Mai sus!

Emil Garleanu
S-a trezit ciocrlia n chemarea prepeliei: pitpalac!
Cerul abia se rumenise; picturile de rou nc nu se prefcuser n mrgritare; luceafrul tot fcea
din ochi pmntului.
Dar peste puin deodat adncul scapr. Cea dinti raz strpunse vzduhul i se topi n ochiul
ciocrliei. Niciodat darul acesta, trimis de ctre soare, nu umpluse sufletul pasrii de o mai mare
fericire. Cci i fericirea nu-i alege totdeauna clipa nimerit n care s-i verse prinosul.
Scuturndu-i penele, un tril de mulumire izvor din gua ciocrliei. Apoi se dezlipi de rn, i,
plpind din aripi, se nl.
Aerul parc se rumenise. Oglinda cerului poleia pmntul, nc o btaie de aripi.
Mai sus!
Slab de tot i se prea ciocrliei c mai aude glasul pitpalacei, nota n valuri strvezii; plutind pe ele
dete drumul ciripitului ei gdilitor, ca unei grindine de mrgritare.
Dar raza care i se topise n ochi o'chema la ea, n nalt. In cntecul ei pasrea i spunea c vine. nc
o lovire de aripi, i-nc una.
Mai sus!
mbtat, pasrea se asculta singur; pentru ea i pentru soare cnta.
I se prea c tremurrile cntecului ei umpleau bolta cerului. Vroia s se simt singur, dezlipit de
rna pmntului, - ea i raza, n singurtatea ameitoare a nlimilor... i avnt din ce n ce
cntecul; i ncordeaz mai tare puterile. Dar trupul greu parc-i nlnuie glasul, i-l ine nchis ca ntr-o
colivie. Ai" vrea s se simt dezrobit, uoar ca aerul, strvezie ca el.
Mai sus! Mai sus!
i trupul mereu o trage napoi ctre pmnt, i raza mereu o cheam ctre nlimi.
ntr-un avnt i pune cea din urm putere i, deodat se simte, n sfrit, slobod, desfcut de
greutatea netrebnic a crnii.
i-n vreme ce, smulgndu-se, nebun de fericire, glasul se-nal singur, tremurtor i dumnezeiesc
de dulce, n nalt, trupul cade ca un bulgre de rn spre pmnt.