Drept Administrativ Curs 10

3.12.2012

Raspunderea presedintelui Romaniei

Presedintele Romaniei poate fi subiect activ in patru tipuri de raspundere. Trei dintre acestea au legatura directa cu demnitatea de presedinte, in timp ce al patrulea tip de raspundere nu are legatura cu aceasta demnitate. Tipuri de raspundere ce deriva din calitatea de sef al statului : a) Articolul 95 din Constitutie, si anume raspunderea politica sau administrativdisciplinara. b) Al doilea tip de raspundere este articolul 96 din Constitutie, si anume raspunderea penala a presedintelui Romaniei. c) Al treilea tip de raspundere articolul 52 si articolul 21 din Constitutie, si anume raspunderea presedintelui pentru actele sale juridice (decrete). d) Al patrulea tip de raspundere nu are legatura cu demnitatea de presedinte. Astfel Presedintele poate sa raspunda pentru fapte cu caracter civil, contraventional sau penal ce nu deriva din calitatea de sef al statului, raspunzand, deci, ca un simplu cetatean in conditiile legii, cu respectarea, insa, a unei forme speciale de imunitate. Ca o regula generala, trebuie precizat ca pe intreaga durata a mandatului, presedintele se bucura de imunitate in conditiile articolului 84, alin.2. Articolul 84 trimite la articolul 72 din Constitutie, aratand ca presedintele nu poate fi tras la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Rezulta, deci, faptul ca imunitatea presedintelui se extinde asupra tuturor faptelor, actelor si operatiunilor cu conotatii politice. Cele mai importante exceptii de la regula imunitatii le reprezinta primele doua forme de raspundere, respectiv raspunderea politica si cea penala. Situatia premiza: savarsirea de catre presedinte a unor fapte grave prin care incalca Constitutia. A)

Raspunderea politica

Trei momente cheie: propunerea de suspendare, sedinta comuna, referendumul. 1) Propunerea de suspendare cel putin 1/3 deputati sau senatori. Nu are relevanta daca treimea de parlamentari este formata numai din deputati, numai din senatori sau si din deputati si din senatori. Numarul mai mare de deputati sau de senatori este important doar pentru a sti ce Camera va fi sesizata cu prioritate. Astfel, daca propunerea de suspendare este semnata de mai multi senatori, prima Camera sesizata va fi Senatul. Secretariatul Senatului va informa Secretariatul Camerei Deputatilor, aratand ca exista o propunere de suspendare. Impreuna, Secretariatele celor doua Camere vor stabili data la care va avea loc sedinta comuna, adica momentul al doilea. Intre momentul intai si momentul al doilea, Parlamentul are de indeplinit doua obligatii constitutionale: consultarea Curtii Constitutionale si informarea presedintelui ca impotriva sa exista o propunere de suspendare.

Parlamentul consulta Curtea Constitutionala asupra calificarii faptelor savarsite de presedinte ca fiind sau nu grave incalcari ale Constitutiei. Analizand situatia premiza se poate constata faptul ca presedintelui ii sunt imputabile anumite abateri de la litera si spiritul Constitutiei. Insa, potrivit sistemului constitutional actual, singura autoritate in masura a se pronunta daca faptele presedintelui sunt sau nu grave incalcari ale Constitutiei este Curtea Constitutionala. Faptele presedintelui calificate drept grave incalcari ale Constitutiei reprezinta abateri de natura politica. Curtea Constitutionala, in urma consultarii, va emite un aviz consultativ (in dreptul administrativ, avizele sunt de 3 tipuri: avize facultative, consultative si conforme). Din formularea constitutionala rezulta ca Parlamentul este obligat sa il informeze pe presedinte cu privire la propunerea de suspendare. Corelativ acestei obligatii a Parlamentului subzista un drept al presedintelui, si anume acela de a se prezenta, daca doreste, in sedinta comuna a celor doua Camere pentru a da explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. 2) Sedinta comuna a Parlamentului se dezbate propunerea de suspendare, se dezbate avizul Curtii Constitutionale, este ascultat presedintele, in masura in care acesta se prezinta si da explicatii, se trece la vot. Obiectul votului il reprezinta suspendarea presedintelui. 50% + 1 deputati si senatori (majoritatile sunt de 3 tipuri: majoritati relative, majoritati absolute 50% + 1 din numarul total al membrilor unei autoritati colegiale, majoritati calificate fie de 2/3, fie de din numarul total al membrilor unei autoritati electorale). Acestia pot vota impotriva, caz in care procedura inceteaza. Obiectul referendumului il reprezinta demiterea presedintelui. Intre momentul al doilea si momentul al treilea trece un interval de 30 de zile, respectiv presedintele este suspendat din functie. 3) Referendumul. Prima situatie este ca poporul sa nu voteze pentru demitere, caz in care presedintele isi reia exercitarea atributiilor. A doua situatie este aceea in care poporul voteaza pentru demitere, caz in care Guvernul este obligat sa organizeze alegeri pentru desemnarea unui nou presedinte. B)

Raspunderea penala.

Raspunderea penala reprezinta o forma de raspundere juridica. Situatia premiza: savarsirea de catre presedinte a unor fapte de inalta tradare. Momente cheie: faza politica (propunerea, initiata de majoritatea absoluta; sedinta comuna intre cele doua exista obligatia constitutionala a Parlamentului de a-l informa pe presedinte asupra faptului ca impotriva sa a fost formulata o propunere de punere sub acuzare) / faza juridica (anchetarea presedintelui procurorii de la Parchetul General de pe langa ICCJ; se urmareste incadrarea juridica intr-o infractiune a conceptului politic de inalta tradare, judecarea fondului cauzei ICCJ, sectia penala, recursul va fi judecat de sectiile unite ale ICCJ). Obiectul sedintei comune il reprezinta punerea sub acuzare pentru fapte de inalta tradare. Inalta tradare reprezinta un concept de drept public. Inalta tradare, asa cum este acest concept folosit in Constitutie, nu reprezinta infractiune. Faptele de care este acuzat presedintele reprezinta: 1) In faza intai: fapte politice ce pot prezenta ulterior. 2) In faza a doua: conotatii juridice. Inalta tradare nu se va confunda cu notiunea de tradare sau cu infractiunea de tradare. In faza politica, parlamentarii il acuza pe presedinte de fapte politice, insa mult mai grave decat faptele la care face referire articolul 95. Tocmai de aceea, atat numarul de parlamentari cerut

pentru a initia propunerea de acuzare, cat si numarul de parlamentari cerut pentru a vota in favoarea punerii sub acuzare, este mult mai mare. Un al doilea motiv pentru care avem nevoie de un numar mai mare de parlamentari atat pentru propunere, cat si pentru votul propriu-zis, rezida din faptul ca, in cazul raspunderii penale nu mai intalnim votul poporului, presedintele urmand a fi demis la momentul condamnarii sale. Articolul 96 reprezinta, deci, exceptia de la principiul simetriei juridice, potrivit caruia poporul ar fi singurul in masura sa il demita pe presedinte. Intre primul moment si cel de-al doilea, statutul presedintelui este acela de presedinte suspendat. Articolul 96, alin.4 faza juridica se va petrece la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Guvernul si administratia centrala de specialitate. Sistemul constitutional romanesc reglementeaza un Executiv bicefal, astfel incat Guvernul reprezinta, alaturi de presedinte, unul din cei doi sefi. Tocmai din acest motiv, este foarte important a se cunoaste evolutia acestei institutii, mai ales ca in Constitutiile noastre s-au folosit, de-a lungul timpului, doua notiuni: atat cea de Guvern, cat si cea de Consiliu de ministri. In Romania, aparitia ministrilor si a ministerelor, in acceptiunea moderna a termenului, precede aparitia Guvernului. Ministerele sunt create, pentru prima data, prin regulamentele organice. Constitutia din 1866 vorbeste despre Guvern, dar nu acorda un spatiu amplu acestei institutii. Constitutia din 1923 este prima Constitutie care aduce precizari suplimentare institutiei Guvernului, aratand ca Guvernul exercita puterea suverana in numele regelui. Constitutia din 1923 foloseste doua notiuni: atat pe aceea de Guvern, cat si pe aceea de Consiliu de ministri. Din modul in care sunt folosite, cele doua notiuni nu sunt sinonime. Sfera Guvernului era una mai mare decat aceea a Consiliului de ministri, incluzand, pe langa ministri, si pe secretarii si subsecretarii de stat. Consiliul de ministri reprezenta mai mult o forma de lucru a ministrilor, si nu o autoritate de stat. Autoritatea de stat cu notabile puteri executive o reprezenta Guvernul. Prin Constitutia din 1938 se instaureaza dictatura regala. Cu toate acestea, textele din aceasta Constitutie, cu privire la reglementarea Guvernului si a Consiliului de ministri, au fost cele mai reusite. Paradoxul consta in faptul ca, desi aceste autoritati, practic, nu existau, regele fiind totul in stat, din punct de vedere al tehnicii de reglementare, ele erau perfect descrise cu atributii extrem de pertinent conturate. Se arata ca Guvernul se compune din ministri si subsecretari de stat, iar ministrii exercita puterea executiva in numele regelui si raspund politic numai in fata acestuia. Ministrii intruniti in sedinta alcatuiau Consiliul de ministri care era prezidat de cel imputernicit de rege cu formarea Guvernului. Acesta era si presedintele Consiliului de ministri, functie similara primului ministru. Caracterul fictiv al Guvernului ajunge la apogeu in timpul dictaturii maresalului Antonescu, cand Consiliul de ministri este desfiintat. In perioada comunista, cele doua notiuni, Guvern sau Consiliu de ministri, au fost pe rand utilizate in Constitutie. Consiliul de ministri, notiune utilizata in ultimele Constitutii socialiste, era o autoritate cu notabile puteri legislative, desi in concret facea parte din puterea executiva. Hotararile Consiliului de ministri (echivalentul hotararilor de Guvern din ziua de azi) reprezentau acte normative ce nu de putine ori reglementau in aceeasi materie ca si legea. Dupa 1990, notiunea de Consiliu de ministri este abandonata, terminologic preferanduse notiunea de Guvern.