PSIHOPATOLOGIA COPILULUI DIFERENE NTRE PSIHPATOLOGIA COPILULUI I ADULTULUI Spre deosebire de aduli, la copil consultaia este solicitat de prini

(profesori sau ali aduli) i doar rareori de copii. Aceasta depinde de tolerana prinilor, de felul cum percep ei comportamentul copilului. Relaia printe copil este esenial. Particularitile de personalitate, de vrst, de nivel intelectual, de experien de via, de structur afectiv, de nivel economic, de statut social influeneaz sesizarea aberaiilor comportamentale ale copilului si rezolvarea pe cale medical. De exemplu, prinii pot acorda o semnificaie patologic eronat comportamentului copilului n urmtoarele situaii: Un grad crescut de anxietate al prinilor . Acetia tind s solicite examenul n baza proieciilor propriilor dificulti. Copilul este perceput ntr-un anumit mod de ctre prini; de aceea examenul ncepe mai nti cu examinarea prinilor. Se evalueaz motivele, interesele acestora, s. a. Un grad crescut de toleran sau ignoran la tulburri severe ale copilului: ei pot fi lsai fr intervenie cnd aceasta este necesar. Un grad crescut de protecie din partea prinilor (prini hiperprotectivi). De obicei, acetia consider c ceilali sunt de vin pentru comportamentul copilului lor. Problema psihic a copilului poate fi o reacie sau o metafor la tulburrile unui alt membru al familiei; o metafor a raportului disfunciilor dintre prini, dintre prini i copii sau dintre frai. Simptomatologia copilului poate fi rspuns la simptomatologia prinilor. Trebuie s fim ateni la semnificaii. Normal - Anormal. Gradul de anormalitate se stabilete pornind de la stadiul de dezvoltare fizic al copilului i de la stadiul de dezvoltare psihic. De exemplu, urinatul n pat este normal pn la vrsta de trei ani, dup care poate fi vorba de enurezis. Copii sunt mai puin capabili s-i exprime nevoile, dorinele sau s-i verbalizeze suferina. De aceea, diagnosticul se pune pe baza observaiilor prinilor, profesorilor. Interpretarea diagnosticului se face pe baza unor corelaii ntre mai multe elemente: 1. priceperea de a obine o istorie complet a evoluiei copilului, prin contactul cu copilul, dar i cu mama sau ambii prini acolo unde este posibil. 2. caracterizarea comportamentului copilului dup mai multe componente din observarea sistematic a acestuia n timpul i n afara consultaiei. De aceea se pune foarte mult accent pe munca n echip: psiholog, psihiatru, asistent social. 3. evaluarea implicrii emoionale a celor care observ sau recomand copilul pentru tratament. 4. nelegerea caracteristicilor mediului colar i familial, adic emiterea unui diagnostic social i familial. De exemplu: de cine se teme, n cine are ncredere copilul, cui se confeseaz s.a. Este necesar nelegerea corect a relaiilor din celula familial: ce roluri joac fiecare,

tata i exercit corect rolurile parentale, mama i exercit corect rolurile, sunt decepionai prinii, cum se mpac, trec printr-o criz conjugal, ce rol joac copilul n cadrul familiei Este foarte important de precizat sfera diagnosticului: trebuie s treac un anumit timp pentru a pune un diagnostic corect. Este important s inem cont de ritmul propriu al copilului de achiziionare, de dezvoltare. O gndire relativist este cea mai potrivit pentru a diagnostica i interpreta corect. Trebuie totdeauna luat n considerare contextul. La copii, tratamentul medicamentos este mai restrns dect la adult. Se pune accent pe terapia familiei, a mediului Medicaia este absolut necesar n cazul tulburrilor cu substrat organic.

Diferenieri ntre deviaii de la comportamentul normal i tulburri psihopatologice.

Procesul formrii i dezvotrii fiinei umane se desfoar prin parcurgrea anumitori modificri specifice stadiilor de dezvoltare. Dar fiecare copil i scrie povestea vieii ntr-un mod particular determinat de intercondiionrile dintre factorii ereditari, condiiile de mediu fizic i social de dezvoltare, sistemele educaionale, potenialul sanogen sau patogen somatic i psihic al fiecrui copil. Dintre problemele copiilor, cele emoionale i comportamentale sunt cele mai frecvente, dar acestea sunt doar deviaii de la comportamentul normal i nu tulburri psihopatologice sau psihiatrice reale. Psihologul clinician trebuie s fac diferenierea pentru c numai aa se poate implica ntr-o direcie corectiv cu copilul, familia sau, dac este cazul, cu consult i tratament psihiatric.

Intelegerea problemelor copiilor Problemele psihologice ale copiilor vizeaz etape tranzitorii caracterizate prin : tulburari emotionale si de comportament specifice crizelor de dezvoltare, pana la un anumit punct i nu trebuie s constituie motive de ngrijorare Exist i copii care au probleme psihiatrice reale care interfereaz cu dezvultarea normal i care necesit psihoterapie i uneori tratament psihiatric corespunztor.. Prima problema care se pune atunci cand copilul este adus la un cabinet de specialitate este de a stabili dac este: - problema psihiatrica reala, - criza de dezvoltare fireasca sau - copilul este folosit ca motivatie pentru a solicita ajutorul in rezolvarea unor crize familiale. Kanner a subliniat faptul c simptomele (motivele pentru care pacientul se adreseaz medicului) pot avea diferite functii: 1. evidentiaza existenta unei probleme 2

2. semnal de alarma c ceva e in neregula cu copilul 3. supapa de siguranta un comportament rebel sau defensiv este folosit ca raspuns la o situatie intolerabila 4.mijloc de rezolvare a unei probleme de ex.copilul isi rezolva anxietatile referitoare la activitatea scolara, acuzand durere de stomac 5. simptomele copilului reprezint o bataie de cap pentru adult (cei care se plang: parinti, educatori, alte persoane) Cercetrile au artat c motivul pentru care copilul cu probleme psihiatrice sau psihologice este adus la cabinet tine si de parinti => mamele care vin cu copiii la consultatii, prezinta ele insele tulburari nevrotice. Frecvent, copiii care ajung la cabinet provin din familii dezorganizate. Rezult c psihodiagnoza trebuie s asigure o atentie speciala contextului familial si social.

Exemplul 1: D-na S. vine la cabinet pentru fiica ei in varsta de 4 ani, Raluca. Mama se plange mult de comportamentul fetitei, desi hiperactivitatea acesteia nu era altceva decat o expansivitate a unui copil normal. Asa-zisele ei tulburari de somn nu erau decat rezultatul faptului ca era culcata prea devreme, iar raspunsurile agresive erau o modalitate specifica varstei de a-si afirma propria personalitate. Din anamneza a rezultat ca mama copilului era depresiva si abuza de alcool. In urma discutiilor cu terapeutul ea a devenit constienta de faptul ca in ultimul timp i-a crescut irascibilitatea si intoleranta, propriile ei probleme impiedicand-o sa fie o mama buna. Exemplul 2: O profesoara de la o scoala de specialitate a prezentat timp de cateva luni mai multe solicitari la cabinet, in legatura cu problemele elevilor sai. Desi baietii de la scoala speciala aveau multe probleme psihiatrice si psihologice, nu era clar de ce aceste adresari la cabinetul de psihologie s-au indesit in ultimul timp. La o analiza mai atenta a rezultat faptul ca intre profesori a izbucnit o serie de conflicte interpersonale. Adevarul era ca fiecare copil avea nevoie de ajutor, problema numarul unu fiind insa conducerea scolii, care solicita de fapt ajutor in rezolvarea propriilor sale dificultati. Aceste exemple evidentiaza faptul ca problema nu este: ,,cine este bolnav? sau ,,cine este de vina? , ci ,,care e problema si cum a aparut ea? Pentru a demonstra faptul ca nu toate problemele copiilor sunt grave, in continuare vor fi prezentate doua cazuri de copii care au ajuns la clinica psihiatrica, dintre care insa numai unul are probleme serioase. CAZUL 1. George are 10 ani si de la un timp a inceput sa ridice din umeri si sa scrasneasca din dinti. Acest fenomen a aparut dupa ce el a schimbat scoala si a fost evident doar in cursul anului scolar. Simptomele erau mai evidente cand George era ingrijorat, ele neaparand deloc in perioadele de vacanta sau cand copilul se juca, reducandu-se treptat odata cu trecerea timpului. Cand a schimbat a doua oara scoala a aparut o tuse pe fond nervos, dar si aceasta deprindere a disparut dupa cateva luni. Deoarece s-a intamplat sa mai fie mutat si a treia oara de la scoala, el a inceput sa-si roada unghiile. George era un baiat vesel, fara anxietati evidente, cu relatii bune in familie si cu multi prieteni. Desi se certa uneori cu fratii mai mari, nici aici nu apareau probleme. El

era prietenos, afectuos, dar putin increzut, desi nu era prea puternic sub aspect fizic. La scoala avea rezultate bune, fiind inteligent si cu o buna capacitate de concentrare a atentiei. Tatal sau era un tip vesel, agreabil, dar anxios si ingrijorat mai ales sub aspectul vietii profesionale, ceea ce il facea uneori irascibil si nervos. Mama era mai relaxata si mai calma. Relatiile din familie erau in general bune. Concluzia psihologului este ca George este un copil normal, bine adaptat, care traieste insa oarecare anxietate la trecerea de la o scoala la alta. Sub acest aspect, el seamana cu tatal sau, care isi lua munca prea tare in serios. Anxietatea lui referitoare la scoala se manifesta mai ales sub forma de ticuri, evident fiind faptul ca el isi tinea de fapt anxietatea sub control. Anxietatea si ticurile se reduceau pe masura ce situatia ii devenea mai familiara. Dificultatile emotionale nu il handicapau pe plan social sau scolar in niciun fel. Din acest motiv, clinicianul a apreciat ca el nu avea tulburari psihiatrice, desi trecea prin unele dificultati de adaptare. CAZUL 2. Teodor a fost dintotdeauna un copil dificil, nervos, irascibil, hipersensibil si anxios. Isi irita parintii cu intrebari reflectand anxietatea; nu era un copil afectuos si nici receptiv la afectiunea altora. La varsta de 3 ani, parintii au consultat un pediatru, deoarece copilul era nervos, nu dormea si era greu de educat. Teodor era ingrijorat in ceea ce priveste scoala, se temea ca mama sa l-ar putea parasi, se temea de contactul cu alte persoane. Cand era deosebit de anxios, el punea celorlalti intrebari menite sa-l incurajeze dar care enervau pe cei din jur. Adesea intra in panica, miscandu-se in toate directiile si devenind extrem de agresiv. Ii era teama de intuneric si trebuia sa i se lase lumina aprinsa noaptea. Cand intalnea persoane noi, se balbaia si avea dificultati de pronuntare a cuvintelor. Era agitat, nelinistit si nu ducea nimic la bun sfarsit. Desi avea cativa prieteni, ajungea repede la conflicte cu ei si ii pierdea. Zambea rar si parea permanent nefericit. Era gelos, intra in dispute si batai, se plangea ca este singur. La o varsta ceva mai mare a devenit obsedat de microbi si se spala pe maini cam de 30 de ori pe zi. La 16 ani evita petrecerile si orice alte actiuni in comun cu colegii. Avea serioase probleme cu tatal sau mai ales in ultimul timp cand acesta, in urma unor tulburari neurologice avea tulburari de obnubilare. Si tatal sau suferise de anxietate, depresie, insomnii, fobii si sentimente de gelozie. Relatia din familie s-a deteriorat treptat, avand loc scandaluri repetate. In urma cu doi ani, mama copilului s-a adresat psihiatrului pentru depresie si acuze somatoforme.Si ea avea fobie de intuneric si paianjeni. Nu exista nici un dubiu ca Teodor are probleme psihiatrice serioase. Simptomele sale sunt mult mai diversificate, mai accentuate si mai persistente decat ale lui George. In acelasi timp, dezvoltarea sa nu a fost armonioasa si simptomele au interferat cu activitatea scolara si cu viata de zi cu zi. In acelasi timp, Teodor avea un caracter dificil, care ii facea pe parinti sa-i acorde mai putina afectiune decat celorlalti copii. Parintii lui Teodor aveau si ei probleme psihiatrice si este foarte posibil ca acesta sa-i fi mostenit in mai mare masura decat fratii sai. Simptomatologia sa dovedeste o vulnerabilitate mai ridicata la stres, iar aparitia tulburarilor obsesionale sunt consecutive tulburarilor nevrotice ale mamei, destructurarii casniciei parintilor si crizelor de nervi ale tatalui. Cand apreciem situatia unui copil trebuie sa tinem seama de cateva aspecte:

- copilul este un organism in curs de dezvoltare si problemele sale trebuie abordate in contextul dezvoltarii - terapeutul trebuie sa cunoasca legile dezvoltarii psihice a copilului, mai exact, ce tip de comportament este de asteptat la o anumita varsta. - factorii conjuncturali si diferentele individuale nu trebuie neglijate - cunoasterea factorilor care au generat tulburarea dar si a celor care o intretin sau o amplifica. Studii epidemiologice efectuate in Marea Britanie (Rutter, 1990) 15% din copiii din zona investigata sufera de tulburari psihice accentuate, insa nu toate se structureaza ca boli psihice adevarate (ex. autismul); ele difera doar cantitativ si nu calitativ de comportamentul copilului normal. Simptomele izolate sunt foarte frecvente la copii i de regul nu au o semnificaie clinic major. O tulburare psihica autentica nu trebuie diagnosticata dupa un singur simptom, ci dupa un pattern de simptome persistente. De asemenea, la copil, anumite tulburari pot fi partial sau total specifice anumitor conjuncturi. Astfel, tulburarea psihica a copilului trebuie abordata in termeni interactionali (problema isi are originea in interactiunea dintre copil si mediu si nu doar in psihismul copilului). Tulburarea psihica presupune doua aspecte: - comportament anormal (sub aspect statistic) - handicap (pe plan scolar sau social). Criterii in aprecierea comportamentului anormal: 1. Varsta si sexul Un comportament poate fi firesc la o anumita varsta si anormal la alta (la varste mici baietii au comportamente specifice fetitelor si invers; cand un baiat are numai trasaturi feminine este deja anormal). 2. Persistenta comportamentului Orice copil a avut candva anxietati, terori nocturne, crize de furie; daca acest comportament persista, este un semn de tulburare. De asemenea, daca refuzul de a merge la scoala dureaza mai mult de o saptamana este vorba de comportament patologic. 3. Conditiile de viata Schimbarea scolii sau a clasei este un factor stresant care produce la copil anxietate sau dependenta. 4. Aspectele socio culturale Comportamentul nu poate fi apreciat ca normal sau anormal in sens absolute. 5. Gradul de extensiune al simptomelor Simptomele izolate sunt mult mai frecvente decat constelatiile de simptome. Trebuie acordata atentie mai ales copiilor cu tulburari emotionale si comportamentale multiple. 6. Tipul de simptom Unele simptome sunt considerate ca fiind mai grave decat altele (ex: onicofagia nu este considerat un simptom psihiatric semnificativ). 7. Severitatea si gravitatea simptomului Daca un copil prezinta cosmaruri, ticuri, crize de furie, este importat de stiut cat de frecvent se intampla acest lucru si cat de intense sunt simptomele.

8. Modificarile survenite in comportamentul copilului acele modificari ce nu pot fi explicate prin evolutia lui fireasca. 9. Raritatea statistica a comportamentului nu trebuie considerata patologica Un IQ foarte inalt este rar dar nu este patologic, in timp ce un IQ scazut este, de asemenea, rar, dar e patologic pentru ca afecteaza functionarea sociala normala a copilului. Astfel, eficienta sociala este un alt criteriu al normalitatii. Criterii dupa care pot fi apreciate comportamentele dezadaptative a) Suferinta agresivitatea unui copil poate rezulta din nefericire si frustrare sau este pur si simplu expresia exuberantei si dorintei de autoafirmare. b) Limitarile pe plan social un simptom trebuie judecat si in functie de masura in care il impiedica pe copil sa faca acele lucruri pe care doreste sa le faca. c) Interferentele cu dezvoltarea normala simptomele pot impiedica, intarzia sau devia dezvoltarea fireasca a copilului (ex: anxietatea poate bloca relatiile sociale, progresul scolar). d) Efectele simptomelor asupra celorlati simptomele trebuie considerate intr-un context interpersonal.

Diagnoza
Cnd se constat c este o tulburare de tip psiopatologic, urmeaz diagnosticarea ei. Psihodiagnosticul trebuie sa tina seama de 5 aspecte: - prezenta unei tulburari psihiatrice - nivelul intelectual - factori biologici asociati - factori psihologici asociati - tulburarile de dezvoltare Ex. de diagnostic: tulburare de comportament la un copil cu intelect normal, suferind de epilepsie, provenind dintr-o familie caracterizata prin conflicte repetate si diverse; tulburarea cea mai pregnanta este o intarziere in insusirea cititului. Nivelul intelectual: - intelect liminar IQ = 70 80 - intelect normal IQ = 80 si peste - DMU (deficienta mintala usoara) IQ = 70 50 - DMM (deficienta mintala medie) IQ = 49 35 - DMS (deficienta mintala severa) IQ sub 35 Cu cat nivelul intelectual e mai redus, cu atat riscul de tulburari psihiatrice la copii e mai mare. Evaluarea psihic a copilului i a familiei n psihodiagnoza copilului cu tulburri psihice se pleac de la scopurile evlurii: - obinerea unei imagini clare asupra problemei - cunoaterea modului n care problema este legat de dezvoltarea copilului i de viaa sa n prezent n contextul sociopsihologic respectiv dat - stabilirea tratamentului adecvat

Caracteristicile evalurii copilului.

6

Evaluarea necesit o metod flexibil de apropiere pentru c e dificil s urmezi un plan dinainte stabilit. - Informiile i observaiile din timpul evalurii vor fi notate pentru a fi filtrate, evaluate, prelucrate ulterior. - Se solicit permisiunea, cnd copii sunt colari, de a culege informaii suplimentare de la profesori. Paticulariti de lucru n evaluarea copilului. - Intervievarea separat a copilului i a familiei. - Intervievarea reunit cu accent pe observarea relaiilor intrafamiliale. - Dac copilul este mai mic de 6 ani interviul se desfoar simultan cu prinii i copilul. - Dac copilul este mai mare de 6 ani interviul se desfoar cu prinii i apoi numai cu copiliul, mai ales n situaii de diferite tipuri de abuz. Lucrul cu prinii n orice problem, prinii sunt ajutai s neleag c interviul nu va submina ncrederea copilului n prini. Prinii sunt ncurajai s se exprime spontan la ntrebrile sistematice ce li se pun nainte de interviu. Succesul terapiei copilului este relaia cu prinii. A pune copilul n relaie bun cu pribii, este condiia reuitei. -

Tipuri de tulburri psihice la copil

Tulburri emoionale Tulburri de comportament Sindromul hiperkinetic. Autismul infantil. Schizofrenia. Reacii de adaptare Tulburri de dezvoltare