MODALITATILE OBLIGATIILOR. Justificarea modalitatilor.

Principiul autonomiei de vointa face posibila determinarea de catre parti, a intinderii in timp a contractului, adica a momentului cand contractul ii introduce efectele precum si a momentului cand se sting aceste efecte. Partile sunt cele care pot proiecta obligatiile lor in timp pe care le pot lega si conditiona de evenimente variabile, armonizandu-si interesele. Prin urmare, modalitatile obligatiilor apar ca o expresie a nevoilor curente ale oamenilor de a-si conserva si proteja interesele de o maniera reciproc avantajoasa. Daca de regula modalitatile obligatiilor sunt conventionale, sunt situatii cand legea sau judecatorul le impune in vederea pastrarii unui echilibru intre parti.

Notiunea de modalitati ale obligatiilor. Una dintre clasificarile obligatiilor civile este aceea in obligatii pure si simple, adica cele care se executa imediat si in intregime, dupa nasterea lor si obligatii afectate de modaliati. Spre deosebire de doctrina clasica de drept civil potrivit careia obligatia este pura si simpla atunci cand poate fi executata indata ce s-a format, adica nu este supusa nici unui termen sau unei conditii (D. Alexandresco, Principiile dreptului civil roman, vol. III, Tip. Curtii Regale, 1926, p. 163) o serie de lucrari privind teoria generala a obligatiilor vadesc o evidenta inconsecventa terminologica. Unii autori* (CSCB op cit. p. 350) disting intre obligatii afectate de modalitati si obligatii plurale, altii* (LP op cit. p. 383-384) includ obligatiile complexe in categoria obligatiilor afectate de modalitati, intelegand prin modalitate a obligatiei inclusiv pluralitatea de subiecte sau de obiecte, in timp ce, mai recent, (IDPD op cit. p. 376 ) se trateaza obligatiile afectate de modalitati ca fiind, nici mai mult nici mai putin, obligatii plurale. Desi distinctia nu este fundamentala, o minima rigoare terminologica este totusi necesara. Lipsa de exigenta a criteriilor propuse creaza confuzii. Intr-o lucrare, de asemenea recenta* (M. Gaita, Obligatii, Institutul European, 1999, p. 288), dupa ce sunt definite modalitatile obligatiilor ca fiind cele care pot afecta exigibilitatea raportului de obligatii sau existenta lui ni se spune ca ele pot privi obiectul sau subiectele raportului obligational. Trecand peste faptul ca este gresit a se spune ca un raport juridic este exigibil, numai plata putand fi astfel caracterizata, la fel de gresit ni se pare a introduce in sfera notiunii de modalitate a obligatiilor subiectele si obiectul acestora. Prin traditie, se considera ca modalitatile obligatiilor sunt termenul si conditia (C Hamangiu, Tratat de drept civil, E 313f53d d. Nationala, Buc. 1929, vol. III, p. 665), ele fiind adevarate constante ale teoriei actului juridic si a obligatiilor, astfel ca orice extensie a lor la pluralitatea de subiecte sau de obiecte ale obligatiilor, animata de dorinta inovatiei, nu se justifica. Criteriul distinctiei dintre obligatiile pure si simple si toate celelalte obligatii nu-l poate reprezenta decat momentul executarii obligatiilor, primele executanduse de indata, secundele in raport de modalitatea care le afecteaza. Or, din aceasta perspectiva, obligatiile cu pluralitate de subiecte sau de obiecte pot fi si ele pure si simple, adica pot fi executate imediat.

De aceea, vom spune ca prin modalitati ale obligatiilor se inteleg acele elemente ce fac parte din raportul juridic care influenteaza efectele ce s-au produs sau care urmeaza a se produce si care deosebesc obligatiile pure si simple de celelalte obligatii civile. Ele sunt termenul si conditia.