Tema.

Marele sistem de drept romano-germanic

1.Apari(ia si dezvoltarea istorica
a. Crearea istoric a sistemului.
b. Perioada legislativ
c. Expansiunea n aIara Europei.
.Structura drepturilor
a. ivizrile si conceptele
b. Notiunea de regul de drept. Structura normei de drept
.Izvoarele dreptului
a. egea
b. Cutuma
c. urisprudenta
d. octrina
e. Principiile Iundamentale

1.APARITIA SI DEZVOLTAREA ISTORICA
n panorama sistemelor de drept contemporan o important deosebit i apartine marelui sistem de drept romano-germanic.
Aceasta nu pentru c ar Ii unul dintre cele mai vechi, dar datorit locului nsemnat pe care l are n lumea contemporan, ducnd
mai departe principiile dreptului roman, reprezentnd un adevrat atelier n care au Iost Iorjate mai multe concepte juridice
moderne si Iiind rspndit astzi nu numai n Europa, ci si n America Central si de Sud, precum si n AIrica.
Marele sistem de drept romano-germanic nu este rezultatul unei Iuziuni dintre dreptul roman si cutumele germanice, dar
att elementul romanistic ct si cel germanic au exercitat n procesul su de Iormare o inIluent hotrtoare. Sub denumirea de
mai sus se ntelege marele sistem juridic contemporan, care include sistemele francez yi german yi cele nrudite cu
acestea. Aceast denumire este conventional deoarece un numr mare de sisteme nationale nu si gsesc sorgintea n nici unul
din aceste dou drepturi, ci reprezint rezultatul exportului de legislatie practicat de state ce au detinut cndva ntinse imperii
coloniale , ca Spania, Portugalia sau Italia. ns, aceast alturare poate suscita anumite nedumeriri deoarece cei care au avut
un anumit contact cu ambele lumi juridice - Irancez si german - au remarcat evidente deosebiri de mentalitate, de mod de
abordare a Ienomenului juridic, de terminologie si chiar de continut al unor institutii.
O analiz aproIundat demonstreaz ns c deosebirile sunt departe de a Ii esentiale. Cele dou sisteme nationale au o
bogat mostenire comun provenit din dreptul roman pe de o parte, din dreptul cutumiar germanic, care a inIluentat nu doar
legislatia modern german, dar si cutumele Iranceze ce au stat la baza codiIicrilor napoleoniene pe de alt parte. In ambele
sisteme rolul de izvor de drept permanent l joac legea. Tendinta de codiIicare, ilustrat de aparitia codurilor civile si
comerciale, tendint ce si pune amprenta pe nItisarea sistemului, reprezint una din cele mai nsemnate trsturi de unire.
esi exist, unele concepte diIerite, Iondul major notional al celor dou sisteme este identic, n primul rnd datorit Iaptului c
ele au o origine comun. Puternica inIluent a dreptului roman a adus la o anumit identitate de optic la toti juristii asa-numiti
continentali .
Autorii care au cercetat istoria dreptului european sunt de acord c momentul aparitiei dreptului romano-germanic se
situeaz n secolul al XIII al erei noastre. AstIel, cum arat R.avid, elementele juridice au existat si nainte de aceast dat.
Exista binenteles dreptul roman care se aplica pe acest teritorii, mai existau si cutumele aplicabile peste tot n Europa, dintre
care rolul preponderent l-au avut cutumele franceze yi germane si odat cu trecerea secolelor s-a sintetizat si conturat un nou
sitem de drept. Un rol deosebit n acest sens l-au avut universittile medievale, care erau pe atunci adevrate Iocare ale culturii
timpului. n universittile italiene , Iranceze si germane marii juristi ai epocii au creat o doctrin juridic cu caracter universal.
Prima etap a procesului de universalizare a dreptului a constituit-o evident, receptia dreptului roman, care a conIerit
Europei un sistem mai mult sau mai putin unitar.
up cderea imperiului roman Europa s-a trezit mprtit n nenumrate state care s-au grbit s-si Iormeze sisteme
juridice proprii, iar contributia universittilor europene venea mpotriva acestei tendinte de Irmitare prin crearea unui corp de
principii si de reguli universal aplicabile. Asadar, universittile erau nclinate s ntreprind o oper de sintez si s apeleze la
marele Iond juridic pe care l reprezenta dreptul roman, cu prestigiul si perIectiunea sa Iormal, superior, incontestabil, din punct
de vedere tehnico-juridic, cutumelor locale, mijloc excelent n opera de uniIicare national care ncepuse n Germania si Italia.
in secolul al XIII, dreptul roman dobndeste pe aceast cale din ce n ce mai mult teren n Europa. Este unul din aspectele
revenirii la dreptul roman si de transmitere a lui la popoare care avuseser initial alte sisteme de drept.
Procesul de receptare a dreptului roman s-a lovit astIel de Iorta cutumei. esigur , acestea reprezentau niste colectii de
cutume cu caracter Iragmentar care erau alese si sistematizate de jurisconsulti.n cadrul operei de redactare a cutumelor, autorii
care Iceau parte din cei mai prestigiosi juristi ai timpului au apelat adesea la cunostintele lor de drept roman pentru acoperirea
lacunelor dar si-pe alocuri - pentru a corecta anumite solutii care veneau n contradictie cu principiile dreptului roman.
Substanta cutumelor nu reIlecta dreptul roman n Iorma sa clasic, ci ceea ce era denumit dreptul vulgar , un Iel de
drept cutumiar Iormat prin adaptarea simpliIicat a normelor dreptului roman la nevoile locale ale provinciilor.
i n aceast epoc sunt reIlectate niste inIluente greco-orientale asupra dreptului roman care au alterat puritatea ideologic
a sistemului de drept. a aceast etap de Iormare a sistemului romano-germanic au adus o inIluent deosebit si codiIicrile
care se nregistrau n secolele XV si XVI ale erei noastre, menite s creeze o adevrat punte ntre dreptul roman si cel al evului
mediu pe de o parte si cel al marilor invazii a popoarelor migratoare, ndeosebi germanice, din secolele IV si V , pe de alt parte.
intre cele mai importante codiIicri se poate de notat.
Edictum Theodorovici, promulgat n a doua jumtate a secolului al V-lea de Theodoric II, regele Vizigotilor.
Codex Euricianus, promulgat pe la 475 e.n. de regele Euric.
Lex Romana Burgundiorum, promulgat de regele Gundobad (516), n Regatul Burgundiei ,
Aceste compilatii au stat la baza receptrii dreptului roman si au constituit mai trziu un material pretios pentru codiIicrile
realizate n Evul Mediu. Un rol important mai trziu a avut orpus Iuris ivilis al lui Iustinian, care a Iost receptat n estul
Europei ncepnd din secolul al IX, iar n apus din secolul al XI si care a Iost adaptat la nevoile epocii si trii date.
n alte tri ca Belgia si Olanda a avut loc practic o receptie total a dreptului roman. n alte tri, aceast receptare a Iost
restrns pentru anumite regiuni geograIice, de exemplu n Franta se deosebesc dou zone bine determinate. Partea de nord est ,
alturi de Germania era denumit ,tara dreptului scris, pa cnd partea de sud-vest era ,tara dreptului nescris, n care
guvernau cutumele locale.
Un rol deosebit n receptarea dreptului roman l-au avut scolile glosatorilor si postglosatorilor. Primii au ncercat pe
marginea scrierilor clasice glose sau adnotri - adic s dea sensul exact al dispozitiilor,iar postglosatorii au ncercat ncepnd cu
secolul al XIV-lea s Iac dezvoltri considerabile dreptului roman si au pus noi baze ale evolutiei dreptului privat cum ar Ii,
dreptul comercial si dreptul international privat. AstIel, postglosatorii au realizat opera de creatie de Iuziune a dreptului roman
cu prevederile care si gseau originea n cutume si au creat reglementri noi, astIel crend un drept nou modernizat care era
numit ,usus modernus pandectarum.
Cele mai serioase obstacole au Iost ntlnite de postglosatori n Franta , Spania si Portugalia. coala cea mai recunoscut
n acest sens a Iost coala umanistilor, curent care tindea nu la transIormarea si adaptarea dreptului roman ci la puriIicarea
acestuia, la nlturarea oricrei inIluente externe, la readucerea lui n starea originar.
n Portugalia si Spania, usus modernus pandectarum a Iost stopat prin cunoscuta lege a ,citatelor, care impunea ca n
cazurile de dubiu s se recurg la opiniile a trei jurisconsulti: Bartolus, Baldus si Accursius.
in contra, scoala postglosatorilor s-a bucurat de succes n Germania unde a Iost continuat de scoala pandectistilor, care a
dominat gndirea juridic german pn n secolul XIX, culminnd cu adoptarea Codului civil german de la 1900.
ns, receptarea dreptului roman nu s-a oprit aici. Una din cile cele mai importante de ptrundere n Europa au Iost
codiIicrile ntreprinse n diIerite tri europene ncepnd din secolul XVIII.
Prin adoptarea unor coduri civile au Iost introduse n multe state un numr important de principii si norme din dreptul
roman. Printre acestea: codul bavarez din 1756, codul prusian din 1794, codurile civile adoptate n secolul al XIX-lea (codul
Irancez sau codul austriac, codul german din 1900 ori codurile elvetiene din 1881, 1907, si 1911).
O inIluent deosebit asupra Iormrii sistemului de drept al statelor occidentale a vut-o dreptul canonic catolic. Prin
,dreptul canonic se ntelegeau dou corpuri deosebite de reguli. Primul dintre ele era ,dreptul divin , care recunosteau unor
precepte izvorte din Marea Scriptur , caracterul unor norme juridice. AstIel n Evul Mediu, mprumutul cu dobnda era
interzis n toate legislatiile trilor catolice, deoarece principiul canonic ,mutuum date nihil inde sperantes interzicea categoric
dobnda.
Alte izvoare ale acestui ,drept divin , au Iost reprezentate de asa numita ,traditie divin, ct si de lucrrile teologilor
crestini din Evul Mediu. reptul canonic este Iundamentat de urmtoarele izvoare principale: Sursa principal a acestuia era
,Opus juris canonici, elaborat n secolul al XVI-lea si Iormat din mbinarea mai multor acte normative catolice. El cuprindea
ecretul lui Gratian din 1150- o compilatie privat a unor monumente legislative catolice pentru a elimina discordantele dintre
acestea, apoi ecretaliile papei Grigore al IX-lea- acte normative ulterioare codiIicrii ntreprinse de Gratian, apoi era asa-
numitul ,iber Sextus sau, n Irancez, ,e sexte, o culegere de decretalii dat n anul 1928 de Papa BoniIaciu al VII-lea, apoi
veneau ,Clementinele, care reprezentau canoanele Conciliului de la Viena din 1811 si decretaliile pontiIicale ale papilor
Clement al V-lea si Ioan al Xii-lea, emise ntre anii 1313 si 1317, mai apoi cele numite ,Extravagantes o serie de decretalii noi,
neoIiciale, codiIicate pe la anul 1500 de juristul canonic ean Chapouis. Un alt monument care a avut o inIluent deosebit
asupra dezvoltrii sistemelor juridice romaniste a Iost Conciliul de la Trento (1546-1563) n urma cruia a Iost interzis
cstoria solo-sensu, adic prin liberul acord al prtilor si a Iost introdus interventia clericului care o oIicia, cstoria Iiind
considerat o tain. n aIara izvoarelor traditionale, dreptul canonic catolic cuprinde si izvoare moderne, principalul izvor pe
care se bazeaz ntregul drept canonic actual este ,Codex juris canonici. Adoptat n anul 1917 de papa Benedict al XV-lea, act
care tinea seama de transIormrile produse n moravurile societtii occidentale.
InIluenta pe care dreptul canonic a exercitat-o asupra dezvoltrii dreptului civil din trile occidentale este substantial,
domeniul cel mai puternic n care dreptul canonic a Iost mai puternic a Iost cel al relatiilor de Iamilie. atorit acestei inIluente
s-a admis institutia legitimrii copiilor naturali, cu exceptia celor adulteri, a Iost stabilit lista impedimentelor la cstorie, a Iost
stabilit distinctia ntre cstoria nul si cea anulabil s.a. eci, am putea spune c inIluenta exercitat de dreptul canonic asupra
dreptului civil din sistemul romano-germanic a Iost masiv si esential. ar n aIar de aceasta, doctrina catolic a avut si prti
negative, astIel am putea spune c ea nu s-a ocupat deloc de regimurile matrimoniale si dreptul canonic nu cuprinde nici o
dispozitie n acest sens. reptul canonic nu cunostea institutia divortului si de aceea n unele tri legislatia nu cunoaste institutia
divortului sau o reIuz pn n prezent ( Quebec, Argentina, Brazilia, Chile, Columbia). Ca substitutiv al divortului, legislatia
trilor catolice a introdus institutia ,separatiei de corp, care n unele cazuri nlocuieste divortul iar n altele, exist n paralel cu
acesta.
Receptarea dreptului canonic catolic a avut loc n special pe dou ci. n unele tri, ca si n regiunile catolice ale Germaniei,
dreptul canonic a Iost receptat, mpreun cu dreptul roman, Ir o anumit introducere Iormal, ca si cum ar Ii acelasi corp de
reguli. n alte tri, a avut loc un urma concordatelor de Vatican cu acestea.
ar, indiIerent de aceasta, se poate de spus c dreptul canonic catolic a exercitat o inIluent important asupra dreptului din
trile occidentale, astIel aducndu-si contributia la conIigurarea marelui sistem de drept romano-germanic.
reptul canonic protestant, spre deosebire de dreptul canonic catolic a jucat un rol mai redus n procesul de Iormare a
acestui sistem de drept. El a preluat corpul de doctrin catolic si l-a modiIicat n conIormitate cu doctrina protestant.
Asa cum protestantii privesc cstoria nu ca un act sacru, ca la catolici, ci ca un contract de drept civil, dreptul lor canonic
admite Ir rezerve divortul. Protestantii au limitat considerabil lista impedimentelor la cstorie, list Ioarte dur la catolici si
au eliminat toate elementele care provin din adulter.
O anumit inIluent a avut-o si dreptul canonic ortodox. Spre deosebire de dreptul canonic catolic, cel ortodox a
recunoscut ntotdeauna institutia divortului si a respins-o pe cea a separatiei de corp. ns, inIluenta dreptului ortodox a Iost
putin cercetat datorit teoriei marxist leniniste care nega inIluenta dogmei religioase asupra crerii normelor juridice. Totusi,
am putea mentiona drept exemplu interdictia de a se cstori a patra oar, aceasta gsindu-si originea ntr-o disput dintre
mpratul Bizantului , eon FilozoIul si patriarhul de la Constantinopol, Nicodim care a reIuzat s-i acorde mpratului dreptul
de a se cstori dup ce a divortat de trei ori: regula a existat n dreptul tuturor trilor ortodoxe si a existat pn nu demult n
dreptul grec modern.
b.Perioada legislativ.
coala dreptului natural a obtinut n aceast privint succese deosebite. n primul rnd ea a Icut s se recunoasc c sIera
dreptului trebuia s cuprind relatiile ntre guvernanti si guvernati, ntre administratie si persoanele particulare. n acest sens
dreptul roman Iormulase doar distinctia n drept public si drept privat, dar totusi dreptul public era lsat la o parte si cea mai
mare atentie a Iost acordat dreptului privat. coala dreptului natural atrage atentia juristilor asupra acestei probleme si ctre
sIrsitul secolului XIX , nceputul secolului XX se dezvolt dreptul administrativ, dreptul constitutional , dreptul penal s.a.
Anume n secolul al XIX-lea, n secolul Iluministilor, curentul puternic al scolii naturaliste a dorit s Iie pus capt diversittii
existente ntre cutume si ca n cadrul tuturor popoarelor s se stabileasc un drept n conIormitate cu ratiunea si ordinea naturii
nsesi.
Al doilea succes remarcabil al scolii naturaliste a Iost codiIicarea. CodiIicarea a reprezentat realizarea conceptiei mentinute
n toat opera de creare ntreprins de universitti. CodiIicarea la acea epoc era tehnica care permitea realizarea ambitiei scolii
dreptului natural care consta n elaborarea unui drept care s convin societtii moderne si care n consecint s Iie aplicat de
tribunale. CodiIicarea a pus capt arhaismelor si n acelasi timp Irmitrilor dreptului si a numeroaselor cutume existente.
Pentru ca codiIicarea s se bucure de succes si s se ncununeze de succes, ea avea nevoie ca dou conditii s Iie ntrunite, n
primul rnd ea trebuia s reprezinte opera unui suveran iluminat care s consacre principiile noi ale justitiei, liberttii si a
demnittii indivizilor. Pe de alt parte, ea trebuia ca aceast oper de codiIicare s Iie realizat ntr-o tar mare care s exercite
asupra altora o inIluent deosebit n acest sens. i deci la acest capitol se poate de spus c dup Revolutia Irancez din 1789 si
ideile care i sunt consecint, ct si datorit expansiunii napoleoniene, codul civil german Allgemeines andrecht din 1794 a
esuat de Iaptul c n-a ndeplinit prima conditie, iar cel austriac din 1811 a avut o expansiune limitat datorit celei de a doua
conditii.
Uneori se propune ideea c codiIicarea ar Ii adus la divizarea dreptului european dar, la acest subiect trebuie de spus c
dreptul care era studiat pn n secolul al XIX-lea n Universitti, nu era si dreptul aplicat n practic. CodiIicarea prin ea nsesi
n-a mprtit unitatea dreptului european, din contra, expansiunea codului lui Napoleon a consolidat aceast unitate. Mai trebuie
de spus c codiIicarea a constituit un instrument admirabil, n Europa, si aIara ei, pentru expansiunea dreptului romano-
germanic. Scopul codiIicrii la etapa dat era de a enunta principiile unui jus commune nou, adaptat la conditiile si necesittile
oamenilor secolului al XIX-lea. CodiIicarea realizat n secolul XIX n Franta s-a rspndit n toat Europa si a Iost rezultatul
operei oamenilor ilustri ca PORTAIS, BIGOT PREAMENEU, TRONCHET, MEEVIEs.a. Ea a permis rennoirea
solutiilor juridice si uniIicarea lor. ar aceasta a adus la revenirea juristilor la metodele glosatorilor din Evul Mediu. Un anumit
nationalism juridic s-a instaurat pe parcursul secolului al XIX-lea si pn cel de-al doilea rzboi mondial. ar dezvoltarea
relatiilor internationale, mondializarea economiei, multitudinea tratatelor internationale si a organismelor internationale,
ncearc s atenueze, din ce n ce mai mult, acest nationalism juridic, cel putin n Occident.
Consecintele dezvoltrii sistemului de drept romano-germanic n sec. XX.
Apropierea sistemelor de drept din diIerite tri romanice.
Secesiunea sistemului de drept socialist.
ezvoltarea unui drept european.
c.Expansiunea sistemului de drept romano-germanic n afara Europei.
Colonizarea vastelor teritorii peste mri a adus la expansiunea n aIara Europei a Iamiliei de drept romano-germanice. Iar
codiIicarea adoptat n secolele XIX si XX a Iavorizat pe de alt parte aceast expansiune ntr-un numr mare de alte tri.
America. Coloniile spaniole, portugheze, Iranceze si olandeze din America, stabilite pe teritorii practic nelocuite sau a cror
civilizatii erau gata s dispar, au acceptat n mod natural conceptiile juridice caracteristice Iamiliei romano-germanice. a
nceput exista pe aceste teritorii un drept Ioarte primitiv, dar odat cu dezvoltarea Americii, dreptul practic existent a nceput s
se apropie de dreptul savant, adic acel drept doctrinar care era studiat n universittile din America si apoi ncepnd cu
metropolele, a ncepu s se dezvolte dreptul care era conceput n coduri asemenea celor europene. ntrebarea ce persist este de
a sti n ce msur conditiile caracteristice Americii, binenteles diIerite de cele europene, au contribuit la conIerirea unei
anumite originalitti drepturilor Americii n raport cu drepturile europene ale Iamiliei romano-germanice AstIel , se poate atesta
un regim agrar Ioarte original care se mai mentine nc n Mexic, Guatemala, sau Peru.
O alt problem ar Ii cea cu reIerint la unele teritorii Ioste colonii spaniole sau Iranceze care astzi apartin unor sisteme
politice dominate de Common-aw sau sunt supuse unei inIluente politice dominante a unei tri Icnd parte din Common-aw.
n aceste conditii s-a pstrat oare traditia sistemului romano-germanic. Fostele colonii spaniole care astzi Iac parte din SUA
(Florida, CaliIornia, Nieu Mexic, Arizona, Texas etc.) au putut pstra unele institutii din dreptul colonial anterior, dar n prezent
au devenit state apartinnd la Common-aw. ouisiana, Quebec, Santa-ucia si Puerto-Rica au mentinut pn astzi traditia lor
si sunt supuse unui drept mixt mprumutnd unele elemente de Common-aw dar mentinnd ntr-o oarecare msur apartenenta
lor la Iamilia romano-germanic.
AIrica si Madagascar. Expansiunea Iamiliei de drept romano-germanic a avut loc n egal msur n AIrica si Madagascar
ca consecint a colonizrii. n aceste tri nu exista nici un sistem de drept elaborat si structura tribal existent n genere paraliza
evolutia dreptului. n aceste regiuni a Iost importat chiar si notiunea de drept de ctre puterile occidentale. Statele Ioste colonii
ale imperiului Irancez, Zair, Ruanda, Burundi si Somalie si Iostele colonii spaniole si portugheze apartin astIel Iamiliei de drept
romano-germanic. Insula Maurice si Seychelles, din anumite considerente de ordin istoric, Iac parte din aceiasi Iamilie n poIida
apartenentei lor la trile Commonwealth. Etiopia, n poIida colonizrii Iranceze cu codul penal, codul civil, codul de comert de
inspiratie Irancez are o procedur penal si civil reglementat prin coduri de model englez. Aceste particularitti deosebite ar
Iace s se cread c drepturile din AIrica ar trebuie considerate drept constituind grupuri autonome n snul Iamiliei de drept
romano-germanice,Republica AIrica de Sud a Icut parte nainte de anexarea sa de ctre Anglia , din Iamilia romano-germanic.
ar dreptul romano olandez care se aplica acolo a Iost pus n pericol de suveranitatea englez si sub inIluenta modiIicrilor care
au avut loc s-ar putea crede c drepturile din AIrica de Sud, Rhodesia, Botswana, esotho s.a. ar constitui niste sisteme de drept
mixte.
AIrica de Nord ns, sub inIluenta colonizrii si inIluenta politic sau cultural a Frantei n deosebi mentine legturi strnse
cu Iamilia romano-germanic. n aceste tri continu s joace un rol important n unele domenii si dreptul musulman.
Asia si Indonezia. Familia romano-germanic are adepti si la cele dou extremitti ale Asiei. ncepnd cu anul 1839, Turcia
a cutat n modelul codurilor europene a Iormul de modernizare a dreptului su. Rmnnd Iidel traditiei musulmane pn la
rzboiul din 1914, ea a ncercat de atunci s resping aceast traditie si a adoptat n anul 1926 Codul elvetian al obligatiilor si de
atunci apartine la Iamilia romano-germanic. Celelalte state arabe au Iost mai putin revolutionare. Evolutia lor prin multe
caracteristici se aseamn celei a Egiptului, care a pstrat legturile juridice cu Franta, mostenite de la Imperiul Otoman si care
corespundeau nclinrilor lor, dar ele n-au abandonat complet dreptul musulman, ca si Turcia, dar au conservat numeroase
institutii ale dreptului musulman. Un caz deosebit l prezint Israelul deoarece mandatul britanic asupra Palestinei a nlocuit
ntr-o mare msur inIluenta Iranco-otoman pn atunci n vigoare prin cea a Common-aw. Acelasi lucru s-a produs n Irak
si Iordania , dar disparitia mandatului britanic a Iost urmat de revenirea la conceptiile de drept romano-germanice.
Peninsula Arab a Iost supus inIluentei romano-germanice. InIluenta englez si american a Iost puternic n Arabia
Saudit si Emirate, dar legturile petroliere au Iavorizat schimburile cu trile din sistemul romano germanic. AstIel, o anumit
inIluent a aprut doar n unele ramuri de drept. AstIel, Kuweitul a adoptat un cod de comert dup cel egiptean, inIluentat si el la
rndul su de dreptul Irancez. Yemenul este mai aproape di sistemul de drept socialist. O situatie conIuz domin n Iran si
AIganistan. i este greu de spus care institutii de drept romano-germanic, sau socialist sau o revenire la dreptul musulman sunt
considerate mai pure. Un succes trector a Iost obtinut de Iamilia romano-germanic n China, ns mai apoi a Iost distrus de
succesul partidului comunist. Acelasi lucru pentru Vietnam si Coreea de Nord. egturi puternice cu Iamilia romano-germanic
exist n aponia, Taiwan, Coreea de Sud iar o situatie conIuz domin n Cambodgia si aos. Colonizarea spaniol a adus
Filipine n cadrul Iamiliei romano-germanice dar ocupatia american de 50 de ani a adus la constituirea unor elemente noi de
drept mixt. Sri anka de asemenea poate Ii atribuit unui sistem mixt de drept (ca si AIrica de Sud).
Indonezia si ea de asemenea, colonizat de olandezi, se apropie de Iamilia romano-germanic, dar datorit inIluentei
dreptului musulman si dreptului cutumiar astIel nct am putea considera acest sistem de drept de asemenea mixt.


.STRUCTURA DREPTULUI
a.Divizrile yi conceptele
n Iond, drepturile Iamiliei romano-germabice diIer considerabil unele de altele. reptul lor public diIer considerabil n
Iunctie de optiunea lor politic sau n Iunctie de gradul lor mai mare sau mai mic de centralizare; de asemenea si dreptul lor
privat poate pentru unele din ramurile sale s reIlecte conceptii Ioarte variate sau s Iie marcate de un grad de dezvoltare diIerit.
Independent de regulile de drept pe care le contin, totusi aceste drepturi merit s Iie apropiate, ele constituind n sine o Iamilie
deoarece sunt nrudite prin structura lor.
Aceast aIirmare cere o dubl precizare. Se cuvine de luat n considerare n primul rnd categoriile n care sunt plasate
regulile de drept. Se mai cuvine de examinat dac elementul primar al sistemului, si anume regula de drept est conceput n
acelasi Iel n aceste drepturi diIerite.
AstIel, n toate trile Iamiliei romano-germanice stiinta juridic grupeaz regulile de drept n aceleasi mari categorii. Peste
tot noi ntlnim cea mai mare diviziune de baz, distinctia n drept public si drept privat. Aceast distinctie este Iondat pe o idee
care pare evident n viziunea juristilor acestei Iamilii si anume raporturile ce se stabilesc ntre guvernanti si guvernati pun
probleme caracteristice si de aceasta ele cer o reglementare diIerit dect cea dintre persoanele private, aceasta de Iaptul c
interesul general si interesele persoanelor private nu pot Ii plasate pe acelasi cntar. a aceast consideratiune s-ar mai aduga
Iaptul c este cu mult mai usor de impus respectarea dreptului unor persoanelor private, statul aici jucnd rolul de arbitru dect
de impus aceasta statului care dispune de Iort. e aceea, o perioad ndelungat de timp atentia juristilor a Iost concentrat
asupra dreptului privat iar ocuparea de dreptul public prea n acelasi timp periculoas si Ir sens. Totusi, unii autori bazndu-
se pe ntreptrunderea dreptului cu stiinta politic si administrativ au ncercat s expun n diIerite domenii regulile dreptului
public si privat. Noi perspective n dezvoltarea dreptului public au aprut odat cu aparitia doctrinelor punnd primatul ratiunii
si aIirmnd existenta ,drepturilor naturale ale omului si au triumIat n unele tri n secolul XIX aducnd dup sine instaurarea
n aceste tri a unor regimuri democratice. S-a resimtit deci necesitatea de a transIorma n realitate ceea ce nu Iusese pn atunci
dect un ideal: statul s nu mai Iie guvernat de monarh dar s se organizeze n conIormitate cu ratiunea, si n deosebi era necesar
de a garanta eIicace drepturile naturale ale cettenilor mpotriva abuzurilor din partea puterii. Aceast dubl necesitate a Iost
prezent n secolul XIX atunci cnd statul jandarm i-a Icut loc statului-prividence, dornic de a crea o societate nou care s
poat Iace Iat noilor ncercri. n interiorul dreptului public ca si n dreptul privat regsim n toate trile Iamiliei romano-
germanice aceleasi ramuri Iundamentale: drept constitutional, drept administrativ, drept international public, drept penal, drept
de procedur, drept civil si drept comercial, dreptul muncii. a un nivel mai inIerior regsim asemnri si n alte categorii de
exemplu n institutii si concepte, astIel nct nu exist diIicultti majore la traducerea din Irancez n german sau alte limbi a
termenilor din vocabularul juridic. Aceast asemnare binenteles oIer o posibilitate de a ntelege drepturile diIeritor tri. Chiar
dac unele notiuni diIer noi putem Ioarte usor s ne dm seama despre ce merge vorba si s plasm noua notiune la locul ei, s-
i ntelegem natura . Explicatia acestei unitti de notiuni vine de la Iaptul c n toat Europa continental stiinta dreptului s-a
bazat mai multe secole pe aceleasi concepte ce provin din dreptul roman si din dreptul canonic. Metodele care au Iost Iolosite
pentru cunoasterea acestei stiinte si pentru acomodarea ei la necesittile trilor au Iost diIerite ns vocabularul Iolosit a Iost
acelasi si a servit pentru exprimarea acelorasi idei.
Aceasta Iiind spus am putea pune ntrebarea dac aceast unitate este caracteristic n Iamilia romano-germanic att pentru
dreptul privat ct si pentru dreptul public.
ac e s vorbim de dreptul privat am putea Iace o comparatie ntre codul civil Irancez si alte coduri. Aici vom observa c
codul civil Irancez a mprumutat unele reglementri din dreptul canonic (cstoria, Iiliatiunea ), altele din dreptul cutumiar
(regimurile matrimoniale) si a rennoit unele notiuni (proprietatea, succesiunile). Fiecare drept civil national binenteles
reprezint un sistem original ce se maniIest prin institutiile care i sunt proprii. Cu toate acestea, exist o nrudire a acestor
drepturi. Aceste asemnri se observ dac e s studiem materiile care sunt reglementate n aceste coduri, care au avut la baz
totusi dreptul roman. Mai departe, acele materii care au Iost preluate din dreptul canonic sunt practic identice n toate codurile,
pe cnd cele care au Iost preluate din dreptul cutumiar sunt diIerite si poart un caracter national. O alt modalitate ar Ii
introducerea unor reglementri care au avut la baz un drept cutumiar regional sau international si aici asemnrile sunt
evidente. Am putea exempliIica prin reglementrile de drept comercial deoarece cutumele comerciale care s-au Iormat n Evul
Mediu au Iost artiIicial atasate la dreptul roman si acceptate n toat Europa, apoi au Iost receptate n trile din Orient si din
Extremul Orient. Aceste reglementri mpreun cu dreptul obligatiilor i dau o important deosebit acestui sistem realiznd
unitatea structurii sale n ceea ce priveste dreptul aIacerilor.
O alt categorie distinct n dreptul romano-germanic este dreptul obligatiilor, care reprezint o categorie Iundamental n
tot sistemul de drept romano-germanic. Aceast categorie este necunoscut n alte Iamilii de drept mai ales cea de Common-
aw unde conceptul de obligatie n-are corespondent n limba juridic englez. n sistemul romano-germanic ns exist un
compartiment aparte a codului civil care Iace reIerint la dreptul obligatiilor. AstIel, n sistemul romano-germanic conceptul de
drept al obligatiilor reprezint un Iactor de unitate a sistemului romano-germanic tot asa cum notiunea de trust n trile de
Common aw.
Atunci cnd vorbim de unitatea dreptului public, atunci putem mentiona c asemnri puternice exist si n acest domeniu
nc din secolele XIX si XX.
Aceste asemnri se explic prin doi Iactori. Primul din Iactori este reprezentat de comunitatea de gndire care s-a
dezvoltat n diIerite tri. tiinta juridic nu Iace dect s dea eIect n planul dreptului a ideilor IilosoIice sau politice deja
existente. i aici un rol deosebit apartine inIluentei ideilor lui Montesquieu si Rousseau n dreptul public. Beccaria la rndul su
a pus bazele dreptului penal modern.
Al doilea Iactor este unitatea de Iormare/instruire a juristilor. Pentru traducerea n plan juridic a ideilor IilosoIice si politice
si pentru elaborarea noilor ramuri de drept s-a recurs la juristi instruiti, persoane care Iusese instruite prin studierea bazelor
dreptului civil. Chiar dac au Iost create reglementri noi, ele au Iost concepute pe modelul dreptului civil, deci dreptul civil
jucnd rolul de disciplin de baz pe care au Iost modelate alte ramuri de drept. n aceste noi domenii s-a resimtit necesitatea
Iolosirii experientei strine si despre acesta ne vorbeste crearea dreptului constitutional, pe cnd la crearea dreptului
administrativ un rol deosebit l-a avut Franta.
Chiar dac vorbim despre o asemnare n dreptul public si n dreptul privat, nu trebuie s uitm de existenta unor categorii
sau notiuni diIerite n cadrul acestui sistem. Am putea nota si originalitatea unor notiuni n cadrul diIeritor drepturi ale acestei
Iamilii. e exemplu, Spania n-a uniIicat dreptul su civil si odat cu existenta unui derecho comun, n unele regiuni ale Spaniei
exist si drepturi regionale /derecho Ioral. Aceste notiuni trebuie s Iie explicate juristilor din alte tri unde ne exist aceast
diviziune. n alte tri, ca Germania, Elvetia si Mexic exist un drept Iederal si un drept cantonal. Anumite institutii sunt
cunoscute doar n unele state, pe cnd n altele nu. e exemplu, Suedia cunoaste institutia de ombudsman, n ultimul timp
aceast notiune apare si n dreptul nostru. Am mai putea mentiona aici introducerea notiunii de mediere n materie penal si
civil, ea de asemenea preluat din Common aw. ar aceste notiuni sunt lesne de nteles si la introducerea ei ntr-un sistem
de drept se pune accentul pe gradul su de utilitate si dac ea corespunde conditiilor caracteristice acestui sistem. O alt
caracteristic s-ar reIeri la structura dreptului civil, care n unele state comport o parte general si una special, pe cnd alte tri
nu cunosc aceast diviziune. Cu toate acestea exist adepti ale primei variante ct si a celei de-a doua . n ultimul timp are loc
uniIicarea dreptului civil cu cel comercial. ntrebarea de a sti dac se merit de a reglementa ntr-un cod special unele materii -
eIectele de comert, societtile, proprietatea industrial, Ialimentul divizeaz opiniile juristilor dar aceast problem nu este una
major pentru stiinta juridic.
b.No(iunea de regul de drept
Asemnrile si deosebirile structurii drepturilor Iamiliei romano-germanice nu trebuie s Iie concepute doar n consideratie
de diviziunile mari de drept si de concepte. Pentru a ntelege Iactorul care aduce la unitatea Iamiliei este necesar s atragem
atentie si la un alt punct de vedere: Ielul n care este conceput regula de drept. Constatrile care pot Ii Icute asupra acestui
punct de vedere Iac s se ntrevad un element din cele mai importante pentru asigurarea unittii Iamiliei de drept romano-
germanice n aria geograIic care i-am recunoscut-o.
Peste tot regula de drept se prezint, este caracterizat, analizat n acelasi mod n trile Iamiliei romano-germanice. n
aceast Iamilie regula de drept nu apare doar pentru solutionarea unui caz concret. Prin eIortul care a Iost Icut de doctrin ea
vine s Iie conceput drept o regul de conduit, dotat cu o anumit generalitate care se aIl deasupra aplicrile tribunalelor
sau practicienilor. AstIel, regula de drept permite legislatorului s intervin mai eIicace pentru corectarea unor anumite
comportamente sau s orienteze societatea la anumite scopuri puse. Acest rol este conIorm traditiei c dreptul este conceput ca
un model al organizrii sociale. Acest rol ordonator este consolidat n epoca contemporan dac dorim s construim o societate
Ioarte diIerit de cea din trecut. Aceast conceptie a regulii de drept admis de Iamilia romano-germanic este baza
Iundamental a codiIicrii, asa cum ea este conceput n Europa continental. Un cod n conceptia romano-germanic, nu
trebuie s ncerce s rezolve toate problemele concrete care se prezint n practic: rolul su este de a prescrie reguli suIicient
de generale, ordonate ntr-un sistem, care vor Ii usor cunoscute si descoperite, pentru ca din aceste reguli, s Iie usor dedus de
judectori si cetteni modul n care o anumit diIicultate s Iie rezolvat. Regula de drept romano-germanic se situeaz la
jumtate de cale ntre decizia judectorului, considerat ca o aplicare concret a regulii si principiile dotate cu un grad mai mare
de generalitate, a cror aplicare ele pot Ii considerate. Iscusinta juristului din sistemul romano-germanic rezid n a gsi regula si
de a o Iormula n mod Ioarte echilibrat. Ea nu trebuie s Iie nici Ioarte general cci astIel ea va nceta s Iie joace rolul de ghid
sigur n practic, dar totusi ea trebuie s Iie suIicient de general pentru a viza un anumit tip de situatii si s nu Iie aplicabil de
judector doar la o situatie concret. n diIerite materii acest echilibru este diIerit, adic un grad mai nare de concretizare ar Ii
necesar pentru dreptul penal sau Iiscal, din contra pentru alte materii ar Ii nevoie de un grad mai mare de generalitate (IP).
Pentru aceasta acum n Iiecare tar exist o tehnic legislativ care ar evita Iie o manier prea cazuistic, Iie prea general a
crerii normei de drept. Generalitatea recunoscut regulii de drept explic Iaptul c sarcina juristilor este conceput n aceste tri
ca o sarcin de interpretare a Iormulelor legislative. Sarcina regulii de drept este de a lsa judectorului o oarecare marj de
libertate, Iunctia sa Iiind doar de a stabili cadrul pentru drept si de a-i Iurniza judectorului doar directivele. Autorul regulii de
drept nu trebuie s se sIorteze n a reglementa detaliile deoarece el este incapabil s prevad varietatea tuturor cazurilor concrete
care se vor prezenta n practic.
Conceptia existent cu privire la regula de drept n sistemul romano-germanic ar Iace s se cread c n acest sistem exist
mai putine reguli, deoarece sunt mai generale, dect n sistemul de Common aw care este Ioarte mai putin general. ar
aceast conceptie n acelasi timp n-are drept consecint o previzibilitate posibil si usoar a solutiei unei contestatii. Aceasta
nseamn c anume judectorului i revine libertatea n aplicarea regulii de drept. Securitatea r raporturilor juridice nu este mai
nalt doar de Iaptul c regula dreptului aplicabil este usor de gsit. Regulile de drept asa cum ele sunt Iormulate de legislator si
doctrin nu sunt suIiciente prin ele pentru a ne Iace o idee concret asupra a ceea ce este continutul unui drept n cadrul acestei
Iamilii. Pentru a consolida securitatea raporturilor juridice, jurisprudenta la rndul su atunci cnd se gseste n Iata unei reguli
de drept Ioarte generale, ncearc s o precizeze. e aici rolul Curtilor supreme care exercit controlul asupra modului n care
aceste reguli generale au Iost interpretate de judectorii de Iond. eci, regula de drept Iormulat de legislator apare doar ca un
nucleu n jurul cruia un rol deosebit l joac regulile de drept secundare. Modul n care aceste reguli secundare ncearc s
precizeze regula principal este greu de stabilit datorit diversittii trilor si a ramurilor de drept existente. ar acest Ienomen
este unul din cele mai rspndite n sistemul romano-germanic.
Atunci cnd o situatie totusi pare tipic, susceptibil s apar Irecvent, atunci regula de drept trebuie s Iie Iormulat astIel
nct interesatii s stie care vor Ii consecintele unui astIel de cmportament. Iar Curtilor de casatie le va revine rolul de a statua
asupra veridicittii Iolosirii unei anumite reguli de drept la un caz concret. n acest sens am putea s ne ntrebm dac regula de
drept astIel Iormulat nu este prea general si abstract astIel nct s o plaseze la nivelul spetelor supuse jurisprudentei.


.IZVOARELE DREPTULUI
Prezentarea teoriei izvoarelor de drept care sunt puse n practic n Iamilia romano-germanic constituie o ncercare diIicil.
a.Legea, considerat lato sensu (n sens larg), este aparent n zilele noastre izvorul principal, aproape exclusiv al dreptului
romano germanic. Toate trile acestui drept apar ca tri ale dreptului scris; juristii caut mai nti s descopere regulile si solutiile
de drept plecnd de la texte legislative sau regulamentare ce eman de la parlament sau de la autorittile guvernamentale sau
administrative. Sarcina juristilor pare a Ii n esential de a descoperi cu ajutorul procedeelor variate de interpretare, solutia care n
Iiecare caz corespunde vointei legislatorului. Alte izvoare dect legea par s nu ocupe n aceast analiz dect un loc subordonat
si avnd o important Ioarte redus n raport cu izvorul prin excelent de drept care este legea. n cadrul acestei analize vom atesta
c doctrina care si a Iost idealul unei scoli de gndire din secolul XIX dominnd n Franta, n-a Iost total acceptat de practic si
chiar astzi se recunoaste n teorie c suveranitatea absolut a legii este n cadrul trilor Iamiliei romano germanice o Iictiune
deoarece alturi de lege mai este loc si pentru alte izvoare Ioarte importante ale dreptului. Totusi, n conditiile lumii moderne si
pentru motive de orin IilosoIic si politic se consider n general c n Iamilia de drept romano-germanic cea mai bun metod de
a ajunge la solutiile de justitie impuse de drept este pentru juristi Iaptul de a se baza pe dispozitiile legii. Aceast tendint a
obtinut un succes decisiv n sec. XIX n care aproape toate statele din Iamilia romano-germanic au adoptat coduri si Constitutii
scrise. eci, legea apare ca cea mai bun tehnic de a enunta reguli clare si precise. ispozitiile de drept scris care eman de la
puterea legislativ sau de la administratie pe care juristii le vor aplica n practic si le vor interpreta pentru a descoperi solutia
just a Iiecrei situatii se prezint n dreptul romano-germanic ca o ierarhie.
n vrIul acestei ierarhii se gsesc Constitujiile sau legile constitujionale. Toate statele din Iamilia romano-germanic au
Constitutii scrise, dispozitiilor crora li se recunoaste un rol deosebit. n unele state acest rol deosebit este mai mult de ordin
politic, chiar dac ele sunt adoptate dup o anumit procedur, n drept ele au doar o valoare de lege ordinar. n alte state, din
contra, dispozitiile constitutionale au n drept alt valoare dect legile ordinare, autoritatea lor stabilindu-se printr-un control al
constitutionalittii altor legi. n principiu, astzi exist tendinta de a consolida valoarea regulilor constitutionale ridicndu-le n
plan practic deasupra legilor ordinare. Pentru a garanta ordinea constitutional n multe tri a Iost instaurat un control
constitutional (nu si n SUA). Autoritatea abilitat de exercitarea acestui control si modalittile de exercitare a acestui control
variaz n dependent de tar. n aponia si orice alt tar a Americii atine orice judector poate , ca si SUA s declare c o
lege este contrar Constitutiei si n consecint s reIuze aplicarea ei, sub controlul Curtii supreme. n Europa si n trile AIricii
dreptul de a declara o lege anticonstitutional este rezervat unei Curti de justitie constitutional special, instituit n acest scop
de ex. n Germania, Austria, Italia, Turcia, Cipru. n aceste tri dac tribunalele ordinare au dubii asupra constitutionalittii unei
legi ele pot suspenda procedura lor si sesiza de acest problem Curtea de justitie constitutional. n diIerite tri (Germania,
Columbia, Panama , Venezuela) se permite anumitor autoritti sau chiar unor simpli particulari s sesizeze Curtea n cauz n
aIara oricrui litigiu pentru a declara o lege anticonstitutional. n Suedia, anemarca si Norvegia doctrina admite teoretic c
tribunalele pot reIuza aplicarea unei legi pe motiv de anticonstitutionalitate, dar practica nu oIer nici un exemplu a unei legi
declarat neconstitutional. Posibilitatea de a declara o lege anticonstitutional si de a reIuza aplicarea ei nu este deschis
judectorilor din Franta, Olanda si Moldova. n aceste state, Consiliul constitutional sau Curtea Constitutional poate Ii sesizat
de cteva personalitti nalte (sau de un grup de parlamentari) nainte de promulgarea legii. n Elvetia controlul exercitat de
Tribunalul Iederal se reIer doar la conIormitatea legilor cantonale dreptului Iederal si nu se extinde asupra constitutionalittii
legilor Iederale.
1ratatele. Conventiile internationale pot Ii puse ntr-o situatie comparabil cu cea a legilor constitutionale. Unele
Constitutii proclam c tratatele au o valoare suprem asupra legilor( Franta, Olanda, Moldova).
Codurile. Printre legile ordinare, unele primesc denumirea de coduri. a nceput, acest termen era ntrebuintat pentru a
desemna culegerile de diIerite legi: codul teodozian, codul lui Iustinian etc. n secolul XIX aceast notiune desemna acele
compilatii care expuneau principiile unui us comune modern, declarat aplicabil ntr-un stat dar care avea vocatia de a Ii aplicat
n plan universal. n prezent termenul cod este ntrebuintat pentru desemnarea unor compilatii care ncearc s sistematizeze si
s regrupeze, s expun n mod sistematic, reglementrile cu privire la o materie particular.
Sub una sau alta din aceste Iorme, miscarea de codiIicare s-a extins n secolele XIX , XX n toate trile din Iamilia
romano-germanic. eci, nrudirea acestor drepturi s-a maniIestat nu doar n aderarea la codiIicare dar si n Ielul de a regrupa
notiunile ntr-un anumit numr de coduri. Franta a Iost un exemplu prin promulgarea celor cinci coduri napoleoniene. n mai
multe tri a Iamiliei romano-germanice regsim aceste cinci coduri de baz. Coduri unice au Iost promulgate anterior n
anemarca n 1683, n 1687 n Norvegia, n 1734 n Suedia si Finlanda. Actualmente noi regsim coduri nationale n Iiecare stat
si aceasta a adus la diversiIicarea Iamiliei romano-germanice. ntrebarea care se pune n prezent este dac aceast diversiIicare
nu va Ii ntr-o zi schimbat prin adoptarea codurilor unice europene.
Existenta codurilor mai pune si alt problem, adic cea de a sti care este interdependenta dintre coduri si legile simple. Nu pot
Ii ele considerat oare n raport cu legile simple niste legi de exceptie? ar, putem spune cu sigurant c codurile nu se bucur n
raport cu legile de nici un Iel de preeminent. Att codurile ct ti legile sunt pentru juristi strict pe acelasi plan.
#egulamentele yi decretele. n aIar de legile propriu zise, ,dreptul scris a trilor Iamiliei romano-germanice contin la
etapa actual o multitudine de reguli si dispozitii diverse, emannd de la alte autoritti dect Parlamentul. Aceste reguli si
dispozitii pot Ii divizate n dou mari categorii. Unele dispozitii sunt cele luate n cadrul si n vederea aplicri legilor. Este
evident c ntr-un stat modern legislatorul nu poate edicta o reglementare exhaustiv. Rolul su este de a enunta un anumit
numr de reguli, principii mai mult sau mai putin generale. ar pentru a ajunge la reglementri mai precise trebuie s intervin
autorittile administrative. Armonizarea raporturilor dintre dispozitiile legislative si actele regulamentare are loc prin prisma
conceptiei separatiei puterilor.
Circularele administrative. n trile Iamiliei romano-germanice se Iace o distinctie net ntre regulamentele care pun
anumite reguli juridice si simplele circulare administrative care indic modul n care administratia concepe aceste reguli de drept
si le aplic. Pentru a sti n ce msur legea se impune eIectiv administratiei din diIerite tri , nu este suIicient doar de a proclama
ca administratia s se supun principiului legalittii. Trebuie s existe organisme, proceduri, conditii politice care permit s se
impun administratiei o conduit conIorm dreptului si se se repare ilegalittile comise de administratie.
Stilul legilor. Ct priveste stilul legilor sunt remarcate dou tendinte opuse n diIerite tri ale Iamiliei romano-
germanice: o tendint este de a se exprima ct mai pe nteles posibil si invers tendinta de a exprima regulile de drept utiliznd o
limb tehnic si Ioarte precis. n toate trile juristii sunt divizati ntre aceste tendinte contradictorii. AstIel, codurile german si
Irancez se deosebesc printr-o tehnic legislativ diIerit. in contra, hotrrile judectoresti Iranceze sunt mai restrnse si
laconice pe cnd cele germane sunt mai accesibile si mai pe larg descrise.
Interpretarea legilor. Edictarea legii sau a unui regulament tine de competenta autorittilor. Totusi, legea n-are o valoare
practic dect prin maniera sa de aplicare. Iar aplicarea legii presupune un proces de interpretare a crei important a Iost
subliniat n zilele noastre de ctre doctrin. Mai multe teorii de interpretare au Iost elaborate dar este diIicil de determinat
inIluena exercitat de Iiecare din aceste teorii n diIerite tri n practic. n marea majoritate a cazurilor judectorul Iace o
interpretare logic, dac nu chiar gramatical a legii, completat sau rectiIicat de lucrrile pregtitoare. ar, dac justitia o
cere el are la dispozitia sa mijloace de a se elibera de textul legii. n acest scop sunt utilizate mai multe procedee.
Aprecierea Iaptelor. Acest lucru este posibil deoarece n textul legilor legislatorul enunt de multe ori termeni care sunt
Ioarte abstracti ca, buna credint, bunele moravuri, interesul Iamiliei, repararea prejudiciului. n aceste cazuri judectorul este
chemat s aduc n Iiecare spet o apreciere a circumstantelor care justiIic sau nu utilizarea legii n cazul concret. AstIel, prin
interventia sa el poate caliIica drept inIractiune Iaptul comis sau nu, el poate s conceap diIerit msurile ce se cer pentru
interesul Iamiliei sau copiilor, el poate admite sau nu anumite Ieluri de reparatii. i n aceast Iamilie judectorii nu sunt obligati
s se tin strict de alte cazuri care au Iost judecate anterior. i aceasta este Ioarte legal, deoarece legislatorul Iolosind Iormule
Ioarte vagi se poate de spus c a autorizat , investigatia liber suplimentar intra legem (n conIormitate cu legea) a
judectorului, iar aceast liber investigatie a judectorului cere din partea sa anumite judecti de valoare independente, care se
deduc din dreptul pozitiv. n unele cazuri ns aceasta n-a Iost suIicient si tribunalele au ncercat s se libereze de prescriptiile
legislatorului prin dou posibilitti.
Un sens nou atribuit textului. Aici am putea cita spusele primului presedinte a Curtii de casatie Iranceze, Ballot-
Beaupre, care ntr-un discurs Iaimos n anul 1904 a respins metoda istoric de interpretare care domina doctrina n mod
incontestabil spunnd: ,ac textul imperativ, este clar si precis, si nu impune nici un echivoc, judectorul este obligat de a Iace
reIerint si de a se supune. ar dac textul presupune o anumit ambiguitate, dac sunt dubii asupra semniIicatiei sale sau
asupra cmpului ei de aplicare, dac, apropiat de alt lege, el poate Ii ntr-o oarecare msur, contrazis sau restrns, sau invers,
dezvoltat,eu consider c judectorul are mputernicirile de interpretare cele mai largi; el nu trebuie s ncerce a cuta care a Iost
cu o sut de ani n urm sensul autorilor textului codului la redactarea cutrui sau cutrui articol; el trebuie s se ntrebe ce ar Ii
dac acelasi articol ar Ii Iost redactat de ei, el trebuie s-si spun c n prezenta tuturor schimbrilor, care , pe parcurs de un
secol au avut loc n idei, moravuri, institutii, starea economic si social, a Frantei, justitia si ratiunea comand o adaptare
liberal, uman a textului la realittile si cerintele vietii moderne.Am putea exempliIica prin termenul din dreptul civil Irancez
de responsabilitate civil. a origini, autorii au introdus doar cteva cuvinte la acest subiect si nui-au acordat atentie, pe parcurs
ns aceast notiune a Iost puternic dezvoltat n jurisprudent.
Utilizarea Iormulelor generale . urisprudenta german. O alt metod poate Ii utilizat pentru a adapta dreptul la
circumstante neprevzute de legislator, Ir a modiIica dispozitiile acestuia; aceast metod const n invocarea prescriptiilor
mai generale, enuntate de legislator pentru a neutraliza unele dispozitii particulare ale legii. Germania, dup adoptarea codului
su din 1900 a Iost supus anumitor crize care au adus la necesitatea adaptrii dreptului la alte circumstante. e exemplu, Icnd
reIerint la bunele moravuri, Iormulate la paragraIul 826, jurisdictia suprem german n-a avut Iric s modiIice n unele
scopuri sistemul introdus de acest cod cu privire la responsabilitatea delictual, ea a acordat repararea prejudiciilor pentru un
eventual beneIiciu, Ir a atrage atentia asupra paragraIului 823 care le excludea etc. Alteori, unele dispozitii speciale ale
codului erau supuse exigentei generale de bun credint, Iormulat la par.242 al acestui cod. Metoda care consta n prevalarea
Iormulelor generale dintr-un cod asupra dispozitiilor speciale a acestui cod a Iost utilizat si n Franta. Aceste Iormule generale
au servit drept mod de interpretare a celor speciale dar nu pentru a le corecta sau elimina.
Principii comune de interpretare. n toate trile sistemului romano-germanic practica urmeaz calea doctrinelor variate
pentru a gsi o cale medie care variaz ntre epoci, ramuri de drept si judectori. Peste tot se preIer o interpretare gramatical
si logic si se subliniaz aceast supunerea n Iata legislatorului, atunci cnd supunerea aduce la un rezultat al justitiei.
Interpretarea logic aduce si ea cu sine dou modalitti, cea prin analogie si per contrario. O alt interpretare Iolosit este cea
istoric care ncearc s deduc intentia legislatorului ntr-o anumit epoc. ar orice metod Iolosit este degajat din
materialele dreptului scris.
b.Cutuma. Conceptia sociologic de drept acord cutumei un rol preponderent, ea constituind eIectiv inIrastructura pe care
dreptul este ediIicat si ea ghideaz Ielul n care el este aplicat si dezvoltat de legislator, judectori, doctrin. impotriv, scoala
pozitivist a ncercat s reduc la zero rolul cutumei, aceasta nui rezerva dect un rol restrns ntr-un drept, codiIicat si
identiIicat cu vointa legislatorului. n opinia noastr cutuma nu este acel element Iundamental si primar al dreptului pe care l
conIer cutumei scoala sociologic, ea nu este dect un element care permite de a descoperi solutia just. Acest element este
departe de a avea ntr-o scietate modern ca a noastr rolul legislatiei dar, nici rolul su nu poate Ii negat, dup Ielul cum a
Icut-o teoria pozitivist. uristii Irancezi si germani au o atitudine diIerit asupra rolului jucat de cutum n sistemul romano-
germanic. Francezii vd n cutum un izvor de drept care nu joac dect un rol mai putin important dect cel care a Iost
recunoscut cu preponderent pentru lege. n Germania, Elvetia si Grecia totusi se ncearc de a prezenta legea si cutuma ca
dou izvoare de drept situate la acelasi nivel. ns, aceast diIerent care exist n teorie n-are nici o consecint n practic.
egea are uneori nevoie de a Ii suplinit de cutum pentru a Ii nteleas, iar notiunile care sunt Iolosite de legislator cer
explicarea prin intermediul cutumei. Actualmente, noi cutm s plasm toate cutumele n cadrul legii, iar acolo unde sunt
lacune s le suplinim prin cutume. Cutuma ns a pierdut n sistemul romano-germanic rolul de izvor autonom de drept.
c.1usprudenta. ocul atribuit hotrrilor judiciare printre izvoarele de drept este Iactorul care opune Iamilia de drept
romano-germanic de Common-aw. Rolul jurisprudentei n trile Iamiliei romano-germanice , nu poate Ii precizat dect n
legtur cu cel al legii. at Iiind Iaptul c juristii actuali se bazeaz n primul rnd pe lege, noi putem descoperi rolul
jurisprudentei doar dup aparenta unei interpretri a legii. Care n-ar Ii contributia adus de jurisprudent n Iamilia romano-
germanic, ea este cu totul de alt ordin dect cel al legislatorului. egislatorul n epoca noastr stabileste cadrul ordinii juridice
si doar el stabileste regulile de drept n cadrul crora care se va dezvolta jurisprudenta. urisprudenta nu creeaz reguli de drept.
ntre regulile de drept create de legislator si regulile ce decurg din jurisprudent exist diIerente importante. O diIerent re reIer
la importanta relativ, ntr-un sistem anume a unora si a altora. urisprudenta se ncadreaz n cadrul precis stabilit de legislator,
pe cnd legislatorul are rolul de a stabili cadrul dat. n al doilea rnd, regulile create de jurisprudent n-au aceiasi autoritate ca si
cele create de legislator si nu pot Ii aplicate deoarece judectorul le-a aplicat anterior. Chiar dac judectorul Ioloseste aceast
metod ea nu este n sistemul romano-germanic una general, sau c aceast regul ar Ii obtinut o autoritate si ea nu are nici un
caracter imperativ. eci, n sistemul romano-germanic este aplicabil mai mult regula de drept dect rezulta rezultnd din
jurisprudent, deoarece judectorul nu trebuie s se transIorme n legislator. Formula Iolosit uneori c jurisprudenta nu este un
izvor de drept ne pare incorect , ar Ii mai bine de spus c jurisprudenta nu este un izvor al regulii de drept.
rganizarea judiciar. ac e s aruncm o privire asupra organizrii sistemului judiciar n trile de drept romano-
germanic , atunci am spune cu certitudine c organizarea judiciar variaz enorm n diIerite tri. ns, cu toate aceste
divergene, exist anumite trsturi caracteristice ale acestei organizri.
n toate trile, organizarea judiciar este conceput ca un sistem. Cererile sunt depuse n Iata tribunalelor de prim instant,
care sunt repartizate pe ntreg teritoriul trii. Mai putin numeroase se regsesc tribunalele de apel, iar apoi o curte suprem vine
s ncununeze opera. ns, la punerea n aplicare a acestei scheme exist diIerente mari n diIerite tri. Chiar pornind de la natura
tribunalelor de prim instant am determina c ele sunt de mai multe Ieluri, dup natura si importanta litigiilor, tribunale
speciale, (de comert, pentru minori, pentru litigii de munc etc., sau comune. urisdictiile de apel sunt de asemenea diIerite n
dependent de tribunalul care a Iost sesizat n prim instant si de conditiile de a depune apel. Curtea suprem joac n unele
state rolul de jurisdictie de apel sau de supra-apel, pe cnd n alte state are rolul de curte de casatie. n unele state exist si alte
Ieluri de jurisdictii cu caracter independent, de exemplu n Franta unde n Iruntea acestei ierarhii se gseste Consiliul de Stat(
Finlanda, Italia, Germania, Austria etc.). n alte state exist jurisdictii administrative , ele ns sunt supuse controlului Curtii
supreme (Belgia, Spania).
n aIar de aceasta n unele tri se regsesc si alte jurisdictii independente. AstIel, Germania posed o serie de Curti
supreme Iederale pentru dreptul muncii, al securittii sociale, dreptul Iiscal. O alt caracteristic revine sistemului Iederal al
unor state si aici deIinim mai multe jurisdictii Iederale, Germania, Elvetia etc., n Mexic, ca si n SUA ntlnim d o dubl
ierarhie de jurisdictii, celea statelor pe de o parte si Iederale pe de alt parte.
udectorii. udectorii-toti au Iormare juridic n universitti, apoi instruire special. Independenta, inamovibilitatea si
impartialitatea. n unele state exist curti speciale (cu jurati) Franta. udectorii sunt proIesionali de carier nu ca si n Common
aw.
Culegerile de jurisprudenj. Exist culegeri oIiciale n Franta, Germania, Spania, Italia, Elvetia, Turcia.
Stilul deciziilor. Obligatia de motivare. Stilul de redactare este diIerit. n unele Iiind laconic si pe scurt n altele desIsurat.
d.Doctrina. O anumit perioad de timp doctrina a Iost izvorul Iundamental de drept, doar recent ea a Iost substituit de
lege odat cu ideile democratice si codiIicarea.