Sunteți pe pagina 1din 3

DE VORBA CU VALERIU POPA DESPRE SANATATE SI VIATA

nginerul Valeriu Popa, nascut la data de 4 iunie 1924, in comuna Diosti, judetul Dolj, este un
deschizator de drum in domeniul bioenergeticii umane si al naturismului din tara noastra. Avand manifestari
aparte inca din copilarie, la varsta de 4 ai punea urmatoarele intrebari: "De ce este paznic la vie?, De ce
este armata cand spui cuvantul om?, Cine este umul, de unde vine si unde merge?".
Eliberat de prejudecati si dogme, dar principial, Dl. Popa este un spirit deschis spre acumularea
cunostintelor din toate domeniile de activitate care il pot ajuta sa fie mai bun, sa se autocunoasca mai bine,
pe drumul desavarsirii de sine.
Mereu preocupat de enigmele vietii, este unul dintre putinii oameni care isi pot sustine covingerile si
afirmatiile cu probe materiale, cu fapte ce nu pot fi contestate de nici un om de buna credinta.
SPERANTA
Speranta, cuvant minunat
In lumea asta mare
Tu tuturor aduci in dar
O dulce alinare.
Caci nu e om pe acest pamant
Fie el mic sau mare
Sa nu creada-n acest cuvant
Cu-adanca-nIlacarare!
................................
Copiii s-au nascut Iiravi
Parintii sunt ingrijorati
Dar spera ca nu-i ceva grav
Vor Ii alaturea ca Irati.
Mai cresc apoi si spera iar
Ca boli, necazuri, in zadar
Pe ei cumva s ocoli
Si sanatate vor gasi.
Si cresc mereu adolescenti
Cu gandul numai sunt prezenti
Caci stiti si voi inima-n zbor
De-acum e doar la alesii lor.
Si se grabesc nu-i de mirare
Sa creasca repede mai mari
Ca varsta ce le sta in cale
Sa treaca repede cu ani.
Si spera mereu neincetat
Ca viata repede s-o ia
Doresc insa si-altceva
Sa mearga mai curand la sIat!
1
Sunt in sIarsit la casa lor
Spera o viata de romn
Ar vrea s-aduca ceva-n dar
Ce altii nici nu au habar!
La randul lor au si ei copii
Cu greutati de zi cu zi
Cu bucurii si neplaceri
In toata lumea e la Iel.
Dar spera insa tot mereu
Ca drumul lor nu va Ii greu
Ca viata lor le va zambi
Le va aduce bucurii.
Si-asa cu timpul tot trecand
Se vor vedea, candva, curand,
Cand in oglinda s-or uita
Cu parul alb ca si de nea.
La randul lor acum batrani
Se vor simti cu mult mai buni
Gandindu-se mai intelepti,
La unul sau mai multi nepoti.
Si povestindu-le la toti
Cam cum era pe vremea lor
Cu alte rosturi duse vremii
Trecut-au multe albe ierni.
In suIlete insa-au pastrat
Cu drag, speranta de-altadat '
Si n-o vor pierde ei nicicand
Cu toti ai vietii ani trecand.
Si astIel anii din amurg
S-or insira Irumos pe rand
In inimi toti isi vor pastra
SPERANTA- pe de-a pururea!
ing. Rodica Popa.
PARINTII
Pasesc usor putin absent
Pe-un drum nu mereu ascendent
Gandindu-ma cu nostalgie
La anii vietii din pruncie.
...............................................
In leagan tu cand ai venit
2
Si-n viata abia ai poposit
Ca randunica mica-n cuib
Parinti mirati stau si te-asculta.
Cu drag ei viata-ti urmaresc
Te-au cautat si te gasesc
Sunt Iericiti ca le-a sosit
Un mugur mic si inIlorit.
Te ocrotesc cu gingasie
Cu-a lor intreaga Iiinta vie
Zmulgandu-le cu un suras
Un hohot de ras sau de plans.
Se zbat mereu si zi si noapte
Cu-n cantec de leagan in soapte
Ca sa te Iaca-mai usor
Din cuib in viata ca sa zbori.
Si-si iau pe umeri tot ce-i greu
Cu greutati luptand mereu
Ca viata sa ti-o Iaca plina
Si Iericirea ta deplina.
Poate nu pretuiesti acum
Ci peste ani mai multi la drum
Aprecia-vei mai corect
Munca si grija lor concret.
Sa stii, parintii iti transmit
De peste ani, ca pe un ghid
O conduita buna-n viata
Dorindu-ti-o mereu Irumoasa!
ing. Rodica Popa.
I

PRIMUL PAS
Intr-una din zilele de vara ale anului 1994, primesc un teleIon de la o cunostinta apropiata din Bistrita,
doctorul in acupunctura Popa SteIan, care avea ceva treburi prin Bucuresti si dorea sa ne vedem, sa mai
vorbim despre lucrurile care ne pasionau. Ne-am intalnit si am stat de vorba ore in sir, intr-o zi insorita de
vara, intr-un parc din Bucuresti. La un moment dat, surprins de cate probleme isi lamurise discutand
impreuna, m-a privit cu uimire si a exclamat: "Ovidiule, tu cunosti atat de multe lucruri de cand esti langa
nenea Popa, de care atatia oameni au nevoie, de ce nu scrii o carte?" Am ramas putin nedumerit, dupa care am
trecut la alt subiect, simtind in cuvintele interlocutorului meu sentimentele unui Ioarte bun prieten.
Este ziua de 6 decembrie 1995. Dimineata, cand ma trezesc, dau sa ies din camera si aproape ma
impiedic de bocancii mei. Inca adormit, ma intrebam ce cautau acolo, cand observ intr-unul din ei un pachet.
3