Capitolul 13

Declaratie

Asistam la o cearta despre petrecere, din nou. Sora mea Alice si cu

Bella erau la poli opusi in privinta asta. Eu ma uitam la ele, fara sa zic
vreun cuvant, lasandu-le sa se descarce...sau, sa se enerveze mai rau.
Incredibil ce probleme erau inaintea unei lupte cu o armata de vampiri...
-Doar nu vorbesti serios! Ti-ai pierdut complet mintile.
Asta era partea in care Bella incerca sa o faca pe Alice sa anuleze
petrecerea.
-Poti sa spui ce vrei despre mine, refuza sora mea cu incapatanare.
Petrecerea este inca valabila.
Bella se inrosise la fata de furie, ramanand pentru un moment fara
cuvinte.
-Of, calmeaza-te, Bella! Nu avem nici un motiv sa nu ne vedem de
planul nostru. Si in plus, deja am trimis invitatii.e
-Dar..tu...eu...esti nebuna! Cum am spus, fara cuvinte.

Edward, sa nu indraznesti sa te bagi. Stiu ca ii dai dreptate. Dar sa nu aud

o soapta, gandi Alice cand ma vazu pe cale sa vorbesc.

Am tacut, hotarat sa nu ma amestec. Jucam rolul insignificant de

privitor.
-Deja mi-ai cumparat cadoul, o santaja ea. Nu trebuie sa faci nimic
decat sa vii.
-Avand in vedere situatia prin care trecem, o petrecere nu este cel
mai potrivit lucru.
In urma unei discutii in familie, am decis ca lupta nu era un lucru
foarte grav. Si cu ajutorul din partea prietenilor lui Jasper, trebuia sa fie
chiar simplu. Ma bucuram ca aveam sansa ca in sfarsit sa eliminam o parte
majora din problemele noastre. Dupa rezolvarea cazului asta, ne ramanea
inca ceva: Victoria, care din nu stiu ce motiv, iesise din viziunile lui Alice,
intr-un mod subit.
Insa Bella nu era chiar de acord cu modul in care tratam noi situatia.
Ii era frica( pe buna dreptate, si in sfarsit). Se temea ca unul dintre noi
avea sa pateasca ceva. Bineinteles ca si asta era posibil, dar sansele erau
destul de mici.
 -Situatia prin care trecem se numeste absolvire, iar petrecerea este
un lucru atat de potrivit incat a devenit aproape demodat., incerca Alice sa
schimbe subiectul.
-Alice!

Da, Bella. Macar o data poti sa te prefaci si tu ca nu observi...

Trase adanc aer in piept.

-Sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le punem la punct si asta va
dura putin. Daca tot stam aici si asteptam, am putea foarte bine sa ne
bucuram de lucrurile frumoase, ii explica ea. Nu termini liceul o singura
data.
Bella ii arunca o privire urata, probabil gata sa o contrazica cu
nenumaratele dati cand terminase Alice liceul.
-Prima oara, rectifica, atunci cand ii observa expresia. Nu mai apuci
sa mai fii om, Bella. Este o sansa pe care o intalnesti o data in viata.
Am tresarit la spusele ei. M-am uitat in jur sa vad daca asculta
cineva, apoi am privit-o pe Alice cu subinteles. Insa ea mi-a scos limba ca
un copil de gradinita.

Calmeaza-te. Crezi ca cineva din cantina ar fi interesat de ce au de vorbit

ciudatii Cullen?

Am ignorat-o, si mi-am privit tava cu mancare in continuare si am

tacut.
-Ce lucruri mai trebuie puse la punct, intreba Bella, de data asta cu
fata spre mine.
Am inghitit in sec, fara sa o privesc in ochi.

Acum sa te vedem, domnule Cullen. Crezi ca sa ii explici unei fiinte umane

cum sta treaba cu vampiri nou-nascuti e o nimica-toata? Poftim, te vei descurca
de minune, ma “incuraja” Alice, foarte incantata.

-Jasper crede ca avem nevoie de ajutor.

Avea expresia ,,Si eu cred la fel’’. Dar inainte sa zica ceva, am
continuat.
-Familia Tanyei nu este singura optiune pe care o avem. Carlisle
incearca sa dea de niste vechi prieteni, iar Jasper ii cauta pe Peter si pe
Charlotte...S-a gandit sa vorbeasca si cu Maria, am spus incet, precaut sa
nu o sperii din nou, aducand vorba de povestea lui Jasper, care o
inspaimantase destul de rau. Dar nimeni nu prea vrea sa ii implice pe cei
din sud. Nu ar trebui sa fie prea greu sa ii convingem sa ne ajute. Nimeni
nu vrea o vizita din Italia.
-Dar acesti prieteni...nu vor fi...vegetarieni, nu?
-Nu, i-am raspuns.
Trebuia sa recunosc ca nu prea ma gadisem la Bella si la nomazi in
acelasi timp, deci nu luasem in calcul posibilitatea ca ei sa se intalneasca.
Alice imi citit ingrijorarea de pe chip.
-Sunt prieteni. Totul va fi bine, ii spuse Bellei, dar mai mult pentru
mine. Nu-ti face griji. Si oricum Jasper trebuie sa ne predea cateva cursuri
despre eliminarea nou-nascutilor.
La auzul cuvintelor ce erau legate de eliminarea problemelor, am
simtit o usurare enorma.
-Cand plecati? Intreba Bella putin ingrijorata.
-O saptamana. Ar trebui sa fie suficient.
Expresia Bellei se schimba, iar ochii ii parura ingrijorati dintr-o data.
-Arati cam verde, Bella, observa si Alice.
Am strans-o in brate, ca sa ii ofer sentimenul de siguranta. I-am
vorbit calm.
-Va fi bine, Bella. Ai incredere in mine.
Am vazut cum si-a dat ochii peste cap. Apoi se incrunta, ridul dintre
sprancene devenind mai vizibil. Dupa un timp de gandire, paru de parca ii
venise o idee.
-Cautati ajutor, incepu ea incet, numai pentru noi, ca sa nu auda
ceilalti.
-Da, spuse Alice, privindu-ma.
Am dat din cap, in semn ca nu stiu despre ce vorbea.
-As putea sa ajut eu.
Cand am auzit, am strans-o din reflex si mai tare de brate. Nu era
nici locul nici momentul potrivit sa avem din nou discutia despre
transformare. Am incercat sa ma calmez, tragand mult aer in piept.

Da... o armata de nou-nascuti, si un om care e pe cale sa devina unul, in

chinuri groaznice timp de 3 zile. Ce zici de asta, fratioare? Exces de adrenalina,
sau s-a lovit cu capul de ceva?

Nu mai voiam sa ii mai ascult gandurile. Nu mai voiam sa se mai

aduca in discutie vreodata transformarea ei. Dar prezentul si viitorul erau
foarte diferite de ceea ce voiam eu.
 -Chiar nu ne-ai fi de ajutor.
-De ce nu? o contrazise Bella cu un ton nevinovat. Opt sunt mai
multi decat sapte. Si avem timp mai mult decat suficient.
-Nu exista suficient timp sa te facem pe tine sa fii de ajutor, Bella,
incerca Alice sa o convinga. Nu-ti aduci aminte cum i-a descris jasper pe
cei tineri? Nu ai fi buna de lupta. Nu ai putea sa iti controlezi instinctele si
vei fi o prada usoara. Si apoi Edward se va pute in pericol in incercarea de
a te proteja.
Bella ofta resemnata, rezemandu-se de scaun si incrucisandu-si
nemultumita bratele la piept.
Mi-am relaxat stransoarea din jurul ei, si i-am soptit la ureche.
-Nu pentru ca ti-e frica, i-am amintit.

Imi aparura deodata in minte imagini cu Renee sunand ca sa

anuleze vizita in Forks. M-am uitat nedumerit la Alice.
-Oh..Urasc momentele cand oamenii imi spun in ultima clipa ca nu
mai vin. Asta inseamna ca acum lista de invitati este de saizeci si cinci, facu
ea un calcul in minte.
-Saizeci si cinci! Exclama Bella furioasa, cu ochii mari de uimire.
-Cine nu mai vine? Am intrebat eu.
-Renee?
-Poftim? Renuntase la tonul de exasperare din voce, parand mai
linistita.
-Avea de gand sa iti faca o surpriza de absolvire, dar a intervenit
ceva. Vei avea un mesaj de la ea cand vei ajunge acasa.
Am privit-o cum s-a relaxat, rasufland usurata. Nu intelegeam
motivul pentru reactia ei brusca, dar acum parea chiar putin multumita.

Bella isi lasa ghiozdanul pe canapeaua din sufragerie si se indrepta

catre telefon, care inregistrase mesajul de la Renee. Asculta fericita fiecare
cuvant din apelul pe care eu deja il invatasem din mintea lui Alice. Ca
vampir, retineam exact vorbele sau gandurile reproduse de persoana
respectiva, si tonul cu care au fost spuse, nu numai mesajul pe care il
transmiteau.
-Ei bine, cu una am rezolvat, rasufla ea usurata.
-Care una? Am intrebat-o, nestiind la ce se refera.
-O persoana din cauza careia nu mai trebuie sa imi fac griji ca va fi
ucisa saptamana asta.
Tipic pentru Bella. Ea lua lucrurile prea in serios cand nici macar nu
era nevoie. In situatia asta, ei bine, era cam de 10 ori mai rau. Era o
persoana foarte matura pentru varsta ei. Uneori mi-as fi dorit sa riste
putin.
-De ce nu luati tu si cu Alice chestia asta in serios? Este o situatie
grava.
I-am zambit, amuzat de vorbele ei. Credea ca eu si Alice nu eram
seriosi? Si-ar fi schimbat cu siguranta parerea daca l-ar fi vazut pe Emmett,
entuziasmat ca un copil la prima lui lupta pe terenul de joaca.
-Ai incredere, am incurajat-o.
-Minunat, bombani ea nemultumita ca intotdeauna de spusele mele,
atunci cand purtam discutii in contradictoriu. Nu se puteau numi certuri,
pentru ca nu era atat de rau.
Apoi, timp de 10 minute am privit-o pe Bella vorbind la telefon cu
mama ei. Adica nu era chiar o discutie, pentru ca Renee vorbea, iar Bella
aproba cand era cazul. Dupa ce a auzit pentru a treia oara povestea lui
Phil, scuzele mamei ei, si i-a urat sanatate tatalui ei vitreg, la sfarsit, a
asigurat-o ca ii va povesti detaliat totul despre petrecere, absolvire si
despre cum mai decurgea relatia noastra.
In toate aceste 10 minute, am ascultat rabdator discutia si m-am jucat
cu parul ei matasos. Cand se uita la mine, obrajii ei capatau nuanta
trandafirilor rosii. Era atat de adorabila cand rosea...
De indata ce convorbirea se termina, se intinse nerabdatoare catre
mine si ma saruta. Am luat-o in brate si am asezat-o pe dulapul liber din
bucatarie. Buzele ei se miscau foarte entuziasmate pe ale mele, in timp ce
isi incolaci mainile si picioarele in jurul ei, incercand sa ma tina prizonier
acolo. Inima ii batea cu repeziciune, iar fata ii era fierbinte.
Inainte sa se ajunga prea departe, m-am eliberat din stransoarea ei
slaba, pe care se chinuia mult prea mult sa o mentina ferma.
Era enervata si nemultumita. Am inceput sa rad, vazandu-i expresia
fetei, in timp ce m-am sprijinit de dulapul alaturat.
-Stiu ca tu crezi ca ma controlez perfect, dar nu e chiar asa, i-am
reamintit.
-As vrea eu, ofta ea cu regret, inca bosumflata, si vizibil suparata.
Voiam sa deviez de la subiect, dar nu aveam cu ce sa incep. In afara
de...
-Maine dupa scoala, am inceput, deja regretand ca am adus vorba de
asta, merg la vanatoare cu Carlisle, Esme si Rose. Numai cateva ore – ne
tinem aproape. Alice, Jasper si Emmett ar trebui sa fie in stare sa aiba grija
de tine.
Imi parea rau pentru ca a doua zi avea examenele la istorie si la
matematica, si nu imi puteam petrece prea mult timp cu ea. Si al doilea
motiv pentru care regretam... preferam, sau incercam, sa nu mi-l amintesc.
Bineinteles ca esuam lamentabil. Cineva cu blana si ganduri zgomotoase.
Da, ati ghicit. Corcitura Jacob Black.
-Ah, mormai ea. Uras sa fiu dadacita.
-E temporar, am asigurat-o.
-Jasper se va plictisi. Emmett va face glume pe seama mea, imi
enumera ea motivele nemultumirii ei.
-Se vor purta cat mai bine posibil, i-am promis.
Stiam ce urmeaza, asa ca m-am pregatit cat puteam de bine pentru
ca fata mea sa ramana cu aceeasi expresie nonsalanta ca inainte.
-Stii...nu am mai fost in La Push de la petrecerea aceea la gratar.
In acel moment, cand am observat cu cata speranta spusese acele
cuvinte aproape ca o rugaminte, am simtit cum ma rupeam in mii si mii de
bucatele.
-As fi in siguranta acolo, rasuci ea si mai mult cutitul in rana.
Mi-am folosit toata puterea pe care o detineam in acel moment sa nu
strig, sa nu reactionez violent si sa o sperii.
-Probabil ca ai dreptate, a fost tot ce am putut sa zic, in ciuda a ceea
ce simteam. M-a surprins chiar si pe mine cat de calm a reusit sa-mi sune
vocea.
Blestemam ziua in care o lasasem pe Bella. O blestemam in cele mai
cumplite feluri. Era numai vina mea ca se ajunsese pana aici. Ca lasasem sa
se ajunga pana aici.
-Ti-este sete deja? Ma intreba, incercand sa schimbe subiectul. Eram
sigur ca nu ma daduse de gol nicio emotie, dar ea ma cunostea foarte bine.
Mi-a mangaiat urma incercanata de sub ochi, care inca aveau
culoarea auriului.
-Nu chiar, am recunoscut eu. Vrem sa fim cat mai puternici se poate.
Poate ca vom mai vana pe drum, in cautare de o prada mare.
-Asta va face mai puternici?
I-am analizat cu atentie chipul. Stiam cat de mult o indispuneau
discutiile de genul asta, asa ca nu voiam sa inrautatesc situatia. Dar pe fata
ei nu se citea decat curiozitate. Asa ca am decis sa continui.
-Da, am spus, ezitand. Sangele uman ne face cei mai puternici, desi
doar din punctul de vedere al inversunarii. Jasper s-a gandit sa trisam –
oricat de mult ar uri ideea, gandeste practic - , dar nu va veni cu
propunerea asta. Stie ce va spune Carlisle.
M-am uitat din nou la ea, dar in ochii ei nu era nici urma de frica sau
acuzare. Ma asteptam sa imi reaminteasca importanta stilului nostru ne
viata, sau ceva de genul asta. Dar de data asta, nimic. Era lipsita de
expresie.
-Ar ajuta?
-Nu conteaza. Nu vom schimba ceea ce suntem. Nu aveam chef sa
ma contrazic cu asta, asa ca am trecut peste. Evident ca de asta sunt ei atat
de puternici. Nou-nascutii sunt plini de sange uman, de sangele lor care
reactioneaza la schimbare. Ramane in tesuturile lor si le da putere, i-am
explicat. Corpul lor il foloseste incetul cu incetul, asa cum a spus jasper, iar
puterea incepe sa scada dupa un an.
-Cat de puternica voi fi eu? Ma intreba ea cu subinteles.
Am ranjit, amuzat de imaginea neindemanaticei Bella, transformata
intr-un vampir cu forta letala.
-Mai puternica decat mine.
-Mai puternica decat Emmett? Vru sa stie, nevenindu-i sa creada,
uimita de-a binelea.
-Da, i-am spus, aproape razand. Fa-mi o favoare si provoaca-l la o
partida de skandenberg. Va fi o experienta benefica pentru el.
M-am abtinut din nou sa nu rad. Aveam deja in cap expresia fetei lui
cand avea sa fie batut de o vampirita nou-nascuta. Skandenbergul intra in
lista primelor lucruri pe care trebuia sa le faca Bella odata transformata.
Incepu si ea sa rada. Avea sa fie mai uimita decat Emmett cand isi va
da seama cata forta va avea.

Dupa ore, am condus-o pe Bella la granita, apoi trebuia sa plec la

vanatoare. Macar atat trebuia sa ma lase sa fac, desi eram convins ca imi
va face mai mult rau, cand voi auzi gandurile...m-am rezumat la cuvantul
,,deranjante’’ ale lui Jacob.
-Ce-ai facut la examene?, am intrebat-o pe Bella, rupand tacerea.
-La istorie a fost usor, dar nu sunt la fel de sigura si de matematica.
Mi s-a parut prea logic totul, deci probabil ca am picat, trase ea concluzia.
-Sunt convis ca te-ai descurcat de minune, am incurajat-o. Sau, daca
intr-adevar esti ingrijorata, as putea sa il mituiesc pe domnul Varner sa-ti
dea zece.
-Aaa, mersi, dar nu.
Am ras zgomotos. Bella fusese intotdeauna o adepta a corectitudinii.
Nu ma lasa sa ii daruiesc nimic, ca sa nu mai vorbim de taxe de scolarizare
si restul.
Apoi, dintr-o data, in fata mea aparu o masina rosie veche, si odata
cu ea, ganduri deranjante.
 Slava Domnului, Bella. In sfarsit, credeam ca nu mai apari. Buna si tie,
Edward...

Am parcat incet masina, resemnat.

-Ce s-a intamplat? ma intreba ea inainte sa iasa.

Haide, vino. Lasa-l pe el. NU te merita. Iti voi demonstra cat de mult te
iubesc, vei vedea.

Fiecare cuvant in plus, era ca un cutit infipt in inima. Daca el ii

spunea, si ea accepta... Mi-am scuturat capul la gandul acesta.
-Nimic, i-am raspuns rece, in timp ce ma uitam spre Jacob, dandu-i
un advertisment din priviri.

Ce-i? Ooo... ti-e teama sa nu o pierzi, nu-i asa lipitoare? Probabil trebuia sa
te fi gandit la asta inainte sa o lasi ranita in halul ala...

Continua sa ma tortureze cu imagini din acea perioada nenorocita.

Bella plangea, ochii ei aratau obositi, sfarsiti, tristi. Iar el era alaturi de ea,
imbratisand-o si stergandu-i lacrimile.
As fi preferat de o mie de ori sa ma chinuie Jane decat sa privesc
asta, si sa stiu ca eu sunt raspunzator.

-Doar nu-l asculti pe Jacob, nu? ma acuza ea.

-Nu e usor sa ignori pe cineva care striga in gura mare.
-Oh! Si ce striga el in gura mare, vru ea sa stie.
-Sunt ferm convins ca-ti va raspunde chiar el.
Apoi, claxona enervat de doua ori, facandu-i semn Bellei sa se
grabeasca.
-Ce nepoliticos, am mormait eu.
-Asa este Jacob...
Apoi iesi din masina, indreptandu-se catre masina rosie. Pe fata lui
se intinse un ranjet larg, satisfacut.

Tot ce voiam in momentul ala, era sa plec, sa ma ascund, sa nu mai

stiu de nimeni si de nimic. In toata viata mea, un singur lucru ma speria si
ma facuse sa ajung in halul acesta: gandul ca am pierdut-o definitiv pe
Bella.
Nu o acuzam, pentru ca nu era vina ei. Era numai nenorocita mea de
vina. A mea. Iar acum priveam consecintele prostiei mele.
 Am intors masina, si m-am indreptat catre Forks, apasand
acceleratia spre un loc unde puteam fi singur. Mi-am reprimat un strigat,
privind in gol pe parbrizul masinii, facand fata durerii care ma sfasia pe
dinauntru.

SFARSITUL CAPITOLULUI