8.

Triple Toffee Twilight

EDWARD
Esme nu a pierdut timpul. Cand Carlisle a ajuns acasa de la serviciu ne-a chemat pe mine si pe
Emmet in biroul lui. N-am fost surprins cand ne-a intrebat daca vrem sa iesim la cina de Ziua
Recunostintei, in ziua urmatoare. Dar au fost amandoi foarte surprinsi ca eu am acceptat invitatia.
Din fericire, amandoi si-au tinut gurile inchise.
Exact cand eram pe cale sa-mi ridic fundul obosit si smiorcait de pe scaunul din fata biroului lui
Carlisle, ne-a pus pe amandoi sa ne asezam inapoi. Am alunecat inapoi pe scaunul de piele si am
ridicat o spranceana la el. Ochii lui erau incordati la colturi cand si-a dat ochelarii jos.
- Nepoata lui Esme tocmai s-a mutat aici din Phoenix.
A inceput el, dintr-un oarecare motiv uitandu-se doar la mine.
- Probabil ca nu o cunosti atat de bine ca Emmet, Edward. Dar… trebuie sa ai foarte mare grija in
preajma ei.
Aproape am suierat. N-o cunosc atat de bine ca Emmet? Daca ai sti tu. Dar a trebuit sa pastrez
aparentele, asa ca am facut afisat o expresie inocenta de curozitate.
- Se simte foarte inconfortabil in preajma oamenilor si nu-i place sa fie atinsa.
S-a incruntat. Aproape am suierat din nou. Dar am putut aprecia compasiunea lui pentru…
situatia ei, asa ca doar am dat din cap a neintelegere si m-am intors in camera mea s-o astept pe
fata pe care “n-o cunosc asa de bine ca Emmet”.
Am luat mai multe medicamente pentru raceala, chiar daca probabil nu mai aveam nevoie de
ele. M-a tinut destul de atent incat sa functionez. Probabil ca de cand m-am imbolnavit am dormit
in total patru ore. Ceea ce chiar ma epuiza. Chiar am incercat sa ma culc din nou sambata, dupa ce
m-am trezit dintr-un alt vis. Dar pur si simplu n-am putut. Puteam sa-mi simt creierul facut terci.
Lucrurile erau mai greu de tinut minte, si chiar am uitat intreaga lectie de trigonometrie de astazi.
Mi s-a mai intamplat numai de cateva ori inainte. Imi fortam limitele. Era tampit si stupid, si nu
era absolut nimic ce as putea sa fac in legatura cu asta.
Eram obosit. Si nu doar din cauza somnului. Obosit sa fiu obosit. Obosit sa ma straduiesc
constant sa trasez linia dintre realitate si inconstienta si niciodata sa nu fiu capabil sa
experimentez pe deplin niciuna dintre ele. As da orice doar sa ma simt normal din nou. Sa fiu in
stare sa merg undeva si sa am capacitatea de a observa tot ce se intampla in jurul meu. Eram
obosit. Si complet terifiat la gandul ca n-o sa am niciodata sansa sa fiu altfel.

Mi-am facut curat in camera in seara asta. M-a tinut ocupat si speram sa o asigur pe Bella ca nu
eram complet un porc nenorocit. Chiar daca probabil eram. A venit exact la miezul noptii, ca de
obicei. N-am auzit-o niciodata escaladand casa. Ar fi o excelenta delincventa juvenila. Si s-a
imbracat desigur cu obisnuitii ei blugi negri si hanoracul.
Dar hainele erau intotdeauna ultimul lucru pe care il observam la Bella. Puteam sa vad ca era si
ea epuizata. Nu erau numai cearcane in jurul ochilor. Erau saci. Incerca si ea sa-si depaseasca
limitele, as putea spune. Ochii ei erau in starea constanta de jumatate inchisi. Se straduia sa
traseze linia exact ca mine. Aproape am vrut sa-i ofer medicamente de raceala, dar am observat ca
si-a adus propriul termos in seara asta. Cafea, am presupus. Pentru a treia oara astazi, a trebuit sa-
mi inabus un suierat.
Ea si-a golit ghiozdanul ca si seara trecuta si s-a asezat la locul ei, luand iPod-ul pe care l-am
lasat pe canapea pentru ea. Imi place sa cred ca am initiat-o in muzica. Era ceva essential in
existenta mea. Am observat ca de data asta n-a adus supa. Luandu-mi locul pe pat, am deschis un
recipient mare cu ceva ce pareau sa fie paste. Mirosul lor aproape m-a lovit. Rafinat nu spunea
totul. Am mancat fara inhibitii, exact cum ii placea fetei mele sa fac. Cateodata scotea cate un
chicotit apatic, amuzata de apetitul meu.
- Hei… am spus eu cu gura plina de taitei. Nu rade de mine, sunt un adolescent in crestere. Am
spus incruntat, ofensat de amuzamentul ei, ceea ce a facut-o sa chicoteasca si mai tare. Apoi s-a
aplecat si a inceput sa-si dea papucii jos. Mi-am inclinat capul intr-o parte, intrebandu-ma daca
asta ar trebui sa ma deranjeze, insa negasind niciun motiv pentru care ar trebui sa ma deranjeze.
Odata ce si-a scos papucii, i-a pus cu grija la picioarele ei, apoi si-a adus genunchii la piept si i-a
imbratisat.
- Deci, ce iti place sa mananci de Ziua Recunostintei? A intrebat incet.
Ziua Recunostintei era maine… adica astazi practic, asa ca puteam doar sa mi-o imaginez pe fata
mea incropind un meniu intreg.
- Hmm… am meditat eu, gandindu-ma la intrebarea ei si invartind cateva paste in jurul
furculitei. Nu am mai avut o Zi a Recunostintei adevarata de atat de mult timp, si eram atat de
obosit incat nu puteam sa-mi amintesc toate chestiile traditionale. Dar nu vroiam sa-mi impovarez
fata cu factorii asta deranjanti, asa ca am decis sa-i flatez putin ego-ul.
- Nu prea conteaza. Orice faci va fi mai bun decat orice alta porcarie.
Am ridicat din umeri si mi-am introdus furculita plina de paste in gura.
Acest comentariu a facut-o sa zambeasca. Un zambet adevarat care i-a atins si ochii. Ceea ce rar
vedeai la Bella. De obicei era o jumatate de zambet, sau un suras usor, sau un zambet incordat pe
care se straduia sa-l afiseze cu mult efort. Presupun ca eram asemanatori si in privinta asta. Dar
mult prea repede zambetul ei s-a transformat intr-un cascat atat de mare si adanc, incat i-a facut
ochii sa se umezeasca putin. A apucat cafeaua de pe podea si a inceput sa o bea gradual. Si pentru
ca, cascatul e ciudat de molipsitor, am cascat si eu, ceea ce mi-a amplificat starea de somnolenta.
Am inceput o conversatie usoara dupa asta, disperat sa ne ocup mintile cu ceva in afara de
somn. Am intrebat-o ce s-a intamplat azi la trigonometrie. Aveam aceleasi lectii, numai ca ore
diferite. Ea a incercat sa patrunda in adancimea mintii ei esuate, sa-si aminteasca ce a invatat.
Ceea ce, din pacate, nu era mult. Apoi am vorbit despre un proiesc la biologie, care trebuia facut
luna urmatoare. Am glumit pe seama uniformei de striptease a lui Brandon pe care o purta astazi.
Mi-a spus despre vechea ei camioneta din Phoenix, si eu i-am spus despre Volvo-ul meu…
omiţând partile despre Mallory si Stanley, bineinteles. Bella mi-a spus despre toate lucrurile pe
care le face pentru cina de astazi, si am intrebat-o despre favoritele ei ca sa-i tin mintea ocupata.
Cand s-a facut cinci jumatate, Bella nu mai avea cafea, si pachetul meu cu medicamente de
raceala era terminat. Am fost ingrijorat cum vom sta treji astazi, neavand scoala din cauza
sarbatorii. Stiam ca Bella va reusi. Gatitul o tinea intotdeauna treaza.
M-am uitat indeaproape cum s-a indreptat spre usa de sticla cu ghiozdanul in spate,
inspectandu-si pasii pentru orice eventualitate care ar putea sa faca coborarea prea periculoasa,
dar pasii ei n-au sovait, asa ca am lasat-o sa-si faca treaba. Am mai aruncat o privire rapida ca sa
ma asigur ca a ajuns cu bine la casa vecina. Ceea ce a facut.
Asa ca m-am indreptat spre baia din camera mea, si am facut un dus foarte rece. Imediat ce apa
rece ca gheata mi-a atins pielea, fiecare celula din mine s-a trezit. M-am incordat la temperatura
scazuta, dar nu am ezitat sau sa ma dau la o parte. Era ceva ce obisnuiam sa fac atunci cand
devenea mai rau, ca acum. Si trebuie sa stau treaz astazi. Cand am fost multumit ca eram curat si
complet treaz, am iesit din baie cu dintii clantanindu-mi, si rugandu-ma ca asta sa nu-mi readuca
raceala.
M-am gandit ca Daddy C ar vrea sa fiu “prezentabil”, asa ca m-am barbierit de miristea care s-a
acumulat pe durata week-end-ului. Nu ma imbracam cu cine stie ce porcarie. Poate sa ma pupe in
fund daca asteapta asta de la mine.
 In sfarsit, toata chestia cu baia mi-a luat numai doua ore. Ceea ce era nasol al naibii. Pentru ca
eram deja in caldura primitoare din dormitor, uitandu-ma urat la patul meu. Am scos un mârâit
frustrat si mi-am luat cartea cu schite de pe pat. Stiam ca daca il atingeam ar fi fost sfarsitul lumii.
Asa ca in loc de asta, m-am asezat pe locul Bellei pe canapea, care inca mirosea ca ea. Flori si
prajituri. Am inspirat adanc, lasand mirosul sa-mi calmeze nervii, si am inceput sa schitez,
dorindu-mi ca ceasul sa se miste mai repede.

Asta a fost probabil cea mai grea zi din toti anii in care am incercat sa stau treaz. Am mai facut
inca doua dusuri reci in dupa-amiaza aceea, si am facut cea mai detaliata schita din istoria
operelor de arta ale lui Edward Cullen.
Mi-am carat picioarele spre scari, aproape impiedicandu-ma de doua ori, exact la ora cinci.
Daddy C, intotdeauna punctual cand vine vorba de mancare gratis, astepta deja langa usa. Si-a
ingustat ochii cand a vazut vestimentatia mea obisnuita, si mi i-am ingustat si eu, dorindu-mi sa
spuna ceva despre asta. Stiam ca nu era cu toate prostiile astea cu “legaturile de familie” pe care
niciodata nu le aplicam, asa ca s-a abtinut si n-a zis nimic.
Era ca si cum eram intr-un tunnel cu viziuni cand eram obosit. Creierul meu percepea numai
ceea ce era exact in fata mea. Eram ca o masina, trecand peste miscari cand nu era destula energie
incat sa functioneze suta la suta.
Nici macar nu-mi amintesc cand a venit Emmet in spatele meu, sau cand am iesit pe usa, sau
cand am traversat curtea. Era doar un alt timp pierdut in care picioarele mi se miscau si ochii mei
clipeau, dar nu inregistram nimic. Si dintr-o data intram in casa Brandon. Sprancenele mi s-au
incruntat si mi-am scuturat capul, uitandu-ma in jur dezorientat, intrebadu-ma unde dracu` au
disparut ultimele cinci minute, cand Esme a venit si m-a turtit intr-o imbratisare mare care m-a
speriat. Sovaielnic, am imbratisat-o si eu, punandu-mi mainile in jurul ei si strangand-o gentil.
Esme era un suflet bland si grijuliu, plin de compasiune. Imi amintea foarte mult de Carlisle,
ceea ce era dovedit prin faptul ca a luat-o pe Bella aici. De asemenea, imi amintea putin si de
propria mea mama, ceea ce ma facea sa ma bucur si sa ma nemultumesc in acelasi timp de
imbratisare.
- Multumesc ca ne-ai invitat, Esme. Am mormait politicos in timp ce imi dadea drumul.
Chiar nu puteam sa fiu nenorocit cu Esme. Ea facea imposibila chestia asta. Mi-a zambit
calduros inainte ca Emmet sa o prinda in imbratisarea lui de urs, care aproape a lasat-o fara
respiratie. M-am uitat in jurul camerei mici de zi in care ne-a introdus si am observat-o pe
Brandon pe canapea in cel mai indepartat colt al camerei. M-a amuzat putin faptul ca s-a uitat urat
la mine cand am intrat. Eu i-am zambit, pentru ca asta o irita, si pentru ca nu aveam energie sa fiu
infuriat.
Dintr-o data, eram in sufragerie in fata unui scaun si a unei mese ridicol de lungi, stand langa
Emmet. Mi-am frecat fruntea si mi-am incruntat sprancenele. Ce dracu` ? Era ca si cum am atins
etapele de halucinatii din cauza lipsei de somn si se indrepta exact spre memoria mea pierduta.
De asemenea, ma intrebam daca nu cumva cina asta este o halucinatie. Eram complet dezorientat.
M-am asezat incet pe scaunul de langa Emmet, temator in privinta evenimentelor, si speriat ca
dracu` ca o sa fac ceva ce o sa ma faca sa par nebun.
Dar apoi fata mea a intrat. Si vederea ei m-a trezit pentru moment. Era prima data cand o
vedeam fara hanorac. Era doar intr-un tricou alb simplu, nici larg, dar nici stramt. Si am putut sa-i
vad bratele pentru prima data. Erau slabe si palide, ceea ce probabil ma asteptam, dar nu eram
obisnuit sa vad asa de mult din ea. Vederea lor aproape mi s-a parut obscena. I-a adresat un salut
timid lui Carlisle si s-a asezat pe scaunul din fata mea, langa Alice; lasandu-i pe Carlisle si pe
Esme la cele doua capete opuse ale mesei.
 Arata aproape la fel de obosita pe cat eram eu. Pleoapele ei vinete inca se aplecau una spre alta
in timp ce isi isi lingea lenes buzele. S-a uitat la mine o secunda inainte sa-si mute privirea la
curcanul mare aburind pe care de-abia in momentul acela l-am observat. Ma rugam ca ea sa-mi
atraga si sa-mi sustina atentia spunand ceva cuiva, dar a ramas complet tacuta in timp ce toti isi
umpleau farfuriile.
Deodata, mi-am dus o furculita cu o bucata de curcan spre gura mea inchisa. Am inghetat,
furculita leganandu-se in aer, in timp ce mi-am incruntat sprancenele din nou si m-am uitat in jur.
Mancam? Alice ma ignora complet, si Esme avea o conversatie cu Carlisle. Si Emmet… ei bine,
Emmet facea ceea ce stia el cel mai bine si isi îndopa gura aia tampita. Dar Bella se uita exact in
ochii mei.

BELLA
El doar… statea acolo uitandu-se la mine, cu privirea complet pierduta si cu furculita in aer.
Habar n-aveam ce sa cred. Dar expresia de pe fata lui de confuzie totala era alarmanta. Apoi a
micsorat distanta dintre furculita si gura, si a inceput incet sa manance curcanul in timp ce inca se
uita la mine. Mi-am incruntat sprancenele la el, dar in loc sa-mi raspunda la intrebarea nespusa,
nu s-a mai uitat la mine si a inceput sa manance mai repede. Mai repede decat l-am vazut
vreodata. Am vrut sa-l intreb ce se intampla, pentru ca ma ingrijora comportamentul lui. Dar
fireste, nu puteam face asta. Asa ca am continuat sa-mi mananac curcanul, aruncand priviri spre
el din cand in cand.
A continuat sa manance asa timp de douazeci de minute. Doar bagand mancare in gura cat mai
repede posibil, si fara sa spuna niciun cuvant nimanui. Nimeni altcineva nu parea sa observe.
Bineinteles, nimeni nu-i dadea atentie lui Edward asa cum faceam eu. Dupa ce farfuria lui s-a
golit, si-a intors trupul si a tusit de cateva ori. Incet, s-a intors si s-a uitat inspre Dr. Cullen.
- Carlisle? A intrebat Edward incet, intrerupand conversatia Dr. Cullen cu Esme. Eu… eu chiar
nu vreau sa fiu nepoliticos, dar… nu ma simt prea bine. S-a uitat rugator la Dr. Cullen.
- Esti racit din nou, Edward? Dr. Cullen s-a incruntat.
Edward a aprobat rapid din cap, incruntandu-se si el.
- Bineinteles, sunt sigur ca Esme nu se supara daca vrei sa mergi acasa sa te odihnesti. Dr. Cullen
se uita inspre Esme.
- O nu, dragule! Du-te acasa ca sa te faci bine.
Esme i-a zambit calduros lui Edward, Alice a murmurat ceva pe sub mustata, ceva ce n-am
putut sa inteleg. Neputand sa ma abtin nici si nici partea mea protectiva cand venea vorba de
Edward, mi-am ridicat piciorul si l-am lovit in picior. A tresarit putin, dar nu a spus nimic, in
schimb se uita urat la piureul lui de cartofi.
Edward s-a ridicat atunci, si a ametit putin, sprijinindu-se de spatarul scaunului. Era o ameteala
usoara pe care nimeni n-ar fi observat-o, dar eu stiam prea bine. Era obosit. Prea obosit.
- Multumesc pentru cina, doamna Brandon. A fost delicioasa.
A spus politicos, trimitand priviri incruntate spre mine, fortandu-se sa zambeasca, si apoi a iesit
din sufragerie. Acum chiar eram ingrijorata. Edward era confuz, posibil dezorientat, ametind
cand s-a ridicat, si cea mai alarmanta schimbare in comportamentul lui, era politicos.
Am mancat restul cinei simtindu-ma mai agitata cu fiecare minut. Nimeni n-a vorbit cu mine.
Alice avea o gramada de lucruri de discutat cu Emmet, si Esme si Carlisle erau prinsi intr-o
discutie despre politicieni locali si particularitatea legilor.
In cele din urma am servit tuturor desertul, dorindu-mi ca ceasul sa se miste mai repede ca sa
pot merge sa-l vad pe Edward, sa ma asigur ca e bine. Emmet a mancat o placinta intreaga singur,
si eu a trebuit sa ii zambesc. El a ridicat din umeri si mi-a adresat un zambet larg in timp ce Dr.
Cullen si Esme aveau gurile deschise de soc, caci inca mai avea pofta de ceva.
Esme i-a trimis pe barbati si pe Alice in camera de zi sa se uita la un program sportiv in timp ce
noi strangeam masa.
- Ce mai faci, draga mea? A soptit Esme in urechea mea in timp ce se uita inspre camera de zi.
Mi-am dat ochii peste cap.
- Ti-am spus Esme, sunt bine, nu te mai ingrijora asa mult. Am oftat exasperata.
Mi-a zambit dulce in timp ce duceam vasele in bucatarie sa le spalam.
- Deci, ce crezi despre Dr. Cullen, Bella? A intrebat ea in timp ce eu stergeam vasele si ea le
spala.
- Este… - am facut o pauza, incercand sa gasesc un termen potrivit pentru cineva ca Dr. Cullen.
Pare foarte afectuos si grijuliu. Imi place.
Am spus sincer, cu un zambet. Ea s-a uitat putin surprinsa la mine, pentru ca aveam opinia asta
dramatica dupa ce am petrecut o ora cu el. Dar stiam mai multe despre el decat putea ea intelege.
I-a oferit lui Edward un camin. L-a dus departe de oamenii rai si i-a oferit o viata mai buna. Asta
spune multe despre o persoana. Era imposibil sa nu-l plac pe Dr. Cullen.
Aprobarea mea a parut s-o multumeasca pe Esme putin. Ma intrebam daca era ceva mai mult in
relatia lor decat lasa ea sa se vada, dar nu vroiam sa ma bag. Nu era treaba mea. Dar in secret am
sperat sa fie. Se meritau unul pe altul.
Odata ce totul a fost curatat si pus la locul lui, nu mai era nimic sa ma tina ocupata, in afara de
nervozitatea pentru comportamentul neobisnuit al lui Edward. Dr. Cullen si Emmet au plecat la
sase jumatate, multumindu-mi generos mie, lui Alice si lui Esme pentru cina. Am stat cu Alice pe
canapea o vreme dupa asta. Nu m-a intrebat ce s-a intamplat la masa de am inghiontit-o. Speram
ca ea se gandeste ca era doar din cauza ca era nepoliticoasa.
Am inceput sa fac prajituri ca sa ma tina ocupata. Am facut Triple Toffee Twilights. Preferatele lui
Alice. Era putin in semn de scuza pentru ghiont. Cand erau gata, am pus cutia pentru Edward in
ghiozdanul pe care il luam intotdeauna cu mine, ca sa i le duc.
La ora noua, lui Esme si lui Alice li s-a facut foarte rau, dand vina pe cantitatea mare de curcan
pe care au mancat-o. Dar eu doar ma invarteam linistita in bucatarie, uitandu-ma la ceasul de la
microunde si dorindu-mi sa se faca mai repede miezul noptii. Ploaia rasuna furioasa pe acoperisul
casei, si tunetele zanganeau ferestrele odata la cateva minute. Atunci, n-am mai putut suporta.
Trebuia sa merg sa-l vad pe Edward. Asa ca mi-am luat hanoracul, si nu m-am mai deranjat sa iau
ghiozdanul sau prajiturile. Doar am iesit afara in furtuna.
Punandu-mi gluga ca sa ma fereasca de ploaie, m-am uitat spre dormitorul lui Edward si am
vazut ca lumina era inchisa. Lumina nu era niciodata inchisa noaptea la el. Am avut o senzatie
stranie in stomac. Ceva nu era in regula. Asa ca am mers repede cu capul in jos spre peretele din
spatele casei, avand grija sa nu trec prin fata vreunei ferestre de la parter, de teama ca Dr. Cullen
era inca treaz. Peretele a fost luminat de un fulger, asa ca am gasit un loc bun pe grilaj si am
inceput sa ma catar spre balcon. Ploaia imi lovea fata, fiindu-mi mai dificil sa vad, si a trebuit sa-
mi folosesc mai mult mainile decat ochii, dar in cele din urma am ajuns la capatul grilajului si mi-
am trecut piciorul peste el, aproape dand drumul zabrelelor umede prea devreme, dar m-am
prins si am ajuns in siguranta in balcon, uda leoarca.
M-am intors, ridicand pumnul sa bat in usa intunecata de sticla frantuzeasca, cand l-am auzit. O
alarma de ceas. Am inghetat in ploaie cu pumnul ridicat in aer. Nu a iesit afara. In sfarsit, am
batut. Mai tare decat de obicei, sperand ca el sa auda in ciuda tunetelor si a alarmei ceasului
dinauntru. Edward nu a venit.
 Mii de scenarii mi-au trecut prin cap. Majoritatea dintre ele terminandu-se cu Edward mort
undeva prin camera lui. Asa ca am intrat complet intr-o stare irationala de panica , am aruncat
toata logica pe fereastra, am apucat manerul si am deschis usa.
Alarma suna cu cel mai enervant sunet pe care l-am auzit. Dar in camera era complet bezna. Am
intrat, tresarind la fiecare scrasnet si murdarind covorul auriu, si am inchis usa in urma mea. M-
am uitat atenta in camera, dar n-am putut observa nimic.
- Edward? M-am inecat, din vocea mea razbatand tensiunea.
Am asteptat cateva momente, dar nu am primit niciun raspuns. Dezbateam daca sa intru mai
mult in camera.
Apoi am auzit un hohot de plans din directia patului lui Edward. Era un plans adanc, agonizant.
Am avut doua conflicte emotionale cand l-am auzit. Primul era usurarea ca Edward era in viata.
Al doilea a fost teama ca ceva nu era in regula. Gandindu-ma bine, m-am indreptat incet si cu
grija spre masa de langa patul sau, unde era o lampa, si sursa sunetului ingrozitor, multumindu-i
in gand ca si-a facut curat in camera si nu calcam pe nimic. Cand in final am ajuns in apropiere, a
trebuit sa ma iau dupa stralucirea ceasului ca sa ma ajute sa localizez lampa. Am gasit buotnul si
am aprins-o.
Mi s-a taiat respiratia cand l-am vazut pe Edward pe pat. Dormea. Daca il poti numi somn. Una
dintre mainile lui era infipta in parul lui dezordonat, si ii curgeau lacrimi pe fata, statea pe partea
lui deasupra asternuturilor inca imbracat, cu fata la mine. Dar niciuna dintre astea nu era partea
cea mai rea. Fata lui era contorsionata de agonie si trupul ii tremura si se infiora. Visa.
A scos un hohot de plans strangulat, si am putut sa simt cum ochii incepeau sa mi se umezeasca.
Nu puteam suporta sa-l vad asa. Era cea mai dureroasa imagine la care am fost martora vreodata;
pentru o secunda mi-am adus aminte de corpul mamei mele.
- Edward, l-am strigat din nou, mai tare.
Dar nu s-a trezit. Era ca si cum era blocat in visul pe care il avea.
- Edward, trezeste-te! Am plans din nou.
Dar tot n-am primit niciun raspuns. Mi-am inclestat pumnii in timp ce lacrimile imi curgeau.
Durerea lui era durerea mea.
- Edward, te rog! L-am implorat printre lacrimile care-mi curgeau pe piept.
Dar tot nu primeam niciun raspuns de la el. Inca plangea si se infiora, si isi stragea parul asa de
tare incat articulatiile degetelor ii erau albe. Mainile mi s-au ridicat involuntar in parul meu si mi-
am strans pumnii in el in timp ce am scos un marait strident si frustrat.
- La naiba, Edward! Trezeste-te dracului! L-am implorat din nou, printre propriile hohote de
plans.
Dar inca nu-l puteam atinge acolo unde era. Frustrata, mi-am dat drumul la par si mi-am intins
mainile spre ceasul cu alarma si am oprit sunetul enervant.
Odata ce in camera a fost liniste din nou, singurele sunete care se auzeau era ploaia de afara si
suspinele mele tacute, si am realizat ca o sa ma duc sa il ating. Sa il scutur. Sa il plesnesc. Orice ca
sa il trezesc din visul lui.
Am expirat adanc ca sa ma calmez, ceea ce era aproape imposibil cand Edward plangea in felul
ala. Incet, m-am apropiat de pat, frângându-mi mainile nervoasa. Nu puteam sa-i ating bratele,
patul lui era prea mare. Asa ca mi-am ridicat un genunchi pe saltea, apoi celalalt, si m-am târât
langa corpul lui care tremura. Realitatea era ca daca il atingeam era posibil sa plang mai tare. Dar
trebuia sa-i opresc durerea.
Am ridicat o mana tremuranda spre pumnul care ii era prins in par, si m-am testat cu un mic
ghiont in articulatia lui alba. Am avut un mic soc cand l-am atins, ca o scanteie. M-a facut sa-mi
trag brusc mana inapoi. Dar eram in regula. Nicio fulgerare. Asa ca m-am apropiat mai mult, si
incet mi-am lasat mana deasupra intregul lui pumn. Am putut totusi simti o electricitate ciudata.
Era diferit fata de orice alta atingere. Dar in sensul bun al cuvantului. Am incercat sa-i desprind
degetele lungi si palide din parul lui cu mana. Avea o stransoare buna, dar in cele din urma am
reusit sa i le desprind si i-am lasat mana pe pat, cumva cu teama de abilitatea mea de a face asta
fara crize. Simtindu-ma putin mai increzatoare, si fiindu-mi frica ca as pierde ceea ce facea chestia
asta posibila, m-am incurajat sa fac ceva ce muream sa fac de ceva zile. Am dat la o parte suvitele
de par de pe fata lui. Si nu mi-am ridicat mana. I-am mangaiat delicat parul moale si dezordonat.
Si spre surpriza mea, s-a relaxat oarecum. Asa ca am continuat sa fac asta. Mangaindu-i parul cu
mana, si el se relaxa mai mult cu fiecare miscare.
Era extazic. Il atingeam. Lui ii placea asta. Ametita in urma incantarii si increderii pe care aceste
revelatii mi le-au dat, m-am asezat jos langa el pe partea mea, sprijinandu-mi obrazul in mana
care inca nu l-a atins, uitandu-ma la fata lui, si continuand sa-mi misc degetele in parul lui. Il
linistea, dar nu complet. Atunci mi-am amintit cuvintele lui. Acea prima noapte, la chiosc, mi-a
spus ca mama lui obisnuia sa-i fredoneze in fiecare noapte, si nu putea sa doarma fara asta. All the
Pretyy Little Horses.
Asa ca am inceput sa fredonez incet cantecul, inca mangaindu-i parul. Edward a expirat lung si
a ramas nemiscat. Asta a fost. Asta era ceea ce Edward avea nevoie. Am continuat sa fredonez si
sa-i mangai parul, si in cele din urma lacrimile lui s-au oprit si fata i s-a relaxat complet. Respira
adanc si constant. Arata linistit. Eram sigura ca aveam un zambet prostesc pe fata, simtindu-i
parul matasos sub degete si fredonand cantecelul pe care l-am invatat in clasa a patra la ora de
muzica.
Deodata, fara nicio avertizare, mana pe care i-am desprins-o din par s-a ridicat si el si-a pus-o in
jurul taliei mele. Am inghetat.
Dar nu aveam nicio fulgerare. Nu hiperventilare, nu plans, nu tremurat. Numai Edward cu
mana lui in jurul taliei mele si electricitatea aceea ciudata pe care mi-o transmitea. Asa ca am
continuat sa fredonez, si sa-i mangai parul, si, cu curaj, m-am tras mai aproape de el pana cand
am fost atat de aproape incat ii simteam respiratia pe fata. Am zambit larg. N-am mai fost atat de
aproape de nimeni de atat timp, si niciodata atat de aproape de Edward. Si-a intarit stransoarea in
jurul taliei mele, tragandu-ma spre el. N-am mai inghetat de data asta. In loc de asta, l-am
imbratisat si eu cu mana cu care i-am mangaiat parul, si mi-am sprijinit capul pe pieptul lui.
In bratele lui Edward era atat de sigur si de cald… si potrivit, mi-am lasat ochii sa se inchida si
am scos un oftat multumit. Am continuat sa fredonez pentru el pana cand am adormit. Si pentru
prima noapte de aproape un an, am dormit toata noaptea. Fara vise, fara amintiri, fara dulapuri.
Doar siguranta bratelor lui Edward.

***
Hei, o sa fiu plecata tot week-end-ul, asa ca ma revansez cu capitolul 8 