Fata cu ochii de aur

-partea a 2-a-

Capitolul 1:Clacare

-Renesmee, lasa cartile alea pentru o clipa si vino sa ma

ajuti!Trebuie sa probezi rochia si in plus nici nu stiu ce buchet...
-Relaxeaza-te, Alice!Mai e o luna!
-Da, insa o luna este foarte putin timp si sunt atatea de facut!
-Ia o pauza, bine?Nu te mai stresa atat.
Eram in living impreuna cu Alice si Jacob. De cand le dadusem
vestea ca ne casatorim, iar Alice se oferite voluntar sa ma ajute
cu nunta, era in culmea fericirii, insa ma tem ca nu stia sensul
cuvantului"simplu".Vroiam o nunta simpla, o rochie simpla...insa
cuvantul acesta nu se afla in dictionarul ei.
-Renesmee, esti exact ca Bella!
-O,nu, nu sunt.Daca as fi fost, nici nu te-as fi lasat sa imi faci
nunta.
-Mama ta m-a lasat sa le organizez lor nunta.
-Insa atunci nu te cunostea la fel de bine cum te cunosc eu
acum.Stiu de ce esti in stare.
-Haide,nu fi rea, colaboreaza.
-Alice, este nunta mea, trebuie sa fie cum vreau eu, nu cum vrei
tu.
Tata avea dreptate:"Cum poate o persoana atat de mica sa fie
atat de enervanta?"
-Renesmee, o data te mariti, nu poate sa fie asa, pur si simplu...
-Insa trebuie sa ma reprezinte pe mine! Si rochia aia, Alice! Nu
imi place.
-Dar e frumoasa.
-E prea...frumoasa.Prea pretentioasa, prea scumpa,
prea,prea,prea....
-Nu poti sa faci asta!
-Off..Jacob, ajuta-ma!
Citea niste cursuri si nu parea ca asculta conversatia noastra.
-Pai...
Pai ce?O nu, nu si Jacob...
-Ce e Jake?Nu esti de acord cu mine?
-Desigur ca nu este, interveni Alice. Ceea ce spui este absolut....
-Jake!
-Ba da, sunt de acord, spuse insa nu prea convins.
-Oh, hai, Jake.
-Bine.Eu cred ca....
Insa nu am mai putut afla ce crede Jake, pentru ca tata a parcat
masina scartaind si a intrat pe usa val-vartej.
S-a asezat pe canapea sprijinindu-si capul in maini.
-S-a intamplat ceva?l-am intrebat.
-Nu mai pot.Pur si simplu nu mai pot.Chestia asta cu medicina a
fost o idee foarte proasta.Gata.Renunt.
-Sa inteleg ca nu a mers prea bine practica ta, zise Jacob.
-Tata, dar nu poti renunta.
-De ce nu pot?
-Pentru ca...
Nu stiam de ce nu. Pur si simplu.
-Ce vor spune oamenii?am continuat intrebarea.
Cam neinspirat, ce e drept.
-Le veti spune ca mi-am rupt piciorul.Sau ceva de genul.
-Dar...
Nu am mai continuat.Stiu ca ii era greu, si mie imi era.Insa puteam
rezista.Imi placea medicina si nu conta care este pretul.
-Deci, spuse tata schimband vorba. Practica ta cum a mers,
Jacob?
-Pai, am confundat ficatul cu rinichii, dar in rest cred ca a fost
bine.
Alice interveni in discutie:
-Edward, trebuie sa ma ajuti:Renesmee nu este de acord cu ceea
ce vreau eu, in legatura cu nunta si trebuie sa o convingi ca...
-Mai slabeste-o, Alice, spuse tata obosit. Las-o sa faca ce vrea, e
nunta ei, nu a ta.
Ha, i-a zis-o!
-Bine, a spus Alice si a iesit pe usa.
Uff..
-Alice, stai, nu te supara!
-O sa-i treaca, spuse tata.
-Tata, nu ar trebuie sa renunti....aaa..
-Ma duc la spital sa o iau pe mama ta.In curand i se termina
tura,spuse el ridicandu-se.
Off...
-Hai, Jake, sa mergem acasa!
Jacob s-a ridicat lenes de pe canapea, s-a intins apoi a venit si m-
a imbratisat.
-Ce spui de tata?l-am intrebat.
-Nu toti au puterea lui Carlisle.Nu il condama, bine?
-Cred ca ai dreptate.In regula.
-Hai, sa mergem acasa.

Capitolul 2: Discutie

-Ce vroiai sa spui in seara asta, mai devreme, despre nunta?

Stateam in pat,iar el imi pieptana parul.
-Pai....Nu ar trebui sa ii dai mana libera lui Alice, daca vrei sa iasa
ceva simplu.
-Stiu si asta incerc sa fac, dar nu asta vroiai sa imi spui. Hai,
Jacob, te cunosc.
M-am intors cu fata la el.
-Spune-mi.
-Bine..pai, ma gandeam...daca...l-am chema si pe tatal
meu,si...Sam,Embry...stii...
-Jacob!
-Daca nu vrei...
-Jacob!!Tu te auzi?
-Ce?
-Nu am ajuns inca la lista invitatilor, insa nu m-am gandit vreodata
sa ii exclud pe prietenii tai, cu atat mai putin pe tatal tau.Cum ai
putut sa crezi asta?
-Pai, stiu ca nu vrei cine stie ce si..
-Tu vrei cine stie ce?
-Ce?
-Adica o nunta mare, cu fast...
-Pai, nu, insa....
-Insa?Vrei?
-Nu.Daca tu nu vrei, nu vreau nici eu.
-Nu vorbeam despre mine acum.Spune ce vrei.
-Vreau ce vrei si tu.
-Discutia asta nu duce nicaieri.
-Uite, Nessie -mi-a spus apropiindu-se si mai mult de mine- stii ca
Alice are atat spirit organizatoric cat si estetic...
-Insa ii lipseste simtul practic...
-Adevarat.Mie imi plac petrecerile organizate de ea si asa mai
departe.Acum tine de tine cat din toate astea vrei.
Am oftat.
-Hei, nunta trebuie sa fie un motiv de bucurie, nu de stres.Daca
vrei, fugim in Tahiti si ne casatorim in costume de baie.
Am inceput sa rad.
-Ar fi o optiune.
Am inceput din nou sa radem...imi si imaginam...
-Cred ca trebuie s-o fac si pe-asta, am spus.
-Ce?sa mergem in Tahiti?
-Nu. O sa-i dau mana libera lui Alice.
-Esti sigura?
-Nu. Asa ca nu ma mai intreba, sa nu ma razgandesc.
-Nessie, nu vreau sa faci ceva de care sa iti para rau,bine.
-Cat de rau poate fi?
-Nu stiu.
-Hei,si luna de miere?am intrebat.
-Tahiti?spuse el ridicand o spranceana.
-Mmm...de ce nu?

Capitolul 3: Urgenta

Toata ziua ce a urmat, m-am gandit daca sa o las pe Alice sa se

ocupe de nunta sau nu. Ma bucuram ca nu ma poate vedea, caci
daca ar fi putut ar fi vazut cum m-am hotarat si m-am razgandit
de cel putin 10 ori.
Tata nu venise la cursuri. Era hotarat sa renunte si nu stiam cum
as putea sa il conving sa nu o faca. Totusi, poate era mai bine
pentru el, daca orele de practica il faceau sa sufere atat de mult.
Mama era asistenta bunicului si se descurca de minune. Ea era
altfel, era mai puternica...
S-a terminat si ultimul curs si am iesit din amfiteatru, pornind
spre masina.
-Nu ai fost deloc atenta,spuse Jacob.
-Pai, nu prea.Am pierdut ceva?
A inceput sa rada.
-Te-ai hotarat?
-Nu.

Aisha ma astepta acasa. Intotdeauna, dupa cursuri, ne duceam la

casa mare. Stateam acolo o vreme, iar cand vroiam sa fim singuri
mergeam acasa.
Aisha, bineinteles, stia asta. Statea asezata pe scarile de la
intrare. Cum am parcat masina, a venit si mi-a deschis portiera,
apoi m-a imbratisat.
-Cum a fost la cursuri?intreba ea.
-Sincera sa fiu, nu am fost prea atenta. Ma tot gandesc ce sa fac
in priviinta lui Alice.
-Haide, vino in camera mea.
-Deci, despre ce vorba? am intrebat asezandu-ma pe pat.
-De ce crezi ca trebuie sa fie vorba de ceva?
-Intotdeauna trebuie sa fie vorba despre ceva cu tine, Aisha.
-Renesmee...crezi ca David ma iubeste?
-Pai nu stiu ce sa spun, am glumit eu.
Am vazut-o incruntandu-se.
-Normal ca te iubeste!
-Hei, nu mai glumi cu lucruri din astea.
-Off...de ce intrebi?
-Mi-ar placea sa stiu ce gandeste.Crezi ca daca il intreb pe
Edward imi va spune?
-Cred ca nu. Dar care-i oful?
-Ma gandeam...e asa de minunat ca te vei casatori si eu iti voi fi
domnisoara de onoare, insa....
-Insa....
-Mi-ar placea sa o fac si eu!
-Ce sa faci?
Gandul meu inca umbla aiurea.
-Sa ma casatoresc!
Aaaa...
Chiar in momentul in care ma gandeam ce ar trebui sa spun eu
acum, a sunat telefonul.
Uau, o minune ca il aveam in buzunar.
-Scuze, i-am spus si am raspuns.
 -Renesmee?ma intreba vocea de la telefon.
-Da, am raspuns.
-Sunt Sam.
-Buna, Sam. S-a intamplat ceva?
Era ciudat ca ma sunase. Singura cu care mai pastram legatura
era Caire, insa nici ea nu imi scrisese de mai bine de o luna.
-Da,raspunse el. Puteti veni aici?
-Desigur, dar ce s-a intamplat?
-Nu iti pot spune la telefon. Va rog, veniti aici cat puteti de
repede.Si daca ati putea sa o luati si pe Bella..
-Dar de ce?Ce s-a intamplat?
-Va rog, veniti doar.....tu, Jacob si Bella.
-Bine, vom veni cat putem de repede. Dar ce....
Inchisese. Oare ce s-a intamplat? Si de ce vrea sa vina si mama?
Jacob a urcat in camera Aishei. Auzise convorbirea cu Sam.
-Sa mergem, a spus.
L-am luat de mana si am alergat pana la masina.
-Aisha, le spui tu, te rog...
-Da, da, stai fara grija!
Ne-am oprit la spital sa o luam pe mama.
-Ce s-a intamplat?
As vrea sa stiu.
-Nu stim nici noi prea multe.Iti spunem pe drum.HAI!
Am lasat masina in parcarea aeroportului. Dupa ce Aisha le va
spune ca am plecat, probabil tata sau Alice, sau altcineva va veni
sa o ia acasa. A doua pereche de chei se afla in camera mea din
casa mare.
Am luat primul avion catre Arizona. Din feircire, pleca in 30 de
minute si nu a trebuit sa asteptam. De fapt, am ajuns pe ultima
suta de metri.
Dupa ce s-a terminat decolarea mi-am scos centura de siguranta
si mi-am pus capul pe umarul lui Jacob. Oare ce se intamplase? Ma
gandeam la toti cei dragi: Billy, Sam, Charly, Emily.....Claire?

Capitolul 4:Rugaminti

Am gasit cu usurinta un taxi in aeroport, insa nu a fost de acord

sa ne duca pana la La Push, spunand ca era prea departe. Mama i-a
indesat o suma enorma in buzunar si am pornit.
Am alergat pe alee pana la micuta casa a lui Billy. Eram cu totii
ingrijorati, nu stiam ce sa credem.
Simteam cum inima imi bate mai tare decat de obicei, urcand
pana sa-mi ajunga in gat. Aveam un gol ce se zbatea in stomac, iar
capul imi vajaia.
Am apasat puternic pe clanta si am intrat.
Sam ne astepta. Parea imbatranit, cuprins si framantat de griji.
-Ati venit, murmura el.
-Spune, Sam, ce este? am intrebat.
-Claire, spuse el foarte incet. E sus,va asteapta. E....grav bolnava.
-Cum? De ce, ce a patit?
Nu spunea nimic. Se uita la mine, la noi, nefiind capabil sa
rosteasca vreun cuvant.
Billy a intrat in camera. Jacob s-a dus la el si l-a imbratisat.
-Tata...sunteti bine?
-Urcati, spuse Sam. Va asteapta.
Am urcat pana la dormitorul in care dormisem eu si Jake in urma
cu un an.
Claire era intinsa in pat. Quil statea langa ea. Isi tinea capul in
maini, parand extrem de obosit.
M-am apropiat de pat. Apoi am vazut-o: Claire....era galbena ca
ceara, iar sub ochii avea brazdate cearcane imense.
Asa micuta, cu parul blond si ondulat, nemiscata, parea o papusa.
Insa imaginea era morbida. In camera se simtea un miros dulce,
coplesitor si greoi: mirosul mortii.
 M-am apropiat si mai mult.
-Ce are?am intrebat soptit.
-Leucemie,a raspuns Quil.
-Va...
-Muri,da, spuse el si isi cuprinse din nou capul cu mainile.
Dar asta nu se poate! Nu, nu este posibil! Claire...Micuta Claire,
energica, mereu vesela, cu zambetul pe buze...frumoasa, fericita
si cu un viitor inainte! Nu se poate....
Mama se apropie si ea de pat.
-Dar...nu ati dus-o la medic, poate...
-Am dus-o la toti medicii...nu i-au dat nicio sansa. Nu exista nicio
sansa. Sau poate totusi exista una. De asta te-am chemat aici,
Bella.
-Quil, dar eu...trebuia sa ne spuneti, sa il aducem pe Carlisle, eu
nu sunt doctor...
-Nu avem nevoie de un doctor. Niciun doctor nu mai poate face
nimic pentru ea.
-Atunci, nu inteleg. Ce vreti sa fac eu?
-Nu pot trai fara ea, spuse Quil. Pur si simplu nu pot. Insa daca as
sti ca ea traieste....sub o alta forma...oricum....poate as putea
rezista.
Stiam ce spune, nici nu vroiam sa ma gandesc cum ar fi sa raman
fara Jacob.Si totusi.....ce puteam face?
M-am uitat la mama. Nu puteam citi nimic pe fata ei. Apoi, intr-o
secunda mi s-a parut ca se schimba de la intelegere la uimire, apoi
la suparare.
-Quil, nu pot face asta! a spus ea aproape tipand.
Claire s-a miscat foarte putin, trezita din somnul ei, apoi capul i-a
cazut intr-o parte.
-Bella, uita-te la ea! Moare! Esti unica ei salvare! Te rog, Bella, te
rog, fa-o, a spus Quil asezandu-se in genunchi.
Jacob l-a ridicat de umeri. Ne uitam cu totii la mama.
-Dar nu se poate, spuse ea. Nu pot condamna un copil la o viata ca
a mea! Nu pot!
Mama a cazut in genunchi langa pat. M-am asezat langa ea si am
luat-o in brate.
-Mama, am spus plangand.
Nu stiam ce sa spun, nu stiam ce sa cred. Stateam acolo,
plangand, privind cand la mama, cand la Claire. Stiam ca se stinge
pe minut ce trece. Stiam ca va muri si nu e drept. Insa ceea ce ii
cereau ei mamei era drept? Era etic? Era ceva ce ea putea face?
Nu stiam aceste raspunsuri. Stiam doar un lucru: Claire nu poate
muri.
-Mama, te rog, i-am spus si eu.
Am sperat ca nu ma voi uri pentru asta. Stiam ca este o presiune
foarte mare asupra ei.
-Dar nu avem voie. Renesmee...Volturii...nu...
Volturii....cei mai temuti vampiri, cei care imi apareau uneori in
cosmaruri, cei care au vrut sa ne omoare....
Am inceput sa plang si mai tare. Pur si simplu nu ma puteam opri,
nu ma puteam controla. Salvarea lui Claire era condamnarea
noastra.
-Bella, te rog, te implor, incepu Quil din nou.
-Va fi un copil toata viata. Nu se va putea controla, va omori
oameni, Quil! Oamenii pe care voi ii protejati, ea ii va omori! Asta
vrei? Sa o transformi intr-o criminala?
-Orice, numai sa stiu ca este in viata, raspunse el.

Capitolul 5:Ultimul fluturat de aripi

-Renesmee,adu-mi trusa din masina.

M-am ridicat si m-am repezit spre usa. Am ajuns la masina si am
deschis portbagajul. Am luat trusa si am alergat cu ea inapoi.
Cand am ajuns din noi in camera, Claire se trezise.
-Ai venit, spuse ea vazandu-ma.
M-am dus si am imbratisat-o.
-Mi-era asa de dor de tine, imi spuse incet.
-Si mie imi era dor.Stai linistita, o sa te faci bine.
-Nu o sa ma fac.O sa mor.
-Nu, Claire,nu.Nu vei muri, nu spune asta.
-Dar asta simt. Ma apasa aici, spuse atingadu-si pieptul.
-Nu,nu,nu, spuneam tinand-o in brate.
Nu stiam ce altceva sa spun, ce sa fac. Ii auzeam inima batand din
ce in ce mai incet, ii vedeam buzele vinetii si imi era groaza atat
de faptul ca ea ar putea muri, cat si de o pisibila transformare in
vampir.
-Mi-e atat de somn,spuse ea.
-Dormi.Iar cand te vei trezi te vei simti mult mai bine.
-Ma bucur ca ai venit sa ma vezi,Renesmee.
Am lasat-o usor din brate si am asezat-o cu capul pe perna.
Imediat a cazut intr-un somn profund.
Mama tragea ser intr-o seringa. M-am uitat la ea intrebator.
-Morfina, spuse abia soptit.
-O vei face?am intrebat-o.
-Voi incerca.
Quil s-a asezat pe pat langa Claire. Obrajii ii erau din nou uzi de
lacrimi.
-Ia-o,imi spuse mama intinzand seringa. Fa-o!
-Ii pot face injectia, dar apoi....trebuie sa o faci tu.Stii ca eu nu
pot.
-Da.
Am luat seringa cu mana tremuranda. Pana acum nu mai facusem
injectii decat la animale. Dar stiam cum trebuie facut. I-am luat
usor mana si i-am cautat vena. Vederea mea este mult mai buna
decat a oamenilor, asa ca am gasit-o repede.
Am respirat adanc.
Acul a intrat sub piele, paralel cu vena, pana a strapuns-o. Am
inceput sa apas usor pentru a impinge serul.
Dupa ce seringa s-a golit, am tras incet acul. Era gata. Si era
partea cea mai usoara.
Stiam ca in mama inca se da o lupta si ca ii este foarte greu sa o
faca. Si mai stiam ca morfina va avea efectul de a o tine pe Claire
paralizata in timpul transformarii. Nu cred ca as fi rezistat sa o
aud urland si vaitandu-se ca pe Aisha. Si cu siguranta, nici mama.
Stiam ca morfina incepea sa isi faca efectul, dar mama nu reusea
sa isi faca curaj.
M-am uitat la fata lui Claire: parea atat de senina si fericita. Apoi
am auzit ceva ca un fluturat stins din aripi.
Era o inima care inceta sa mai bata.

Capitolul 6:Tristete

Mama s-a napustit asupra ei. Am auzit cum dintii ii perforau

pielea si am simtit mirosul intepator al sangelui.
Apoi, a lasat-o pe Claire si a iesit atat de repede din camera, inca
nici nu am apucat sa o vad.
Numaram secundele. Se auzea ticaitul unui ceas in camera si
inimile lui Jacob si Quil, insa nimic altceva. Am mai asteptat.
Liniste.
Pana la urma, m-am apropiat de Claire. In aer inca se mai simtea
mirosul sangelui.Un firisor ii curgea pe gat.
I-am atins obrazul. Era rece. Mana. La fel. Si nici o alta inima
batand.
"Haide,Claire,haide!" imi spuneam in gand. Lacrimile au inceput sa
imi curga iarasi pe obraji.
Ma uitam la ea. Parea ca doarme cel mai dulce somn. Un somn
vesnic.
Am facut cativa pasi inapoi. Quil s-a apropiat de pat, iar Jacob a
venit si m-a luat in brate. Mi-am lasat capul pe umarul lui,
patandu-i tricoul de lacrimi.
-A murit, nu-i asa?am intrebat incet.
Atunci Quil s-a prabusit.
Dupa ce si-a revenit, am parasit camera. Jacob m-a urmat.
-Lasa-ma putin singura, te rog. Stai langa Quil.Are nevoie de tine.

Mi-am sters lacrimile si am pornit spre plaja. Acolo am gasit-o pe

mama. Statea pe nisip, cu capul in maini.Am imbratisat-o si am
ramas mult timp asa. Daca ar fi putut sa planga, ar fi plans si ea,
cu siguranta. In cele din urma, se uita la mine.
-A murit, i-am spus.
M-a imbratisat din nou.
-Poate, daca m-as fi grabit....
-Mama! am spus aproape rastit. Ai facut deja prea multe! Si...imi
pare rau...ca am insistat...e mai bine....
-Ca s-a intamplat asa, continua ea in locul meu, pentru ca eu nu
puteam sa rostesc cuvintele.
Mi-am pus capul pe picioarele ei si m-a mangaiat pe par. Am stat
asa minute, ore in sir, fara sa spunem nimic.
Nu stiam ce se intampla in casa, nu vroiam sa stiu nimic. Eram atat
de obosita si de trista. Daca imi mai permiteam sa imi doresc ceva
in momentele alea, imi doream sa merg acasa.
Am vazut-o pe Emily venind spre noi.Ne-am ridicat de pe nisip.
-Bella....Renesmee....
-Cum se simte Quil?am intrebat.
-Pai,el...nu se stie ce va fi cu el. Pana acum, nu s-a intamplat ca
sufletul pereche al cuiva sa...
A tacut. Stiam ca nu poate rosti cuvantul. Emily era foarte
apropiata de Claire. Numai cand ma gandeam, simteam parca o
durere in inima si cum lacrimile incep iarasi sa imi curga. Am tras
aer adanc in piept, ca sa nu incep sa plang.
-Unde e Jacob?intreba mama.Mergem acasa.
-Bella, te rog, mai stati macar o zi. Quil are nevoie de Jacob.
-Quil are toti prietenii langa el. Si daca Jacob vrea intr-adevar sa
ramana, nu il opreste nimic. Insa noi mergem acasa.
Era suparata pe Quil pentru ceea ce ii facuse. El probabil nu stia-
sau poate nu ii pasa- ca era pe cale sa ne condamne pe toti.
Caci daca am scapat o data de Volturi, a fost o minune. Si, de
regula, minunile se intampla doar o singura data.
Am pornit spre casa. Jake era in sufragerie.Avea o mana pe
umarul lui Billy.
-Plecati, nu-i asa?intreba cel din urma.

Capitolul 7:Revenire

Am deschis gura sa spun ca da, insa nu am reusit sa articulez

cuvintele. Era ceva ciudat. Am innumarat persoanele din casa. Cele
a caror inima batea: Jacob, Quil, Sam, Billy si Emily. Inca o data:
Jacob, Quil, Sam, Billy si Emily. Cinci persoane. Insa de sus, de la
etaj, se auzea un zgomot mai slab, o bataie slaba de inima care
incepea si exact cand incepeam sa aud se oprea...si incepea din
nou.
Eram zapacita. Am inchis ochii. Se auzea din nou, de data asta
ceva mai tare.M-am uitat la mama.Era inmarmurita.
Am alergat amandoua la etaj si am intrat in camera lui Claire. Ea
statea intinsa in aceeasi pozitie, ca si cum ar fi dormit. Insa
zgomotul care ma innebunea a inceput din nou, de data asta mai
tare si frenetic. Era singurul sunet care ma putea atinge in acele
momente.
Sunetul unei inimi care se schimba.
Mama s-a apropiat si i-a atins mana.
-Jacob! striga ea.Jacob!
A ajuns si el intr-o clipa.
-Cheama-i pe Edward si Carlisle!
Jake a iesit din camera.
Stiam ce se intampla, insa nu stiam cum este pisibil.
-Renesmee,esti sigura ca....
-Mama, inima ei nu mai batea. Pur si simplu. Si acum....nu stiu, nu
stiu ce s-a intamplat!

*****

Tata si bunicul au ajuns cinci ore mai tarziu. Afara se intunecase.

Stateam pe podea, prijinita de patul lui Claire.
Nu stiam ce sa cred, nici ce vreau .Nu ma puteam gandi la absolut
nimic. Decat la un singur lucru: Claire-vampir. Frica imi intrase in
fiecare particica o corpului. Frica de faptul ca ea va fi un nou-
nascut incontrolabil si noi toti vom plati pentru asta.
Dar, cu toate astea, daca mi-ar fi fost dat sa traiesc inca o data
ultimele 10 ore, probabil as fi luat aceleasi deicizii. Stiam ca
rugamintea mea a convins-o pe mama sa o transforme pe
Claire.Dar nu o puteam lasa pur si simplu sa moara...ma intrebam
pe noi cine oare ne va salva cand vor afla Volturii ce am facut.
Cine va risca pentru viata noastra in clipa executiei?
Stiam raspunsul: nimeni.
Pur si simplu ne vom duce ca si cand nici nu am fost, fara sa lasam
nimic in urma. Va fi ca si cum nici nu am fi existat.
Cuvintele imi rasunau in minte: ca si cum nici nu am fi existat.
Caci stiam ca vor veni pana la urma. Ar fi fost prea frumos ca ei
sa nu vina. Pentru ca un copil-vampir atrage intotdeauna Volturii.
Si va muri alaturi de cei ce l-au creat.
Oare era posibil ca cineva sa se salveze?Pana la urma, doar eu si
mama eram vinovate. Doar ca ei....ei condamnau prin asociere.
Usa s-a deschis. Nu am gasit in mine puterea sa ridic capul si sa-i
privesc. Stiam, dupa miros, ca tata si bunicul ajunsesera.
O mana rece mi-a atins fruntea.
-O sa fie bine, mi-a spus tata.
Insa stiam ca nu va fi.