper,Emmet si bunicul s-ar dat la o parte din fata ei. A ramas doar
mama. Chiar si asa, am putut sa o zaresc: era frumoasa, mult mai
frumoasa decat atunci cand era om (desi chiar si atunci era mult mai
frumoasa decat multe fete), insa avea un defect ce o facea sa para
coborata dintr-un film de groaza: ochii rosii. Foarte rosii. Extrem de
rosii. Atat de rosii incat mi s-a facut pielea de gaina.
-Se vor deschide in cateva luni, spuse tata. Ochii,ii lamuri pe ceilalti.
-Doar daca nu pacatuieste pana atunci, spuse Emmet razand.
Ei bine, asta e o imagine la care nu vreau sa ma gandesc.
-Termina, Emmet, m-am rastit eu.
M-am uitat din nou la Aisha si i-am zambit. Mi-a zambit si ea. Nu se
schimbase nimic in prietenia noastra, nu avea cum sa se schimbe
asta, indiferent de ce s-ar intampla.
-Deci, cum e? intreba bunicul. Poti suporta?
-Da, raspunse ea. E bine. Renesmee...nu miroase chiar ca un om. E
chiar bine.
 -E chiar bine, repeta tata.
-Doar ca...
-Ce e, Aisha? am intrebat eu.
-E un miros..deranjat..undeva.Nu stiu...parca ma ustura gatul. Si nu
e sete...
-Ah, probabil ca sunt eu, zambi Jake de langa mine.
-O sa te obisnuiesti in timp,spuse tata. Din pacate, adauga el.
-Cum adica din pacate?
Nu cred ca trebuia sa spun asta cu voce tare.
-Renesmee, ce-ar fi daca am sta noi putin de vorba?
Ah, speram sa fie mama...cu ea vroiam sa stau de vorba, ea era
mai...blanda..si...oh, nu tata!!!
-Sa facem o plimbare, spuse el, ignorand gandurile mele.
Si iata-ma plecand cu tata in padure, unde va urma cu siguranta
ceva morala si...cine stie....

Capitolul 27: Tata

-Vroiam doar sa iti spun, zise el sprijinindu-se de un copac.

-Da?
-Sa ai grija. Nu vreau sa ma faci bunic, adauga el zambind. Sunt
prea tanar pentru asta.
-O,da.Doar o suta si ceva de ani, esti in floarea varstei, am spus eu
razand.
Doar atat?Asta era?De asta mi-a fost frica?
-Doar atat, da, spuse el.
Am zambit.
-Renesmee, uite ce e: daca as fi fost in locul tau nu as fi procedat
asa. Dar nu sunt. Eu sunt eu si am viata mea, este asa cum mi-am
dorit sa fie. Tu...esti libera sa faci propriile alegeri. Stiu ca esti o fata
desteapta, am incredere in tine.Eu...sunt mai de moda veche. Insa nu
am niciun drept sa iti conduc viata.
M-am asteptat la orice dar la asta nu.
-Ai crescut, spuse el. Iar eu si mama ta trebuie sa acceptam asta.
Oricarui parinte ii este greu sa accepte faptul ca fiul sau fiica lor a
crescut, s-a maturizat si are propria viata. Trebuie sa ne intelegi,
atata timp cat tu ai crescut atat de repede. Insa va fi bine.
-Stiu ca va fi bine.
-Te iubesc,Renesmee.
-Si eu te iubesc. Si iti multumesc.
-Pentru ce?
-Pentru tot.

******
Cand ne-am intors acasa, Jacob parea ca se cearta cu David.
-Nu te mai baga, Jacob. Pur si simplu nu te mai baga!
-Inceteaza, bine?Ti-am tolerat prea multe!
Am ajuns langa ei.
-Ce se intampla?
Inainte ca cineva sa imi raspunda, am vazut-o pe Aisha: avea
pumnii inclestati, iar maxilarul ii tremura. Cunosteam semnelea astea,
urma sa atace. Iar Jake nici macar nu se uita la ea, nici nu va avea
timp sa se transforme sau sa riposteze. In momentul in care Aisha a
facut un pas, am alergat catre ea si am impins-o cu toata puterea. A
durat doar o secunda: a zburat cativa metri mai in spate si a cazut
peste un copac, rupandu-l din radacini.
In secunda urmatoare, David a ajuns langa ea si i-a prins mainile la
spate. M-am uitat la tata: era asezat in fata lui Jacob. Bineinteles, el ii
citise gandurile si se asezase in fata lui pentru a-l proteja. De ce nu
m-am gandit la asta inainte sa o atac?

Capitolul 28: Puterea

-Imi pare rau, Aisha!

-Nu, mie imi pare rau...
-Nu, mie...
-Stii,Jacob,spuse David.Eu....
-Nu-i nimic.Eu am gresit.
-De fapt...
Bine, asta e cam peninibil...Toata lumea isi cere scuze de la toata
lumea...
-Nu e vina nimanui,spuse bunicul. Lucrurile astea se intampla....
-Renesmee! ma striga tata.
Expresia fetei lui era ceva intre uimire si incruntare.
-Nu inteleg, spuse el.
-Ce este?
-Nu ar fi trebuit sa ai puterea asta. In mod normal, nici un vampir
adult nu ar avea puterea sa o arunce asa...dar tu...nici nu esti
vampir...cum...ai putut?
-Nu stiu. Conteaza? Pur si simplu. Am crezut ca va ataca, Jacob era
in pericol si...
-Stii, m-am gandit la asta, spuse Jake. Cand...
Nu mai continua, nu era nevoie, tata ii citea gandurile. Insa noi
nu...cand...ce?
Tata se incrunta, apoi zambi, apoi se incrunta din nou.
-Renesmee, se intampla ceva.
-Cand...ce?Imi spuse si mie cineva?
-Cand m-ai lovit, zise Jacob.
Toata lumea din incapere se foia. Ahh...despre asta vorbea....
-L-ai lovit? intreba Rose dintr-o data vesela?De ce?
-Iti spun cu alta ocazie. Deci, am spus indreptandu-ma spre tata. Ce
e cu asta?
-Nu ar fi trebuit sa ai atat de multa putere....
-Dar...nu o am...adica nu mereu...doar atunci...si acum. In rest, stii
doar ca nu am.
-Ce-ar fi sa facem un skandenberg?zise Emmet.
-Dar e absurd! Nu am aceasta putere, nu...
-Dar o ai, spuse tata. Nu stiu cum si de ce...si nu tot timpul..dar o ai...
-Hai, sa incercam, insista Emmet. Nu avem nimic de pierdut.
Si am incercat. Am pierdut o data, de doua ori, de trei...Nici nu
apucam sa ma concentrez ca Emmet imi lipea mana de masa...
-Gata!am spus nervoasa. Incetati! Nu merge, bine?! Pur si simplu....
Am dat un pumn in masa de nervi. Apoi, masa a inceput sa se crape
si s-a rupt in doua.
Cum am facut asta?
Emmet mi-a prins mana din nou. Eram nervoasa, extrem de
nervoasa, vroiam sa ma lase in pace cu aceasta putere pe care
aveau ei impresia ca o am.
Si l-am invins.

Capitolul 29: Insula Esme

-Deci..cum se face?Trebuie sa existe o explicatie...

Tata dezbatea despre puterea mea de jumatate de ora. La discutie
participau si bunicul, mama, David si Jacob, insa niciunul nu reusea
sa gaseasca o explicatie.
-Vreti sa incetati o data?am spus
-Stiu!spuse David
-Ce stii?l-am intrebat
-Cred ca stiu...puterea ta...cand ai impins-o pe Aisha, ti-era frica...ti-
era frica, nu?
-Probabil.De ce?
-Da, iti era frica pentru Jacob,sa nu pateasca ceva. Si mai devreme,
erai nervoasa..
-Da, exact ca acum, am spus printre dinti. Care-i treaba?
-Si...continua David..nu stiu de ce l-ai pocnit pe Jacob,dar cu
siguranta nu erai fericita. Erai suparata,asa-i?
-Da...
-Asta se leaga, interveni tata. Chiar se leaga,Renesmee,intelegi?
-Nu.
-Sentimentele puternice iti dau aceasta putere.
-Cele negative, interveni si bunicul. Cele negative: supararea, frica,
enervarea, pun pariu ca si ura..
-Asta e super! am spus zambind
Au continuat inca o jumatate de ora vorbind despre puterea mea.E,
intr-adevar, uimitor..interesant..super...doar ca m-am saturat sa fiu in
centrul atentiei...e obositor.
M-am indreptat catre Aisha .Statea la cativa metri departare de noi si
tinea in mana una dintre scoicile pe care le adusesem din La Push.
Parea putin trista.
-Pot sa vin?am intrebat-o.
-Sigur.
-S-a intamplat ceva?
-Nu. Doar ma gandeam ca...nu am vazut niciodata marea.
-Niciodata?
-Nu. Cred ca e superba,nu?
-Este.
-Nici acum nu voi putea merge. Soarele,stii...Nu o voi vedea
niciodata.
-Aisha!Renesmee!
Alice ne striga. Ne-am dus din nou langa ei.
-Ce e, Alice?intreba Aisha.
Se uita la noi, insa nu spunea nimic. In final, tata a fost cel care a
vorbit:
-E vorba despre Aisha. Parintii ei o cauta. Au pus afise in tot orasul.
-Nu sunt parintii mei, i-o taie Aisha.
-Ei te-ai adoptat,iti sunt parinti...
-Dar...
-Aisha, stiu ce simti in legatura cu ei. Crede-ma, chiar stiu...Dar
acum constitue o problema.
-Va trebui sa plecam,spuse mama.
-Dar daca vom pleca, nu vom da de banuit?am intrebat.
-Asta e problema.
Tata zambea.Apoi a spus triumfator:
-Nu e nevoie sa plecam cu totii.Pot pleca doar Aisha si
David...pentru o vreme.Si stiu locul perfect unde pot merge: insula
Esme!

Capitolul 30: Fata cu ochii de aur

Aisha si David au fost foarte incantati de plecarea lor pe insula

Esme. Si le-a placut atat de mult incat au stat acolo un an. Desigur,
vorbeam aproape zilnic la telefon. Tata spusese ca e mai bine asa,
pentru ca dupa un an trece perioada critica si se poate controla mai
bine. Stiam ca este pentru siguranta mea. Daca Aisha si David nu ar
fi fost fericiti acolo, m-as fi simtit vinovata. Dar erau,stiam asta din
tonul vocii ei, din ceea ce imi povestea...
La cateva zile dupa ce ei au plecat, cautarile Aishei au incetat. Cam
atat o iubeau asa-zisii ei parinti. Dupa ce lucrurile s-au linistit definitiv,
am plecat si noi. Noua destinatie: St.Paul, Minnesota.
Pentru ca se saturase deja de liceu, mama a devenit asistenta la
noul spital la care s-a angajat bunicul, iar eu, tata si Jake ne-am
inscris la Facultatea de Medicina. Emmet si Rose s-au mutat in Paris
pentru o vreme. (Asta imi aduce aminte de "Un vampir american la
Paris").

M-am trezit undeva in jurul pranzului, dupa multe saptamani de

treziri matinale. Razele soarelui de abia intrau pe geamul casutei
noastre. Casa noastra era alcatuita din trei camere: un living micut, o
biblioteca si dormitorul si se afla la circa 1 km de casa mare, in care
locuiau mama si tata, bunicii si Alice cu Jasper.
Am intredeschis ochii. Jacob inca dormea langa mine. M-am ridicat
din pat si am intrat in baie sa-mi fac un dus. M-am imbracat (blugi si
un tricou negru,nimic special) si am iesit. Jacob inca dormea. M-am
trantit inapoi in pat. Atunci s-a trezit.
-Ce, ce?spuse el buimac.
-Nimic, am spus si am ras.
S-a ridicat din pat si s-a dus la sifonier, de unde a scos o cutiuta
mica, argintie.
S-a asezat in genunchi langa pat.
 -Of, Nessie, imi strici toate planurile. Trebuia sa ma trezesc inaintea
ta.Trebuia sa iti aduc micul dejun la pat...
-O,da? Si carui fapt ii datorez aceasta tentativa de gest?
-Fii, serioasa, macar de ziua ta...
-Ziua mea?
O, da! Era chiar ziua mea. Cum de am uitat?
-Nessie...
-Am uitat...
-Nu uiti niciodata de ziua mea, de ziua lui Edward, a Bellei, a tuturor
membrilor...dar uiti de ziua ta de nastere?
-Pai voi sunteti importanti pentru mine.
-Dar tu nu esti importanta pentru tine?
Am inceput sa rad. Era ciudat. Nu mai uitasem de ziua mea pana
cum. Dar cat am fost de ocupata cu facultatea...
-Imi dai o data ce ai acolo?am spus eu inca razand.
-Trebuie sa imi fac curaj.
-Sa iti faci curaj?
Mi-a intins micuta cutie. Am deschis-o cu grija, intrebandu-ma ce ar
putea fi acolo...
Ei,bine, la asta nu ma asteptam...
Un inel.
-Ai vrea sa...adica...stii tu...sa fii...
Asteptam. Era amuzant sa vad cum nu reuseste sa isi gaseasca
curajul si cuvintele potrivite ca sa imi spuna. Nu il vedeam des pe
Jake intimidat.
-Nessie, ajuta-ma!
Am inceput sa rad. Hei, nu m-am schimbat peste noapte, sunt
aceeasi pe care o stie, de ce ii e frica?
-Spune!
A tras aer adanc in piept apoi a spus:
-Vrei sa fii sotia mea?
-Normal ca vreau!
Am sarit sa-l imbratisez.
Aveam de gand sa mergem la casa mare, insa in final ne-am hotarat
ca mai pot astepta vreo ora....

-Grabeste-te, Alice o sa ne omoare pe amandoi daca nu ajungem

mai repede!
-Jake, ce imi pregateste Alice?
-Vei, vedea.
-Deci imi pregateste ceva.
-Vei vedea. Imbraca-te si hai.
Oare pe unde mi-am aruncat tricoul?Mmmm....mai bine imi pun ceva
mai elegant. Am deschis dulapul si am ales o rochita bleo si o
pereche de balerini. M-am pieptanat si gata...hei, unde mi-e inelul?
Am inceput sa il caut.
-Pe asta il cauti?spuse Jake.
-O,da..
Mi l-a pus pe deget. Imi statea bine. Era foarte dragut. Din aur alb si
diamante..dar nu asta conta. Putea fi din orice, era de la Jacob, asta
era important. De la viitorul meu sot....uau!

Am ajuns in sfarsit la casa mare. Am tras aer in piept, simtind un

miros nou, cunoscut si unul mai putin cunoscut. Il stiam pe cel
dintai..si ii cunosteam si masina parcata in fata casei: David!
Am alergat inauntru. Bunicul mi-a deschis usa. Nu am apucat sa vad
decat un tort mare si 8 lumanari aprinse, apoi au inceput sa cante
"Multi ani traiasca". Am suflat in lumanari si i-am imbratisat pe toti,
primind felicitari si cadouri.
-David, am spus imbratisandu-l. Imi era atat de dor de voi. Unde e
Aisha?
Stiam ca al ei trebuie sa fie cel de-al doilea miros, cel care imi era
mai putin cunoscut. Nu apucasem sa petrec destul timp alaturi de ea
pentru a ma obisnui cu mirosul ei de vampir.
Am vazut-o si am fugit sa o imbratisez. M-a imbratisat si ea cu drag.
Era la fel ca ultima data cand am vazut-o, cu o singura exceptie: nu
mai avea ochii rosii, ci galbeni. Devenise o fata cu ochii de aur.

Multumiri:
Le multumesc mamei si cumnatei mele, fiindca au fost primii mei
cititori si m-au incurajat sa scriu mai departe.
Ii multumesc Adrianei pentru ca mi-a amintit cum ii chema pe toti
membrii haitei de varcolaci.
Le multumesc fetelor de pe www.stiritwilight.blogspot.com si celor de
pe www.twilight2you.blogspot.com pentru ca mi-au publicat fanficul.
Dar, in primul rand, va multumesc voua, celor care ati citit!

P.S.: Nu s-a terminat, urmeaza si partea a doua. :D