Cap 2 (Bella)

Confuzie

Nu ştiam ce se întâmpla...Nu ştiam unde sunt...Nu ştiam ce se

petrece cu mine...eram confuza...nu mai înţelegeam nimic din ce
se întâmpla!Singurul lucru pe care mi-l aminteam era ca eram
inconjurata de familia mea si asteptam sosirea Volturilor.Apoi…dupa ce un
zgomot puternic ne-a asurzit…i-am vazut!Erau o multime intreaga…nu
aveam cum sa le facem fata!Nici nu s-au opropiat la mai mult de 30 de m
de noi ca l-am si vazut pe Edward sarind in fata lor si pornind lupta care
avea sa insemne atat pentru noi cat si pentru ceilalti mult mai mult decat
ne-am fi putut imagina vreodata!
Eram in padure si luptam de zor…reusisem sa omoram cativa dar ei
erau mult mai multi si mult mai puternici decat noi…stiam ca daca scumpa
mea Reneesme nu e,eu voi deveni tinta lor.Stiam asta si suportam cu
usurinta pentru ca m-as lasa sfasiata in bucati de o mie de ori pentru
Reneesme.Ea si Edward erau ce aveam eu mai depret pe lumea
asta.Stiam ca orice s-ar fi intamplat acum,voi ramane impreuna cu Edward
si chiar daca noi n-am mai fi de fata noastra ar avea grija Jake pe care l-am
iubit din totdeauna ca pe un frate.Aveam incredere deplina in el ca va avea
grija de ea.Dar eu aveam sa veghez mereu deasupra lor.
Ma luptam cu Felix,si stiam ca-mi voi gasi sfarsitul daca nu ma
concentram la maxim.Dar doar o secunda de neatentie a fost deajuns!Intr-o
clipa m-am vazut sfasiata de Felix…nu sinteam nici un fel de durere…dar
stiam ca daca cineva nu ma salva…eram ca si moarta!Apoi am vazut o
bricheta in mana lui…pe care a aprins-o si a aruncat-o asupra mea…ma
rog…asupra partilor din mine…Simteam o durere sfasietoare…era mai rau
decat atunci cand Edward m-a preschimbat in nemuritoare.Numai
puteam!Tipam din toti ranunchii!!!Vedeam cum toti se intorc spre mine…
incet,incet…unul cate unul…lupta incetase…toti se uitau
inspre mine.Emmet,cu panica in ochi,Alice,care se invartea neputincioasa
in colo si-n coace,Rose,cu fata schimonosita de durere,Jasper,care ca un
adevarat soldat rezista cel mai bine dintre toti la suferinta,Carlisle,care
stiam ca se astepta la asa ceva si ca avea sa se resemneze,draga de
Esme,scumpa mea mama Esme care din cate imi dadeam, eu seama
plangea,dar fara lacrimi,pe varcolaci,care plangeau si se uitau la mine cu
ochii lor mari,plini de lacrimi,rudele noastre indepartate si prietenii…clanul
Denali,vampirii nomazii,amazoanele,romanii si toti ceilalti…erau
incremeniti! Dar nu gaseam persoana cea mai importanta…si nu ma refer
la fiica mea,ci la sotul meu!Edward.Unde era???Intr-un final,l-am vazut
sprijinindu-se de un copac,plangand,cu fata in mainile lui albe de
catifea,strigandu-ma intr-una pe nume!Vroiam sa-i raspund inapoi,dar tot ce
imi iesea pe gura erau numai tipete!Nu-mi imaginam cum voi putea trai fara
el oriunde ma voi duce?Fara sa-l am aproape zi de zi,fara sa-I mai simt
mangaierile in fiecare noaptea,fara sa ma mai tina in brate si sa ma sarute
in fiecare dimineata dupa o noapte de amor…fara sa ma aline cand am
necazuri…cum voi putea trai fara toate astea?Dar si mai rau…cum va
putea el trai fara mine?Nu-mi venea sa cred ca-l lasam singur…mi se rupea
sufletul in doua dar eram neputincioasa in acel moment…apoi…ultimul
lucru pe care l-am vazut,a fost ca Edward a sarit pe Felix si l-a sfasiat in
bucati iar apoi lupta a reinceput.
Acum ma simteam ca un bebelus in pantecele mamei lui.Am incercat sa
deschid ochii…am vazut numai negru.Am incercat sa ma misc…nimic.Nu-
mi dadeam seama unde ma aflu!Mii de sentimente ma incercau in acel
moment.Imi venea sa rad si sa fiu vesela,pentru ca scapasem de durerea
chinuitoare care ma apasa,dar in acelasi timp imi venea si sa plang,pentru
ca imi lasasem intreaga familie pe pamant iar eu…nici macar nu stiam daca
eram moarta sau nu,daca eram in Rai sau in Iad…habar n-
aveam!Confuzie,stres,usurare,durere,nehotarare,frica,curaj…toate in
acelasi timp!
Incercand sa suport acel intuneric apasator…am simtit cum incep sa
plutesc.Nu eram in picioare…stateam culcata…simteam cum imi i-au
zborul!Era o senzatie tare ciudata pe care n-o mai traisem pana acum.Dupa
minute in sir in care m-am simtit asa am putut sa ma ridic.Dar cand m-am
ridicat si am deschis ochii din nou…am incremenit!Eram intr-un loc fara
usi,fara ferestre si fara pereti.Nu intelegeam!Era totul alb.Stateam pe ceva
alb…care parea sa fie aer,in stanga si-n dreapta mea totul era alb,in sus…
doar alb!Peste tot!!!M-am uitat la corpul meu si am ramas socata!Eram….
TRANSPARENTA!!!!!!!!Mi-am dat seama ca eram o stafie…ca murisem cu
adevarat!Aveam acelasi chip si acelasi corp…prin acel nesfarsit alb se
putea vedea cu usurinta…era ca un fel de lac de zapada.Un lac in care eu
eram undeva intre suprafata si fund!Eram aceeasi,numai ca sub forma
spirituala.
Am stat atunci si am asteptam…ce…nu stiu.Dar pur si simplu asteptam
pentru ca altceva nu indrazneam sa fac!Mi-era frica sa scot si cel mai mic
sunetel…stateam acolo singura astepand sa faca cineva ceva…sa vina
cineva…sa zica cineva ceva…eram cu adevarat confuza.
Apoi…ca printr-un miracol…in spatele meu…a aparut un fel de ceata…
care usor usor a inceput sa i-a forma unui om…si intr-un final…l-am
vazut!Singurul om pe care vroiam sa-l vad…minunea mea…iubitul meu…
ingerul meu pazitor pe care il iubeam si il iubesc nespus de mult!Atunci am
stiut ca orice ar urma…voi trece cu bine prin toate…pentru ca nimic nu are
sfarsit…nici chiar moartea…dupa moarte…vine locul acela in care eu ma
aflam si pe care nu-l cunosteam.Totul pentru mine avea sa se termine bine
mereu de acum incolo…pentru ca cel care si-a facut aparitia era nimeni
altul decat EDWARD!